26 Jun

Mediocritatea însoțește excelența?!

“Toată lumea este un geniu. Dar, dacă judeci un pește prin capacitatea sa de a urca într-un copac, acesta își va trăi întreaga viață crezând că este idiot.”

                                                                        Albert Einstein

Începând din școala primară, suntem educați să credem că ar trebui să fim foarte buni la toate.

Dacă urmărim procentul mediilor generale caracteristice “excelenței”, la sfârșit de an școlar, la finalizarea bacalaureatului sau a studiilor universitare, putem constata contribuția “din plin” a sistemului nostru de învățământ la acest gen de educație.Diploma de excelenta

Un absolvent având un asemenea gir de “excelent” ar trebui să ajungă “as” în orice domeniu, în orice meserie precum și în sport, voluntariat ba chiar și în frecventarea diverselor cluburi. În același timp, ar trebui să fie plin de inițiative, să fie creativ și să aibă un calendar social complet.

Ne punem însă întrebarea: câți dintre ei scriu lucrări științifice publicate în reviste de specialitate la vârsta de 16 ani, așa cum o făcea, de exemplu, William Thomson, cunoscut ca lord KELVIN, de la a cărui naștere se împlinesc 191 de ani, chiar azi (26 iunie)?Lord Kelvin

Ca urmare a educației de care vorbeam, excelența devine o obișnuință fabuloasă. Drept urmare, majoritatea adolescenților își doresc să ajungă la un liceu de top. Apoi, își doresc să ajungă la o facultate cu renume. După terminarea studiilor nu se văd decât lucrând la o firmă multinațională vestită.

Oare sunt toate aceste năzuințe și strădanii benefice pentru individ?

Din păcate trebuie să observăm că goana din tinerețe, după excelență, nu conduce neapărat la situația ca la maturitate individul să se poată declara realizat.

Dacă acceptăm acest punct de vedere, este clar că obiectivul principal al unui individ nu e cazul să fie dorința de perfecțiune în toate domeniile. Pare a fi mult mai utilă situarea, uneori, într-o mediocritate strategică. La un moment dat, poate pe la vârsta de 30 sau 40 de ani, acest lucru devine clar.

Misiunea de urmărire permanentă a excelenței este istovitoare și irealizabilă iar, după finalizarea studiilor, ea poate deveni chiar o rețetă pentru dezastru.

Succesul, în orice domeniu, are la bază realizarea lucrurilor din pură plăcere. Numai pasiunea, împletită cu multă muncă și dăruire, naște excelența iar pasiune pentru chiar toate domeniile nu credem că poate exista.

În schimb, atunci când există o pasiune, singura problemă care poate să apară este: cât de repede vei obține ceea ce îți dorești căci, dacă trece prea mult timp de la dorință la împlinire, este posibil ca atunci când te vei trezi în fața faptului împlinit, să nu mai ai nevoie de acel lucru, să nu te mai mulțumească la fel sau să nu te mai motiveze.

Muncind cu pasiune devii mai împlinit, mai împlinit chiar decât tu însuți crezi că poți fi vreodată.

Această împlinire te ajută să ajungi inclusiv la momentul când îți permiți să te oprești din a urmări obiective care sunt lipsite de autenticitate pentru tine. Eventual te poți decide să le urmărești din postura de mediocru.

Dicționarul Webster definește omul mediocru și ca fiind “o persoană care nu are abilitatea specială de a face ceva bine”.

Nimeni nu-și dorește să fie mediocru în tot ceea ce face în viață. Ceea ce însă multă lume pierde din vedere este că, trebuie să fii mediocru în multe domenii pentru a excela în ceea ce contează pentru tine cu adevărat.

Nu putem fi toți miliardari având familiile strâns unite în jurul nostru, cu implicări comunitare bogate ș.a. dar ajungerea la maturitate înseamnă, și pentru noi, ceilalți, specializare și, mai ales, capacitate de prioritizare.

În loc de a juca un joc ce are la bază o unică definiție a succesului (a merge la școlile cele mai…, a lucra la firma cea mai … etc), fiecare dintre noi jucăm propriul nostru joc.

Acest lucru înseamnă că totuși – oricât de banal ar suna – putem fi toți câștigători. Menționăm aici cuvintele celebrului antropolog american, Margaret Mead: ”Întotdeauna amintiți-vă că sunteți absolut unic” sau ”La fel ca toți ceilalți, ești un mix, fără precedent, de forțe și slăbiciuni.”CatelCuCitat

Vestea bună este că fiecare slăbiciune este, în același timp, o forță.

Ai momente de indecizie? Nu trebuie să-ți faci probleme pentru că ești, printre altele, o persoană cugetătoare care știe să analizeze toate fațetele unei probleme.

Scopul maturității nu este de a deveni o mașină de succes bine asamblată. Scopul este de a te mobiliza tu însuți pentru a face lucruri îndrăznețe, care vor face ca și grupul, din care oricum faci parte, să te recunoască ca pe unul de-al lor. Scopul maturității este de a-ți dubla punctele forte și de a construi o carieră în jurul lor, mai degrabă decât încercarea de a consolida punctele slabe.

Iar atunci când nu ești angrenat în acțiuni, scopul maturității este să te relaxezi, să te bucuri de cei dragi, să petreci timp în aer liber, să-ți faci somnul, ș.a. (Dormitul îndestulător este unul din lucrurile cele mai utile pe care, majoritatea oamenilor, totuși, nu-l fac.)

Partea grea, pentru recuperarea celor ce se vor super-realizați, nu este diminuarea punctele forte ci renunțarea la roluri și oportunități care nu li se potrivesc, renunțarea la unele țeluri mai vechi.

Deseori încercăm să reparăm o parte din noi înșine, care de fapt nu este stricată și, prea repede, suntem gata să presupunem că noi suntem cei care greșesc.

De fapt, întotdeauna, ar trebui să fim capabili să reușim să realizăm ceea ce ne-am pus în minte.

Adevărul este că, în viața fiecărui om, doar câteva lucruri fac parte din grupa celor care merită excelența celorlalte fiindu-le suficientă mediocritatea.

Din păcate însă, de multe ori, este nevoie de munca de o viață pentru ca omul să afle care sunt lucrurile care i se potrivesc așa de bine încât să-l conducă la excelență.

Dacă nu sunteți sigur ce anume vă puteți permite să tratați cu mediocritate, vă vom prezenta câteva exemple din care unele pot să vi se pară importante iar altele nu. Cele mai multe dintre ele sunt “bune” dar, este greu, practic imposibil, să le faci pe toate cu prioritate.

Prin urmare, există ceva care merită dat de-o parte, cel puțin pentru azi, în lista aleatorie, ce urmează?

Avere, statut, faimă, realizare, păstrarea curată a casei, a fi la modă, a avea o mașină frumoasă, a deține un robot bun la toate, a arăta fabulos în costum de baie, a te antrena pentru triatlon, a merge la o universitate de renume, a merge la o școală de grad înalt, a te căsători, a avea copii, a începe propria afacere, a schimba lumea, a te alimenta vegan, a folosi paleodieta, a slăbi, a depăși viciile, a avea o viață spirituală bogată, a rămâne sănătoși, a crea ceva artistic, a lua parte la voluntariat, a fi promovat, a călători în lumea largă, a învăța lucruri noi, a ține pasul cu social media, a avea o viață socială activă, a folosi rețelele de socializare, a citi articole și știri în domeniul propriu de interes, a fi activ în propria comunitate ș.a.

A fi OK cu mediocritatea în lucrurile care nu contează – chiar dacă cei din jurul vostru cred că acele lucruri sunt foarte importante – vă oferă energia de care aveți nevoie pentru a vă cufunda în lucrurile care contează, pentru a obține excelența și astfel o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.quora.com/What-is-the-most-useful-thing-you-know-that-most-people-do-wrong

2. digital.nls.uk/scientists/biographies/lord-kelvin/

19 Jun

Călătoria cu avionul dezindividualizează?

“Testul bunelor maniere este să fii răbdător cu cele rele.”

                                             Solomon Ibn Gabirol – poet spaniol

Pe lângă faptul că ne poate îmbolnăvi, stresul poate conduce și la scăderea IQ-ului!

Potrivit unor cercetări, un IQ de 120 ajunge la 80 în momentele de nervi. Asta ar putea explica și faptul că unele persoane supuse stresului uită de bunele maniere.Citat poet spaniol

În timpul unei recente călătorii transcontinentale cu avionul (peste 13 ore în aer), am avut timp să urmărim pe viu și să medităm la comportamentul uman în condițiile, posibil stresante pentru unele persoane, ale zborului.

Ni s-au confirmat cele citite și amintite mai sus în legătură cu IQ-ul și bunele maniere.

Călătoria cu avionul, în mod ciudat, poate transforma, cel puțin temporar, oameni, altfel manierați, în indivizi cu un comportament de-a dreptul nepoliticos, uneori chiar capabili de acte de grosolănie prin care ignoră total că îi “prejudiciază” pe cei din jur.

Iată câteva situații în care pentru unii prezența “restului” lumii nu contează:

Atingerile nedorite. Mai ales în timpul îmbarcării, sunt pasageri care nu țin cont de ceilalți călători care deja și-au ocupat locurile (e vorba de locurile situate de-alungul culoarului) și îi deranjează prin îmbrâncirea cu bagajele sau cu propriul corp.

Înșfăcarea tetierelor. Unii pasageri, atunci când merg pe culoarul din avion se folosesc de tetierele scaunelor, inclusiv ale celor ocupate de alți pasageri, ca de niște mânere care îi ajută să avanseze, dar pe care astfel le “zgâlțâie”.

Invadarea spațiului personal. Pasagerul de pe locul alăturat, “se scurge” pur și simplu peste tine, în arealul tău, ca urmare a modului neglijent în care se lăfăie în propriul scaun.

“Furtul” cotierei. Un caz particular de invadare a spațiului personal este folosirea cotierei, permanent și în integralitatea ei, nepermițând persoanei de pe scaunul alăturat să-și odihnească, măcar puțin, brațul.AirBus

Înclinarea “sălbatică” a scaunului. Pasagerul de pe locul din fața ta, ca să ia o poziție mai odihnitoare, își înclină brusc și în forță, scaunul. Manevrele de acest fel afectează starea ta de bine sau a obiectelor pe care eventual le-ai pus pe măsuța din fața ta. Au fost cazuri când, prin asemenea manevre neglijente, au fost distruse laptop-uri, aflate pe măsuțe.

Amnezia. Există pasageri care “uită” că în timpul în care avionul rulează la sol, la decolare și aterizare, în timpul turbulențelor și când se servesc gustări sau băuturi, trebuie să stea așezați și îi apucă “plimbatul” pe culoarele dintre scaune.

Atitudinea plină de importanță. Unii pasageri vorbesc la telefon cu vocea “dată la maximum”. Este atitudinea prin care vor să arate lumii din jur cât de importanți sunt și că partenerii lor de afaceri nu se pot lipsi de ei nici pe timpul călătoriei. (Suspectăm faptul că în 85 % din aceste situații lucrurile nu stau chiar așa.)

  

Diverse. Nu putem să omitem din lista manifestărilor lipsite de maniere comportamentul pasagerilor care râgâie, strănută sau tușesc, fără a-și acoperi gura; al acelor care își scot pantofii în timpul călătoriei sau se scobesc în nas ș.a.

Ce explicație putem da manifestărilor de acest gen?

În primul rând trebuie să recunoaștem că, unii oameni, oriunde s-ar afla, sunt pur și simplu prost crescuți. Suntem siguri că aici se încadrează majoritatea celor ale căror  comportamente tocmai le-am descris.

În al doilea rând, un factor favorizant poate fi, așa cum am mai arătat, stresul călătoriei.

În al treilea rând, bănuim că, o contribuție însemnată la aceste genuri de comportamente nepoliticoase, ale unor persoane care altfel sunt respectabile, este dezindividualizarea.

Psihologii Festinger, Pepitone și Newcomb (1952) au lansat teoria dezindividualizării folosind termenul dezindividualizare pentru a descrie efectul unei mulțimi sau a unui grup asupra comportamentului individului.Dezindividualizare

Ca urmare a acestui efect, individul obișnuit devine “capabil să se complacă în forme de comportament la care, atunci când este singur, nu s-ar deda”, spun psihologii.

Teoria dezindividualizării susține de asemenea că imersiunea individului într-o mulțime sau într-un grup, duce la o pierdere a identității de sine. Această pierdere a sentimentului identității personale încurajează oamenii să acționeze agresiv sau să se abată de la comportamentele sociale acceptabile și se manifestă cu totul altfel decât atunci când sunt singuri.

Desigur, se impune observația că, a te îmbarca și a te afla în interiorul unei aeronave nu înseamnă același lucru cu a te afla într-o mulțime de oameni pe stradă dar, există o asemănare importantă.

La ce bun să cunoaștem toate acestea?

Mai întâi, avem posibilitatea să constatăm că nu aparținem grupului de oameni care, în unele situații sau permanent, își ignoră semenii și pentru asta merităm o picătură de fericire.

Pe de altă parte avem posibilitatea adoptării unor strategii în relațiile cu pasagerii nepoliticoși.

O opțiune întotdeauna viabilă este ignorarea lor.

O alta ar putea fi: un suspin cu voce tare + privire urâtă (între noi fie vorba, rareori are efect).

Mai poate fi folosită și strategia de a individualiza pasagerul dezindividualizat, pentru a-l întoarce în lumea minunată a manierelor. Un exemplu ar putea fi o abordare individualizatoare timidă (e vorba de o falsă timiditate) de genul: “Scuzați-mă! Numele meu este Stan Păpușă și n-aș vrea să par reclamagiu dar mi-ați face un serviciu dacă nu ați mai bate darabana în spătarul scaunului meu!”

Dacă demersul nostru se încheie cu succes, putem avea o călătorie plăcută, dacă nu, vom adăuga o experiență nouă la lista situațiilor neplăcute prin care am trecut.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.baylor.edu/content/services/document.php?id=77099

2. www.psychologytoday.com/blog/leading-emotional-intelligence/201104/where-did-my-iq-points-go

3. en.wikipedia.org/wiki/Fear_of_flying

12 Jun

Aveți motive să zâmbiți?

„Cine nu zâmbeşte, n-ar trebui să-şi mai deschidă prăvălia dimineaţa.”

                                                                                     Proverb chinezesc

Zâmbiți, vă rog!

“Zâmbiți, vă rog!” este arhicunoscuta solicitare, pe care toți o respectăm când cineva ne fotografiază. Uneori, sau poate niciodată, nu ne mai punem problema de ce se folosește această formulă. Zâmbim fără să stăm prea mult pe gânduri.

Cererea fotografilor este însă îndreptățită pentru că, zâmbetul ne face mai atractivi.Dale Carnegie

Oamenii arată cel mai bine și mai fericiți atunci când zâmbesc. Potrivit Academiei Americane de Stomatologie Cosmetică, 96 la sută dintre adulții americani cred că un zâmbet face ca o persoană să fie mai atrăgătoare sexului opus.

Deci, data viitoare, când sunteți pe cale de a cere cuiva un randevu faceți-o neapărat zâmbind!

Lăsând gluma la o parte, este util de știut că, zâmbitul ne poate aduce o serie de beneficii, inclusiv beneficii pentru sănătate.

Zâmbitul este o reacție naturală prin care împărțim fericirea noastră cu ceilalți dar el  face mult mai mult decât să transmită lumii că ești fericit.

Zâmbitul nici măcar nu trebuie să fie real pentru a produce efecte însă, cele mai binefăcătoare sunt totuși zâmbetele reale.

Mulți oameni afișează zâmbete false (gândiți-vă la artiștii de circ care zâmbesc și în timp ce execută un salt mortal), chiar dacă ei nu-și dau seama.

Fața noastră are 44 de mușchi, care permit afișarea a mai mult de 5.000 de tipuri diferite de expresii, dintre care multe sunt zâmbete.

Zâmbetele false folosesc de obicei mai puțini mușchi decât zâmbetele reale, care implică mușchii din jurul ochilor.

Zâmbitul are ca efect și declanșarea unor activități la nivelul creierului, mai exact, în cortexul frontal stânga, care este zona creierului care înregistrează fericirea.

Prin urmare, nu este deloc lipsit de importanță cât de des zâmbiți într-o zi.

Ar fi util să știm, mai exact, pentru ce beneficii merită să punem în mișcare mușchii de care vorbeam pentru ca expresia noastră facială să reprezinte un zâmbet.

Iată 12 beneficii, pe lângă cel menționat mai sus:

1. Zâmbitul te poate face fericit (chiar și atunci când nu ești).

Aminteam mai înainte că simplul act de a zâmbi trimite un mesaj creierului tău cum că ești fericit.

Atunci când ești fericit, corpul tău eliberează toate tipurile de endorfine legate de starea de bine. Această reacție a fost studiată încă din anii 1980 și a fost dovedită de oamenii de știință.

În 1984, un articol din revista Science arăta că, atunci când oamenii mimează diferite expresii emotionale, în corpurile lor se produc modificări fiziologice cum ar fi de exemplu schimbări de ritm ale inimii și ale respirației.Gioconda

Un studiu german a ajuns la concluzia că și doar mimarea zâmbitului, prin ținerea unui pix între dinții încleștați, declanșează în corpul omului reacțiile specifice stării de fericire.

Este interesant de menționat că, aceleași cercetări au arătat și că oamenii care se încruntă declanșează reacții în corp ce denotă că sunt mai puțin fericiți, iar prin folosirea unui pix între dinți, dar cu mimarea proastei dispoziții se declanșează reacții specifice nefericirii.

Deci, data viitoare când simțiți tristețe sau supărare, încercați să zâmbiți!

2. Zâmbetul tău poate face și pe alții fericiți.

“Când zâmbești, toată lumea zâmbește cu tine.” spune un cântec făcut celebru de Louis Armstrong.

E perfect adevărat. Cercetările arată că zâmbitul este contagios. Aproximativ 50% din persoane ne întorc zâmbitul.

Ai fost vreodată pe lângă cineva căruia tocmai i s-a întâmplat ceva fantastic de bine? Este aproape imposibil să nu te simți, de asemenea, bine.

Simplul fapt de a vedea un prieten zâmbind poate activa și mușchii feței tale pentru a afișa aceeași expresie, fără ca tu să fii conștient de faptul că o faci.

Atenție însă, contagiunea este valabilă și în sens invers: încruntarea acționează la fel însă ca reacție negativă, așa că alege zâmbitul și vei vedea lumea zâmbindu-ți înapoi!

3. Zâmbitul te poate ajuta să te destresezi.

Data viitoare, când ești stresat de muncă sau constați că blugii preferați au devenit mai puțin confortabili, nu leșina. Respiră adânc de câteva ori și zâmbește!

Zâmbitul poate ajuta la reducerea simptomelor asociate cu anxietatea pentru că declanșează eliberarea de endorfine care contracarează și diminuează hormonii de stres.

Când zâmbitul transmite creierului că te simți fericit (chiar dacă nu ești cu adevărat  fericit … încă), ritmul respirației și frecvența cardiacă scad și se reduce stresul.

Reducerea stresului este importantă pentru sănătate, pentru că implică și scăderea temporară a tensiunii arteriale, îmbunătățirea digestiei și reglarea conținutului de zahăr din sânge.

Rețineți că acest lucru funcționează și în timpul antrenamentelor de fitness! Zâmbitul poate face minuni în ultimele, cele mai grele, 5 minute,  petrecute pe banda de alergat!

4. Zâmbitul te poate ajuta să obții un loc de muncă.

Dacă ești pe cale de a merge la un interviu de angajare, ai putea crede că aspectul tău este legat doar de purtarea de haine frumoase. Greșit! Nu este suficient să alegi doar hainele; ele trebuie asociate cu un zâmbet.

Conform unui studiu publicat în numărul din decembrie 2009, al Personality and Social Psychology Bulletin, persoanele participante la cercetare au avut de privit fotografiile full-corp ale 123 de oameni pe care nu i-au întâlnit niciodată.

Oamenii din fotografii au avut una din două expresii: neutră (ca pentru fotografia de pașaport) sau cu un zâmbet.

Și ce credeți? Când s-a pus problema de a indica persoanele plăcute, de încredere, conștiincioase și stabile, observatorii au ales fotografii cu oameni zâmbitori.

Nu-i așa că aceste trăsături sunt asemănătoare celor pe care cele mai multe companii le doresc de la un angajat?

5. Zâmbitul poate duce la râs.

Ai râs vreodată fără să zâmbești? Practic este imposibil de a o face. De multe ori, zâmbitul are șansa de a se transforma într-un acces de râs, uneori chiar isteric.PisicaZâmbitoare

Numeroase studii au scos în evidență beneficiile pentru sănătate ale râsului, inclusiv faptul că acesta acționează ca un mini antrenament fizic care arde calorii și lucrează asupra mușchilor abdominali.

De asemenea, râsul îmbunătățește fluxul sanguin, micșorează nivelul de zahăr din sânge, reduce stresul și îmbunătățește somnul. În același timp, el poate mări nivelul de anticorpi care luptă împotriva infecțiilor din organism și contribuie astfel la stimularea sistemului imunitar.

Care este morala? Zâmbiți și râdeți cât mai des!

6. Zâmbitul te face să te simțiți bine.

Eliberarea de endorfine care însoțește zâmbitul face mai mult decât să diminueze stresul, îmbunătățește și starea de spirit.

Așa că, data viitoare când te simți “la pământ” sau “bătut de soartă”, încearcă să zâmbești. Arborează un zâmbet pe față, chiar dacă nu este în întregime real și încearcă să-ți petreci ziua cu ceva simplu, ușor de făcut, și gratuit.

Atunci când nu poți găsi un motiv pentru zâmbit uită-te la un DVD amuzant, citește niște glume sau sună un prieten.

Uneori, inclusiv citirea unor cuvinte (cum ar fi: zâmbet, rânjet, încruntare, etc.) ar trebui să te facă să te simți mai bine, după cum arată un studiu, publicat in Psychological Science, conform căruia și simpla citire a anumitor cuvinte  poate avea ca efect activarea mușchilor faciali specifici.

7. Zâmbitul îți îmbunătățește productivitatea.

S-a demonstrat că zâmbitul crește productivitatea în îndeplinirea unor sarcini.

Nu întâmplător există pe Internet, de exemplu pe YouTube, nenumărate filmulețe cu scene hazoase care îi pot face pe oameni să zâmbească, să râdă și apoi, după momentele respective de pauză, să lucreze mai cu spor.

8. Zâmbitul încurajează încrederea.

Studiile arată că suntem mai de încredere unii altora, atunci când zâmbim.

Încrederea este o componentă importantă a sănătății sociale prin urmare se poate afirma că relațiile dintre oameni sunt construite pe zâmbit.

9. Zâmbitul ameliorează durerea.

Amândouă, zâmbitul și râsul, s-au dovedit capabile în a reduce durerea.

Explicația este simplă: ele produc, cum am mai arătat, eliberarea de endorfine care, multe dintre ele, pe lângă faptul că îmbunătățesc starea de spirit, acționează și în calitate de analgezice naturale.

10. Zâmbitul poate facilita succesul.

Un zâmbet îți poate crea imaginea unei persoane încrezătoare, sigură de sine și, în acest fel, poți ajunge să câștigi bani mai mulți: primești sfaturi și idei de afaceri mai ușor. De asemenea, îți mărește șansa de a avansa pe scara ierarhică.

11. Zâmbitul întinerește.

Zâmbitul întinde pielea feței iar studiile arată că, drept rezultat, persoanele care nu fac economie de zâmbit arată mai tineri cu aproximativ 3 ani.

12. Zâmbitul te face mai longeviv.

Efectele zâmbitului real se extind dincolo de aspectul exterior mai agreabil.

Potrivit cercetărilor, oamenii care zâmbesc des trăiesc mai mult cu aproximativ 7 ani.

Zâmbind ei se eliberează de stres, ceea ce le protejează inima și drept urmare se pot menține sănătoși mai mult timp.

În același timp organismul li se relaxează fapt ce permite sistemului lor imunitar să reacționeze mult mai rapid și eficient împotriva agenților purtători de boli.

În final să dăm răspunsul și la întrebarea din titlu: avem cel puțin 13 motive ca să zâmbim. Consecința va fi, mai mult ca sigur, o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.sparkpeople.com/resource/wellness_articles.asp?id=1529

2. www.sunwarrior.com/news/15-health-benefits-of-smiling/

05 Jun

Îi place cuiva critica?

“Pentru a evita criticile nu spune nimic, nu fă nimic, fii un nimic.”

                                                                                                 Aristotel

Critica și percepția de sine

Când este vorba de critică, atitudinea generală este invariabilă – nimănui nu-i place critica.Aristotel

Ea nu se potrivește cu percepția de sine. Majoritatea avem păreri bune despre noi înșine iar unii dintre noi se cred chiar teribili.

Drept urmare, atunci când lucrurile merg așa cum ne convine, avem convingerea că este normal să fie așa pentru că suntem extraordinari, inteligenți și talentați.

Când lucrurile nu merg cum vrem noi, dăm vina pe factori aflați în afara controlului nostru.

Cam așa s-ar explica, pe scurt, modul în care reacționăm, în general, la critică.

Să intrăm însă puțin mai în profunzimea temei. Ce efecte are critica asupra creierului nostru?

Procesarea criticii este dificilă pentru creier

Modul în care gestionăm criticile are mult de a face cu personalitatea fiecăruia dintre noi.

De exemplu, sunt oameni care, conform personalității lor, nu suportă nici criticile minore – eventuale simple observații negative despre coafură sau îmbrăcăminte.

Pentru a înțelege de ce reacționăm la critici în modul în care o facem, ar trebui să privim în interiorul propriului nostru creier.

Acest lucru a decis să-l facă, folosind Imagistica prin Rezonanță Magnetică, o echipă de cercetători de la Universitatea din Groningen, Olanda.

Ei au pus în evidență patru porțiuni ale creierului responsabile de procesarea stresului și reglarea emoțională, la perceperea criticii.

O atenție deosebită au acordat modului în care reacționează la critică persoanele nevrotice.

Aceste persoane sunt caracterizate prin sensibilitate emoțională ridicată și predispoziție la stări emoționale negative.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele nevrotice ajung foarte greu să evalueze criticile, părerile și percepțiile altora și, în consecință, își corectează foarte greu comportamentul.

De asemenea, pentru persoanele nevrotice durează mai mult timp și necesită un efort mai mare recâștigarea controlului asupra propriilor emoții.

Reacția noastră, a majorității oamenilor, la critică își are originea în eu-l nostru fundamental: cine suntem și cum funcționăm, mai precis, cum ne funcționează creierul – acele patru zone stabilite de cercetătorii olandezi.

Prin urmare, momentele când suntem criticați sunt neplăcute pentru noi toți dar, modul de reacție depinde de persoană.

Criticile pot fi “bune” sau “rele” și ar fi bine să putem face distincție între ele!

Chiar dacă nu ne plac criticile, nu toate sunt rele

În primul rând, trebuie să avem în vedere, ceea ce este cert: critica ostilă este rea, chiar foarte rea.douglas-criticism-quote

Este cunoscută povestea unui individ ai cărui trei amici au vrut să-i facă o “glumă”. Cei trei s-au înțeles să-l viziteze pe rând și să-i spună că nu arată prea bine. În prima zi, la observația “Ești Ok? Nu arăți prea bine”, a primului vizitator reacția a fost “Sunt bine, totul e în regulă“. A doua zi, la observația similară a celui de al doilea prieten reacția a fost “Nu mă simt în apele mele”. La a treia vizită și observație negativă reacția a fost “Cred că sunt bolnav”.    

În cazul persoanelor cu tulburări psihice, critica ostilă este extrem de dăunătoare: conduce la răspunsuri slabe la tratament iar rata de recidivă este mare.

La scara majorității oamenilor normali, acest gen de critică inhibă tentativa de schimbare a comportamentului la locul de muncă, la școală sau în familie.

Criticile ostile au drept consecință o diminuare a probabilității ca persoana care o recepționează să caute ajutor în afară sau să vadă în relațiile personale un sprijin.

Dar, nu toate criticile sunt ostile și nu toate formele de critică ar trebui să fie abandonate. Critica non-ostilă poate fi chiar benefică. Ea poate îmbunătăți relațiile și viețile oamenilor.

Cercetătorii de la Groningen au constatat că criticile prietenilor sunt percepute ca forme non-ostile ale criticii și sunt benefice.

Putem face distincție între criticile ostile și non-ostile?

În cazul în care par să sune în concordanță cu preferințele și nivelurile noastre de toleranță ele sunt acceptate ca non-ostile. Contrariul acestei situații, când și emoțiile stârnite sunt prea mari, reprezintă criticile ostile.

Dacă critica implică tot felul de probleme, în mod firesc, ne punem întrebarea: nu ar fi mai bine să stăm departe de ea? Am putea folosi opusul ei, lauda.

Lauda, singură, nu schimbă comportamente

Poate că ar fi mai bine pentru toată lumea dacă am renunța la critică și am folosi doar lauda pentru ceea ce s-a făcut bine.

Se pare însă că, nici asta nu funcționează. Studiul de la Groningen a abordat și acest aspect și menționează că, de exemplu, în cazul elevilor, lauda nu-i ajută să obțină performanțe mai bune.

Atunci când au primit numai laude, elevii nu au aflat care anume comportamente necesită modificări.

Lauda poate fi chiar dăunătoare pentru progres.

De câte ori v-au spus părinții, în copilărie, că sunteți un copil deștept? Nu e greu de ghicit: de o mulțime de ori.

Mother scolding her daughter

Mother scolding her daughter

E în regulă, cei mai mulți dintre părinții noștri au făcut asta. Dar, nu putem să nu observăm că, această atitudine nu este utilă.

Ea împiedică copiii să-și utilizeze întregul potențial și îi face să depună un efort mai mic decât cel de care sunt capabili.

Singurul efect pe care îl produc este să consolideze nevoia de a apărea inteligenți și, drept urmare, copiii ajung să efectueze doar acțiunile sau sarcinile necesare pentru a fi percepuți ca inteligenți.

Este adevărat, laudele consistente fac mai puțin probabile greșelile copiilor dar incumbă asumarea de riscuri pentru o parte esențială a viitorului lor.

În concluzie, așa cum, în mod firesc, nu ne putem baza numai pe critici, nu ne putem baza nici numai pe laude. Soluția este să găsim un echilibru fericit între cele două.

Dacă tot suntem cu toții criticabili, ce ne putem dori de la critică?

Ceea ce ne putem dori cu toții este o critică mult mai plină de compasiune.

Pe de altă parte, să nu uităm că criticile drepte ne pot propulsa; ele ne pot indica limitele de care avem nevoie.

Ele pot debloca creativitatea pentru că ne forțează să abordăm o anume problemă dintr-un unghi diferit.

Critica ne poate elibera de constrângerile noastre ascunse.

Deci, pentru a avea succes, criticile nu sunt inutile.

În acest context, poate sunt utile câteva sfaturi despre cum putem face o treabă mai bună criticând sau primind critici.

Pași utili pentru îmbunătățirea modului în care criticăm și primim critici

1. Să ai întotdeauna în vedere efectul observațiilor tale critice asupra altora. Nu uita că efectul poate fi mult mai profund decât niște simple sentimente rănite.

◦Nu oricine poate gestiona critica așa că, în prealabil, asigură-te că persoana pe care o critici va percepe demersul ca pe unul non-ostil. Folosește în acest scop întrebări de genul “Cum o mai duceți?”, “Ce mai fac ceilalți membri ai familiei?” ș.a.

◦Dacă timpul nu-ți permite să comentezi criticile primite, nu-ți fie teamă să spui persoanei care te critică: “Mulțumesc, am să mă gândesc la asta, și vom mai vorbi.”

2. Evaluează relația cu interlocutorul tău.

◦Apropierea sau distanța față de o persoană îți poate limita capacitatea de a formula critici constructive. De exemplu, colegii au probleme de încredere față de alți colegi atunci când vine vorba de a critica. Asta înseamnă că, pentru a le fi considerate legitime criticile, feedback-ul lor trebuie să furnizeze mai multe dovezi.

3. Folosește critica non-ostilă pentru că acest tip de critică construiește relații puternice și de încredere. Concentrează-te pe responsabilizare, nu pe bagatelizare.

◦Întreabă persoana pe care vrei să o critici despre ceea ce dorește să realizeze, pentru a afla ce anume o motivează. Utilizează asta pentru a te ajuta să oferi un feedback mult mai constructiv.

4. Fii delicat.

◦Respectă limita de toleranță individuală pentru critici a fiecărei persoane și dă-i timp pentru a procesa fiecare critică și șansa de a răspunde.

◦Ascultă întotdeauna ce are de spus cealaltă persoană.

◦Pune-te în poziția celuilalt și întreabă-te cum te-ai simți primind aceleași critici.

5. Apreciază întâi, prin exemple concrete, ceea ce persoana criticată a făcut bine.

◦”Îmi place foarte mult ceea ce ai făcut acolo, cum putem face asta și aici?”

◦“Exemplul tău a fost foarte bun, utilizați mai mulți metoda lui.”

6. Reține ceea ce ai nevoie și renunță la ceea ce nu ai nevoie. Nu e nimic rău în faptul că nu toate criticile sunt utile pentru tine.

◦Nu micșora valoarea celor spuse de cineva doar pentru că nu ai fost de acord cu o parte din ele.

◦În cele din urmă, este problema ta în a decide care critică este utilă pentru tine și care nu este. Însă, fii sincer cu tine însuți când iei decizia.

Dacă faceți parte din categoria persoanelor care au găsit echilibrul între critică și laudă, puteți să vă considerați în posesia unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy! 

Surse:

1. journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0069606 – The Effect of Criticism on Functional Brain Connectivity and Associations with Neuroticism