Monthly Archives: December 2014

"Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îţi oferă întotdeauna o poveste de spus."

Proverb evreiesc

De la Oradea la Paris

A sosit și preziua plecării – 14 decembrie.

Conform regulilor companiei Air France, la care aveam cumpărate biletele de avion, cu 30 de ore înaintea momentului decolării, aveam posibilitatea să facem check-in online, adică să confirmăm prezența la bordul avionului și să ne tipărim tichetul de îmbarcare.

Ne-am conformat și am urmat pașii de pe site-ul companiei: www.airfrance.com/RO/ro/common/guidevoyageur/e_services/e_services_echeckin_airfrance.htm

Procedura check-in online este o facilitate care merită folosită pentru că, pe lângă obținerea tichetului de îmbarcare, oferă și posibilitatea alegerii locului în avion și elimină statul la coadă, pentru check-in, în aeroport.

În ziua plecării, 15 decembrie, la ora stabilită telefonic cu 2 zile înainte, a venit, pentru a ne duce la aeroportul din Budapesta, o mașină a firmei de transport ROTEXIM ATIC, firmă colaboratoare a agenției RoM-Tur Internațional.

Am ales să mergem prin Budapesta deoarece, față de alte variante, ca de exemplu Timișoara – München – Johannesburg sau cea cu plecare din Cluj-Napoca care ar implica 2 escale, a fost varianta cea mai convenabilă, ca durată a călătoriei și cost.

Drumul între Oradea și Budapesta, se face cu mașina, în 3-4 ore. Cam după acest interval de timp, am ajuns și noi la aeroportul – Budapest Ferenc Liszt International Airport – situat la 16 kilometri E-SE de centrul capitalei ungare.

Până în 2011, el era cunoscut ca Budapest Ferihegy International Airport dar atunci a fost “rebotezat” cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea marelui compozitor Franz Liszt (Liszt Ferenc).

Aeroportul oferă conexiuni internaționale, în primul rând în interiorul Europei dar și spre Africa și Orientul Mijlociu. În anul 2012 prin acest aeroport au trecut 8,5 milioane de pasageri.

El este dotat cu 3 terminale principale – 1, 2A și 2B – și unul mai mic, de uz aviatic general.

La 30 martie 2008, aeroporturile din Ungaria au aderat la convențiile Schengen. Ca urmare, plecările Schengen, de pe Liszt Ferenc Airport, se fac de la Terminalul 2A, iar cele non-Schengen de la Terminalul 2B.

Terminalul 1 este repartizat zborurilor “low cost” și este separat, în trafic Schengen și non-Schengen, printr-un perete de sticlă.

Trebuie să remarcăm că, în general, aeroportul arată foarte bine.

Noi, pentru Paris, am folosit Terminalul 2A. În holul său se află ghișeele pentru check-in, și pentru preluarea bagajelor. De asemenea, tot aici, se pot înfolia bagajele de cală, contra sumei de 2500 Ft/9 EUR.

Este recomandabil ca bagajele să se cântărească, înainte de înfoliere, pentru a fi conforme cu regulile companiei aviatice folosite.

În cazul nostru, conform regulilor Air France, un bagaj de cală nu poate depăși 23 de kilograme iar cel de cabină 12 kilograme; în caz contrar se plătesc suprataxe.

Mai sunt și limite de dimensiuni: bagajul de cală poate avea suma celor trei dimensiuni (lungime + lățime + înălțime) L+l+h = 158 cm iar bagajul de cabină dimensiunile 55x35x25 cm.

Cântărirea bagajelor se face extrem de ușor: se merge la oricare din ghișeele la care, la momentul respectiv, nu se lucrează și se așează geamantanul pe cântar.

Cu 2 ore înainte de decolare, dacă s-a făcut check-in de acasă, ca în cazul nostru, se predau bagajele de cală la ghișeele pentru check-in off.

După trecerea prin controlul de securitate se intră în zona Sky Court din care se poate ajunge la toate porțile de îmbarcare (Gates A1-A19).

În această zonă, la tot pasul, se află tineri cu ecusoane (angajați, practicanți, voluntari? – nu ne-am dat seama) extrem de amabili, care îți oferă ajutorul, inclusiv pentru găsirea, pe panourile electronice, a informațiilor despre porțile și orele de îmbarcare.

În Sky Court sunt asigurate condiții civilizate de așteptare sau chiar de shopping. Găsești orice, chiar și autoturisme!?

În timp ce am hoinărit prin Sky Court, ni s-a părut că e o contrazicere flagrantă între legendele despre ieftinătatea produselor din duty free-uri și prețurile observate de noi.

Trecerea din Sky Court în spațiul porților de îmbarcare, se face fără alte formalități iar la îmbarcarea propriu-zisă se face un ultim control al pașapoartelor și al tichetelor de îmbarcare.

Am urcat, în fine, la bordul avionului “nostru“, un Air Bus A 321, cu 180 de locuri, destinat zborurilor europene.

Interiorul avionului este unul obișnuit, pentru clasa din care face parte, seamănă cu cel al competitorului, Boeing 737, destinat aceluiași fel de zboruri.

Boeing-ul are cu 10 locuri mai puține, pe seama confortului sporit – e vorba de distanța dintre scaune – asigurat la clasele business și premium economy, dar scaunele sale sunt mai înguste cu 1 inch (2,54 cm).

Operațiunea de decolare a început cu punctualitate și prin rularea pe pistă ne-am luat avântul necesar pentru ca forța portantă să ne ridice în aer.

A urmat “cățărarea“ la înălțimea de croazieră, cam 9.000 – 10.000 de metri, despre care piloții au omis să ne informeze sau noi nu am auzit.

Pe parcursul zborului, am dat de ceva turbulențe dar ne-am străduit să nu le băgăm în seamă. De fapt, de câteva ori, nici nu am fi știut de turbulențe dacă nu ne-ar fi înștiințat sistemele de semnalizare și echipajul.

Ni s-a părut interesant că, în avionul nostru, contrar celor știute, mai ales din filme, în loc de stewardese drăguțe erau angajați bărbați, ori la ei, îndeobște, nu prea ai ce admira.

Contrar așteptărilor, în avion, divertismentul a trebuit să ni-l asigurăm, cu mijloace proprii, din ceea ce am avut “la pachet“.

Pentru noi, cu BZN în urechi, timpul a trecut destul de ușor și după aproape 2 ore și 20 de minute, petrecute în aer, am coborât, cu punctualitate, pe solul Parisului.

Don‘t worry, be happy!

Surse:

1. www.seatguru.com

"Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îţi oferă întotdeauna o poveste de spus."

Proverb evreiesc

Ce poate căuta un orădean la Johannesburg?

După evenimentele din decembrie 1989, am prins curaj și mi-am fixat țeluri ce au devenit tangibile. Printre acestea, unul era, de pildă, acela de a urca în Turnul Eiffel.

Dacă cineva, mi-ar fi spus că, mai degrabă, voi fotografia statuia lui Nelson Mandela din Johannesburg și că voi vizita muzeul apartheidului din Africa de Sud, aș fi declarat, fără reținere, că acel cineva și-a pierdut simțul normalului.

Și totuși, acest lucru s-a întâmplat. Nu am vizitat Parisul, în schimb, am vizitat Johannesburgul.

Cum am ajuns să fac asta?

Ale vieții valuri, care pot să te poarte oricând, către oriunde, pe mine m-au purtat, în anul 2008, pentru 3 săptămâni, la Johannesburg, în vizită la rude.

La vremea respectivă, nu aveam blog, și nici timp pentru așa ceva, prin urmare acest articol a avut de așteptat până acum.

De ce acum?

În primul rând, pentru că acum repet vizita. În al doilea rând, pentru că abia acum, am intrat și eu “în rândul lumii” și îmi dau importanță: mi-am făcut un blog ca să povestesc, celor interesați, despre lucruri care poate le sunt de folos și astfel să le ofer picături de fericire.

Revenind la întrebarea “Ce poate căuta un orădean la Johannesburg?”, răspunsul se găsește simplu, dacă se invocă termenii Aplicației care se depune la ambasada Africii de Sud de la București, atunci când se solicită viza.

În aplicație se bifează una din motivele pentru care se cere viza: vizită, studii, tratative, vizită la rude, tratament medical, stabilirea unei reședințe alternative pentru persoane retrase din activitate (pensionari), schimb de vizite, afaceri, muncă, ș.a.

Preparative

După luarea deciziei de a merge în Africa de Sud și alegerea perioadei, primul pas de făcut este rezervarea biletelor de avion, dus-întors.

Rezervarea se poate face on-line sau printr-o agenție specializată. Noi am apelat la agenția RoM-Tur Internațional din Oradea, cu care am colaborat și în 2008 și a dat dovadă, prin oamenii săi, de un profesionalism exemplar.

Rezervarea am făcut-o în luna septembrie, cu 3 luni înainte de data plecării. De notat că, din punct de vedere economic, este util ca procesul de rezervare să se facă, pe cât posibil, cu mult înainte de data plecării.

Pe noi, un bilet dus-întors ne-a costat 775 EUR. Probabil că, dacă am fi cumpărat biletele mai repede, le-am fi obținut mai ieftin.

E bine de știut că biletele sunt valabile timp de 1 an, în sensul că, există posibilitatea ca, în intervalul de un an, contra unui comision substanțial (în cazul nostru este vorba de 135 EUR), să modifici datele de zbor efectiv, mai probabil data de întoarcere.

Un alt pas important, la capitolul preparative, este achitarea taxei de consulat, de 43 EUR, în contul ambasadei Africii de Sud.

Fără achitarea din timp a acestei taxe – este vorba de necesitatea ca, la momentul depunerii solicitării de viză, banii să fie deja în contul ambasadei – funcționarii ambasadei nici nu stau de vorbă cu solicitanții.

Este util de știut că ambasada are cont deschis la UniCredit Țiriac Bank, prin urmare, dacă plata se face la una din filialele băncii, comisionul este zero, pe când dacă plata se face prin alte bănci, comisioanele pot fi substanțiale.

Depunerea actelor la ambasadă este partea esențială a preparativelor care facilitează drumul spre Johannesburg.

Trebuie avut în vedere faptul că eliberarea vizei se face după 10 zile lucrătoare, prin urmare, este recomandabil ca depunerea actelor să aibă loc cu cel puțin 3 săptămâni înainte de data plecării din țară.

Având în vedere că plecarea noastră din țară, era stabilită pentru data de 15 decembrie, ne-am interesat, prin e-mail, la ambasadă, dacă este oportun să ne prezentăm pe 10 noiembrie ca să depunem documentele pentru viză.

Răspunsul a fost afirmativ incluzând și precizarea că, în 24 noiembrie vom primi rezultatul.

Pentru noi, drumul la București a constituit un fel de repetiție, privind rezistența și răbdarea, pentru marele drum.

În ziua de 9 noiembrie, am plecat, cu trenul, din Oradea, la ora 10 și am ajuns la București, după miezul nopții, cu o întârziere de o oră și jumătate, absolut normală, din punctul de vedere al ceferiștilor.

În tren am petrecut cam 13 ore, până la București iar până la Johannesburg urma să petrecem în avion tot cam 13 ore.

Ideea cu repetiția ne-a fost sugerată de duratele identice petrecute în mijloacele de transport dar este evident că cele două călătorii nu suportă alte comparații.

Distanța Oradea – București este de aproximativ 650 de kilometri pe când distanța Budapesta – Paris – Johannesburg, prin aer, este cam 10.000 de kilometri.

La ambasadă depunerea actelor se face la un ghișeu obișnuit. Am fost ușor dezamăgiți deoarece ne așteptam la un interviu. Din acest motiv, nu am înțeles de ce este obligatoriu ca operațiunea să presupună prezența solicitantului.

După ce ne-am așteptat rândul, cam 30 de minute, funcționara de la ghișeu, o româncă, a preluat actele operativ.

Am răsuflat a ușurare când am aflat că, pentru ridicarea pașapoartelor, conținând prețioasa viză, nu este nevoie să revenim ci, putem delega pe cineva din București să ne reprezinte.

În data de 24 noiembrie pașapoartele au fost gata și ne-au fost expediate, printr-o firmă de curierat, de o persoană de încredere, recomandată de aceeași agenție RoM-Tur. Eram gata de călătorie, eram happy.

Don‘t worry, be happy!

(Va urma)

"Acesta este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire."

Faimoasa frază rostită de astronautul Neil Armstrong pe 20 iulie 1969, în momentul în care a ieșit din Modulul Eagle și a pășit pe suprafața Lunii.

Science fiction?

În 2012, citeam o știre despre proiectul Mars One. Proiectul era al unei companii olandeze și propunea celor interesați o călătorie pe Marte.

În mod halucinant, călătoria era anunțată din start ca având sens unic, Pământ – Marte.

Explicația era simplă: întrucât costul trimiterii de oameni pe Marte este imposibil de acoperit altfel, modalitatea de a face prețurile unei asemenea expediții accesibile este de a o face cu un singur sens – sensul de ducere.

Conform proiectului, primii oameni urmau să ajungă pe Marte în 2023.

Totul părea a fi scenariul unui science-fiction, pe care îl catalogam, în sinea noastră, ca fiind un fel de aiureală a unor persoane excentrice.

Acum, la mai mult de 2 ani de la prima știre, putem afirma că totul este real.

Mars One

Ideea proiectului Mars One a apărut în 2011, în cadrul discuțiilor dintre cei doi inițiatori ai proiectului, Bas Lansdorp (antreprenor de succes cu un master în inginerie mecanică) și Arno Wielders (cu un master în științe fizice).

Fezabilitatea ideii a fost cercetată cu specialiști și organizații de experți, care au dezbătut aspectele ei financiare, psihologice și etice.

Pentru a duce proiectul spre obiectivul principal, acela de a stabili o colonie umană permanentă pe Marte, până în 2025, cei doi au înființat organizația non-profit Mars One cu sediul în Olanda.

Legat de modul în care au evoluat lucrurile în continuare, Bas Lansdorp a declarat: “Din momentul lansării ideii Mars One în martie 2011, am primit sprijin de la oameni de știință, ingineri, oameni de afaceri, bărbați și femei, precum și de la companii aerospațiale din întreaga lume. Anunțul din mai 2012, al planului nostru, a dus la angajarea unui public larg precum și a sponsorilor și investitorilor în sprijinul nostru. Dacă lucrurile evoluează în acest fel, visul meu este pe cale să devină realitate.”

Proiectul Mars One are suporteri importanți în lumea oamenilor de afaceri și de știință.

De exemplu, el este susținut de fizicianul, laureat al Premiului Nobel (1999), Gerard’t Hooft precum și de celebrul producător de televiziune, Paul Römer, creatorul spectacolului, Big Brother și unul dintre primii realizatori de Reality Show-uri în televiziune.

Römer va transforma procesul de selecție a astronauților într-un reality show TV menit să contribuie la strângerea celor 6 miliarde de dolari necesari pentru călătoria spațială de 7 luni.

Planul lui este chiar mai amplu, emisiunea ar urma să prezinte, în direct, selecția, formarea și drumul spre Marte pe o perioadă de 10 ani.

Planurile inițiale ale misiunii 

Mars One a anunțat inițial, public, în mai 2012 planurile pentru o viitoare călătoria cu un singur sens pe Marte. Ele includeau o misiune precursoare, inițială, robotizată, în 2016, urmând ca transportul primilor coloniști pe Marte să aibă loc în 2023. Planul inițial de misiuni includea:

• 2013: Selecția primilor 40 de astronauți și construirea unei replici a așezării de pe Marte în vederea antrenării astronauților.

• 2014: Producerea primului satelit de comunicații.

• 2016: Lansarea unei misiuni de aprovizionare, SpaceX Dragon, modificată, cu 2500 kg de alimente.

• 2018: Lansarea unui vehicul de explorare pentru a alege locația așezării.

• 2021: Lansarea a șase capsule suplimentare Dragon și a încă unui rover pentru a amplasa pe Marte două unități de locuit, două unități de susținere a vieții și două unități de alimentare. (Dragon este o navă spațială parțial reutilizabilă dezvoltată de SpaceX, o companie americană de transport spațial privat cu sediul în Hawthorne, California. Dragon este lansat în spațiu de o rachetă SpaceX, Falcon 9).

• 2022: Lansarea unui sistem SpaceX Falcon Heavy cu primul grup de patru coloniști.

• 2023: După o călătorie de 7 luni, primii coloniști ajung pe Marte într-o capsulă Dragon modificată.

• 2025: Sosirea pe Marte a celui de al doilea grup de patru coloniști.

• 2033: Termenul până la care colonia este proiectată să ajungă la 20 de coloniști.

Români pe Marte?

Așa cum am arătat mai sus, proiectul Mars One a fost îmbrățișat de multă lume: persoane fizice și juridice de diverse naționalități și cetățenii.

Interesul pentru proiect s-a manifestat și în România și în acest sens menționăm că donațiile financiare provenind din România au ajuns, până în septembrie 2014, la valoarea de 2.194 $ – este adevărat că față de cea a SUA (259.430 $) nu este prea mare, dar nici puterile economice nu sunt comparabile.

Interesul românilor pentru proiect este și mai concludent dacă mai facem o comparație: din China s-au donat, până la aceeași dată 838 $.

În ceea ce privește resursele umane, selecția astronauților a debutat la 22 aprilie 2013, când a început prima rundă de selecție a celor mai buni candidați pentru misiunea cu echipaj uman pe Marte.

În prima fază a proiectului s-au înscris, pentru a lua parte la proiect, 200.000 de persoane, din 100 de țări, iar pentru o a doua etapă au fost selecţionaţi 1.058 de participanţi.

Din România s-au înscris 8 voluntari dar, singura persoană de origine română care a rămas în cursa pentru un loc pe Marte este, conform www.adevarul.ro (14 ianuarie 2014), o arădeancă, Manuela Kapiliotou, stabilită acum în Cipru.

Aceasta lucrează ca asistent de laborator într-o companie de produse farmaceutice și, totodată, studiază, de la distanţă, pentru o diplomă de licenţă în chimie analitică la The Open University din Marea Britanie.

Ce sentimente ne încearcă urmărind toate aceste știri?

Credem că este vorba de un amalgam de sentimente care include admirația, tristețea și mândria.

Admirația, pentru curajul și determinarea acestor oameni de a contribui la un salt al științei și tehnologiei pământene.

Tristețea este legată de faptul că realizarea proiectului implică, în fond, despărțirea, pentru totdeauna, de persoane dragi; acești viitori astronauți, chiar dacă nu fac parte din grupul cunoscuților noștri, ne reprezintă pe noi toți locuitorii Terrei și au devenit într-un fel rudele noastre.

Mândria provine din ceea ce simțim când ne gândim că aparținem speciei umane, capabile de fapte ca ale lui Marco Polo, Cristofor Columb, Iurii Gagarin sau ale altora.

Acest sentiment de mândrie ne poate oferi și o picătură de fericire.

Don‘t worry, be happy!

Surse:

1. www.mars-one.com/

2. nl.linkedin.com/in/baslansdorp

3. en.wikipedia.org/wiki/Mars_One

4. adevarul.ro/locale/arad/o-aradeanca-marte-singura-romanca-mars-one-1_52d41d60c7b855ff5672b978/index.html

"Cărțile sunt moștenirea pe care un mare geniu o lasă omenirii și care sunt transmise din generație în generație, ca dar pentru urmașii care nu s-au născut încă."
                                               Joseph Addison, "The Spectator"

Șezând pentru idei

Elmer R. Gates (1859 – 1923), a fost un remarcabil profesor, filosof, psiholog, om de știință și inventator american.

În timpul vieții sale, Elmer Gates a dezvoltat sute de invenții, inclusiv stingătorul de incendiu cu spumă, un fier de călcat electric îmbunătățit, mecanismele de război de țesut electrice, separatoarele diamagnetice și magnetice pentru extragerea aurului din nisip și numeroase alte dispozitive mecanice, științifice, psihologice și educaționale.

La începutul secolului XX Laboratorul lui Elmer Gates, din Chevy Chase, era cel mai mare laborator privat din Statele Unite ale Americii.

Deși un inventator prolific, E. Gates se considera a fi psiholog. El a acordat o mare atenție proceselor prin care mintea umană descoperă noi cunoștințe.

Sistemul său de generare a ideilor a fost menționat și în populara carte a lui Napoleon Hill “De la idee la bani“.

Cu ocazia vizitei scriitorului la Elmer Gates, pentru interviu, secretara l-a refuzat politicos: “Îmi pare rău, dar nu am voie să-l perturb pe dr. Gates în acest moment.” Când vizitatorul a insistat pentru a afla motivul, ea a ezitat și apoi a răspuns: “El șede pentru idei!”

Elmer Gates a creat, cele mai multe dintre brevetele sale, prin procesul de cultivare și folosire a imaginației creative.

Metoda lui era foarte interesantă. În laboratorul lui avea așa numita “cameră de comunicare personală”. Era o cameră mică, izolată fonic. Mobilierul din cameră consta dintr-o masă simplă și un scaun. Pe masă erau coli de hârtie, mai multe creioane, și un buton pentru a stinge luminile.

Când Gates se afla în imposibilitatea de a obține un răspuns la o problemă, intra în cameră, încuia ușa, se așeza, stingea lumina, și se angaja într-o adâncă concentrare.

El a aplicat cu succes această metodă de atenție concentrată, cerând părții subconștiente a minții să-i dea răspunsuri problemelor lui.

Uneori ideile păreau să nu vină prin această metodă și se scurgeau și mai mult de două ore înainte de apariția lor. Alteori ele curgeau imediat în minte.

De îndată ce ideile începeau să se cristalizeze, Elmer Gates aprindea luminile și începea să le noteze. În acest fel a rafinat și perfecționat mai mult de 200 de brevete de invenție.

În plimbare pentru idei
Una dintre cele mai cunoscute obiective turistice din orașul Kyoto din Japonia este Calea Filosofilor.

Este vorba de un traseu turistic clasic de plimbare, sinuos și pavat, care urmărește un canal. El face legătura între mai multe temple antice. Ici, colo, de o parte și de alta a canalului, printre grădini de cireși, există ceainării și magazine.

Calea Filosofilor combină astfel posibilitatea de a vizita trei temple magnifice cu oportunitatea oferită turistului, de a-și pune în mișcare picioarele într-o atmosferă tipic japoneză.

Traseul și-a căpătat numele datorită profesorului Nishida Kitaro (1870-1945) care s-a plimbat de-a lungul lui, zi de zi, pentru meditațiile lui de receptare a ideilor.

Kitaro Nishida a fost un proeminent filosof japonez, fondatorul a ceea ce s-a numit Școala de Filosofie de la Kyoto. Filosofia lui originală și creativă încorporează idei de Zen și idei de filosofie occidentală, și a realizat astfel o apropiere între filosofia orientală și cea occidentală.

În ansamblu, lucrarea vieții filosofului a constituit baza pentru Școala de Filosofie de la Kyoto și sursa de inspirație pentru gândirea originală a discipolilor săi.

Aceștia din urmă, au preluat nu numai învățătura maestrului lor ci și obiceiul de a se plimba în sus și în jos, pe Calea Filosofilor, pentru a recepta idei.

Cele mai bune idei apăreau în timpul mersului pe jos, bineînțeles că nu datorită căii în sine ci mai degrabă datorită mișcării.

În acest sens, este util de știut că cercetătorii din Germania au arătat mai recent că performanțele de memorie, atât la copii cât și la adulți, se îmbunătățesc atunci când aceștia merg pe jos față de atunci când stau pe loc.

Explicația este simplă: mișcarea ritmică a picioarelor duce la creșterea circulației sanguine. Ca urmare, creierul este mai bine irigat și funcționează mai bine.

Plimbare sau izolare?

La ce concluzie putem ajunge pornind de la metodele celor doi savanți de geniu?

Ca întotdeauna, găsirea unei situații de echilibru, este ceea ce trebuie să ne conducă atunci când facem opțiuni.

În primul rând, nu trebuie să neglijăm necesitatea unei concentrări profunde atunci când avem nevoie de idei.

În funcție de propria personalitate, nivelul maxim de concentrare îl atingem într-o izolare mai mult sau mai puțin perfectă, șezând sau mișcându-ne.

În orice caz, concentrarea ne facilitează, prin intermediul subconștientului, contactul cu sursa ideilor, spiritul universal.

Mai putem adăuga o observație legată de Calea Filosofilor din Kyoto: putem folosi plimbările pentru a studia sau exersa, cu ajutorul facilităților pe care ni le pune la dispoziție tehnica de azi.

Astfel, cu un mp3 player și o pereche de căști, o plimbare într-un cadru plăcut și la aer proaspăt poate deveni și o ocazie pentru a învăța sau exersa, spre exemplu, o limbă străină.

Cercetătorii spun că acest lucru nu numai că este bun pentru corpul și mintea noastră, dar este bun și pentru propria stare de spirit prin creșterea stimei de sine.

Folosind metodele predecesorilor noștri de geniu vom atinge, cu siguranță, unul din obiectivele noastre principale, găsirea de noi resurse pentru a sorbi câteva picături de fericire.

Don‘t worry, be happy!

Surse:

1. futurepull.wordpress.com/2011/07/03/napoleon-hills-take-on-the-origin-of-good-ideas/

2. www.youtube.com/watch?v=WHmemi_E3ck

3. en.wikipedia.org/wiki/Philosopher's_Walk
4. en.wikipedia.org/wiki/Kitaro_Nishida

5. en.wikipedia.org/wiki/Elmer_R._Gates

6. www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=de+la+idee+la+bani+pdf