25 Mar

Complimentele costă?!

“Prefer să deranjez cu adevărul decât să fac pe plac cu lingușiri.”

                                                                                      SENECA

În cele ce urmează, ne vom referi la cuvântul “compliment”, atribuindu-i unul din sensurile din DEX: “Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație.”

Avem impresia că, în ultima vreme, complimentarea între oameni a ajuns la cote exagerate. La tot pasul se fac auzite schimburi de complimente de genul “Ce bine arătați!”, “Sunteți foarte elegant(ă)!”, “Aveți un IQ deosebit de ridicat!”, “Sunteți o persoană deosebită!”, “Ce pantofi frumoși aveți!” ș.a.m.d.

De ce se folosesc complimentele? Este posibil ca, în mare parte, în mod conștient, să li se atribuie o funcție socială și aceste laude să fie folosite drept cale “lingvistică de ungere” a “mecanismelor” complicate ale interacțiunilor sociale. Dar, multe dintre ele, pot fi spontane și dezinteresate.

Indiferent că sunt dintr-o categorie sau alta, există suficiente persoane care au rețineri față de folosirea lor exagerată. Ne raliem la grupul lor și credem că, un anume scepticism, față de cei care oferă laudele prea liber, să fie firesc.TuturorLePlacComplimentele

Nu este foarte greu să dăm și o posibilă explicație acestei atitudini: “fluxurile” de complimente pot fi suspectate de lipsă de sinceritate sau, mai rău, este posibil ca, în realitate, ele să fie generate de motive ascunse.

Aici este util să observăm că, din punct de vedere psihologic, primirea unui compliment poate fi generatoare a unui sentiment de inegalitate socială sau chiar și de anxietate.

Nu este exclus că și din acest motiv, cei cărora li se adresează complimente ajung uneori să reacționeze total nepotrivit.

Un asemenea gen de reacții este folosirea contra-complimentului. De exemplu, complimentul “Ce jachetă frumoasă!” ar putea provoca un răspuns de genul “Îmi place rochia ta!” care la rândul lui poate fi urmat îndeaproape de observația, plină de modestie, “Rochia asta? Am recuperat-o dintre vechituri!”

Este un șir de complimentări și contra-complimentări care pot fi categorisite, cu ușurință, ca fiind penibile.

Dar de ce, atunci când primesc complimente, unele persoane fac eforturi serioase să răspundă și acceptă asemenea situații penibile?

O primă explicație poate fi aceea că schimbul de complimente pare a conduce către un impas: pe de o parte, primirea unui compliment este echivalentă cu încălcarea normelor de modestie iar, pe de altă parte, a nu fi de acord cu complimentele înseamnă a submina funcția lor socială, de care am amintit mai sus.

Evitarea schimbului de complimente, fără de sfârșit, pare posibilă prin acceptarea lor cu un neutru “Vă mulțumesc!”. Această variantă implică însă alte complicații.

De ce? Pentru că, de fapt, a mulțumi și astfel a accepta un compliment, înseamnă în esență, a merge către asumarea unor datorii.

Toată lumea credem că a trecut prin situații când a constatat că nu se poate, pur și simplu, accepta un compliment, fără a răspunde cu ceva, fără a oferi ceva în schimb.

Pornind de aici, având în vedere implicațiile psihologice, primirea unui compliment este echivalentă cu primirea unui cadou.

De cele mai multe ori, oamenii sunt conștienți de circumstanțele în care se petrec schimburile de complimente/cadouri: dai ceva și primești ceva.

Dar, în cazurile când ei nu sunt pregătiți cu un contra-cadou, pot fi cuprinși de sentimentul de vinovăție. Primirea unui cadou, îl poate face pe cel în cauză să se simtă ca un debitor angrenat într-un ciclu de schimb economic. Cum însă oamenilor, în general, nu le place să aibă datorii, ei încearcă să înlăture, cât mai repede posibil, starea de inegalitate care apare.

S-a ajuns astfel, din păcate, la situația în care oferirea de cadouri sau de complimente, a devenit o tranzacție, cu “dă” și “ia”, adică un ritual golit de sentimente.

În consecință, în multe cazuri, oamenii oferă daruri fără tragere de inimă, fără prea multă implicare.

A dispărut acea disponibilitate, purtătoare de emoții, de a căuta cadoul care să stârnească plăcere și bucurie. Acest lucru s-ar putea întâmpla să fie așa și din cauza complexității demersului de alegere a cadoului.

Nu vorbim aici de cadourile oferite unor persoane apropiate: familie sau prieteni foarte apropiați. Ne referim la restul cazurilor, destul de numeroase, în care, oferirea unui cadou este o obligație care, mai ales în faza alegerii cadourilor, nu este prea plăcută.

Este adevărat că, pentru asemenea ocazii, există suficiente modele și ghiduri comerciale, inclusiv pe Internet  dar, chiar și atunci când persoana căreia i se hărăzește un cadou este bine cunoscută, oamenii doresc să reducă la minimum efortul necesar pentru dăruirea cadoului.

Cum destul de puțină lume își mai bate capul cu alegerea unui cadou, întregul demers a fost împins în derizoriu și, adesea, se oferă tot felul de cadouri nepotrivite.

Spre exemplu, oferirea unui parfum unei femei, poate face din cadoul respectiv un obiect lipsit de întrebuințare din cauza necunoașterii preferințelor destinatarei cadoului. Este normal să ofere acest gen de cadouri doar cei foarte apropiați, rude, prieteni, care cunosc bine gusturile persoanei căreia îi oferă cadoul.

Forțarea, în plan psihologic, a obligației de a întoarce lauda/cadoul sau a asumării sentimentului de vinovăție – provine de la apartenența la o societate structurată în jurul valorii mărfurilor și schimbului acestora.

Dacă am putea depăși complet sistemul nostru de gândire, cu privire la complimente, demersul respectiv ar trebui să implice reorganizarea tuturor formelor vieții noastre sociale și economice.

Dacă însă, vom oferi și primi complimente în mod total dezinteresat, în mod sigur, vom avea parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. semneletimpului.ro/social/manipulat-prin-complimente.html

2. aeon.co/opinions/why-receiving-compliments-can-feel-like-a-high-price-to-pay?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

18 Mar

Școala ar putea oferi mult mai multă fericire copiilor noștri!

“Ce greșeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule!”

                                                                                           George Enescu

Unul din cititorii postării noastre din 4 martie, “Școala înseamnă nefericire pentru copiii noștri!”, comentează textul respectiv și scrie, printre altele: „propun discuții cu soluții și viziuni pe temele abordate”.

Aceste cuvinte ne reamintesc că este ușor să critici fără să oferi soluții, motiv pentru care, prezentăm, ca un fel de “replică”,  o viziune care dacă ar deveni realitate ar putea înlătura unele din relele care îndepărtează copiii de școală.

Primul rău, care ar trebui să dispară, este demagogia oamenilor noștri politici care folosesc cu nonșalanță sintagma “Învățământul este prioritate națională”. Ei ar trebui să înlocuiască lozincile, cu măsuri concrete care să dovedească plasarea învățământului în prim planul obiectivelor naționale.

Învățământul ar deveni prioritate națională cu adevărat dacă, i s-ar aloca fonduri, conform necesităților și nu pornindu-se  de la ideea că, fiind un domeniu “neproductiv”, consumă “pe degeaba” fondurile bugetare.

Suntem convinși că, marea majoritate a populației țării, ar fi dispusă să renunțe la tot felul de investiții, mai mult sau mai puțin necesare, în favoarea investițiilor în fericirea copiilor lor.

În fond, investiția în tineret înseamnă investiția în viitorul țării și constituie un act profund patriotic, lucru pe care, până acum, l-au omis toți guvernanții. Ei nu țin cont de faptul că, școala lăsată în paragină conduce către o țară în paragină.

De ce ar avea nevoie învățământul de mai mulți bani?ClasaAViitorului

În primul rând pentru a i se realiza o bază materială corespunzătoare. Școlile, inclusiv cele din localitățile cele mai izolate, ar trebui să fie niște modele de civilizație.

Toți copiii ar trebui să aibă în școală condiții de civilizație cum acasă poate nu toți au. Acesta ar fi un prim pas în direcția formării de generații de cetățeni pretențioși, care să nu se mulțumească cu jumătățile de măsură, care să respecte și să aspire la condițiile de viață civilizate, pe care le poate oferi o țară europeană în acest secol XXI.

Școlile ar trebui să pună la dispoziția elevilor săli de studiu spațioase, luminoase, bine încălzite și baze sportive cu toate anexele necesare igienei de după activitatea sportivă. Ele ar trebui să fie dotate cu toalete moderne nu cu improvizații în fundul curții.GrupuriSanitare

(Vă reamintim unul din nenorocirile petrecute într-un asemenea loc:  “O fetiţă de 10 ani, elevă la Şcoala Generală din satul Viişoara, judeţul Dâmboviţa, a murit, luni – 12 martie 2012, n.n. –  după ce a căzut în fosa septică din curtea şcolii, iar alţi doi copii, care au căzut şi ei în fosă, au fost salvaţi de către personalul unităţii de învăţământ.” –  www.mediafax.ro).BazaSportiva

Învățământul ar trebui să dispună de bani pentru ca, atunci când mobilizează elitele tineretului studios la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, să le asigure condiții de cazare și masă de 5 stele și nu prin internate și cantine sărăcăcioase, selectate pe seama costului cât mai scăzut. Acești copii ar primi astfel un mesaj despre cât de mult îi apreciază și îi iubește întreaga societate.

Învățământul ar trebui să dispună de bani ca să-și permită să angajeze numai cadre didactice care respectă “Decalogul  Dascălilor De Pretutindeni” al poetei  chiliene Gabriela  Mistral, laureată a Premiului Nobel  pentru literatură în 1945 ( culturaarsmundi.ro/wp-content/uploads/2015/04/seniori9-pt-net.pdf ):

1. IUBEŞTE; iar de nu poţi iubi peste măsură, să nu iei copii în grijă.

2. SIMPLIFICĂ; a şti înseamnă a simplifica fără a dăuna esenţei lucrurilor.

3. INSISTĂ; repetă mereu aidoma Naturii care-şi poate repeta speciile până la perfecţiune.

4. ÎNVAŢĂ-I pe copii cu pasiune; gândeşte-te că numai astfel se vor apropia de frumuseţea care dă naştere la tot ce e bun.

5. ÎNVĂŢĂTORULE, nu-ţi irosi elanurile în van; ca să aprinzi făcliile trebuie să porţi focul în inima ta.

6. ÎNSUFLEŢEŞTE-ŢI vorbirea; fiecare lecţie va fi mai vie decât o fiinţă.

7. CULTIVĂ-TE pentru ca să dai şi altora.

8. AMINTEŞTE-ŢI că meseria ta are foarte puţin dintr-o marfă şi foarte mult dintr-un oficiu sacru.

9. ÎNAINTE de a-ţi începe lecţia de fiecare zi, priveşte în inima ta şi vezi dacă este transparentă.

10. GÂNDEŞTE-TE că ai o singură menire, ce depăşeşte propria-ţi voinţă: să creezi lumea de mâine!

Un corp profesoral fidel acestui decalog, în mod cert, ar atrage iubirea copiilor și nu ar stârni “ura” lor, performanță pe care, din păcate, multe din persoanele devenite în zilele noastre cadre didactice, reușesc să o atingă.SwimmingPool

O salarizare în acord cu acest decalog ar permite eliminarea din sistem a figurilor, care apar frecvent  în mass-media pentru stilul reprobabil în care practică meseria de cadru didactic meserie ce, în mod cert, pentru ele nu este vocație.

În același timp, credem că sistemul de învățământ ar atrage mult mai mult copiii dacă, s-ar conforma cunoscutului dicton latinesc “Non multa, sed multum” (nu multe [lucruri], ci mult [în sensul de considerabil]).

Mai pe românește: nu mult și prost, ci puțin și bine. Că momentan este mult și prost se vede, cu ochiul liber, în momentele când se finalizează simulările sau examenele de tot felul.

Acest aspect este de notorietate, dacă avem în vedere unele prezentări în mass-media ale “perlelor” culese de la examene sau secvențele “Vax populi” din emisiunile aproape cotidiene “Starea nației” de pe TVR 1.

Deși, teoretic, școala este frecventată de întreaga populație, nivelul de cunoștințe generale este extrem de scăzut.

Parafrazându-l pe Einstein am putea spune: ”Cultura generală este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală”. În acest caz, devine legitimă întrebarea “Cu ce se alege marea majoritate a celor care au trecut prin școală?”

Legitimitatea întrebării este susținută, uneori, inclusiv de reproșurile formulate de cadrele didactice ale unui ciclu de învățământ la adresa cadrelor didactice ale ciclului precedent. De exemplu, se întâmplă destul de frecvent, pe la orele de matematică din gimnaziu, ca profesorul să-i întrebe pe elevi: “Voi nu ați făcut tabla înmulțirii în școala primară?”

În aceeași ordine de idei, ni se pare semnificativ faptul că în cadrul secvențelor “Vax populi”, amintite, există foarte multe persoane tinere care, la întrebări de genul “Câte grame are un kilogram?” dau  răspunsuri aiuritoare, de genul: “cam 3” sau „500” sau „800-900”.

Există remedii pentru îmbunătățirea nivelului general de cunoștințe?

Evident că răspunsul nu poate fi decât DA. Specialiștii din sfera educației ar putea stabili, cu obiectivitate, care este cuantumul de cunoștințe și deprinderi necesare unui individ, în viața de zi cu zi, pe care ar trebui să i le furnizeze școala pe diferitele sale trepte. Aceste cunoștințe și deprinderi ar trebui temeinic exersate, într-un număr suficient de ore.

În baza unor asemenea date, stabilite de specialiști, s-ar putea restructura cu adevărat toate programele și manualele.

În acest context, ne amintim, cu neplăcere, de o tentativă de restructurare, de la începutul anilor 90, la care am fost de față: participam la o consfătuire organizată la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Problema supusă dezbaterii era restructurarea programelor și manualelor de Fizică pentru liceu.

La un moment dat se discuta despre programa pentru clasa a XI-a. Cineva dintre participanți, mergând pe ideea simplificării, a propus să se scoată din programă unele amănunte din tema “Curentul alternativ”.

Imediat a sărit, ca ars, un profesor universitar, membru influent al comisiei ministeriale, susținând că este inadmisibil ca un absolvent de liceu să nu studieze “temeinic” curentul alternativ. Ca urmare, nu s-a scos nimic, dimpotrivă, s-au mai adăugat câteva lucruri. Ne punem întrebarea: câte persoane, dintre cele care au absolvit liceul, cunosc măcar răspunsul la întrebarea “Ce este curentul alternativ?”

Am prezentat acest exemplu pentru a sublinia necesitatea abordării cu obiectivitate a problemei minimului de cunoștințe și nu sub presiunea unui partizanat, pentru o anumită idee sau disciplină, ca în exemplul de mai sus.

Întrebarea “Cu ce cunoștințe și deprinderi trebuie să se aleagă elevii, după studiul disciplinei Y, timp de un an, în 1-3 ore pe săptămână și cu suficiente exersări în clasă?” poate constitui un instrument de lucru util pentru restructurarea tuturor materiilor predate în școală.

În ceea ce privește aprofundările, ele s-ar putea realiza sub forma unor ore opționale, pentru elevii interesați sau, lăsate în seama învățământului postliceal și universitar de specialitate.

Alocarea de timp suficient exersării în clasă, a cunoștințelor dobândite, prin restructurare și simplificare, ar elimina și anomalia din prezent când foarte mulți părinți apelează la meditatori sau efectuează ei înșiși, împreună cu copiii, temele pentru acasă, teme care, adesea, sunt multe și dificile chiar și pentru adulți.

Credem că dacă, în fiecare dimineață, la despărțirea de copilul care pleacă la școală, membrii familiei ar putea descifra în comportamentul lui nerăbdarea și bucuria, constatarea respectivă ar constitui pentru toți o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

11 Mar

Creierul nostru funcționează mai bine în timpul iernii?!

“În plină iarnă, am înțeles, în sfârșit, că în adâncul meu sălășluiește o vară eternă.”

                                                                                             Albert Camus

Tocmai am ieșit din iarnă și putem invoca binecunoscutele versuri ale lui Topârceanu:

„Dupa-atâta frig și ceață/ Iar s-arată soarele./ De-acum nu ne mai îngheață/ Nasul și picioarele!”

Odată cu terminarea anotimpului întunecos, la sfârșitul unei perioade de “hibernare”, optimismul nostru merge până acolo încât credem că, inclusiv funcționarea creierului nostru, se schimbă în bine.

Această impresie ne este indusă de o părere, aproape generală că, din cauza tulburărilor afective sezoniere, iarna, se alterează starea de spirit, se accentuează predispoziția la depresie și creierul devine mai lent.

Oamenii de știință au ajuns însă să realizeze că acest lucru s-ar putea să nu fie chiar așa.

O investigație, care a implicat 34.294 adulți din SUA, publicată recent in Clinical Psychological Science, pune la îndoială inclusiv ideea că simptomele de depresie sunt mai deranjante în lunile de iarnă.

Cercetătorii, conduși de profesorul Steven LoBello, de la Auburn University din Montgomery, au cerut participanților să completeze, în diferite momente ale anului, un chestionar cu privire la manifestările depresiei lor, din ultimele două săptămâni.

Contrar a ceea ce s-ar putea crede, rezultatele nu au furnizat probe de niciun fel cum că, simptomele depresiei oamenilor să fi avut tendința de a fi mai accentuate în timpul iernii – sau în orice alt moment al anului.seasons-tree

Lipsa unui efect sezonier a fost completată și de observația că nici latitudinea geografică sau expunerea la lumina solară a respondenților nu au legătură cu depresia.

Pentru cercetători a devenit clar că rezultatele obținute “aruncă îndoieli serioase legate de depresiile majore, ca tulburări psihiatrice legitime cu variații sezoniere”.

Conform “teoriei populare bine înrădăcinate”, iarna aduce sau agravează depresia. Această teorie a captat imaginația publicului și a pus în mișcare o întreagă industrie bazată pe metode de a o trata, inclusiv prin folosirea luminii artificiale.

În ciuda dovezilor sumare, odată ce s-a acceptat faptul că lunile întunecate afectează starea noastră de spirit, a fost nevoie doar de un pas mic pentru a se presupune că, probabil, ele au, de asemenea, un efect advers și asupra activității noastre mintale.

Drept consecință, Internetul s-a umplut de articole cu recomandări privind combaterea depresiei de iarnă și a lipsei de eficiență în asimilarea de noi cunoștințe.

Cercetătorii au respins însă ideea efectelor zilelor reci și întunecate asupra creierului, în articolul “Seasonality in human cognitive brain responses”, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

O echipă de neurologi, condusă de Christelle Meyer, de la Universitatea din Liège, Belgia, a apelat la un grup de 28 de tineri, bărbați și femei.

Acești subiecți, în diferite momente ale anului, au răspuns la întrebări care implicau starea, emoțiile și agerimea lor, li s-au măsurat nivelurile de melatonină (un hormon care reglează ciclul de somn) și au fost supuși, folosindu-se scanarea creierului, la două teste de psihologie, unul de agerime iar celălalt un test pentru verificarea memoriei de lucru.

Cu aceste teste s-a urmărit verificarea ideii că activitatea creierului participanților este influențată de sezon.

Constatarea a fost că agerimea, starea emoțională și nivelul de melatonină, de cele mai multe ori, nu variază în funcție de anotimp iar subiecții au efectuat, la fel de bine, testele, indiferent de perioada anului, subminând astfel ideea că iarna are un efect negativ asupra capacităților noastre mentale.

Ba mai mult, într-un studiu, publicat la sfârșitul anilor 1990 în Applied Cognitive Psychology, cercetătorii de la Universitatea din Tromsø – Norvegia, arată că funcția noastră mentală ar putea chiar să fie îmbunătățită pe timp de iarnă.

Ei au descoperit puține dovezi ale efectelor sezoniere dar, cele pe care le-au găsit au fost în mare parte în favoarea unui avantaj de iarnă.

Rezumând concluziile cercetării realizate de el și de colegii lui, dr. Tim Brennan arată că “în ciuda sentimentului subiectiv că în timpul iernii poate avea loc o lentoare mentală, datele noastre nu acordă suport empiric pentru această afirmație intuitivă.”

Multor oameni nu le place iarna pentru că ne pune în fața multor provocări practice cum ar fi, cum să facem față răcelilor, gripei, ajungerii la locul de muncă prin zăpadă dar, ceea ce sugerează cercetările menționate este că, sezonul nu are un efect mistic, răuvoitor, asupra creierului nostru.IarnaStresanta

Trebuie să fim conștienți de faptul că, în general, așteptările noastre modelează felul în care percepem lumea. Astfel, și în cazul în care auzind mereu că iarna ne incetineste, făcându-ne mai lenți și mai triști, ajungem să interpretăm drept dovadă că de vină e iarna și zilele când ne simțim mai în jos, din alte motive.

Drept concluzie, este demn de reținut că datele sugerează faptul că mințile noastre sunt mai vioaie în această perioadă a anului decât în timpul verii.

Iată că și pentru zilele de iarnă, care sunt scurte și reci, există unele știri care să le lumineze și să ne alimenteze, de ce nu, cu o picătură de fericire. Dar oricum, o altă picătură de fericire ne aduce primăvara care tocmai a sosit.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. cpx.sagepub.com/content/early/2016/01/18/2167702615615867.abstract

2. nymag.com/scienceofus/2016/02/

3. www.pnas.org/content/early/2016/02/04/1518129113.abstract?sid=9f065993-8681-437a-aed1-0eccea971a8b

4. www.telegraph.co.uk/news/science/science-news/12147075/Why-winter-is-a-mental-struggle-human-brain-more-active-in-summer-scientists-find.html

5. onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/(SICI)1099-0720(199912)13:6%3C561::AID-ACP661%3E3.0.CO;2-J/abstract

04 Mar

Școala înseamnă nefericire pentru copiii noștri!

„Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală.”

                                                                                       Albert Einstein

Toți cei care avem tangență cu școala, părinți sau cadre didactice, constatăm, destul de frecvent, că sunt foarte mulți copiii cărora nu le place școala.

Multe discipline stârnesc “plictiseala” sau chiar “ura” elevilor. Pentru mulți dintre ei nu există niciun moment, al unei zile de școală, pe care să-l aștepte cu nerăbdare.

Unii părinți încearcă să atenueze acest gen de simțăminte spunându-le copiilor că, pregătirea lor pentru viață este condiționată de răbdarea de a trece peste această stare.

Printre argumentele folosite este și aceea că, școala nu este un loc de distracție sau că, nu e neapărat nevoie să le placă ceea ce studiază. Important este să obțină diploma care să le faciliteze practicarea unei profesii bănoase.

Nu numai părinții sunt cei care cred că educația este, în primul rând, o cale spre o profesie. Concentrarea atenției mai degrabă asupra educației ca mijloc și scop financiar decât asupra copiilor înșiși, evocă vremurile trecute. În perioada comunismului sintagma “Învățământul nu este productiv” era la ordinea zilei și punea o serioasă amprentă pe finanțarea învățământului.TabelComparativFinantare

Din păcate, ideea în sine a rămas adânc întipărită și în mințile diriguitorilor noștri de astăzi și, a generat inclusiv măsuri de genul “finanțarea per capita”. Așa a devenit cronică subfinanțarea învățământului.

Pornind de aici, putem găsi răspunsurile la multe întrebări pe care ni le punem toți cei cărora ne pasă de viitorul copiilor noștri.

Una din întrebări poate fi dacă într-adevăr școala are ca rol fundamental pe acela de a pregăti copiii pentru viitoarea lor profesie?

Nu negăm importanța acestui obiectiv dar, viața reală de zi cu zi a copiilor, lipsită sau nu de griji, dacă au ce mânca, unde dorm, dacă se pot juca și relaxa în mod liber în locuri sigure și plăcute, dacă adulții le pot acoperi nevoile, dacă se bucură de zilele lor, nu contează?

Există semne care ar părea să indice un răspuns afirmativ. Astfel de semne par a fi: abundența de informații privind îngrijirea copilului, mulțimea de produse educaționale, de linii de îmbrăcăminte, de planuri și meniuri pentru alimentația sănătoasă a copiilor, precum și mass-media, oferind imagini de copii drăguți și sfaturi cu privire la modul în care să fim cei mai buni posibili părinți. Pe baza lor părem a fi o societate obsedată de copii.

Dar, faptele arată altceva. Mulți dintre adulții din România de astăzi neglijează bunăstarea copiilor, mai ales când e vorba de copiii altora.

Noi permitem să li se servească copiilor atât acasă cât și la școală, alimente care le fac rău și tragedia bebelușilor din aceste zile confirmă acest lucru.

Noi tolerăm faptul că foarte mulți copii nu au acces la o îngrijire de zi cu zi, bună.

Responsabilii din sistemul educațional nu iau în considerare faptul că mulți copii își petrec zilele în săli de clasă aglomerate (una din consecințele finanțării “per capita”) și neplăcute, în clădiri nesigure, se confruntă cu plictiseala cu constrângerea și cu asprimea.EleviiRomaniNefericiti

Lipsa de interes pentru bunăstarea de zi cu zi a copiilor se exprimă și în alte moduri, mai puțin directe, dar nu mai puțin convingătoare.

De exemplu, încurajăm absolvenții noștri mai slab pregătiți să se îndrepte către învățământ și îi descurajăm pe cei mai bine pregătiți să facă acest lucru.

Acest lucru se întâmplă prin subfinanțarea, de care vorbeam, care înseamnă și salarii foarte mici pentru cadrele didactice.

Ajungem astfel și la un răspuns la întrebarea de ce rezultatele examenelor anuale de titularizare sunt mizerabile și mass-media vuiește în legătură cu slaba pregătire a cadrelor didactice.

Dar cine se orientează astăzi spre învățământ? Câți dintre părinți își sfătuiesc copiii să se pregătească pentru o carieră didactică?

Învățământul a devenit un refugiu doar pentru absolvenții învățământului superior care nu și-au găsit loc de muncă în alte domenii, mai bine plătite. Nu este de mirare că interesul lor pentru învățământ este zero sau sunt foarte slab pregătiți.

Discursul public despre copii, de obicei, este încadrat în termenii a ceea ce se va întâmpla atunci când ei vor fi adulți, iar aceste rezultate sunt de obicei formulate în termeni economici.

Dar această conexiune, pe termen lung, între copilărie și rezultatele economice nu ar trebui să excludă preocupările pentru ceea ce copiii simt, cred și fac acum. Banii din viitor nu ar trebui să pună în umbră bunăstarea din prezent.

În ultimele decenii avem, fără să știm exact cu ce urmări, două direcții către care îndreptăm simultan învățământul.

Pe de o parte, am cerut, cu tot mai mare urgență, ca școlile noastre să ridice partea de jos a societății, școlarizându-i pe absolut toți copiii.

Concomitent cerem ca elevii noștri să capete tot mai multe cunoștințe și deprinderi de nivel superior iar în acest scop aglomerăm planurile și programele școlare făcându-le greu suportabile pentru elevi.

Suntem hotărâți cu privire la predarea disciplinelor care conduc către o profesie dar, nu reușim să-i învățăm plăcerea de a fi parte a unei comunități literare, sau cum să facă din activitatea lor ceva semnificativ care le-ar putea oferi o viață satisfăcătoare.

Copiii sunt împinși spre a vedea fiecare stadiu al școlarizării ca fiind o platformă pentru o anumită realizare viitoare care duce la bogăție.

Deja elevul de clasa a VI-a știe că el nu are nevoie de alte materii decât cele din care va da examene. Poate că acelea nici nu-i plac dar, el vrea să meargă la liceu și apoi la o anumită facultate ca să poată ajunge în postura visată.

Acest gen de abordare îi privează pe copii de șansa de a descoperi ceea ce le place cu adevărat, de a descoperi cum să se gândească la subiecte complexe, cu mintea deschisă și, cum să-și găsească un scop în viață.

Unele dintre problemele cele mai greu de rezolvat în școli ar putea fi rezolvate dacă s-ar înlocui ghidarea învățământului pe criteriile financiare cu un alt obiectiv, unul care ar fi potrivit pentru toți copiii și pentru acum dar și pentru viitorul lor, obiectivul de a dobândi ceea ce unii oameni cunosc ca fiind fericirea.

Oamenii își petrec viața căutând fericirea și cei mai mulți părinți, doresc pentru copiii lor, mai presus de orice, fericirea.

Capacitatea de a fi fericiți în mod real (spre deosebire de plăcerile trecătoare) este ceea ce ne separă de alte specii și face atât de prețios darul minții umane.

Școala ar trebui să fie locul în care copiii simt bucurie, satisfacție, scop și un sentiment de conexiune umană precum și locul în care ei dobândesc cunoștințele și deprinderile care să le permită să ducă o viață fericită ca adulți.

Mulți elevi declară că școala le produce nefericire. Acest lucru se pare că nu este departe de adevăr.

Profesorul Mark Bauerlein, de la Universitatea Emory, din SUA, susține că este o greșeală să ne facem prea mult griji privind implicarea elevilor în școală. El motivează că, din moment ce elevii vor avea probabil de suportat multă plictiseală, în viața adultă, le-ar face mai bine să fie pregătiți pentru plictiseală decât să se încerce să se facă școala interesantă pentru ei.

Este un mod de gândire tentant: de ce să nu se lucreze din greu pentru a ajuta copiii și adolescenții să devină foarte buni în tolerarea plictiselii, irelevanței și frustrării?

Sistemul nostru educațional, fără să vrea, se pare că este ghidat de premisa că, plictiseala în școală este un preț acceptabil de plătit pentru succesul de viitor, ca adult plictisit.

Chiar dacă funcționează, este o soluție îndoielnică. Cercetările sugerează că, și când elevii pot tolera peste 10 ani de suprimare a nevoilor lor, în interesul salariilor viitoare, lucrurile nu ies tocmai bine. Ei devin adulți nemulțumiți.

Câți dintre noi au speranțe pentru așa ceva pentru copilul lor?

Credem că nimeni și, această constatare ne poate oferi, nouă și copiilor noștri, o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.alternet.org/education/were-making-our-kids-miserable-school

2. www.tonica.ro/de-ce-nu-le-place-copiilor-scoala/