30 Oct

Resimțiți conflictul dintre generații?

“Trăim vremuri grele: copiii nu-și mai ascultă părinții și orice prost crede că poate să scrie o carte.”

                                                                           Marcus Tullius Cicero

Conflictul dintre generații este o permanență a istoriei omenirii, existent încă din vremurile Greciei și Romei antice.

Cauza conflictului nu este greu de identificat. Așa cum nu există doi oameni cu aceleași amprente nu există nici doi oameni care să gândească identic.

Dacă pot exista divergențe de idei și între oameni de aceeași vârstă, cu atât mai mult, aceste divergențe capătă accente mai grave când este vorba de oameni aparținând unor generații diferite, care au traversat etape de evoluție diferite și dețin experiențe de viață diferite.ConflictFamilie

Amploarea și gravitatea conflictului depinde de nivelul la care el se manifestă.

Cel mai “la vedere” este conflictul dintre generațiile din sânul aceleiași familii. Persoanele mai în vârstă se plâng de “iresponsabilitatea”, “grosolănia” sau “stupiditatea” tinerilor. La rândul lor, tinerii reproșează părinților că sunt “de modă veche”, “depășiți” și “obtuzi”.

Conflictul, la acest nivel, ia amploare ocazional prin schimburi de replici de genul: părintele își apostrofează copilul “Nu se merge la teatru în blugi!” la care copilul răspunde „Ce știi tu, nu mai e ca pe vremea ta!” Urmează poate chiar o ceartă în toată regula dar, până în ziua următoare, ambele tabere uită de dispută. În unele situații, dorința de sustragere de la critica părinților se manifestă inclusiv prin încercări ale tinerilor de a deveni total independenți, prin părăsirea domiciliului părintesc.

Credem însă că forma gravă a conflictului dintre generații se manifestă prin implicarea întregii societăți în care, parte activă devine și mass-media, ahtiată după conflicte (conflictele se vând bine). Se ajunge ca uneori manifestările tinerilor față de mai vârstnici și invers să fie marcate de ură.   

Gravitatea conflictului impune unele nuanțări. În țări ca Germania, Suedia, Elveția ș.a. o sursă a conflictului este posibil să fie și “invidia” generațiilor tinere față de aparenta lipsă de griji a vârstnicilor/pensionarilor care își petrec zilele pe terasele cafenelelor, în croaziere etc. În țările respective însă, există preocupări pentru diminuarea conflictului.

La noi, conflictul dintre generații, la nivelul societății, este întreținut, din păcate  în mod deliberat, de clasa politică în frunte cu guvernanții.

Ei aplică clasicul “Divide et impera!”, prin inocularea ideii că generațiile vârstnice poartă vina pentru anii de comunism (deși chiar în aripile tinere ale unora dintre partide se regăsesc mulți promotori ai unor idei tipic comuniste).

Vârstnicilor li s-au găsit și alte vini cum ar fi și aceea că sunt prea mulți și o mare parte din resursele țării sunt cheltuite pe ei.

Într-un asemenea context, nu este de mirare că tineretul tratează problema prin prisma întrebării retorice “Ce mai vor bătrânii ăștia?”

În optica multor tineri își face loc viziunea despre generațiile vârstnice ca niște grupuri de oameni lacomi, hrăpăreți, care consumă resursele societății și continuă să le ocupe locurile de muncă.

De multe ori se fac auzite păreri ale unor tineri, și asta nu numai la noi, despre cât de frumos trebuie să fie să fii pensionar și cât de supărați sunt că această fază a vieții, mult mai ușoară, are loc atunci când ești de 65 sau mai mulți ani.

Nici seniorii nu sunt toți înțelepți. Există seniori care se plâng public despre faptul că decenii întregi au fost nevoiți să contribuie și la educația și bunăstarea generală a copiilor altora.

Unii seniori, la noi destul de puțini, spun că “Eu sunt rezolvat!” – acest lucru însemnând o anume securitate socială reprezentată de venituri sau faptul că copiii lor și poate chiar nepoții au educația asigurată.

Acest mod de a vedea lucrurile arată că ei nu realizează că a avea pentru ei nu este suficient.

Contextualitatea prezentului arată că, securitatea socială, a oricui, nu mai depinde numai de propria prudență, previziune și noroc în viață.

Ea depinde și de cât de educate sunt generațiile mai tinere, aflate în activitate, care plătesc impozite și furnizează bunuri și servicii. Acest lucru înseamnă, în același timp, că și aceste generații mai tinere au nevoie de mâncare, asistență medicală și oportunități educaționale bune.

Este posibil ca actualii pensionari să fi lucrat pentru a-și finanța propria educație și chiar pe cea a copiilor lor dar, și alte generații – începând cu părinții lor – au lucrat pentru ei.

Fiecare generație plătește impozite și taxe și pentru alții, timp de 40 sau mai mulți ani iar tinerii de azi, nu fac excepție.

În același timp, generațiile mai tinere nu ar trebui să fie supărate pe generațiile de seniori pentru că acestea din urmă continuă să contribuie, și în calitate de pensionari, la “casieria comună”.

Mai trebuie să observăm, fără răutate că, din cauza luptei acute pentru locuri de muncă, mulți tineri absolvenți locuiesc cu părinții mai mult decât generațiile anterioare. Conform unor studii, se pare că, adulții mai tineri sunt mult mai susceptibili de a cere ajutor financiar de la părinții sau bunicii lor decât invers.

Unele dintre tensiunile care înăspresc conflictul dintre generații par să se bazeze pe stereotipuri: pe de o parte boșorogi jucând golf, mergând în excursii, lacomi în a confisca resursele de la generațiile mai tinere care abia  supraviețuiesc și, pe de altă parte, oameni tineri, lipsiți de etica muncii sau de energia și dorința necesare pentru a-și croi un drum în viață.

Trendul vieții de pensionar al zilelor noastre, și nu numai la noi, este însă cu totul altul: mult mai puțin vacanțe interminabile și cafenele și mai degrabă  muncă part-time sau voluntariat în școli, spitale, organizații de caritate și pentru alte cauze.

Cei mai mulți seniori trăiesc modest, majoritatea dintre ei depind exclusiv de pensie și, cei mai mulți, se străduiesc să-și mențină independența căutând să nu fie o povară pentru copiii lor. Ba mai mult, unii seniori fac sacrificii majore pentru a ajuta ei copiii.

Tinerii pot aduce mult bine în viața de zi cu zi a bătrânilor acceptând ca seniorii, pentru care este o plăcere, să le fie mentori și să le împărtășească din propria experiență de o viață.ComunicareaIntreGeneratii

Împărtășirea de expertiză și înțelepciune poate fi reciprocă pentru că tinerii, la rândul lor, pot să-i învețe multe pe seniori.

Copiii și nepoții vârstnicilor înțeleg cu ușurință tehnologia în continuă dezvoltare, ușurință pe care ei, vârstnicii, nu o vor mai avea niciodată. Aceștia din urmă pot fi ajutați să seteze un nou sistem informatic, să folosească Facebook-ul și Twitter-ul pentru că sigur există șansa să fie cineva, mai tânăr, disponibil de a furniza ajutor.

Generațiile mai tinere și cele mai în vârstă, au experiențe de viață diferite, puncte forte și puncte slabe diferite dar, aceste diferențe pot și trebuie să conlucreze, într-un mod pozitiv, pentru a îmbogăți și înfrumuseța viețile oamenilor.

Generațiile diferite au nevoie unele de altele, toate au nevoie de sprijin, compasiune și înțelegere, nevoi ce sunt complet independente de convingerile politice, de etnie, sau de vârstă.

În loc de a evidenția diferențele dintre generații – pe care politicienii și mass-media le consideră conflicte și le ațâță ca pe un foc – ar trebui să se lucreze împreună pentru găsirea unor soluții creative pentru provocările sociale și economice foarte reale cu care se confruntă toate societățile astăzi.

Angrenarea într-o asemenea cauză, în încercarea aplanării conflictelor dintre oameni, poate fi sursa unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. drkathleenmccoy.blogspot.ro/2011/01/older-vs-younger-taming-tension-between.html

2. www.oecdobserver.org/news/fullstory.php/aid/3768/The_conflict_between_generations:_Fact_or_fiction_.html

3. www.copilul.ro/comunicare-copii/comportament-copii/Conflictele-intre-generatii-cum-apar-si-ce-poti-face-a10004.html

23 Oct

Eticheta “inteligent” poate fi păguboasă?

“Inteligența nu înseamnă să nu faci greșeli, ci să vezi repede cum poți să le îndrepți.”

                                                                                         Bertolt Brecht

Pentru părinți și educatori succesul copiilor este de importanță capitală și, în consecință, episoadele de succes declanșează potopuri de laude din partea lor.

Laudele și încurajările sunt foarte importante pentru orice om, cu atât mai mult pentru copii dar… Aici, ca de atâtea alte ori, trebuie să domine atitudinea echilibrată.

În primul rând trebuie să evităm să transformăm cuvintele de laudă în “etichete”.

Mai păguboasă, decât multe altele, pare să fie eticheta “inteligent”.

Oamenii etichetați ca “inteligenți”, la o vârstă fragedă, nu se împacă cu ideea că ei pot greși. De aceea, pentru ei există riscul să treacă prin viață într-o stare de “plafonare perpetuă”.

Indiferent de vârstă, oamenii, cărora li se “vâră în cap” ideea că ei sunt inteligenți, dezvoltă tendința de a fi vulnerabili la onorarea acestei etichete.

Din asemenea motive, nu este totuna între a-i spune unui copil “Ai făcut o treabă bună” sau a-i spune “Ești inteligent”.

Opinăm, în acest context, alături de alți părinți și educatori, pentru “evitarea etichetei inteligent”.

Acest punct de vedere este sprijinit de faptul că, atunci când ne lăudăm copiii spunându-le că sunt inteligenți, ideea: “eu sunt inteligent” se cuibărește adânc în mintea lor.

Nu este nimic rău în asta numai că, mai târziu, când acești copii suferă eșecuri, și evoluție umană fără eșecuri nu credem că există, ei gândesc: “După toate astea, oamenii vor gândi că nu sunt inteligent.”

Și, își face loc tocmai ceea ce poate fi mai rău: copiii ”inteligenți” capătă o aversiune față de posibilitatea de a face greșeli. Acest aspect este grav pentru că poate duce la sustragerea de la învățat, domeniu susceptibil la eșecuri și, poate pune sub semnul întrebării chiar succesul în viață.

Dar, ”Greșelile fac să crească creierul” afirmă doamna dr. Jo Boaler, profesor de matematică la Universitatea Stanford.Thalamus

Conform profesorului Boaler, cel puțin talamusul (o mică parte a prozencefalului, partea anterioară a encefalului), poate crește semnificativ după perioadele de stimulare cognitivă implicată în comiterea erorilor.

Pentru îmbunătățirea performanțelor oricărei persoane, ceea ce contează este ca ea să aibă o mentalitate deschisă la critică.

“Când le dăm copiilor mesajul că greșelile sunt de folos, că oamenii de succes fac greșeli, putem  schimba întreaga lor traiectorie”, este de părere profesorul Boaler. “Puteți să spuneți copiilor că au realizat ceva fantastic, dar nu-i etichetați drept inteligenți” mai susține domnia sa.

Un scor de 100% la un test de verificare este prilej de bucurii pentru toată familia. Însă, psihologul Carol Dweck îi sfătuiește pe părinți ca atunci când copiii vin acasă și anunță un asemenea succes, alături de laudele necesare, să mai și tempereze euforia prin observații de genul:  “Îmi pare rău că nu ai primit și șansa de a învăța.”

Când, la vârste timpurii, oamenii evoluează bine, academic sau altfel și, drept urmare, sunt etichetați drept “inteligenți/deștepți” sau “înzestrați”, ajung să nu prea fie dispuși să se pună pe ei înșiși sub semnul întrebării.

Pentru că se plasează în “zona lor de confort” ei se sustrag de la greșeli dar astfel se opresc din dezvoltare.

(Zona de confort este starea psihologică în care o persoană se simte familiar, relaxat, “deține controlul” și resimte niveluri scăzute de anxietate și stres. Cantonarea în zona de confort implică un nivel de performanță constant.)

Această “înghețare în decor” poate persista și pe timpul maturității.

Conform psihologilor, tema inteligenței a generat două sisteme de abordare: unul bazat pe o mentalitate “fixistă” și unul bazat pe o mentalitate “de creștere”.

Primul consideră că oamenii, de la naștere, sunt sau nu inteligenți și acest dat nu mai suferă modificări pe durata vieții.

A doua viziune pornește de la premiza că oamenii devin inteligenți și informați prin practică.TomHanks

În cartea sa, din 2006, The New Psychology of Success (Noua psihologie a succesului), psihologul Carol Dweck descrie cele două mentalități subliniind că persoanele care acceptă “mentalitatea de creștere” sunt convinse că, pentru succes, au de lucrat din greu, în timp ce persoanele cu “mentalitatea fixă” cred că vor obține succesul ușor, datorită inteligenței.

Subtilitățile în modul în care ne lăudăm copiii influențează mentalitățile pe care ei le vor dezvolta mai târziu.

Elogierea inocentă a unui copil se poate corela și cu problema insidioasă a inegalității de sex în carierele pe care americanii le numesc cariere STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics).

Astfel, fetele sunt mai afectate de mentalitatea gândirii “fixiste” atunci când sunt considerate mai puțin bune, ca băieții, la matematică și științe.Iulia Hașdeu

În consecință, destul de frecvent, fetele evită științele și matematica, iar aversiunea față de greșeli diminuează și mai mult dorința lor de a studia aceste științe.

Mentalitatea “fixistă” mai duce la o consecință: când este vorba de excelență, în domeniul matematicii și științelor, numărul de doctoranzi de sex feminin reflectă perfect această mentalitate.

Pornind de la propriile noastre observații, subscriem părerii profesorului Jo Boaler că atitudinea față de matematică (și de fizică) ilustrează cel mai bine importanța cunoașterii și evitării mentalității “fixiste”.

Ideea existenței unor persoane cu “cap de matematician” sau care posedă o “genă matematică” este cauza principală pentru atât de mult nihilism față de matematică și pentru eșecul la matematică.

Atunci când copiii ajung la ideea că ei “nu sunt oamenii matematicii”, ei pornesc pe o traiectorie descendentă și opțiunile lor privind cariera se reduc imediat și în mod substanțial.

Se vorbește de  multe ori și de existența unui “zid” în matematică: unii elevi învață matematica, până când se lovesc de acest “zid” de la care pur și simplu nu mai pot ține pasul.

Acest “zid” poate fi trigonometria, poate fi calculul diferențial ș.a. dar, poate fi și o idee fixă, apărută prin sugestie sau autosugestie.

Contrar atitudinii față de alte științe, la matematică oamenii adoptă o atitudine guvernată de gândul “eu nu sunt bun la matematică“ în loc să-l înlocuiască cu gândul “am nevoie de mai multă practică”.

În încheiere, menționăm că mai există multe alte etichetări (“prost”, “neisprăvit”, “genial”, “leneș”, etc) care pot avea un efect devastator asupra evoluției de viitor a unui tânăr. Efectele acestea nu credem că mai este cazul să le abordăm.

  

Oricum, copiii noștri, ne oferă multe picături de fericire și acestea se vor înmulți, în mod sigur, dacă nu le vom atribui etichete.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/Jo_Boaler

2. en.wikipedia.org/wiki/Carol_Dweck

3. www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/etichetele-pot-fi-nocive-chiar-si-atunci-cand-sunt-pozitive-2137917

16 Oct

Putem fi manipulați subliminal?

“Fii atent cum vorbești cu tine însuți pentru că te și asculți!”

                                                                                   Lisa M. Hayes

În anul 1957 a făcut vâlvă și a stârnit proteste vehemente în SUA știrea despre experimentul privitor la efectele mesajelor subliminale asupra publicului.

Termenul de “mesaj subliminal” și experimentul au fost popularizate în cartea lui Vance Packard, “The Hidden Persuaders” (Persuasiunile ascunse).

Cartea detaliază, printre altele, studiul care părea să fi fost făcut într-un cinematograf din New Jersey unde, într-unul din filmele proiectate, au fost inserate scurte comenzi subliminale, menite să inducă publicului dorința de a consuma mai mult popcorn și mai multă Coca-Cola.DrinkColaEatPopcorn

Din studiu rezulta că vânzările acestor produse, la standurile din holul cinematografului, ar fi crescut cu 57,5% la popcorn și cu 18,1%  la Coca-Cola.

Însă, această poveste a fost aproape sigur falsă. În 1962, însuși autorul studiului, James Vicary, specialist în marketing, a recunoscut, într-o emisiune televizată, că studiul a fost o “șmecherie”.

Abordăm acest subiect, nu pentru constatarea de mai sus ci, din curiozitate pentru temele relativ misterioase, sugestia, autosugestia și hipnoza, pe care le implică.

În acest domeniu a devenit celebru Émile Coué, farmacist și psiholog francez.

În ipostaza de farmacist, el a descoperit ceea ce mai târziu a ajuns să fie cunoscut sub numele de “efectul placebo”.

Coué a observat că, în anumite cazuri, a putut îmbunătăți eficiența unui anumit medicament dacă a lăudat pacientului eficacitatea acestuia; starea pacienților, cărora le-a lăudat medicamentul, s-a îmbunătățit mai mult decât a pacienților, cărora nu le-a lăudat medicamentul.

Acest lucru l-a determinat pe Coué să înceapă explorarea utilizării hipnozei și a puterii sugestiei.

El a continuat să creadă în efectele medicamentelor, dar a crezut, de asemenea, că mintea pacientului este capabilă să afecteze și chiar să amplifice acțiunea lor.

El și-a pus problema dacă “sugestionarea de către medic sau autosugestionarea  bolnavului determină vindecarea?”. Răspunsul găsit, în urma cercetărilor, a fost că mintea pacientului este sursa sugestiei conștiente, sau a celei inconștiente, la care corpul său reacționează.

Émile Coué  și-a pus și o altă întrebare: „dacă vindecarea bolnavulului nu ar fi posibilă prin autosugerarea unor gânduri sănătoase, pozitive și excluderea sugestiilor păgubitoare, negative?”.

Ca urmare, a lansat ideea că pacienții și-ar putea spori șansele de vindecare dacă ar folosi, pentru autosugestionare conștientă, o mantră de genul “În fiecare zi, din fiecare punct de vedere mă simt mai bine și mai bine.” și dacă, ar înlocui “gânditul la boală” cu “gânditul la vindecare”.

Potrivit lui Coué, repetarea unor cuvinte sau imagini, de un număr suficient de ori, face ca “subconștientul” să le absoarbă. El a dezvoltat astfel o metodă care s-a bazat pe convingerea că, orice idee care ocupă exclusiv mintea, se transformă în realitate dar, numai în măsura în care ideea este de domeniul posibilului.

De exemplu, o persoană fără mâini nu-și va putea crește mâinile la loc niciodată dar, o persoană care crede cu tărie că astma de care suferă va dispărea, se poate vindeca, în măsura în care organismul ei este capabil să depășească sau să controleze fizic boala.

Pe de altă parte, gândirea negativistă cu privire la boală (de genul “nu mă simt bine”) va încuraja atât mintea cât și corpul să accepte acest gând.

Sugestia și autosugestia, folosite în scopuri medicale, opuse persuasiunilor din cartea lui Vance Packard, nu sunt “șmecherii”. Ele chiar sunt capabile să producă efecte prin inducerea transei hipnotice (Stare de conștiență modificată, indusă prin hipnoză, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant.).

Mecanismul intim de producere a transei hipnotice poate fi, probabil, explicat prin fenomenul de rezonanță, cunoscut din fizică. Două corpuri care pot vibra intră în rezonanță în momentul în care frecvențele lor de vibrație devin aceleași.

În condiții de rezonanță transferul de energie de la un sistem la celălalt este maxim.

În cazul hipnozei, cele două corpuri, care pot ajunge la rezonanță, sunt creierul hipnotizatului respectiv instrumentul folosit pentru hipnotizare (de exemplu un pendul). Când instrumentul de hipnotizare are frecvența undelor cerebrale, transferul maxim de energie către creier duce la transa hipnotică.

Un asemenea gen de transfer ar putea avea loc și subliminal, dar nu înseamnă că întotdeauna se ajunge la transa hipnotică.

În transă hipnotică pot ajunge și unii operatori radar. Radarul folosește unde electromagnetice a căror frecvență, la un moment dat, ar putea fi aceeași cu frecvența undelor cerebrale ale operatorului.

Transa hipnotică a operatorilor radar ar putea provoca catastrofe așa cum, nu este exclus că s-a întâmplat, în cazul celebrului accident, în care au fost implicate navele “Stockholm” și “Andrea Doria”. În ziua de 25 iulie 1956, în jurul orei 23:10 cele două nave s-au ciocnit deși operatorul radar de pe Stockholm a identificat cealaltă navă când încă se aflau la 15 km una de alta. În accident, din cei 1706 de oameni (pasageri și echipaje), de pe cele două nave, au pierit 46. Nici până azi nu s-a găsit o explicație a pasivității operatorului radar.

Un mesaj subliminal este un mesaj (sunet sau imagine) conceput pentru a se transmite sub limitele normale ale percepției umane adică nu este perceput de mintea conștientă ci doar de subconștient.

Au fost efectuate diferite tipuri de studii ale percepției subliminale, printre altele și pe pacienți anesteziați, aparent complet adormiți (inconștienți). Deși ei au raportat lipsa oricărei cunoașteri ale evenimentelor pe timpul cât au fost anesteziați, și-au amintit informații percepute în stare de inconștiență.

De ce sunt privite cu circumspecție mesajele subliminale? Ele ar putea dobândi o anumită putere de influențare pentru că pot fi în măsură să împiedice funcțiile critice ale minții conștiente. Subconștientul este incapabil de refuz critic față de sugestii hipnotice sau subliminale.

Traseul de persuasiune al mesajelor subliminale este înrudit cu autosugestia și hipnoza, în care subiectul este încurajat să fie relaxat, când sugestiile sunt direcționate către părți profunde ale minții (mai credule).

Tehnologia mesajelor subliminale presupune, într-o prezentare simplistă, mesaje “ascunse” inserate în filme, producții TV, ș.a.EatPopcorn

Conceptul de “imagini în mișcare” (cinema) se bazează pe inerția retinei ochiului uman (persistența imaginilor pe retină timp de 1/10 de secundă) și atunci, pentru a crea iluzia de mișcare, se proiectează 23 – 30 de cadre pe secundă.

Dacă într-o asemenea serie de cadre este inserat un cadru, conținând mesajul menit a fi subliminal, mesajul respectiv va clipi pe ecran atât de repede că, nu este perceput conștient dar, va apela la mintea subconștientă a privitorului și va produce efecte măsurabile în termeni de comportament.

Tehnologia de mesaje subliminale a fost dezvoltată destul de mult și folosită în  lumea reală, inclusiv la pregătirea militarilor unor forțe armate în vederea recunoașterii navelor și aeronavelor străine (IFF  – Information Friend or Foe).

S-a pus în discuție că aceste tehnici subliminale ar fi folosite și în publicitate sau în scopuri de propagandă politică.Campania2000

Trebuie însă spus că, nu există nici o dovadă care să sugereze că a fost făcută vreo încercare serioasă pentru a utiliza astfel o asemenea tehnologie.

Consensul actual între profesioniștii de marketing este că publicitatea subliminală este contra-productivă. După părerea unora ea ar fi ineficientă iar cei mai mulți își dau seama că ar fi un dezastru în domeniul relațiilor publice dacă utilizarea publicității subliminale ar fi descoperită.

Mai există posibilitatea, dar și ea nedovedită, a folosirii publicității subliminale în campaniile electorale. După cât de mizerabili sunt foarte mulți politicieni, nu ne alăturăm celor care exclud această posibilitate.

Încheiem cu răspunsul la întrebarea din titlu: Putem fi dar, poate, nu suntem!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/James_Vicary

2. en.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Cou%C3%A9

3. en.wikipedia.org/wiki/SS_Andrea_Doria

4. www.electro-terapie.ro/index.php/2-uncategorised/166-frecvente-specifice-cerebrale

5. www.psychologistworld.com/influence_personality/subliminalads.php

6. en.wikipedia.org/wiki/Hypnosis

7. www.manifestyourheartsdesire.com/power-of-the-mind/what-is-the-schumann-resonance-and-how-can-it-help-you

8. subliminalmanipulation.blogspot.ro/

09 Oct

Hobby-urile ne pot face mai deștepți?

“Când propriile hobby-uri stau în calea muncii tale – mai merge; dar când ele stau în propria-ți cale… Ei bine…”

                                                                               Steve Martin

Da, hobby-urile ne pot face mai deștepți

Multă vreme s-a crezut că oamenii se nasc cu un anumit nivel de inteligență și, în condițiile date, singurul lucru pe care îl putem face în viață este să ne mulțumim cu nivelul potențialului de care dispunem.

Oamenii de știință au dovedit însă că, în realitate, putem mări acest potențial savurând și bucuria de a ne implica noi înșine în acest proces.

Acum știm că, prin dobândirea de noi competențe, creierul creează noi căi neuronale care îl fac să funcționeze mai repede și mai bine.

Prin urmare, răspunsul la întrebarea din titlu este DA, unele hobby-uri ne pot face mai deștepți.

Dar ce înțelegem de fapt prin hobby?

O definiție preluată din DEX: “HÓBBY, hobby-uri, s. n. = Îndeletnicire plăcută, în afara preocupărilor profesionale, exercitată în timpul liber.”

Insistăm asupra sintagmei “exercitată în timpul liber”.

Credem că majoritatea dintre noi avem un hobby: călătoriile, cuvintele încrucișate, tenisul, cusutul, pescuitul ș.a.m.d.

Unele hooby-uri sunt mai costisitoare, altele mai puțin. De exemplu, shopping-ul, ca hobby, poate fi plăcut dar, în mod cert, ne poate crea și griji financiare, deci ne face mai deștepți în măsura în care ne conduce la concluzia să fim mai cumpătați.

În orice caz, ar fi bine dacă am avea hobby-uri din categoria celor care ne pot face mai deștepți, categorie de care aparțin și cele care urmează.

Impresie răsărit de soare - Claude Monet

Impresie răsărit de soare – Claude Monet

Cântatul la un instrument muzical.

Cântatul la un instrument dezvoltă creativitatea, competențele analitice și matematice, limbajul, abilitățile motrice fine și altele.

Ceea ce oferă cântatul la un instrument și alte activități poate nu, este consolidarea corpului calos, care leagă emisferele creierului, prin crearea de noi conexiuni.

Un corp calos consolidat îmbunătățește memoria, abilitățile de conducere, de rezolvare a problemelor și funcționarea de ansamblu a creierului, indiferent de vârsta pe care o ai.

Carul cu fân - John Constable

Carul cu fân – John Constable

Cititul.

Din punctul de vedere analizat aici, beneficiile lecturii sunt aceleași indiferent că se citește Harry Potter sau ultimul număr din “Evenimentul zilei”.

Lectura reduce stresul și îmbunătățește atât inteligența cristalizată și fluidă precum și pe cea emoțională.

Toate acestea ajută la rezolvarea problemelor, punerea diferitelor piese ale cunoașterii împreună pentru a naviga mai bine prin viața cotidiană, detectarea de modele, înțelegerea proceselor și la interpretarea cu acuratețe și a răspunde sentimentelor altor oameni.

Tânără fată citind - Jean-Honoré Fragonard

Tânără fată citind – Jean-Honoré Fragonard

Sportul practicat cu  regularitate.

Exercițiile fizice făcute cu regularitate sunt eficiente și pentru creier deoarece, în timpul lor, celulele sunt inundate cu BDNF, o proteină care ajută la îmbunătățirea acuității mentale care include: memoria, învățarea, focalizarea, concentrarea și înțelegerea.

În același timp, șezutul îndelungat, în opinia unor oameni de știință, are efectul opus, afectează și împiedică creierul în a funcționa, așa bine precum ar putea.

Buchetul de dimineață - Gillou Alfred

Buchetul de dimineață – Gillou Alfred

Învățarea unei limbi străine.

Este util de știut că persoanele bilingve sunt mai bune, decât acelea care vorbesc o singură limbă, de exemplu, la rezolvarea de puzzle-uri.

Învățarea unei limbi străine permite creierului să funcționeze mai bine decât multe alte activități mentale. Se îmbunătățesc, în primul rând, competențele executive cum ar fi planificarea și rezolvarea problemelor.

În plus, vorbitul a cel puțin două limbi afectează pozitiv abilitățile de monitorizare a ambianței proprii și de orientare mai bună a atenției asupra celor ce se întâmplă în această ambianță.

Rezultă din toate acestea că ar fi bine ca persoanele cu funcții de răspundere să vorbească și alte limbi, decât cea maternă, iar cunoașterea unor limbi străine să condiționeze orice posibilitate de avansare în ierarhie.

Sonetul - Marcel Dyf

Sonetul – Marcel Dyf

Jocuri pentru antrenarea creierului.

Este util de știut că sudoku, puzzle-urile, ghicitorile, jocurile de societate, jocurile video și alte activități similare, măresc neuroplasticitatea, altfel spus, capacitatea creierului de a se reorganiza, prin schimbări ale căilor neuronale și sinapselor.

Atunci când celulele nervoase răspund în moduri noi, crește neuroplasticitatea, ceea ce înseamnă creșterea capacității de a vedea lucrurile din mai multe puncte de vedere și de înțelegere a relațiilor cauză-efect ale comportamentelor și emoțiilor. În același timp, se îmbunătățesc abilitățile cognitive.

Având în vedere că neuroplasticitatea este implicată în unele afecțiuni cum ar fi de pildă tinitusul (boală ce are ca simptom țiuitul urechilor), o mărire a ei poate ajuta la prevenirea unor asemenea afecțiuni. De asemenea, persoanele cu înaltă neurplasticitate, pe lângă faptul că învață mai repede și memorează mai bine, sunt mai puțin predispuse la anxietate și depresie.

Nud - Camil Ressu

Nud – Camil Ressu

Cusutul

Această activitate atrage după sine o stare de bine, ca rezultat al concentrării simultane, fizice și mentale, pe o anumită sarcină. Fără concentrare, e greu să coși – nenumăratele degete înțepate stau drept mărturie a acestui fapt.

Persoana concentrată pe cusut nu mai are griji de genul “ce să gătească sau ce o așteaptă la locul de muncă, în ziua următoare?”

Coordonarea mână-ochi este bună pentru creier dar și pentru păstrarea agilității degetelor. Mintea și organele agile conduc la creșterea agilității generale și a atenției.

Pornind de la faptul că multe dintre activitățile moderne nu au un rezultat final fizic și pentru unele persoane “producția” este invizibilă, un beneficiu al cusutului îl constituie și bucuria și mândria pentru realizarea fizică a unei noi lucrări, bucurie însoțită de exclamații de genul “Am făcut-o!”

Cusutul mai are un avantaj: acționează pozitiv și în cazul persoanelor în vârstă, inclusiv a celor cu demență senilă. Spre deosebire de alte activități a căror execuție a devenit mai dificilă, este o activitate familiară pe care aceste persoane și-o amintesc și pot să o execute .

Cusutul înseamnă o categorie extrem de variată de activități: cusutul de haine, de broderie, de goblen ș.a.

Cusutul de goblen are beneficii suplimentare. Unul dintre ele este dezvoltarea creativității ca rezultat al concentrării, în timpul lucrului, și pe diagrame. Urmărirea logicii diagramelor este eficientă și în menținerea trează a atenției.

Deși ar putea fi considerată o practică care nu necesită efort fizic, cusutul poate contribui la îmbunătățirea stării de sănătate fizică. Explicația e simplă: sistemul nervos fiind cel care controlează toate funcțiile corpului, când acest sistem funcționează bine, toate celelalte funcții ale organismului funcționează mai bine.

Violoncelista - Kelvin Lei

Violoncelista – Kelvin Lei

Imaginile câtorva goblenuri cusute de doamna Natalia Eilender, presărate în articol, sunt rezultate ale acestui hobby pasionant. Toate lucrările reproduc picturi celebre ale unor mari maeștri și, fiecare dintre ele, este purtătoare a câte unei picături de fericire, de care suntem convinși că au parte toți cei care au un hobby de genul celor prezentate.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. thepretenderfirst.blogspot.ro/2015/01/inteligenta-fluida-versus-inteligenta.html

2. www.thesewingdirectory.co.uk/why-sewing-is-so-good-for-us/

3. www.ohanaartsstudio.com/pages/sewingbenefitstips.htm

4. www.healthnwellnessblog.com/benefits-embroidery-sewing

02 Oct

Vă enervați frecvent?

“A te stresa este similar cu a te legăna într-un balansoar. Ai ceva de făcut, dar nu ajungi nicăieri…”
Mark Myer

Câteva surse de enervare

Pentru a defini enervarea, reținem următoarea variantă oferită de DEX: „tensiune nervoasă caracterizată prin neliniște, nerăbdare, agitație, iritare, înfuriere.”

Enervarea provine dintr-un sentiment acut de lipsă a controlului asupra celor ce ni se întâmplă sau previzionăm că ni se va întâmpla.sources-of-stress

Un exemplu la care ne gândim ar fi situația, relativ frecventă, când, aflându-ne la volan, un partener de trafic face o manevră neașteptată care ne pune în dificultate.
Pentru câteva momente suntem puși în situația de a pierde controlul asupra celor ce se întâmplă.

Dar, acest gen de enervare nu poate fi nici prevăzut, nici evitat, deci nu insistăm asupra lui.

În multe cazuri însă, și la ele dorim să ne referim, pierderea controlului asupra evenimentelor se produce pe fondul aglomerării grijilor și sarcinilor care, câteodată, toate se revarsă asupra noastră.

Una din sursele enervărilor noastre are la bază o trăsătură a naturii umane, predispoziția de a amâna însăși viața.

Copilul spune: “Când voi fi mare..”, adolescentul: „Când voi fi adult…”, adultul: „După ce mă voi căsători..” ca mai apoi să spună: „Când voi fi pensionar…”.

Metaforic vorbind, acest șir de tergiversări este echivalent cu șansa acordată fumătorilor de a aprinde țigara într-o încăpere în care, nu există calendare dar, este afișată la loc vizibil atenționarea: “În acest birou se poate fuma numai mâine!”

Această predispoziție spre amânare se află și la originea cuvintelor celebre ale unor oameni de seamă cum ar fi și filosoful scoțian Thomas Carlyle (1795 – 1881) care spunea: “Este important să vedem nu ceea ce se pierde în ceața depărtării ci ceea ce trebuie să facem acum.”

La fel, și următorul mesaj al profesorului canadian Sir William Osler, adresat studenților săi, are ca sursă aceeași meteahnă umană: „Trageți ușa de fier după ziua de ieri și închideți ușa de fier în fața zilei de mâine, pentru a rămâne în siguranță numai cu ziua de azi!”

Să fie însă clar, acest mesaj nu exclude pregătirea viitorului pentru că, profesorul mai spunea că “singurul mod de a ne pregăti pentru mâine este ca toată inteligența și însuflețirea să ni le folosim pentru rezolvarea perfectă a sarcinilor de azi”.
Același Sir William Osler îi încuraja pe studenți să-și înceapă ziua cu tatăl nostru, atrăgându-le atenția asupra următoarei propoziții din textul rugăciunii: “Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.”

După părerea mai multor psihologi, în cazul a 50 % dintre oameni, o sursă a îngrijorărilor, ce conduc la enervare, o constituie și tendința de a lua o decizie fără a dispune de suficiente cunoștințe pe care să se bazeze această decizie.StressedDesserts

Această tendință este exploatată și de delincvenții care folosesc în tâlhăriile lor, de multe ori cu succes, metoda „Accidentul”.
Ei apelează numere de telefon, îşi declină calităţi false (avocat, poliţist, procuror, medic etc.) şi solicită persoanelor apelate diferite sume de bani.
Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate ale acestora, fiu, fiică, ginere, au fost victime ale unor accidente rutiere şi au nevoie de bani fie pentru intervenţii medicale urgente fie că, au fost reţinute de poliţie pentru săvârşirea unor accidente grave (cu victime, decedate sau rănite grav), iar sumele de bani reprezintă onorariul avocaţilor, ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse în urma accidentelor rutiere.
Victimele, sub imperiul emoțiilor puternice, cauzate de vestea primită, nu pregetă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de bandiți.

O altă importantă sursă a enervărilor este, așa cum am mai arătat și cu alte ocazii, multitaskingul. De multe ori, cu acest prost obicei, ne “autoaglomerăm” cu griji care nu vor întârzia să ne streseze.

“Cei ce nu știu să învingă enervarea, mor tineri.”

Enervarea produce stres, o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, care poate determina uneori îmbolnăviri grave: depresie, anxietate, atac de cord, stop cardiac, infarct miocardic, afecțiuni ale sistemului imunitar, herpesuri, anumite tipuri de cancer, boli autoimune precum artrita reumatoidă și scleroza multiplă, afecțiuni ale pielii, ale sistemului gastrointestinal (sindromul colonului iritabil, ulcer peptidic, colită), insomnie, etc.

Este greu de crezut că există o boală pe care stresul să nu o agraveze sau că există vreo parte a corpului care nu este afectată de stres.PisicaFastFurious

Prin urmare, de fiecare dată când ne enervăm, ar fi bine să avem în vedere cuvintele lui Alexis Carrel, chirurg și biolog francez, laureat al premiului Nobel pentru medicină: “Cei ce nu știu să învingă enervarea, mor tineri.”

Este interesant de observat că, încă acum 2400 de ani, Platon zicea: “Cea mai mare greşeală la tratarea bolilor este că există doctori pentru bolile fizice şi doctori pentru bolile de suflet, când acestea nu se pot despărţi una de alta.”

Cu toate acestea, medicina psihosomatică, bazată pe experimente care au pus în evidență relația dintre psihic și somatic, ducând la o viziune unitară dintre acestea, a apărut mult mai târziu.
Abia în perioada 1936-1938 se poate vorbi de introducerea oficială a termenului de psihosomatică în limbajul medical și tot atunci și-au făcut apariția și primele societăți de psihosomatică, dar și primele reviste de specialitate.

Rețeta unui inginer pentru diminuarea stresului
Pentru evitarea enervării de mare folos ne pot fi sfaturile filosofului Thomas Carlyle și ale lui Sir William Osler, citate deja.

La acestea am putea adăuga ideea unui medic, rămas anonim, de a compara scurgerea vieții cu scurgerea firișoarelor de nisip printr-o clepsidră.
Firișoarele de nisip se scurg prin gâtul îngust doar grăunte după grăunte. Nimeni nu poate face nimic pentru a le grăbi decât dacă distruge clepsidra.
În fiecare dimineață suntem conștienți că în ziua ce urmează avem de rezolvat multe probleme dar, dacă nu le abordăm una câte una, dacă nu le rezolvăm pe rând, uniform, așa cum grăunțele de nisip cad în clepsidră, ne vom distruge mecanismele fizice și mentale.

Comparația, de altfel foarte clară, o folosim ca pe o recomandare: “O dată numai câte un grăunte de nisip!” adică „O dată numai o problemă!”

Din păcate, în viața fiecărui om se ivesc evenimente stresante care nu pot fi evitate.

Este util de știut că, pentru asemenea cazuri, putem folosi o “rețetă”, pe care o datorăm, nu unui psiholog ci unui inginer, inventatorului aparatului modern de aer condiționat, Willis H Carrier.Willis_Carrier

După părerea sa un stres iminent puternic poate fi diminuat urmând următoarele trepte:

Treapta I: Fără frică, cu sinceritate, analizăm situația stresantă și ne imaginăm care este cel mai rău lucru ce se poate întâmpla ca urmare a ei (de exemplu, un eșec la un examen).

Treapta II: După ce ne-am imaginat care este cel mai mare rău care se poate întâmpla, ne pregătim sufletește să întâmpinăm acel rău.

Treapta III: După acceptarea în sinea noastră a răului, ne liniștim și devenim capabili să ne consacrăm tot timpul și toată energia pentru a obține un rezultat mai bun decât cel mai rău, pentru care sufletește oricum suntem pregătiți.

Psihologic, acest mod de abordare înseamnă energii eliberate care pot fi folosite creativ.

Dacă acceptăm ce este mai rău, nu mai avem ce pierde și asta, automat, înseamnă că avem numai de câștigat.

De fapt, depășirea consecințelor oricărei nenorociri, ar trebui să aibă ca prim pas acceptarea a ceea ce s-a întâmplat. Această idee a fost exprimată de filosoful chinez Lin Yutang astfel: “Adevărata pace a minții vine din acceptarea a ceea ce este mai rău.”

Acum, în final, sperăm în evidența faptului că răspunsul NU, la întrebarea din titlu, îi desemnează pe posesorii câte unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:
1.
2. www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/897-de-ce-ne-enervam.html
3. www.despresuflet.ro/forum/minte-corp-f102/psihosomatica-un-curent-actual-in-psihologie-si-medicina-t1843.html
4. www.csid.ro/boli-afectiuni/psihiatrie/stresul-definitie-cauze-factori-de-stres-si-metode-de-combatere-13763206/