31 Jul

Puteți evita hoții de timp?

“Iubești viața? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viața!”

                                                                      Benjamin Franklin

Îndreptar semantic

În cele ce urmează vom atribui unor termeni următoarele semnificații:

SPERANȚA DE VIAȚĂ: durata medie a vieții unui individ (definițiile specialiștilor sunt mult mai complexe).

TIMPUL PROPRIU: nu avem în vedere definiții din fizică și în niciun caz noțiunea definită de Einstein în teoria relativității. Vom folosi TIMPUL PROPRIU pentru a ne referi la timpul care aparține unui individ.

A FURA = A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. – DEX online.

HOȚ = Persoană care fură. – DEX online.

Moartea îi loveşte în Europa cel mai fulgerător pe români

Conform datelor statistice ale ultimului deceniu, la români „Lady in Black” vine mai repede, în medie cu 7 ani ca la germani, cu 8 ani ca la spanioli şi francezi, cu 9 ani ca la elveţieni şi comparațiile ar putea continua.

În anul 2011, România se afla pe locul 109 în clasamentul mondial al speranței de viață, pe primul loc aflându-se Monaco, cu 89,7 ani.

Avem însă și o veste bună: speranța de viață în România, este în continuă creștere astfel că dacă în 1900 ea era, la naștere, de doar 36,4 ani, în decursul secolului al XX-lea progresul a fost imens astfel că, de exemplu, până în 1974-1975, a ajuns la 69,3 ani.

În secolul nostru trendul rămâne crescător, în 2011 speranța medie de viață ajungând la 73,98 ani (70,5 ani în cazul bărbaților și 77,6 ani în cel al femeilor). Conform previziunilor, speranța de viața în 2060 va crește până la 81,8 ani, în cazul bărbaților și 86,7 ani în cel al femeilor.

La ora actuală speranța de viață este de aproximativ 72 de ani, pentru bărbați și 79 de ani, pentru femei.

În cele ce urmează, vom folosi valoarea de 75 de ani care, nu este tocmai media dar, este mai convenabilă pentru calcule.

Simple calcule

Să transformăm în ore speranța de viață medie la care ne-am oprit mai sus.

Așadar, în zilele noastre, la momentul nașterii speranța medie de viață este de 75 de ani = 75 x 365 zile = 75 x 365 x 24 de ore = 657.000 de ore, pe care o rotunjim la 660.000 de ore, pentru a simplifica considerațiile ce urmează.

Pornind de la triada de 8-uri, valabilă pentru o zi normală din viața unui om, adică 8 ore de somn, 8 ore de lucru și 8 ore personale (?), putem considera că, fiecăreia dintre ele îi corespund 220.000 de ore.Citat-George-Byron

Vom admite drept concluzie faptul că, o persoană din România, în momentul nașterii, dispune de  aproximativ 220.000 de ore = TIMPUL PROPRIU, cu care face ce vrea, care este proprietatea ei privată. Restul orelor, cum spuneam, sunt rezervate, 220.000 pentru somn și 220.000 pentru muncă, și ies astfel de sub controlul individului.

Să mai adăugăm câteva calcule: un tânăr la 20 de ani a consumat deja din TIMPUL PROPRIU 20 x 365 x 8 = 58.400 de ore; o persoană de 50 de ani mai are aproximativ 74.000 de astfel de ore private iar una de 70 de ani cam 15.600 de ore.

Cum vi se par valorile prezentate? Nu intenționăm să vă facem să săriți în “butoiul cu melancolie” dar este evident că sunt neașteptat de mici.

Adică putem ajunge, la un moment dat, să constatăm că mai avem un număr de ore ale noastre (să nu pierdem din vedere că maximumul de 220.000 de ore este în momentul nașterii) de 10.000, 50.000, 100.000….  și …. apar hoții de timp.

Hoții de timp

Reamintim că hoție înseamnă “a lua ceva fără niciun drept de la cineva”. Așadar, hoțul de timp, din nepăsare și egoism, ne jefuiește de un bun personal, de o parte din cele 220.000 de ore de care am vorbit.

Iată câteva exemple în care hoția de timp nu mai trebuie probată.

Anticamerele instituțiilor publice

Ați trecut prin experiența “făcutului de anticameră”, la diferite instituții?SalaDeAsteptare

Când cineva are treabă la o instituție publică, își ia liber de la serviciu și își folosește TIMPUL PROPRIU. În acest context, funcționarul care te face să aștepți sau te amână este un hoț ordinar.

Vi s-a întâmplat să trebuiască să apelați telefonic instituții destinate a fi la dispoziția publicului și să vă răspundă o voce înregistrată: “Momentan toți operatorii noștri sunt ocupați, vă rugăm reveniți!”?

Textul este foarte civilizat numai că, de multe ori, iar la anumite instituții de fiecare dată, așteptarea și revenirile solicitantului se prelungesc minute în șir. Se creează impresia că întreaga țară încearcă, simultan, să ia legătura cu instituția în cauză. Tot hoție de timp este.

Sistemul de sănătate

Anticameră se face și în sistemul nostru de sănătate. Dacă de fiecare dată furtul respectiv de timp ar atrage după sine câștig de sănătate nu am obiecta.

Din păcate, anticameră se face nu numai pentru consultații ci și pentru simpla formalitate a eliberării rețetelor.

Dezamăgitor este faptul că, în majoritatea cazurilor, nepăsarea care generează această hoție de timp este vizibilă, datorită semnalelor non-verbale afișate de personalul medical care se perindă prin ușa pe care o pândește și pacientul.

Persoanele lipsite de omenie

Din păcate cei care săvârșesc hoția de timp sunt de multe ori persoane care nu ne sunt străine ci dimpotrivă.

Vi s-a întâmplat să aveți o întâlnire cu cineva care v-a făcut să așteptați minute în șir? Tot hoție se cheamă.

Nu există prea multe scuze pentru a fura minute din viața unui om. Și totuși, unele domnișoare sunt de părere că  “o fată trebuie să se lase așteptată la întâlniri”. Nimic mai fals. Punctualitatea nu este doar o cerință a “Codului bunelor maniere”. Ea este o dovadă a omeniei.

Persoanele cu “logoree”

Aveți cunoscuți care atunci când vă întâlniți, sau la telefon, nu se mai pot opri din vorbit? Tot hoție se cheamă, chiar dacă persoana în cauză nu conștientizează că irosește și timpul interlocutorului.

Șefi la care le place să se audă vorbind

Aveți sau ați avut șefi care convoacă ședințe peste ședințe, toate interminabile? Și asta este o formă a hoției pentru că, pe timpul ședințelor lucrul propriu-zis este părăsit și ca urmare timpul petrecut în ședință, teoretic, se recuperează din timpul liber.

Ar trebui să fie jenant, pentru orice conducător, să-și deranjeze colegii dacă nu are ceva foarte important de prezentat.

Legat de ședințe, în același șir al hoților de timp, se înscriu și persoanele “abonate” la cuvântări fulminante prin care nu realizează nimic altceva decât un furt din timpul celorlalți.

SNCFR

Suntem convinși că printre cei mai mari hoți de timp din România se situează SNCFR-ul.SNCFR

În ultimii 2-3 ani, am călătorit în mai multe rânduri pe ruta București dar, niciodată nu am ajuns la destinație cu o întârziere mai mică de o oră. Deși vara se invocă, de regulă, dilatarea șinelor, întârzierile au loc în toate anotimpurile. (De pildă, ultima noastră călătorie a fost în noiembrie 2014 și întârzierea a fost de vreo 90 de minute.)

Suntem uimiți de nepăsarea SNCFR-ului față de hoția de proporții la care supune călătorii, în condițiile în care ar avea la dispoziție o soluție simplă: sincronizarea orarelor (Mersul trenurilor) cu mersul real al trenurilor.

Musafirii nepoftiți

Musafirii nepoftiți pot fi adăugați la grupul celor mai mari hoți de timp. Ei apar la ușa noastră pe neașteptate și invocă motive de genul: “Am avut treabă prin apropiere și m-am gândit să intru și pe la voi.”

Aparițiile de acest gen au loc, de cele mai multe ori, în momente pe care ni le-am rezervat pentru ceva mai plăcut: să citim, să vedem un film sau pur și simplu să ne odihnim.

Protagoniștii acestui gen de vizite sunt diverși cunoscuți, rude sau prieteni. Problema nu este că am vrea să-i evităm ci că am prefera să-i întâlnim altă dată. În mod normal, un telefon dat în prealabil de către vizitatori, oferă posibilitatea civilizată de a accepta sau de a amâna vizita.

Posturile de televiziune

Categoria hoților de timp este completată de diversele posturi de televiziune care, prin unele promo-uri, ne promit, pentru o anumită oră, dezvăluiri senzaționale. Temele anunțate în acest fel par interesante și de multe ori, chiar dacă am fi avut altceva mai bun de făcut, rămânem lipiți de ecrane ca să așteptăm momentul acelor dezvăluiri. Însă, emisiunea așteptată, cu nerăbdare, se dovedește a fi una banală din care nu aflăm nimic nou.

Marketingul telefonic

Tot de categoria hoți de timp aparțin și firmele care folosesc marketingul prin telefon. Marketerii lor sunt atât de insistenți încât singura modalitate de a termina convorbirea cu ei este metoda “trântirii” receptorului, total necivilizată. Altfel, aceștia sunt capabili de a ne ține la telefon minute în șir. Dacă încerci să le explici că nu dorești să cumperi nimic ei continuă să te prelucreze ajungând să te facă să te simți un neisprăvit care nu este capabil să aprecieze produsele lor senzaționale.    

Dacă la întrebarea din titlu puteți răspunde afirmativ, aveți mult mai mult TIMP PROPRIU și sigur sunteți în posesia unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.

2. www.hotnews.ro/stiri-opinii-19565593-studiu-speranta-viata-romania.htm

3. ro.wikipedia.org/wiki/Speran%C8%9B%C4%83_de_via%C8%9B%C4%83

24 Jul

Cum stați cu simțul umorului?

“Dacă ai o zi de inimă albastră închide-te într-o cameră, pune-te în fața unei oglinzi, dansează, râde de tine însăți și fii sexy. Dansează mai prostesc și mai urât decât ai făcut-o vreodată. Distrează-te pe tine însăți și încearcă să-ți recuperezi simțul umorului.”

                                                                          Salma Hayek

Într-una din zilele trecute eram “bântuiți” de indispoziție. Doamne-Doamne nu ne-a uitat însă și, la un moment dat, pe adresa noastră de e-mail a sosit, de la cel mai bun prieten, imaginea alăturată cu stația meteorologică a lui John.John'sMeteo

Imaginea, și explicațiile de pe ea, ne-au stârnit râsul și proasta dispoziție s-a împrăștiat precum ceața sub acțiunea razelor soarelui.

Ne-am pus atunci întrebarea dacă imaginea în sine sau propriile noastre trăsături de personalitate au contat mai mult în risipirea indispoziției?

Oare trebuie să avem anumite trăsături de personalitate sau toți reacționăm la fel când întâlnim texte sau imagini care produc ilaritate?

Se pare că răspunsul trebuie să-l căutăm în, ceea ce se cheamă, doza de simț al umorului de care dispunem și care dirijează o bună parte din reacțiile pe care le avem de-alungul vieții.

Dar ce este de fapt simțul umorului? Este abilitatea de a memora și a spune glume? Este capacitatea de a înțelege glumele și de a râde de ele? Este capacitatea de a râde de tine însuți atunci când faci ceva stupid?

Căutarea de răspunsuri la aceste întrebări ne-au făcut să scormonim prin spațiul virtual căutând lucruri mai precise despre simțul umorului.

Unii psihologi, și ne însușim părerea lor, consideră că simțul umorului este un aspect foarte important al personalității care constă în abilitatea de a depista cu ușurință soluțiile la aspectele problematice ale vieții și de a le transpune într-o manieră comică.

Am găsit și alte definiții:Citat-Jonathan-Swift

– Capacitatea de a crea umor nou.

– Capacitatea de a provoca râsul la alții.

– Capacitatea de a simți sau a identifica umorul, fie că este creația proprie fie că provine de la alții.

Dicționarul Merriam-Webster dă următoarea definiție: “facultatea de a percepe și a aprecia umorul iar, uneori, dependența de bufonerie și vorbe de spirit”.

În dicționarul Collins am găsit următoarea explicație: “Cineva care are simțul umorului de multe ori, mai degrabă, constată lucruri amuzante, decât să fie serios tot timpul.”

Mai este de făcut și următoarea precizare: în timp ce marea majoritate dintre noi ne amuzăm de lucrurile nostime, e nevoie totuși de un tip special de persoane pentru a face ca un întreg grup să erupă într-un acces de râs. În acest caz, este vorba de persoanele cu simțul umorului deosebit de dezvoltat.

Iată câteva semne care vă plasează în rândul acestor persoane:

Faceți din râs o prioritate

Cei care au un simț al umorului dezvoltat, consideră important să facă pe alții să râdă, dar acordă prioritate râsului și pentru ei înșiși.

Practicați auto-acceptarea

Persoanele cu simțul umorului dezvoltat își cunosc propriile defecte, le acceptă și râd sănătos de ele.

Dispuneți de multă creativitate

Este nevoie de multă energie mentală și creativitate pentru a veni cu glume istețe care să mențină râsetele pe fețele altora. În plus, un studiu din 2014 a constatat că râsul contribuie, pe termen scurt, la funcționarea mai clară a memoriei.

Dovediți conștiinciozitate

Există o linie de demarcație între umorul intenționat și glumele spirituale medii. Indiferent de context, cei care “au simțul umorului în sânge” urmăresc cu scrupulozitate ca amuzamentul și râsul să se obțină fără a dăuna sentimentelor altcuiva.

Aveți o stare fizică bună

Accesele de râs pot stimula organele, îmbunătățesc sistemul imunitar și calmează durerile. Deci, râsul este un adevărat medicament, lucru ce este spre avantajul oamenilor cu simțul umorului dezvoltat.

Considerați îmbătrânirea un fapt de viață normal

În timp ce majoritatea dintre noi, la fiecare aniversare a propriei zile de naștere, consemnăm cu melancolie trecerea anilor, persoanele pline de umor nu se lasă deranjate de îmbătrânire. Acest lucru este în folosul lor: cercetările sugerează că oamenii cu simțul umorului dezvoltat sunt mai longevivi.

Dacă simțul umorului reduce stresul, ajută să faci față la durere, creează empatie în situații sociale și poate îmbunătăți inclusiv șansele de a găsi un partener, nu este de condamnat să dorim să ne sporim simțul umorului.david

Iată ce metode am găsit:

Învățați să râdeți de voi înșivă

Dacă puteți descoperi absurditatea în propriile momente de viață puteți să vă feriți ca unele dintre ele să vă tragă în jos. În același timp, dacă atacați propriile temeri și probleme jenante, transformându-le în povești amuzante pe care le împărtășiți prietenilor, cu care veți râde împreună, râs echivalent cu cel mai bun medicament.

Râdeți de alții (dar în limitele bunului simț)

În primul număr al revistei Reader’s Digest, în 1920, Charlie Chaplin se confesa: “o particularitate a naturii umane, pe care am jucat-o  mai mult decât orice altceva … este faptul că pe oameni îi amuză să vadă pe altcineva plasat într-o situație jenantă.“

Să aveți urechile “ciulite” către umorul “inofensiv” 

Peter McGraw și Joel Warner autorii cărții The Humor Code, în care caută să lămurească ce și de ce ne face să râdem, sugerează că cele mai bune glume sunt niște “profanări inofensive.” De obicei, poanta este o profanare care depășește așteptările ascultătorului și apelează la tabu-uri sociale, sau chiar la spațiul personal (care este amuzant pentru un prieten). Pentru ca să rămână însă amuzante și nu ofensatoare, poantele trebuie să fie blânde și inofensive.

Memorați glume cât mai multe și variate

Încă nu provocați râsul cum ați dori? Țineți cont că râsul este universal, dar simțul umorului este dobândit. Prin urmare, există soluții ca să “ucideți” indiferența celor din jurul vostru este:

-să învățați cât mai multe glume;

-să încercați cu eleganță unele jocuri de cuvinte;

-să aveți întotdeauna, “în buzunarul de la spate”, o poveste personală amuzantă.

Căutați în fiecare zi un motiv de râs

Adăugați un punct distinct, destinat râsului, la lista zilnică de sarcini (lista “to do”). Găsiți ceva plin de umor și nu-l marcați ca îndeplinit până când nu ați și făcut-o.

Exemple:

-identificarea și vizionarea unuia din cele 100 din cele mai amuzante filme din toate timpurile;

-inițierea pe Facebook a unui chat pe o temă comică;BennyHill

-vizionarea unui spectacol live de teatru, circ, film, stand-up comedy. Aveți în vedere că râsul este contagios iar sala de spectacole constituie mediul cel mai viu care vă poate bine dispune;         

-construirea unei rutine de tip prostioară, de genul vorbitului cu un accent ce nu vă aparține (de exemplu în dialect bihorean) care va stârni râsul celor din jur.

Luați în zeflemea moartea

La întrebarea de ce moartea este un personaj popular în bancuri, reviste de caricaturi și satire, Bob Mankoff, editor la New Yorker Cartoons are un răspuns: “Boala și moartea sunt sursele primare de anxietate. O modalitate de a împrăștia anxietatea este să râdem de ea. Chiar dacă ea va râde la urmă, până atunci, e rândul nostru”.

Încercați să consumați și să furnizați cât mai mult umor și veți intra în posesia unor picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.rd.com/slideshows/sense-of-humor/view-all/

2. en.wikipedia.org/wiki/Humour

3. jebrown.us/Relationshop/Definitions/sense_of_humor.html

4. www.quora.com/What-does-a-good-sense-of-humor-actually-mean

5. www.collinsdictionary.com/dictionary/english/sense-of-humour

17 Jul

Egoismul deghizat în altruism

“Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul!”

                                                                          Mihai Eminescu

ALTRUISM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acțio­nează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme. – Dex online

EGOISM s. n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora. – Din fr. égoïsme. – Dex online

Deși altruismul este minunat, el de multe ori apare, intenționat sau într-o manieră mihai_eminescuautoamăgitoare, ca mască sub care se ascunde egoismul. Din aceast cauză, separarea altruismului de egoism poate deveni dificilă, chiar și în situații care par complet altruiste.

Altruismul poartă în sine clișeul  “fiecare om – păzitor al fratelui său”, cu alte cuvinte, fiecare dintre noi suntem responsabili pentru sănătatea și starea de bine a altora.

În mod evident, aceasta este o simplă declarație incompatibilă cu individualismul dar, mulți oameni, care sunt de fapt individualiști, flutură altruismul ca standard de moralitate.

Din această categorie fac parte, în mod cert, marea majoritate a politicienilor care zilnic ne bombardează cu declarații privind “interesul național” dar despre care, tot zilnic, auzim că sunt cercetați pentru diverse furtișaguri. Ei declară că au intrat în politică de dragul nostru, al poporului, dar în realitate se întrec în a pune mâna pe averi cât mai mari.

Dar, nu despre politicieni ne-am propus să scriem în aceste rânduri.

Lipsește o delimitare clară între altruism și egoism ?

Credem că problema provine din posibilele confuzii privind interpretarea  “altruismului” și “egoismului”.

O primă confuzie provine din confundarea altruismului cu bunătatea, generozitatea și disponibilitatea de a ajuta alți oameni.

Adevăratul altruism cere mai mult decât bunătate: altruismul cere sacrificiu. În această MaicaTerezaviziune, milionarul care contribuie cu 50.000 de dolari pentru un fond de burse nu acționează altruist; el realizează un simplu act de caritate.

În schimb, ar da dovadă de altruism tânărul, cu un loc de muncă temporar, care, renunțând la propria facultate, și-ar depune toți banii economisiți la fondul de burse al unei universități, ajutându-i astfel pe alții să studieze. Câte asemenea cazuri cunoașteți?

Cea de a doua confuzie este cea dintre egoism și brutalitate. Imaginea comună a egoistului este aceea a persoanei care “calcă peste cadavre” pentru a-și realiza dorințele arbitrare. Suntem obișnuiți să asociem “egoismului” necinstea, furtul, chiar vărsarea de sânge dar, în realitate lucrurile nu stau chiar așa.

Etica non-sacrificiului

Cele două confuzii deschid calea către o etică a non-sacrificiului.

În cadrul acestei etici, fiecare om își asumă responsabilitatea pentru propria viață și fericire dar permite și celorlalte persoane să facă același lucru.

Nimeni nu se sacrifică pentru alții și nici alții nu se sacrifică pentru el.Egoism

Verbul cheie, în această abordare, este a câștiga: fiecare persoană trebuie să-și câștige existența, trebuie să câștige dragostea și respectul colegilor săi, trebuie să câștige stima de sine și fericirea care fac ca viața să merite să fie trăită.

Această etică a non-sacrificiului, constituie baza morală permanentă pentru individualism, pentru o etică egoistă în cadrul căreia fiecare persoană acționează pentru a-și găsi propria fericire.

Admirația, prietenia, dragostea, a vrea binele, caritatea, generozitatea sunt valori minunate pe care și o persoană egoistă ar dori să le aibă ca parte a vieții sale.

Dar, aceste valori nu necesită sacrificiu adevărat și, astfel, nu sunt caracteristice altruismului în sensul profund al cuvântului.

Chiar și omul cu adevărat egoist respinge cultul capriciului, lipsa de onestitate, furtul și exploatarea pentru că știe că fericirea și stima de sine nu pot fi furate de la alții: acestea se obțin prin muncă grea.

Se pare că toate aceste considerații fac și mai dificilă separarea altruismului de egoism.

Există însă forme transparente de deghizare ale egoismului în altruism, care sunt manifestări aproape cotidiene ale comportamentului uman și sunt mult mai ușor explicabile.

Probabil că majoritatea dintre noi putem găsi în istoricul propriei existențe momente de false manifestări de altruism care, de fapt, ascund alte motivații decât dorința acțiunii dezinteresate în folosul altora.

– Vă este cunoscută imaginea elevului “matematician al clasei” care își oferă “gratuit” serviciile  de meditator fetelor frumoase?

– Vă este cunoscută imaginea unor părinți care au făcut donații importante școlilor unde învățau propriile odrasle? Inițial complet “dezinteresate”, donațiile au fost urmate ulterior de pretenții. Chiar în propria noastră experiență am întâlnit părinți care, pe seama donațiilor, ar fi avut  pretenția ca să li se asigure copiilor lor admiterea la liceu. Suntem de părere că dintre mijloacele de finanțare ale învățământului ar trebui excluse donațiile.

– Vă este cunoscută imaginea unor părinți care se amestecă în viețile copiilor ajunși la maturitate? Nu cumva aceștia exercită presiuni morale asupra copiilor ca să-și asigure propria liniște sufletească?

Posibile situații/exemple de egoism deghizat în altruism

Speranța reciprocității.

A da ceva unei persoane sau unei entități fără menționarea explicită a faptului că se va primi ceva în schimb, dar cu speranța de răsplată este un lucru ce se întâmplă frecvent.

Cel mai bun exemplu îl constituie, așa cum am arătat mai sus, donațiile oferite școlii.

Oferta-semnal.

Acest gen de manifestări include oferirea de consiliere, ofertă care maschează intenția de a demonstra propria inteligență.

De ce ne-am petrece ore în șir răspunzând la întrebările altora?

Suntem convinși că, pentru majoritatea dintre noi, motivația constă în dorința de a ajuta persoanele cu probleme și de a răspândi informații.

Dar, în același timp, nu putem nega faptul că este vorba și de un mod de a ne semnala expertiza în mod public.

Abordarea unui noian de probleme juridice pe un blog, de exemplu, nu numai că îi ajută pe alții dar, în primul rând, îl ajută pe bloger să-și  construiască propria prezență on-line, să-și facă cunoscută propria expertiză în domeniu și să atragă clientela.

Găsirea unor beneficii financiare.

– Sistemele non-profit, care sunt scutite de taxe, pot fi o mască perfectă de altruism care acoperă activități ilegale și egoiste. Ne referim aici inclusiv la ONG-urile care colectează bani pentru cauzele copiilor. Oare toți banii colectați îi servesc pe aceștia?

– Există familii care văd în copii vehicule de salvare economică și din acest motiv fac copii mulți.

Căutarea unor beneficii psihologice.

– Donațiile pentru cerșetori de multe ori au ca substrat asigurarea propriului confort Cersetorpsihologic pe care îl generează admirația față de propria generozitate.

– Vă este cunoscută sintagma “Am crescut un copil ca să am la bătrânețe cine să mă îngrijească.”? Ea poartă în substrat încă un tip de egoism: creșterea copiilor pentru ca aceștia să devină o plasă de siguranță pentru bătrânețe.

– Atitudini motivate de sex: unii bărbații sunt mai predispuși la fapte de eroism în apropierea femeilor.

Dacă citind aceste rânduri vi s-a confirmat că nu sunteți o persoană egoistă meritați o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

   

Surse:

1. www.quora.com/What-are-some-examples-of-egoism-disguised-as-altruism

2.

3. www.imparte.ro/Donatii/Donatii-bani/Articole-donatii-bani/10-motive-pentru-care-oamenii-doneaza-bani-411.html

10 Jul

Să aveți o zi grozavă!

“Sper că toți cei care citiți aceste rânduri aveți o zi realmente foarte bună. Iar dacă nu este așa, știu că, în fiecare nou minut care trece, aveți o oportunitate de a schimba asta.”

                                                                         Gillian Anderson

S-ar putea crede că acest articol se dorește a fi o continuare la postarea “Aveți motive să zâmbiți?” publicat acum o lună. Dar, nu este așa.

Ideea acestui articol ne-a venit când am realizat că azi se împlinesc 94 de ani de la nașterea lui Harvey Ross Ball. Vă spune ceva acest nume?

Nu vă necăjiți pentru că și nouă ne era complet străin dacă nu consultam un calendar al personalităților pentru a le căuta pe cele născute pe 10 iulie.

Așa am aflat cine a creat binecunoscuta față care râde, Smiley,  pe care nu credem că vreun utilizator al tehnicii de comunicare de astăzi să nu o fi folosit-o sub forma emoticonurilor.

Deși paternitatea lui Smiley este revendicată de multă lume, suntem convinși că ea îi aparține lui Harvey Ross Ball.harveyBall

Argumentele pro ne sunt furnizate chiar de biografia artistului, biografie care ne prezintă o personalitate dominată de altruism.

După părerea noastră, în lumea artelor, altruismul este manifestarea prin care artistul, pe lângă dorința firească de a ne impresiona cu propriul talent, pune în centrul producției sale dorința de a ne face și nouă un bine.

Așa cum arătam în articolul invocat mai înainte, zâmbitul, râsul este una din căile ce duc către sănătate.

Ca urmare, nu putem să nu ne gândim cu recunoștință la Chaplin, Mihai Stănescu (caricaturist), Stan și Bran, mister Bean, Horațiu Mălăele, creatorii lui Tom și Jerry și la foarte mulți alți oameni de artă ale căror producții au ca prim obiectiv starea noastră de mai bine generată de faptul că râdem.

Puneți față în față doi mari actori: Humphrey Bogart și Charlie Chaplin!

După fiecare film cu Bogart constatăm ce mare actor a fost și cât de în serios și-a luat toate rolurile, majoritatea dramatice și cam atât.

După filmele cu Charlot, la care râdem în hohote și azi, după aproape un secol de la lansare, suntem mai bine dispuși și devenim mai optimiști.

Nu vi se pare evident că unii artiști se gândesc și la noi, nu numai la propriul succes? Acesta este altruismul de care vorbeam.

Revenim la biografia lui Harvey Ross Ball. El a fost  (10.07.1921 – 12.04.2001) un artist plastic american, creator de reclame. S-a născut și crescut în Worcester, Massachusetts.

În timp ce studia la Worcester South High School, a lucrat ca ucenic la un pictor de firme local, iar apoi a studiat artele plastice la Worcester Art Museum School.

În timpul celui de al doilea război mondial Ball a servit în unități militare dislocate la bazele din Asia și Pacific și pentru eroismul de care a dat dovadă în timpul bătăliilor pentru insula Okinawa a fost distins cu Steaua de Bronz. Pentru meritele sale militare, în 1999, a primit, din partea Consiliului Worcester al Veteranilor, și titlul de Veteran al Anului.

După al doilea război mondial, Ball a lucrat pentru o firmă de publicitate, până în 1959, când și-a creat propria firmă.

La vremea respectivă, compania de asigurări State Mutual Life Assurance Company of Worcester, Massachusetts a fuzionat cu o companie din Ohio. Evenimentul respectiv a avut drept urmare scăderea moralului angajaților. Într-o încercare de a rezolva această problemă, în 1963, compania l-a angajat, ca artist liber profesionist, pe Harvey Ball, pentru a crea o față zâmbitoare care să fie utilizată pe insigne, agende și postere.FirstSmiley

Utilizarea feței zâmbitoare a devenit parte a campaniei de prietenie a companiei și aceasta a înmânat angajaților 100 de insigne cu fețe zâmbitoare. Scopul a fost de a-i face pe angajați să zâmbească în timp ce utilizează telefonul sau îndeplinesc alte sarcini.

Insignele au devenit extrem de populare. În 1971 s-au vândut mai mult de 50 de milioane de insigne iar Smiley a devenit un simbol internațional remarcabil și de durată.

Este important să menționăm că Harvey Ball nu a solicitat niciodată înregistrarea pictogramei ca marcă comercială sau drepturi de autor și a câștigat în total 45 de dolari (valorând cam  315 $ în zilele noastre) pentru munca sa.

Charles, fiul lui Ball, a declarat că tatăl lui nu a regretat niciodată că nu a înregistrat dreptul de autor. El spunea despre tatăl său că “nu a fost un tip condus de bani”.

Conform spuselor lui Charles, Harvey Ball obișnuia să spună – ”nu pot mânca decât o singură friptură la un moment dat și nu pot conduce decât o singură mașină, la un moment dat “.

Deși nu a făcut parte din design-ul original al lui Ball, cu timpul, expresia “Have a happy day!” (“Să aveți o zi grozavă!”) a fost asociată cu Smiley.Insigne

La începutul anilor 1970, frații Bernard și Murray Spain din Filadelfia au început să proiecteze și să vândă produse cu fraza și logo-ul respectiv. Ei au înregistrat combinația respectivă ca marcă iar mai târziu au modificat textul în “O zi bună!”, cuvinte care, ele în sine, au devenit o urare cu utilizare cotidiană în America de Nord. (Și la noi se folosește destul de mult.)

Smiley a fost introdus în 1972 și în Franța, în ziarul France Soir, ca indicator al știrilor bune. Francezul Franklin Loufrani care a folosit imaginea în acest mod a făcut demersuri rapide pentru a înregistra imaginea ca marcă. Compania sa rulează, în zilele noastre, peste 100 de milioane de dolari pe an.

Mult mai modestul Harvey Ball a înființat, în 1999, societatea World Smile Corporation care a obținut dreptul de a organiza Ziua Mondială a Zâmbetului.

Prin Ziua Mondială a Zâmbetului se colectează, an de an, bani pentru fundația Harvey Ball World Smile, instituție caritabilă, non-profit, care susține cauze ale copiilor.

Ziua Mondială a Zâmbetului are loc în prima vineri a lunii octombrie a fiecărui an și este o zi dedicată “bunei dispoziții și faptelor bune”. Sloganul zilei este “Fă un act de bunătate – ajută o persoană să zâmbească!”.

Ball a murit la 12 aprilie 2001, la vârsta de 79 de ani, dar ne-a lăsat această frumoasă tradiție care ne aduce o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/Harvey_Ball

2. www.worldsmileday.com/

03 Jul

Putem să învățăm mai repede?

"O calificare pe care să doriți să o stăpâniți în această zi și la vârsta pe care o aveți, în cazul în care doriți să aveți o viață extraordinară, este abilitatea de a învăța rapid."

                                                              Anthony Robbins

Omul cât trăiește învață.

Adevărul acestei zicale ne urmărește întreaga viață: când ne facem studiile, învățăm; la și pentru locul de muncă, învățăm; ca părinți, învățăm; ca bunici, învățăm.

Ajungând la pensie dispare constrângerea dar, dacă avem în vedere și principiul din biologie conform căruia “organul întrebuințat se dezvoltă iar cel neîntrebuințat se atrofiază” ar fi bine dacă am continua să învățăm.Invatati

Pentru întrebarea “Ce să mai înveți când ajungi să fii de vârsta a treia?”, există multe soluții: limbi străine, limbaje de programare, un instrument muzical ș.a.

Este deja un lucru cunoscut că învățatul poate contribui și la “fentarea” sau măcar amânarea mizerabilei Alzheimer.

Menționăm că am avut ocazia să cunoaștem, în Germania, persoane de 70 de ani, frecventând și plătind pentru asta taxe de ordinul zecilor de EUR, cursurile de limbi străine (în speță, franceză) ale unei universități populare.

Putem conchide că, la orice vârstă, omul ar trebui să aibă sau să caute de lucru pentru propriul creier și asta ar însemna, în general, că învață.

Numărul lucrurilor pe care am dori să le învățăm este în continuă creștere datorită faptului că informațiile au devenit mult mai accesibile grație Internet-ului.

În acest context, singura variabilă, pe care o putem controla, este timpul pe care ni-l petrecem cu învățarea.

În consecință, recomandările care urmează pot fi utile în a ne ajuta să învățăm mai repede și să stăpânim mai bine orice categorie de învățare: a limbilor străine, a abilităților în afaceri, a instrumentelor muzicale și multe altele.

1. Nu reinventați roata

De ce să reinventați roata care a fost deja creată?

Tendința comună pe care toți o avem atunci când învățăm ceva nou este încercarea să o facem singuri. În acest fel, subestimăm efortul și timpul, care ar putea fi salvate prin obținerea de ajutor de la cineva care deja a învățat acel ceva.

Gândiți-vă la momentul când ați învățat prima oară o limbă străină sau o nouă abilitate. După câteva luni, sau poate câțiva ani, de experimentare și de greșeli, acum probabil ați putea proiecta o cale mai scurtă pentru a ajuta pe alții să evite aceleași greșeli pe care le-ați făcut mai devreme.

Din acest motiv, pentru a atinge măiestria mai repede, primul nostru pas ar trebui să fie consultarea jucătorilor de top din domeniu, a modelului și căii pe care le-au trasat deja și care sunt valabile și pentru noi.

După cum spune ANTHONY ROBBINS, unul dintre cei mai populari autori și speakeri americani de dezvoltare personală: “Mulți lideri mari au dovedit că cea mai rapidă cale de a stăpâni orice abilitate, strategie sau scop în viață este de a urma modelul celor care au trasat deja înainte drumul… Urmarea unui model vă oferă capacitatea de a urmări stăruitor visurile proprii și a atinge cât mai mult într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În această zi și la această vârstă, este posibil de preluat aproape orice soluție existentă, sub formă de cărți, bloguri, video-uri de instruire, ateliere practice, persoane celebre – și lista poate continua”.Arlequin_Picasso

În acest context, cuvintele lui Pablo Picasso, “Artiștii buni copiază. Artiștii mari fură.”, vă vor provoca probabil un zâmbet.

2. Dezmembrarea competenței.

Următorul pas în stăpânirea timpului de învățare este  dezmembrarea competenței de învățat în componentele sale de bază.

Dacă găsiți elementele componente puteți stabili cele mai importante lucruri pe care trebuie să le învățați mai întâi.

Vă mai amintiți principiul lui Pareto (din postarea “Cum să devenim mai eficienți folosind regula 80/20?” – 28.11.2014) care descrie obiectivul de a genera 80 la sută din rezultate prin folosirea a 20 la sută din efort?

De exemplu, în cazul fericirii, 80 la sută din fericire provine de la 20 la sută din relații.

În cazul învățării, scopul nostru trebuie să fie separarea celor 20 la sută, din materialele  destinate învățării, care ne pot furniza 80 la sută din rezultatul dorit.

3. Feriți-vă de multitasking.

(Subiectul l-am dezvoltat mai amplu în postarea “Cât de folositor este obiceiul de multitasking?” din 24.04.2015)

Această plăcere vinovată, pe care am dezvoltat-o datorită notificărilor constante și frecvente de pe aplicațiile mobile, și a verificării, la fiecare zece minute, a e-mailurilor, poate fi una dintre cele mai mari obstacole care ne împiedică să învățăm rapid.

Mulți dintre noi nu sunt în măsură să dedice mai multe luni nevoii de a învăța ceva din cauza nenumăratelor proiecte, idei, sau hobby-uri noi care apar între timp. Iar atunci când distragerea încetează și încercăm să ne concentrăm pe problema inițială, constatăm că nu mai regăsim pasiunea anterioară.

Evitarea multitasking-ului înseamnă că, după ce ați descompus abilitatea de însușit în abilitățile subsecvente, care să vă ofere rezultatul maxim, trebuie să vă concentrați exclusiv pe ele și să evitați orice altă învățare până când nu le stăpâniți pe acestea.

4. Repetați, repetați, repetați.

Aceasta este partea cu care majoritatea dintre noi se luptă și de care mulți dintre noi nu vor să audă.

Este vorba de regula conform căreia stăpânirea mai rapidă a unei abilități necesită exersare.

Învățarea necesită frecvență și persistență în efectuarea aceleiași abilități, din nou și din nou, până când o puteți deja efectua fără a acționa în mod conștient, fără vreun efort de gândire.

Performanța la nivelul unui expert este, în primul rând, rezultatul exersării la nivel de expert și nicidecum rezultatul talentului înnăscut. Acest lucru îl spune și K. Anders Ericsson, cercetător științific la Universitatea de Stat din Florida.

5. Verificați feedback-ul cât mai repede!

În 1960, în timp ce era încă o trupă de rock de liceeni, necunoscută, Beatles a mers în Germania, la Hamburg, pentru a cânta în cluburile locale.Beatles

Erau prost plătiți, acustica în sălile în care au concertat era mizerabilă iar publicul nu  i-a apreciat cum se cuvine.

Atunci, ce a obținut grupul Beatles din experiența Hamburg?

Ore non-stop de cântat, experiență și ceea ce a fost foarte important pentru ei, feedback-ul instantaneu care i-a forțat să performeze mai bine.

Asta a fost cheia creșterii formației Beatles, conform cărții “Outliers” a lui Macolm Gladwell.

Trupa nu a cântat într-un garaj doar de dragul de a cânta; ei s-au străduit să apară în fața unui public viu care să le ofere pe loc un feedback constructiv.

Rezultatul? Pe măsură ce Beatles a crescut în calificare, publicul a cerut mai multe spectacole.

Prin 1962 cântau opt ore pe noapte, șapte nopți pe săptămână iar 1964 a fost anul în care au fost propulsați pe scena internațională și au dat 1.200 de concerte.

Ca titlu de comparație, cele mai multe trupe de azi nu au 1.200 de concerte în întreaga lor carieră.

6. Pregătiți-vă pentru cursă lungă.

Seth Godin (apreciat orator și autor de cărți de afaceri american) spune că, deși este important să știi când să renunți, mulți potențiali câștigători nu ajung la succes deoarece renunță înainte sau în timpul a ceea ce numește el “imersiune”.

Există un sentiment de euforie, pe care cu toții l-am experimentat, atunci când începem ceva nou. Euforia însoțește dopamina care se eliberează cu asemenea ocazii.

Când euforia dispare, experimentăm faza de “imersiune” și progresul nostru începe să se aplatizeze sau să se diminueze. Acesta este momentul când mulți dintre noi renunță.

Motivul pentru care acest lucru este important de cunoscut este acela că, învățând ceva nou și știind că vine și “imersiunea”, este mai ușor să o înfrunți.

Pe cei suficient de stăruitori și care țin cont de recomandările enunțate, din starea de “imersiune” îi poate sălta valul ascendent, de la “capătul tunelului”. Și astfel se poate ajunge la o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!