24 Apr

Cât de folositor este obiceiul de multitasking?

"Tocmai mi-am scăpat iPhone-ul în supă. Cred că ar fi timpul să mai reduc multitaskingul .."

                                                               Emma Watson – actriță

    1. Vă ajută să vă terminați mai repede lucrul?

Deoarece postarea precedentă s-a referit la multitasking ca generator de probleme de sănătate (Sindromul de Grabă Patologică), am crezut de cuviință să mai adâncim această temă prin rândurile de față.

Ne referim la multitaskingul uman (îndeplinirea concomitentă a mai multor sarcini). Această precizare se impune deoarece, în realitate, multitaskingul este un termen din domeniul computerelor, domeniu în care este extrem de util.

Semnificația multitaskingului uman se poate înțelege cel mai bine pe baza unor exemple care, spre deosebire de cele din postarea precedentă, nu au nicidecum caracter anecdotic ci, provin din viața de zi cu zi a unora dintre oamenii de lângă noi.

În zilele noastre se vorbește cu admirație despre generația multitasking“, generația de tineri care s-a născut în era smartphone-urilor, a tabletelor, laptopurilor și altor minunății ale tehnicii, pe care le mânuiesc cu dexteritate, din fragedă pruncie.Bebelusul

Pentru dexteritatea respectivă, într-adevăr, merită să-i tratăm cu admirație dar…

Frecvent pot fi auziți elevi care se laudă că în timp ce scriu o lucrare în Word, ascultă muzică pe mp3-player și poartă o conversație pe WhatsApp cu prietenii.

Sau, majoritatea dintre noi au văzut adulți care, în timp ce vorbesc la telefon, tastează note despre apelul telefonic precedent, recepționează mesaje instantanee, și încep să actualizeze lista de sarcini pentru ziua următoare.

Oare este într-adevăr de admirat acest gen de realizare simultană a unor activități?

Pentru a stimula productivitatea, mulți dintre noi folosesc multitaskingul, într-o anumită măsură și într-o lume în care ritmul de viață este de multe ori frenetic, oamenii care folosesc multitaskingul sunt de obicei văzuți ca eficienți și eficace.

Dar, în cele din urmă, vom realiza oare mai mult atunci când facem mai mult de un singur lucru la un moment dat?

Răspunsul este negativ. De fapt, multitaskingul nu ne face atât de productivi cât s-ar crede.

Ceea ce poate fi mai mult este cantitatea de activități dar calitatea muncii noastre este mai slabă când se folosește multitasking.

În loc să economisim timp, de fapt, consumăm mai mult timp.

    1. Multitaskingul și mitul creșterii productivității

În ultimele decenii, mulți oameni de știință au făcut studii privind multitaskingul și, majoritatea au ajuns la concluzia că Multitaskingul nu ne face mai productivi!

Studiile au arătat că, prin multitasking, în funcție de ceea ce încercăm să facem, se pierde, în jur de 20-40 % din timpul nostru.Realitati

Motivul simplu pentru care multitaskingul nu funcționează este acela că, deși avem impresia că putem, nu ne putem concentra, la un moment dat, pe mai mult de o sarcină.

În majoritatea cazurilor, încercarea de a realiza mai multe sarcini deodată este determinată de dorința de a finaliza cât mai repede activitățile respective.

Imaginați-vă, de exemplu, că încercați să purtați o discuție cu cineva și, concomitent, să scrieți un e-mail. Nu va ieși nimic acceptabil dintr-un asemenea demers.

Ambele sarcini implică comunicare. În realitate, nu poți, concomitent, foarte clar și concentrat, vorbi cu cineva și scrie un e-mail.

Cele două sarcini sunt prea contradictorii – mintea umană devine suprasolicitată în timp ce încearcă comutarea între cele două sarcini.

Acum, gândiți-vă că ascultați pe cineva, în timp ce încercați să scrieți un e-mail. Aceste două sarcini sunt ceva mai ușor de făcut împreună, deoarece ele implică abilități diferite.

Totuși, și în acest caz, se produce o alterare a comunicării. Atenția acordată persoanei care vă vorbește va dispărea pe măsură ce scrieți e-mailul.

Pur și simplu nu vă puteți concentra pe deplin pe ambele lucruri în același timp.

Cea mai mare problemă cu multitaskingul este aceea că, reduce calitatea muncii noastre – încercăm să facem deodată două, sau mai multe, lucruri iar rezultatul este că, facem totul mai puțin bine decât dacă ne-am concentra în mod corespunzător, separat pe fiecare sarcină.Mama si copilul

Când comutăm între sarcini, mințile noastre trebuie să se reorienteze, pentru a face față noilor informații. Dacă vom face acest lucru rapid, atunci când suntem în multitasking, pur și simplu, nu putem acorda atenție deplină fiecărei sarcini. Astfel, calitatea muncii noastre suferă.

În cazul folosirii multitaskingului pentru rezolvarea sarcinilor mai complexe sau a celor din domeniul tehnic, scăderea calității este și mai mare.

Este aproape imposibil să scrii o prezentare de bună calitate și, în același timp, să porți o conversație importantă cu cineva!

Un alt dezavantaj major al multitaskingului este efectul pe care îl are asupra nivelului nostru de stres.

Confruntarea cu mai multe lucruri, în același timp, face să ne simțim copleșiti, extenuați și amețiți.

În schimb, atunci când acordăm întreaga atenție unei unice sarcini, satisfacția este mai mare.

Acest lucru se întâmplă pentru că, având posibilitatea unei concentrări depline, la finalizare, apare nu numai mulțumirea de sine pentru încheierea unui lucru ci și sentimentul creat de ceva făcut temeinic.

    1. Puteți identifica dacă aveți sau nu tendințe de multitasking?

Nu este ușor să identificați dacă tindeți spre multitasking. Există însă câteva indicii cheie care vă pot indica acest lucru:Mama si copiii

  • Dacă aveți mai multe documente deschise pe computer atunci, probabil, aveți obiceiul multitaskingului (în cazul computerelor multitaskingul este o calitate). Același lucru este valabil dacă pe birou aveți deschise mai multe dosare sau documente.

  • Multitaskingul este folosit, mai probabil, atunci când lucrați la un proiect sau la o activitate ce nu este entuziasmantă. Ca urmare, activitatea respectivă s-ar putea să vă facă să verificați în mod frecvent e-mailurile sau să cercetați o nouă sarcină de lucru, în scopul de a reduce din plictiseala activității curente.

  • Întreruperile frecvente pot, de asemenea, provoca, multitaskingul. De exemplu s-ar putea ca, în timp ce lucrați ceva important, să vină în biroul dumneavoastră un coleg cu o întrebare. Dacă continuați lucrul, încercând totodată să răspundeți la întrebare, înseamnă că vă aflați în multitasking.

    1. Cum se poate stopa obiceiul de multitasking?

Dacă doriți să efectuați lucrări de calitate, să reduceți propriul nivel de stres și să aveți mai multă eficiență, este necesar să renunțați la obiceiul de multitasking și, sugestiile care urmează vă pot fi de folos:Gospodina

  • Planificați-vă ziua pe intervale. Stabiliți intervale specifice pentru: a răspunde la mesaje, apeluri telefonice, e-mailuri, pentru a executa lucrări specifice serviciului ș.a.

  • Gestionați întreruperile la care sunteți supus. Țineți o evidență care să vă arate cine sunt persoanele care vă întrerup cel mai mult și, cât de urgente sunt cererile lor. După ce ați făcut, timp de o săptămână, acest lucru, discutați politicos dar hotărât cu cei în cauză și rugați-i să vă ajute să reduceți întreruperilor.

  • Studiați cum vă puteți îmbunătăți concentrarea atenției pe o singură sarcină. Acest lucru vă va face, poate, să vă simțiți ciudat la început dacă, până acum ați folosit frecvent multitaskingul. Ca rezultat veți putea însă constata că, lucrați mult mai bine, acordând toată atenția unei singure sarcini, la un moment dat.

  • De fiecare dată când, în timp ce aveți altceva de făcut, aveți tentația să vă verificați e-mailurile sau să răspundeți unor mesaje, respirați adânc și rezistați tentației prin concentrarea atenției pe sarcina în lucru.

  • Dacă primiți alerte audio sau vizuale la sosirea de e-mailuri, deconectați alertele. Acest lucru vă poate ajuta să nu cedați ispitei de a deschide inbox-ul la fiecare e-mail sosit.

  • Ori de câte ori vă surprindeți trecând la multitasking, opriți-vă. Acordați-vă o pauză de cinci minute, cu ochii închiși. Asemenea pauze scurte, reorientează mintea, reduc nivelul de stres, și îmbunătățesc concentrarea. Oricum, este bine venită o pauză pentru creier, mai ales în timpul unei zile agitate.

  • Există și momente când din cauza unor urgențe nu se pot evita întreruperile. Dar, în loc de a încerca folosirea multitaskingului este preferabil să vă opriți, notând locul unde ați lăsat sarcina curentă. Înregistrați noile gânduri și probleme ivite și modul în care vă propuneți să le abordați, rezolvați urgența și apoi, reveniți la ceea ce făceați în momentul întreruperii. În acest fel vă veți putea ocupa bine de ambele sarcini.

  • Dacă vă surprindeți cu mintea rătăcind către altceva decât către ceea ce ar trebui să se concentreze, este necesar să vă aduceți gândurile înapoi la ceea ce faceți. De exemplu, s-ar putea să vă aflați într-o reuniune importantă a echipei din care faceți parte, dar vă gândiți la un discurs pe care va trebui să-l țineți curând. În acest caz trebuie să vă impuneți în gând: “Mă aflu la această reuniune și trebuie să mă concentrez pe ceea ce se discută aici.” De multe ori, recunoașterea importanței momentului poate ajuta la concentrare.

Dacă nu practicați multitaskingul sau, tocmai ați renunțat la el, meritați o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/Human_multitasking

2. www.succesdublu.ro/multitaskingul-te-face-mai-prost-decat-marijuanastudii-si-experimente/

17 Apr

Frânează, ca să te bucuri de viață!

"Viața este ceea ce se întâmplă cu tine în timp ce ești ocupat cu a face alte planuri."

                                                                                  John Lennon

Aveți cumva simptome ale Sindromului de Grabă Patologică (PRS)?

Sindromul de Grabă Patologică (PRS = Pathological Rushing Syndrome), boală a secolului XXI, se manifestă prin iritare, balonare, și proastă dispoziție generală.slow-down-to-go-fast

De asemenea, este un lucru bine știut că, graba poate provoca grosolănie, gafe și tot felul de alte incidente.

Cauzele PRS se regăsesc în multitasking, adică în încercarea de a concentra cât mai multe activități într-un interval de timp cât mai scurt.

Acest multitasking l-am putea numi și multitasking infecțios pentru că se transmite de la un individ la altul prin relațiile sociale (evident că nu prin microbi sau viruși).

Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că sunteți expuși riscului de a contracta PRS dacă aveți manifestări de genul:

consumați micul dejun și încercați să folosiți ața dentară, în același timp;

– faceți apeluri telefonice în timpul practicării meditației;

– încercați să exersați ceva și să dormiți, în același timp.

IINDM (Internațional Institute of Not Doing Much) a denumit această afecțiune debilitantă gettingthingsdoneitis infecțios.

Chiar dacă nu luăm foarte în serios acest institut și unele din aserțiunile de mai sus, nu putem să nu luăm în serios posibilitatea de a fi expuși unor riscuri, ca urmare a ritmului galopant al vieții cotidiene.

În această ordine de idei, termenului folosit de IINDM, i-am putea atribui înțelesul de sindrom al extenuării până la epuizare a unui utilizator al sistemului GTD (Getting Things Done).

GTD este un sistem de management al productivității personale elaborat de către David Allen, vestit consultant american în domeniul managementului.

Sistemul reprezintă o metodă puternică de time management, de gestionare a informațiilor și comunicării.

El este rezultatul a 30 de ani de activitate a autorului cu milioane de persoane, la nivel internațional, în domenii legate de consultanță, coaching privat, training și programe organizaționale.

Getting Things Done și-a câștigat reputația ca fiind standardul productivității personale și organizaționale.

Stilul suedez merită copiat?!

Cele ce urmează, ar putea părea fără legătură cu cele de mai sus dar, citind în continuare, vă veți convinge că nu este așa.

Având ocazia să discutăm cu un suedez despre uzina Volvo, am aflat că, acolo, în cadrul companiei, orice proiect “durează 2 ani pentru a fi finalizat, chiar dacă ideea este simplă și genială. E o regulă.”

Cu această informație în minte, ne-am gândit la realitățile din alte părți ale lumii, dominate de goana după rezultate imediate.

Această goană, ca mod de lucru, are drept obiectiv generarea, într-un timp cât mai scurt, a unui profit, ceea ce se concretizează prin implementarea rapidă a proiectelor.

Realitățile economice și standardul de viață arată însă că, suedezii, cu toată lentoarea menționată, au câștig de cauză.

Mai mult, la ei, câștigă tot mai mult teren tendința de încetinire a ritmului, atitudine care însă nu înseamnă să faci mai puțin sau să ai o productivitate mai scăzută ci înseamnă a face, cu mai puțin stres, cu atenție la detalii, lucruri de mai bună calitate.

Această atitudine atrage după sine și alte consecințe cum ar fi restabilirea valorilor familiei și mai mult timp liber pentru prieteni și agrement.Swedish Life Style

Într-o formulare sintetică, pentru stilul suedez, putem spune că “acum”, prezent și concret ia locul lui “global”, nedefinit și anonim.

Slow Food vs. Fast Food

Dacă continuăm analiza consecințelor multitaskingului, ca mod de viață, nu putem omite sistemul de alimentație care îi este specific: Fast Food.

Nu insistăm cu explicații pentru că acest sistem de alimentație este destul de bine cunoscut și la noi.

Pentru că modelul lor stă la baza rândurilor de față, trebuie să precizăm că tot mai mulți suedezi devin adepți ai mișcării europene, pornită în 1986 din Italia, cunoscută sub denumirea Slow Food.

Mișcarea “stabilește că oamenii ar trebui să mănânce și să bea încet, asigurând astfel timp suficient pentru a simți gustul alimentelor și de a fi mai mult timp cu familia și cu prietenii. Slow Food este un stil de viață care se vrea a fi o contrapondere la spiritul de Fast Food.”SlowF vs FastF

Mișcarea Slow Food este centrată pe simplitate și se adresează celor care, printre altele, încearcă să-și trăiască viața alimentându-se frugal.

Nu este doar o chestiune care vizează reducerea dezordinii sau economisirea de bani … este o chestiune de încetinire a ritmului pentru ca individul să se bucure de viață mai mult, savurând plăcerile ei simple.

Este vorba despre schimbarea valorilor și priorităților individului. Practic, mișcarea pune sub semnul întrebării “graba” și “nebunia”, generate de globalizare și alimentate de dorința de “a avea ca și cantitate” versus “a avea cu calitate”.

Cum să frânăm?

Mulți dintre noi își trăiesc viața, veșnic în întârziere și ajung la timp doar când mor de un atac de cord sau când produc un accident de mașină provocat tot de graba de a fi la timp.

Alții, sunt atât de nerăbdători să trăiască în viitor încât au uitat să trăiască în prezent, de fapt singurul care există cu adevărat.

Inițial timpul ne este dat tuturor în mod egal. Nimeni nu primește mai mult sau mai puțin.

Diferența constă în modul în care fiecare dintre noi îl folosește.

Prin urmare, trebuie să prețuim și să trăim fiecare clipă, ce ne este dată, și în acest sens ne pot fi de folos și următoarele metode de frânare (slowdownnow.org/):Cup of Tea

1. Luați o ceașcă cu ceai, puneți picioarele sus (în stilul american, pe birou) și priviți pe geam. (Atenție: nu încercați să și conduceți în acest timp!)

2. Faceți o baie și petreceți astfel un timp plăcut în cadă.

3. Notați cuvintele care urmează și puneți-le la vedere (să le aveți mereu în fața ochilor) “Multitaskingul este o slăbiciune morală.”

4. Încercați să faceți un singur lucru la un moment dat (adică nu mai multe lucruri deodată!).

Dacă veți reuși să vă mai frânați ritmul, veți mai sorbi o picătură de fericire!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/Slow_Food

2. slowdownnow.org/

10 Apr

Cum se poate câștiga o ceartă?

"Un laș este mult mai expus la certuri decât un om de spirit."

                                                                   Thomas Jefferson

Ce este cearta?

Considerăm că precizările psihoterapeutului Mihaela Oancea constituie cel mai bun răspuns la întrebare:

Cearta este produsul agresivității, al furiei. Aceasta apare când ne simțim 26Fir02running.qxpnedreptățiți, răniți sau când nu știm să acționăm constructiv. Într-o ceartă niciunul dintre participanți nu mai este concentrat pe comunicare, ci pe a-și face dreptate. În aceste momente comunicarea este blocată. Nimeni nu mai aude pe nimeni. De obicei, în ceartă situația escaladează, se intensifică și fiecare nu mai este preocupat decât de a avea dreptate, de  a-l răni sau umili pe celălalt, de a produce durere, așa cum și el se simte rănit sau umilit la rândul lui.

Un individ se poate certa cu persoane prezente, cât și mintal, cu persoane care nu sunt prezente (politicieni văzuți la TV, persoane antipatizate, prieteni, membri de familie ș.a.).

Parteneri de ceartă mai pot fi inclusiv propriile condiții de viață (bolile, lipsa banilor) sau chiar obiecte, cum ar fi, de pildă, un sertar care se deschide mai greu.

De la cele de mai sus, pot fi exceptate, probabil, certurile dintre îndrăgostiți, cărora ar trebui să li se acorde circumstanțe speciale. De altfel, nu întâmplător, referitor la ele este acceptată unanim sintagma: “Ce dulce este împăcarea, după o ceartă!”

Rândurile de față se referă însă la certurile ce sunt expresia agresivității indivizilor care se simt atacați și obligați, la rândul lor, să atace.

De regulă, aceștia sunt convinși că problemele se află în afara persoanei lor (sunt cauzate de ceilalți). Cei care se ceartă insistă asupra propriei păreri lucru ce îi împiedică să fie generoși și să încerce să intre în pielea celuilalt.

Nu își dau seama că numai propria generozitate poate face ca, eventual, și cealaltă persoană să devină generoasă.

În cazul certurilor din cuplurile căsătorite, acestea sunt de multe ori și rezultatul omiterii adevărului că legătura prin căsătorie nu înseamnă obligativitatea unei păreri singulare.

Cât de nocive pot fi certurile?

Indiferent cum au loc, certurile sunt stresante și activează în creierul și corpul individului, implicat într-o ceartă, mecanismul antic al opțiunii luptă sau fugi.

(Reacţia „luptă sau fugi” este un fenomen biologic, prezent atât la oameni cât şi la animale, fiind de maxim ajutor atunci când individul stă faţă în faţă cu primejdia; în terminologia comună, creşte adrenalina.)Artagoase

Este adevărat, un pic de adrenalină nu strică dar, pe termen lung, un regim de viață, alimentat regulat cu ceartă, nu este deloc benefic pentru sănătatea fizică și mentală.

În plus, cearta macină relația ca un acid iar certurile regulate sunt capabile să distrugă complet orice relație.

Cum se poate încheia rapid o ceartă?
În cazul în care nu faceți parte din categoria persoanelor arțăgoase, cearta nu poate să vă facă plăcere.

După părerea neuropsihologului Rick Hanson, fondator al Institutului pentru Neuroștiințe WELLSPRING, CALIFORNIA, dacă vă supuneți și unei introspecții punându-vă întrebări, legate de ceartă, de genul:

-Mă face să mă simt bine?

-Îmi folosește la ceva?

-Care este impactul ei asupra relației?

-Obțin vreun rezultat în urma ei?

-Care ar fi relațiile mele dacă nu ar fi avut loc cearta?

cu siguranță că veți dori să încheiați repede orice ceartă.

Ținând cont că, dacă pentru a începe o ceartă este nevoie de doi indivizi, dar pentru a o opri este nevoie doar de unul, puteți opri oricând o ceartă, folosind un algoritm de genul celui care urmează.

Orice persoană implicată într-o ceartă are trei opțiuni, legate de părerea celeilalte persoane:

1. să o accepte;

2. să solicite renunțarea la ea;

3. să plece.

Dacă opțiunea este 2 și răspunsul este un refuz, mai rămân două opțiuni:

1. acceptarea sau

2. plecarea.

Este însă preferabil ca, în general, să încercați să explorați sentimentul de a fi în pace cu lumea, fără o ceartă cu nimeni.

Portretul certărețului meseriaș

Există persoane pentru care cearta este mijlocul specific de comunicare. Acestea sunt persoanele arțăgoase.Feriti-va de artagosi

O asemenea persoană poate fi recunoscută după unele semne distinctive. Iată câteva dintre ele:

1. Își apără fiecare opinie cu aceeași tărie. În afara propriei opinii toate celelalte sunt probleme secundare despre care nu vorbește pentru că, pentru ea problemele secundare sunt inexistente.

2. Este rapidă în a vorbi și lentă în a asculta. Pune rareori întrebări și, atunci când o face, este doar pentru a acuza sau de a continua atacurile. Niciodată nu caută să învețe, ci să se apere, să domine și să distrugă.

3. În loc de a folosi argumente, își bate joc de oameni.

4. Este incapabilă de a vedea nuanțe și nu crede în afirmațiile calificate.

5. Nu acordă niciodată prezumția de nevinovăție. Pune în gura celorlalți, modul de construcție al frazelor și sens al cuvintelor cele mai proaste posibile.

6. Nu are păreri proprii.

7. Nu este capabilă să simpatizeze cu adversarii.

8. Primul său instinct este de a critica în timp ce încurajarea este ultimul.

9. Pentru persoana arțăgoasă, totul este de domeniul justiției sociale; totul se referă la reglări de conturi; totul este din vina autorităților; totul este greșit, din cauza patriarhatului; totul se reduce la o singură problemă, problema proprie.

10. Găsește un sentiment de satisfacție și siguranță spirituală în a fi respins și marginalizat.

11.Se află întotdeauna în tranșee, cu grenade de mână legate de piept, nu în cafenea la o înghețată sau alt gen de destindere.

12. Niciodată nu și-a folosit mintea pentru o chestiune importantă.

Toate acestea sunt suficiente argumente pentru îndemnul: Feriți-vă de certărețul meseriaș“!

În concluzie, cum se poate câștiga o ceartă?

Singura cale de a câștiga o ceartă, este evitarea ei.

Mai mult ca sigur, persoanele care reușesc să evite certurile, au parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.ziare.com/life-style/psihologi/psihologie-pe-intelesul-tau-cu-mihaela-oancea-cearta-in-cuplu-1306185

2. www.psychologytoday.com/blog/your-wise-brain/201302/dont-quarrel

3. www.thegospelcoalition.org/blogs/kevindeyoung/2011/02/24/distinguishing-marks-of-a-quarrelsome-person/

03 Apr

Ne naștem conservatori sau liberali!?

"Moștenirea ta genetică încarcă arma. Stilul tău de viață apasă pe
trăgaci."

                                                                     Mehmet Oz (Dr. Oz)

Teoria lui Thomas Jefferson

Din capul locului trebuie să precizăm că, din păcate, realitățile politice românești nu au nimic de a face cu cele ce urmează. Asupra acestei precizări vom mai reveni.

În 1813, Thomas Jefferson, fost președinte al SUA, împărtășea într-o scrisoare către John Adams, un alt fost președinte american, o teorie interesantă.

Thomas Jefferson

Thomas Jefferson

El era de părere că cele două opțiuni politice, conservator sau liberal, au existat în Statele Unite ale Americii din totdeauna, adică și înainte de apariția partidelor politice.

El susținea, că opțiunea persoanelor, pentru un partid politic, reflectă atitudinea și caracterul lor.

Dacă la vremea respectivă, aceste păreri erau doar pură teorie fantezistă, în zilele noastre, un număr tot mai mare de studii sugerează că biologia poate exercita o influență semnificativă asupra convingerilor politice și comportamentelor.

Factorii biologici, inclusiv genele, nivelurile de hormoni și sistemele de neurotransmițători, pot modela, în parte, atitudinea oamenilor pe teme politice, cum ar fi bunăstarea, imigrația, căsătoria între persoane de același sex, războiul ș.a.

Un studiu ignorat

Timp de câteva decenii valuri de cercetări au făcut conexiuni între gene și tulburări cum ar fi schizofrenia, depresia, alcoolismul etc. dar, până în ultimul deceniu, aceste cercetări, au ocolit, științele politice.

În 1986, Nicholas Martin, genetician la Queensland Institute of Medical Research, Brisbane, Australia (Institutul de Cercetari Medicale Queensland din Brisbane, Australia), și colegii săi au publicat un studiu sugerând că genele ar putea exercita o influență asupra atitudinilor oamenilor în domeniul temelor politice.Genetica

Martin a folosit o tehnică clasică de genetică-comportamentală: compararea genetică a gemenilor identici cu gemenii dizigoti de același sex (care au în comun, în medie, doar 50% din gene).

Constatarea cercetătorilor a fost că gemenii identici au avut convingeri politice similare, mai frecvent decât gemenii dizigoți.

Întrucât gemenii, în marea lor majoritate, cresc în aceleași medii familiale, echipa lui Martin a sugerat că ceea ce a făcut diferența au fost genele, și că acestea au un rol important în modelarea atitudinilor cu privire la aspectele sociale.

Deși studiul Martin ar fi avut implicații evidente pentru științele politice, cercetătorii din acest domeniu nu l-au luat în seamă. Conform afirmației lui Martin “Nu a fost absolut nici o reacție. Pur și simplu a fost ignorat timp de 20 de ani.”

Orientarea politică a indivizilor, un dat genetic

La începutul anilor 2000, John Hibbing, politolog la University of Nebraska-Lincoln și John Alford, politolog la Universitatea Rice din Houston, Texas, au aflat de munca lui Martin.

Ei au reanalizat datele sale și le-au încorporat în datele similare ale unui nou studiu cu gemeni.

În 2005, Hibbing și Alford au publicat constatările lor, care erau aproape identice cu studiile anterioare și care arătau corelații puternice între genetică și viziunile politice.

Acesta a fost momentul care a atras, în cele din urmă, atenția savanților din lumea științelor politice.

Printre altele, oamenii de știință au dovedit și faptul că liberalii și conservatorii au reacții fizice instinctuale diferite, asupra cărora nu au niciun fel de control.PoliticsGenetics

De pildă, la vederea unor imagini tulburătoare, conservatorii transpiră mai abundent. Această manifestare face parte din categoria de reacție cunoscută sub denumirea de reacție a sistemului nervos simpatic.

Concluzia de mai sus a rezultat după ce unui grup de subiecți, format din liberali și conservatori, li s-au prezentat 4 panouri cu imagini, o imagine plăcută și trei tulburătoare.

Diferențele între reacțiile subiecților supuși testului au fost șocante. Conservatorii și-au orientat mai rapid privirile către imaginile tulburătoare și le-au privit mai îndelung.

În acest punct, este de precizat că nu faptul că liberalii și conservatorii reacționează diferit, în anumite situații, constituie lucrul cel mai important ci faptul că biologicul persoanelor – moștenirea lor genetică, hormonii, structurile creierului – se află într-o corelație puternică cu orientarea lor politică.

Dacă aceste lucruri sunt reale, înseamnă că nimeni nu poate fi condamnat sau persecutat pentru orientarea sa politică.

Se poate vorbi de o similitudine cu faptul că indivizii nu pot fi condamnați pentru orientarea lor sexuală: nimeni nu-și alege orientarea homosexuală sau heterosexuală ci se naște cu ea.

E vorba de lucruri aflate în afara controlului uman.

Prin urmare, în loc de a subestima persoanele cu o orientare politică diferită decât a noastră, abordarea corectă ar însemna acceptarea pur și simplu a acestei realități.

Persoanele nu au control asupra orientării lor politice mai mult decât asupra culorii naturale a părului lor.

“Oamenii sunt mândri de convingerile lor politice”, spune John Hibbing. “Avem tendința să credem că aceste convingeri sunt rezultatul unor răspunsuri raționale la lumea din jurul nostru.”

Dar, în realitate, o combinație de gene și experiențe timpurii pot predispune oamenii să perceapă și să răspundă la problemele politice în anumite moduri.

Cu toate că numărul probelor favorabile legăturii dintre biologie și politică este în creștere, multe dintre studiile care s-au realizat rămân controversate.

Sunt savanți care consideră că, pare puțin probabil că, un număr mic de gene poate împinge pe cineva spre a fi un activist liberal sau conservator.

Inclusiv Alford consideră că “Nu are sens să se meargă după cea mai dificilă parte a puzzle-ului”, adică este prematur ca lumea științelor politice să se concentreze asupra legăturii dintre genetică și politică.

Oamenii politici din România contrazic cel mai bine teoria datului genetic, în privința opțiunilor politice, prin amploarea traseismului politic. Ei nu au orientări politice ci interesele, de altă natură, îi fac să treacă, cu nonșalanță, de la un partid la altul, indiferent de doctrina politică.

Unele voci, din lumea științelor politice consideră că o abordare mai ușoară a rolului geneticii în politică ar putea fi investigarea căilor prin care s-ar putea conecta genele cu comportamentele și atitudinile politice.

În acest context, a fost sugerată drept cale de conexiune personalitatea umană.

Chiar dacă, conservatorii americani nu par a avea multe în comun cu conservatorii irakieni sau italieni, mulți psihologi sunt de acord că ideologia politică poate fi restrânsă la o trăsătură de personalitate de bază cum ar fi, de exemplu, deschiderea spre schimbare.

Din acest punct de vedere se știe că, liberalii au tendința de a accepta mai ușor schimbările sociale decât conservatorii.

O viziune mai mult decât optimistă

Recunoscând rolul geneticului, publicul și politicienii ar putea fi ajutați să dezvolte mai mult respect pentru cei cu puncte de vedere opuse.TolerantaPace

“Aș vrea să văd că oamenii au un pic mai puțină insolență cu privire la convingerile lor politice, și să înțeleagă că există oameni care văd lumea diferit”, spune John Hibbing.

Marea întrebare care se pune este, dacă oamenii pot și vor să accepte faptul că alții pur și simplu nu pot să fie de acord cu ei, din cauza machiajului lor biologic?

Dacă este așa, s-ar putea reduce considerabil ura, lupta, și războiul din lumea noastră.

S-ar realiza un pas important spre mai multă toleranță și pace ceea ce ar constitui mai mult decât o picătură de fericire pentru toată lumea.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_nervos_simpatic

2. www.nature.com/news/biology-and-ideology-the-anatomy-of-politics-1.11645