29 Oct

Când ați beneficiat ultima dată de liniște perfectă?

„Liniştea este un dar pe care puțini îl știu prețui. Poate pentru că nu poate fi cumpărată. Cei bogați cumpără zgomote…”

Charlie Chaplin

 

O fi liniștea perfectă chiar un beneficiu? Răspunsul credem că este cunoscut de toată lumea și este DA.dalinisteamaitare

Știm deja că zgomotul excesiv nu este bun nici pentru creierul și nici pentru corpul nostru în ansamblu.

Potrivit istoricului Hillel Schwartz, (în „MAKING NOISE: FROM BABEL TO THE BIG BANG & BEYOND”) există chiar și o legendă mesopotamiană în care zeii sunt atât de supărați de larma crescută pe care o fac pământenii încât produc un măcel al acestora.

La mijlocul secolului 20, cercetătorii au descoperit corelații între hipertensiunea arterială și sursele de zgomot cronice cum ar fi autostrăzile și aeroporturile.

Cercetări de mai târziu, par să lege de zgomot creșterea cazurilor de pierdere de somn, boli de inimă și acufenă. (Aceste cercetări au lansat noțiunea de “poluare sonoră”, a anilor 1960, denumire care a pus implicit pe tapet faptul că zgomotele sunt toxice și cu consecințe de lungă durată.)

De un ajutor prețios în înțelegerea comportamentului organismului nostru, din acest punct de vedere, îl constituie lecțiile de Anatomie și de Fizică din școală.

Undele sonore fac să vibreze oscioarele urechii medii (ciocanul, nicovala și scărița), care transmit mișcarea urechii interne, formate dintr-un canal osos, răsucit în spirală în formă de cochilie de melc, numit cohlee.

Cohleea transformă vibrațiile fizice în semnale electrice pe care le primește creierul.

Organismul reacționează imediat și puternic la aceste semnale, chiar și în timpul unui somn profund, prin eliberarea imediată a hormonilor de stres, cum ar fi cortizolul.

Din acest motiv, oamenii care locuiesc în medii constant zgomotoase au adesea în mod cronic niveluri ridicate de hormoni de stres.

În 2011, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a încercat să cuantifice efectele poluării sonore asupra sănătății, în Europa.

S-a ajuns la concluzia că cele 340 de milioane de locuitori din vestul Europei, pierd anual un milion de ani de viață sănătoasă, din cauza zgomotului.asdalinisteamaitare

OMS a susținut chiar faptul că anual 3.000 de decese cauzate de boli de inimă au fost, în ultimă instanță, rezultatul zgomotului excesiv.

Este însă interesant că de-a lungul timpului, oamenii de știință care studiau zgomotul au descoperit, aproape accidental, beneficiile absenței sale adică binefacerile liniștii.

De exemplu, medicul Luciano Bernardi, profesor la Universitatea Pavia din Italia, într-un studiu, din 2006, asupra efectelor fiziologice ale muzicii arăta: “Nu ne-am gândit la efectul liniștii. Acesta nu a fost menit să fie studiat în mod specific.”

Bernardi ținea sub observație valorile fiziologice pentru două duzini de subiecți de test în timp ce aceștia ascultau șase piste muzicale.

El a constatat că impactul muzicii putea fi citit direct în fluxul sanguin, prin modificări ale tensiunii arteriale, dioxidului de carbon și a circulației în creier.

Dar constatarea mai izbitoare a apărut în intervalul dintre piesele muzicale.

Bernardi și colegii săi au descoperit că perioadele de liniște, intercalate în mod aleatoriu, au avut un efect drastic, dar în direcție opusă.

Două minute de pauză silențioasă s-au dovedit mult mai relaxante decât însăși muzica de “relaxare”.

Un alt exemplu îl constituie cercetările biologului Imke Kirste de la Universitatea Duke din SUA.

La fel ca Bernardi, Kirste nu a încercat deloc să studieze liniștea. În 2013, ea examina efectele sunetelor asupra creierelor șoarecilor adulți.

Experimentul ei a expus patru grupuri de șoareci la diverși stimuli auditivi: muzică, chemări de la pui de șoareci, zgomot alb (un semnal aleator cu o bandă de frecvenţe foarte mare) și liniște.

Asemeni profesorului Bernardi, a inclus liniștea doar ca mod de control fără să se gândească la vreun efect pe care l-ar produce.

Spre marea ei surprindere, Imke Kirste a constatat că două ore de tăcere pe zi au determinat dezvoltarea celulelor din hipocampus, regiunea creierului legată de formarea memoriei.

Neurogeneza ar putea fi un răspuns adaptativ la o liniște nefirească.

Creșterea de noi celule în creier nu are întotdeauna beneficii pentru sănătate.

Dar, în acest caz, Kirste spune că celulele păreau să devină neuroni funcționali. “Am văzut că liniștea ajută într-adevăr noilor celule generate să se diferențieze în neuroni și să se integreze în sistem” a spus cercetătoarea.

În timp ce ea subliniază faptul că rezultatele ei sunt preliminare, se întreabă dacă acest efect ar putea avea aplicații neașteptate.

Boli precum demența și depresia au fost asociate cu scăderea ratelor de neurogeneză în hipocampus. În cazul în care ar putea fi stabilită și la om o legătură între liniște și neurogeneză, probabil că neurologii ar putea găsi o utilizare terapeutică pentru liniște.

Deși este clar că liniștea din mediu poate avea beneficii concrete, oamenii de știință au descoperit că sub “capotele” craniilor noastre “nu există liniște cu adevărat “, după cum afirmă Robert Zatorre, expert în neurologia sunetelor la Universitatea McGill din Montreal.

Imaginați-vă, de exemplu, că ascultați la radio o piesă muzicală dar transmisia se întrerupe brusc. Dacă știți cântecul bine, cortexul auditiv din creier rămâne activ, ca și cum piesa muzicală respectivă s-ar auzi în continuare.

Pe un fond senzorial de liniște, mintea poate dirija propriile sale simfonii. Chiar și în absența unui semnal de intrare senzorial, cum ar fi un sunet, creierul rămâne activ și dinamic.

Chiar dacă urechile nu sunt stimulate de sunete externe, creierul găsește întotdeauna o modalitate de a-și face drum către viața activă.

Mai este de remarcat încă un aspect și anume că liniștea încurajează auto-reflecția.

Dacă stimularea auditivă forțează creierul să proceseze sunetele și să asculte ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în lipsa sunetelor, creierul este forțat să asculte ceea ce se întâmplă în interiorul lui.

Înainte de a încheia credem că este interesant să mai amintim faptul că, datorită beneficiilor ei, liniștea a devenit și un fel de marfă de vânzare.

Noora Vikman, etnomuzicolog și consultant pentru marketerii din Finlanda, cunoaște bine puterea liniștii.

Ea locuiește în partea de est a Finlandei, o zonă cu lacuri și păduri liniștite. Noora Vikman spune că într-un loc izolat și liniștit, descoperă gânduri și sentimente care nu pot fi auzite în viața obișnuită, plină de activitate, de zi cu zi. “Dacă vrei să te cunoști pe tine însuți, trebuie să fii cu tine însuți și să fii capabil de a vorbi cu tine însuți.”pastratilinistea

Ca urmare “Silence, Please”  (“Liniște, te rog”)  s-a dovedit a fi cea mai populară temă de rebranding din Finlanda și una dintre cele mai populare pagini de pe VisitFinland.com.

Dacă împărtășim părerea Noorei Vikman credem că intrăm în posesia unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

  1. www.inc.com/betsy-mikel/your-brain-benefits-most-when-you-listen-to-absolutely-nothing-science-says.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits
  2. nautil.us/issue/38/noise/this-is-your-brain-on-silence-rp

15 Oct

Tehnologia modernă favorizează “ceața mentală”

“Energia minții reprezintă esența vieții.”

Aristotel

Acumulând noi cunoștințe desigur evoluăm dar, nu trebuie să uităm că mințile noastre sunt proiectate pentru a procesa, într-un interval de timp dat, un flux relativ restrâns de noțiuni.

Chiar dacă nu facem parte din rândul celor care sunt permanent cu ochii pe telefoanele “deștepte”, suntem inundați de informații ce provin din diverse surse: mass-media, centrele comerciale, locul de muncă ș.a. Aceste informații sunt incomparabil mai numeroase decât cele care se cereau a fi procesate în urmă cu cincizeci de ani.

De multe ori ne gândim și poate chiar facem paradă de faptul că putem procesa mai multe informații prin “multitasking”, datorită căruia suntem capabili să trecem rapid de la o sarcină la alta.

Dar, de aici nu mai este cale lungă la “ceața mentală”.ceata

Trebuie precizat faptul că nu este vorba de tulburările mentale inerente unor boli sau care apar la unele persoane vârstnice.

Informarea este extrem de importantă după cum subliniază și deviza blogului nostru, celebra sintagmă, „Informația înseamnă putere” și este destul de greu de acceptat că excesul de informații ar avea un cost cognitiv.

Sforțările de a procesa cât mai multe informații pot produce însă alunecarea către “ceața mentală”.

Apariția ei este prevestită de luarea unor decizii mai sărace, de reacții mai mult emoționale decât raționale, sau de erori care limitează informațiile care ar trebui procesate.

Această problemă a creierului se pare că este unul din efectele secundare negative ale epocii de informare.

În permanență suntem asaltați de e-mailuri, mesaje text, Facebook, Twitter ș.a. și ajungem să facem mai multe lucruri deodată adică multitasking.

Neurologul american Daniel J. Levitin explică modul în care dependența noastră de tehnologie ne face mai puțin eficienți.

Creierul nostru este acum mult mai ocupat, fiind asaltat cu fapte, bârfe, zvonuri ș.a., toate fiind considerate drept informație.femeieinceata

Încercarea de a ne da seama ce trebuie să știm și ce putem ignora ar fi extrem de obositoare.

În același timp, fiecare din noi, rezolvăm mult mai multe probleme.

Acum 30 de ani, agențiile specializate ne făceau rezervările la tren sau avion, agenții de vânzări ne ajutau să găsim ceea ce căutăm în magazine iar dactilografele profesioniste sau secretarele ne facilitau rezolvarea corespondenței.

Acum, cele mai multe, dintre toate acestea, le efectuăm noi înșine. Ne facem rezervările pe Internet, facem cumpărături on-line, ne scriem corespondența.

În acest fel, efectuăm munca a 10 persoane diferite și, în același timp, încercăm să ținem pasul cu viața noastră personală: copiii și părinții noștri, prietenii, carierele, hobby-urile și emisiunile preferate la TV.

În același timp ne folosim de smartphonuri, care au devenit asemenea celebrelor cuțite ale armatei elvețiene (prevăzute cu zeci de unelte), includ o mulțime de funții: dicționare, calculatoare, browsere web, e-mail, WhatsApp, jocuri, calendar de întâlniri, reportofon, tuner de chitară, stații meteorologice, GPS, instrument de redactare de texte, Twiter, Facebook, lanternă ș.a.m.d.

Ele sunt mai puternice și fac mai multe lucruri decât cel mai avansat calculator de la sediul central IBM de acum 30 de ani.

Scriem texte, în timp ce mergem pe stradă, ne căutăm e-mailurile, în timp ce avem de așteptat undeva, acasă scriem listele noastre de cumpărături și concomitent ascultăm un podcast preferat iar în timp ce luăm masa cu niște prieteni, comunicăm pe furiș cu alți prieteni care nu sunt prezenți.

Dar toate acestea conțin un mare neajuns. Deși ne gândim că facem mai multe lucruri în același timp, suntem prada unei iluzii puternice și diabolice.

Earl Miller, neurolog la MIT, expert în domeniul atenției divizate, spune despre creierele noastre că, în realitate, “nu sunt conectate la multitasking … Când oamenii cred că sunt în multitasking, de fapt doar trec de la o sarcină la alta foarte rapid. Și, de fiecare dată când o fac, există un cost cognitiv al său”. În mod paradoxal, suntem mai puțin eficienți.

Multitasking-ul mărește producția de cortizol și de adrenalină, ceea ce poate suprastimula creierul și poate provoca tulburări de gândire (încâlcire în gândire) sau “ceață mentală”. Se creează o buclă de feedback producătoare de dopamină, care are ca efect o dependență a creierului de recompense datorită căreia el își pierde concentrarea fiind în căutarea de stimulare externă.creierul

Ceea ce este și mai rău, cortexul prefrontal, având preferințe pentru noutate, face ca atenția să poată fi ușor deturnată de tot ce este nou – proverbialele obiecte strălucitoare pe care le folosim pentru a atrage copiii, cățeii și pisicile.

Se ajunge astfel la o situație contradictorie pentru cei care încearcă să se concentreze pe o activitate importantă: regiunea creierului pe care trebuie să se bazeze în rezolvarea ei devine ușor de distras.

Răspundem la telefon, ne uităm la ceva pe Internet, ne verificăm e-mailurile, trimitem un SMS, și fiecare dintre aceste lucruri sunt tocmai noutățile căutate de creier în preferințele lui pentru noutate și recompensă, lucru care provoacă un fel de explozie de opioide endogene. (Și, cu toate că oamenii atribuie multe beneficii marijuanei, inclusiv creativitate sporită, durere și stress reduse, este bine documentat faptul că ingredientul principal, tetra-hidro-cannabinolul (THC), activează receptorii dedicați din creier și interferează profund cu memoria și capacitatea noastră de a ne concentra pe mai multe lucruri odată.) Ele sunt în detrimentul sarcinii noastre principale, sunt “bomboane pentru creier” lipsite de calorii.

În loc de a culege recompense mari care vin de la un efort susținut, concentrat, culegem recompense goale prin rezolvarea a o mie de sarcini mici, poleite cu zahăr.

Glenn Wilson, psiholog, fost profesor la Gresham College, Londra, a constatat că în situația în care se încearcă concentrarea pe o sarcină, și un e-mail necitit se află în inbox, IQ-ul eficient se reduce cu 10 puncte.

El a arătat că pierderile cognitive prin multitasking sunt chiar mai mari decât pierderile cognitive cauzate de fumatul propriu-zis de canabis.

Neurologul Russell Poldrack, de la Stanford, a constatat că multitasking-ul folosit în timpul învățării face ca noile informații să fie dirijate la partea greșită a creierului.

Cel mai elocvent exemplu este al elevilor care studiază și, în același timp, urmăresc TV-ul: informația din lecțiile lor intră în striatum, regiune a creierului specializată pentru stocarea de noi proceduri și competențe, nu pentru fapte și idei.

Dacă nu ar fi distrasă de televizor, informația ar intra în hipocampus, unde ar fi organizată și clasificată și mai ușor de preluat.

Solicitarea creierului de a-și comuta atenția de la o activitate la alta cauzează arderea glucozei oxigenate și în cortexul prefrontal și în striatum adică a aceluiași combustibil de care are nevoie fiecare pentru a rămâne în activitate.

Schimbările rapide și continue prin multitasking determină creierul să ardă combustibilul menționat atât de repede încât apare starea de epuizare și dezorientare chiar și după o perioadă scurtă de timp.

Într-un experiment celebru, neurologii americani Peter Milner și James Olds, au plasat un mic electrod în creierul unor șobolani, într-o zonă a sistemului limbic din creier numită “nucleul accumbens”.

Această structură din creier reglementează producția de dopamină și este regiunea care “se aprinde” atunci când jucătorii câștigă un pariu, dependenții de droguri iau cocaina, sau oamenii au orgasm. Olds și Milner au numit-o “centru de plăcere”.

Șobolanilor li s-a transmis un mic semnal electric direct la “nucleul accumbens”; le-a plăcut atât de mult încât nu au mai făcut nimic altceva.

Au uitat totul până și mâncatul și dormitul. Au ignorat mâncarea gustoasă, dacă au avut posibilitatea de a apăsa o manetă specială de crom, montată în cușcă, care le facilita declanșarea impulsului electric.

Șobolanii au acționat maneta din nou și din nou, până ce au murit de foame și de epuizare.

Se pare că nu este aproape nici o deosebire față de cazul unui bărbat de 30 de ani care a murit în Guangzhou (China), dupa ce a jucat jocuri video în mod continuu, timp de trei zile.

Un alt om a murit în Daegu (Coreea), după ce a jucat jocuri video aproape continuu timp de 50 de ore și s-a oprit prin stop cardiac.

De fiecare dată când trimitem un e-mail, simțim un sentiment de implinire, iar creierul nostru devine o masă de hormoni de recompensă spunându-ne că am realizat ceva.

De fiecare dată când intrăm pe Twitter sau Facebook, întâlnim ceva nou și ne simțim mai conectați social și obținem o altă porție de hormoni de recompensă.

Dar, trebuie să nu uităm că este vorba, de fiecare dată, de tentația proastă, la care conduce sistemul limbic din creier, de a căuta noutatea care induce în centrele de gândire din cortexul prefrontal sentimentul de plăcere dar nu și de activitate de nivel superior.

Dacă suntem conștienți de toate aceste lucruri și procedăm în consecință, ne putem considera posesori ai unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:
1.lifehacker.com/limit-how-much-information-you-have-to-process-to-avoid-1786522112?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits
2. www.theguardian.com/science/2015/jan/18/modern-world-bad-for-brain-daniel-j-levitin-organized-mind-information-overload

08 Oct

Mai folosiți scrisorile clasice?

“Dacă am scris o scrisoare aşa de lungă, este pentru că nu am avut destul timp ca să o scriu mai scurtă.”

Blaise Pascal

În ultimul timp, e-mailul produce tot mai fecvent nemulțumirile multor persoane, oameni de știință, scriitori, studenți și diverși manageri.

Nemulțumirea este cauzată de numărul de email-uri primite zi de zi.e-mail

Nu există o obiecție filosofică față de e-mailul în sine ci, este vorba de altceva, poate de modul de a vedea utilitatea lui.

Când fiul de 10 ani al unui neurolog celebru a fost întrebat cu ce se ocupă tatăl său, el a răspuns: “Răspunde la email-uri.” Acest lucru se pare că l-a recunoscut neurologul însuși precizând că afirmația fiului său nu este foarte departe de adevăr.

La fel, diverși funcționari, oameni din domeniul artelor și din industrie recunosc că primesc un număr copleșitor de e-mailuri și acestea le răpesc o bună parte din zi.

Înainte de apariția e-mailului, dacă ai vrut să scrii cuiva, era nevoie să investești ceva efort în demersul respectiv. Trebuia să te așezi cu un stilou și hârtie, sau la o mașină de scris, și să compui cu atenție un mesaj.

Apoi ritualul implica timp pentru găsirea unui plic și scrierea adresei pe el, pe urmă adăugarea timbrelor poștale precum și căutarea unei cutii poștale.

Pentru că însuși actul de a scrie, o notă sau o scrisoare, către cineva, implica atâția pași și destul de mult timp, nu se recurgea la el decât în cazul când era ceva important de spus.

Scrisorii respective i se dădea o atenție deosebită atât ca și conținut cât și ca aspect.

Prin comparație, datorită facilității și posibilității de lansare imediată a unui mesaj prin e-mail, cei mai mulți dintre noi nu se dau îndărăt de la tastarea oricărui lucru mărunt care le apare în cap și apasă butonul de expediere. E-mailul nu costă nimic.

Sigur, există cheltuieli aferente cum ar fi cele legate de tehnica folosită și Internet dar, nu există costuri incrementate de trimiterea de mai mult de un e-mail.

În schimb, scrisorile pe hârtie însemnau, fiecare dintre ele, cheltuieli cu plicurile, cu timbrele și, cu toate că aceste cheltuieli nu implicau prea mulți bani, demersul respectiv de aprovizionare de la papetărie și de la oficiul poștal făcea ca acest gen de scrisori să nu se folosească oricând și oricum.scrisoriclasice

Ușurința de folosire a e-mailurilor a dus inclusiv la o schimbare în maniere, la tendința de a fi mai puțin politicoși cu privire la ceea ce cerem altora.

Mulți profesioniști invocă același reproș: “O mare parte din email-urile pe care le primesc sunt de la oameni care abia mă cunosc dar îmi cer să fac ceva pentru ei, lucru ce nu este tocmai normal, având în vedere domeniul meu de muncă sau relația mea cu ei. E-mailul pare foarte potrivit pentru a cere lucruri pe care unii nu le-ar cere niciodată prin telefon, personal, sau prin scrisori clasice.”

Ceea ce este cel mai mare rău, după părerea noastră, este că e-mailurile duc la pierderea interesului de a se formula propoziții și fraze corecte, ba mai mult, duc la folosirea unui fel de argou sau jargon, devenit specific mai ales persoanelor care, cât e ziulica de lungă, butonează smartphonurile.

Există diferențe importante între scrisorile clasice și e-mailuri și în ceea ce privește recepția.

Poșta care ne livra scrisorile, sosea o dată pe zi, cam la aceeași oră și, ne crea o stare de așteptare uneori purtătoare de emoții ba chiar și o întrerupere a activității zilnice.

Și faptul, că era nevoie de câteva zile ca scrisoarea să ajungă la destinatar, elimina tentația de a acționa imediat, de a așterne pe hârtie orice ne trecea prin cap, lucru ce nu este valabil în cazul email-urilor.

Acum e-mailurile sosesc necontenit, fără să mai respecte niciun criteriu legat de corectitudine, conținut, politețe sau eleganță.

Scrisorile clasice, chiar înainte să le citim ne permiteau să deducem ceva despre natura conținutului și valorii lor emoționale.

Dacă erau de la un iubit(ă) bănuiam că transmiteau ceva sentimental. În cazul în care ni se înmâna o scrisoare emisă de către o instituție, știam la ce ne putem aștepta chiar înainte de citirea documentului.

Toate acestea s-au schimbat odată cu apariția e-mailului și unul dintre dezavantajele sale majore, care se trece cu vederea, este faptul că este folosit pentru orice fel de mesaje.

Email-urile fiind folosite pentru toate mesajele posibile mai implică un neajuns: ne răpesc prea mult timp sau ne conduc la multitasking.

Verificăm fiecare e-mail în parte pentru că nu știm dacă mesajul respectiv conține ceva legat de petrecerea timpului liber, de amuzament, o “listă cu de făcut”, o întrebare … ceva ce se poate face acum sau mai târziu, ceva ce ne poate schimba viața sau ceva irelevant.

Această incertitudine provoacă stres și conduce la o supraîncărcare și în luarea deciziilor.

Fiecare e-mail necesită o decizie! “Răspund la ăsta? Dacă da, atunci acum sau mai târziu? Cât de important este? Care vor fi consecințele sociale, economice sau legate de locul de muncă, dacă nu răspund sau, dacă nu răspund chiar acum?”

Dar trebuie să observăm că acum e-mailul, ca mediu de comunicare, se apropie de uzura morală.

Cei mai mulți din generația cu vârsta sub 30 de ani cred că e-mailul este un mod depășit de comunicare utilizat doar de “oamenii vechi”.

În locul lui ei folosesc mesajele text, iar foarte mulți Facebook-ul. La acestea atașează documente, fotografii, clipuri video și linkuri, lucruri pe care generațiile cu vârsta de peste 30 de ani o fac cu e-mailul.

Ba mai mult, unele persoane și mai tinere, aparținând generației de sub 20 de ani, văd acum chiar și Facebook-ul ca pe un mediu folosit de generațiile mai în vârstă.

Pentru ei, principalul mod de comunicare îl constituie mesajele text care sunt instantanee. Acolo să vezi argou!

Și care sunt consecințele? Cei care le folosesc, uită cu timpul cuvintele vocabularului normal, uită să scrie corect ș.a.m.d.

De ce? Mesajele text suferă de cele mai multe dintre problemele pe care le au și e-mailurile. Deoarece sunt limitate ca număr de caractere, descurajează discuțiile bine gândite sau orice nivel de detaliu.

Problemele, credem noi, sunt agravate de dependența mesajelor text de caracterul lor instantaneu.

Mesajele text apar în mod „magic” pe ecranul telefonului și solicită imediat atenția destinatarului. La toate acestea se adaugă și aspectul social în conformitate cu care un mesaj text fără răspuns se consideră jignitor la adresa expeditorului.

Buna cuviință cerea și în cazul scrisorilor clasice un răspuns dar așa cum arătam mai sus ele puteau întârzia (inclusiv din motive obiective: de exemplu din vina poștei).

Concluzia finală ar fi că pledăm pentru revenirea la scrisorile clasice?

Nicidecum. Nu ne putem întoarce în timp și nici nu ne putem pune cu tehnologia.

Ceea ce putem însă face este să fim mult mai atenți cu textele pe care le scriem, fie că sunt mesaje scurte, declarații de dragoste sau alte comunicări. Să nu considerăm pretenția la corectitudine gramaticală drept ceva depășit.

Dacă acest lucru se întâmplă, putem considera că suntem posesori ai unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!