“Cel care nu cunoaște adevărul, este un prost. Cel care-l cunoaște și-l consideră o minciună, este un infractor.”

Galileo Galilei

 

De când planeta este bântuită de noul coronavirus, Internetul abundă în informații de toate felurile despre el. Multe dintre ele sunt interesante și instructive dar există și multe care susțin că această pandemie face parte dintr-o „agendă ascunsă”.

Pe zi ce trece par să fie tot mai multe “teoriile conspiraționiste”. În plus, mai apar și tot felul de declarații care indirect conduc tot la ideea unor conspirații. De exemplu, relativ recent, s-a răspândit prin „Messenger” un videoclip cu un domn prezentabil care cu emfază făcea o „declarație” în care spunea că el nu va purta mască, nu va respecta regulile lockdown-ului, nu se va lăsa vaccinat. Dacă aș fi putut l-aș fi întrebat: “Bun. Și de ce îmi spui mie? Este treaba ta.”

Chiar, de ce ne spunea nouă, eventualilor spectatori? Din două una: din teribilism (el este altfel decât restul lumii) sau din rea voință, pentru a influența cât mai multă lume care să îl urmeze.

Oricum nu pot să nu-mi declar dezamăgirea față de faptul că multă lume, inclusiv din cercul meu de prieteni, dau crezare fake news-urilor și nu numai că le iau în serios dar le și răspândesc.

Cred că ar fi util să folosim un set minimal de întrebări pe care să ni le punem pentru ca să putem face distincție între informațiile corecte și gândirea conspirativă sau propaganda legate de noul coronavirus.

Cu o societate polarizată și o neîncredere profundă în clasa politică, mass-media, guvern și alte instituții, un astfel de conținut este o modalitate prin care indivizi rău intenționați să semene, mai ales prin intermediul social media, discordia. Dar „Cui prodest?”

Folosind un asemenea set de întrebări, videoclipurile senzaționale, memoriile, ofertele și multe altele despre COVID-19 vor putea continua însă fără să ne afecteze.

Iată câteva întrebări utile pentru a cerne informațiile corecte de dezinformări:

1.Prezentarea este unilaterală?

Nu există niciodată doar o singură parte a unui story (a unei relatări). Versiunea engleză contemporană a unui proverb biblic spune: “The first to state his case seems right until another comes and cross-examines him.” (Într-o traducere mai liberă „Este posibil să credeți că ați câștigat cazul dumneavoastră în instanță, până când adversarul dumneavoastră vorbește.”)

Așadar, o prezentare corectă ar trebui să includă și punctele de vedere opuse iar lipsa acestora ar trebui să ne pună pe gânduri.

Pornind de la definiția termenului de “propagandă” („Acțiune organizată de răspândire în mase a unor idei care prezintă și susțin un partid politic, o teorie, o concepție etc., cu scopul de a le face cunoscute și acceptate, de a câștiga adepți” – dexonline.ro) pe care dicționarul Oxford îl definește drept „informație, în special de natură părtinitoare sau înșelătoare, folosit pentru a promova sau face publicitate unei anumite cauze sau punct de vedere politic”, este evident că teoriile conspiraționiste sunt menite a face propagandă.

Și aici se impune vechea întrebare latină folosită în criminalistică “Cui prodest?”  (Cui folosește/ajută?)

2.De câtă credibilitate se bucură personajul sau personajele care sunt purtătorii informațiilor acuzatoare?

Această întrebare poate căpăta răspuns cu ușurință printr-o căutare pe Internet (de exemplu cu Google-ul). De multe ori însă persoanele menționate nu-și spun numele și încearcă să fie convingătoare prin ținută: de pildă se dau drept medici și pentru a fi credibili apar în “uniformă”.

De exemplu, într-un filmuleț răspândit tot prin Messenger, niște persoane din categoria menționată afirmau că asupra lor s-au exercitat presiuni ca în certificatele de deces să treacă drept cauză a morții noul coronavirus.

Este posibil ca purtătorii de “informații” (de dezinformări) să fie persoane nemulțumite pentru că nu li s-au recunoscut unele “merite” în domeniul lor de activitate.

Dacă nu  este așa, se impune din nou întrebarea “Cui prodest?”  Un răspuns de genul: „Oamenii puternici au planificat pandemia și au făcut-o să se întâmple astfel încât să se îmbogățească făcând pe toți să obțină vaccinuri?” mi se pare naiv.

3.Cât de precis sunt prezentate faptele?

Oamenii vorbesc adesea imprecis când își spun poveștile. De exemplu afirmații cum ar fi: „Pandemia este politizată și folosită să ne înlăture libertățile civile și să avantajeze alte strategii politice iar anumite forțe s-au agățat de această situație.”

Pentru mai multă precizie ar trebui să știm care sunt acele “alte strategii politice“ sau care sunt acele „anumite forțe”  la care se referă autorii informațiilor.

Înainte de a le da crezare și a le transmite mai departe este normal să le analizăm și să le verificăm. Astăzi informațiile se pot verifica ușor prin căutarea surselor de bază ale relatărilor.

4.Părții acuzate (de exemplu lui Bill Gates, frecvent acuzat în diferite prezentări) i s-a asigurat posibilitatea de a prezenta situația din propria perspectivă?

Așa cum am arătat mai sus și în prezentările privind “adevărul” despre COVID-19 există “acuzatori” și „acuzați”. Un lucru elementar, pentru aflarea “adevăratului adevăr” este acela de a se da posibilitate tuturor părților implicate să-și prezinte punctul de vedere.

5.Orice informații trebuie prezentate împreună cu toate sursele.

Dacă nu  sunt denumite și citate toate sursele unei prezentări și dacă nu este explicat motivul pentru care acestea lipsesc  devine clar că este vorba despre o dezinformare.

Toate sursele ar trebui  să poată fi identificate astfel încât, în funcție de forma sub care se prezintă informațiile, cititorul sau telespectatorul să poată face verificări și comparații bazate pe propria experiență.

6.Prezentarea include anumite fapte sau date secrete?

Ne aflăm în mijlocul unei pandemii globale pentru care omenirea nu are explicații și puțini sunt cei care își pot da seama ce se va întâmpla sau cunosc modalitatea potrivită de a reacționa și cu atât mai puțin de a-și pregăti “agende ascunse”.

Acum aproape fiecare jurnalist scrie despre asta. Dacă există o conspirație, obținerea și dezvăluirea datelor despre ea ar constitui o provocare pentru mulți dintre ei.

În acest context dezinformările  care, pentru a ne atrage atenția, încearcă să ne facă să credem că prezintă o sumă exclusivă de date secrete, sunt greu de luat în serios.

De exemplu un asemenea material primit recent pe Messenger începe așa:  “Vă furnizez tuturor încă o informație șoc, pe care nu o veți găsi în presa națională și internațională.”

Această pandemie este o nenorocire pentru întreaga lume. Țările nu au fost pregătite pentru ea iar răspunsul majorității liderilor de top a fost incoerent. Mobilitatea tuturor este limitată, mulți oameni și-au pierdut locul de muncă, iar unii se tem că se vor îmbolnăvi sau vor muri. Toate acestea ne fac vulnerabili la exploatarea de către unii semeni care prezintă informații inexacte sau necinstite din punct de vedere intelectual. Aceasta ar putea fi explicația pentru faptul că mulți oameni de bună credință răspândesc dezinformările.

În aceste condiții trebuie să fim consumatori pricepuți  atunci când vine vorba de informații, oricât de abil ar fi ele prezentate iar această calitate de consumatori pricepuți  ne poate oferi câteva picături de fericire chiar și în actualele condiții extrem de vitrege.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.propublica.org/article/im-an-investigative-journalist-these-are-the-questions-i-asked-about-the-viral-plandemic-video?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

“Oamenii fericiţi îşi construiesc un statut social. Cei nefericiţi sunt construiţi de statutul lor social.”

Codrin Ștefan Țapu

 

Deși ideea este hilară, trebuie să recunosc că abordarea acestei teme mi-a fost sugerată de faptul că noul coronavirus nu face distincție între oamenii de rând și cei cu un înalt statut social (de exemplu prim miniștri).

Păi dacă nici “dumnealui, virusul” nu face o asemenea distincție atunci noi oamenii, înzestrați fiind cu puteri mult mai slabe, de ce am face-o?

Aici trebuie să adăugăm un fapt, la prima vedere ciudat, constatat de cercetători: oamenii care sunt mai jos pe scara statutului socio-economic (măsurat după venituri, ocupație, condiții de viață etc.) sunt mai puțin sănătoși decât cei aflați mai sus. Acest lucru poate avea sens, deoarece putem presupune că mai multe resurse înseamnă acces la o asistență medicală mai bună.

Lucrurile sunt însă mai complexe. În una din cărțile sale despre comportamentul uman (Behave: The Biology of Humans at Our Best and Worst), Robert Sapolsky, neuroendocrinolog la Stanford University, susține că o bună parte a diferenței menționate este cauzată de stres. În special, este vorba de stresul asociat cu conștientizarea de către fiecare individ a locului pe care se plasează pe scara socială.

Desigur și factorii obiectivi joacă un rol, dar atunci când subiecților implicați în studiile profesorului Sapolsky li s-a cerut să-și judece propriul statut social, a devenit clar că există un anumit tip de stres asociat chiar și numai cu constatarea faptului că există oameni care sunt “mai sus” în societate decât ei înșiși și că își trăiesc viața ca reacție la acest fapt.

Această reacție nu este lipsită de consecințe, evident negative, în ceea ce privește sănătatea.

Omenirea, în toată istoria existenței sale, s-a dovedit a fi maestră în privința creării și funcționării ierarhiilor sociale. Atât timp cât oamenii au trăit în grupuri, au concurat unii cu alții pentru resurse și această concurență a creat, în general, o ordine clară.

Cei de la vârf au obținut tot felul de recompense (cum ar fi acces la oportunități de împerechere, mâncare, adăposturi și alte lucruri frumoase) pe care cei aflați mai jos nu le-au avut.

Chiar și astăzi, persoanelor mai bogate sau care au o altă formă de monedă reputațională li se oferă lucruri pe care majoritatea celorlalți nu le au și poate avea sens ca această majoritate să le râvnească.

De fapt, râvnim ceva într-un asemenea grad încât devine util să ne gândim la o dedublare a eu-lui într-un eu propriu (cine spunem că suntem, ce anume ne place, versiunea despre noi care ne face să fim diferiți de ceilalți oameni) și un eu la persoana a treia  (despre care bănuim că ceilalți cred că suntem, ceea ce vrem ca ceilalți să creadă că ne place, versiunea noastră interesată de cum ne judecă alții și unde ne situează în ierarhia socială).

Acest al doilea eu este util deoarece, să trăiești în lumea fizică, înseamnă să trăiești în lumea socială, iar dacă nu ai inteligența socială să-ți dai seama ce cred alții despre tine și cum se petrece interacțiunea ta cu ei, capacitatea ta de a trăi bine suferă.

Pe vremea triburilor de vânători și culegători, acest eu la persoana a treia a avut un rol critic de jucat pentru că diferența dintre a fi în partea de sus a scării față de partea de jos putea fi diferența dintre viață și moarte.

În lumea noastră modernă s-au întâmplat două lucruri: primul este că fiind conectați la nivel global, ierarhia socială este mult mai extinsă.

Nu mai putem vorbi despre o competiție în cadrul unui grup de, să spunem 150 de persoane, ci o competiție care implică 7 miliarde de oameni (și știm cu toții cine este Bill Gates sau cine este Jeff Bezos).

Al doilea lucru este că, deoarece lumea în care trăim astăzi este mult mai bogată (cel puțin în țările occidentale, unde majoritatea oamenilor nu-și fac griji pentru mâncare și adăpost), grupurile noastre locale măsoară statutul social după diferiți indicatori (cine se îmbracă cel mai bine la școală, cine petrece mai mult timp în sălile de fitness, cine are cel mai performant device etc.) și nu vorbim despre poziția ocupată într-o singură ierarhie, ci despre o multitudine de locuri într-o multitudine de ierarhii.

Astfel eu-l de la persoana a treia al unui individ ajunge să fie judecat în raport cu oameni pe care nu îi cunoaște și oameni care nu vor avea niciodată vreo legătură cu viața sa.

Cu toate acestea individul își recalibrează constant percepția în funcție de repere care se află în zeci de diferite grupuri mici din care face parte. Din acest punct de vedere, poate nu este surprinzător faptul că acest întreg joc este capabil să provoace mult stres subiectiv încât oamenii ajung să fie expuși la boli de care altfel ar fi complet lipsiți.

Care ar fi soluția pentru evitarea acestei situații? Răspunsul este relativ simplu: Eliminați decalajul dintre cele două eu-ri “calibrându-vă” principiile și trăind doar după ele și numai după ele.

În urmă cu aproximativ 200.000 de ani, rangul individului în grup era direct legat de traiul său. Astăzi, lumea este mult prea complexă pentru a fi la fel.

Sigur, știind că Bill Gates are mai mulți bani decât tine îți faci reproșuri în mod regulat, dar ce are asta cu viața ta? Nu aveți suficient respect pentru sine pentru a vă da seama că el a avut o viață diferită, cu valori diferite și obiective diferite care s-au ocupat de propria sa individualitate și că nu puteți concura cu asta indiferent de valoarea netă?

Odată ce veniturile de bază, hrana și adăpostul sunt asigurate, în lumea modernă, cei mai mulți dintre noi nu avem nicio obligație de a ne juca de-a statutul social. Numai că acest lucru este un atac direct la adresa propriei noastre individualități, deoarece respinge unicitatea noastră și acceptă faptul că sunt destui oameni la fel ca noi.

În fiecare interacțiune pe care o avem, este în joc statutul social. De cele mai multe ori, acest lucru se petrece inconștient și se exprimă în limbajul nostru corporal față de o persoană sau un grup. Putem chiar să credem că nu ne pasă de asta, dar dacă nu ne-am pus în evidență cu adevărat propriile valori și principii pentru a reflecta individualitatea noastră unică și dacă nu am depășit frica irațională de respingere, atunci probabil că acumulăm stres pur și simplu din anxietatea socială cauzată chiar și numai de a fi în preajma oamenilor pe care îi considerăm mai buni sau mai răi decât voi.

Dacă nu ești dependent(ă) de statutul social înseamnă că ești aceeași persoană la locul de muncă și acasă, când te afli într-un bar sau când ești într-o țară diferită. Înseamnă că în afara situațiilor care îți afectează direct traiul (poate legat de muncă), nu ai de-a face cu oameni care sunt mai buni sau mai răi decât tine ci numai cu oameni care sunt altfel decât tine.

Și pentru că suntem cu toții diferiți, majoritatea judecăților nu mai contează. Și dacă judecățile nu contează, contextul social nu contează, ceea ce înseamnă că anxietatea socială și stresul social sunt atenuate. Și lucrul acesta înseamnă că, cu acest nivel de onestitate, începi să intri în fiecare situație cu absolut nimic de demonstrat, nimic de arătat, nimic de câștigat.

Nu poți fi întotdeauna cel mai bogat sau cel mai drăguț, însă poți fi cel mai puțin impresionabil de aceste lucruri; persoana care privește dincolo de statut și este interesată doar de caracter atât de cel propriu cât și al celorlalți.

Dar există și un aspect perfid al stării de fapt. Și în lumea modernă, jocurile privind statutul social pot fi necesare ca mijloc pentru atingerea scopurilor personale. În acest caz, chiar dacă nici nu iubești și nici nu urăști statutul, ții cont de el.

Lipsa anxietăților sociale la o persoană se manifestă printr-o relaxare profundă și calm generate de faptul că nu are absolut nimic de ascuns, nu acoperă nici o vulnerabilitate și nu afișează vreo fațadă care să ascundă nesiguranțe mai adânci. Aceste aspecte atrag imediat încrederea celor din jur.

Relația cu ceilalți oameni ne poate regenera sau distruge traiul, iar o mare parte a diferenței constă într-o simplă distincție: ne judecăm pe noi înșine și pe ceilalți după statutul social sau după caracter?

Oricum, sper că Dumneavoastră sunteți imun(ă) față de anxietatea provocată de statutul social și beneficiați astfel de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

medium.com/personal-growth/status-independence-the-art-of-never-being-socially-anxious-f4a7ca6d67ab

“Smerenia, o trăsătură de caracter delicată ca floarea rubinie de mac, nu are de-a face cu hainele ponosite, cu cenuşa turnată pe cap şi cu o felie de pâine în stomac, ci cu echilibrul dintre suflet, minte şi trupul imaculat.”

Michelle Rosenberg

 

Chiar dacă ne-am săturat deja de tema pandemiei, ea din păcate rămâne de actualitate prin urmare nici eu nu o pot evita în totalitate. Probabil că așa mi-au venit în minte cele spuse de un foarte cunoscut publicist și istoric al clipei, cum îi place să se autointituleze, despre consecințele blocării la domiciliu.

Una dintre aceste consecințe ar fi aceea că, după această lungă perioadă de carantină, cuplurile (obligate să fie împreună pe întreaga durată a zilelor) fie se vor consolida fie se vor destrăma.

Ca urmare, este normal să ne întrebăm care cupluri sunt predispuse la destrămare?

În unul din studiile sale, Arthur Aron, profesor de psihologie la Stony Brook University  (Universitatea de Stat din New York), considerat un “guru” al iubirii romantice, folosind studii de imagistică cerebrală, a dovedit că dragostea romantică este de durată, pentru cel puțin 5-12% din cupluri.

De asemenea, el a arătat că cuplurile de lungă durată (împreună de 20 de ani sau mai mulți) au raportat în chestionare cele mai înalte niveluri de dragoste și apropiere romantică și au avut niveluri de activitate cerebrală similare cu cele ale unor noi iubiri!

Într-o epocă cu cele mai mari rate ale divorțului și cu o mentalitate de cultură a consumatorului, care se conduce după sloganul „Când nu funcționează, nu o reparați, luați una nouă!”, care este secretul celor 5-12 procente de dragoste și romantism de durată ale profesorului Arthur Aron?

Și la această întrebare există un răspuns și el a fost dat de cercetătorii Toni Antonucci, Kristine J. Ajrouch și Noah J. Webster  de la University of Michigan.

Ei sunt de părere că pasiunea și devotamentul sunt într-adevăr fundamentul relațiilor romantice puternice dar o relație este formată din doi indivizi unici, iar trăsăturile de personalitate pe care acești indivizi le posedă sau le lipsesc pot face ca probabilitatea ca relația să dăinuie sau să se desfacă.

În urma studiului întreprins în 2019, cei trei cercetători au constatat că o singură trăsătură – smerenia – este indicatorul cel mai important al relațiilor de succes.

Când vine vorba de smerenie, există multă confuzie. Deseori ea este asociată cu tăcere, supunere și gânduri de neapartenență. De asemenea smerenia este uneori confundată cu stima de sine scăzută, autoîncredere scăzută sau umilință.

Lucrurile stau însă altfel. Smerenia înseamnă supunere, dar nu înjosire degradantă. În același timp înseamnă a pune nevoile altei persoane înaintea propriilor tale nevoi și a te gândi la alții înaintea ta. Înseamnă, de asemenea, să nu atragi atenția asupra ta și înseamnă să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate.

A fi smerit înseamnă, în general, a avea unele calități personale profund admirabile cum ar fi existența capacității de a-ți evalua cu exactitate deficiențele, fără a nega abilitățile și punctele tari. În acest context smerenia înseamnă și utilizarea talentelor, ale capacităților devenind o cheie către progres.

De exemplu, s-ar putea să recunoști că ești deștept, dar să realizezi că ar fi absurd să te consideri atotștiutor – mai ales acum când sfera de cunoștințe umane este atât de vastă. Aceasta este o viziune sinceră și sobră a neajunsurilor tale.

Filosoful Jason Baehr, profesor la Loyola Marymount University  din Los Angeles, este de părere că „A fi smerit înseamnă a fi atent și a fi dispus a “recunoaște” propriile limite, slăbiciuni și greșeli. O persoană modestă nu ignoră, nu evită și nu încearcă să respingă limitele sau deficiențele proprii.”

Unei persoane smerite, în niciun caz nu îi sunt proprii aroganța și îngâmfarea. Înseamnă că ea își poate recunoaște greșelile, poate sesiza valoarea și în lucruri care sunt presărate cu imperfecțiuni și poate identifica zonele de îmbunătățire.

Smerenia pare a fi un atu imens pentru relații. Un studiu publicat în martie 2014 în The Journal of Positive Psychology  a stabilit că oamenii prețuiesc foarte mult prezența acestei calități la “jumătatea” lor.

Din studiu a rezultat de asemenea că o persoană smerită poate mult mai probabil să inițieze o relație romantică și asta pentru că este mai puțin probabil să se considere „prea bună” pentru altcineva.

Smerenia este dificil de măsurat; este posibil ca unele persoane îngâmfate să se declare modeste (smerite) în timp ce este posibil ca oameni cu adevărat smeriți, ca dovadă a smereniei lor, să-și minimalizeze această trăsătură.

Din acest motiv cei trei cercetători de la University of Michigan, au abordat această problemă chestionând fiecare partener dintr-o relație romantică despre propria smerenie și despre smerenia partenerului. Ei s-au bazat pe faptul că și în eventualitatea că o persoană cu adevărat smerită nu s-a considerat ca atare măcar perechea sa îi recunoaște această trăsătură.

Au fost chestionate toate persoanele aparținând unui număr de 284 de cupluri din zona metropolitană a orașului Detroit. Fiecare persoană a fost întrebată cât de smerită se consideră ea și cât de smerit consideră că este partenerul/partenera de cuplu. De asemenea o întrebare s-a referit la faptul dacă ar putea să-și ierte partenerul/partenera dacă a făcut ceva supărător, de exemplu a proliferat insulte la adresa ei.

Răspunsurile au indicat că persoanele care simțeau că soțul/soția lor era smerit(ă), aveau mai multe șanse să-i ierte în urma unei situații dureroase. Acest lucru nu era adevărat în cazul celor care simțeau că partenerul/partenera este arogant(ă).

Mulți dintre subiecții chestionați care aveau parteneri aroganți au indicat că, deoarece partenerii lor au fost mai puțin susceptibili de a admite vreun eșec personal, a fost mai puțin probabilă iertarea lor.

Interesant este că și forța rețelei sociale a unei persoane poate juca un rol. De exemplu, dacă cineva are o mulțime de prieteni apropiați care îl susțin și un partener smerit, fără îndoială că acesta din urmă va fi iertat mult mai ușor după ce a “dat-o în bară”. În schimb, indiferent câți prieteni buni are cuplul, dacă partenerul care “o dă în bară” este arogant, este mai puțin probabil să fie iertat.

Abilitatea de a ierta este atât de importantă, pentru că durerea este o parte inevitabilă a oricărei relații deoarece “orice om este supus greșelii”, de exemplu spune ceva ce nu trebuia, este neînțelegător la un moment dat sau uită de un eveniment important.

Ajungem astfel la concluzia că un partener, să-i zicem ideal, este persoana care, pe lângă alte calități, recunoaște cu sinceritate faptul că a greși face parte din calitatea de a fi om. O asemenea persoană ne oferă multe picături de fericire în viața de cuplu și sper că Dumneavoastră, iubite cititorule, aveți parte de așa ceva!

Don’t worry, be happy!

Sursa:

getpocket.com/explore/item/this-trait-could-be-key-to-a-lasting-romance

„Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte.”

William Shakespeare

 

S-au scurs mai multe săptămâni de când coronavirusul ne-a luat ostatici și majorității dintre noi ne-a schimbat radical stilul de viață. Dar parafrazându-l oarecum pe Romain Rolland (“Oricât ar fi noaptea de lungă, tot vin odată zorile.”) putem fi siguri că oricât ar fi pandemia de lungă, tot vine odată și vremea fără ea.

 În acest context este normal  să începem a ne gândi și la sfârșitul crizei și la cum va arăta lumea după aceea. Redau în sinteză părerile unui număr important de experți, apărute în revista americană de afaceri lunară Fast Company sub semnătura publicistului Mark Sullivan.

„Munca de acasă” devine noul normal.

Vă amintiți? Vestitul futurolog Alvin Toffler în cartea sa “Șocul viitorului”, apărută în 1970, lansa ideea că, datorită dezvoltării tehnologice, ne îndreptăm spre perioada când “munca de acasă” va deveni ceva obișnuit.

Desigur el nu bănuia că acest proces de mutare la domiciliu a activității umane va fi atât de puternic accelerat de o pandemie. Și iată că am ajuns aici.

Se prefigurează un moment de cotitură pentru modul în care lumea lucrează și învață. Efectul se poate vedea pe Internet.

Oamenii accesează online mai multe resurse educaționale pentru copiii lor; caută modalități neconvenționale de conectare cu colegii, prietenii și familia; angajatorii sunt mai flexibili în modul în care răspund nevoilor angajaților printr-o tehnologie mai dinamică.

Inclusiv conducătorilor de companii “începe să le placă” această formă de muncă unii dintre ei declarând că se simt mai comod de când o parte din personalul lor lucrează de acasă.

Asta înseamnă mai puțini oameni la birou și, drept urmare, o cerere mai mică de spații pentru birouri. Experiența cu COVID-19 îi face pe oameni mai conștienți de pericolul lucrului în birouri deschise, umăr lângă umăr, unde este ușor să se răspândească virușii.

“Munca de acasă”, devenind ceva normal și angajarea online a personalului va deveni standard, lucru reciproc avantajos atât pentru anagajatori cât și pentru angajați. Companiile își pot completa rapid job-urile cu personal supercalificat iar specialiștii înalt calificați din orice colț de lume au acces la job-uri foarte bine plătite.

Ca urmare a “muncii de acasă” timpul “în familie” și timpul „personal” vor reveni angajaților așa cum ar trebui.

Se accelerează “migrația digitală”.

În fiecare zi devine tot mai clar că modul în care oamenii folosesc tehnologia, pentru a-și îndeplini sarcinile la locurile de muncă, pentru a se implica în afaceri sau pentru a petrece timp plăcut alături de cei dragi suferă transformări fundamentale.

Timpul petrecut cu cei dragi devenind mai lung, creativitatea privind activitățile virtuale plăcute câștigă mai mult teren ajungându-se chiar și la petreceri virtuale de aniversare posibile cu ajutorul unor programe precum Messenger.

Atunci când vom ajunge „la capătul tunelului”, acceptarea tot mai mare a tehnologiei va avea beneficii de durată. Ceea ce constituie o  surpriză  este faptul că rezistența la această schimbare digitală se evaporă brusc. Dacă multă lume, începând cu unii manageri, a rezistat timp de un deceniu mentalităților digitale acum și le-au însușit considerându-le esențiale pentru supraviețuire și inovație.

Această mentalitate digitală va persista și este foarte puțin probabilă revenirea companiilor la ceea ce a fost înainte de pandemie.

În același timp, utilizarea videoconferinței nu va deveni doar o parte mai comună a vieții dar va atrage după sine dezvoltarea tehnologiei cu care ea se realizează. Probabil că la locul de muncă și acasă, vom solicita asistenților vocali Alexa, Google Assistant, Siri etc., să apeleze clientul nostru, șeful nostru, mama noastră, prietenii noștri, pentru conversații video live.

Educația virtuală își face mai mult loc.

Schimbarea pe care o vedem acum în educație nu poate fi ceva care la revenirea la „normal”, poate fi pusă la o parte. Chiar dacă profesorii vor fi întotdeauna parte integrantă a procesului de educație, va trebui să existe flexibilitatea necesară care în mod cert duce către o multiplicare a mediilor de învățare combinate, care includ învățarea atât în cadrul clasei fizice, cât și online.

A devenit evident (o recunosc chiar elevii) că învățarea online nu reușește să reproducă experiența din clasă. De fapt, niciun instrument sau platformă ed-tech nu poate sau nu trebuie să înlocuiască sala de clasă; rolul tehnologiei este de a crea experiențe cu totul noi.

Nevoia de acces online în fiecare casă a devenit atât de importantă și din păcate și gravă încât a ajuns să mobilizeze societatea să trateze conectivitatea la Internet ca fiind un lucru indispensabil. Deja se poate constata că guvernele, departamentele școlare, filantropii și corporațiile fac pași pentru a reduce decalajul digital.

Asistența medicală rezolvă unele probleme vechi.

Adoptarea instrumentelor digitale în domeniul sănătății, de la serviciile de evaluare la telemedicină, s-a accelerat rapid, organismele de asistență medicală din întreaga lume căutând soluții digitale pentru a-și susține eforturile împotriva pandemiei.

În momentul de față este aproape imposibil să li se asigure medicilor istoricul medical cel mai complet pentru orice pacient, în fiecare moment al îngrijirii acestuia. Cauza o constituie lipsa de interoperabilitate între sisteme ceea ce împiedică datele și înregistrările electronice de sănătate să urmeze un pacient pe parcursul călătoriei sale de îngrijire. Reunirea acestor informații pare să fie un obiectiv important realizabil prin combinarea eforturilor cercetătorilor, sistemelor de sănătate, guvernelor și întreprinderilor, combinare de eforturi ce pare să se înfiripe în lupta cu COVID-19.

Într-o perioadă în care dezinformarea este deosebit de răspândită și, în multe cazuri recente, periculoasă, este imperativ ca oamenii care lucrează în știință să administreze colectiv și să păstreze un standard pentru modul în care informațiile sunt traduse și distribuite publicului.

COVID-19 este un memento al modului în care știința informează decidenții, modelează politica și poate salva vieți. Antidotul infodemiilor (infodemie = epidemie de informații – n.n.) actuale poate fi la fel de important pentru viitorul nostru colectiv ca un vaccin.

Transportul își revine și evoluează.

Problema distanțării sociale se pare că va deveni o preocupare ce va dăinui încă o vreme în mentalitatea oamenilor. Pe măsură ce restricțiile impuse de COVID-19 se ridică, oamenii vor căuta modalități accesibile și fiabile de a respecta totuși distanțarea socială în timp ce călătoresc.

Companiile aeriene și cele de transport terestru își regândesc strategiile (de exemplu lăsarea câte unui loc liber între pasageri) iar populația încearcă să folosească mijloace de locomoție (bicicleta, scuterul) care asigură distanțarea.

Se regândesc afacerile.

Noul coronavirus are efecte economice dezastruoase pentru unele companii dar există și altele care sunt în câștig.

În orice caz, pe termen scurt, toate sunt preocupate de deficitul de bunuri critice în lanțul de aprovizionare, iar unele caută surse alternative mai aproape de casă.

Pe termen lung ne așteptăm ca întreprinderile și guvernele să se concentreze pe cuantificarea mai bună a riscurilor și pe încorporarea potențialelor pierderi în planurile de afaceri. Astfel vor putea determina acțiunile pe care ar trebui să le întreprindă pentru a-și reconstrui lanțurile de aprovizionare și pentru a-și asigura o mai bună rezistență pentru viitor.

Se poate vorbi de un nou mod de gândire în lumea afacerilor. De exemplu, COVID-19 nu înseamnă sfârșitul magazinelor alimentare clasice, de  cartier, ele rămân vitale pentru comunități și pentru economiile țărilor, dar modul în care operează se va schimba.

Această criză le va forța să dezvolte fluxuri alternative de venituri altele decât cele pe care s-au bazat până acum. Astfel ele precum și multe restaurante s-ar putea conecta permanent cu platformele de servicii de livrare la domiciliu. De asemenea, multe buticuri pot dezvolta o prezență online care să depășească cartierele în care sunt localizate.

Toate schimbările menționate dar și altele vor dura, mai mult ca sigur, mult dincolo de dispariția focarelor pandemiei și sperăm să fie benefice astfel încât să ne ofere câteva picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.fastcompany.com/90486053/all-the-things-covid-19-will-change-forever-according-to-30-top-experts?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

“Oricât ar fi noaptea de lungă, tot vin odată zorile.”

Romain Rolland

 

Atunci când îi aud pe oficialii noștri făcând comunicări legate de lupta cu noul coronavirus mi se pune un nod în gât. Din păcate din tonurile folosite nu răzbate îmbărbătarea sau minimul de optimism de care avem cu toții nevoie.

De exemplu o informație, găsită din întâmplare în Raportul Național al Stării de Sănătate a Populației – 2017  în care, printre altele, se arată că în 2016 în România numărul de decese a fost de 257.547 mi-a mai ameliorat spaima. Din ea rezultă că într-un an normal (fără pandemie) numărul mediu de decese într-o singură zi este de aproximativ 705.

Un dram de optimism și îmbărbătare ne pot oferi și informațiile de genul celor pe care le-am găsit în The New York Times și le prezint în cele ce urmează. Este vorba de răspunsuri la întrebări care au fost adresate unor  experți în boli infecțioase, specialiști în aerosoli și microbiologi.

Ar trebui să-mi schimb hainele și să fac duș când vin acasă de la cumpărături?

Experții sunt de părere că dacă practicăm distanțarea socială și efectuăm doar ieșiri ocazionale la magazinul alimentar sau la farmacie, nu este necesar să ne schimbăm hainele sau să facem un duș atunci când ne întoarcem acasă. Pe mâini trebuie să ne spălăm întotdeauna.

Strănutul sau tusea unei persoane infectate poate propulsa picături virale dar majoritatea lor vor cădea la pământ. Conform studiilor unele particule virale mici ar putea pluti în aer timp de aproximativ o jumătate de oră, dar ele nu roiesc ca niște țînțari.

„O picătură care este suficient de mică ar putea pluti în aer un timp însă, conform legilor aerodinamicii, este puțin probabil ca ea să se depună pe îmbrăcăminte”, spune prof. dr. Linsey Marr, specializată în știința aerosolilor la Universitatea Virginia Tech.

După părerea doamnei profesor „acestea (picăturile virale mici – n.n.) sunt antrenate de fluxurile sau fluxul de aer din jurul nostru, deoarece ne mișcăm relativ lent… Pe măsură ce ne mișcăm, împingem aerul din drumul nostru (îl dăm la o parte – n.n.) și astfel majoritatea picăturilor și particulelor sunt împinse din drumul nostru. Cineva ar trebui să pulverizeze prin vorbire, tuse sau strănut picături suficient de mari pentru ca acestea să nu fie antrenate de fluxuri și să aterizeze pe hainele noastre.”

Există riscul ca virusul să fie în părul sau în barba mea?

Dacă practicați distanțarea socială, nu trebuie să vă faceți griji cu privire la contaminarea virală a părului sau a bărbii. Chiar dacă au căzut picături din strănutul cuiva pe partea din spate a capului, acele picături care au aterizat pe părul dumneavoastră ar fi o sursă improbabilă de infecție.

„Trebuie să vă gândiți la ceea ce ar trebui să se întâmple pentru ca cineva să se infecteze astfel”, spune dr. Andrew Janowski, de la St. Louis Children’s Hospital din Washington. „Fie cineva care strănută și are o cantitate de virus în strănut dar trebuie să fie suficient de multe picături pentru ca unele să aterizeze și pe tine. Din acel moment, trebuie să atingi acea parte din păr sau îmbrăcăminte pe care se află acele picături, în care deja s-a produs o reducere semnificativă a particulelor virale. După ce atingi acel loc trebuie să atingi orice parte a feței tale, pentru a intra în contact cu picătura. Când parcurgi tot acest șir de evenimente care ar trebui să aibă loc, constați că ele sunt într-un număr destul de important ceea ce face ca riscul să fie foarte scăzut.”

Ar trebui să-mi fac griji în privința spălării rufelor și manipulării hainelor?

Dacă este vorba de o spălare de rutină nu ar trebui să vă faceți griji. Spălați așa cum faceți de obicei. În timp ce unele tipuri de virusuri pot fi greu de curățat, noul coronavirus, ca și virusul gripal, este înconjurat de o membrană grasă care este vulnerabilă la săpun. Pentru a elimina virusul, dacă el a fost vreodată  acolo, spălarea hainelor într-un detergent de rufe obișnuit urmată de un ciclu de uscare (într-un uscător) este mai mult decât suficientă.

Când vă aflați în contact strâns cu o persoană bolnavă lucrurile sunt mai complicate. În acest caz este recomandabil să purtați mănuși atunci când curățați după persoana respectivă și să aveți grijă să nu agitați rufele și așternuturile. Folosiți cea mai caldă setare posibilă pentru apa din mașina de spălat și uscați rufele complet. Rufele persoanei bolnave pot fi amestecate cu restul încărcăturii obișnuite.

De reținut că și doar lăsarea rufelor la aerisit, un timp, reduce riscul deoarece virusul se va usca și se va descompune.

„Știm că aceste tipuri de viruși tind să se descompună mai repede pe țesătură decât pe suprafețele dure, solide, precum oțelul sau plasticul”, spune dr. Marr. Pe de altă parte domnia sa declară că „virușii pot ajunge pe îmbrăcăminte (din picături de strănut sau tuse) dar va fi nevoie de o mulțime de viruși pentru ca acest lucru să devină un subiect de neliniște”.

Cât timp poate rămâne virusul viabil pe țesături și pe alte suprafețe?

Cea mai mare parte din ceea ce știm despre cât timp acest nou coronavirus trăiește pe suprafețe provine dintr-un studiu important publicat în luna martie în The New England Journal of Medicine.

Studiul a descoperit că virusul poate supraviețui, în condiții ideale, până la trei zile pe suprafețe metalice dure și plastic și până la 24 de ore pe carton.

Majoritatea virusologilor consideră că cercetările privind cartonul oferă probabil indicii și despre cum se comportă virusul pe țesături. Fibrele naturale absorbante din carton fac ca virusul să se usuce mai repede decât pe suprafețe dure. Fibrele din țesături produc probabil un efect similar.

Un studiu din 2005 asupra virusului SARS, un alt coronavirus, oferă mai multe încurajări. Cercetătorii au testat cantități de probe virale pe hârtie și pe bumbac. „Chiar și cu o încărcătură relativ mare de virus în picătură, a fost observată o pierdere rapidă de infecțiozitate pentru hârtie și materialul de bumbac”, au concluzionat cercetătorii.

Ar trebui să fiu preocupat de manipularea trimiterilor poștale sau a ziarelor?

Până în acest moment riscul de a te îmbolnăvi de la manipularea scrisorilor sau a pachetelor este extrem de scăzut și doar teoretic. Nu există cazuri documentate despre vreo îmbolnăvire prin deschiderea unui pachet sau de la citirea unui ziar.

Asta însă nu exclude luarea unor măsuri de precauție. După manipularea scrisorilor sau a pachetelor sau după citirea ziarului, aruncați ambalajul și spălați-vă mâinile.

Dacă totuși aveți rețineri, lăsați corespondența scrisă și pachetele să stea 24 de ore înainte de a le manipula.

Cât de mult ar trebui să-mi fac griji cu privire la contaminare dacă ies afară pentru a duce câinele la plimbare sau pentru a face exerciții fizice?

Dacă păstrați o distanță sigură față de ceilalți, șansele dumneavoastră de a contracta virusul atunci când ieșiți în aer liber sunt extrem de mici.

„A fi în aer liber înseamnă siguranță și neîndoielnic nu există niciun nor încărcat cu picături de virus”, a declarat dr. Lidia Morawska, profesor și director al International Laboratory for Air Quality and Health at Queensland University of Technology in Brisbane, Australia.

„În același timp, orice picături infecțioase expirate vor fi rapid diluate în aerul exterior, astfel încât concentrațiile lor vor deveni rapid nesemnificative. În plus, stabilitatea virusului în exterior este semnificativ mai scurtă decât în interior. Așadar, afară nu este o problemă, cu excepția cazului în care suntem într-un loc foarte aglomerat – ceea ce oricum nu este permis acum. Este sigur să mergi la plimbare și te poți duce fără să îți faci griji pentru virusul din aer…”

Atunci când ajung acasă dintr-o ieșire în afara locuinței, ar trebui să îmi scot pantofii și să îi șterg?

Un studiu din 2008, comandat de Rockport Shoes (mare producător american de încălțăminte), a găsit o mulțime de chestii scârboase, inclusiv bacterii fecale, pe tălpile de încălțăminte.

Un studiu recent realizat în China, în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății, a descoperit că jumătate dintre ei aveau coronavirus pe pantofi, ceea ce nu este neașteptat, deoarece lucrau în spitale cu pacienți infectați.

Și atunci, ce ar trebui să facem cu încălțămintea noastră?

Dacă pantofii dumneavoastră sunt lavabili, îi puteți spăla. Curățarea tălpilor cu șervețele nu este recomandată pentru că germenii ar rămâne pe talpa încălțămintei sau ar ajunge direct pe mâini.

În general pantofii nu sunt o sursă mare de îngrijorare privind contractarea coronavirusului, deci încercați să nu vă gândiți la ceea ce vă pândește din cauza lor. Dacă însă aveți un copil care se târâie sau se joacă pe podea, un membru al familiei cu alergii sau cineva cu un sistem imunitar compromis, o idee bună pentru igiena generală ar fi să renunțați la încălțăminte în interior.

Sper că, după ce ați citit cele de mai sus, vă gândiți mai puțin la picăturile virale și mult mai mult la picăturile de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.nytimes.com/2020/04/17/well/live/coronavirus-contagion-spead-clothes-shoes-hair-newspaper-packages-mail-infectious.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/11/SSPR-2017.pdf

“Planeta noastră este un fir de praf singuratic în marele întuneric cosmic care ne învăluie. În anonimatul nostru, în toată această vastitate, nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte ca să ne salveze de noi înșine.”

Carl Sagan

 

Pe 8 februarie 1968 a fost lansat  filmul Planeta maimuțelor, în regia lui Franklin J. Schaffner  și a avut un succes total atât la public cât și în lumea criticilor.

În film astronauții Taylor, Dodge și Landon ajung, cu o navă spațială care a atins aproape viteza luminii, pe o planetă necunoscută. După datele indicate de ceasul de la bordul navei ei se află în anul 3978. Taylor presupune că se găsesc la aproximativ 320 de ani lumină de Pământ.

Astronauții descoperă în junglă triburi de oameni primitivi care sunt hăituiți de maimuțe inteligente care stăpânesc planeta. Maimuțele caută să-i captureze și să-i nimicească pe noii sosiți.

Vizionând filmul am fost convins că este vorba de un SF de aventuri banal dar ajungând la finalul lui zguduitor mi-am schimbat total părerea, plasându-l în rândul filmelor de neuitat generatoare de mesaje memorabile.

În acel final eroul principal, astronautul George Taylor (Charlton Heston) dă peste ruinele Statuii Libertății și își dă seama că a fost pe Pământ tot timpul, dar nu l-a recunoscut pentru că toată civilizația umană, cu tot ce a creat ea, fusese distrusă și i-au luat locul hoardele de maimuțe. Scena respectivă cu exclamația lui Taylor  “Ce-ați făcut cu Pământul, nenorociților?” a devenit scena definitorie a filmului.

Ce legătură are acest SF de acum 52 de ani cu realitățile zilei de azi dominate de urmărirea cu înfrigurare a evoluției pandemiei cu COVID-19?

Răspunsul la această întrebare este simplu: modul în care ne distrugem planeta, pus în evidență de nenorocita asta de pandemie, ne înscrie în mod categoric pe traiectoria care duce la o stare de fapt care în viitor (de pildă în anul 3978) cele văzute în film să reprezinte realitatea.

Frica de pandemie a “sechestrat” omenirea în case fapt care, în mod paradoxal, a condus la o consecință pozitivă a pandemiei: natura a început “să se vindece”.

Indienii din statul Punjab spun că natura se vindecă văzând cu ochii în timpul carantinei impuse de coronavirus, întrucât vârfurile din Himalaya învăluite până acum de smog au devenit clar vizibile de-a lungul marginii de nord a țării.

Câteva fotografii din Jalandhar, oraș din nordul Indiei, în care apar munții au devenit virale. Harbhajan Singh, fost jucător profesionist de cricket, a declarat în 3 aprilie: „Nu am văzut niciodată zona Dhauladhar (la aproximativ 200 de kilometri nord de Jalandhar) de pe acoperișul meu din Jalandhar. Niciodată nu mi-am imaginat că este posibil”.

Este de notat că India a impus un blocaj fără precedent pe 22 martie, când a ordonat la aproape 1,4 miliarde de oameni să rămână în case și a stopat economia. Pe acest fond, Consiliul Central pentru Controlul Poluării din India a raportat la 31 martie că  „măsurile de interdicție la nivel național au dus la o îmbunătățire semnificativă a calității aerului în țară”.

La peste 10.000 de km de Jalandhar, în California, s-a petrecut ceva similar. Imaginea mentală pe care mulți oameni o au asupra orizontului din Los Angeles, cel mai mare oraș al statului, este una întunecată de smog, cu o poluare groasă a aerului care atârnă peste clădirile din centrul orașului.

Ca urmare a ordinelor de a rămâne la domiciliu pentru a stopa focarul mortal de coronavirus, cu orașul Los Angeles și întregul stat California s-a întâmplat ceva extraordinar. Marți, 7 aprilie, potrivit IQAir  (o companie elvețiană specializată în soluții tehnologice care ajută la protejarea oamenilor de poluanții aerieni și monitorizează nivelul de poluare în orașele de pe glob), Orașul Îngerilor a devenit orașul cu aerul cel mai curat dintre multe orașe importante din lume.

Dr. Yifang Zhu, profesor de științe ale sănătății mediului la Școala de Sănătate Publică a UCLA (University of California, Los Angeles) și echipa ei de cercetare au constatat că între 16 martie – (cu trei zile înainte ca guvernatorul Californiei să ordone celor 40 de milioane de locuitori ai statului să rămână acasă) – și 6 aprilie s-a produs o îmbunătățire cu 20% a calității aerului în sudul Californiei.

Îmbunătățirea observată a inclus o scădere cu 40% a nivelului de PM 2,5 (particule atmosferice care au diametrul mai mic de 2,5 µm care înseamnă cam 3% din diametrul firului de păr uman), o clasă de poluanți microscopici ai aerului care produc probleme cardiovasculare și respiratorii grave, în special la copii și vârstnici. Legat de asta, un studiu realizat de către Xiao Wu și Rachel C. Nethery, de la Harvard University, a dovedit că expunerea la PM 2,5 înseamnă un risc crescut de deces din cauza Covid-19.

„Cu mai puține mașini pe șosea și cu mai puține emisii provenite de la acele țevi de eșapament, nu este surprinzător să vedem îmbunătățiri ale calității aerului în general”, a declarat dr. Zhu.

Coronavirusul a forțat multe dintre cele mai mari țări din lume să restricționeze mișcările oamenilor și drept consecință au fost observate scăderi similare ale poluării aerului în întreaga lume.

Pe măsură ce autostrăzile s-au golit și fabricile s-au închis, centurile de poluare brune murdare de deasupra orașelor și centrelor industriale s-au micșorat în câteva zile după blocare, mai întâi în China, apoi în Italia, Marea Britanie, Germania și zeci de alte țări. Peste tot s-au produs scăderi ale dioxidului de carbon și dioxidului de azot de până la 40%, îmbunătățind considerabil calitatea aerului și reducând riscurile de astm, atacuri de cord și boli pulmonare.

Indicii de mediu cheie, care s-au deteriorat constant de mai bine de o jumătate de secol, s-au oprit în a se deteriora ori s-au îmbunătățit.

Pandemia a arătat că poluarea scade rezistența noastră la boli. Mai multă expunere la fumurile de trafic înseamnă plămâni mai slabi și un risc mai mare de a muri din cauza Covid-19, potrivit oamenilor de știință de la Harvard University.

În opinia șefului de mediu al ONU, economista daneză Inger Andersen, natura ne transmite mesajul că, dacă neglijăm planeta, ne punem propria sănătate în pericol.

În timp ce tributul uman a crescut înspăimântător, de la un singur caz din Wuhan la o pandemie globală care a ucis până în prezent (17 aprilie) peste 149.378 de oameni, se pare că natura a putut să respire din ce în ce mai ușor.

Specia umană s-a retras în case în schimb fauna sălbatică a umplut vidul. Anul acesta se va înregistra aproape cu siguranță un număr mult mai redus de autoturisme și autocamioane pe șosele care, de exemplu doar în Marea Britanie iau anual viața a aproximativ 100.000 de arici, 30.000 de cerbi, 50.000 de bursuci și 100.000 de vulpi, precum și multe alte specii de păsări si insecte.

Coioții, în mod obișnuit intimidați de trafic, au fost depistați pe podul Golden Gate din San Francisco. În apropierea caselor din Washington, la câțiva kilometri de Casa Albă, pasc căprioare. Porcii mistreți devin mai îndrăzneți în Barcelona și Bergamo, Italia. În Țara Galilor, păunii s-au strecurat prin Bangor iar în Africa de Sud caprele au ajuns prin Llandudno o suburbie rezidențială a Cape Town-ului.

Pentru mulți experți, este o imagine despre cum ar putea arăta lumea fără combustibili fosili. Dar speranțele că umanitatea ar putea ieși din această oroare intrând într-o lume mai sănătoasă și mai curată va depinde nu de impactul pe termen scurt al virusului, ci de deciziile politice pe termen lung luate cu privire la ce urmează.

Din păcate, poluarea redusă este probabil temporară. Pe măsură ce restricțiile se vor ridica și se trece la reluarea activităților obișnuite calitatea aerului va scădea din nou.

Dacă guvernele folosesc pompele economice cu intenția de a reveni la afaceri ca de obicei, câștigurile privind mediul vor fi temporare sau inversate.

China oferă deja câteva indicii privitoare la ce ne putem aștepta. În Wuhan fără noi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, blocajul s-a relaxat și de la sfârșitul lunii martie consumul de energie și poluarea aerului au crescut deja.

Este momentul când, parafrazându-l pe astronautul Taylor, putem striga la politicieni “Ce faceți cu Pământul, nenorociților?”

O infimă speranță privind viitorul planetei și totodată o picătură de fericire oferă recomandarea dr. Yifang Zhu:  “Dar ceea ce se relevă (din vindecarea naturii – n.n.) este că putem lua măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului nostru și că nu avem nevoie de o pandemie sau de pierderi de vieți omenești și diminuarea calității modului de viață pentru a face acest lucru… trebuie să ne gândim cu adevărat la modul în care să facem o lume mai durabilă, în care tehnologiile și politicile se unesc pentru a ne aduce energie mai curată astfel ca aerul pe care îl respirăm să rămână la fel de curat ca și cel pe care îl respirăm în aceste zile.”

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. globalnews.ca/news/6800723/coronavirus-himalayas-india/
2. edition.cnn.com/2020/04/07/us/los-angeles-pollution-clean-air-coronavirus-trnd/index.html
3. www.theguardian.com/world/2020/apr/09/climate-crisis-amid-coronavirus-lockdown-nature-bounces-back-but-for-how-long

“Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești… cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme…..”

Mihai Eminescu

 

Expunerea la soare sau la temperaturi mai mari de 25 °C NU împiedică contractarea coronavirusului (COVID-19).

Puteți să vă molipsiți de COVID-19, indiferent de cât de însorită sau caldă este vremea. Și țările cu vreme caldă au raportat cazuri de COVID-19. Pentru a vă proteja, curățați-vă mâinile frecvent și minuțios și evitați să vă atingeți ochii, gura și nasul cu mâinile neigienizate.

Vă puteți recupera din boala coronavirus (COVID-19). Îmbolnăvirea cu COVID-19 NU înseamnă că îl vei avea pe viață.

Majoritatea persoanelor care se molipsesc de COVID-19 se pot recupera și elimina virusul din corpul lor. Dacă contractați boala, asigurați-vă că vă tratați simptomele. Dacă aveți tuse, febră și dificultăți de respirație, solicitați asistență medicală cât mai devreme dar telefonați la unitatea medicală înainte de a vă prezenta. Majoritatea pacienților se recuperează în urma tratamentului.

A fi capabil să-ți ții respirația timp de 10 secunde sau mai mult fără a tuși sau a simți disconfort NU înseamnă că nu ești contaminat de COVID-19 sau de orice altă boală pulmonară.

Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt tusea uscată, oboseala și febra. Unele persoane pot dezvolta forme mai severe ale bolii, cum ar fi pneumonia. Cea mai bună modalitate de a confirma dacă v-ați molipsit de virusul care produce boala COVID-19 este o testare de laborator. Prezența virusului nu o poți confirma cu acest exercițiu de respirație, care poate fi chiar periculos.

Consumul de alcool nu vă protejează împotriva COVID-19 și poate fi periculos.

Consumul frecvent sau excesiv de alcool vă poate crește riscul de probleme de sănătate.

Virusul COVID-19 se transmite și în zone cu climă caldă și umedă.

Din dovezile de până acum, virusul COVID-19 poate fi transmis în TOATE ZONELE, inclusiv în zonele cu vreme caldă și umedă. Indiferent de climă, adoptați măsuri de protecție dacă trăiți sau călătoriți într-o zonă care raportează COVID-19. Cea mai bună modalitate de a vă proteja împotriva COVID-19 este curățarea frecventă a mâinilor. Făcând acest lucru, eliminați virușii care pot fi pe mâinile dumneavoastră și evitați infecțiile care ar putea apărea atingând apoi ochii, gura și nasul.

 Vremea rece și zăpada NU POT ucide noul coronavirus.

Nu există niciun motiv să credem că vremea rece poate ucide noul coronavirus sau alte boli. Temperatura normală a corpului uman este în jur de 36,5 °C până la 37 °C, indiferent de temperatura externă sau de vreme. Cel mai eficient mod de a vă proteja împotriva noului coronavirus este curățarea frecventă a mâinilor prin frecare cu produse de dezinfectare pe bază de alcool sau spălarea cu apă și săpun.

Baia fierbinte NU previne îmbolnăvirea cu noul coronavirus.

O baie fierbinte nu vă va împiedica să contractați COVID-19. Temperatura normală a corpului dumneavoastră rămâne la 36,5 °C – 37 °C, indiferent de temperatura băii sau a dușului. De fapt, o baie cu apă extrem de fierbinte vă poate dăuna, deoarece vă poate arde. Cea mai bună modalitate de a vă proteja împotriva COVID-19 este curățarea frecventă a mâinilor. Făcând acest lucru, eliminați virușii care ar putea fi pe mâini și evitați infecțiile care ar putea apărea atingând ochii, gura și nasul cu mâinile neigienizate.

Noul coronavirus NU poate fi transmis prin mușcături de țânțar.

Până în prezent, nu există informații și dovezi care să sugereze că noul coronavirus ar putea fi transmis de țânțari. Noul coronavirus este un virus al căilor respiratorii care se răspândește în principal prin picăturile generate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, sau prin picături de lichid împrăștiate din gură sau din nas. Pentru a vă proteja, curățați-vă frecvent mâinile frecându-le cu substanțe dezinfectante pe bază de alcool sau spălându-le cu apă și săpun. De asemenea, evitați contactul apropiat cu oricine tușește și strănută.

Uscătoarele de mână sunt eficiente în uciderea noului coronavirus?

Nu. Uscătoarele de mâini nu sunt eficiente pentru a ucide COVID-19. Pentru a vă proteja împotriva noului coronavirus, trebuie să vă curățați frecvent mâinile. După curățarea mâinilor, ar trebui să le uscați bine folosind prosoape de hârtie sau un uscător cu aer cald.

Poate o lampă de dezinfectare cu ultraviolete să omoare noul coronavirus?

Nu. Lămpile UV nu trebuie utilizate pentru sterilizarea mâinilor sau a altor zone ale pielii, deoarece radiațiile UV pot provoca iritații ale pielii.

Cât de eficiente sunt scannerele termice în detectarea persoanelor infectate cu noul coronavirus?

Scannerele termice sunt eficiente în detectarea persoanelor care au febră (adică au temperatura corporală mai mare decât cea normală) indiferent din ce cauză.

Pe de altă parte, sunt persoane infectate, care încă nu au ajuns să facă febră. Acest lucru se datorează faptului că persoanele infectate se îmbolnăvesc și dezvoltă febră abia după un interval cuprins între 2 și 10 zile.

Poate fi ucis noul coronavirus de alcoolul sau clorul pulverizat pe tot corpul?

Nu. Pulverizarea alcoolului sau clorului pe tot corpul nu va ucide virușii care au intrat deja în corpul vostru. Stropirea unor astfel de substanțe poate fi dăunătoare pentru haine sau mucoase (adică ochi, gură). Atât alcoolul, cât și clorul pot fi utile pentru dezinfectarea suprafețelor, dar trebuie utilizate conform recomandărilor corespunzătoare.

Vaccinurile împotriva pneumoniei pot proteja împotriva noului coronavirus?

Nu. Vaccinurile împotriva pneumoniei, cum ar fi vaccinul pneumococic și vaccinul Haemophilus gripal tip B (Hib), nu oferă protecție împotriva noului coronavirus.

Virusul este atât de nou și diferit încât are nevoie de propriul său vaccin. Cercetătorii încearcă să dezvolte un vaccin împotriva COVID-19, iar OMS susține eforturile lor.

Deși vaccinurile împotriva pneumoniei nu sunt eficiente împotriva COVID-19, folosirea lor împotriva bolilor respiratorii este foarte recomandată pentru a vă proteja sănătatea de respectivele boli.

Clătirea nasului în mod regulat cu soluție salină, poate preveni infecția cu noul coronavirus?

Nu. Nu există dovezi că clătirea regulată a nasului cu soluție salină a protejat oamenii de infecțiile cu noul coronavirus.

Există însă dovezi limitate că clătirea regulată a nasului cu soluție salină poate ajuta oamenii să se recupereze mai repede din răceala obișnuită. Cu toate acestea, nu s-a demonstrat faptul că clătirea regulată a nasului previne infecțiile respiratorii.

Mâncatul de usturoi poate preveni infecția cu noul coronavirus?

Usturoiul este un aliment sănătos care poate avea unele proprietăți antimicrobiene. Cu toate acestea, nu există dovezi potrivit cărora consumul de usturoi ar fi protejat oamenii de noul coronavirus.

Noul coronavirus afectează persoanele în vârstă sau sunt susceptibili și cei mai tineri de a contracta boala?

Persoanele de toate vârstele pot fi infectate de noul coronavirus COVID-19. Persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni medicale preexistente (precum astmul, diabetul, bolile de inimă) par să fie mai vulnerabile la îmbolnăvirea severă cu virusul.

OMS recomandă persoanelor de toate vârstele să ia măsuri pentru a se proteja de virus, urmând o igienă bună a mâinilor și o igienă bună respiratorie.

Antibioticele sunt eficiente în prevenirea și tratarea noului coronavirus?

Nu, antibioticele nu funcționează împotriva virusurilor ci numai împotriva bacteriilor.

COVID-19 este un virus și, prin urmare, antibioticele nu trebuie utilizate ca mijloc de prevenire sau tratament.

Cu toate acestea, dacă sunteți spitalizat pentru COVID-19, este posibil să primiți antibiotice, deoarece este posibilă co-infecția bacteriană.

Există medicamente specifice pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus?

Până în prezent, nu există niciun medicament specific recomandat pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus COVID-19.

Cu toate acestea, cei infectați cu noul coronavirus ar trebui să primească îngrijiri adecvate pentru ameliorarea și tratarea simptomelor, iar cei cu boli grave ar trebui să beneficieze de îngrijire optimă de susținere. Unele tratamente specifice sunt în curs de investigare și vor fi testate prin studii clinice. OMS ajută o gamă largă de parteneri la accelerarea eforturilor de cercetare și dezvoltare.

Combaterea miturilor NU dar trecerea cu bine prin această perioadă nenorocită DA ne poate oferi multe picături de fericire ceea ce Vă doresc  din toată inima!

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/advice-for-public/myth-busters

“Medicina este știința și conștiința încălzite de iubire față de oameni.”

Iuliu Hațieganu

 

Cele ce urmează reproduc în esență conținutul articolului scris de Max Fisher și Choe Sang-Hun pentru The New York Times: www.nytimes.com/2020/03/23/world/asia/coronavirus-south-korea-flatten-curve.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

Indiferent cum privim cifrele (datele statistice) legate de COVID-19, o țară iese în evidență față de restul: Coreea de Sud. Această țară a arătat că este posibil în vremuri de pandemie să nu se oprească economia.

La sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, numărul de noi infecții cu coronavirus în țară a explodat de la câteva zeci, la câteva sute și apoi la câteva mii.

La apogeu, în 29 februarie, lucrătorii medicali au identificat 909 cazuri noi într-o singură zi, iar țara părea pe punctul de a fi copleșită. Dar cu mai puțin de o săptămână mai târziu, numărul de cazuri noi s-a redus cam la jumătate (438). După patru zile, s-a redus din nou la jumătate (mai exact la 248) și a doua zi (10 martie) la 131. În 15 martie în Coreea de Sud au apărut doar 64 de cazuri noi, în condițiile în care infecțiile din alte țări continuau să crească cu miile pe zi, devastând sisteme de sănătate și economii.

Coreea de Sud, alături de China, este țara cu focare mari de infecție care a aplatizat curba noilor infecții. Ea a făcut acest lucru fără restricțiile draconice ale Chinei în ceea ce privește mișcarea populației, sau fără blocaje dăunătoare din punct de vedere economic, precum cele din Europa și Statele Unite.

Conform afirmației lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Coreea de Sud a demonstrat că virusul poate fi învins și a îndemnat toate țările să aplice lecțiile învățate de la Coreea.

Oficialii sud-coreeni avertizează că succesele lor sunt doar tentative. Există un risc de reapariție, mai ales că epidemia continuă să bântuie dincolo de granițele țării.

Lecția nr. 1: Interveniți rapid, înainte de a ajunge la o criză!

La sfârșitul lunii ianuarie, la doar o săptămână după ce primul caz din țară a fost diagnosticat, oficialii guvernamentali s-au întâlnit cu reprezentanți ai mai multor companii medicale. Ei au cerut companiilor să înceapă să dezvolte imediat kituri de testare a coronavirusului pentru producția în masă.

În două săptămâni mii de kituri de testare au fost livrate zilnic, deși cazurile confirmate din Coreea de Sud au rămas sub 100. Acum țara produce 100.000 pe zi și exportă și în multe alte țări printre care și România.

De asemenea, oficialii au impus rapid măsuri de urgență în Daegu, al patrulea oraș ca mărime din Coreea de Sud, cu 2,5 milioane de locuitori, unde contagiunea s-a răspândit rapid printr-o biserică locală.

„Coreea de Sud s-a putut ocupa de acest lucru fără a limita circulația oamenilor, deoarece am cunoscut destul de devreme principala sursă de infecție, o adunare bisericească”, a spus epidemiologul dr. Moran Ki, consilierul guvernului în problema coronavirusului.

Se consideră că coronavirusul are o perioadă de incubație de cinci zile, urmată adesea de o perioadă de simptome ușoare, care ar putea fi confundate cu o răceală, deși virusul este extrem de transmisibil. Acest tipar creează un decalaj de o săptămână sau două înainte de recunoașterea apariției unui focar și astfel o mână de cazuri pot fi sute sau o sută pot fi mii.

„Astfel de caracteristici ale virusului fac ca răspunsul tradițional, care pune accentul pe carantină și izolare, să fie ineficient”, a spus Kim Gang-lip, vice-ministrul sănătății din Coreea de Sud. „Odată ce virusul și-a făcut apariția, vechea cale nu este eficientă pentru a opri boala să se răspândească.”

Lecția nr. 2: Testați din timp, frecvent și în siguranță!

Coreea de Sud a efectuat peste 300.000 de teste ceea ce i-a permis să izoleze și să trateze multe persoane la scurt timp după ce s-au infectat.

„Testarea este esențială, deoarece asta duce la detectarea timpurie, reduce la minimum răspândirea și îi tratează rapid pe cei găsiți cu virusul”, afirmă Kang Kyung-wha, ministrul de externe al Coreei de Sud, numind testarea „cheia din spatele ratei mortalității noastre foarte scăzute.”

Pentru a evita ca spitalele și clinicile să fie copleșite, oficialii au deschis 600 de centre de testare concepute să examineze cât mai multe persoane, cât mai repede posibil și totodată să mențină în siguranță lucrătorii din sănătate prin minimizarea contactelor.

Există 50 de stații, în care pacienții sunt testați fără a părăsi automobilele. Rezultatele testelor se obțin de obicei în câteva ore. Există de asemenea centre speciale în care într-o cabină (ca de telefon) personalul sanitar le prelevă pacienților probă de salivă, fără a intra în contact direct cu aceștia, folosind mănuși speciale de cauciuc încorporate în pereții cabinei.

Pentru a testa cât mai multe persoane se transmit neîncetat mesaje publice care îndeamnă sud-coreenii să apeleze la un centru de testare dacă ei sau cineva cunoscut dezvoltă simptome. Vizitatorii din străinătate pot folosi o aplicație pentru smartphone care îi ghidează către centre de testare.

În clădirile mari cu birouri, hoteluri ș.a. se folosește termoscanarea pentru a identifica oamenii cu febră iar în multe restaurante se verifică temperatura clienților înainte de a fi acceptați.

Lecția nr. 3: Urmăriți, izolați și supravegheați contactele!

Atunci când cineva se dovedește pozitiv, lucrătorii din domeniul sănătății reconstituie ultimele mișcări ale pacientului pentru a găsi, testa și, dacă este necesar, izola pe oricine cu care persoana ar fi putut avea contact.

Sud-coreenii au dezvoltat instrumente și practici agresive (imagini ale webcam-urilor de securitate, înregistrări ale cardurilor de credit, date ale GPS-urilor din mașinile și telefoanele mobile) pentru urmărirea contactelor celor contaminați.

„Am făcut investigațiile noastre epidemiologice precum detectivii de poliție”, a spus dr. Moran Ki. „Mai târziu, am avut legi revizuite pentru a da prioritate securității sociale asupra vieții private individuale în perioadele de criză a bolilor infecțioase.”

Telefoanele mobile din Coreea de Sud vibrează cu alerte de urgență ori de câte ori sunt descoperite cazuri noi în districtele posesorilor lor. Site-urile web și aplicațiile pentru smartphone detaliază oră cu oră, uneori minut cu minut, cronologiile călătoriei persoanelor infectate – ce autobuze au luat, când,  unde au urcat și încotro au plecat.

Deși multe dintre măsurile luate atentează la viața privată a cetățenilor, în general sud coreenii au acceptat pierderea vieții private ca pe un rău necesar.

Prin identificarea și tratarea precoce a infecțiilor și prin separarea cazurilor ușoare în centre speciale, Coreea de Sud a menținut libere spitalele la dispoziția pacienților afectați mai serios.

Mai este de adăugat că persoanele care nu respectă regulile stabilite sunt pasibile de o amendă care poate ajunge la 2.500 USD.

Lecția nr. 4: Sprijiniți-vă pe ajutorul populației!

Nici în Coreea de Sud nu există suficient personal medical, nici scanere de temperatură corporală pentru a urmări pe toată lumea, așa că trebuie implicați și oamenii obișnuiți.

Liderii țării au ajuns la concluzia că pentru a supune pandemia este necesară informarea completă a cetățenilor și solicitarea cooperării acestora.

Emisiunile de televiziune, anunțurile din stațiile de metrou și alertele pe smartphone-uri oferă nesfârșite îndemnuri pentru a purta măști, indicatoare pentru distanțarea socială și ultimele date ale zilei.

Mesajele stimulează un simț al scopului comun apropiat de cel din vremuri de război. Sondajele demonstrează că majoritatea cetățenilor aprobă eforturile guvernului cu multă încredere și panică scăzută.

De menționat și faptul că guvernul sud coreean acoperă costurile pentru cele mai multe îngrijiri și reguli speciale legate de coronavirus, oferind chiar și persoanelor fără simptome un stimulent pentru a se testa.

Este modelul sud-coreean unul transferabil?

Se poate constata că metodele și instrumentele folosite în Coreea de Sud, nu sunt prohibitiv de scumpe sau complexe. O parte din tehnologia folosită este chiar foarte simplă (de exemplu mănușile de cauciuc speciale și tampoanele de bumbac).

Experții menționează însă trei obstacole majore, niciuna legată de costuri sau tehnologie, care ar putea împiedica aplicarea modelului sud-coreean:

1. Voința politică. Multe guverne au ezitat să impună măsuri drastice în absența unui focar la nivel de criză.
2. Voința publică. Încrederea socială este mai mare în Coreea de Sud decât în multe alte țări care se confruntă cu polarizarea politică și cu reacțiile populiste.
3. Cea mai mare provocare, după părerea domnului dr. Moran Ki, o reprezintă timpul. S-ar putea ca pentru țările adâncite în epidemie să fie „prea târziu”, pentru a controla focarele cât mai rapid sau mai eficient.

Așteptăm cu speranță și înfrigurare momentul când vom putea răsufla ușurați și când vom recunoaște că cele mai multe picături de fericire ni le poate oferi starea de sănătate, a noastră și a tuturor celor din jurul nostru. Asta Vă doresc din toată inima și eu!

Don’t worry, be happy!

„Nu anticipa problemele și nici nu îți face griji în privința unor situații care s-ar putea să nu se întâmple niciodată. Rămâi în lumina soarelui!”

Benjamin Franklin

 

Anxietatea este o tulburare de natură psihică și cauzează griji și teamă persistentă, fără un motiv real. Gândurile anxioase ale individului nu dispar, chiar dacă este conștient că totul este doar în capul lui și că viața nu îi este pusă în pericol în mod real.

Anxietatea, sub orice formă ar apărea, afectează în mod considerabil calitatea vieții individului. Ea este atât de individualizată încât este dificil de identificat un „tip” de anxietate care ar fi cel mai frecvent.

Indiferent însă cum arată oricare dintre formele specifice de anxietate, este sigur că pandemia de coronavirus nu o ajută.

Măsurile luate cum ar fi carantinarea, izolarea la domiciliu, îndemnurile obsesive la spălarea mâinilor (adică până acum nu prea ar fi trebuit să ni le spălăm?) și faptul că o mare parte a lumii se află într-o stare de blocare incomodă induc multă incertitudine și creează multă izolare fizică. A fi singur cu gândurile tale poate fi mai chinuitor ca oricând.

Deși nu există niciun remediu pentru anxietatea accentuată și inevitabilă din această perioadă stresantă și fără precedent, există modalități de a o îndepărta reducând în mod semnificativ sentimentul de neputință.

Dacă trebuie să stăm acasă “înfruntând” valuri de anxietate, cel puțin să devenim experți în gestionarea ei având în vedere că:

1.Este normal să aveți anxietate. Nu sunteți  singur.

În tratatul militar antic chinez The Art of War (Arta războiului), Sun Tzu scria: “Dacă cunoașteți inamicul și vă cunoașteți pe voi înșivă, nu trebuie să vă temeți de rezultatele a sute de bătălii.”

Primul pas pentru a-ți stăpâni anxietatea este să o recunoști când apare în loc să o ignori și să o lași să se acumuleze și să “preia conducerea”. Recunoașterea senzației de anxietate te readuce la comandă; în loc să te confrunți cu o amenințare necunoscută care se poate simți copleșitoare și înfricoșătoare, acum ai de-a face cu o entitate cunoscută.

Odată ce o recunoaștem, îi putem explora sursa. Anxietatea este un răspuns emoțional la o amenințare viitoare anticipată. Și, în timp ce panica este foarte mare legată de COVID-19, de obicei putem să specificăm mai clar ceea ce ne preocupă cu adevărat, spune psihologul american Joel Minden.

Unii oameni reacționează așa (devin anxioși) la îngrijorări cum ar fi amenințarea cu pierderea locurilor de muncă, lipsa contactului social sau modalitatea de a se aproviziona, spune Minden. Alții ar putea fi copleșiți de îngrijorările privind viitorul: „Sunt afectat emoțional și nu pot funcționa”; „Nu știu ce se va întâmpla, dar nu pot să mă gândesc la cât de îngrozitoare vor fi lucrurile.”

Joel Minden spune că „…atunci când normalizăm anxietatea, există un anumit confort dacă știm că și alții se simt în acest fel și este în regulă să ai acele sentimente autentice, dar dificile.”

2.Confruntarea cu propriile spaime oferă un sentiment de ușurare.

După ce ai identificat profilul anxietății tale, este timpul să iei măsuri demers care îți prioritizează controlul privind gestionarea anxietății.

Simplele acte de a cumpăra alimente sau consumabile medicale, FaceTiming-ul cu un prieten sau citirea unor știri bine verificate – în ciuda capacității lor de a provoca inițial anxietate – se pot dovedi a fi provocări demne care vor duce la un sentiment mai mare de control personal pe termen lung.

Acest lucru este valabil mai ales dacă te încadrezi într-una dintre categoriile de populație considerate cele mai vulnerabile la virus. Măsurile pentru atenuarea riscului – evitarea mulțimilor, vigilența cu privire la spălarea mâinilor și igienizarea spațiilor de locuit comune – sunt necesare și pot chiar deveni un scop în sine într-o perioadă care ar putea fi resimțită ca fiind fără scop și copleșitoare.

„Acțiunea obligă anxietatea; este o constatare a cercetărilor”, spune psihologul american Rick Hanson. „Dacă luați măsurile corespunzătoare și știți ce faceți, vă va calma.”

În același timp este bine să eviți în mod deliberat anumite situații care îți pot agrava starea psihică. Acest lucru ar putea însemna evitarea confruntărilor de opinii pe social-media, știrile sau textele de la prieteni și membri ai familiei despre creșterea numărului de decedați care declanșează gânduri anxioase. La fel, evitarea nenumăratelor știri și sfaturi din mass-media (multe dintre ele deși provin de la specialiști sunt contradictorii), nu poate decât să reducă mulțimea gândurilor anxioase.

Hanson spune că, în acest sens este util să „…dezactivăm frazeologia sau fanfaronada cuiva și să nu intrăm în discuții sau argumente despre asta”. Poate spunând ceva de genul: „Îți respect dreptul tău de a lua măsurile pe care le crezi că sunt bune și necesare pentru tine. De asemenea, am dreptul să fac demersurile care cred că sunt bune și necesare pentru mine. Sunt de acord să nu fim de acord.”

3.Trebuie să o luăm mai ușor. Unele zile pot fi mai rele decât altele!

În cele din urmă, anxietatea este o parte inevitabilă a vieții. Oricât de mult încercați să „eliminați” anxietatea, este puțin probabil să nu aveți parte de ea.

Trăim o criză globală de sănătate; vremurile sunt grele, sunt stresante, iar lupta cu gânduri întunecate sau sentimente copleșitoare este de așteptat.  „Dacă sunteți răbdător și prietenos atunci când alți oameni sunt copleșiți, vedeți dacă vă puteți trata pe voi înșivă în același mod”, spune Joel Minden.

Pe de altă parte Rick Hanson subliniază că este, de asemenea, important să recunoaștem că în aceste momente putem fi ultra-sensibili la anxietatea altora. Creierul nostru social prin evoluție a devenit capabil să capteze frica altor oameni și să o absoarbă ca pe a noastră proprie.

4.Există modalități de calmare și concentrare!

Pe lângă identificarea cauzelor exacte ale anxietății tale și crearea unor pași concreți către managementul ei și compasiunea de sine, Hanson recomandă câteva metode naturale „eficiente și rapide” pentru calmarea fizică a minții suprasolicitate.

În primul rând, după părerea lui, concentrarea pe propria respirație ajută la oprirea circuitelor neuronale prin care anxietatea își face loc, ceea ce duce la o senzație de calm general.

Indiferent dacă vă aflați într-o cameră liniștită sau în mijlocul a ceea ce se poate numi “explozie de panică”, încercați să vă numărați respirațiile – o inspirație lentă prin nas urmată de o expirație lungă. Aceste procese, dacă sunt repetate, conduc la o relaxare și diminuare a ritmului cardiac.

În al doilea rând, poate fi utilă încercarea de concentrare asupra prezentului. În fond, anxietatea este bazată pe incertitudinea din jur și teama de viitor – adică ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare.

O metodă de realizare a stării de concentrare a atenției este plimbarea în linie dreaptă a unui deget de pe frunte către vârful capului. Potrivit lui Hanson, focalizarea acestei atenții către linia mediană a cortexului calmează în mod natural stresul privitor la viitor și tinde să vă transpună în circuitul care susține atenția din momentul prezent.

Există cercetări care susțin ideea că și activitățile care necesită mișcări minuțioase și precise ale mâinii, precum tricotarea și croșetatul, sunt adesea recomandate ca metode posibile de ameliorare a anxietății.

În al treilea rând, Rick Hanson recomandă evocarea unor momente proprii de curaj și tărie de caracter. Gândiți-vă la momentele în care ați susținut cu răbdare un prieten apropiat care a trecut printr-o perioadă grea. Asemenea evocări ale unor momente când ai fost puternic și hotărât îți va reaminti că, dacă ai putut trece prin acele situații, poți trece și prin cele de acum.

Nu în ultimul rând reamintesc aici unul din avantajele cititului: distragerea atenției de la problemele cauzatoare de anxietate. Cărțile ne pun în contact cu personajele lor, alături de care trăim momente în care în mod cert suntem decuplați de la anxietate.

„Cu toții suntem în acest moment supuși unui test dar vom trece peste această situație grea și vom privi înapoi și ne vom întreba cum ne-am comportat în aceste vremuri grele, inclusiv despre cum am tratat alte persoane”, spune psihologul Rick Hanson. „Tot ce putem face în fiecare zi este să facem ceea ce putem face cel mai bine.”

Povața psihologului ne sugerează care ar putea fi, în vremurile actuale, conduita capabilă să ne ofere multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.vox.com/identities/2020/3/21/21188362/manage-anxiety-pandemic

„E foarte uşor să răneşti pe cineva prin ignoranţă şi lipsă de empatie. Reaminteşte-ţi că suntem diferiţi şi, pentru că nu eşti în junglă să trăieşti singur, e bine să fii atent uneori şi la ceilalţi.”

Pera Novacovici

 

Acum, în aceste vremuri crunte pentru întreaga omenire, este firesc să ne punem problema nevoii de empatie, compasiune și unitate. Din păcate acum viața ne oferă posibilitatea de a dovedi existența unor sentimente care în împrejurări normale nu sunt la fel de importante.

Multă lume ia cu asalt magazinele pentru a-și face provizii (pe luni de zile?) în detrimentul celor care sunt mai calmi. Diaspora atât de lăudată cu prilejul unor alegeri este acum hulită dacă revine în țară.

Aceste observații și alte asemenea au generat într-un fel cele ce urmează.

Cuvântul empatie provine de la cuvântul grecesc empatheia. În greaca veche, conotația de bază asociată cuvântului era afecțiunea  sau pasiunea. În mod curios greaca modernă îi atribuie, în funcție de context, înțelesul de prejudecată, masculinitate, răutate sau ură.

Conform www.dexonline.ro  „EMPATÍE  s. f. … În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia…”

Aspectul cel mai des citat privind manifestarea empatiei este grija părintească. Copilașii se bazează foarte mult pe mamă pentru supraviețuire semnalându-și starea folosind limbajul corpului (zâmbind, plângând etc.). Părinții la rândul lor sunt adaptați la aceste semnale pentru a se asigura că nevoile copilului sunt îndeplinite.

Empatia stă la baza comportamentelor prosociale. Cu toții emanăm energii emoționale și capacitatea de a simți, judeca și armoniza cu frecvențele emoționale ale altor oameni din același mediu este în mare parte ceea ce ne permite să ne interconectăm ușor și rapid.

Există două lucruri de remarcat despre contextul în care probabil a evoluat empatia.

Primul este că empatia încurajează acțiunea imediată. Dacă copilul tău plânge trebuie să faci ceea ce este necesar pentru a-i satisface nevoile.

Al doilea lucru este că în esență empatia este părtinitoare pentru că ea este favorizată de înrudire fie că este vorba de persoane care îți sunt rubedenii, fie de persoane care se definesc ideologic ca tine (ea a  funcționat foarte bine pentru a interconecta membrii unui trib).

Toate cele de mai sus sunt bune numai că acum ne aflăm într-o etapă diferită a civilizației. În noile condiții de supraviețuire este evidentă deosebirea dintre a stabili relații în interiorul unor triburi mici și interrelaționarea într-o lume hiperconectată, unde codul nostru moral colectiv postulează că orice viață contează.

În lumea modernă, în loc ca empatia să ne adune și să ne ajute practic să prosperăm colectiv, sfârșește prin a duce la decizii pripite cu privire la probleme cu cauze și efecte complexe și sfârșește prin recunoașterea doar a sentimentelor acelor oameni care sunt cel mai mult asemenea nouă.

Din păcate rareori empatia rezistă în timp și conduce la acțiuni concrete. Este mult mai ușor să simți emoții puternice și de moment decât să acționezi în modul cel mai potrivit. Oamenii care își bazează moralitatea pe empatie, în general au intenții bune. Ei reacționează repede la o imagine a unui copil înfometat, dar la fel de repede uită de el. Ei recunosc repede experiența cuiva care face parte din familia lor ideologică, dar vor ignora complet experiența complexă a celor din tabăra opusă pe care îi urăsc și îi resping.

În acest context este bine să reamintim că lumea și acum se întreabă cum oamenii obișnuiți l-au putut susține pe Hitler și partidul nazist și au lucrat pentru cauza lui în lagărele de concentrare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Poate că mulți dintre acești oameni erau indivizi profund răi, dar știm că la comiterea atrocităților colective au jucat un rol și mulți oameni aparent obișnuiți. Acei oameni obișnuiți au avut familii pe care le-au iubit, au avut o viață privată normală, au contribuit la susținerea propriilor comunități. Ei se convinseseră pe ei înșiși că urmau ordine, că fac ceea ce li se ordona. Făcând asta, empatia pe care o aveau pentru familiile lor a încetat pur și simplu să se extindă la cei din lagărele de concentrare, pentru că aceia erau diferiți, iar empatia în timp ce îi recunoaște pe cei similari cu noi nu se manifestă față de cei care sunt diferiți.

Empatia este în mod inerent subiectivă, recunoscând cu adevărat doar pe cei care sunt ca noi.

Paul Bloom, profesor psiholog  la Yale University, SUA,  în cartea sa, Against Empathy,  2016  (Împotriva empatiei  – Editura: CURTEA VECHE) este de părere că empatia este rea și distruge lumea în care trăim.

El susține că asocierea empatiei cu bunătatea, grija și compasiunea este greșită  și, de fapt, ne dăunează nouă și lumii în care trăim. Începând cu relațiile personale cotidiene și până la relațiile internaționale cu elaborarea de politici este o forță care conduce la decizii proaste și ne lasă deschiși la manipulare.

Oamenii înțeleg lucruri diferite atunci când spun empatie. Uneori, ei îl folosesc ca sinonim pentru bunătate. Sentimentul de empatie împotriva căruia se declară Paul Bloom este acela de a simți durerea celorlalți, punându-te în locul lor. În acest sens empatia este părtinitoare și culmea, poate fi  transformată într-o armă. Ne face oameni mai răi. Deci deciziile noastre morale ar trebui să le luăm fără empatie, prin deliberare rațională.

Profesorul Bloom spune că „trebuie făcută distincție între empatie –  a simți ceea ce simt ceilalți –  și compasiune –  care înseamnă să-ți pese de oameni… Cred că empatia este în mod evident greșită în zona luării deciziilor în materie de politică externă – decizii cum ar fi momentul de a merge la război – și, de asemenea, în domenii precum justiția penală sau asistența medicală. Pentru aceste feluri de lucruri empatia ne determină să luăm decizii stupide.”

Paul Bloom își motivează poziția astfel: “Cea mai proastă decizie politică este adesea motivată de preocupări empatice. Ești într-adevăr atras de situația unei persoane, de multe ori a unui copil sau a unei persoane care arată ca tine. Această atracție este apoi utilizată ca și catalizator pentru o anumită decizie care în cele din urmă face lumea mult mai rea.”

Suferința oamenilor nevinovați este de fapt un motiv destul de bun pentru a intra într-un conflict armat, dar empatia este mioapă; se concentrează pe suferința imediată a oamenilor și ne face orbi față de consecințe pe termen lung.

De exemplu, este de presupus că inclusiv empatia pentru suferința copiilor sirieni a condus la declanșarea unui război teribil și irațional, încă un caz în care reacția empatică a înrăutățit lumea.

De multe ori o reacție empatică tipică a oamenilor este o consecință a unui fel de egoism. Este vorba de atitudinea față de cerșetori. Miluirea acestora îi face pe mulți oameni să se simtă bine și acțiunea lor este empatică dar nu rațională. “Dacă doriți să vă simțiți bine, dați copiilor străzii. Dacă însă doriți să faceți lumea un loc mai bun, folosiți banii într-un mod mai bun.” spune profesorul Bloom.

Cunoscutul filosof al secolului XX, Bertrand Russell, a folosit cuvântul simpatie atunci când a abordat modul în care ar trebui să arate un tip de moralitate și sensibilitate deplină, cuvânt care are un sens diferit de tipul de empatie discutat aici.

El este de părere că empatia pentru care ar trebui să ne străduim ar fi una care este ceva mai aproape de ceea ce se poate numi compasiune.

“Compasiunea nu este o prejudecată și nici nu se pierde într-o frenezie emoțională. Compasiunea înseamnă pur și simplu să vezi suferința unei persoane sau a unui grup de oameni, doar așa cum este – nu etichetarea imediată bună sau rea, ci doar observarea. Asta include să o vezi și să o recunoști chiar la oameni pe care îi urăști, la oameni care ți-au făcut rău și oameni care fac lucruri condamnabile. Desigur nimic din toate acestea nu scuză comportamentul urât, dar cel puțin încearcă să-l înțeleagă rațional înainte de a alege o opțiune și a emite o judecată.”

Grija unora față de ceilalți este una dintre cele mai frumoase lucruri pe care le facem ca ființe umane. Este o sursă profundă de semnificații pentru toți.

Adevărata grijă se extinde dincolo de nivelurile și valorile emoționale și se extinde dincolo de intenții. Adevărata moralitate și adevărata sensibilitate se referă la modul în care ne pasă adică acțiunile pe care le întreprindem, comportamentele și, în final, rezultatele implicării noastre.

Implicarea noastră în alinarea suferințelor semenilor noștri este dovada unei moralități demne de Omul Secolului XXI  și sursă a picăturilor de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.medium.com/personal-growth/the-danger-and-the-delusion-of-empathy-b6a22b94f48e

2.adrianvintu.net/2016/08/05/ce-este-empatia-si-de-ce-este-esentiala-pentru-o-viata-bogata/

3 dianavijulie.ro/2017/02/05/empatia-beneficiile-partile-negative/

4.www.vice.com/sv/article/vvzyka/why-empathy-is-dangerous