30 Jul

Suntem buni ascultători?

„Atunci când vorbești repeți doar ceea ce știi; dar când asculți s-ar putea să înveți ceva nou.”                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       Dalai Lama

Din păcate, destul de frecvent, întâlnim persoane cu care, dacă stăm de vorbă, constatăm că ne aud dar nu ne ascultă.

Care este deosebirea?

A auzi înseamnă a percepe sunetele cu ajutorul auzului iar a asculta înseamnă ceva mai mult, înseamnă și a fi atent și a da importanță la ceea ce se spune.

Persoanele de care pomeneam sunt probabil prea ocupate cu propriile probleme pentru ca să mai înregistreze și spusele interlocutorilor și, drept urmare, răspund cu „prefabricate”.

La rândul nostru, este foarte probabil să credem despre noi înșine că suntem buni ascultători pentru că, în general, aprecierea oamenilor privind propria capacitate de ascultare seamănă mult cu evaluarea propriilor abilități de conducere auto, despre care foarte mulți adulți cred că le au peste medie.

Se pare că, cei mai mulți oameni cred că a fi bun ascultător presupune trei lucruri:PărereaTradițională

  • să nu vorbim atunci când alții vorbesc;
  • prin expresii faciale și sunete verbale (“îhî”, „aha”) să îi facem pe interlocutori să știe că îi ascultăm;
  • să fim practic, capabili să repetăm, cuvânt cu cuvânt, ceea ce interlocutorul a spus.

Multe sfaturi ale consultanților în management, se înscriu pe aceeași linie:  încurajează ascultătorii să rămână liniștiți, să dea din cap, să emită sunete verbale și chiar să-l încurajeze pe cel care vorbește spunând câteodată ceva de genul “Deci, lasă-mă să mă asigur că am înțeles. Ceea ce spui este … “.

În totală opoziție cu toate acestea, se află Dr. Jack Zenger și Dr. Joseph Folkman, reputați specialiști americani în leadership, care pe baza unor cercetări  sugerează că respectarea celor 3 cerințe este departe de a descrie complet bunele abilități de ascultare.

Ei au analizat datele care descriu comportamentul a 3,492 de participanți la un program de dezvoltare conceput pentru a ajuta managerii să devină antrenori mai buni.

Printre aceștia, în primul rând, au fost identificați cei care au fost percepuți ca fiind cei mai eficienți ascultători (top 5%).

În continuare, cei mai buni ascultători au fost comparați cu media tuturor celorlalte persoane aflate în grupul de studiu.

În acest fel au fost identificate diferențele dintre ascultătorii cei mai buni și ascultătorii medii.

Cercetarea a condus la câteva concluzii surprinzătoare, alături de altele care era normal să fie sesizate.

Concluziile generale pot fi grupate în patru constatări principale:

  • A fi bun ascultător nu înseamnă să fii tăcut, în timp ce celălalt vorbește. Din contră, sunt mai buni ascultători cei care pun în mod periodic întrebări care promovează descoperirea și înțelegerea deși punerea de întrebări contravine ușor ideilor mai vechi.

Rămânând în tăcere și dând din cap nu oferim dovezi sigure că ascultăm, în schimb dacă punem o întrebare bună îi arătăm vorbitorului nu numai că ascultăm ceea ce a spus, dar că am și înțeles suficient de bine și chiar dorim informații suplimentare.

Un bun ascultător se angajează de fapt într-un dialog cu două sensuri, și nu într-o interacțiune cu sens unic “vorbitor către ascultător”.

  • A fi un bun ascultător include interacțiuni care construiesc stima de sine a unei persoane. Cei mai buni ascultători fac din conversație o experiență pozitivă pentru cealaltă parte, ceea ce nu se întâmplă în cazul unui ascultător pasiv.

Ascultătorii buni fac ca persoana cealaltă să se simtă sprijinită și îi transmit încredere în sine.MamaCuPuiul

Un bun ascultător creează un mediu sigur în care problemele și diferențele pot fi discutate în mod deschis.

  • Un bun ascultător promovează conversația de cooperare. În aceste interacțiuni, feedback-ul curge lin în ambele direcții astfel că niciuna dintre părți nu devine defensivă ca urmare a comentariilor făcute de celălat.

Prin contrast, ascultătorii de mai slabă calitate promovează concurența – ei ascultă numai pentru a identifica erori în raționamentul sau logica vorbitorului și folosesc tăcerea doar ca o șansă de a pregăti răspunsul următor.

Un asemenea ascultător poate fi un excelent debater, dar nu un bun ascultător.

Ascultătorii buni pot contesta ipoteze și pot să nu fie de acord, dar persoana ascultată simte că ascultătorul încearcă să-l ajute și nu dorește să câștige un argument.

  • Un bun ascultător are tendința de a face sugestii. Ascultarea bună include invariabil un feed-back oferit vorbitorului care dacă îl acceptă are astfel la dispoziție căi alternative.

Poate că formularea unor sugestii nu constituie problema în sine; contează mult abilitatea cu care sunt făcute aceste sugestii.

Desigur, este mult mai probabil să acceptăm sugestii de la oameni pe care îi știm deja ca fiind buni ascultători. (Cineva care tace pe tot timpul conversației și apoi sare cu o sugestie nu poate fi considerată credibilă. La fel, o persoană care pare combativă sau critică tot timpul și apoi încearcă să dea sfaturi, de asemenea nu poate fi considerată ca fiind de încredere.)

În timp ce mulți dintre noi, dacă ne comportăm ca un burete care absoarbe cu exactitate ceea ce spune cealaltă persoană, ne credem a fi buni ascultători, studiul de mai sus arată că ascultătorii buni sunt ca niște plase elastice (ca și cele folosite de acrobați).

Ideile vorbitorilor “cad pe ei” și spre deosebire de modelul „ascultător burete”  mai degrabă le amplifică, energizează și clarifică decât să le absoarbă.

Ei îl fac pe vorbitor să se simtă mai bine, pentru că pe lângă absorbția ideilor îl sprijină activ. Acest lucru îi permite acestuia să câștige “energie și înălțime”, asemeni acrobatului care cade într-o plasă elastică.

Desigur, există diferite nivele de ascultare. Nu fiecare conversație necesită cele mai înalte niveluri de ascultare, dar multe conversații ar merita să beneficieze de o concentrare mai mare.

Iată posibilele niveluri de ascultare:

Nivelul 1: Ascultătorul creează un mediu sigur în care pot fi discutate probleme dificile, complexe, sau emoționale.

Nivelul 2: Ascultătorul înlătură sursele de distragere, cum ar fi telefoanele și laptop-urile, concentrându-și atenția asupra celeilalte persoane prin stabilirea contactului vizual corespunzător.

Nivelul 3: Cel care ascultă caută să înțeleagă esența a ceea ce cealaltă persoană spune: capturează idei, pune întrebări, și reformulează probleme pentru a confirma că le-a înțeles corect.

Nivelul 4: Ascultătorul observă indicii nonverbale, cum ar fi expresiile faciale, transpirația, ratele de respiratie, gesturile, postura, și numeroase alte semnale subtile ale limbajului corpului. Se estimează că 80% din ceea ce comunicăm provine de la aceste semnale.

Nivelul 5: Ascultătorul înțelege tot mai mult emoțiile și sentimentele celeilalte persoane,  legate de subiect. Ascultătorul empatizează cu ele și validează aceste sentimente printr-o susținere, lipsită de prejudecăți.

Nivelul 6: Ascultătorul pune întrebări care să clarifice ipotezele vorbitorului și îl ajută să vadă problema într-o nouă lumină. Acest lucru ar putea include injectarea unor gânduri și idei ale ascultătorului despre acest subiect, care ar putea fi de folos pentru cealaltă persoană. Cu toate acestea, ascultătorii buni nu confiscă conversația și nu schimbă subiectul discuției în favoarea propriilor probleme.MamaCuPuiul_2

Cele prezentate mai sus sperăm să ajute la furnizarea unei noi perspective asupra ascultării.

În primul rând, sperăm că persoanele care au iluzia superiorității privind abilitățile lor de ascultare vor putea vedea cum stau ei cu adevărat.

În al doilea rând, credem că va păli percepția comună că ascultarea bună este similară unui burete absorbant.

În cele din urmă sperăm să câștige teren ideea că cea mai bună formă de ascultare este aceea gen “plasă elastică”. Aceasta oferă energie, accelerație, înălțime și amplificare, adică semnele distinctive ale ascultării reale.

Și, dacă reușim asta, absorbim o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

  1. hbr.org/2016/07/what-great-listeners-actually-do?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2. scri.ro/a-auzi-sau-a-asculta-2359.html

23 Jul

Scrierea cu regularitate are beneficii psihologice!

“Un om care scrie nu e niciodată singur.”

Paul Valery

Mulți dintre noi, când încercăm să ne imaginăm un scriitor, vedem un pustnic ciudat, cocoșat peste un birou, într-un fel de bordei, înconjurat de ghemotoace de hârtie presărate peste tot, ca urmare a faptului că lucrează cu frenezie la următorul mare roman.ImagineScriitor

Dar, scrisul înseamnă ceva cu mult mai mult.

 Toți cei care scriu, își pun gândurile în pagină chiar dacă majoritatea nu riscă să ajungă să fie confundați cu Hemingway sau cu Rebreanu.

În foarte multe cazuri, scrisul este un util instrument de gândire, exprimare și creativitate și se realizează simplu fără “bordei”.

Scrierea practicată cu regularitate are multe beneficii nebănuite.

Ipostazele terapeutice ale scrisului

Multe dintre cercetările cu privire la scris și fericire se ocupă cu “scrierea expresivă” care înseamnă așternerea pe hârtie a tuturor gândurilor și simțămintelor privitoare la noi înșine, la un moment dat.

Chiar și blogging-ul, deși blogerul poate aborda o diversitate de teme  și nu numai gândurile și simțămintele personale, “oferă, ca valoare terapeutică, beneficii similare”.

“Scrierea expresivă atrage după sine o stare de spirit îmbunătătită, o stare de bine, și niveluri reduse de stres pentru cei care o fac în mod regulat”, spune Adam Grant, profesor la Wharton School of the University of Pennsylvania.

Tot el spune că: “Cercetările profesorului Laura A. King, de la catedra de științe psihologice ale University of Missouri, Columbia, arată că scrisul despre atingerea țelurilor și despre visuri îi poate face pe oameni mai fericiți și mai sănătoși…..Și eu, împreună cu Jane Dutton (profesor la University of Michigan – n.n.)  am constatat că oamenii cu joburi stresante care, au condus câteva zile un jurnal cu privire la modul în care activitatea lor evolua, au reușit, în următoarele două săptămâni, să-și mărească, cu 29%, realizările orare.”WritingKeepssane

Unele persoane, folosesc cu poticneli cuvintele și asta le creează dificultăți în a descrie sentimente, în a face schimb de experiență și în a comunica cu ceilalți.

A fi capabili să aprofundăm gândurile doar în mintea noastră dar, să ne poticnim atunci când vorbim, este frustrant în cel mai înalt grad. Din fericire, scrisul regulat pare a oferi o oarecare atenuare a acestui gen de frustrări.

În cazul științelor exacte, cum este matematica, e un lucru verificat faptul că scrisul ajută oamenii să-și comunice mai eficient idei extrem de complexe.

În mod evident, în asemenea cazuri, mâna este forțată să scrie eliminându-se sintagma “sună bine în capul meu”; se întâmplă să fie așa deoarece proza, spre deosebire de creier, nu trece cu vederea abstracțiunile neclare.

Scrisul ne poate ajuta să gestionăm vremurile grele

Într-un studiu care a urmărit inginerii recent concediați, cercetătorii au descoperit că acei ingineri care s-au angajat în mod constant în scriere expresivă au fost în stare să găsească un alt loc de muncă mai repede.

Profesorul Adam Grant arată că: “Inginerii care și-au așternut pe hârtie gândurile și sentimentele cu privire la pierderea locurilor de muncă au prezentat mai puține sentimente de furie și ostilitate față de fostul angajator. De asemenea, ei s-au dedat mai puțin băuturii. Într-un  interval de opt luni de la concediere, în timp ce dintre inginerii din grupurile de control au fost reintegrați cu normă întreagă mai puțini de 19%, din grupul celor care s-au apucat de scriere expresivă au reușit să se reintegreze mai mult de 52%”.

Conform unui studiu mai vechi, încă 6 luni după niște evenimente nefaste scrierea expresivă îi face pe cei în cauză mai deprimați însă nu blocați în păienjenișul gândurilor traumatizante.

O persoană aflată într-o asemenea situație a remarcat, “Deși nu am vorbit cu nimeni despre ceea ce am scris, am fost în cele din urmă capabil să mă ocup de ea (de traumă – n.n.), lucrând cu durere, în loc de a încerca să o blochez. Acum, nu-mi mai produce durere să mă gândesc la ea.”

În acest context, se pare că sincronizarea joacă un rol important pentru ca scrierea expresivă să aibă un impact.

Dacă se forțează momentul începerii scrisului, se poate întâmpla ca unele lucruri să se agraveze, dar dacă scrisul este o activitate care este angajată în mod natural, apar și beneficiile.

Scrierea și recunoștința

După cum au remarcat autorii unui studiu, subiecții care au scris o dată pe săptămână despre lucrurile bune din viața lor, au fost mai optimiști și mai motivați față de situația lor curentă și viitorul lor.EfectulRecunostintei

Este interesant însă că, pentru cei care scrierea despre ei înșiși a devenit un obicei cotidian, beneficiile au fost minime.

Acest lucru are o explicație simplă: orice activitate, făcută prea des, poate fi percepută ca lipsită de sinceritate sau pur și simplu plictisitoare.

Se pare că soluția corectă este de a reflecta și de a scrie despre recunoștință în mod regulat, dar nu foarte des.

Scrierea ne ajută să gestionăm “fișierele mentale”

Vi s-a întâmplat vreodată să aveți prea multe fișiere deschise deodată pe Internet?

La un moment dat, tab-urile deschise devin o “casă de nebuni” care distrage atenția.

La fel se întâmplă și în creierul nostru în momentele când pare că s-au deschis prea multe tab-uri simultan, drept rezultat al încercării de a jongla mental, în același timp, cu prea multe gânduri.

Fixarea în scris a ideilor le dă formă și ne permite să ne luăm apoi gândul de la ele, eliberând “lățime de bandă” și astfel împiedică blocajul asemănător cu cel de pe calculator.

Desigur, notele scrise nu trebuie să ne facă să nu mai lucrăm la ceva doar pentru că am “arhivat” ideea sub forma unor asemenea note sau schițe. Este mult mai probabil că vom continua să dezvoltăm ideile scrise, deoarece însăși scrierea lor constituie un indiciu al intenției de a începe lucrul.

Scrierea și învățarea

Informațiile noi se lipesc mai bine atunci când, sunt învățate ca și cum ar trebui transmise altora sau transcrise folosind propriile cuvinte.

Acest lucru este pe deplin înțeles doar de aceia dintre noi care, dând ascultare sfaturilor unora dintre profesorii lor, au învățat mereu cu “creionul pe hârtie”.

Este necesară o anumită disciplină pentru a crea un loc de scris interesant care să solicite individului să fie receptiv și să găsească noi surse de informații, inspirație, și înțelegere: cărți, podcast-uri radio și clipuri video, din care, mai târziu, prin scriere să poată învăța ceva nou.

Și numai simpla administrare a unor idei bune poate încuraja gândirea mai profundă și cercetarea și poate înlătura, din minte, perioadele de haos și confuzie.

Aceasta este probabil calea și spre găsirea unicului subiect care contează de fapt pentru noi.

Dar, ne putem permite să abordăm mai eficient idei mari, numai după înfăptuirea unui volum serios de muncă.

Scriind ceva timp despre un anumit subiect putem ajunge în ipostaza să folosim gânduri mai vechi, materializate în scrieri, pentru a dezvolta idei la o scară mai generoasă.

Mai mult ca sigur că mulți scriitori au fost și în situația să fi scris un paragraf care i-a condus apoi la un eseu care, la rândul lui a generat o serie de articole iar acestea din urmă, au condus la o carte.

Scrisul și leadership-ul

Cu toate că lumea pare acum derutată de potopul “brandurilor personale”, există oportunități, cu adevărat interesante, oferite de faptul că “oricine poate publica”.

Capacitatea de a produce un impact la scară mare numai prin cuvintele noastre este un concept uluitor.

Când cineva ne trimite un e-mail de mulțumire pentru munca noastră și pentru contribuția la dezvoltarea sa, ne produce un mic șoc creativ.

În același timp, și critica, inclusiv cea nejustificată, este bine venită deoarece generează o mai atentă aplecare asupra textelor ce se scriu.

Dar, pe lângă toate acestea, scrierile însoțite de un impact la scară mare pot conduce la o schimbare de atitudine a autorului lor, față de “leadership”.

Feedback-ul pozitiv poate conduce nu numai la recunoștință și motivație suplimentară pentru cel care scrie ci și la apariția tentației de a face parte din leadership.

Oricum, să nu uităm că scrierea, chiar și numai cea expresivă, este o cale spre o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

  1. lifehacker.com/the-psychological-benefits-of-writing-regularly-1783693547?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits
  2. king.socialpsychology.org/publications
  3. www.wisegeek.com/what-is-expressive-writing.htm#didyouknowout

        4. scapadefrica.ro/scrierea-expresiva-cum-scapi-de-emotii-cand-nu-poti-merge-la-psiholog/

 

 

16 Jul

Pentru obținerea succesului mediul contează poate mai mult decât motivația

“Nu disprețui lucrurile mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.”

                                                                                     Octavian Paler

Despre puterea remarcabilă a mediului

Poate fi tentant ca în cazul unor eșecuri să dăm vina pe lipsa de voință sau pe un deficit de talente iar succesul să-l atribuim muncii grele, efortului și tăriei de caracter.

Aceste lucruri într-adevăr contează. Ceea ce este totuși interesant, este că, dacă examinăm modul în care comportamentul uman s-a modelat în timp, descoperim că motivația (și chiar talentul) sunt adesea supraevaluate. În multe cazuri, mediul contează mai mult.

Această idee este sugerată de observațiile oamenilor de știință.

Jared Mason Diamond, profesor de geografie la University of California, Los Angeles, a abordat diferite ramuri ale științei (fiziologia, antropologia, ecologia, geografia și biologia) și a scris o serie de cărți de succes printre care și “Guns, Germs, and Steel” (pentru care a primit premiul Pulitzer în 1997).

În această carte el atrage atenția asupra formelor diferite ale continentelor, fapt care s-ar putea să ni se pară lipsit de importanță. După părerea profesorului însă, forma respectivă are un impact profund asupra comportamentului uman.harta_lumii

Aspectul general al Americilor este o formă mai degrabă înaltă și subțire cu orientarea pe direcția nord-sud. Același lucru este valabil și pentru Africa, orientarea axei sale principale fiind tot de la nord la sud.

În același timp, teritoriile care formează Europa, Asia și Orientul Mijlociu au o formă și o orientare cumva opusă. Forma lor este mai degrabă lată și groasă iar orientarea este pe direcția est-vest.

Până aici nimic deosebit; putem constata aceste lucruri dacă privim o hartă a lumii. Este interesant însă că, oamenii de știință consideră că forma continentelor a jucat un rol important în modelarea comportamentului uman de-a lungul secolelor.

Puterea remarcabilă a mediului

Atunci când agricultura a început să se răspândească în întreaga lume, fermierilor le-a fost mai ușor să se extindă de-a lungul rutelor est-vest, decât de-a lungul rutelor nord-sud.

Acest lucru se datorează faptului că locațiile de-a lungul aceleiași latitudini au parte, în general, de climă, cantități de lumină solară și de precipitații asemănătoare.

Acest lucru a permis agricultorilor, din Europa și Asia, să aclimatizeze o serie de culturi și să le crească ușor de-a lungul întregului teritoriu din Franța până în China.

În schimb, pe traseul de la nord la sud, clima poate varia teribil de mult. De pildă, dacă avem în vedere unul din continentele orientate pe direcția nord-sud, cum este America de Nord, clima din Florida comparativ cu cea din Canada este net diferită.

Multe culturi care cresc bine în clima caldă nu cresc bine deloc în zonele cu climă rece. Din acest motiv, pentru a răspândi culturile de la nord la sud, fermierii ar trebui să găsească și să aclimatizeze plante noi pentru fiecare zonă climaterică.

Ca urmare a acestor diferențe de mediu, răspândirea agriculturii din Asia și Europa a avut loc de 2 – 3 ori mai rapid, decât s-a făcut în sus și în jos în cele două Americi.

De-a lungul secolelor acest lucru a avut un impact foarte mare. Creșterea producției de alimente în Europa și Asia, a permis o creștere mai rapidă a populației în aceste zone.

Modificările s-au produs puțin câte puțin – o cultură care s-a răspândit mai ușor, o populație care a crescut un pic mai mult dar, combinate, au condus, în timp, la diferențe substanțiale.

Cu mai mulți oameni, culturile din Europa și Asia au fost capabile să construiască armate mai puternice și să dezvolte noi tehnologii și inovații.

Deși au existat și alți factori, nu este o exagerare în a spune că forma continentelor a fost un motiv important pentru care europenii au ajuns la putere și au cucerit triburile indigene din America de Nord și de Sud, și nu invers.

Mâna invizibilă

Mediul este mâna invizibilă care modelează comportamentul uman deși tindem să considerăm că obiceiurile noastre sunt un produs al motivației, talentului și efortului nostru.

Cu siguranță, aceste calități contează mult dar, surprinzător, mai ales pe o perioadă lungă de timp, caracteristicile personale sunt copleșite de mediul în care trăim.

Să ne imaginăm că încercăm să cultivăm roșii într-o iarnă siberiană. Putem fi cei mai isteți fermieri din lume, dar lucrurile tot nu merg. Zăpada înghețată nu este un sol potrivit pentru așa ceva.

Nu există nici o dovadă că fermierii din Europa și Asia au fost mai talentați sau mai motivați decât fermierii din restul lumii. Cu toate acestea, ei au putut să răspândească agricultura de 2-3 ori mai repede decât colegii lor. Au fost favorizați de mediul în care au lucrat.

Prin urmare, dacă dorim să ne maximizăm șansele de succes, trebuie să operăm într-un mediu care mai degrabă accelerează rezultatele decât le împiedică.

Putem să ne “proiectăm” un mediu mai bun?

Există mai multe moduri de a ne proiecta un mediu care să contribuie la succesul nostru.

În primul rând, ar trebui să ne automatizăm deciziile bune și, ori de câte ori avem posibilitatea, să ne proiectăm un mediu care să “ia decizii bune” pentru noi.

De exemplu, cumpărarea unor farfurii mai mici poate ajuta la pierderea în greutate deoarece ele “decid” mărimea porției noastre de mâncare.

Un studiu realizat de Brian Wansink, profesor american specializat în “comportamentul consumatorului” și în “științele nutriției” la Cornell University, a descoperit că oamenii mănâncă cu 22 la sută mai puțină mâncare atunci când trec de la folosirea farfuriilor de 12 inch la cele de 10 inch.

În al doilea rând, ar trebui să intrăm într-un “flux” de obiceiuri folositoare.

Acum câțiva ani, filiera americană a lanțului de magazine cu produse pentru animale “PetSmart” a introdus o noutate în procesul de cumpărare. După glisarea cardului bancar, clienților le apărea pe ecran întrebarea dacă vor să facă o donație pentru a “ajuta la salvarea animalelor fără adăpost”. Datorită acestei simple strategii, “PetSmart Charities” a strâns 40 de milioane de dolari într-un singur an.

Putem aplica o strategie asemănătoare prin proiectarea unui mediu în care obiceiurile bune “intră în fluxul” comportamentelor noastre normale.

De exemplu, dacă dorim să exersăm cu regularitate la un instrument muzical,   l-am putea plasa în mijlocul camerei de zi pentru ca exersarea să devină o obișnuință cotidiană.

La fel, mai mult ca sigur că, mergem cu mai multă plăcere la sala de fitness în cazul în care ea se află literalmente pe drumul de la locul de muncă spre casă decât dacă este la numai cinci minute de casă dar în direcția opusă a navetei zilnice.

Ori de câte ori este posibil, ar trebui să ne proiectăm obiceiurile astfel încât acestea să se potrivească cu fluxul de proiecte actuale.

În al treilea rând, ar trebui să diminuăm cât mai mult influențele negative.

Fermierii antici nu au avut posibilitatea de a elimina barierele care i-au reținut, dar noi o avem.

De exemplu, putem evita mai ușor alimentele nesănătoase prin depozitarea lor în locuri mai puțin vizibile. (Alimentele care sunt plasate la nivelul ochilor tind să fie achiziționate și consumate mai des.)

Destinul mediului

Suntem rapid gata de a da vina pe mediul nostru atunci când lucrurile merg prost.

– Dacă pierdem un loc de muncă, este pentru că economia e de rahat.

– Dacă pierdem un meci, este pentru că arbitrajul a fost greșit.

– Dacă întârziem la locul de muncă, de vină este traficul “nebun”.

Atunci însă când câștigăm, ignorăm mediul complet.

– Dacă am obținut un loc de muncă, este pentru că suntem talentați și simpatici.

– Dacă câștigăm un meci, este pentru că am jucat mai bine.

– Dacă am ajuns mai devreme la o întâlnire, este pentru că suntem organizați și prompți.

Un lucru este însă cert: mediul dirijează atât comportamentele noastre bune precum și pe cele proaste. Oamenii care par să adopte cu ușurință obiceiurile bune, de multe ori, beneficiază de un mediu care face ca aceste comportamente să fie mai ușoare.

În același timp, oamenii care depun eforturi pentru a reuși s-ar putea să aibă de luptat cu un mediu ostil. Ceea ce adesea pare a fi o lipsă de voință este de fapt rezultatul unui asemenea mediu.Viitori muzicieni

Viața este un “joc” și, dacă dorim să avem rezultate mai bune, garantate pentru o perioadă prelungită de timp, cea mai bună abordare ar fi de a juca “jocul” într-un mediu care ne favorizează.

Câștigătorii de multe ori câștigă pentru că mediul lor a făcut ca victoria să fie mai ușor de obținut. A beneficia de un asemenea mediu înseamnă cel puțin o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse: jamesclear.com/power-of-environment?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

09 Jul

Să transformăm stresul și anxietatea în productivitate!

“Stresul este asemeni unui condiment: prea puțin face mâncarea neinteresantă, prea mult te poate sufoca.”

                                                                            Donald Tubesing

Stresul începe lent: modificarea ritmului cardiac, uscăciunea gurii, o picătură de sudoare care se prelinge încet în jos de pe tâmplă pe obraz. Urmează apoi lovitura, ca un pumn în stomac.

Toate acestea sunt inevitabile în viață și mulți dintre noi le considerăm drept lucruri pe care nu le putem controla. Sau, mai rău, ceva ce ar trebui ascuns și ignorat.

Stresul ne afectează în diferite moduri, în momente diferite, dar una dintre cele mai comune situații, cu care ne-am confruntat, majoritatea dintre noi, este aceea de dinaintea ununi moment dificil.

Un asemenea moment poate însemna o iminentă discuție cu șeful, o apariție pe scenă (sau karaoke), participarea la o întrecere sportivă ș.a. Acest stres de dinaintea unei prestații este ceva real și înăbușă capacitatea noastră de a acționa.

Dar, ce ar fi dacă ar exista modalități prin care creierul nostru ar putea folosi stresul în avantajul nostru? Adică ar transforma acele sentimente de teamă și anxietate în energie, entuziasm, și concentrare. Altfel spus, ar face din stres versiunea noastră de spanac ca al lui Popeye Marinarul.

Pare a fi un vis dar, datorită unor cercetări mai noi privind modul în care creierul nostru tratează stresul, nu mai este un vis.GraficStress

Atunci când ne simțim stresați, creierul eliberează o substanță chimică numită noradrenalină. Ea este una dintre acele substanțe chimice ciudate care sunt minunate dar și teribile pentru noi.

Noradrelina crește atât starea de excitare cât și vigilența, stimulează atenția, îmbunătățește formarea și refacerea memoriei dar în același timp produce creșterea neliniștii și a anxietății. Nu funcționăm prea bine nici cu prea mult dar nici cu prea puțin din acest produs chimic.

Noradrenalina ajută în mod eficient, diferitele zone ale creierului să comunice, fără probleme, în timp ce face, de asemenea, și noi conexiuni neuronale.

Rezultă că, atât timp cât vom găsi modalități de a controla și a face față stresului emoțional, ea poate, într-un mod aproape incredibil să stimuleze funcționarea creierului, să crească creativitatea, și în cele din urmă (și oarecum ironic) să ne facă să devenim mai fericiți, mai puțin anxioși și mai puțin deprimați.

Dar, există o chichiță: cum să schimbăm modul în care tratăm situațiile de stres, astfel încât să le folosim în avantajul nostru?

Multe dintre simptomele de anxietate și stress – gura uscată, accelerarea ritmului cardiac – sunt aceleași ca la excitare.

În același timp, studiile au descoperit că atunci când oamenii sunt puși în situații de stres, cum ar fi vorbitul în public sau o apariție scenică, încercarea de a-și autosugera calmarea, se poate întoarce, împotriva lor.

În schimb, cei care își pot reîncadra situația, considerând-o drept excitare, sunt avantajați în a face față valului de stress.

Când simțim anxietate, înainte de o întâlnire sau înainte de a discuta cu cineva pe care îl respectăm, acea anxietate poate diminua capacitatea memoriei de lucru, poate scădea încrederea în sine și, drept urmare, influențează negativ performanța generală.

A fi conștienți că aceasta este reacția noastră obișnuită face ca problema să fie și mai dăunătoare pentru că anticiparea anxietății ne duce la un dezechilibru deloc confortabil.

Alison Wood Brooks, profesor asistent la Harvard Business School, a studiat modul de reacție la stress și a constatat că persoanele care au reconsiderat anxietatea drept excitare, au evoluat mai bine decât cei care au încercat să o evite prin calmare.

Un alt mod de abordare a acestei probleme, propus de Carol Dweck, psiholog la Stanford, este luarea în considerare a două mentalități: de “creștere” și “fixistă”.

Indivizii cu mentalitate “fixistă”, cred că lucrurile care li se întâmplă sau modul în care se simt nu poate fi schimbat. Această abordare fatalistă pune piedici serioase capacității de a schimba modul de a vedea o situație.

În schimb, persoanele cu o mentalitate de “creștere” văd eșecul ca pe o șansă de a învăța. Ei sunt cei care pot transforma stresul în simplă emoție și sunt capabili să meargă pe calea pe care stresul îmbunătățește performanța.

Să ne gândim la comicii sau interpreții care se tem că înaintea unui spectacol nu simt “limita” anxietății. De pildă, vestitul jucător american de golf Tiger Woods, spunea că, dacă nu se simte neliniștit înaintea unui meci, el știe că va evolua rău.

Prin urmare, cu o mentalitate corectă, stresul poate fi un potențator de performanță.

Mulți dintre noi au trecut prin acele situații în care gândurile negative și neproductive, stresul sau anxietatea, nu ne-au lăsat, pur și simplu, în pace.

Toți “am crezut” că este rezultatul unor forme complexe de activitate, între proteine și alte substanțe chimice, expresii genetice și conexiuni neuronale, din creierul nostru.

Neurologul Alex Korb descrie asta ca pe o “pârtie de schi în zăpadă”:

“Cu cât vei schia mai mult pe o cale, cu atât este mai ușor să mergi în jos pe această cale și nu pe alta.”

La fel și mentalitatea “fixistă”: cu cât reacționezi mai mult la stres, cu anxietate, îndoială de sine și frică, cu atât mai probabil te vei simți la fel într-o situație asemănătoare.

Psihologii au găsit însă o soluție. Se numește “reevaluare cognitivă”.StresRelax

În “reevaluarea cognitivă” nu este vorba despre deconectarea gândurilor negative (ceea ce, între noi fie vorba, este în general imposibil). Nu este vorba nici de transformarea gândurilor negative false în unele pozitive.

Scopul “reevaluării cognitive” este de a face un pas înapoi și revenirea prin gândire la realitate, altfel spus, “revenirea cu picioarele pe pământ”.

Iată părerea doamnei Hooria Jazaieri, cercetător și terapeut  în psihologie la University of California, Berkeley prezentată în The Wall Street Journal:

“Eu spun pacienților: gândiți ca niște oameni de știință!. Folosiți observațiile și descrierile despre voi înșivă fără discernământ observând și descriind fapte. Așa că, în loc să permiteți ca îndoiala de sine negativă să vă bântuie sălbatic trebuie să sesizați momentul când porniți în jos pe o cale negativă și să vă opriți singuri.”

În aceeași ordine de idei, scriitoarea Elizabeth Bernstein sugerează să ne notăm gândurile și să identificăm ceea ce le-a declanșat, ca de exemplu: “Șeful meu mi-a trimis un e-mail să-l sun iar eu am început să am griji că lui nu-i place munca mea și are de gând să mă concedieze.”

Să așternem acest fel de gânduri pe hârtie, și apoi să le supunem “analizei de laborator”. Trebuie să punem sub semnul întrebării, presupunerile care pot deveni o ipoteză.

Munca noastră este de calitate proastă? Vom fi concediați pentru ea?

Există șanse, atunci când începem să ne gândim serios, să ne dăm seama că nu găsim motive care să sprijine simțămintele noastre inițiale.

Dar încă nu trebuie să ne oprim. Trebuie să vedem și proba contrarie.

Care sunt succesele noastre? Am primit, mai recent, vreo promovare?

Să ne notăm toate lucrurile care contrazic îndoiala de sine și cu cât ne angajăm astfel mai mult în reîncadrarea îndoielii în încredere, cu atât mai mult devenim mai capabili să părăsim acea “pârtie de schi”, unică, pe care coboram până acum.

Și dacă asta nu funcționează? Atunci analizăm extremele.

Munca noastră este de calitate proastă? Dar chiar așa o fi? Adică niciodată nu a existat un scriitor/proiectant/dezvoltator mai rău decât noi și noroc că nu ne aruncăm în mare pentru a scăpa lumea de noi pentru a o face mai bună.

“Te vei prăpădi de râs”, explică psihologul Steve Orma, autorul cărții “Stop Worrying and Go To Sleep”. Râsul va face să ne simțim mai bine și ne va ajuta să evidențiem absurditatea gândurilor noastre negative.

Desigur, dacă vrem să ne revenim, este nevoie de mult timp pentru a învăța să reformăm modul în care tratăm situațiile și să transformăm stresul și îndoiala de sine în stimulatoare ale productivității.

Dar, de fapt, nu de chiar așa de mult timp.

Potrivit “The Wall Street Journal”, un studiu din 2014, în revista “Behaviour Research and Therapy” a arătat că persoanele care au practicat reevaluarea cognitivă au fost capabili să reducă în mod semnificativ emoțiile lor negative în doar 16 săptămâni adică patru luni pentru a deveni o persoană mai bună, mai fericită, și mai productivă decât suntem.

Iar asta înseamnă o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. lifehacker.com/how-to-reframe-your-stress-and-anxiety-into-productivit-1782812521?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2. ro.wikipedia.org/wiki/Noradrenalin%C4%83

3. inimafericita.ro/tag/noradrenalina/

02 Jul

De ce ne place ceea ce ne place?

„Gusturile se discută, altminteri orice nătărău s-ar pricepe la artă. Doar în materie de culori şi alimente nu se discută gusturile. De aici încolo, există prost-gust şi bun-gust. Sensibilitate faţă de frumos şi… nesimţire.”

                                                                                  George Pruteanu

Dacă mulți dintre actualii adulți ar fi fost întrebați, când erau copii de 10 ani, cum și-ar fi prognozat viitorul, majoritatea opțiunilor, ar fi conținut posesia unor bolizi ai șoselelor și postura de vedetă TV sau cinema.

Acum, în majoritatea cazurilor, toate aceste gusturi, preconizate în copilărie, prezintă un interes de nivel zero.

Asta nu se datorește numai faptului că sinele indivizilor, la vârsta precoce menționată, nu a putut anticipa corect viitorul ci și faptului că ei nu și-au putut imagina că gusturile lor ar putea suferi o astfel de schimbare.

O explicație este că nu putem anticipa efectul experimentării unor lucruri. De plidă, ne putem da seama, instinctiv, că ne vor dezgusta alimentele noastre preferate, dacă vom mânca prea mult din ele, dar subestimăm cât de mult ne-am putea dori ceva din care încă nu am mâncat.

Atunci când ne uităm înapoi și vedem cât de mult ni s-au schimbat gusturile, ideea că ne vom schimba la fel și în viitor, poate să ne facă să ne rușinăm. În schimb, miza pe schimbarea gusturilor este ceea ce menține în afaceri pe specialiștii în eliminarea tatuajelor.

Psihologul Timothy D. Wilson, profesor la University of Virginia și colegii săi au ajuns la concluzia că, pentru mulți oameni, prezentul este “un moment de cumpănă în care aceștia au devenit, în cele din urmă, persoana care va fi pentru tot restul vieții lor”.

Într-un experiment, ei au descoperit că oamenii au fost dispuși acum să plătească mai mulți bani pentru a vedea trupa care era preferata lor la vârsta de 10 ani decât au fost dispuși să plătească atunci pentru ea.

Ceva asemănător  se întâmplă la căutarea printr-un album foto vechi, când văzând imagini mai vechi cu tine scoți exclamații de genul: “Oh, Doamne, ce păr aveam!” sau “Ce catifele purtam!”

Pe vremea Cleopatrei

Pe vremea Cleopatrei

Coafura, probabil, nu a fost bună sau rea, ci pur și simplu o reflectare a gustului contemporan care ne face să spunem că “nu pot să cred că oamenii de astăzi s-ar, îmbrăca așa,” fără a realiza că ceea ce purtăm noi înșine în prezent, va putea fi considerat de prost gust în viitor.

Unul dintre motivele pentru care nu putem prezice preferințele noastre viitoare este noutatea. Ca dovadă, mulți clienți intră în magazine având pe buze întrebarea “Ce aveți nou?”

În același timp însă, adorăm familiaritatea. Multă lume crede că ne plac lucrurile cu care suntem obișnuiți. Însă, dacă acest lucru ar fi strict adevărat, nimic nu s-ar schimba vreodată. Nu ar apărea niciun produs nou, nici stiluri noi în artă, nici genuri muzicale noi.

Așa că, noutate sau familiaritate?

Așa cum se întâmplă adesea, răspunsul se află undeva la mijloc. Ne place noul, atât timp cât ne amintește într-un fel de vechi.

Este greu să anticipăm cât de mult gusturile noastre se vor schimba pentru că nu putem vedea dincolo de rezistența noastră inerentă la nefamiliar.

De exemplu, acum pare imposibil de imaginat scandalul provocat, cu câteva decenii în urmă, de Sydney Opera House. Arhitectul danez al clădirii, Jørn Utzon, a fost practic expulzat din Australia iar numele său nu a fost nici măcar rostit la ceremonia de inaugurare a construcției. Nu numai că clădirea nu se potrivea cu forma tradițională a unui teatru de operă dar ea nu se încadra în forma tradițională a unei clădiri. Designul ei a fost inspirat de simpla cojire a unei portocale.

Un proiect pentru viitor este conform unor gusturi pe care nimeni nu știe că le are. Nimeni, până la Utzon, nu a spus că un teatru de operă ar putea arăta ca Sydney Opera House.

Între timp lumea s-a schimbat în ceea ce privește aprecierea construcției, încât l-a făcut pe un critic de arhitectură să declare: “clădirea uluitoare a lui Utzon arată mai bine astăzi decât oricând.”1280px-Sydney_Opera_House_2

Poate peste câteva decenii, cineva se va uita, cu teamă la o clădire nouă și va spune, “O adevărată clădire este Sydney Opera House. De ce nu mai putem construi lucruri de genul ăsta?”

Singura garanție pe care o avem despre gusturi este că ele se vor schimba.

Lumea este plină de oameni care încearcă să fie la fel cu alții și oameni care încearcă să fie diferiți de ceilalți.

Pentru că nimeni nu știe exact ce urmează să facă alți oameni în continuare, iar informațiile pot fi distorsionate sau întârziate, pot exista perioade de scurtă sincronizare, în care non-conformiștii sunt aliniați accidental cu majoritatea. Pe de altă parte, căutarea distinctivului poate genera, de asemenea, conformitatea.

Nu este lipsit de interes să subliniem două aspecte ale comportamentului uman, aparent contradictorii, ca direcții de acțiune.

Primul este că ne dorim să fim ca și alte persoane. “Omul, fiind ființă socială, în măsura în care ea este socială, este, în esență, imitativă”, a scris sociologul francez Gabriel Tarde, în 1890, în cartea sa “The Laws of Imitation”.

Imitarea altora este cunoscută sub numele de “învățare socială”.

Imitarea și cultura devin adaptative, pentru că învățarea de la alții este mai eficientă decât a face totul pe cont propriu, prin încercări costisitoare, uneori eronate și consumatoare de timp. De asemenea, atunci când există prea multe opțiuni, sau răspunsul nu pare evident, pare a fi mai potrivit să se meargă cu curentul; la urma urmei, s-ar putea pierde ceva bun.

Dar există și al doilea aspect: în cazul în care “învățarea socială” este atât de ușoară și eficientă, de ce ar începe cineva prin a face ceva altfel? Sau, de ce ar abandona o inovație?

Oamenii sunt sfâșiați între dorința să aparțină unui grup și dorința să fie persoane distincte. Ei doresc să simtă că gusturile lor nu sunt unice, dar simt anxietate atunci când li se spune că sunt exact ca o altă persoană.

Gândiți-vă la disconfortul nechibzuit pe care îl simțiți atunci când cineva apare purtând o îmbrăcăminte similară cu a voastră.

În cazul în care tot ce facem înseamnă conformism, nu ar exista gusturi; dar nu ar exista gusturi nici dacă nimeni nu s-ar conforma.

Atunci când distingerea de curentul principal devine prea obositoare, pot fi imitate unele versiuni ale curentului principal. Aceasta a fost premisa din spatele tendinței manifestată prin „normcore fashion”: o modă anti-stil, care implică purtarea unor ținute intenționat neglijente.

Gusturile noi pot fi o respingere conștientă a ceea ce a fost înainte și o distanțare de cei care se bucură acum de gustul respectiv.

Ceea ce spun gusturile noastre despre noi este, în cea mai mare parte, ceea ce dorim să fim (ca alte persoane care ne plac și care au aceste gusturi) – până la un punct – și deosebiți de alții care au alte gusturi.

Gusturile se pot schimba atunci când oamenii aspiră să fie diferiți de ceilalți; ele se pot schimba însă și atunci când încercăm să fim ca ceilalți.

Istoria costumelor de baie

Istoria costumelor de baie

La rândul lor, grupurile transmit gusturile lor altor grupuri, dar și gusturile, la rândul lor, pot ajuta la crearea unor grupuri.

Într-un experiment celebru, (Salganik, Dodds, & Watts – 2006), unor grupuri de oameni li s-a dat posibilitatea de a descărca de pe un site melodii gratis, după ce le-au ascultat și apreciat. În cazul în care participanții au putut vedea ce au ales cei care au descărcat înaintea lor, a fost mult mai probabil ca ei să urmeze acest comportament – astfel cântecele “populare” au devenit și mai “populare”, iar cele mai puțin “populare” au pierdut și mai mult din popularitate.

Atunci când oamenii au făcut alegeri pe cont propriu, alegerile au fost mai previzibile; oamenii au ales pur și simplu melodiile despre care ei înșiși au crezut că au fost cele mai bune. A fost însă suficient să existe posibilitatea de a cunoaște ce au ales alți ascultători pentru ca gustul muzical al participanților să se reorganizeze complet.

Ce să alegem? Pe cine să urmăm? În cine putem avea încredere?

Credem că aici răspunsul cel mai bun ni-l dă propria personalitate. Și dacă și în materie de gusturi vom reuși să rămânem echilibrați, uneori imitativi, alteori originali, vom fi sigur posesori ai unor picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.theguardian.com/science/2016/jun/22/secret-of-taste-why-we-like-what-we-like?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2. ro.wikipedia.org/wiki/J%C3%B8rn_Utzon

3. beautifybybeatrice.ro/normcorefashion/

4. popsych.org/the-popularity-of-popularity/