„Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc.”

Michelangelo Buonarroti

 

În general, oamenii sunt conduși spre acțiune pe baza a două surse primare de motivație: frica și dorința. Evităm ceea ce este dăunător, ceea ce este dureros, ceea ce are capacitatea de a ne prejudicia. Ne străduim pentru ceea ce este benefic, ceea ce este plăcut, ceea ce are capacitatea de a ne îndeplini speranțele și visurile.

Cunoscutul psiholog al secolului XX Abraham Maslow a creat și faimoasa “ierarhie a

nevoilor umane” pe 5 niveluri.

La baza ierarhiei se află nevoile primare, urmează nevoile de siguranță, apoi nevoile de iubire și apartenență, nevoile de stimă și recunoaștere iar în vârful ierarhiei nevoile de autoactualizare.

Pe nivelurile superioare, Maslow a plasat nevoia de stimă de sine și recunoaștere precum și dorința noastră supremă de autoactualizare – de a atinge întregul nostru potențialul pentru a deveni cine putem fi.

Ideea este relativ simplă: înainte de a ne putea strădui pentru nevoile noastre de la nivelul superior, trebuie să ne asigurăm că nevoile de nivel inferior sunt îndeplinite. Putem vorbi despre potențialul nostru toată ziua, dar dacă nu există mâncare pe masă sau dacă există o amenințare iminentă de război, orice potențial am avea, în privința preocupările imediate, trebuie pur și simplu să ne asigurăm condițiile pentru supraviețuire.

Nevoile care au legătură cu alimentele, adăpostul și siguranța sunt evidente și vizibile. Ele sunt nevoile fizice ale corpului. Pe măsură ce urcăm însă în ierarhia lui Maslow, lucrurile încep să devină mai nebuloase.

Nevoile devin mai degrabă emoționale decât fizice. Este un lucru evident că toți dorim dragoste și apartenență, dar este cu totul altceva să știm ce sunt, cum experimentăm aceste nevoi și când sunt de ajuns. Cu lucruri precum stima de sine, respect și încredere, lucrurile devin și mai grele.

După ce depășim nevoile fizice ale treptelor inferioare ale ierarhiei, una dintre primele întrebări cu care ne confruntăm este problema ambiției.

Conform dexonline.ro: ambiție sf…: 1. Dorință arzătoare de a realiza ceva. 2. Dorință de glorie (sau de onoruri). 3. Dorință de parvenire…

Teoria lui Maslow despre nevoile umane susține că, pe măsură ce sunt îndeplinite cele mai elementare nevoi umane, dezvoltăm dorințe mai înalte.

Într-adevăr, nivelul final este despre autoactualizarea de sine – cea mai mare ambiție a tuturor.

Dacă privim lumea din jurul nostru, unele dintre cele mai perfide și dăunătoare lucruri sunt cauzate de ambiție. Oamenii au sete de putere, de statut și de bani, fără a ține cont de ceilalți. Aceste lucruri nu sunt în esență rele. Ele sunt pur și simplu instrumente. Dar multe dintre persoanele care folosesc aceste instrumente, dacă sunt judecate pe orice scară morală rezonabilă – fie că este vorba despre o scară de virtute, utilitarism, deontologie, simplă compasiune sau o altă etică filosofică sau religioasă care ghidează busola noastră colectivă –  ajung să provoace mai mult rău decât bine.

Desigur, multe persoane ambițioase fac și lucruri grozave. Dar există un paradox inerent implicat în decizia de a folosi ambiția ca mijloc de a face bine în lume. Cine ești tu pentru a decide ce este bine? Sau ce este rău?

În general, oricine se face judecătorul binelui și al răului în detrimentul unei alte părți, probabil nu este cea mai potrivită persoană care să facă această judecată.

În timp ce unii oameni provoacă vătămări în lume, din motive de ordin egoist, multe alte persoane, aparent bune, cauzează adesea indirect daune cu ambițiile lor. Este un alt tip de aroganță și egoism dar nu mai puțin periculos. Privind din acest unghi lucrurile, ambiția este un defect.

În lumea modernă însă, cel mai adesea ambiția înseamnă intenționalitate, disponibilitatea de a atinge obiectivele, dorința de autorealizare și standarde mai înalte de trai.

Astfel, ambiția este gradul pretențiilor individului. Ea îl obligă pe om să avanseze, să exploreze noi orizonturi și să facă eforturi pentru realizarea viselor sale. În acest context ambiția este o calitate.

În orice caz ambele manifestări ale ambiției (defect sau calitate) conduc la insecuritate. Ele sunt versiuni neîmplinite ale nevoii noastre de dragoste, apartenență și stimă de sine pe care apoi le proiectăm în lume, astfel încât să putem obține ceva de la ele, fără să aruncăm priviri mai atente către interior.

Există o diferență mare, dar subtilă, între ambiția condusă de nesiguranță și ambiția condusă de dorința de autoactualizare.

Prima are ca sursă fie ura de sine, fie respectul de sine, fie o combinație. A doua este însă, pur și simplu, o afirmare a vieții, o încercare de a face cel mai mult din ceea ce se poate face în condițiile date. Nu implică concurența cu alții, ci cu ea însăși. Nu înseamnă o proiecție a urii proprii sau o moralizare asupra lumii.

Cu toții avem diverse nesiguranțe care apar în diferite moduri. Unii oameni doresc să arate mai bine. Alții își doresc să fie mai deștepți conform cu niște standarde sau teste generale. Ne comparăm cu supermodelele și miliardarii, sperând să ne modelăm imaginea în funcție de a lor.

Dar toate acestea implică niște probleme. De fiecare dată când îți compari corpul cu cel al unui supermodel, te angajezi într-un act inconștient de ură de sine. De fiecare dată când îți alegi obiectivul de a câștiga cât mai mulți bani ca și cineva precum Bill Gates, de fapt nu te respecți pe tine și individualitatea ta, pentru că inconștient consideri că tu însuți, nu ești o persoană demnă de respect, așa că trebuie să o cauți imitându-i pe ceilalți.

Desigur, alta este situația când folosești ca inspirație acel supermodel pentru a fi mai sănătos sau când te inspiri din ceea ce a făcut cineva ca Bill Gates și preiei unele dintre modurile sale de a gândi.

Ambiția este și poate fi un lucru frumos. Este actul suprem atât al iubirii de sine, cât și al respectului de sine. Este actul prin care se acceptă responsabilități pentru a se asigura faptul că potențialul nu este irosit: nu pentru alții, nu pentru bani, statut sau putere, ci pentru că asta înseamnă o viață împlinită.

Cine se manifestă în acest fel ajunge, în general, să facă mai mult bine decât rău și acționează mai degrabă dintr-o dorință pură, decât dintr-o frică abstractizată cauzată de niște neîmpliniri.

Pentru a merge pe acest drum este necesar să te privești pentru a te vedea așa cum ești, să te accepți și să te respecți.

Înainte să putem ieși în lume și să cerem mai multe, trebuie să fim mai întâi plini pe plan intern.

Adevărata ambiție, nici mai bună nici mai rea, nici mai multă nici mai puțină va însemna astfel a deveni diferiți. Este vorba de noutate, de interes și de creștere, lucru exprimat de filosoful autodidact american Eric Hoffer prin cuvintele: „Pentru a deveni diferiți de ceea ce suntem, trebuie să avem conștientizarea a ceea ce suntem.”

Fiind conștienți de ceea ce suntem, avem șansa de a obține multe picături de fericire în viață.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.medium.com/personal-growth/beyond-insecurity-the-positive-power-of-the-right-kind-of-ambition-f98504d6c0d7

2.www.psychologies.ro/cunoaste-te/la-ce-mai-e-buna-ambitia-2161629

“Avem două feluri de moralitate una lângă cealaltă: una pe care o predicăm dar nu o punem în practică, și una pe care o practicăm dar arareori o predicăm.”
Bertrand Russell

 

Printre ideile filosofice perene se numără și aceea că viața bună este viața simplă. Gânditorii, începând cu Socrate și Epicur, o tot dezbat de mai bine de două milenii.

În zilele noastre ea are o mulțime de adepți. Există reviste dedicate temei și multe personalități din lumea artelor, și nu numai, de pe toate continentele, pledează pentru revenirea la modul de a trăi din perioadele preindustriale.

Într-o mare parte a istoriei umane, simplitatea frugală nu a fost o alegere ci o necesitate dar odată cu apariția capitalismului industrial și a unei societăți de consum, s-a creat un sistem angajat la o creștere continuă, s-a creat piața formată din întreaga populație încurajată să cumpere o mulțime de lucruri care însă, conform standardelor tradiționale, au constituit un excedent față de necesități.

Drept urmare, există o deconectare între valorile tradiționale pe care le-am moștenit și imperativele consumerismului impuse de cultura contemporană.

În vremurile premoderne, discrepanța dintre ceea ce filosofii sfătuiau și modul în care oamenii trăiau nu era atât de mare. Bogăția oferea securitate, dar chiar și pentru lumea bogată protecția împotriva nenorocirilor precum războiul, foametea, boala, nedreptatea ș.a. era neconvingătoare. În schimb, pentru marea majoritate a oamenilor – sclavi, iobagi, țărani, muncitori – practic nu exista nicio perspectivă de a acumula nici măcar averi modeste.

Înainte de apariția agriculturii bazate pe mașini, a democrației reprezentative, a drepturilor civile, a antibioticelor și a aspirinei, viața simplă a reușit frecvent să aibă drept rezultat o viață lungă și fără prea multe suferințe.

Astăzi însă, cel puțin în societățile prospere, oamenii își doresc și se așteaptă la mult mai mult. Pentru mulți indivizi viața simplă este pur și simplu plictisitoare.

Cu toate acestea, pare să existe un interes din ce în ce mai mare, mai ales în rândul generației mileniului, pentru redescoperirea beneficiilor unei vieți simple.

Unele dintre acestea ar putea reflecta un fel de nostalgie pentru lumea preindustrială sau preconsumistă și, de asemenea, simpatie pentru argumentul moral care spune că a trăi într-o manieră simplă te face o persoană mai bună, prin construirea unor trăsături dezirabile, cum ar fi frugalitatea, rezistența și independența – sau o persoană mai fericită, prin promovarea liniștii sufletești și a sănătății bune prin rămânerea aproape de natură.

Toate cele de mai sus ar putea fi argumente plauzibile în contextul îndemnului la viață simplă. Dacă intrăm însă în profunzimea lucrurilor  nu putem să nu observăm că milioane dintre noi continuăm să ne grăbim să câștigăm cât mai mult, să cheltuim tot mai mult, să cumpărăm bilete de loterie, să lucrăm ore lungi, să acumulăm datorii și să ne străduim 24/7 să ne cățărăm pe scara ierarhică. De ce toate astea?

Un răspuns evident este ipocrizia. Pe de o parte aplaudăm filosofia frugală, lăudăm stilul de viață simplu, de exemplu cel al Papei, spunând că este un semn al integrității sale morale iar pe de altă parte sperăm să dobândim creșteri economice proprii materializate în case mai mari, mașini mai pasionante ș.a.m.d.

Dar problema nu este doar că acțiunile noastre intră în conflict cu convingerile noastre mărturisite. Gândirea noastră despre simplitate și lux, frugalitate și extravaganță, este fundamental inconsistentă.

Condamnăm extravaganța care este risipitoare sau fără gust și totuși admirăm monumentele extravaganței trecute, cum ar fi castelul Peleș sau palatul de la Versailles.

Oare constituie un adevăr faptul că o mare parte din ceea ce numim „cultură” este alimentat de forme de extravaganță? Este o temă la care poate merită să medităm.

Oarecum paradoxal, la vremea creării monumentelor respective îndemnul de a trăi simplu a fost convingător pentru că, de fapt, majoritatea oamenilor nu aveau de ales decât să trăiască așa. Argumentele pentru o viață simplă aveau ca efect o necesitate.

Dar aceleași argumente au o mai mică acoperire atunci când viața simplității frugale este o alegere, un mod de a trăi printre multe altele. În acest context filosofia frugalității devine o idee “greu de vândut”.

Este interesant de menționat că nu numai îndemnurile la “viață simplă” sunt manifestări ale ipocriziei umane. Orice lozinci lansate pentru a aduna sub stindardul lor mase de oameni ascund ipocrizie.

Comunismul a excelat în asta. De exemplu, în România activiștii de partid ne îndemnau la cumpătare motiv pentru care și magazinele erau goale, dar ei aveau cantine/depozite speciale de unde se aprovizionau cu orice doreau.

Am în minte o întâmplare hilară petrecută, la noi în Oradea, în vremea respectivă. Gazul îmbuteliat era și el greu de obținut pentru muritorii de rând așa că nu este de mirare că la depozitul de pe Calea Clujului se formau tot timpul cozi respectabile de oameni veniți să-și umple buteliile. Într-una din zile, se părea că oamenii așteaptă degeaba. S-a produs o rumoare care creștea și atunci o persoană din conducere (probabil secretarul de partid), cu gândul de a liniști spiritele, s-a adresat mulțimii: “Oameni buni, nu avem gaz!” la care s-a făcut auzită „o voce din popor”: “Nici tu n-ai mă?” Este evident că lumea era convinsă de ipocrizia celor care ne conduceau.

În viitorul din păcate poate nu prea îndepărtat, nu este exclus, ca în ceea ce privește viața simplă lucrurile să se schimbe și ipocrizia să se diminueze sub influența a doi factori: economia și ecologismul.

Când recesiunea lovește, așa cum s-a întâmplat relativ recent, milioane de oameni se regăsesc brusc în circumstanțe în care frugalitatea devine din nou o necesitate iar valoarea virtuților sale asociate este redescoperită.

Potrivit lui Epicur și a altor înțelepți ai simplității, se poate trăi perfect, cu condiția ca anumite nevoi de bază să fie satisfăcute – o viziune susținută în timpurile moderne de „ierarhia nevoilor” a psihologului Abraham Maslow.

Asta înseamnă asigurarea faptului că toată lumea dispune de elementele de bază precum alimentația, locuința, asistența medicală, educația, utilitățile și transportul public – la costuri scăzute, mai degrabă decât să se permită umplerea câtorva buzunare private.

Făcând abstracție de faptul că suntem sau nu adepții traiului simplu este normal să păstrăm echilibrul în tot ceea ce întreprindem în domeniul necesităților vieții. Afișarea luxului și opulenței nu sunt specifice oamenilor inteligenți. Echilibrul în viață poate să aducă multe picături de fericire ceea ce vă doresc din tot sufletul!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/why-the-simple-life-is-not-just-beautiful-it-s-necessary

2. htcp.eu/paradoxul-si-legile-ipocriziei/

“Nu vreau să fiu la mila emoțiilor mele. Vreau să le folosesc, să mă bucur de ele și să le domin.”
Oscar Wilde

 

După părerea psihologilor antidotul căutat este Inteligența Emoțională (EQ). Acest tip de inteligență se referă la capacitatea individului de a identifica și gestiona propriile emoții, precum și emoțiile altora.

În general, inteligența emoțională implică cel puțin trei abilități: conștientizarea emoțională sau capacitatea de a identifica și numi propriile emoții; capacitatea de a valorifica acele emoții și de a le aplica pe sarcini precum gândirea și rezolvarea problemelor și capacitatea de a gestiona emoțiile, care include atât reglarea propriilor emoții atunci când este necesar, cât și ajutarea celorlalți să facă același lucru.

Nu există un test sau scară psihometrică validată pentru inteligența emoțională, așa cum există pentru factorul „g”, numit și factorul de inteligență generală – și mulți susțin că, prin urmare, inteligența emoțională nu este o construcție reală, ci o modalitate de a descrie abilitățile interpersonale.

În ciuda acestei critici, conceptul de inteligență emoțională – denumit uneori coeficient emoțional sau EQ – a câștigat o largă acceptare.

În ultimii ani, unii angajatori (de exemplu serviciile secrete) au încorporat chiar teste de inteligență emoțională în procesele de aplicare și interviu, pe ideea că cineva cu un nivel înalt de inteligență emoțională poate fi un lucrător, lider sau coleg mai bun.

Trebuie însă precizat că, în timp ce unele studii au găsit o legătură între inteligența emoțională și performanța la locul de muncă, multe altele nu au arătat nicio corelație, iar lipsa unei scări valabile științific face dificilă măsurarea sau prezicerea inteligenței emoționale a cuiva la locul de muncă sau la domiciliu.

Ce înseamnă de fapt să fii inteligent emoțional? O persoană inteligentă emoțional este conștientă de propriile sale stări emoționale, fie și de negativitate – frustrare, tristețe sau ceva mai subtil – și capabilă să le identifice și să le gestioneze.

Persoanele din această categorie sunt în special în acord cu emoțiile pe care le experimentează ceilalți.

Ca urmare, este de înțeles că o atare sensibilitate a cuiva la semnalele emoționale atât la cele din interior cât și la cele din mediul social, ar putea face din persoana respectivă un mai bun prieten, părinte, lider sau partener romantic. Legat de asta, vestea bună este că aceste abilități pot fi perfecționate.

Din păcate, orice persoană, indiferent că este managerul unei afaceri, leaderul unui grup, reconciliază o prietenie sau încearcă să fie cel mai bun posibil partener într-o căsnicie, este predispusă la gândire irațională care îi poate răni relațiile profesionale și personale sau o poate ține blocată.

Acest lucru poate rezulta dintr-o multitudine de cauze, inclusiv o experiență din trecut proastă, un sistem de credință bulversat, o problemă emoțională nerezolvată sau o viziune sau percepție îngustă asupra lumii înconjurătoare.

Oamenii cu inteligență emoțională (EQ), abordează în general problemele într-un mod diferit. În acest sens, am preluat câteva exemple, din articolul lui Marcel Schwantes “9 Toxic Mental Habits That the Most Emotionally Intelligent People Avoid”, apărut în revista „Inc”  în iulie 2016, exemple care pun în evidență replica marcată de inteligență emoțională dată unor moduri de gândire toxică, irațională.

*Gând irațional: Ar trebui să fiu plăcut și aprobat de aproape toată lumea.

Replica EQ: Nimeni nu place tuturor. A crede acest lucru este nerealist.

*Gând irațional: Pentru a fi demn și a avea respect de sine, trebuie să fiu competent și de succes în toate privințele.

Replica EQ: Nu mă aștept să fiu perfect din toate punctele de vedere; este în regulă să mai și eșuezi și să mai și greșești.

*Gând irațional: Sunt nătărău și chiar nu merit ceea ce am vrut.

Replica EQ: Ceea ce am făcut a fost într-adevăr o prostie dar pot să mi-o iert și să încerc din nou.

*Gând irațional: Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Este normal să fiu învinuit.

Replica EQ: Acest lucru a trebuit să se întâmple pentru că am avut un moment de slăbiciune, dar nu trebuie să fiu condamnat pentru asta.

*Gând irațional: În cazul meu lucrurile o iau mereu razna.

Replica EQ: Trebuie să accept că uneori lucrurile merg prost. Dar este în regulă.

*Gând irațional: N-am ce face, sunt un ratat.

Replica EQ: Sunt și eu o persoană ca oricare alta care uneori eșuează. Dar este în regulă. Voi încerca din nou.

*Gând irațional: Sunt un produs al trecutului meu. Nu pot schimba nimic. Am fost așa din totdeauna.

Replica EQ: Lucrurile care mi-au influențat comportamentul s-au întâmplat în trecut, dar pot învăța, dacă mă străduiesc, să modific modul în care gândesc și reacționez. Oamenii pot să se schimbe și chiar se schimbă.

*Gând irațional: Realmente trebuie să depind de cineva mai puternic decât mine. Fericirea mea depinde de ceilalți.

Replica EQ: Eu sunt persoana care în cele din urmă decide ce este mai bine pentru mine. Dependența este mai degrabă un obicei și o stare de spirit care pot fi modificate prin practică.

*Gând irațional: Este mai ușor de evitat decât să te confrunți cu această problemă; sper că ea va dispărea.

Replica EQ: Pe termen lung, este mai bine să fac față acestei probleme și să-mi accept rolul în ea; numai atunci poate să existe o soluționare și relații interpersonale mai bune.

Problema cu majoritatea gândurilor iraționale este că de-alungul timpului aduc anxietate și stres nejustificate. Pentru a evita căderea care vine cu iraționalitatea, scăpați de asemenea gânduri folosind soluțiile inteligenței emoționale. Colegii (și soțul/soția) vă vor mulțumi iar Dumneavoastră veți avea parte de picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/9-toxic-mental-habits-that-the-most-emotionally-intelligent-people-avoid

2.www.psychologytoday.com/intl/basics/emotional-intelligence

3.adrianvintu.net/2016/08/11/ce-este-inteligenta-emotionala-eq-si-de-ce-este-mai-importanta-decat-iq-ul/

“Nu lăsa să îți fie furată duminica. Dacă sufletul tău nu are duminici, el devine orfan.”
Albert Schweitzer

 

De multe ori idei mici pot avea un impact major. Iată în continuare câteva asemenea idei care s-ar putea să aibă un impact major asupra perioadei din viețile noastre la începutul căreia ne aflăm.

1.Spaimele duminicale pot fi depășite.

În contextul în care ziua de luni continuă să mi se pară cea mai nesuferită zi a săptămânii, destul de frecvent pomenesc în sinea mea povestirile lui Viorel Cacoveanu adunate în volumul „O dimineață de luni”.

Citind însă textul lui Kathleen Wong  Beat those Sunday Scaries  am recunoscut faptul că originea antipatiei oamenilor pentru ziua de luni se află de fapt în după amiaza zilei de duminică.

În această a doua zi de weekend, la un moment dat, când te uiți la ceas, îți dai seama că luni este “după colț”. Anxietatea care decurge de aici a fost numită “Sunday Scaries” (să le zicem “Spaime duminicale”).

Potrivit psihologului newyorkez  Melissa Robinson-Brown, astfel de spaime sunt declanșate atunci când anticipăm sfârșitul timpului nostru prețios, limitat și ne gândim să ne ocupăm curând de responsabilitățile săptămânii care urmează.

Aceste anxietăți sunt mai mari pentru persoanele care sunt nemulțumite de joburile lor, așa că sentimentul intens de “Sunday Scaries” poate fi potrivit pentru a te conecta cu tine însuți și a vedea unde te afli în carieră.

Însă spaimele de duminică pot apărea la fel de ușor și la oamenii care sunt mulțumiți de slujba lor. Este un tip de anxietate de nivel scăzut, care poate lovi pe oricine, în momentele când lumina soarelui de duminică după-amiază coboară sub orizont.

Această anxietate poate fi combătută prin programarea pentru perioada respectivă a unei activități cum ar fi o excursie plăcută, o plimbare sau cititul unei cărți bune.

De asemenea atenția acordată celor ce se întâmplă în jur ne poate distrage de la gândurile anxioase legate de ziua de mâine.

Pe măsură ce ziua se termină, stabilește-ți intențiile și obiectivele – profesionale și în viața personală – pentru săptămâna ce urmează. Acestea te pot ajuta să recâștigi controlul asupra grijilor tale și să aștepți cu nerăbdare să cucerești săptămâna ce vine în loc să te temi de ea.

2.Compasiune în loc de “pozitivitate nepăsătoare”.

Sunt multe persoane gata să-ți impulsioneze moralul când acesta este “la pământ” cu un text de genul „Treci tu și peste asta!” însoțit de binecunoscutul emoji cu degetul în sus.

Această  atitudine veselă și nefolositoare a fost denumită de psihoterapeutul Whitney Goodman (Miami, Florida) „pozitivitate nepăsătoare” și nu este potrivită deloc spre a fi aplicată cuiva care suferă de o durere, indiferent de natura suferinței (fizică, psihică ș.a.).

Doamna Goodman propune următoarele variante:

• În loc să spui cuiva aflat în suferință „Vei trece tu peste asta”, trebuie să-i spui ceva pentru a-i comunica compasiune și speranță: „Acest lucru este greu. Ai mai făcut lucruri grele înainte și cred în tine.”
• „Gândește-te la lucruri fericite!” devine: „Este probabil destul de greu să fii pozitiv acum. Voi încerca să-ți transmit cât mai multă energie de la mine.”
• „Totul se întâmplă dintr-un motiv!” este actualizat la: „Ceea ce s-a întâmplat nu are sens dar o vom scoate noi la capăt.”

Odată familiarizați cu identificarea “pozitivității nepăsătoare” – cunoscută și sub denumirea de „pozitivitate toxică” – ea devine mai ușor de corectat. Rezultatul trebuie să fie multă compasiune cu oamenii care își împărtășesc disperarea cu noi.

3.Când vă faceți planuri cu alții vă puteți răzgândi dar faceți-o cu eleganță!

Oricui i se poate întâmpla să-și facă planuri cu prietenii și apoi să le anuleze.

Oricât credem că ne-ar plăcea o noapte de distracție sau o întâlnire la o cafea, pe măsură ce se apropie data întâlnirii stabilite ne dăm seama că ar fi mai bine să o anulăm.

Dorim să anulăm programul nu pentru că nu vrem să petrecem timp cu prietenii, ci pentru că ieșirea este epuizantă. Activitățile cotidiene ne fură energia și ajungem să nu ne dorim nimic altceva decât canapeaua, o carte bună și chiar solitudine.

Dacă judecăm însă la rece, contramandarea unui program, altfel spus stricarea programului altcuiva, este cam nepoliticoasă.

Ca să nu fie așa, poate ar fi bine să ținem cont de recomandările doamnei  Rebecca Newkirk, asistentă socială în  Washington, D.C. După părerea domniei sale se pot contramanda planuri fără “a arde poduri”.

• Fii sincer. Deschiderea invită la intimitate. Minciuna, în scopul contramandării unor planuri nu este corectă în relația cu prietenii tăi și îi va face să pună la îndoială relația cu tine.
• Sugerează alternative. Dacă petrecerea de noapte nu îți convine, invită-ți prietenul sau sugerează-i un moment mai potrivit.
• Pregătește-ți o strategie de ieșire. Asigură-te de posibilitatea unei plimbări spre acasă, astfel încât să poți părăsi un eveniment în momentul când te simți incomod sau obosit. Anunță-ți în avans prietenii că este posibil să nu rămâi pe tot parcursul evenimentului.
• Comunică deschis. Prietenii tăi nu sunt întâmplător prietenii tăi, ei te vor înțelege. Oferă-le prezumția de nevinovăție și lasă-le ocazia să te înțeleagă puțin mai bine.

4.Când îi spui cuiva că nu-ți place ideea lui fă-o cu amabilitate!

Idei anapoda sunt lansate din abundență, dar este bine să evităm să le respingem cu brutalitate.

Copiii nu au nicio problemă să le spună oamenilor că le urăsc sugestiile, fapt care se poate constata cel mai bine la cumpărături prin magazinele de îmbrăcăminte și jucării pentru copii unde poți auzi conversații între părinți și copii în care cei din urmă își exprimă respingerea pentru unele sau altele dintre obiectele propuse spre cumpărare.

Dar, pe măsură ce anii trec și copilul se transformă în adult, el își dă seama că trebuie să respingă politicos ideile care nu-i plac dar asta este o treabă dificilă.

Din fericire, putem face câteva lucruri pentru a respinge sugestia cuiva fără a fi total brutali. Iată recomandările scriitoarei Kat Boogaard:

• Pune câteva întrebări!

O primă întrebare trebuie să ți-o pui ție însuți: “Nu-ți place cu adevărat ideea respectivă sau pur și simplu nu o înțelegi?”

După aceea, înainte de a te munci cu propriile gânduri, pune interlocutorului o întrebare clarificatoare de genul: „Ce te face să crezi că aceasta este calea de urmat?”

• Aplaudă efortul!

O strategie ar putea fi strategia “sandwich” adică a adresa critici între comentarii pozitive. Această strategie face însă ca feedbackul să fie confuz.

Este preferabil de a complimenta efortul mai degrabă decât ideea spunând ceva de genul: „Îmi place că vă gândiți la asta …” 

• Spune de ce nu-ți place ideea respectivă!

Există o mare diferență între a spune „Nu-mi place acest lucru” și a spune „Nu-mi place acest lucru pentru că…”

Oamenii cam sar peste a doua variantă. Poți să-ți declari în mod clar neplăcerea pentru o sugestie, dar asigură-te că prezinți dovezi de susținere.

• Prezintă-ți propria variantă!

Prezintă-ți o sugestie proprie și fii gata să explici de ce este superioară. Ar fi și mai bine, dacă ai găsi o modalitate de a-ți propune ideea ca o dezvoltare a sugestiei originale.

5.Nu amesteca afacerile cu prietenia!

Nu cereți și nu faceți niciodată servicii din prietenie!

Poate că și tu, iubite cititorule, ai trecut printr-o experiență de acest gen adică situație când ai rugat un prieten să-ți facă un serviciu. Un serviciu gratuit implică însă mari neajunsuri:

– în cazul în care serviciul se realizează cu întârziere nu poți zice nimic; în fond omul îți face un serviciu gratuit deci nu-i poți face reproșuri;

– același lucru se poate spune și despre calitatea serviciului; chiar dacă munca este realizată cu cele mai bune intenții ea poate să nu respecte standardele dar  simți că nu ai dreptul să te plângi.

Un serviciu neplătit sau o favoare neplătită, având în același timp emblema unei oferte generoase de ajutor, deschide așadar ușa către o multitudine de scenarii incomode.

Lucrurile nu sunt mai puțin iritante nici atunci când rolurile sunt inversate. Ți se cere să faci o lucrare care „nu va dura decât cinci minute!” Și pentru că profesionistul din tine te obligă să faci o treabă minuțioasă, ajungi să petreci o oră sau mai multe aplecat asupra lucrării respective.

Care este soluția pentru evitarea acestor situații? Foarte simplă: plătește pe cineva, mai degrabă decât să apelezi la o favoare.

Procedând așa poți dicta calendarul tău, poți să specifici în detalii explicite pretențiile și să nu renunți la ele până când ești complet satisfăcut.

Când există termene, contracte și, cel mai important, plăți, relația este clară, directă și necomplicată.

În concluzie, dacă ai nevoie de ceva făcut, scoate banii sau află cum să o faci singur. O favoare gratuită este mult prea scumpă.

Sper că ideile prezentate vă sunt utile și vă vor aduce multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.nytimes.com/2019/12/22/smarter-living/9-delightful-tips-for-living-a-smarter-life-in-2020.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

“Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.”

Dalai Lama

 

Începuturile de an sunt generatoare de optimism pentru că mulți oameni doresc “să o ia de la capăt”, cu proiecte noi și prin implementarea în viața proprie a unor obiceiuri noi.

Cercetările arată că cel mai bun mod de a aduce o schimbare în viața cuiva este prin crearea de rutine noi și utilizarea lor până când devin obiceiuri.

Modul în care ne asigurăm că un comportament nou devine un obicei este repetarea lui din nou și din nou, până când “prinde rădăcini”.

Care obiceiuri dorim să ne marcheze de acum înainte viața depinde de fiecare dintre noi, de dorințele și speranțele noastre de viitor.

În orice caz, probabil că următoarele 12 obiceiuri pot intra cu succes în topul celor care s-a dovedit științific că ne pot schimba viața.

De ce tocmai 12? Pentru că anul are 12 luni și în fiecare lună putem transforma un comportament nou în obicei.

1.Fă din studiu un obicei!

Nu contează ce anume, din ce domeniu sau cât de simplu sau dificil este ceea ce studiezi. Învățând ceva nou îți reîncarci mintea și asta te face să te simți mai competent.

Cei mai de succes și mai deștepți oameni din lume sunt persoane care învață în mod constant și deliberat.

Majoritatea oamenilor își petrec cea mai mare parte a timpului „muncind” și “făcându-și treaba”. Puțini sunt cei care își rezervă timp și pentru perfecționare, măiestrie, citit, frecventarea unor cursuri și învățare.

Învățarea nu numai că ne permite să progresăm, dar ne permite, de asemenea, să fim în actualitate. Dacă dorim să obținem sau să îmbunătățim orice în viață, învățarea este o cerință. Învățarea ne ajută să evităm greșelile, să reușim mai repede, să ne adaptăm mai bine la schimbări, să înțelegem mai bine oamenii și lucrurile.

În fond, toate comportamentele noastre, tot ceea ce știm să facem sunt rezultatul învățării. Chiar și modelele noastre de gândire sunt învățate.

2.Nu mai asculta de amigdala ta!

Amigdala face parte din sistemul limbic al creierului, care este responsabil pentru procesarea emoțiilor, inclusiv detectarea fricii și pregătirea corpului nostru pentru un răspuns de urgență.

Răspunsul „luptă sau fugi” este reacția tipică generată de amigdala cerebrală. Când organismul nostru percepe o amenințare, amigdala trage alarma, eliberând o mulțime de substanțe chimice în organism. Atunci hormoni de stres precum adrenalina și cortizolul inundă sistemul nostru, pregătindu-ne pentru răspunsul de „luptă sau fugă”.

Altfel spus, amigdala cerebrală este responsabilă de ținerea ta în siguranță.

Dar uneori, apare oportunitatea să faci pași îndrăzneți și să te miști cu încredere. Chiar dacă vei simți frică să faci acei pași, fă-i! Semnalul de frică primit nu este altceva decât amigdala ta care își face treaba.

3.Ține un jurnal!

Gândurile așternute pe hârtie ajută la ținerea la distanță a pesimismului și a îngrijorării. Dacă ele sunt gânduri de recunoștință este cu atât mai bine.

Ținerea unui jurnal are o listă din ce în ce mai mare de beneficii. Este benefică atât pentru sănătatea mintală, cât și pentru cea fizică. Are efecte terapeutice și poate reduce anxietatea și depresia.

Jurnalul ajută la eliberarea de emoții și aduce mai multă claritate și libertate a gândurilor. Ținerea unui jurnal poate ajuta, de asemenea, la reamintirea și fixarea celor învățate și poate îmbunătăți abilitățile de comunicare.

4.Încearcă să-ți oferi singur consiliere!

Într-un studiu interesant, cercetătorii au descoperit că a oferi sfaturi este mai motivant decât a primi sfaturi de la experți.

Acest lucru a fost constatat în mai multe domenii diferite, inclusiv motivația de a pierde în greutate, de a economisi bani, de a căuta un loc de muncă și de a gestiona emoțiile.

Dacă este așa, de ce să nu încerci să-ți dai singur acel sfat? Programarea la o consiliere unu-la-unu cu tine însuți te poate ajuta să vezi unde te afli, încotro trebuie să mergi și să evaluezi progresul și creșterea ta.

5.Cultivă relații interpersonale frumoase!

Relațiile interumane sunt adesea înfățișate ca autosusținându-se în mod magic.

În realitate întreținerea lor necesită timp și efort. Gândiți-vă la ele ca la o investiție care crește prin depuneri/adăugări constante de răbdare, grijă și respect.

6.Consolidează-ți tenacitatea mintală!

Cum? Oprește-te oricând te vei surprinde blamând pe alții! Oprește-te din a lua totul prea în serios! Oprește-te din a ceda distragerilor de atenție! Nu mai învinovăți factorii din trecut sau externi pentru alegerile pe care le faci!

7.Creează-ți o rutină!

O rutină zilnică îți oferă direcție și scop. De asemenea, permite o integrare mai ușoară a obiceiurilor în viața ta. Rutinele îți permit să duci lucrurile la bun sfârșit, îți măresc productivitatea și îți organizează ziua.

Pentru fiecare din zilele noastre este nevoie de anumite previziuni și de luarea unor decizii. Luarea deciziilor consumă energie mintală. Cu cât ai mai puține decizii de luat (rutinele micșorează numărul acestora) pe tot parcursul zilei, cu atât mai bine îți concentrezi mintea, energia și creativitatea când vine vorba de lucruri noi care implică luarea unor decizii importante.

8.Fii un bun ascultător!

Comunicarea eficientă este una dintre cheile creării rezilienței și menținerii echilibrului în viața noastră. Este fundamentul pe care ne construim viața, modul în care îi înțelegem pe ceilalți și le permitem să ne cunoască și să ne înțeleagă.

În același timp a fi un bun ascultător este elementul central pentru comunicare – probabil cea mai importantă abilitate pe care o posedăm. Din păcate, în lumea de azi foarte puțină lume este dispusă să asculte.

9.Asigură-ți și momente de singurătate!

Pentru unii dintre noi este mai ușor de realizat decât pentru alții, dar o anumită perioadă de timp de singurătate ar fi absolut necesară.

O cauză majoră a nefericirii multor persoane este lipsa timpului privat. De aceea caută modalități de a-ți oferi și momente de singurătate!

10.Perfecționează-ți spațiul de lucru!

Mediul în care muncești poate avea un impact mare asupra eficienței și productivității tale.

Încearcă să transformi spațiul în care lucrezi, indiferent unde se află acesta, într-unul potrivit pentru sarcinile pe care le ai respectiv într-unul în care să-ți facă plăcere să petreci cât mai mult timp.

11.Fii mai binevoitor!

Mulți dintre noi nu consideră bunăvoința ca fiind un obicei, dar este. Rareori manifestarea ei înseamnă un efort sau obicei conștient. Se întâmplă să ne gândim la asta mai ales când mai întâi altcineva este binevoitor cu noi.

Bunăvoința este din categoria modului de gândire câștig-câștig. Prin bunăvoință îți îmbunătățești relațiile făcându-i pe cei din jurul tău mai fericiți dar te faci și pe tine mai fericit. În același timp vei avea o imagine de sine și stimă de sine sporite, deoarece te vei vedea o persoană mai bună. Bunăvoința devenindu-ți un obicei, îți îmbunătățește calitatea vieții.

12.Amână satisfacția!

Pe măsură ce anii trec devine tot mai greu să nu-ți manifești satisfacția. O mulțime de informații sunt disponibile cu o căutare rapidă. Putem obține orice în câteva secunde.  De exemplu, putem fără vreun efort, să primim zilnic mâncare proaspătă livrată de la restaurant.

Cu toate acestea amânarea satisfacției în general ar fi bine să devină o obișnuință pentru că implică autodisciplină și autocontrol caracteristici umane care niciodată nu sunt de prisos.

Nutresc speranța că, pe lângă picăturile de fericire pe care vi le vor aduce noile obiceiuri pe care le veți implementa, anul 2020 vă va aduce numai bucurii!

Don’t worry, be happy!

și

La mulți ani!

 

Surse:

1.reachingself.com/12-powerful-scientifically-proven-habits-that-will-change-your-life/

2.www.lollydaskal.com/leadership/12-scientifically-proven-habits-that-will-change-your-life/

„Întrucât stresul este reacţia nespecifică a corpului la orice solicitare, toţi oamenii se află întotdeauna într-o anumită stare de stres.“

Dr. Hans Selye

 

Noțiunea de stres a fost introdusă în știință de canadianul Hans Hugo Bruno Selye. El a definit stresul ca ansamblu de reacții al organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine.

Conform celor afirmate de dr. Hans Selye toți ne aflăm tot timpul într-o anumită stare de stres. De pildă, traversarea străzii implică un anumit nivel de stres. Avem nevoie de stres şi pentru a ne achita de responsabilităţile zilnice.

Hans Selye era de părere că afirmaţia „este stresat“ este tot atât de lipsită de sens ca expresia „are temperatură“. „Ideea pe care dorim să o transmitem prin asemenea afirmaţii este stresul sau temperatura sunt exagerate“, spune el.

În acest context, se poate spune că stresul este prezent atât în timpul recreerii, cât şi în timpul somnului, întrucât inima trebuie să bată în continuu, iar plămânii trebuie să funcţioneze.

Există diferite niveluri  de stres şi diferite tipuri  de stres.

Stresul acut este provocat de îngrijorările zilnice ale vieţii. Deseori, acesta presupune necesitatea de a rezolva unele situaţii neplăcute. Întrucât asemenea situații au, de obicei, un caracter ocazional sau temporar, stresul poate fi ţinut sub control.

Stresul cronic este de lungă durată. Acesta se deosebește fundamental de stresul acut care apare doar în timpul lucrului la proiectele enervante sau în perioadele mai aglomerate ale anului și în cele din urmă scade fără efecte negative.

Stresul cronic se manifestă pe termen lung și, în cele din urmă, ajunge să afecteze, sănătatea fizică și mintală a individului, cu reacții care includ palpitații cardiace, probleme la stomac și probleme în luarea deciziilor.

Persoana care suferă de stres cronic nu întrevede nici o cale de scăpare dintr-o situaţie stresantă: sărăcie, lipsa unui loc de muncă, probleme familiale permanente, îngrijirea unui membru al familiei care este infirm etc.

Oricare ar fi cauza, stresul cronic poate duce la epuizarea victimei — zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună.

Un  aspect extrem de neplăcut al stresului cronic este acela că oamenii se obișnuiesc cu el pentru că majoritatea lor nu reușesc să-l recunoască până nu este prea târziu.

Stresul traumatic este rezultatul şocului provocat de o tragedie copleşitoare: un viol, un accident sau un dezastru natural. Mulţi dintre veteranii de război şi dintre supravieţuitorii lagărelor de concentrare suferă de acest tip de stres.

În general însă nu ar trebui să subestimăm puterea pozitivă a unui anumit grad de stres în viața noastră. Legat de acest aspect există totuși o problemă: identificarea punctului critic, punctul în care stresul se transformă în epuizare.

Este dificil să ne dăm seama când stresul atinge o limită și apare epuizarea. În timp ce stresul este o încordare emoțională sau mintală care poate apărea și dispărea, epuizarea este căderea emoțională fizică, psihică, care apare după stresul prelungit. Ea apare în timp și poate fi mult mai dificil să ne recuperăm din ea.

Un subiect aparte îl constituie stresul la locul de muncă. În multe cazuri stresul la locul de muncă ne poate ajuta să ne concentrăm mai bine asupra sarcinilor și creșterii eficienței. Însă atunci când el este cronic, lucrurile stau cu totul altfel; el poate afecta calitatea muncii noastre, periclitându-ne serviciul și viața de zi cu zi în afara biroului.

„Nu este întotdeauna ceva explicit, dar în realitate există consecințe cu care au de-a face oamenii atunci când par să nu se confrunte cu stresul la locul lor de muncă”, spune Stefano Petti, partener al Asterys, (o firmă de dezvoltare organizațională din Roma cu peste 100 de mediatori și instructori antrenori executivi în mai mult de 25 de țări).

În acest context este de menționat că în 2015, în Marea Britanie, peste 488.000 de persoane au raportat boli legate de stresul de la locul de muncă, ceea ce reprezintă 37% din totalul bolilor legate de muncă, conform Safety Executive Labour Force Survey.

O întrebare legitimă care se impune este cum devenim conștienți de propriul punct critic? Formarea capacității de a recunoaște punctul în care stresul se transformă în epuizare poate dura ceva timp.

În acest sens Ron Bonnstetter, vicepreședinte senior de cercetare și dezvoltare la TTI Success Insights, specializat în performanța la locul de muncă (în Scottsdale, Arizona, SUA), spune că experiențele noastre anterioare pot juca un rol imens în modul în care gestionăm stresul și descifrăm propriul punct critic.

“Confruntarea timp îndelungat cu stresul poate distruge capacitatea organismului de a face față răbufnirilor scurte de situații stresante”, spune el. Potrivit cercetărilor de la TTI, lucrătorii pot ajunge să recunoască că sunt afectați de stres pe baza experienței lor anterioare, iar simptomele pot apărea ca fizice, emoționale, cognitive sau comportamentale.

Alan Levin, fondatorul CareforLawyers.com, prin care practică terapia pentru avocații din Chicago, este de părere că ideea unui punct critic „simplifică prea mult ceea ce este în realitate un proces ce implică experiență și înțelegere”.

“Adesea, nu este vorba de cineva care are o izbucnire ciudată în fața colegilor, ci poate fi vorba de o manifestare treptată”, spune el.

În orice caz, specialiștii susțin că și după atingerea unui punct critic de stres, este posibilă revenirea la normal atât în plan personal, cât și în cel profesional.

De exemplu, în timp ce unii dintre clienții lui Levin au fost eliberați din funcțiile lor din cauza stresului, alții nu și-au schimbat funcția. Dimpotrivă, în cazul celor din urmă, munca lor a devenit mai ușor de gestionat datorită tehnicilor care îi ajută să facă față stresului.

Pentru a-și ajuta clienții Levin le explică faptul că stresul este o problemă de percepție. „Stresul este sentimentul pe care îl avem atunci când percepem că avem o nevoie sau o obligație dar resursele sunt inadecvate pentru a o gestiona”, spune el.

Mulți dintre avocații consiliați au ajuns să-și revină și să rămână la firmele pentru care lucrau.

În calitate de terapeut, el folosește tehnici cognitive de terapie comportamentală pentru a ajuta oamenii „să înțeleagă când și cum distorsionează ei informațiile din experiențele lor”.

După separarea gândurilor negative și recunoașterea așa-numitelor „distorsiuni cognitive”, mulți sunt capabili să continuie să lucreze în urma stresului depășind propria lor perspectivă asupra experiențelor anterioare.

Alții, desigur, trag învățămintele din stresul de la locul de muncă și apoi merg mai departe găsind un nou loc de muncă. În fond, este întotdeauna vorba de prioritizarea celui mai critic lucru care trebuie făcut ajungându-se la situația de a utiliza stresul pentru “a merge înainte”.

Nutresc speranța, iubite cititorule că nu ai de-a face cu probleme mai stresante decât cele privitoare la sărbătorile care vin și în ciuda lor vei avea parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Crăciun fericit!

Surse:

1.www.bbc.com/capital/story/20161116-stress-is-good-for-you-until-it-isnt?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/101998203

3.ro.wikipedia.org/wiki/Stres

„Dacă îi oferi unui om un adevăr care e împotriva instinctelor sale, îl va investiga cu atenţie, dar, cu excepţia cazului în care îi oferi dovezi convingătoare, va refuza să îl creadă.”

Bertrand Russell

 

Având în vedere că trăim într-o eră a fake news-urilor cred că este oportun să ne punem întrebarea din titlu.

Problema moralității se pune pentru că informațiile acceptate fără dovezi se transmit mai departe și pot conduce la dezastre.

De exemplu, numeroasele atentate produse în lume ar putea fi considerate consecințe ale acceptării fără dovezi ale unor informații false.

Oare atentatorii sinucigași chiar sunt dornici să moară? Este de bănuit că nu, dar au fost îndoctrinați folosindu-se tot felul de informații neadevărate și au devenit fanatici.

Tot ca exemplu, dar nu este cazul să dezvolt ideea, ar putea servi numeroasele “informații” care se vehiculează despre oamenii politici din tot spectrul politic din întreaga lume.

Rândurile de față se bazează pe articolul “Believing without evidence is always morally wrong” scris pentru Aeon (revistă digitală de idei, filosofie și cultură) de Francisco Mejia Uribe, filosof și economist din Hong Kong.

Articolul se referă la ideea “Cât de dăunător este să crezi ceva fără să ai dovezi suficiente?”

Poate stârni uimire faptul că această temă, de mare actualitate acum în epoca digitală interconectată, a fost abordată încă acum 150 de ani de matematicianul și filosoful englez William Kingdon Clifford în cartea sa “The Ethics of Belief”  (1877).

Este de subliniat că ideile sale sunt extrem de relevante pentru epoca noastră. Afirmația lui principală că “este greșit întotdeauna, peste tot și pentru oricine, să creadă ceva pe dovezi insuficiente” , deși la vremea respectivă părea o hiperbolă, astăzi este o realitate tehnică.

În cartea sa Clifford dă trei argumente privind motivul pentru care avem obligația morală să credem în mod responsabil, adică să credem doar ceea ce am cercetat cu sârguință și despre ce avem dovezi suficiente.

Primul său argument începe cu observația că lucrurile pe care le credem influențează acțiunile noastre. Comportamentul nostru este modelat de ceea ce considerăm a fi adevărat despre lume – adică de ceea ce credem.

Dacă cred că plouă afară, îmi voi lua umbrela. Dacă cred că taxiurile nu acceptă carduri bancare, mă asigur că am niște bani cash la mine înainte de a urca într-unul. Dacă cred că furtul este greșit, atunci voi plăti pentru bunurile mele înainte de a ieși din magazin.

Ca urmare, tot ceea ce credem are o importanță practică extraordinară. A crede faptele fizice sau sociale false ne pot conduce, în cazurile cele mai extreme, la situații care ar putea amenința chiar supraviețuirea noastră.

Îmi vin în minte întâmplările tragice din decembrie 1989 (masacrul de la Otopeni) când au murit împușcați militari nevinovați despre care s-a spus că au fost teroriști.

Dar aici nu este vorba numai de autoconservare. Ca ființe sociale, acțiunea noastră are impact asupra celor din jurul nostru și o convingere necorespunzătoare pune și pe ceilalți oameni în pericol.

După cum avertizează Clifford: “Toți suferim destul de mult din întreținerea și susținerea credințelor false și a acțiunilor greșite către care ele conduc …”

Cea mai naturală obiecție față de acest prim argument al filosofului ar putea fi că, deși ar fi adevărat că unele dintre lucrurile pe care noi le credem conduc la acțiuni care pot fi devastatoare pentru alții, în realitate cele mai multe dintre ele sunt probabil, lipsite de importanță pentru ceilalți oameni.

Prin urmare, afirmația lui Clifford că în toate cazurile  a crede ceva fără dovezi suficiente ar putea părea a fi o exagerare. Dar nu este o exagerare. Într-o lume în care convingerile tuturor sunt imediat împărtășite, la un cost minim, unei audiențe globale, fiecare credință are capacitatea de a fi cu adevărat semnificativă în modul imaginat de Clifford.

Că nu este o exagerare, o dovedește felul în care credințele modelate într-o peșteră din Afganistan au dus la acte care au pus capăt multor vieți omenești în New York, Paris și Londra.

Ne putem gândi și la aspecte care ne implică poate pe fiecare dintre noi: cât de influente asupra comportamentului nostru de zi cu zi au devenit “informațiile” ce se revarsă asupra noastră prin social media?

În “satul digital global” în care locuim acum, credințele false au aruncat o plasă socială mai largă, motiv pentru care chiar dacă argumentația lui Clifford, pe vremea când a făcut-o, ar fi fost hiperbolă, astăzi nu mai este.

Cel de al doilea argument oferit de William Kingdon Clifford pentru a-și susține afirmația, că este întotdeauna greșit să crezi ceva bazat pe dovezi insuficiente, îl poate constitui faptul că modul în care ajungem să credem ceva este uneori superficial ceea ce ne transformă în indivizi neglijenți și creduli.

Clifford o spune astfel: “Nici o credință reală, oricât de neînsemnată și fragmentară ar părea, nu este cu adevărat nesemnificativă; ne pregătește să primim mai multe ca ea, confirmă pe cele cu care seamănă mai demult și le slăbesc pe altele și astfel, treptat, ele se află într-un tren ascuns în gândurile noastre intime, care într-o bună zi pot exploda într-o acțiune deschisă și își pot lăsa amprenta asupra persoanei noastre.”

Translatarea avertismentului lui Clifford către vremurile noastre interconectate, ar însemna că este vorba de faptul că acceptarea nevinovată a unei convingeri ne transformă într-o pradă pentru colportorii de știri false, teoreticienii de conspirație și pentru șarlatani.

A permite să devenim gazde pentru aceste credințe false este greșit din punct de vedere moral deoarece, așa cum am văzut, costul erorii pentru societate poate fi devastator.

Vigilența epistemică este o virtute mult mai prețioasă astăzi decât a fost vreodată, deoarece nevoia de a căuta și de a cerne printre informații conflictuale a crescut exponențial.

Argumentul al treilea al lui Clifford, privind motivul pentru care a crede fără dovezi este greșit din punct de vedere moral, este că în calitatea noastră de comunicatori ai unor lucruri pe care le credem, avem responsabilitatea morală de a nu polua corectitudinea cunoașterii colective.

Pe vremea lui Clifford, modul în care credințele au fost întrețesute în “depozitul prețios” al cunoașterii umane a fost în primul rând prin vorbire și scriere.

Din cauza acestui sistem de comunicare, cuvintele, frazele, formele, procesele și modurile de gândire au devenit “proprietate comună”.

Subminarea acestei “moșteniri de familie”, așa cum a numit-o Clifford, prin adăugarea unor credințe false, este imorală, deoarece viața fiecăruia se bazează, în cele din urmă, pe această resursă vitală și comună.

În timp ce argumentul final al lui Clifford este adevărat, pare din nou exagerat să pretindem că fiecare credință falsă pe care o avem afectează moral cunoașterea comună. Totuși, realitatea, o dată mai mult, se aliniază cu ideile lui Clifford, iar cuvintele lui par a fi profetice.

Astăzi, avem cu adevărat un rezervor global de date crezute, credințe în care toate angajamentele noastre sunt adăugate în mod minuțios: se numește Big Data (Datele păstrate și prelucrate în cantități imense, datorită unor medii de stocare mai ieftine și unor metode de procesare mai rapide cu algoritmi mai performanți).

Nici măcar nu trebuie să fim internauți utilizatori activi al social mediei (Twitter, Facebook): tot mai mult din ceea ce facem în lumea reală este înregistrat și digitizat și de acolo algoritmii pot deduce cu ușurință ceea ce credem, chiar înainte de a ne exprima un punct de vedere.

La rândul său, acest grup enorm de informații stocate este folosit de algoritmi pentru a lua decizii pentru și despre noi. Și este același rezervor pe care îl folosesc motoarele de căutare atunci când căutăm răspunsuri la întrebările noastre și dobândim noi informații pe care le credem.

Adăugați ingrediente greșite în rețeta Big Data și ceea ce veți obține este o ieșire potențial toxică.

Dacă a existat vreodată un moment în care gândirea critică a devenit un imperativ moral, iar credulitatea o calamitate și un mare păcat, acest moment este prezentul. Iată de ce, și acest aspect al vieții noastre, pe care l-am putea caracteriza prin circumspecție față de informațiile ce ni se oferă, poate fi umplut cu picături de fericire dacă ținem cont de ideile, vechi de 150 de ani, prezentate.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

aeon.co/ideas/believing-without-evidence-is-always-morally-wrong?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

 „…O luptă-i viaţa; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor…”

George Coșbuc

 

Toți ne dorim “să trăim bine”. Toți am vrea să avem o viață fără griji, fericită și ușoară, să ne îndrăgostim, să avem relații minunate, să arătăm perfect, să facem bani mulți, să fim populari și respectați, să fim admirați imediat cum intrăm într-o încăpere cu oameni.

Toată lumea ar dori așa ceva pentru că este firesc să placă așa ceva.

Dacă întrebi pe cineva: „Ce vrei de la viață?” și răspunsul este ceva de genul: „Vreau să fiu fericit, să am o familie minunată și un job care îmi place”, putem vorbi de un răspuns stereotipic care de fapt nu înseamnă nimic.

O întrebare mult mai interesantă, o întrebare pe care, probabil, nu multă lume o are în vedere, ar fi: “Ce durere accepți în viața ta?” sau varianta „Pentru ce ești dispus să lupți?”

Întrebarea este mai interesantă pentru că ideea pe care se bazează pare a fi un factor mai important al modului în care viața noastră evoluează.

Toți am vrea să avem un loc de muncă și o independență financiară uimitoare – dar nu toată lumea ar vrea ca pentru asta să suporte 50 de săptămâni de muncă, navete lungi, hârțogărie insuportabilă de navigare prin ierarhiile arbitrare și limitate de o blazare infernală ale firmelor de stat sau private.

Oamenii doresc să fie bogați fără riscul, fără sacrificiul, fără satisfacția întârziată necesare acumulării averii.

Toată lumea vrea să aibă parte de sex grozav și o relație minunată – dar nu toată lumea este dispusă să treacă, pentru a ajunge acolo, prin conversații dure, tăceri incomode, sentimente rănite și psihodrame emoționale, poate toate inerente vieții de cuplu.

Fericirea necesită efort și pozitivul este efectul secundar al manipulării negativului. Experiențele negative pot fi evitate numai până când ele revin în forță, chiar copleșitoare, pentru că din păcate ele revin.

La baza întregului comportament uman, nevoile indivizilor sunt mai mult sau mai puțin similare. Experiența pozitivă este ușor de manipulat. Există însă și experiențe negative cu care cu toții ne luptăm. Prin urmare, ceea ce obținem de la viață nu este determinat de sentimentele bune pe care le dorim, ci de sentimentele rele pe care suntem dispuși și capabili să le susținem pentru a ne duce la acele sentimente bune.

Oamenii își doresc un fizic extraordinar. Dar nu se aleg cu așa ceva decât cei care apreciază la justa valoare durerea și stresul fizic care acompaniază antrenamentele regulate din sala de gimnastică. (Excepție fac indivizii cărora le place să calculeze și să calibreze mâncarea pe care o consumă, plănuindu-și viața în porții de dimensiuni mici ca și cele din farfurie.)

Oamenii vor să înceapă propria afacere sau să devină independenți financiar. Dar nu poți ajunge un antreprenor de succes, dacă nu găsești o modalitate de a aprecia riscul, incertitudinea, eșecurile repetate și lucrul, conform unui orar nebunesc, la ceva despre care nu ai idee dacă va avea succes sau nu.

Oamenii își doresc, în mod firesc, un partener de viață extraordinar. Dar nu vei ajunge să atragi pe cineva extraordinar fără să apreciezi turbulența emoțională care însoțește stabilirea unei relații romantice și nu voi aminti aici decât emoția de a privi fix un telefon care parcă „nu mai sună”. Face parte din jocul iubirii. Nu poți câștiga dacă nu joci.

Ceea ce determină succesul cuiva nu este întrebarea „La ce vrei să te bucuri?” ci întrebarea „Ce durere ești dispus(ă) să suporți?”

Calitatea unei vieți nu este determinată de calitatea experiențelor pozitive ale persoanei, ci de calitatea experiențelor sale negative. Și a te pricepe să faci față experiențelor negative înseamnă să te pricepi să înfrunți viața.

Există o mulțime de cărți și filmulețe care conțin sfaturi de doi bani de genul: „Trebuie doar să-l dorești suficient (acel ceva – n.n.) și îl vei avea!”

Toată lumea vrea ceva. Și toată lumea dorește ceva suficient de mult atât doar că poate unii pur și simplu nu sunt conștienți de ceea ce vor sau de ceea ce vor „suficient” de mult.

Dacă dorim beneficiile unui anume lucru în viață, trebuie să dorim și costurile. Dacă dorim un corp de afișat pe plajă, trebuie să dorim transpirația, durerea, diminețile matinale și stările de foame. Dacă dorim un iaht, trebuie să dorim și nopțile de lucru târzii, evoluțiile unor afaceri riscante și posibilitatea de a scoate din sărite o persoană sau zece mii.

Dacă descoperi că vrei ceva lună de lună, an de an și totuși nu te apropii niciodată de obținerea acelui lucru dorit, atunci poate că ceea ce îți dorești de fapt este o fantezie, o idealizare, o imagine și o promisiune falsă. Poate că ceea ce crezi că dorești nu este ceea ce chiar îți dorești ci ceea ce doar îți place să crezi că dorești. De fapt, poate că nu îl dorești deloc.

De exemplu mulți tineri se visează facând o carieră fulminantă în muzică. Ei probabil se și văd pe scenă cântând în țipetele admirative ale mulțimii. Dar oare își imaginează și cantitatea corespunzătoare de timp și efort necesare pentru a ajunge acolo și treaba să și funcționeze? Găsirea unui grup, repetițiile, transportarea echipamentelor la repetiții, durerea de a găsi concerte etc., toate reprezintă urcușul dificil, pentru a ajunge în vârful muntelui care reprezintă visul. Probabil mulți dintre acei tineri nu sunt încântați să urce prea mult. Le place să-și imagineze topul. Își doresc recompensa și nu lupta. Doresc rezultatul și nu procesul. Sunt îndrăgostiți nu de luptă, ci doar de victorie. Dar viața nu merge așa.

Răspunsul la întrebarea „Cum alegi să suferi?”, adresată unei persoane, spune mult mai multe despre ea decât toate dorințele și fanteziile sale și asta pentru că trebuie să aleagă ceva.

Nimeni nu poate avea o viață fără durere. Nu pot fi toate “lapte și miere”. Și, în cele din urmă, aceasta este cea mai grea întrebare care contează. Plăcerea este o întrebare ușoară. Și aproape toți avem răspunsuri similare. Întrebarea mai interesantă este durerea. “Care este durerea pe care ești dispus să o susții?”

Pentru cine ești sunt definitorii valorile pentru care ești dispus să lupți. Oamenii care se bucură de “luptele” dintr-o sală de gimnastică sunt cei care vor fi mereu într-o formă bună. Oamenii care se bucură de săptămâni îndelungate de muncă și de politica scărilor ierarhice sunt cei care le urcă. Oamenii care se bucură de stresul și incertitudinea stilului de viață al artistului înfometat sunt în cele din urmă cei care devin artiști.

Toate cele de mai sus nu constituie un apel către “puterea voinței” sau „determinare”. De asemenea nu se doresc un avertisment de genul „fără durere, niciun câștig”. Este vorba doar de un îndemn la a observa faptul că “luptele” noastre ne determină succesele. Prin urmare, dacă ne vom alege “luptele” cu înțelepciune vom avea parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

getpocket.com/explore/item/the-most-important-question-of-your-life

“Fără romantism, ne întoarcem la oamenii cavernelor.”

Mihail Drumeş

 

Ce înseamnă “competență romantică”? Potrivit doamnei Joanne Davila, profesor de psihologie și director de pregătire clinică la Stony Brook University, New York, „competența romantică este capacitatea de a funcționa flexibil în toate zonele sau în toate aspectele procesului de desfășurare a unei relații… să-ți dai seama de ce ai nevoie, să găsești persoana potrivită, să construiești o relație sănătoasă și să ieși din relații nesănătoase.”

Chiar dacă știm cum arată o relație sănătoasă, se pare că majoritatea oamenilor nu au nicio idee cum să obțină una.

Există îndrumări privind relațiile sănătoase sub formă de terapie de cupluri sau consiliere premaritală, ceea ce înseamnă fie atunci când o căsătorie se întemeiază, fie chiar înainte de a începe dar “amândouă vin prea târziu” spune Davila, pentru că “oamenii în cauză au selectat deja persoana căreia doresc să-și dedice viața”, explică ea. „Și dacă au selectat prost? Nicio educație premaritală nu poate compensa o alegere proastă a partenerului.”

Nu este niciodată prea târziu – sau prea devreme – pentru a învăța abilitățile care alcătuiesc “competența romantică”. Potrivit lui Davila și colegilor ei, în spatele competenței romantice există trei abilități de bază: intuiția, mutualitatea și reglarea emoțiilor. Aceste trei abilități reprezintă punctele comune ale tuturor teoriilor majore și rezultatelor cercetărilor privind relațiile sănătoase.

Prima abilitate este intuiția. Intuiția nu poate fi explicată științific, ea fiind ceva dincolo de intelect. Intelectul o poate simți, dar nu o poate explica. Atunci când simți că un lucru nu ți se potrivește, îl respingi, dar nu poți explica de ce. Asta este intuiția. Sau dimpotrivă, când simți că parcă pentru asta te-ai născut. Tot intuiția este.

„Cu intuiție, veți avea o idee mai bună despre cine sunteți, ce nevoi aveți, ce doriți și de ce faceți lucrurile pe care le faceți.” spune doamna profesor Davila. „Având intuiție, vei putea anticipa consecințele pozitive și negative ale comportamentului tău”.

Intuiția ne va permite să ne cunoaștem mai bine partenerul/partenera. De exemplu, dacă întârzie la o întâlnire, intuiția ne va explica motivul (poate întârzie întotdeauna). Nu este nimic legat de relația în sine.

A doua abilitate este mutualitatea. „Mutualitatea înseamnă să aveți în vedere că amândouă persoanele aflate într-o relație au nevoi și că ambele seturi de nevoi contează”, spune Davila. „Cu mutualitate, veți putea să vă transmiteți propriile nevoi într-o manieră directă și clară.

Mutualitatea vă permite să țineți cont de nevoile ambilor în deciziile pe care le luați în legătură cu relația dumneavoastră”, adaugă domnia sa.

Doamna profesor dă următorul exemplu privind modul în care s-ar putea manifesta mutualitatea: „Să presupunem că primiți o ofertă de muncă excelentă pe care ați dori să o acceptați, dar știți că înseamnă că va trebui să lucrați mai mult și știți cât de important este atât pentru dumneavoastră cât și pentru partener să petreceți timp împreună. Cu o abordare mutuală, ați putea spune: „Știi, mi-ar plăcea foarte mult să ocup această slujbă, este foarte important pentru mine, dar mă preocupă și dorința să petrecem cât mai mult timp împreună. Dacă promit să protejez ceva timp pentru noi, va fi în regulă să accept această slujbă?”” .

A treia abilitate este reglarea emoțiilor. „Reglarea emoției se referă la potrivirea sentimentelor tale ca răspuns la lucruri care se întâmplă în relația ta”, spune Davila. „Prin reglarea emoțiilor, vei putea să-ți gestionezi cu calm emoțiile și să păstrezi lucrurile care se întâmplă în relația ta într-o perspectivă corectă”.

Reglarea emoției înseamnă dezvoltarea abilității de a controla mai ales acele momente care produc îngrijorare sau induc tendința de a ceda.

Doamna profesor Davila oferă exemplul de așteptare al unui mesaj de răspuns de la partener: „Acest mesaj nu vine. Ești foarte neliniștit. Îți verifici telefonul la fiecare două secunde. Dacă știi să-ți reglezi emoțiile, vei fi capabil să-ți spui: „Știi ce? Calmează-te! Mesajul urmează să vină. Nu trebuie să îmi verific telefonul în fiecare secundă. Trebuie să-l pun deoparte și să mă concentrez asupra uneia dintre treburile pe care le am de îndeplinit.””

Reglarea emoției este o abilitate importantă pentru toate relațiile noastre, nu numai pentru cele romantice, pentru că ne permite să tolerăm sentimente incomode, menținând totodată respectul de sine.

Pentru a avea relații bune sunt necesare toate cele trei abilități descrise. Pentru a susține această idee doamna Davila prezintă exemplul unei femei al cărei partener a întrebat-o ce dorește de ziua ei. Ea i-a spus că nu vrea nimic, așa că el i-a oferit ce i s-a cerut adică nimic.

Rezultatul a fost o ceartă între cei doi parteneri. De ce? Pentru că ea își dorea cu adevărat un cadou, doar că nu voia să-i spună, sperând ca el să afle cumva. Dacă ar fi folosit abilitățile menționate, lucrurile s-ar fi desfășurat cu totul altfel.

Intuiția ar fi lăsat-o să se cunoască pe ea însăși suficient de bine pentru a-și da seama că dacă își dorea cu adevărat ceva și nu ar fi obținut acel ceva supărarea ar fi fost mare. Tot intuiția i-ar fi arătat că partenerul ei este genul de persoană care urma să-i ofere exact ce i s-a cerut.

Mutualitatea ar fi lăsat-o să ceară cu adevărat ceea ce dorea, direct și clar.

În fine, reglarea emoțiilor ar fi lăsat-o să gestioneze orice sentimente ce i s-au trezit.

Explicații pentru modul ei de manifestare ar putea fi multe. Poate că se simțea cam neliniștită: „Ce ar gândi el dacă aș cere ce am nevoie?” Sau, poate, se simțea vinovată. Știind că ei economisesc pentru o mare călătorie a crezut că el își va imagina că este lacomă.

Dacă ar fi folosit abilitățile, ar fi putut să spună: „Știi ce? Știu că economisim pentru călătoria respectivă, dar îmi place foarte mult acel colier pe care l-am văzut împreună și nu a fost atât de scump.” Ca urmare cu acest cadou de ziua ei de naștere lucrurile ar fi mers bine, în loc să se încheie cu o ceartă.

Nu este niciodată prea târziu pentru a învăța, mai ales de către tineri, abilitățile care compun competența romantică,. Cu cât tinerii vor învăța (de la noi sau de la alții) mai devreme cele trei abilități – intuiție, reciprocitate și reglarea emoțiilor – cu atât vor fi mai pregătiți să aibă relații mai sănătoase și mai fericite. Iar relațiile de acest gen constituie multe picături de fericire pentru oricine.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.ideas.ted.com/the-3-core-skills-that-every-person-needs-for-healthy-romantic-relationships/

2.tikaboo.ro/ce-este-intuitia-si-cum-ne-ajuta-ea/

„Sărăcia constă în a te simţi sărac.”

Ralph Waldo Emerson

 

Printre preocupările mele recreative din timpul liber, cât îmi permite jobul de bunic, s-a aflat în ultima vreme consultarea site-ului www.property24.com. Am fost întotdeauna atras de modul cum sunt amenajate interioarele diferitelor locuințe.

Răsfoitul paginilor de vânzări imobiliare cu vizualizarea caselor care își caută cumpărător aici în Johannesburg, mi-au reînviat unele gânduri și frământări cu care am avut mai multă treabă în tinerețe.

Ca să fiu mai clar, mi-am pus din nou întrebarea ce înseamnă să fii sărac? Multe dintre casele de vânzare în Johannesburg (dar la fel și la noi) nu le-am putea plăti cu câștigul cumulat pe întreaga viață al tuturor membrilor (4) familiei noastre.

Oare atunci noi suntem săraci? Sau, în termeni de meritocrație, suntem vinovați de acest lucru, suntem mai nevolnici sau mai leneși decât alții?

Unele dintre gândurile mele și modul în care văd acum lucrurile le-am regăsit în articolul The Real Cost Of Feeling Poor  apărut în 27 Sep 2019 pe site-ul deepenglish.com/, articol care se află și la baza acestor rânduri.

Keith Payne nu știa că era sărac până într-o zi când era deja școlar în clasa a patra. Stătea la coadă la cantină când un casier i-a cerut 1,25 USD. Casierul era nou și nu știa că Keith era dintr-o familie cu venituri mici pentru care masa de prânz era întotdeauna gratuită.

El nu conștientizase până atunci că mulți dintre colegii săi își plăteau zilnic mesele. Dar acum, a început să se compare cu colegii săi.

Deodată s-a simțit sărac. În termeni financiari, Keith nu era mai sărac decât cu o zi înainte. Cu toate acestea, el s-a comparat brusc cu copiii care stăteau mai bine. A crezut că va muri de rușine.

În zilele următoare, Keith a început să-și urască hainele, părul și felul în care vorbea. El credea că toate acestea indicau lumii că este o persoană săracă.

Înainte de acea zi, el credea că era la fel ca toți ceilalți. Acum s-a izolat și a păstrat distanța față de toată lumea. Keith a numit ziua respectivă „momentul care a schimbat totul pentru mine.”

Astăzi, dr. Keith Payne, profesor de psihologie la University of North Carolina, personalitate consacrată în domeniu, crede că unul dintre cele mai grave lucruri legate de sărăcie este să te simți sărac.

În cartea sa din 2017, The Broken Ladder, susține că atunci când constatăm că suntem mai săraci sau mai puțin puternici decât alții, devenim mai supărați, mai puțin sănătoși și mai polarizați politic. Cu alte cuvinte, a te simți sărac prezintă riscuri pentru sănătate.

Compararea cu alții, care au mai mult, duce la stres fizic. La rândul său, stresul poate duce la un sistem imunitar compromis, la o boală cronică, la obezitate și la consumul de droguri și alcool.

Dr. Payne spune că aparține de natura umană instinctul de a ne compara cu ceilalți, indiferent de cât de mult am avea. Dar acest instinct poate provoca stres psihologic.

Legat de toate acestea el a descoperit ceva surprinzător: atunci când oamenii care călătoresc cu avionul la clasa economic sunt nevoiți să treacă pe lângă persoanele răsfățate de la prima clasă, din partea din față a avionului, probabilitatea unui fel de incident de furie aeriană crește brusc.

În general, se pare că oamenii săraci au tendința să își asume cu mai multă ușurință riscuri mai mari începând cu jocurile de noroc și ajungând la solicitarea de împrumuturi inaccesibile.

În timp ce sunt persoane, în speță adepții fanatici ai meritocrației, care spun că oamenii săraci sunt săraci din cauza alegerilor proaste pe care le fac, dr. Payne spune că în realitate este invers. Oamenii săraci fac alegeri proaste (jocurile de noroc, datoriile pe care nu le pot onora…) pentru că simt că nu au nimic de pierdut.

Comparând propriile mele frământări cu ideile profesorului Keith Payne, am ajuns la concluzia că, în cea ce mă privește, acele gânduri neliniștitoare legate de starea de sărăcie sunt nelalocul lor în contextul respectiv.

După părerea profesorului Payne să te compari cu cei aflați mai sus pe scara socială este ceva firesc și stă în firea omului. Aici se poate și chiar trebuie adăugată ideea că, dacă nu ajungi acolo (sus) nu este semn de nevolnicie sau lene.

Poate nu te-ai născut într-o zodie norocoasă sau poate că principalul tău țel în viață nu a fost să acumulezi bogăție materială ci mai degrabă bogăție spirituală.

S-ar putea, dar mai mult ca sigur e așa, că o vilă cu „n” camere să nu-ți ofere aceleași satisfacții ca și acelea pe care le oferă bogăția spirituală.

Un om bogat spiritual seamănă cu acela care are valori la bancă dar, diferă de acesta prin aceea că valorile sale nu pot cumpăra obiecte, funcții, vacanțe, relații și învârteli de tot felul dar totuși sunt surse de foarte multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.deepenglish.com/

2.www.npr.org/2019/04/19/715145723/why-no-one-feels-rich-the-psychology-of-inequality

3.www.vox.com/2018/5/24/17368308/income-inequality-poverty-in-america