25 Sep

Credeți în obligația de a da socoteală?

“Cred că suntem exclusiv răspunzători pentru alegerlle noastre și, de-a lungul întregii  vieți, trebuie să acceptăm consecințele fiecărui gând, cuvânt și faptă.”

                                                Elisabeth Kübler-Ross – psihiatru

Toți răspundem pentru faptele noastre?

Tot mai frecvent asistăm la manifestări care au drept protagoniști indivizi convinși de faptul că ei nu au de dat socoteală nimănui pentru faptele lor.

Exemplele ar putea începe cu numărul mare de politicieni, chemați în justiție și dovediți a fi hoți. Lor li s-ar putea adăuga motocicliștii și șoferii care provoacă accidente deoarece, cu o aroganță specifică, nu-i iau în seamă pe semenii lor.Citat_BruceWillis

Lista cu exemplele nu poate să nu conțină violatorii, din ce în ce mai mulți. Nu putem omite din grupa celor care cred că nu au de dat socoteală nici pe acei elevi care nu sunt interesați de situația lor școlară, de notele pe care le primesc.

Toate aceste categorii de persoane nu țin cont de una din legile nescrise ale existenței umane, obligația de a răspunde pentru faptele noastre.

Nu credem că poate fi găsit și un singur reprezentant al speciei umane care s-ar putea sustrage acestei obligații.

Toată lumea dă socoteală cuiva: muncitorul dă socoteală maistrului, maistrul inginerului, inginerul directorului. Directorul răspunde în fața președintelui C.A. (Consiliul de Administrație) al firmei, președintele C.A. dă socoteală acționarilor care și-au investit banii în firmă. Acționarii și patronii dau socoteală guvernelor iar guvernele dau socoteală populației și astfel, unul din cercurile ierarhizării răspunderilor se închide.

Societatea mai include și alte sisteme prin care individul răspunde pentru faptele sale: delincvenții dau socoteală în fața justiției, membrii unei familii dau socoteală unii altora ș.a.m.d.

Drumul spre nicăieri!

Există curente în psihologie, care în studiul individului pornesc de la presupunerea că actele sale sunt determinate de factori externi și nu de forțe interioare persoanei.

Teoria behavioristă, la modă în anii 1970, afirma, prin cel mai de seamă reprezentant al ei, B.F. Skinner, că “aproape toate comportamentele umane sunt modelate de patternuri (modele, șabloane) complexe, de întăriri venite din partea mediului”.

Cu alte cuvinte, mediul este cel care îl manipulează în permanență pe individ și îl obligă să facă ceea ce face deci, nu se poate spune despre el că este bun sau rău. Se comportă, pur și simplu, corespunzător condițiilor existente în jurul lui.

Drept urmare, individul nu ar fi dator cu datul de socoteală și el nu poate fi tras la răspundere pentru faptele sale.

Conform acestui punct de vedere, elevul chiulangiu, care nu-și vede de treabă și rămâne corigent, nu are nici o vină. De vină sunt profesorii și sistemul de învățământ care nu l-au stimulat.

La fel, criminalul notoriu este nevinovat. Vina pentru faptele sale o poartă victimele și societatea.

Nu putem să nu observăm că nu numai unii psihologi sunt adepții unor asemenea  idei (Vă mai amintiți cazul violatorilor de la Vaslui?).

Asemenea puncte de vedere eludează obligația de a da socoteală și îl împiedică pe individ ca, privind în oglindă, să-l poată vedea pe vinovat.

Este evident că, oricât de umanist ar fi sistemul care acceptă aceste idei, dacă nimeni nu răspunde pentru faptele sale, societatea va fi incapabilă de a funcționa.

Vă mai amintiți de promisiunea comunistă a unei viitoare societăți în care principiul de repartiție a bunurilor ar fi: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi!” – adică, fiecare primește de la societate ce vrea, indiferent de ce realizează?

Niciodată și nicăieri acest sistem nu s-a aplicat și nici nu se va putea aplica vreodată.


Există scutiți de a da socoteală?

Obligația de a da socoteală este sinonimă cu asumarea răspunderii.

În acest context, cu cât cineva are mai mult cu atât responsabilitățile sale sunt mai mari. De la un om bogat se așteaptă o participație mai mare decât de la cel care are mai puțin.

Se poate atunci trage concluzia că individul cu venituri puține are responsabilități puține sau deloc? Nicidecum.

El este răspunzător pentru puținul pe care îl are, pentru modul în care își folosește banii. El dă socoteală familiei sale pentru traiul pe care i-l asigură. De asemenea, este  răspunzător pentru modul propriu de comportament, pentru influențele, fie ele oricât de limitate, pe care le are.

La noi totuși este valabil behaviorismul

Obligația de a da socoteală merge mână în mână cu libertatea individului. Dacă se așteaptă de la cineva asumarea răspunderii acel cineva trebuie să dispună și de libertatea de a-și alege căile.

Dacă individul poartă răspunderea pentru propria situație materială, societatea în care trăiește trebuie să-i ofere libertatea de a lucra cum dorește, iar modul de recompensare să oglindească strădaniile lui.

În societățile, ca a noastră, în care sărăcia este dominantă, ne place sau nu, trebuie să acceptăm behaviorismul: mediul, prin sărăcia în ofertele de locuri de muncă și salariile mizerabile care se oferă, constituie cauza sărăciei indivizilor și nu lipsa asumării răspunderii de către ei.

„Cum semeni așa culegi!”

Obligația de a da socoteală implică și aprecierea, cele două sunt inseparabile.

Cu toate acestea în societatea noastră, și mai ales în învățământ, a apărut un pericol: subestimarea, până la anulare, a rolului aprecierii.

În sistemul de învățământ cel mai bun mijloc de apreciere îl constituie notele.

La noi, dar nu numai la noi, în ultima vreme, din păcate, notele au o importanță din ce în ce mai mică. Unii elevi nu le dau prea mare atenție iar printre adulți se aud voci care susțin că ele nu sunt concludente.Examen

Ba există chiar și păreri care susțin necesitatea eliminării notelor ca mijloc de apreciere. Drept dovadă, este suficient să amintim că la ciclul primar s-a renunțat, de multă vreme, la note.

Chiar și în viziunea unor profesori, notele și-au pierdut din importanță, atât timp cât la disciplina pe care o predau acordă la teste, unor clase întregi de elevi, aceeași notă. Dacă se folosesc criterii corecte de notare și teste corect calibrate, nu se produc  asemenea uniformizări.

Motivația pentru abordările de acest gen nu a întârziat să apară: pentru elevii cu rezultate slabe nota proastă provoacă strângeri de inimă (sunt stresați) și ca urmare ei sunt supuși unui traumatism sufletesc care trebuie evitat.

Credem că lucrurile stau altfel. Notele constituie pentru copii primul contact cu viața care, ne place sau nu, este un teren greu, unde recunoașterea depinde de comportament.

Una din legile vieții este: „cum semeni așa culegi!” Nu le facem un bine nici copiilor și nici societății dacă îi sustragem de la obligația de a da socoteală.Responsabilitate

Revenind la rolul recompensei, este imposibil să recompensezi pe cei care muncesc mai bine fără ca, indirect, să nu atragi atenția și asupra celor slabi.

Dacă însă profesorii/managerii renunță la recunoașterea celor care au rezultate ieșite din comun de teamă că prin aceasta sunt arătați și cei care sunt mai slabi, consecințele nu pot duce decât la scăderea treptată a performanțelor și la imposibilitatea de a face răspunzător pe cineva pentru (ne)realizările sale.

De asemenea, se distruge strădania acelora care doresc să devină deosebiți. Atenția se concentrează spre evitarea eșecului și nu spre atingerea succesului.

În cazul învățământului, timpul este folosit pentru elevii cu randament scăzut și în acest mod se elimină posibilitatea de a oferi copiilor gustul succesului, prin obținerea performanțelor deosebite iar aceste lucruri nu pot lipsi din realizarea personalității umane.

Într-un astfel de sistem, cei cu realizări mai puține trăiesc foarte bine iar celor deosebiți li se refuză stimularea.

Toate acestea nu trebuie să se întâmple pentru că, în societate toți suntem datori cu răspunderea unii față de alții. Iar dacă, în momentele  în care dăm socoteală, culegem recompense, în mod cert primim cel puțin o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.audreymarlene-lifecoach.com/taking-responsibility.html

2. www.parents.com/kids/responsibility/values/its-not-my-fault/

3. www.desprecopii.com/info-id-840-nm-Notele-de-la-scoala-conteaza.htm#_

4. www.simplypsychology.org/operant-conditioning.html

5. ro.wikipedia.org/wiki/Behaviorism

18 Sep

Vă puteți stăpâni fricile?

"Prea mulți dintre noi nu ne trăim visurile pentru că ne trăim temerile."

                                                                                             Les Brown

Dorința de a avea o gândire liberă poate fi limitată de fricile care parazitează mintea oricărei persoane.

Conform DEX „Frica este o stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar.”Introducere

Fricile la care ne referim nu sunt cele vremelnice, cum ar fi frica unora de câini, frică ce durează cât timp se află în vecinătatea vreunuia. Ne referim la tulburările provocate de pericole imaginate îngropate adânc în subconștient.

Din această categorie de frici credem că oamenii sunt cel mai puternic afectați de frica de sărăcie, frica de critică, frica pentru pierderea iubirii unei persoane, frica de bătrânețe, frica de boală și frica de moarte.

În cele ce urmează ne vom referi la primele trei care pot apărea la aproape orice vârstă pe când celelalte apar mai ales în a doua parte a vieții.

Frica de sărăcie

Această frică este ancestrală pentru că, încă de la începuturile istoriei sale, omul a avut tendința de a-și parazita, din punct de vedere economic, semenii.

Mulțumită situării sale pe o treaptă superioară de dezvoltare, având gândire și logică, spre deosebire de animale, nu are satisfacția de a-și devora semenii ci obține satisfacții pe seama „devorării lor financiare”. În acest fel, lupta pentru bogăție a devenit un țel de viață.

Frica de sărăcie poartă cu sine nepăsarea, nehotărârea, îndoiala, îngijorarea, precauția exagerată, tergiversarea.

Frica de sărăcie cuibărită în subconștient împiedică individul să ia decizii cu caracter material, îl face să le amâne la infinit și uneori îl poate duce la hoție, crimă și suicid.

Omul ajuns la limita de jos a sărăciei, ajunge în stradă, nu-și găsește de lucru și se întâmplă ceva și cu spiritul său, ceva care are semne fizice vizibile: devine mai cocârjat, hainele stau altfel pe el, are un altfel de mers, capătă o altfel de privire. Nu poate scăpa de sentimentul că este inferior celor care au serviciu deși știe că nici ca și caracter, nici ca inteligență și nici ca și capacități nu se află mai prejos.

Faptul că frica de sărăcie este una din cele mai devastatoare frici rezultă și din trista realitate că a reușit, după 22 Decembrie 1989, să reconfigureze întregul sistem de învățământ românesc. Menționăm fără nostalgie că, până la momentul 1989, toți eram cam la fel de săraci/bogați, adică „eram toți o apă și-un pământ”, în situații privilegiate erau doar membrii nomenclaturii comuniste.

Explicația reconfigurării este simplă: într-o societate cu o clasă de mijloc aproape OmBogatOmSarac
inexistentă, singura alternativă, în conștiința publică, care pare a fi la îndemână atunci când se proiectează viitorul unui tânăr este: 1. om bogat (medic vestit, avocat celebru) sau 2. om sărac (angajat care își  vinde capacitatea de muncă pe bani puțini). Urmarea este afluirea tinerilor către liceele teoretice și anumite facultăți iar toate celelalte tipuri de instituții de învățământ se degradează ajungând chiar și la desființare.

Frica de „gura lumii”

În topul celor mai devastatoare frici, un loc important îl ocupă și această frică de gura lumii sau, altfel spus, frica de critică.

Multe decizii pe care individul este pe cale de a le lua, rămân sub semnul întrebării, din cauza atenționărilor din subconștient. Aceste atenționări au cam aceeași formă: ”Ce vor spune părinții?”,  Ce vor spune vecinii?”, „Ce vor spune colegii?”, „Ce vor spune șefii?” etc.

Individul marcat de frica aceasta ajunge să facă abstracție de propria personalitate și să se ralieze întotdeauna la majoritate.Critica

Simptomele fricii de critică sunt ușor de identificat: anxietate combinată cu timiditatea, lipsă de echilibru (nervozitate, lipsa capacității de autocontrol) personalitate labilă cu predispoziție la sinucidere, excentricitate (din dorința de a ține pasul cu restul lumiii), prezența complexului de inferioritate ș.a.

Această frică  își are originea probabilă în tendința individului de a-și justifica faptele judecându-i pe alții. În acest sens, este știut că hoțul îl judecă pe cel pe care l-a păgubit, că politicienii încearcă să se ridice nu prin dovedirea propriilor virtuți ci prin împroșcarea cu noroi a adversarilor.

Datorită fricii de critică se dezvoltă ”spiritul de turmă”. Exemple la îndemână ne furnizează lumea școlii. Unii elevi își doresc îmbrăcăminte de marcă pentru că se tem de ce vor spune colegii dacă ei vor purta îmbrăcăminte „no name”, de asemenea, anual vor rechizite noi și pentru că funcționează teama de „Ce vor spune ceilalți copii dacă eu am același rucsăcel de anul trecut?

Marile firme profită de această frică a consumatorilor exploatând-o. Anual se schimbă moda, mai ales în domeniul îmbrăcăminții și automobilelor. Cine stabilește linia modei? Bineînțeles că nu cumpărătorii. Dar de ce se schimbă așa frecvent moda? Ca să se vândă cât mai mult. Individul nu-și poate permite să intre „în gura lumii” cu eticheta de “persoană demodată”.

  

Acest „serviciu” (critica), îl primim cu toții destul de frecvent. În multe cazuri, din păcate, ofertanții cei mai plini de râvnă ai acestui serviciu sunt propriile rude. Mare atenție: părinții care își educă copilul, apelând la critici interminabile și inutile, riscă să-i dezvolte acestuia complexul de inferioritate care îl poate marca pe viață.

  

Frica pentru pierderea iubirii cuiva

Frica pentru pierderea iubirii își are originile încă în epoca de piatră. La baza ei stă furtul iubitelor “furt” care continuă chiar și în zilele noastre cu precizarea că acum nu se produce în mod dur ci prin folosirea unor momeli ce constau din promisiuni de rochii și automobile scumpe.

Această frică este una dintre cele mai dureroase forme ale fricii. Această precizare este susținută, din păcate, de sinuciderile, din cauza iubirilor pierdute, de care aflăm din mass-media zilelor noastre.Iubirea

Este interesant de amintit că analizele atente au scos în evidență faptul că femeile sunt mai receptive la această frică decât bărbații. Se pare că explicația ar fi că ele, conștiente fiind de tendințele de poligamie ale bărbaților, se tem de concurența altor femei.

Un simptom al fricii de a pierde iubirea este gelozia, obiceiul de a-i bănui pe iubită/iubit fără temei, de a-i acuza pe soție/soț de infidelitate, fără nici o bază. Rezultă astfel instalarea lipsei de încredere în persoana iubită și manifestarea îndoielii față de toată lumea.

Frica pentru pierderea iubitei poate duce, mai ales în cazul bărbaților, la folosirea jocurilor de noroc, a furtului și înșelăciunii ca metode destinate „îngropării iubitei în bani”, crezând că iubirea se poate cumpăra.

În același context apare obiceiul de a cheltui peste venituri, de a face datorii, de a abuza de oferirea de cadouri pentru iubită cu scopul de a apărea în culori favorabile.

Alte manifestări care însoțesc și acest tip de frică pot fi insomniile, starea nervoasă, lipsa perseverenței, a voinței, a autocontrolului, a independenței ș.a.

Cum putem scăpa sau măcar atenua aceste frici?

Revenim la ideea că ele apar pe seama modului de gândire, prin urmare, remediul tot aici îl vom găsi.ImagFinala

Alungăm frica de sărăcie prin luarea deciziei că ne vom descurca cu bogăția pe care o putem aduna fără îngrijorări. Trebuie să fim conștienți că banii, forma de concretizare a bogăției, nu pot nici pe departe concura cu bogățiile de care dispun inima și sufletul omenesc.

Frica de critică o lichidăm prin luarea deciziei  ferme să nu mai fim îngrijorați din cauza celor ce pot gândi sau spune alții despre noi. Acum, ceea ce dezavuam cu un alt prilej, recomandăm: ascultați dar nu trebuie să și auziți toate criticile!

Putem învinge frica pentru pierderea iubirii cuiva luând decizia că, dacă pierderea este de neocolit, vom trăi mai departe și fără iubirea aceea.

Cei care au gândurile pline de temeri nu numai că pierd șansa de a acționa în mod liber dar mai și transmit această vibrație distrugătoare către creierele acelora cu care intră în contact anihilându-le și lor șansele. Acesta este un motiv ca să ținem închisă mintea în fața tuturor acelora care ne deprimă sau ne perturbă în vreun fel starea de bine.

Trebuie să fim conștienți că este necesară lichidarea obiceiului de a ne îngrijora, în toate formele ei de manifestare și, în consecință, să luăm decizia ca, indiferent ce ne oferă viața, nimic nu merită prețul pe care îl plătim trăind cu îngrijorarea în minte.

O asemenea decizie ne poate aduce echilibrul, liniștea sufletească, libertatea în gândire care, toate, conduc la o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

11 Sep

Puteți evita păienjenișurile de gândire?

"Nu voi lăsa pe nimeni să se plimbe prin mintea mea cu picioarele lui murdare.”

                                                                                      Mahatma Gandhi

Înțelepții spun că: „ești ceea ce sunt gândurile tale”. Dar care și cum ne sunt gândurile? Cât de sistematică și de clară ne este gândirea?

Există păienjenișuri psihice care pot produce învălmășeală în mintea noastră. Ele sunt produse de negativități, sentimente, obiceiuri, presupuneri și prejudecăți în plasa cărora gândirea se încurcă.CurataMintea

În asemenea situații, asemeni gâzei intrate în plasa păianjenului, ne luptăm să ne eliberăm. Este posibil ca, pe măsură ce ne luptăm, să devenim mai prinși în capcană dar, spre deosebire de gâze, omul posedă ceva care îi dă puteri să scape din păienjeniș. Acest ceva este orientarea sa psihică și modul său de gândire. Dacă gândește liber și corect, având la bază o orientarea psihică pozitivă, el poate să evite păienjenișul sau să-l curețe.

Câteva din păienjenișuri sunt și următoarele:

Nu acționăm numai pe baza logicii

Pornind de la premiza că logica înseamnă folosirea rațiunii în realizarea anumitor activități, am fi tentați să credem că toate deciziile noastre sunt luate conduși fiind de logică.

Una din pânzele de păianjen ale gândirii noastre este tocmai această presupunere că acționăm numai pe baza logicii. Exemplul ce urmează, un caz real, dovedește că nu întotdeauna este așa.

O doamnă dorea să-și viziteze fiica stabilită într-o foarte îndepărtată țară africană. Doamna suferea de rău de înălțime și îi era groază să se urce chiar și într-o telecabină sau într-un lift exterior. Fiind o persoană logică, a luat în ordine argumentele PRO și CONTRA călătorie. Față de orice argument PRO a găsit câte unul, sau chiar mai multe contra-argumente, cel mai important fiind frica cumplită de zborul cu avionul. De acest aspect se lega teama de urmările imprevizibile ale declanșării unui atac de panică în timpul zborului, inclusiv posibilitatea întreruperii de urgență a călătoriei, pe tărâmuri străine. Logica spunea că această călătorie nu trebuia să aibă loc. Doamna totuși a pornit la drum și călătoria s-a desfășurat fără probleme. De ce nu a ascultat de logică? Deoarece dorința a fost mai puternică decât rațiunea.

În viața noastră sentimentul și rațiunea trebuie să se afle în echilibru. Nici unul din cei doi factori nu trebuie să domine. Uneori însă, este corect să facem ceea ce dorim să facem și să nu ascultăm glasul rațiunii.

În acest context ni se pare semnificativă o întrebare a lui Einstein: „În cazul în care o masă de birou dezordonată este un semn al unei minți dezordonate  atunci o masă de birou goală este și ea un semn?”

Vedem paiul din ochiul altuia și nu vedem bârna din propriul ochi

Acest soi de păienjeniș nu necesită prea multe explicații.

Este mult mai ușor să vedem greșelile altora decât pe ale noastre proprii. Altfel spus, facem greșeala de a folosi față de alții o altă unitate de măsură decât aceea folosită față de noi înșine.

Dacă avem o problemă ce își are izvorul într-o divergență de păreri, ar fi corect să inițiem o introspecție la fel de exigentă ca și exigența pe care o folosim față de alții.

Nu acordăm suficientă atenție semanticii

În mod evident, cea mai mare piedică în calea înțelegerii dintre oameni o furnizează instrumentele gândirii, adică cuvintele.

Cuvintele sunt simboluri. Un singur cuvânt poate conține nenumărate acțiuni și experiențe.

De exemplu, dacă inițiem o căutare într-un dicționar englez-român după mother  (mamă  – este cel mai îndrăgit cuvânt din limba română) vom găsi următoarele posibile traduceri: mamă, maică(fig.), izvor, obârșie(fig.), placă-mamă (la fabricarea discurilor de patefon), stareță (maică), sursă(fig.), purtător de cuvânt al unui grup de homosexuali (arg.).

SEMANTICA este o ramură a lingvisticii care studiază sensul cuvintelor și propozițiilor.

Samuel Ichiye Hayakawa, unul din specialiștii acestei științe, a emis părerea că este imperios necesar să știm precis ce înseamnă un anume cuvânt în gura unui interlocutor și ce semnificație are atunci când îl rostim noi pentru că s-ar putea ca un singur cuvânt să producă controverse serioase.

De exemplu și cuvântul democrație poate naște asemenea controverse. Unii afirmă că în țara noastră democrația este totală iar alții că ea este originală. În mod evident cele două tabere nu atribuie același înțeles cuvântului.

Și, credem că mai stârnim un zâmbet: vă mai amintiți tema copiilor bipezi?

Folosirea unor condiții inițiale false

Atunci când se pornește de la presupuneri greșite, păienjenișul perturbă sigur gândirea precisă și conduce la concluzii greșite.Citat-Thomas-Jefferson

Sunt unele persoane care gândesc confuz pentru că permit cuvintelor-simbol cuprinzătoare să le tulbure mințile prin stabilirea unor condiții inițiale false.

Cele mai frecvente condiții inițiale false le furnizează cuvinte sau expresii de forma: totdeauna, numai, niciodată, nimic, totul, toată lumea, nimeni, nu se poate, imposibil. În mod frecvent, prin folosirea lor, concluziile care rezultă sunt incorecte.

Premize inițiale greșite pot apărea și altfel. Ne sună și acum în ureche un comunicat, din zilele imediat următoare lui 22 Decembrie 1989, al ministrului de interne de atunci, difuzat pe postul național de TV: „În afară de faptul că profesorii și-au însușit ajutoarele venite din străinătate, nu s-au semnalat probleme deosebite prin țară.”

Acest comunicat ne-a umplut de revoltă pentru că, prin modul de formulare, defăima întregul corp profesoral pe când știrea se referea la o școală și la câteva cadre didactice. Se pare că d-l ministru avea serioase păienjenișuri de gândire.

Asemenea formulări apar, și în zilele noastre, destul de frecvent, în mass-media.

Ascultăm dar nu auzim?

Există persoane care, în timpul conversațiilor, își ascultă interlocutorii dar nu îi aud deoarece, sunt preocupate de pregătirea unor idei pe care urmează să le spună sau, au „capul plin”.

În primul caz este vorba de dorința de a-și prepara o imagine cât mai favorabilă.

În al doilea caz este vorba de persoane auto-suficiente care consideră că părerile lor nu mai lasă loc și altor păreri. Aceste persoane de fapt își disprețuiesc interlocutorii.

Indivizii cu „capul plin” au înclinații spre extremism și resping orice altceva ce nu este în capul lor. Acest altceva ar putea fi chiar și o altă religie, o altă etnie, o altă opțiune politică etc, etc.

Nevoia motivează criminalitatea?

Majoritatea delincvenților răspund la întrebarea „De ce ai comis fapta?” cu „M-a împins nevoia.”

Ei devin ceea ce sunt și ajung la pușcărie pentru că, din cauza păienjenișului din propria gândire, sunt convinși că nevoia obligă pe toată lumea la necinste.OmBogatOmSarac

Într-unul din interviurile care i s-au luat, vestitului Al Capone i s-a pus întrebarea „De ce ai pornit-o pe drumul criminalității?” A răspuns cu un singur cuvânt „Nevoia.” Apoi, a izbucnit în lacrimi și a adăugat: „Ziarele niciodată nu au menționat faptele mele bune.” Această ultimă mențiune dovedește existența în mintea lui și a confuziei că faptele bune pot compensa relele făcute.

Orice asemănare, a poveștii despre Al. Capone cu fapte sau personaje din România actuală, este absolut întâmplătoare.

În încheiere, citându-l pe scriitorul american Zig Ziglar „Atitudinea ta, și nu  aptitudinea ta, va determina altitudinea ta!” credem că semnalăm o cale spre  curățarea eventualelor păienjenișuri din gândire și găsirea unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

04 Sep

Chiar consumați zilnic cel puțin 2 litri de apă?

“Dacă nu știi să recunoști iarba după verde și apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.”

                                                                         Nichita Stănescu

Corvoada băutului zilnic a cel puțin 8 pahare de apă ne-a ambiționat să căutăm justificări științifice pentru recomandările pe această temă care ne copleșesc.FlacoaneDeApa

Am folosit termenul de corvoadă pentru că, într-un fel, această preocupare ne creează serioase probleme cotidiene: să avem în apropiere o sursă de apă – sau să o purtăm cu noi – și să nu uităm că apa băută trebuie și eliminată.

Constatarea nr. 1 – Necesitatea băutului zilnic de cel puțin 2 litri de apă este un mit

Există unele reguli generale pentru menținerea sănătății: cât mai multe legume și fructe, mai puțină sare, cât mai multe exerciții fizice. La acestea s-a adăugat recomandarea cu apa: cel puțin 2 litri (8 pahare) pe zi.

Este chiar crucială necesitatea de a se ajunge la opt pahare pe zi pentru o stare optimă de sănătate?

Răspunsul scurt este NU, pentru că nicăieri nu se specifică nimic legat de valoarea opt.

Acest prag este un mit medical, mai vechi, despre care nu se știe exact de unde provine.

Multă lume este de părere că sursa a fost un document din 1945 al National Food and Nutrition Board (Consiliul Național pentru Alimentație și Nutriție), o agenție de consultanță guvernamentală a SUA, în care se arăta că: “O cantitate adecvată de apă pentru adulți, în cele mai multe cazuri, este de 2,5 litri pe zi. … Cea mai mare parte din această cantitate este conținută în alimentele preparate.

Se pare că o parte din oamenii care au citit acest text, au ignorat ultima propoziție și așa s-a născut recomandarea de opt pahare (aproximativ 2,5 litri) pe zi.

Textul ignorat este important pentru că apa băută, nu este singura noastră sursă de hidratare. Ea este prezentă în fructe, legume, sucuri, bere, ceai ba chiar și în cafea (despre care, în mod eronat, se susține că produce deshidratarea).

Constatarea nr. 2 – Nu ne paște pericolul deshidratării dacă nu consumăm 2 litri de apă pe zi

Senzația de sete constituie un prim semnal al deshidratării. Lipsa senzației de sete este o stare de normalitate.

Deshidratarea, când corpul a pierdut o cantitate semnificativă de apă din cauza unei boli, a unor exerciții fizice excesive sau a transpirației, este semnalată cu mult timp înainte, datorită reglajului foarte fin al organismului, prin anumite simptome, în primul rând prin senzația de sete.

Pentru evaluarea deshidratării unui individ se poate folosi osmolalitatea (o mărime ce măsoară concentrația unui lichid și care are ca unitate de măsură miliOsmoli/kgH2O) urinei.

O persoană cu aport normal de lichide și alimente produce urină de aproximativ 500-850 mOsmol/kgH2O. O valoare mai mare pentru osmolalitate înseamnă urină mai concentrată.

Un studiu publicat în American Journal of Public Health (Jurnalul American de Sănătate Publică) a folosit datele NHANE  (National Health and Nutrition Examination Survey) rezultate din examinarea, în perioada  2009-2012, a  4.134 copii, cu vârstele cuprinse între 6 și 19 ani. Mai exact, cercetătorii au determinat osmolalitatea  medie a urinei acestora.

Cercetătorii au găsit că mai mult de jumătate dintre copii au avut o osmolalitate a urinei de 800 mOsm/kgH2O sau ceva mai mare.

Pentru copiii care beau opt sau mai multe pahare de apă pe zi s-a găsit osmolalitatea, în medie, cu aproximativ 8 mOsm/kgH2O mai mică decât la ceilalți.

Altfel spus, între cei care beau și cei care nu beau 2 litri de apă pe zi nu există o diferență semnificativă. (Quod Erat Demonstrandum)

Constatarea nr. 3 – Consumul mare de apă nu are beneficii speciale pentru sănătate

Băutul de mai multă apă ne face mai sănătoși?ApaSaualtceva

Există un avantaj clar legat de apă: este lipsită de calorii. Având în vedere amploarea „epidemiei” de obezitate, ar fi un avantaj imens pentru sănătatea publică din țară, dacă toată lumea ar înlocui băuturile de tot felul cu apă.

După această concluzie urmează întrebarea dacă e mai bine sau nu să o bem în exces?

Un studiu de mare amploare a fost inițiat în Olanda anilor 1980 iar rezultatele sale    s-au dat publicității, în British Journal of Nutrition, în 2010. Cercetătorii au urmărit, timp de 10 ani, peste 120.000 de persoane, și au studiat legăturile dintre nivelurile de lichide consumate și mortalitatea cauzată de atacul de cord și accidentele vasculare cerebrale. Rezultatul a fost negativ. Nu s-a găsit nici o legătură între consumul total de lichide sau de apă și mortalitate.

În alte studii, subiecții au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri, cu mai mult consum și cu mai puțin consum de apă dar nu s-a identificat nici un impact al consumului de lichide asupra bolii renale cronice sau a mortalității cardiovasculare.

Consumul de apă în exces, nu ne face nici mai frumoși. Cercetările nu au găsit nici o dovadă că prin băutul unei cantități mai mari de apă pielea devine mai hidratată, mai sănătoasă și fără zbârcituri.

(De menționat că toate studiile s-au făcut pe oameni sănătoși. Pentru persoanele cu anumite afecțiuni medicale – de exemplu cu pietre la rinichi – probabil există beneficii ale hidratării.)

Dar o serie de studii au găsit și efecte pozitive.

Într-un studiu făcut pe 20.000 de oameni, dintr-o comunitate adventistă, subiecții au fost urmăriți timp de șase ani pentru a căuta impactul consumului de lichide asupra mortalității. Cercetătorii au constatat că băutul de mai multă apă a redus riscul de mortalitate. Pentru femei, riscul a fost mai redus în cazul celor care au băut cel puțin trei pahare de apă pe zi iar pentru bărbați, patru-cinci au dat rezultate mai bune decât mai puține de trei.

Unul din studiile comparative a constatat că mai mult de șase pahare de apă pe zi, față de unul, scade riscul de cancer de vezică urinară.

Însă este de remarcat că și în studiile care au găsit efecte pozitive, pragul a fost semnificativ mai jos de opt pahare. Nimic nu pare să sugereze că sunt neapărat necesare opt.

Constatarea nr. 4 – Există și efecte adverse ale băutului de apă în exces

Acum ne punem întrebarea: dacă există și numai o singură dovadă pentru efectul pozitiv al băutului de apă în exces fără să existe dezavantaje, nu este un motiv suficient să stăm cu flaconul de 2 litri de apă la îndemână?

Răspunsul poate fi DA dar, trebuie spus că există un aspect negativ important legat de consumul excesiv de apă.

Când este consumată în exces, apa tulbură echilibrul hidro-electric al organismului, producând hiponatremie deoarece, odată cu eliminarea apei se va elimina şi sodiu. Acest dezechilibru stă la baza intoxicaţiei cu apă. Să nu intrăm în panică: consumul normal de apă, chiar și de 8 pahare pe zi, nu poate produce intoxicaţia cu apă, ci doar consumul unor cantităţi mari pe o perioadă scurtă de timp.

Intoxicaţia cu apă, hiponatremia, afectează sistemul nervos central și sistemul circulator și se manifestă prin producerea edemului cerebral, însoţit de confuzie, agitaţie, convulsii, comă şi deces.

În cele din urmă, ce conduită să adoptăm?BautCorect

Ce este de reținut din dovada că obsesia atingerii unui scop privind apa băută în fiecare zi este neproductivă?

Nu se pot da recomandări oficiale privind cantitatea zilnică de apă de care oamenii au nevoie pentru că această cantitate este variabilă în funcție de individ: constituția, hrana ingerată, zona geografică unde locuiește, vârsta, ocupația și alți factori.

Sfatul care se poate da ca răspuns la întrebarea de mai sus este inclus în cuvintele unui medic: “Când pacienții mei mă întreabă când este cel mai bun moment pentru a bea apă, le spun: Când ți-e sete! “

Altfel spus, și în acest domeniu, numai conduita echilibrată este calea spre o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.nytimes.com/health/guides/disease/dehydration/overview.html

2. well.blogs.nytimes.com/2007/12/26/medical-myths-even-doctors-believe/?_r=0

3. ajpregu.physiology.org/content/283/5/R993

4. www.npr.org/sections/health-shots/2015/06/11/413674246/got-water-most-kids-teens-dont-drink-enough?utm_medium=RSS&utm_campaign=shotshealthnews

5. www.nytimes.com/2015/05/12/upshot/more-consensus-on-coffees-benefits-than-you-might-think.html?_r=1

6. journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0084154

7. fivethirtyeight.com/features/you-dont-need-8-glasses-of-water-a-day/

8. theincidentaleconomist.com/wordpress/no-kids-are-not-dehydrated-and-their-water-intake-isnt-a-crisis/

9. www.nytimes.com/aponline/2014/07/22/us/politics/ap-us-michelle-obama.html?_r=0

10. fivethirtyeight.com/features/you-dont-need-8-glasses-of-water-a-day/

11. www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJM199905063401803

12. ndt.oxfordjournals.org/content/29/7/1377.full.pdf+html

13. aje.oxfordjournals.org/content/155/9/827.long

14. www.scientia.ro/biologie/corpul-omenesc/3456-intoxicatia-cu-apa.html