29 May

Nu poți obține ceea ce nu ceri!

„Dacă nu ştii ce să ceri de la viaţă, viaţa nu ştie ce   să-ţi dea.”

                                                                                          Ileana Vulpescu

Ne ferim să cerem pentru că ne este frică de refuz

Majoritatea dintre noi avem rețineri sau, chiar ne temem să cerem ceva semenilor noștri.

Ne e teamă să cerem altora să cumpere produsele noastre. Ne e frică să întrebăm pe cineva dacă ne acordă o întâlnire. Ne e frică să cerem mai mulți bani de la angajatorii noștri. Ne e teamă să cerem, de la persoana cu care avem o relație, răspunsuri la eventuale întrebări mai dificile. Avem rețineri în a ne adresa autorităților (mai ales că este de notorietate că nu prea le place să dea răspunsuri).Citat-Henry-David-Thoreau

Toate acestea au o singură cauză: frica de refuz.

Refuzul este un lucru incredibil de puternic care ne poate ține departe de obținerea de la viață a multor lucruri.

Dacă, drept urmare a unei cereri adresate cuiva, trecem o dată prin experiența unui refuz, este foarte probabil ca acest lucru să ne facă să nu mai repetăm niciodată cererea respectivă.

Putem afirma că frica de refuz este la fel de devastatoare ca și alte mari frici ale omului: de moarte, de boală, de bătrânețe, de sărăcie, de gura lumii ș.a.m.d.

Cei mai mulți dintre noi au trecut prin neplăcuta experiență de a cere cuiva ceva și de a fi refuzat.

Din păcate, senzația de gol în suflet, care ni s-a transmis, ne-a urmărit multă vreme, poate chiar ani de zile (unii oameni rămân marcați chiar pentru tot restul vieții lor).

Puterea devastatoare a refuzului

De ce are refuzul putere atât de mare? De ce este atât de greu de depășit sentimentul creat de cuvântul foarte scurt, format din două litere, “nu”?

Respingerile, în cea mai mare parte a lor, au în substrat negativitatea indivizilor.

Negativitatea, la fel ca respingerea, este incredibil de puternică.

Dacă 100 de oameni ți-ar spune într-o zi că “astăzi arăți uimitor de bine” și o singură persoană ți-ar spune că “arăți ca dracu”, cele 100 de mesaje pozitive, mai mult ca sigur, nu ar mai conta.

Ierarhia nevoilor umane - Maslow

Ierarhia nevoilor umane – Maslow

Aflându-se la un anumit nivel al existenței sale, orice individ dorește să fie cât mai potrivit acelui nivel, să fie cât mai integrat în “lumea” ce alcătuiește acel nivel.

Motivul pentru care îl afectează respingerea și negativitatea, este că acestea îl fac să ajungă să se simtă străin de restul “lumii”.

Trecerea cuiva prin experiența refuzului sau a negativității, conduce la descurajare sa și, pe termen lung, la complexe de inferioritate.

Vă mai amintiți ultima situație când ați cerut ceva în afara propriei zone de confort? Sau chiar în propria zonă de confort?

Probabil că, ați avut o ezitare. Probabil că, în minte vi s-au perindat 20 de scenarii cuprinzând toate dezastrele cu privire la ce se poate întâmpla din cauza cererii. Poate chiar ați renunțat să vă mai  formulați solicitarea, din lipsă de curaj.

Este chiar o “magie” să poți obține ceva de la viață?

Mai mult ca sigur că oamenii de succes din lumea afacerilor nu au frici în a pune întrebări pe care majoritatea oamenilor nu ar îndrăzni să le pună.

Despre majoritatea dintre ei se mai știe că, sunt dispuși să lucreze din greu pentru a obține ceva, pentru că de acel ceva sunt foarte pasionați și că, și-au depășit temerile pentru că au încredere în ei înșiși și în pasiunea lor.

Dacă nu crezi în ceea ce ceri, nu vei reuși niciodată să depășești teama inițială de a cere. Respingerile nu pot descuraja pe cei ce cred cu tărie în ceea ce cer.Nelson Mandela

Când cereți ceva faceți-o cu creativitate, încredere și depuneți efortul maxim.

De exemplu, când vine vorba de a vinde ceva on-line, produsul sau serviciul Dumneavoastră, cel mai probabil, are  concurență pentru că există și altcineva care cere oamenilor să cumpere ceea ce oferiți. De aceea, trebuie să vă gândiți, la un mod unic sau creativ de a oferi (altfel spus de a cere să vi se cumpere produsele) astfel încât oferta Dumneavoastră să iasă în evidență din mulțimea de oferte identice.

Când vine vorba de relațiile cu alți oameni, cheia este încrederea. Nimeni nu vrea să stea de vorbă sau să meargă la o întâlnire cu cineva în care nu are încredere. Dar, și în acest domeniu, cu cât veți lucra mai mult pentru a construi încrederea cu atât veți obține mai multe rezultate.

Nimeni nu devine încrezător în forțele proprii peste noapte sau citind câteva cărți de autoeducare. Trebuie să depuneți mult efort  și să nu renunțați la primul semn de respingere.

Jesse Owens, de patru ori medaliat cu aur olimpic, a spus-o perfect:

“Cu toții avem visuri. Dar, pentru a transforma visurile în realitate, este nevoie de foarte multă determinare, dăruire, autodisciplină și efort.”

Efortul este cu adevărat unul din secretele succesului și el trebuie să-și arate roadele. Rare sunt cazurile când eforturile deosebite au rămas fără rezultate.

Când condițiile, menționate și de Jesse Owens, privind cererile de la viață, sunt îndeplinite, veți obține și răspunsuri la acele cereri. Și, cu cât ele vor fi mai corect formulate, cu atât numărul de răspunsuri “da” va fi mai mare.

Veți primi desigur și răspunsuri cu ”nu”. Veți întâlni și multă negativitate.

Dar, dacă vreți să obțineți cu adevărat ceea ce cereți, nu trebuie să renunțați după primul refuz sau la prima adversitate.

De fiecare dată când veți simți că ezitați, repetați următoarele cuvinte: “Nu poți obține ceea ce nu ceri!”.

Și, când veți obține ceea ce doriți veți mai sorbi o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

22 May

Prima opțiune vs. Opțiunea optimă

"Un expert este o persoană care a făcut toate greșelile care se pot face într-un domeniu foarte îngust."

                                                                                                    Niels Bohr

Ascultați întotdeauna de primul impuls?

Vi s-a întâmplat vreodată să regretați că nu ați acționat conform primului impuls?

De exemplu, ați văzut în vitrina unei librării o carte pe care, conform primului impuls, ați avut tentația să o cumpărați dar, din varii motive, v-ați răzgândit; ați fost cu ea în gând câteva zile și, până la urmă, ați ajuns la concluzia că trebuie neapărat să o cumpărați. V-ați dus la librărie dar, prea târziu, toate exemplarele s-au epuizat.

Acest gen de pățanii ar putea să ne conducă la concluzia că, cel mai bine este să ascultăm de primul impuls și că prima noastră opțiune este cea optimă.

Cu toate acestea, nu este deloc surprinzător ca prima încercare să fie incorectă sau greșită. Acest lucru este valabil mai ales în cazul deciziilor majore care se iau în viață.

Iată câteva exemple…

1. Găsirea persoanei potrivite în vederea căsătoriei. Întoarceți-vă cu gândul în trecut și imaginați-vă prima persoană pentru care ați făcut o pasiune.Love-Stories

Ar fi fost această persoană cea mai bună alegere pentru ca să vă fie partenerul(a) de viață?

Credem că găsirea unui partener de viață potrivit este complicată și rareori se întâmplă ca prima iubire să se transforme într-o căsătorie reușită.

2. Alegerea carierei este și ea un pas extrem de important în viață.

Dacă alegerea nu este însoțită de o profundă meditație asupra faptului că ea trebuie să fie de așa natură încât, timp de 40-50 de ani, cât durează viața activă, va trebui să mergeți zilnic să o practicați. Iar dacă, în fiecare dimineață, sunetul alarmei deșteptătorului, vă va crea o stare de inconfort cauzată de faptul că “iar trebuie să mă duc la lucru!?”, devine evident că alegerea respectivă a fost nefericită.

La toate acestea, mai putem adăuga și alte îndoieli.

Care este probabilitatea ca la vârsta de 22 de ani cineva să-și aleagă optim cariera astfel ca ea să-i fie dragă și la 40 de ani? Sau la 30 de ani? Sau chiar și la 25 de ani?

Într-un asemenea interval de timp se pot produce multe schimbări esențiale.

În concluzie, nu există nici un motiv să credem că un tânăr absolvent poate determina cu ușurință cariera care să-i fie potrivită o viață întreagă.

3. Pornirea unei afaceri. Este puțin probabil ca prima idee de afaceri a cuiva să fie cea mai bună. Asemenea cazuri sunt extrem de rare. Realitățile antreprenoriatului arată că, mai probabil este ca să nu fie așa.

  

Din aceste exemple se poate deja anticipa concluzia: când e vorba de probleme complexe, rareori prima încercare duce la soluția optimă.

Opțiunile greșite duc la renunțare

Deciziile, de anvergura celor de mai sus, se iau foarte greu și anumite  împrejurări, cum sunt cele prezentate în continuare, conduc la circumspecție sau chiar la renunțare.

•Dacă primele relații, să zicem cinci, se încheie pentru noi cu eșecuri, ne gândim că destinul ne-a hărăzit, pentru totdeauna, singurătatea.

•Dacă consumăm un număr de ani ca să obținem o diplomă și să ne formăm pentru un loc de muncă, pe care apoi ajungem să îl urâm, simțim că totul a fost în zadar și am suferit un imens eșec.

•Dacă visăm să scriem o carte, să demarăm o activitate non-profit sau să creăm ceva de valoare și, ne poticnim la prima încercare, ne spunem că nu suntem făcuți pentru așa ceva.

Opțiunile greșite pot fi rărite?Ghidaj

Răspunsul este DA, dacă nu se pierd din vedere și următoarele:

1. Opțiunile care retrospectiv par modeste sunt un indiciu al creșterii (nu de sine sau de deșteptăciune).

Dacă analizați alegerile făcute cu un an în urmă, ar trebui să găsiți câteva decizii care acum să pară proaste pentru că asta ar însemna că, în ceea ce privește luarea deciziilor corecte, vă aflați în creștere.

Dacă vă duceți existența într-o zonă de siguranță, în sensul că știți că nu aveți ce strica, atunci sigur nu vă veți elibera adevăratul potențial.

Dacă știți destule despre ceva pentru a lua decizia optimă, la prima încercare, atunci nu mai este vorba de nicio provocare și este clar, prima opțiune este și opțiunea optimă.

2. Având în vedere că prima alegere incumbă și probabilitatea de a fi greșită, cel mai bun lucru pe care il puteți face este să “luați startul”, cât mai repede.

Cel mai repede se învață din greșeli prin urmare, cu cât mai repede apar greșelile cu atât mai repede se poate descoperi și ce este corect.

Pentru unele situații mai complexe, cum ar fi și cele de care am pomenit, găsirea viitorului partener de viață sau problemele de antreprenoriat, începutul trebuie făcut literalmente înainte de a vă “simți pregătit(ă)”, pentru că este imposibil să fiți vreodată cu adevărat pregătit(ă) pentru așa ceva.

Și, mai țineți cont și de faptul că exersarea este cel mai bun mod de a învăța.

3. Descompuneți temele care sunt prea vaste, pentru a fi stăpânite, în sarcini mai mici, care pot fi stăpânite.

Pentru explicații să ne gândim la demararea unei afaceri.

Nimeni nu poate și nu dorește să vă ofere “tutoriale” despre afaceri. Antreprenoriatul este un domeniu mult prea vast pentru a se putea constitui într-un un unic subiect, ușor de abordat pentru oricine.

Se pot însă găsi recomandări privind: cum să vă optimizați site-ul propriu, cum să alcătuiți liste cu adrese de e-mail utile ș.a. deoarece acestea sunt subiecte suficient de restrânse pentru a se preta la consultanță, chiar și on-line.

Acest gen de teme pot constitui primii pași ai unei afaceri.

Prin urmare, trecând la o abordare mai generală, dacă doriți să faceți o cât mai corectă primă alegere, “jucați pe un teren redus și nu pe ditamai stadionul”.

Acest lucru se potrivește foarte bine cu spusele marelui fizician, laureat al Premiului Nobel, Niels Bohr, citate în motto-ul articolului.

4. Momentul pentru a avea încredere în propriul instinct a sosit atunci când aveți cunoștințe și experiențe suficiente.

Puteți avea încrederea că veți lua decizii exacte în zonele în care v-ați dovedit deja expertiza.

Pentru orice altceva, singurul mod de a descoperi ce anume funcționează este de a adopta filozofia experimentării.

5. Faptul că eșecul se poate produce, nu este o scuză pentru a aștepta producerea lui.

Știind că vor urma, probabil, și opțiuni greșite, nu există nici un motiv de deprimare sau chiar de renunțare.

Dimpotrivă, trebuie, de fiecare dată, să încercați să faceți totul cât mai bine pentru că, efortul și practica ghidează orice proces de învățare.

Efortul și practica sunt esențiale, chiar și atunci când ele dau greș.

Luați seama și la faptul că, nicio opțiune nu este destinată să eșueze, dar eșecul ocazional poate fi un cost ce se plătește, în contextul unei alegeri, per ansamblu, corecte.

Singurul mod de a face progrese în viață este cel de a experimenta.

În final, e bine să rețineți că, prima opțiune este rareori opțiunea optimă însă, în loc de a aluneca pe panta lamentărilor, prima alegere trebuie să aibă loc cât mai repede,  pentru ca să se deschidă drumul opțiunilor optime.

Și, acest drum poate fi unul din drumurile spre câteva picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

15 May

O poveste pasionantă despre alergii (2)

“Exact asta este problema care îmi place. Este foarte importantă, este fundamentală și complet necunoscută.”

                                                              Ruslan Medzhitov, vorbind despre alergii

Ați auzit de receptorii Toll-like?

În 1989 Charles Janeway, profesor la Universitatea Yale, vestit imunolog, avea obiecții față de teoria cu anticorpii și atrăgea atenția, printre altele, asupra faptului că ea nu ține cont de un lucru: este nevoie de zile pentru ca sistemul imunitar să dezvolte un anticorp eficient împotriva unui nou invadator.

Folosind această pistă, reacțiile alergice, care sunt aproape instantanee, nu au o explicație plauzibilă.

Janeway presupunea că sistemul imunitar are un alt sistem de apărare, capabil să ofere o protecție instantanee.

Părerea lui era că, sistemul imunitar folosește un sistem de analiză și clasificare pentru detectarea și recunoașterea rapidă a bacteriilor și virușilor, care îi permite să lanseze imediat un răspuns.

De aceeași părere era și Ruslan Medzhitov, tânăr imunolog din fostul spațiu sovietic și, ca urmare, între cei doi oameni de știință a început o colaborare.

Această colaborare s-a soldat cu aducerea tânărului imunolog, în 1994, în SUA, pentru a deveni cercetător post-doctoral în laboratorul lui Janeway (Janeway a murit în 2003).

La ora actuală Medzhitov este profesor de imunobiologie la Yale și conduce laboratorul Centrului Anlyan de Cercetări Medicale și Educație de la Școala de Medicină Yale.

Pe când era încă un imunolog în formare, și Medzhitov și-a însușit teoria viermilor în problema alergiilor.

De vreo zece ani însă, el a început să aibă îndoieli și, a abordat tema dintr-o perspectivă proprie.

Cea mai mare parte a preocupărilor sale s-a îndreptat, într-o primă fază, înspre a înțelege cum corpul uman percepe lumea exterioară.

Putem recunoaște mostre de fotoni cu ochii și modele de vibrații ale aerului cu urechile noastre.

În acest context, după părerea lui Medzhitov, sistemul imunitar este un alt receptor – sistem de recunoaștere a unor mostre – un sistem care detectează “semnături” moleculare, așa cum ceilalți receptori detectează lumina sau sunetele.

Această idee a fost cea care i-a legat pe cei doi savanți, Medzhitov și Janeway, și i-a condus la descoperirea unei noi clase de senzori, localizați pe suprafețele unor anumite tipuri de celule imunitare.Toll-Like-Receptor

Confruntați cu un invadator, senzorii respectivi blochează intrusul și declanșează o alarmă chimică pentru celelalte celule imunitare ca acestea să caute în zona lor agenții patogeni pentru a-i ucide. Este un mod rapid și precis de a simti și elimina bacteriile invadatoare.

Descoperirea, de către Medzhitov și Janeway, a acestor senzori, acum cunoscuți sub numele de receptori Toll-like, a dezvăluit o nouă dimensiune a sistemului nostru imunitar de apărare și a devenit un principiu fundamental în imunologie.

Descoperirea lor a ajutat, de asemenea, la rezolvarea și a unui mister medical: septicemia.

Infecțiile produc uneori o inflamație catastrofală la nivelul întregului organism, cunoscută sub numele de septicemie. Numai în SUA, ea lovește, în jur de un milion de oameni pe an, din care aproape jumătate mor.

Timp de ani de zile, oamenii de știință au crezut că maladia este cauzată de o toxină bacteriană care cauzează o funcționare necorespunzătoare a sistemului imunitar dar, septicemia este de fapt doar o exagerare a unuia din modurile obișnuite de apărare ale sistemului imunitar împotriva bacteriilor și a altor invadatori.

În loc să acționeze la nivel local, sistemul imunitar răspunde, accidental, în întreg organismul.

“Ceea ce se întâmplă în șocul septic este că aceste mecanisme sunt activate mult mai puternic decât este necesar”, a spus Medzhitov. “Și asta e ceea ce ucide.”

De abia acum, când au o înțelegere clară a mecanismului biologic care stă la baza septicemiei, oamenii de știință pot dezvolta tratamente care vizează cauza reală a infecției – adică supra-reacția receptorilor Toll-like. (Testele sunt în curs de desfășurare, iar rezultatele de până acum sunt promițătoare).

După descoperirea receptorilor Toll-like, Medzhitov s-a gândit că dacă sistemul imunitar are senzori speciali pentru bacterii, el mai poate avea și alți senzori, nedescoperiți, pentru alți dușmani.

Din acest moment, el și-a îndreptat atenția către viermii paraziți, IgE (Imunoglobulina E) și alergii adâncind cercetările în direcția lor.

“Luminița de la capătul tunelului”

Este adevărat că sistemul imunitar produce IgE atunci când detectează viermi paraziți dar, unele studii sugerează că, de fapt, IgE nu este esențială pentru lupta împotriva acestor invadatori.

Într-unul din studii, de exemplu, oamenii de știință au creat, prin inginerie genetică, șoareci care nu pot produce IgE și au constatat că, totuși, organismul animalelor respective se poate apăra împotriva viermilor paraziți.

Medzhitov, la rândul lui, a devenit sceptic față de ideea că alergenii imită proteinele paraziților (teoria cu viermi). O mulțime de alergeni, cum ar fi de pildă nichelul sau penicilina, nu au echivalent în biologia moleculară a vreunui parazit.Medzhitov

Ca urmare, cercetătorul a lansat alte ipoteze. “Dacă vă gândiți la toate simptomele majore ale reacțiilor alergice – guturaiul, lăcrimatul, strănutul, tusea, mâncărimea, vărsăturile și diarea – toate au ceva în comun”, a spus Medzhitov. “Toate au de a face cu expulzarea.”

Aceste afirmații fac ca, dintr-o dată, mizeria legată de alergii să ia o nouă înfățișare. Nu alergiile fac să o ia razna corpul; manifestările înșirate nu constituie altceva decât strategia organismului de a scăpa de alergeni.

Pentru demonstrarea valabilității teoriei este necesară realizarea unui lung șir de experimente, în ale căror detalii, ca nespecialiști, nu putem intra.

În orice caz, Medzhitov prezice că aceste experimente vor arăta că, detectarea alergenilor funcționează ca un sistem de alarmă din locuințe.

“Poți detecta un hoț,” a spus el, “nu datorită recunoașterii feței sale ci datorită spargerii ferestrei”.

Daunele cauzate de un alergen provoacă moleculele sistemului imunitar, din vecinătatea alergenului, să producă anticorpii corespunzători. Acum, “criminalul” fiind identificat, data viitoare când încearcă o pătrundere în “locuință”, poate fi mai ușor reținut.

Dacă acceptăm comparația lui Medzhitov, ajungem și la concluzia că alergiile au evoluat mult mai mult ca sistemele de alarmă din locuințe.

Substanțele chimice toxice, provenind fie de la animale veninoase fie de la plante, constituie de milenii o amenințare la sănătatea umană și alergiile i-au protejat și pe strămoșii noștri. Ei însă au mai avut și o altă posibilitate de a evita alergenii: mutarea de partea cealaltă a pădurii.

Noi nu putem scăpa atât de ușor de alergeni, mai ales că, odată cu dezvoltarea civilizației umane, pe măsură ce s-au creat tot mai multe produse chimice sintetice, suntem tot mai expuși la o gamă largă de substanțe și fiecare dintre acestea ne-ar putea dăuna și ar putea declanșa o reacție alergică.

Alergiile, la rândul lor, au trecut și ele printr-un proces de adaptare. Ca multe alte adaptări însă, nici adaptările lor nu sunt perfecte.

Uneori sistemul imunitar ajunge să reacționeze chiar periculos alteori, în loc să declanșeze alarma de alergie, ar putea fi mai îngăduitor cu câte un intrus molecular inofensiv.

Alergiile au redus cotele de mortalitate cauzate de toxine, dar nu au eliminat riscurile.

Dar, părerea lui Medzhitov este că, în general, beneficiile alergiilor depășesc dezavantajele lor. “Strănutăm pentru a ne proteja. Faptul că nu vă place strănutul, e ghinion”, a spus el.

Înțelegerea în acest fel a rolului alergiilor ar putea duce la schimbări spectaculoase în modul în care acestea sunt tratate.

“O consecință a punctului nostru de vedere este că,“ afirmă Medzhitov, ”orice încercare de a bloca complet reacțiile de apărare alergice ar fi o idee rea”.

“Este la fel ca și cu durerea”, spune el, “Dintre toate durerile, niciuna nu este mortală; durerea normală este bună; prea multă durere însă este totuși rea.”

În acest context, alergologilor le revine încă o misiune și anume aceea de a afla de ce la unele persoane (este vorba de o minoritate) reacția, care se vroia una de protecție, se transformă într-una de hipersensibilitate.

În loc de alte comentarii finale, menționăm că Ruslan Medzhitov a declarat că, pentru moment, s-ar considera fericit chiar și numai dacă ar găsi oameni care, în ciuda mizeriilor pe care le provoacă alergiile, să nu le privească ca pe o boală.

Iar noi, mai sorbim o picătură de fericire dacă nu suntem ținta alergiilor (de fapt a alergenilor) sau, dacă acceptăm teoria sclipitorului om de știință.

Don’t worry, be happy!

Adaptare după articolul lui Carl Zimmer: Why do we have allergies? publicat pe: mosaicscience.com/people/carlzimmer

08 May

O poveste pasionantă despre alergii (1)

“Ceea ce este mâncare pentru unii, pentru alții este otravă amară.”

                                                                                          Titus Lucretius Carus

Alergiile, o gamă largă de manifestări

Orice persoană alergică are propria poveste despre modul în care a descoperit că sistemul său imunitar o ia razna atunci când anumite molecule, specifice organismului său, îi pătrund în corp. Există sute de milioane de asemenea povestiri.

Numai în SUA, aproximativ 18 milioane de persoane suferă de febra fânului iar alergiile alimentare afectează alte milioane de copii. Pe întreg mapamondul, se pare că, răspândirea alergiilor este în creștere.allergy-sneeze

În ceea ce privește lista de alergeni, ea include – dar nu se limitează la – latex, aur, nichel, polen (mai ales de ambrozie, neghină și talpa gâștei), penicilină, veninul de insecte, alune, papaya, înțepăturile meduzelor, parfumuri, ouă, fecalele acarienilor din locuințe, nuci, arahide, somon, carne de vită.

Odată ce aceste substanțe declanșează o alergie, simptomele ei pot îmbrăca o gamă largă de manifestări, de la simptome, pur și simplu doar enervante și până la producerea decesului.

Asemenea manifestări enervante, cum le-am caracterizat, pot fi apariția urticariei, umflarea buzelor; febra fânului produce înfundarea nasului și usturimea ochilor; alergiile la alimente pot provoca vărsături și diaree.

Există o minoritate de oameni ghinioniști cărora alergiile le pot declanșa o reacție a întregului corp, letală, cunoscută ca șoc anafilactic.

Ceea ce este comun tuturor acestor necazuri este că manifestările produse au darul de a speria iar opțiunile de tratament sunt limitate.

EPIPEN-ul poate salva vieți, dar tratamentele, pe termen lung, disponibile, nu oferă decât rezultate la limită, cum sunt cele din cazul alergiei la mucegai sau la polen.

Antihistaminicele pot reduce de multe ori simptomele suferinzilor dar, la rândul lor, aceste medicamente, la fel ca multe alte tratamente, provoacă alte manifestări neplăcute ca, de pildă, somnolența.

Am putea avea tratamente mult mai eficiente dacă oamenii de știință ar înțelege exact alergiile. Dar oare le înțeleg ei exact?

În căutarea unor răspunsuri

Medicii lumii antice știau despre alergii. În urmă cu trei mii de ani, medicii chinezi au descris o “febră a plantelor” care toamna cauza guturai.Menes

Există dovezi că faraonul egiptean Menes a murit de înțepătura unui viespe în 2641 î.e.n. iar în secolul I, î.e.n. Titus Lucretius Carus lăsa pentru posteritate cuvintele din motto-ul folosit de noi.

Cu toate acestea, abia cu un secol în urmă, oamenii de știință și-au dat seama că seria de simptome diferite, dintre care unele au fost amintite mai sus, nu sunt altceva decât diferitele capete ale aceleași hidre.

Tot de atunci încoace, cercetătorii au descoperit și faptul că multe boli sunt cauzate de bacterii și alți agenți patogeni, și că organismul luptă cu acești invadatori prin sistemul imunitar – o armată de celule care pot dezlănțui substanțe chimice și anticorpi ce au ca țintă exact acești invadatori și sunt mortale pentru ei.

Nu după mult timp însă, cercetătorii au realizat și faptul că, sistemul imunitar poate provoca, de asemenea, și rău.

La această concluzie au ajuns, la începutul anilor 1900, oamenii de știință francezi Charles Richet și Paul Portier care au studiat în ce măsură toxinele afectează organismele.

Ei au injectat câini de experiență cu doze mici de otravă, colectată din anemone de mare, au așteptat o săptămână și iar i-au injectat cu aceeași doză mică.

Spre deosebire de prima injectare, în câteva minute, câinii de experiență au intrat în stare de șoc și au murit.

Se pare că, în loc de a proteja animalele față de otravă, sistemul lor imunitar, le-a făcut mai sensibile.

Alți cercetători au pornit de la observația că unele medicamente cauzează urticarie și alte simptome. Această sensibilitate, cu atât mai crescută cu cât expunerea la medicament este mai mare, constituie opusul protecției pe care anticorpii ar trebui să-l furnizeze împotriva bolilor infecțioase.

Pornind de aici, doctorul austriac Clemens von Pirquet și-a pus întrebarea cum se face că substanțele care pătrund în corp pot schimba modul în care organismul reacționează.

Pentru a descrie răspunsul, el a născocit cuvântul “alergie“, folosind cuvintele grecești allos (“altă”) și ergon (“acțiune”).

În deceniile care au urmat, oamenii de știință au descoperit că, la nivel molecular, toate reacțiile alergice sunt remarcabil de similare.

Procesul de reacție începe atunci când un alergen ajunge în una dintre zonele corpului – piele, ochi, pasaj nazal, gură, căile respiratorii sau intestine.

Aceste zone sunt acoperite și cu celule ale sistemului imunitar care acționează precum santinelele de la frontierele dintre state.

Atunci când o “santinelă” întâlnește un alergen, ea provoacă nașterea unui anticorp (procesul este ceva mai complex), cunoscut sub numele de Imunoglobulina E sau IgE. În cazul în care se confruntă din nou cu alergenul respectiv, acești anticorpi vor declanșa o reacție, din partea organismului.

Reacția alergică debutează atunci când un anticorp activează un mastocit (Celulă a ţesutului conjunctiv care secretă substanţe chimice care participă la reacţiile de apărare ale organismului.), component al sistemului imunitar care, la rândul lui, declanșează producerea unui “baraj” de chimicale.

Unele dintre substanțele chimice care se eliberează au un efect de blocare asupra unor nervi, declanșând mâncărime și tuse. Uneori se produc mucozități. De asemenea, se pot contracta mușchii căilor respiratorii, ceea ce îngreunează respirația.

Această imagine, construită în laboratoarele ultimului secol părea să fie un răspuns la întrebarea “cum?”, din noianul de întrebări, fără răspunsuri, care se pun “misterioaselor” alergii.

Dar, rămânea de dezlegat un mister și mai mare: “de ce, dintre toți ceilalți, tocmai eu sunt alergic?”

Teoria cu viermi – încă un posibil răspuns?

Misterul alergiilor continua să planeze în spațiul de interes al cercetătorilor și al alergicilor. În acest context a apărut o teorie, care multă vreme a fost și încă este, fără îndoială, dominantă și care sugerează că alergiile sunt o amorsare greșită a reacției de apărare a organismului împotriva viermilor paraziți.

În condițiile lumii industrializate de azi, sistemul imunitar reacționează într-un mod exagerat la aceste ținte, care deja pot fi considerate inofensive (infecțiile cu viermi paraziți sunt tot mai rare), făcându-ne să ne simțim mizerabil.

Pentru oamenii de știință părea mai greu de văzut, modul în care selecția naturală se leagă de producerea alergiilor. Reacția alergică, ca formă de răspuns imun excesiv la cauze inofensive, probabil, nu i-ar fi ajutat pe strămoșii noștri să supraviețuiască.

Un alt semn de întrebare ridică și faptul că alergiile sunt ciudat de selective: numai unii oameni fac alergii și numai unele substanțe sunt alergene. Uneori alergiile copilăriei dispar alteori oamenii dezvoltă alergii relativ târziu în viață.

De zeci de ani, nimeni nu a putut să explice rolul IgE pentru alergii. Aceasta s-a dovedit a nu avea capacitatea de a opri orice virus sau bacterie. Realitățile se prezentau ca și cum, ca urmare a evoluției a apărut un tip special de anticorpi, aceste IgE, care au doar capacitatea să ne facă să ne simțim mizerabil.

În 1964, parazitologul, Bridget Ogilvie investiga modul în care sistemul imunitar respinge viermii paraziți, și a observat că șobolanii infectați cu viermi produc cantități mari dintr-un anticorp care abia mai târziu avea să fie numit IgE.

Studiile ulterioare au arătat că anticorpii au trimis un semnal sistemului imunitar să dezlănțuie un atac distrugător asupra viermilor.

Viermii paraziți reprezintă o amenințare serioasă – nu doar la șobolani ci și la om.

De exemplu, anchilostomul, un vierme intestinal, perforează vasele de sânge din intestine, trematodele hepatice pot deteriora țesutul hepatic și cauza cancer iar tenia poate provoca chisturi în creier.

Înainte să apară sistemele moderne de sănătate publică și siguranță alimentară, strămoșii noștri s-au confruntat, într-o luptă continuă, cu acești viermi, cu căpușele și cu alți paraziți.

Chiar și în zilele noastre, mai mult de 20 la sută din oamenii planetei, cei mai mulți dintre ei fiind locuitori ai țărilor sărace, sunt purtători ale unor asemenea infecții.

În anii 1980, oamenii de știință au susținut cu convingere că există o legătură între acești paraziți și alergii.

Probabil că organismele strămoșilor noștri au dezvoltat capacitatea de a recunoaște proteinele de pe suprafața viermilor și de a reacționa cu anticorpi IgE la apariția acestora.

Acești anticorpi amorsează celulele sistemului imunitar de la nivelul pielii și intestinului pentru a respinge rapid orice parazit care încearcă să pătrundă în organism.

De fapt ce spune teoria cu viermi?

Conform teoriei cu viermi, proteinele din viermii paraziți sunt similare, ca formă, cu multe alte molecule ce pot fi întâlnite cotidian dar care sunt inofensive.

Contactul organismului cu asemenea molecule, chiar dacă ele nu provin de la paraziți, conduce la declanșarea inutilă a unui sistem de apărare.

În acest  context este relevantă declarația parazitologului David Dunne de la Universitatea din Cambridge: ”Alergia este doar un efect secundar, nefericit, de apărare împotriva viermilor paraziți”.

Asta ar fi soluția finală? Dumneavoastră ce credeți?

Aflați mai multe citind și postarea care va urma dar până atunci:

Don’t worry, be happy!

Adaptare după articolul lui Carl Zimmer: Why do we have allergies? publicat pe: mosaicscience.com/people/carlzimmer

01 May

10 greșeli frecvente de gestionare a timpului

Ceea ce e important e rar urgent iar ceea ce e urgent e rar important!

                                                               Dwight D. Eisenhower

Vă gestionați corect timpul?

Dacă sunteți ca și majoritatea oamenilor, răspunsul la această întrebare nu poate fi afirmativ, fără rezerve!

Ca urmare, poate vă aflați într-o stare de supraîncărcare cu sarcini, poate zilele trec de așa manieră încât aveți impresia că treceți de la o criză la alta.

Toate aceste manifestări sunt stresante și demoralizatoare. Ele se datorează în principal unei greșite gestionări a timpului.

La polul opus, când timpul este bine gestionat, nivelul de stres este mult mai coborât și puteți aloca timp pentru proiecte interesante, care să vă ofere satisfacții pe toate planurile.sigmund freud

Probabilitatea ca aceste lucruri să se realizeze crește considerabil dacă se evită următoarele 10 greșeli comune de gestionare a timpului:

1. Lipsa unei liste de făcut

Ați avut vreodată acel sentiment cicălitor că ați uitat să executați ceva important?

Dacă este așa, probabil că nu folosiți o listă cu ce aveți de făcut? (S-ar putea să o aveți, dar să nu o utilizați în mod eficient!).

O asemenea listă se ține tot timpul la vedere.

Ea este și mai eficientă dacă contribuie și la prioritizarea sarcinilor pe care le conține. De aceea, multă lume folosește, pe aceste liste, sisteme de codificare cu litere (se pot folosi și numere) începând cu A, de exemplu, pentru elementele cu prioritate ridicată și terminând cu F, de exemplu, pentru prioritățile foarte mici.

2. Lipsa unor obiective personale

Cum vă vedeți în viitor, de pildă, la aceeași dată ca azi, dar la anul? Sau chiar peste 10 ani?

Dacă nu aveți răspunsuri la acest gen de întrebări este timpul să vă stabiliți unele obiective/țeluri personale!

Stabilirea țelurilor este esențială pentru buna gestionare a timpului pentru că, ele definesc o destinație și, totodată, o viziune a modului în care se poate ajunge la destinația respectivă.

Când se cunoaște destinația se pot gestiona prioritățile, timpul și resursele necesare pentru a ajunge acolo.

Obiectivele personale contribuie, de asemenea, la identificarea elementelor care merită alocarea unui interval de timp mai îndelungat și a elementelor care doar distrag atenția.

3. Lipsa unei prioritizări

Tocmai aveți o idee strălucită pentru un proiect la care lucrați când, cineva vă întrerupe pentru o urgență“. Acum, din cauza acestei “urgențe”, riscați să pierdeți firul gândirii care v-a condus la ideea respectivă.

În general este destul de greu să stabiliți prioritățile, dar cu atât mai mult atunci când vă confruntați cu un val de sarcini, aparent toate urgente.

Din acest motiv, dacă doriți să vă gestionați mai bine timpul, este esențial să stăpâniți un sistem eficient de prioritizare a sarcinilor.Matricea Eisenhower

Un exemplu de asemenea sistem îl poate constitui și Matricea Eisenhower [1]. Ea ajută la determinarea faptului dacă o sarcină aduce beneficii mari și este de înaltă prioritate sau, are valoare redusă și doar “umple” lista de lucru.

Gestionarea timpului se face mult mai bine dacă se cunoaște exact această deosebire.

4. Neputința de a gestiona distragerile atenției

Știți că unii dintre noi pierd mai mult de două ore pe zi din cauza distragerii atenției?

Gândiți-vă cât de mult puteți obține dacă ați recupera acel timp!

Fie că provin din email-uri, chat-uri sau de la colegi aflați în dificultate, distragerile împiedică realizarea cursivă și satisfăcătoare a activităților, așa cum ele s-ar realiza, fără efort, atunci când se lucrează în condițiile unui angajament de 100 % în activitatea respectivă.

Dacă doriți un control total asupra propriului timp, pentru a se obține eficiența maximă, este vitală minimizarea distragerilor atenției și gestionarea eficientă a întreruperilor.

Atunci când e nevoie de o mare concentrare, trebuie să deconectați toate sursele care vă pot distrage atenția.

Pe de altă parte, nu strică să găsiți și să învățați metode cu care să vă îmbunătățiți capacitatea de concentrare a atenției în condițiile confruntării cu distrageri ale ei.

5. Procrastinarea/Amânarea

Vorbim de procrastinare când se pun deoparte sarcini care ar trebui realizate acum.procrastinarea

În acest caz, apare sentimentul de vinovăție pentru că nu ați început realizarea activității, apare teama pentru nerealizarea ei și, în cele din urmă, se ajunge la nefinalizarea la timp a activităților propuse.

6. Sunteți prea exploatat(ă)

Sunteți o persoană căreia îi vine greu să spună “nu” celorlalți?

Dacă răspunsul este afirmativ, probabil că aveți prea multe proiecte și angajamente în lucru. Acest fapt poate duce la o performanță slabă, stres, și moral scăzut.

Sau, s-ar putea să fiți un micromanager: cineva care insistă să controleze totul în amănunțime din cauza lipsei de încredere în modul în care alții ar putea executa lucrarea. (Acest aspect poate să apară la oricine – nu doar la manageri).

Oricum, indiferent care din situații vi se potrivește, asumarea a prea multe sarcini duce la intrarea în crize de timp“, efectuarea lucrărilor în grabă (graba aduce cu sine greșeli) și obținerea reputației de persoană neglijentă.

Pentru a evita acest lucru, trebuie să aplicați arta subtilă de a spune “da” persoanei, dar “nu” sarcinii.

Aceasta abilitate vă ajută să vă impuneți propriul program, păstrând, în același timp, sentimente bune în relațiile cu grupul căruia îi aparțineți.

În cazul în care cineva încearcă să exercite presiuni pentru a vă face să răspundeți cu “da” cererii sale, învățați să stați pe propriile picioare și să vă lase rece presiunile.

7. Ocupat(ă) până peste cap

Unora dintre semenii noștri, li se poate atribui statutul de persoane permanentocupate până peste cap.Gestiunea timpului

Aceste persoane pot fi recunoscute după faptul că tot timpul își termină lucrările la limita scadenței, primesc e-mailuri fără număr, pe birou au grămezi de dosare care au nevoie de atenție“, sunt așteptate la o reuniune … adică, adrenalină din plin!

Dacă faceți parte din această categorie, trebuie să știți că o asemenea “dependență de treburi” rareori certifică faptul că sunteți și eficace, și poate duce la stres. Trebuie să încercați să încetiniți și să învățați să vă gestionați timpul mai bine.

8. Obiceiul de multitasking

În postarea din 24 aprilie a.c. am încercat să subliniem că multitaskingul nu este util.

Reiterăm faptul că, executarea activităților dintr-o listă, în condiții de multitasking, contrar așteptărilor, prelungește cu 20-40 % timpul folosit, față de executarea aceleiași liste de activități, dar luate în ordine.

Un alt rezultat este, mai mult ca sigur, calitatea mai slabă a execuției.

Ca urmare, așa cum spuneam, cel mai bun lucru este să uitați de multitasking și să vă concentrați pe o singură activitate, la un moment dat. În acest fel, tot ce veți face va fi de calitate mai bună.

9. Lipsa pauzelor

E frumos să credeți că puteți lucra 8-10 ore, fără întrerupere, mai ales atunci când vă presează termenele de finalizare.

Dar, e imposibil pentru oricine, să se concentreze și să producă muncă de calitate, fără a da creierului ceva timp pentru a se odihni și reîncărca.

În consecință, nu respingeți pauzele, considerându-le “pierdere de timp”. Ele sunt întreruperi valoroase pentru că vă permit să gândiți creativ și să lucrați eficient.

Dacă totuși vă vine greu să vă opriți din lucru, programați-vă pauze prin setarea unei alarme care să vă reamintească de ele.

Pauza poate include o plimbare rapidă, o ceașcă de cafea, sau chiar rămânerea la masa de lucru dar cu gândurile îndreptate într-o altă direcție decât cea impusă de activitatea întreruptă.

Încercați să luați câte o asemenea pauză, de cinci minute, după fiecare oră sau două.

În aceeași ordine de idei, asigurați-vă timp suficient și pentru masa de prânz – nu veți produce lucru de calitate, dacă vă e foame!

10. Programarea ineficientă a sarcinilor

Sunteți o persoană matinală? Poate aveți energie după ce soarele începe să strălucească sau, poate după ce el apune?

Aceste întrebări au menirea de a sublinia că, fiecare dintre noi avem un ritm propriu și, conform cu acesta, momente ale zilei când suntem mai productivi și mai plini de energie.

Puteți utiliza mai eficient timpul propriu dacă vă programați activitățile de mare valoare în perioada de vârf a ritmului propriu, iar pe cele cu consum redus de energie (cum ar fi răspunsul la apeluri telefonice și verificarea e-mailurilor), în perioada mai slabă a ritmului propriu.

Nu putem încheia șirul de greșeli, în gestionarea timpului, fără să ne referim la greșeala capitală, care întrece ca importanță pe toate celelalte: nealocarea de timp suficient pentru odihnă.

Legat de această greșeală, cuvintele lui John Wanamaker, pionier al marketingului american, spun totul: Oamenii care nu pot găsi timp pentru odihnă vor fi obligați, mai devreme sau mai târziu, să găsească timp pentru boală.”

Așadar, când vă veți face timp să depășiți toate greșelile menționate, veți constata o îmbunătățire a propriei eficiențe, veți experimenta mai puțin stres și veți intra în posesia unei picături de fericire!

Don‘t worry, be happy!

Surse:

1. www.castigatimp.ro/posts/matricea-eisenhower-stabileste-ce-e-cu-adevarat-important-pentru-tine#.VT-mAa3tmko

2. legislatiamuncii.manager.ro/a/17155/instrumente-de-management-de-succes-cadranul-prioritatilor-managementul-timpului.html