Monthly Archives: April 2016

“Un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri. Cel care nu citește niciodată trăiește doar una.”
                                                                                 George R.R. Martin

Rândurile care urmează au fost sugerate de unele observații contradictorii apărute recent în mass-media. În unele se afirma că se citește din ce în ce mai puțin iar din altele reieșea ideea că tineretul pare din ce în ce mai atras de lectură. Poate informațiile care urmează vor putea să încline balanța în sensul, evident pozitiv, al celei de a doua observații.   

Un obicei comun al oamenilor de mare succes (evident, ne referim la oamenii de valoare și nu la miliardarii de carton care au apărut la noi, după 1989) este că ei citesc foarte mult.

Un exemplu este Warren Buffett (Warren Edward Veirdo Buffett – investitor, om de afaceri și filantrop american. Este recunocut ca fiind al 3-lea în lista celor mai bogați oameni din lume în anul 2006, al treilea și în lista anului 2007 și primul pe lista anului 2009.) care, atunci când a fost întrebat despre cheia succesului său, a arătat spre un teanc de cărți din apropiere și a spus: “Citesc 500 pagini, în fiecare zi. Așa funcționează cunoașterea. Ea construiește, precum dobânzile compuse. Toți puteți să o faceți, dar nu garantez că mulți dintre voi o vor și face…. Uite, în esență, treaba mea este doar să culeg tot mai multe și mai multe fapte și informații și să văd care dintre ele mă conduce la o acțiune”.

Dar Buffett nu este singurul lider de top din afaceri pentru care lectura ocupă o mare parte din stilul vieții de zi cu zi.

Bill Gates (Bill Gates este co-fondator al Microsoft Corporation. Este de asemenea și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la 79 miliarde de dolari.) citește aproximativ 50 de cărți pe an, ceea ce înseamnă aproximativ o carte pe săptămână.

Se poate pune întrebarea: De ce unul din cei mai bogați oameni din lume își petrece atât de mult timp cu cărțile?

Cele mai multe, din cele citite de el, sunt cărți de non-ficțiune care explică ceva despre modul în care funcționează lumea. Favoritele sale din 2015 au fost cărți despre modul în care sunt construite unele clădiri, despre cum ajung să reușească în viață copiii și despre modul în care sunt eradicate unele boli.

Într-un interviu recent pentru New York Times, Gates a explicat că “… lectura este încă principala cale pe care o am atât pentru a învăța lucruri noi cât și pentru a testa înțelegerea mea.”

El este de părere că, uneori, o carte îl ajută să vadă lucruri, de altfel familiare,  într-o nouă lumină. “De exemplu, anul acesta m-am delectat cu “Magia realității” a lui Richard Dawkins, care explică diverse idei științifice și îi vizează pe adolescenți “, arată Gates. “Chiar dacă cunoșteam deja toate conceptele, Dawkins m-a ajutat să mă gândesc la unele lucruri în moduri noi. Dacă nu poți explica simplu ceva înseamnă că, de fapt, nu ai înțeles în mod real acel lucru.”

Ceea ce este fascinant în cazul lui Bill Gates, este că el, unul dintre cei mai mari tehnologi din istorie, se bazează, pentru înțelegerea lumii, pe una dintre cele mai vechi tehnologii informaționale – cuvântul scris.

Mark Zuckerberg (programator și antreprenor american în domeniul internetului co-fondatorul și președintele rețelei “Facebook”) a decis ca în anul 2015 să citească o carte la fiecare 2 săptămâni. El a lansat pe Facebook clubul “Anul cărților” prin care să poată comenta, împreună cu comunitatea Facebook, cărțile citite.

Oprah Winfrey (realizatoare de televiziune americană care, în prezent, conform revistei “Forbes”, este cea mai bogată femeie de culoare din lume, averea personală fiindu-i cotată la 1,5 miliarde de dolari) selectează pentru membrii clubului ei „Book Club”, în fiecare lună, una dintre cărțile ei preferate, pentru a le citi și comenta împreună.

Cazurile prezentate sunt doar exemple izolate. Un studiu, realizat în SUA, care a cuprins 1200 de oameni bogați a condus la constatarea că toți aceștia au această pasiune a cititului.

Ei nu citesc la întâmplare ci sunt foarte selectivi, optând mai degrabă pentru cărți educative decât pentru cărți de entertainment. Acești oameni consideră cărțile drept o poartă de acces la cunoaștere și învățare.

Conform studiilor, există o diferență notabilă între obiceiurile de lectură ale celor bogați și a celor mai puțin bogați. Primii citesc mai degrabă pentru auto-perfecționare, educație și succes. Ei tind să aleagă cărți și publicații educaționale în detrimentul romanelor, tabloidelor și revistelor și au, în special, obsesii pentru biografiile și autobiografiile altor oameni de succes. Persoanele mai sărace citesc mai ales pentru distracție.

În cazul în care considerați că lectura nu este o cale spre succes și nu vă atrage nici pentru distracție, luați, cel puțin, în considerare beneficiile ei pentru sănătate.

S-a demonstrat că cititul ajută la prevenirea stresului, depresiei, și demenței. Totodată contribuie la creșterea încrederii, empatiei și ajută la luarea deciziilor.

După ce am vorbit de obiceiurile unor oameni de succes privind lectura, poate este interesant să menționăm și câteva dintre cărțile îndrăgite de asemenea oameni celebri.

Printre favoritele președintelui american Barack Obama se numără “Cântecul lui Solomon” de Toni Morrison, “Moby-Dick” de Herman Melville, “Gilead” de Marilynne Robinson, “Independența” de Ralph Waldo Emerson, tragediile lui Shakespeare și colecția de scrieri ale lui Abraham Lincoln.

Din lista fostului președinte Bill Clinton am reținut: “Știu de ce cântă păsările în colivie” de Maya Angelou, “Meditațiile” lui Marcus Aurelius, “Patru cvartete” de T.S. Eliot și “Omul invizibil” de Ralph Ellison.

Printre cărțile favorite ale lui Bill Gates este și “De veghe în lanul de secară” a lui J.D. Salinger iar Mark Zuckerberg indică  drept carte favorită “Eneida” lui Publius Vergilius Maro.

Experții afirmă că lectura este esențială pentru oricine aflat într-o poziție de conducere. De exemplu, în “The Harvard Business Review”, John Coleman susține că lectura ne poate face mai buni comunicatori și mai empatici.

Scotty McLennan, lector în economie politică la Stanford Graduate School of Business, sugerează că romanele pot stimula abilitățile de lider deoarece prezintă cititorilor realitățile într-un mod în care studiile de caz și cărțile de afaceri nu o pot face.

Evident, nu există un anume secret pentru a deveni plini de succes dar, o vizită pe săptămână la bibliotecă, este o modalitate aproape sigură de a vă spori cunoștințele și de ce nu, eficacitatea în pornirea unor afaceri.

Oricum, lectura vă oferă sigur o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. medium.com/life-learning/the-reading-habits-of-ultra-successful-people-d565b26f15f5#.s706b56pu

2. business.financialpost.com/business-insider/warren-buffett-book-picks

3. www.businessinsider.com/bill-gates-favorite-books-2015-10

4. www.huffingtonpost.com/2013/09/17/successful-people-favorite-books-_n_3935567.html

5. www.themuse.com/advice/20-books-that-the-worlds-most-successful-people-read-and-recommend

“Un râs bun și un somn bun sunt cele mai bune două leacuri pentru orice.”

                                                                                        Proverb irlandez

În ultima vreme a devenit un fel de modă ca unele persoane, când vorbesc despre ele însele, să se laude cu faptul că dorm foarte puțin și să facă apologia zilelor de lucru de câte 16 ore, prezentând acest mod de viață ca fiind cea mai bună cale de urmat.

După părerea lor, atât timp cât există o grămadă de alte lucruri de făcut, odihna poate fi lăsată la o parte.

Acest gen de mesaj ni se pare a fi unul dintre cele mai nocive pentru oricine le recepționează.

Susținerea epuizării nu înseamnă susținerea unui mod de lucru eficient și, ne pare rău dar, din punctul nostru de vedere, este literalmente un semn de prostie.

Oamenii de știință au sugerat că scorurile la testele de IQ se diminuează în fiecare zi care succede unei nopți în care dormim mai puțin decât ar fi normal.

Dacă o asemenea situație ar fi ocazională, ea nu ar avea o însemnătate prea mare dar, acumularea în timp a lipsei somnului suficient își poate spune cuvântul.

Oamenii care în mod regulat muncesc 16 ore pe zi, sunt epuizați. Ei sunt prea obosiți ca să mai observe că, din cauza aceasta, calitatea muncii lor are de suferit.

La acest aspect se mai adaugă și altul extrem de important: pe lângă faptul că somnul insuficient compromite sănătatea și creativitatea, el îi afectează și pe cei din jur. Cine doarme puțin, are și răbdare puțină, devine nepoliticos cu semenii, mai puțin tolerant și mai puțin înțelegător.

De exemplu, managerii privați de somn sunt teribil de deconcertanți, nu în ultimul rând, și din cauza exemplului îngrozitor pe care îl dau.

În acest context devine îndreptățită întrebarea de ce acest gen de manageri cheltuie timp și bani pentru a recruta un personal genial dacă stilul lor de conducere este caracterizat printr-o permanentă stare de nesimțire?

Unul din argumentele folosite în favoarea perioadelor de lucru prelungit este acela de a obține mai mult de lucru, mai multe comenzi dar, ar trebui să se pună și problema calității muncii oferite? În acest context, se mai poate, justifica lipsa susținută de somn, atât timp cât serviciile prestate sunt de calitate mult mai slabă? Cei care nu țin seama de aceste lucruri nu gândesc corect.

Se mai folosește un argument în favoarea orelor multe de lucru: când cineva se află la început de drum trebuie să dea din el tot ceea ce are mai bun. Această stare de spirit este oarecum de înțeles și reflectă cu siguranță și ceva adevăr.

Problema însă este aceea că, ulterior startului, oamenii nu se mai opresc din acest mod de lucru. Suntem creaturi cu obișnuințe. Lucrurile pe care le facem la începuturi devin obișnuințe și tind să se permanentizeze.

În cazul în care lucrăm ore lungi la început, și asta e tot ceea ce știm, putem ajunge cu ușurință sub imperiul concepției că aceasta este singura modalitate de a opera. Foarte multă lume cade în această capcană.

Din acest motiv, mai ales atunci când suntem la începuturi, în faza de formare a propriilor obiceiuri – ar trebui să dormim mereu pe săturate. Astfel vom începe mai bine, vom gândi mai bine și vom fi un coleg și șef mai bun.

Somnul, cum am mai arătat, este esențial pentru creativitate. El este foarte bun pentru rezolvarea oricăror probleme. Explicația este simplă. Creierul este activ și pe timpul somnului. El funcționează pentru noi în diferitele sale zone și de o manieră de care nu se poate vorbi în perioadele de trezie. Devine astfel posibilă întrebarea: nu dorim să ne trezim mai degrabă cu noi soluții în cap, decât cu pungi vinete sub ochi?

Desigur, uneori, situații de urgență necesită ore de muncă în plus când termenele nu pot fi mutate și este nevoie de un efort suplimentar. Așa ceva se mai poate întâmpla dar, nu e motiv de îngrijorare pentru că epuizarea nu este susținută; este temporară. Insistăm însă, asemenea cazuri trebuie să fie excepția și nu regula.

Pe termen lung, munca nu este mai importantă decât somnul. Dacă nu aveți certitudini privind importanța somnului, gândiți-vă la o realitate bine cunoscută: se moare mai repede din cauza lipsei de somn decât fără mâncare.

Credem că ar fi obligatoriu să luăm în considerare că, foarte puține probleme trebuie rezolvate cu 12, 13, 14, sau 15 ore pe zi de lucru. Aproape totul poate aștepta până dimineața următoare.

Conștienți fiind de acest adevăr, veți avea parte de nopți cu somn odihnitor și de zile aducătoare de picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. m.signalvnoise.com/being-tired-isn-t-a-badge-of-honor-fa6d4c8cff4e#.xqxdy8c97

„Vindecarea nu se datorează medicamentului, ci încrederii în medicament.”

                                                                          Bruce Harold Lipton

Despre “efectul placebo” am mai vorbit în postarea „Putem fi manipulați subliminal?”. Reamintim că psihologul și farmacistul francez Émile Coué (1857-1926), a devenit celebru și prin descoperirea, în ipostaza de farmacist, a ceea ce mai târziu a ajuns să fie cunoscut sub numele de “efectul placebo”.

El a observat că, în anumite cazuri, a putut îmbunătăți eficiența unui anumit medicament, dacă a lăudat eficacitatea acestuia; starea pacienților, cărora le-a lăudat medicamentul, s-a îmbunătățit mai mult decât a pacienților, cărora nu le-a spus nimic despre medicament.

În zilele noastre, cei mai mulți dintre noi știu deja unele lucruri despre efectul placebo. Placebo înseamnă ceva care pare a fi un tratament medical “real” – dar nu este – poate fi o pastilă, o lovitură, sau un alt tip de “fals” tratament.

Ceea ce au în comun toate placebo-urile, este faptul că ele nu conțin o substanță activă menită să afecteze sănătatea.

Ca parte a cercetărilor medicale tipice, de exemplu într-un studiu privind scăderea nivelului de colesterol, unui grup de pacienți – grupului de control – i se administrează o substanță inertă (de obicei o pastilă de zahăr) iar unui alt grup i se administrează medicamentul real. Nimeni dintre componenții celor două grupuri, nu cunoaște cărui grup îi aparține și ce i s-a administrat. Toți știu că li s-a administrat medicamentul real. În mod surprinzător și pacienții cărora li s-a administrat placebo prezintă uneori o îmbunătățire reală a simptomelor lor. Cercetătorii compară efectele medicamentului și ale placebo-ului asupra participanților la studiu. În acest fel, ei pot determina eficacitatea noului medicament și pot verifica efectele lui secundare.

Există chiar și situații în care un placebo poate produce rezultate și atunci când oamenii știu că iau un placebo.

Studiile arată că placebo-urile pot avea un efect asupra stărilor, cum ar fi:

• depresia

• durerea

• tulburările de somn

• sindromul colonului iritabil

• menopauza

Cercetările privind efectul placebo, s-au concentrat asupra relației dintre minte și corp. Una dintre cele mai comune teorii este aceea că efectul placebo se datorează așteptărilor unei persoane. În cazul în care o persoană se așteaptă ca o pastilă să o ajute cu ceva, este posibil ca propria chimie a corpului să poată provoca efecte similare cu ceea ce ar fi putut cauza un medicament.

De pildă, într-un studiu, oamenii au primit un placebo și li s-a spus că este un stimulent. După ce au luat pilula, pulsul lor s-a accelerat, tensiunea lor arterială a crescut și vitezele lor de reacție s-au îmbunătățit.

De asemenea, experții sunt de părere că, există o relație și între cât de mult o persoană se așteaptă să aibă rezultate și apariția sau nu a rezultatelor respective. Cu cât așteptarea este mai mare, cu atât mai probabilă este apariția efectelor pozitive.

Este interesant de menționat că, poate exista un efect chiar și datorită interacțiunii dintre pacient și personalul medical de îngrijire.

Faptul că efectul placebo este legat de așteptări nu îl transformă în ceva imaginar sau fals.

Unele studii au dovedit că, există modificări fizice reale care apar cu efectul placebo ca de exemplu, creșterea producției de endorfine, unul dintre analgezicele naturale ale organismului.

O problemă însă cu efectul placebo, este aceea că, în timpul unui studiu, poate fi dificil să se facă distincție între efectul placebo și efectele reale ale unui medicament.

O tendință opusă efectului placebo, care în mare măsură a fost trecută cu vederea de comunitatea cercetătorilor, este “efectul nocebo”. Acesta este fenomenul în care substanțele inerte sau simplele sugestii negative despre substanțe produc efecte negative asupra unui pacient sau participant la cercetare.

Pentru unele persoane, simpla informare cu privire la potențialele efecte secundare ale unei pastile sau proceduri este suficientă pentru a le provoca reale simptome negative.

Ca și “efectul placebo”, acest efect, este încă puțin înțeles și se consideră a fi o combinație între condiționarea pavloviană și reacția față de așteptări.

Recent, cercetătorii de la Universitatea Tehnică din München au publicat unul dintre cele mai amănunțite cercetări cu privire la efectul nocebo.

Ei au examinat mecanismele biologice care stau la baza lui și problemele pe care le provoacă, în practica clinică, pentru medici și cercetători. Concluzia lor: “deși uluitor efectul nocebo este surprinzător de comun și ar trebui să fie luat în considerare, zi de zi, de către personalul medical”.

În multe dintre experimentele făcute, s-a analizat în ce măsură sugestia sau așteptarea durerii au produs creșteri semnificative ale efectelor secundare negative suferite de participanți.

De exemplu, în unul din studii, la 50 de persoane, care sufereau de dureri de spate cronice, li s-a aplicat un test de flexibilitate. La jumătate dintre ei li s-a spus dinainte că testul ar putea provoca unele dureri, în timp ce celorlalți nu li s-a spus. După test, primul grup a raportat semnificativ mai multă durere resimțită, în ciuda faptului că toți au trecut exact prin aceeași procedură.

Într-un alt experiment, unui grup de pacienți i s-a administrat medicamentul Finasteride, pentru a li se ameliora simptomele bolii de prostată. Jumătate dintre ei au fost informați că medicamentul ar putea provoca disfuncție erectilă, în timp ce cealaltă jumătate nu a primit această informație: 44 % din primul grup au raportat că au constatat disfuncții erectile comparativ cu doar 15 % din celălalt grup.

Efectul nocebo ar putea fi chiar suficient de puternic pentru a ucide. Intr-un studiu de caz, cercetătorii au avut în vedere o persoană care a încercat să se sinucidă ingerând 26 de pastile. Cu toate că acestea au fost doar comprimate placebo, fără a fi capabile de a face rău pacientului nici măcar într-o astfel de doză mare, s-a constatat o scădere periculoasă a tensiunii sale arteriale și au fost necesare injecții cu lichide de stabilizare. După ce s-a dezvăluit faptul că medicamentele ingerate au fost pastile de zahăr, simptomele au dispărut repede.

Cercetătorii sugerează că medicii ar trebui să reconsidere credințele convenționale despre managementul durerii, pentru a evita efectele secundare de amplificare a durerii.

Se crede că pregătirea în mod corespunzător a unui pacient pentru durere, incluzând încurajări de genul “s-ar putea să vă doară un pic” – este cel mai bun mod de a minimiza anxietatea, pacientul știind la ce să se aștepte.

Unul din experimente a dovedit că, până și cuvintele folosite de către un medic, înainte de injectarea substanțelor radiografice, a afectat amploarea durerii suferite de pacient. Cu cât s-au folosit mai frecvent cuvintele “usturime”, “arde”, “rănit”, “rău”, “durere” ș.a., cu atât mai mult disconfort a fost resimțit de către pacienți.

Desigur, încercarea de a evita situațiile neplăcute îl plasează pe medic într-o dilemă etică: limitarea disconfortului pacientului ar putea fi în contradicție cu menținerea lui în cunoștință de cauză cu privire la procedura care i se aplică.

Pentru a depăși acest gen de tensiuni, cercetătorii îi sfătuiesc pe medici ca, în general, să sublinieze aspectele pozitive (să îmbrace avertismentele în expresii de genul “majoritatea pacienților tolerează bine acest lucru”) iar în cazul unor reacții adverse ușoare chiar să păstreze tăcerea.

Configurarea modului în care medicii ar trebui să se ocupe de temerile și anxietățile pacienților, se pare că poate fi la fel de dificilă ca și lupta împotriva bolilor și a infecțiilor reale.

În mod surprinzător, din cele de mai sus desprindem că “ceea ce nu știi, nu te poate răni” și poate mai degrabă așa, primești câte o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Cou%C3%A9

2. www.webmd.com/pain-management/what-is-the-placebo-effect

3. www.smithsonianmag.com/science-nature/what-is-the-nocebo-effect-5451823/?no-ist

4. www.bodyinmind.org/placebo-vs-nocebo/

“Nu da vina pe oameni că te-au dezamăgit. Dă vina pe tine că ai avut așteptări prea mari.”

                                                                                    Autor necunoscut

Așteptările noastre sunt determinante pentru realitatea în care trăim. Poate și din acest motiv, când vine vorba de a atinge unele obiective, dacă nu suntem pătrunși de credința că vom reuși, mai mult ca sigur, nu vom reuși.

Cercetări efectuate la Louisiana State University arată că oamenii care cred în ei înșiși folosesc o mai mare parte a creierului decât cei care nu cred. Ei devin mai capabili de a-și rezolva problemele pentru că se pot apropia de ele din mai multe unghiuri și își pot adapta abordarea după necesități.

Partea mai complicată a lucrurilor, privitoare la așteptările noastre, este generată de faptul că ele au impact și asupra altor oameni, lucru care a fost dovedit de cercetătorii de la Harvard, încă în anii 1960. Obținem maximum de la alte persoane, atunci când credem în ele.

Când tratăm cu neîncredere strădaniile cuiva (sau ceva) practic, îi asigurăm eșecul. Acesta este efectul “nocebo”, opus efectului “placebo”.

De pildă, pacienții care au așteptări scăzute pentru unele proceduri sau tratamente  medicale tind să aibă rezultate mai slabe decât cei care se așteaptă la succes.

La fel, un medic, chiar dacă folosește un tratament care are o rată mare de succes, verificată clinic, dacă îl prezintă într-o lumină negativă, are o probabilitate crescută pentru un rezultat negativ.

Arătam că așteptările noastre ne modelează propria realitate și ne pot schimba viața, emoțional și fizic. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenți (și conștienți) la așteptările pe care le nutrim pentru că cele greșite ne fac, în mod inutil, viața mai dificilă.

Iată câteva așteptări, sigur, greșite:

Viața trebuie să fie echitabilă

Toți ne-am spus de nenumărate ori (și probabil am spus-o și altor persoane) că viața nu este corectă dar, în ciuda părerii noastre, inechitățile nu dispar.

Un număr surprinzător dintre noi se așteaptă în subconștient ca viața să fie corectă, și credem că orice abuz, pe care îl întâlnim, chiar dacă nu facem nimic pentru asta, va fi cumva echilibrat.

Dacă aceasta este starea noastră de spirit actuală, este timpul să renunțăm la ea. Nu vom putea niciodată să punem capăt tuturor nedreptăților din jurul nostru.

Oportunitățile îmi vor cădea în poală

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl putem face în viață este să descoperim oportunitățile.

Faptul că am merita o mărire de salariu, o promovare, sau o mașină de serviciu, nu înseamnă că acest lucru se va și întâmpla. Trebuie să facem ceva ca acest lucru să se întâmple; trebuie, mai întâi de toate, să muncim din greu.

Demersurile noastre trebuie să fie însoțite de gânduri de genul: “Ce pași este necesar să fac?”, “Ce obstacole vor fi în calea mea și ce trebuie să fac pentru a le elimina?”, “Ce greșeli, care mai degrabă să mă depărteze decât să mă apropie de obiectivele mele, aș putea face? ” ș.a.

Toată lumea ar trebui să mă placă

Lumea în care trăim este astfel făcută încât, fără nici un motiv serios, tot felul de oameni decenți și respectabili nu sunt pe placul celorlalți.

Dacă avem credința că toată lumea ar trebui să ne placă, vom avea mari dezamăgiri, atunci când vom constata că nu este așa, că nu-i putem câștiga pe toți.

Putem atenua această stare de lucruri dacă, atunci când presupunem că oamenii sunt pe cale să ne placă, vom folosi “scurtături”  adică, înainte ca celelalte persoane să se lămurească pe deplin ce gândesc și simt, vom ieși în întâmpinarea lor cu solicitările noastre.

Oricum, în loc să așteptăm ca, pur și simplu, oamenii să ne placă, ar fi mai bine să ne concentrăm pe câștigarea respectului și încrederii lor.

Oamenii ar trebui să fie de acord cu mine

Acesta este un obiectiv greu de atins, poate chiar imposibil. Sigur, suntem conștienți și răspunzători de afirmațiile noastre însă, așteptarea ca oamenii să fie de acord cu noi pentru că ideile noastre sunt extraordinare sau din politețe, este o altă poveste.

Ceva ce este evident pentru noi s-ar putea să nu fie la fel pentru cineva care are alte experiențe și o altă agendă de lucru, prin urmare, nu trebuie să ne simțim jigniți atunci când ceilalți nu sunt de acord cu noi.

De asemenea, nu trebuie să presupunem că există doar o singură soluție corectă (a noastră). Ar fi, în schimb, mai util să ne concentrăm pe modul în care am putea găsi soluții bune pentru toată lumea.

Oamenii știu ce am vrut să spun

Nimeni nu poate citi în mintea noastră, de aceea, nu întotdeauna sau rareori, ceea ce aud celelalte persoane coincide cu ce încercăm să le spunem.

Nu ne putem aștepta ca oamenii să ne înțeleagă doar pentru simplul fapt că vorbim. Ceea ce spunem trebuie să fie exprimat clar.

Când cerem cuiva să facă ceva trebuie să-i oferim întregul context iar când explicăm un concept mai complex, trebuie să dăm informații relevante.

Comunicarea nu are nicio valoare în cazul în care nu este clară, iar comunicarea nu va fi clară până când nu alocăm timp pentru a înțelege perspectiva interlocutorilor.

Voi eșua

Am mai arătat și nu mai insistăm că, în cazul în care ne așteptăm să eșuăm, avem toate șansele să o facem.

Trebuie să acceptăm că, în viață, uneori eșuăm iar alteori reușim. Dacă însă urmărim ceva, în care credem cu toată ființa, prin efort susținut, sigur vom reuși.

Lucrurile mă vor face fericit

Sigur, lucrurile pot face viața mai distractivă și confortabilă pe termen scurt, dar nu ne pot face fericiți pe termen lung.

Prea mulți dintre noi speră într-un eveniment viitor (“Voi fi fericit când voi obține acea promovare”, “Voi fi fericit dacă voi avea mașină” ș.a.) care ne va face fericiți pentru totdeauna, în loc de a privi mai adânc starea de eventuală nefericire actuală.

În cazul în care nu reparăm ceea ce se întâmplă în sinele nostru, nici un eveniment sau element extern nu ne poate face fericiți, și mai ales pentru totdeauna, indiferent cât de mult ne dorim asta.

Pot schimba pe altcineva

Există doar o singură persoană în această lume care ne poate schimba, cu adevărat, pe oricare dintre noi: noi înșine. Singurul mod în care oamenii se pot schimba este propria dorință și propriile acțiuni, din cele necesare pentru a se schimba.

Cu toate acestea, uneori, este tentant să încercăm să schimbăm pe altcineva, să alegem persoane cu probleme, gândind că le putem “repara”. Dacă persoana în cauză nu dorește același lucru, un asemenea demers este sortit eșecului.

Trebuie să ne construim  viața, pe cât posibil, înconjurați de valorile unor oameni autentic pozitiviști iar oamenii problematici, care nu fac altceva decât să ne tragă în jos, trebuie evitați.

Ajunși la final, putem spune că, renunțând la unele așteptări eronate, cum sunt și cele pe
care le-am menționat, avem șansa să ne “asezonăm” propria viață cu picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.descopera.ro/stiinta/9902620-efectul-nocebo-atunci-cand-credinta-ne-omoara

2. www.linkedin.com/pulse/unrealistic-expectations-do-you-harm-dr-travis-bradberry

3. inimafericita.ro/2015/04/05/asteptarile-otrava-sufletului-nostru/

“A decide ce să nu faci este la fel de important cu a decide ce să faci.”

                                                                                    Steve Jobs

Deși pe Internet există multe postări despre multitasking și noi înșine am mai abordat subiectul nocivității sale, adăugăm aceste rânduri, bazându-ne pe adevărul dictonului latinesc “Repetitio este mater studiorum”.

Pornind de la obiectivul general al blogului nostru, sperăm ca astfel să le fim de  ajutor celor care, contrar multiplelor recomandări, continuă să folosească din greu multitaskingul, ba unii chiar cred, despre ei înșiși, că sunt maeștri viteji ai multitaskingului și nu-și dau seama că își fac singuri rău.

Iată câteva argumente pe care poate încă nu le-am mai folosit:

1. Creierele noastre nu au fost construite pentru multitasking

Creierul nostru este proiectat să se concentreze pe un singur lucru la un moment dat și, bombardarea lui cu informații nu face decât să îl încetinească.

În acest sens, neurologul Earl Miller de la MIT (Massachusetts Institute of Technology), arată că, de fapt, creierul nostru “nu se conectează bine la multitasking … atunci când oamenii cred că sunt în multitasking ei, de fapt, trec foarte rapid de la o sarcină la alta. Și, de fiecare dată când o fac, există un cost cognitiv.”

Permanenta comutare între sarcini, esența multitaskingului, încurajează obiceiurile proaste ale creierului.

Când terminăm o sarcină, fie ea și minoră (trimitem un e-mail, răspundem la un mesaj text, postăm un tweet – mesaj de cel mult 140 de caractere), creierul este imediat inundat de dopamină, hormonul recompensei.

Întrucât creierului nostru îi place acest hormon, suntem astfel încurajați să ne păstrăm în zona comutărilor între mini-sarcini care ne dau satisfacții instantanee.

Se creează astfel o buclă periculoasă de feedback, care ne face să ne simțim ca și cum am realiza ceva mult mai însemnat pe când, în realitate, nu facem deloc mare lucru (sau cel puțin nimic care să necesite prea multă gândire). Unii chiar consideră că checking-ul de e-mail/Twitter/Facebook – constituie un fel de dependență nevrotică.

2. Multitaskingul scade calitatea și eficiența muncii

Multitaskingul face mai dificile organizarea gândurilor și filtrarea informațiilor irelevante și, reduce eficiența și calitatea muncii noastre.

Un studiu realizat la Universitatea din Londra a arătat că, la subiecții care folosesc multitaskingul, în timp ce efectuează sarcini cognitive, s-au constatat scăderi semnificative (chiar prăbușiri) de IQ. Altfel spus, multitaskingul ucide creierul.

Prăbușirile de IQ sunt similare cu ceea ce se poate vedea la persoanele care sar peste noapte din somn sau care fumează marijuana – manifestări care, trebuie să recunoaștem, au în ele ceva terifiant.

De asemenea, s-a constatat că multitaskingul crește producția de cortizol, hormonul stresului.

Ca urmare, creierul, comutând permanent între asemenea mecanisme, producătoare de cortizol, ne “furnizează” mult stres și ne obosește, lăsându-ne extenuați psihic (chiar și în perioadele de început ale unei zile de lucru).

Căsuțele poștale (inbox) ale diferitelor aplicații se află la baza celor mai mari neplăceri produse de multitasking.

Unele studii au arătat că, chiar și posibilitatea de multitasking invocată de constatarea existenței unui e-mail necitit în inbox, poate reduce efectiv, cu 10 puncte, IQ-ul!

Fiorul constatării sosirii unui nou e-mail în inbox-ul nostru ne menține în permanență “cu gândul aiurea”.

Un studiu al McKinsey Global Institute (institut specializat în cercetări vizând managementul eficient) a constatat că angajații își petrec 28 la sută din timpul lor săptămânal de lucru, controlându-și mesajele de poștă electronică.

E-mailurile sunt problematice, dar mesajele multimedia (MMS) sunt și mai rele, cerând mai mult efort și atenție.

Ne putem proteja de problemele mentale produse de multitasking, prin stabilirea unui program mai strict de verificare a e-mailurilor.

De exemplu, putem să dedicăm un timp, limitat, controlului email-urilor, de pildă de trei ori pe zi, (când ajungem la muncă dimineața, la prânz și înainte de a părăsi locul de muncă, la sfârșitul zilei). De asemenea, ne putem dezactiva notificările privind mesajele multimedia și, de asemenea, putem alege anumite momente pentru verificarea telefonului.

3. Pentru bărbați multitaskingul e și mai rău

În cazul bărbaților, rezolvarea concomitentă de sarcini multiple le poate diminua IQ-ul chiar și cu 15 puncte, transformându-i în echivalentul cognitiv al unui copil de 8 ani.

4. Prejudiciul creat de multitasking ar putea fi permanent?

Cercetări mai noi sugerează inclusiv posibilitatea ca daunele cognitive asociate cu multitaskingul să fie permanente.

În acest sens, într-un studiu, cercetătorii de la Universitatea din Sussex (Marea Britanie) au efectuat scanări RMN pe creierele indivizilor care au petrecut timp pe mai multe dispozitive simultan (de exemplu citeau mesaje text în timp ce urmăreau TV-ul).

Scanările RMN au arătat că subiecții care au folosit multitaskingul mai des au avut o densitate mai mică a creierului în cortexul cingular anterior, adică în zona din creier responsabilă de empatie și de controlul emoțional.

Cercetarea însă, nu este suficient de detaliată pentru a determina dacă multitaskingul este responsabil pentru aceste efecte sau pentru leziunile creierului puse în evidență. În orice caz, indiferent că este sau nu este multitaskingul de vină, obiceiul în sine nu este bun.

Drept concluzie, se poate afirma cu tărie că multitaskingul nu este o abilitate pe care să o adăugați la CV, ci mai degrabă un obicei prost căruia ar trebui să-i puneți capăt.

Dezactivați notificările, verificați inbox-urile în intervale orare bine precizate și respectate ale zilei și poate că, pe termen scurt, vă veți simți mai puțin fericiți dar rămânerea cu mintea clară și sănătoasă, pe termen lung, poate fi motivul absorbției unei reale picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/Earl_K._Miller

2. medium.com/life-tips/multitasking-is-killing-your-brain-79104e62e930#.ei8qqdwgy