28 Jan

Tehnologia bulversează creierele copilașilor?

Dedicăm acest articol nepoțelului nostru Timothy, mare iubitor de tehnologie, care a împlinit, în zilele acestea, doi anișori.

În mintea noastră s-a cuibărit neliniștea din momentul când nepoțelul nostru, care avea doar 3-4 luni, părea că se simte cel mai bine când putea sta cu ochii pironiți pe ecranul TV.

Puțin mai târziu, smartphone-ul tatălui său a devenit cel mai util instrument pentru calmarea lui, atunci când avea accese de plâns.

Neliniștea noastră a căpătat suport când am dat peste nenumărate păreri avizate privind efectele ecranelor asupra copilașilor.

O serie de studii științifice prezintă efectele pe care le pot avea televiziunea, computerele și jocurile video asupra creierului în curs de dezvoltare al copiilor mici.

Prea mult timp petrecut cu ochii pe ecran poate duce, conform acestora, la o întârziere în competențele verbale, concentrare slabă, instabilitate emoțională și un risc mai mare de a dezvolta tulburări de deficit de atenție.

În 2011, American Academy of Pediatrics a decretat oficial că expunerea la ecrane este nocivă pentru copiii sub vârsta de doi ani.

Unele dintre datele care condamnă cel mai mult expunerea copiilor la ecrane se datoresc studiului longitudinal Millennium Cohort Study (realizat de Centrul de Studii Longitudinale – CLS – de la Universitatea din Londra), care a urmărit starea de sănătate și dezvoltarea pe termen lung a copiilor din Marea Britanie născuți în perioada 2000-2001.

Din studiu rezultă că acei copii care, până să atingă vârsta de cinci ani, au petrecut, mai mult de trei ore pe zi, în fața unui ecran, au ajuns, mult mai probabil decât colegii lor, să se angajeze în comportamente antisociale, cum ar fi încăierări și furturi.

“Am o mulțime de preocupări cu privire la impactul tehnologiei asupra copiilor mici”, spune dr. Gary Small, profesor de psihiatrie și director al UCLA Longevity Center at the Semel Institute for Neuroscience & Human Behavior. “Prea mult timp cu aceste ecrane poate duce la o focalizare și abilități sociale diminuate mai târziu în viață.”

“Noul val de smartphone-uri și tablete”, mai spune profesorul Small, ”sunt mult mai fascinante pentru copilași decât cele de televiziune.” ”Când ne punem copiii într-o cameră cu un iPad, ei îl vor alege înaintea oricăror altor jucării. Ei îl vor prefera de multe ori chiar și înaintea propriilor lor mame.”

Cele câteva argumente de mai sus le-am putea găsi convingătoare dacă nu ne-am aminti că fiecare nouă tehnologie a fost demonizată, la apariție, de către cei convinși că le face rău copiilor lor.

Iată câteva exemple:

– În 1835, culmea, American Annals of Education (Analele americane ale Educației) au declarat că “lectura permanentă a romanelor operează în mod inevitabil în direcția excluderii gândirii și, în mintea tânără, limitează facultățile mintale de deschidere, prin favorizarea dezvoltării inegale. Nimeni, dintre cei care citesc în acest ritm rapid, nu poate avea timp pentru reflecție.”

– Părinții au fost avertizați că radio-ul creează dependență încât copiii uită și să mănânce din cauza lui.

– Filmul a transformat spectatorii în criminali devianți sexual.

– Televiziunea a devenit cauza unei pustiiri mintale iar jocurile video au creat asasini violenți.

– În ceea ce privește cărțile de benzi desenate, dr. Fredric Wertham, psihiatru american, scria în 1948: “Prost desenate, prost scrise și prost tipărite – o solicitare pentru ochii și sistemul nervos al tinerilor – efectul acestor coșmaruri puse pe hârtie este acela al unui stimulent violent … Dacă nu ne dorim o generație următoare, chiar mult mai feroce decât cea prezentă, părinții și profesorii din toată America trebuie să se adune pentru a rupe revistele de benzi desenate.”

Revenind la ecrane, nu este exclus ca unele dintre părerile care le consideră nocive să nu fie decât o formă de tehnofobie instinctivă, care îi face pe oameni să creadă că noile gadget-uri sunt periculoase, creează dependență și sunt capabile să afecteze nu doar modul în care gândim dar și modul în care corpul nostru funcționează.

De aceea, nu este lipsit de interes să menționăm câteva lucruri:

– În timpul primilor doi ani de viață ai unui copil, creierul i se triplează în greutate, marcând o perioadă de creștere explozivă, care nu va fi egalată niciodată, în decursul vieții sale.

– Acei ani timpurii sunt un moment crucial pentru dezvoltarea mintală, stabilind bazele pentru maturitate.

– Sinapsele, conexiunile dintre neuronii din creier, explodează ca număr. Ne naștem cu aproximativ 2500 de sinapse per neuron, dar la vârsta de trei ani, avem în jur de 15.000. (Din acel moment, numărul de conexiuni neuronale începe de fapt să scadă.) Asta explică, de exemplu, de ce copiii sunt capabili să deprindă abilități lingvistice complexe, pe care adulții inteligenți le găsesc dificil de stăpânit, mai târziu în viață.

Aceste aspecte ar putea constitui argumente în favoarea acordării accesului la tehnologie, pentru copii, la o vârstă fragedă.

Această idee o întărește într-un fel dr. Dimitri Christakis, director al Center for Child Health, Behavior and Development at Seattle Children’s Research Institute: “Ecranele sunt pur și simplu un mecanism de livrare. Asupra a ceea ce părinții ar trebui să se concentreze este conținutul”.

“O interdicție generală pentru ecrane”, mai arată domnia sa, „nu are sens. Sunt membru al Academiei Americane de Pediatrie, dar trebuie să spun că, declarația lor cu privire la efectele mass-mediei electronice este în mod clar depășită.”

Ceea ce contează, spune Christakis, este diferența dintre consumul pasiv și activ.

Într-un studiu efectuat de el, două grupuri de copii, s-au jucat cu blocuri și au privit la televizor. Grupul care și-a petrecut timpul angajat activ în joc, vizionând pasiv TV-ul, a obținut rezultate semnificativ mai bune la testele ulterioare de achiziție a limbii.

Acum Christakis repetă acest studiu pentru a compara efectul televiziunii cu jocurile interactive de pe iPad. Cercetarea încă nu este terminată, dar Christakis spune: “Eu bănuiesc că efectul iPad-ului asupra creierului va fi mult mai aproape de cel al blocurilor decât de cel al televizorului.”

Heather Kirkorian, psiholog, profesor la Universitatea din Wisconsin, a ajuns la o concluzie similară. Ea a învățat două grupuri de copii cuvinte noi: un grup vizionând un film, celălalt trebuind să atingă un ecran pentru a produce un rezultat. “În cazul copiilor cu vârsta sub 30 de luni, aceștia au învățat mai mult atunci când a existat o componentă interactivă. Și așa cred că arată potențialele dispozitive cu touchscreen pe care ar trebui să le avem ca instrumente educaționale, în special în comparație cu televiziunea.”

Și alți experți sunt de acord cu ideea aceasta. “Dacă sunteți acolo pentru a-l ghida, dispozitivele interactive de astăzi pot fi o modalitate foarte bună de a învăța și de a lega”, spune Michael Levine, fondator și director executiv al Joan Ganz Cooney Center at Sesame Workshop (grup independent de cercetare focalizat pe încurajarea inovării în învățarea prin media digitală).

“Mai degrabă, în loc de a stabili limite arbitrare pentru timpul petrecut în fața ecranului”, spune Levine, „părinții ar trebui să facă sigură experiența de partajare a tehnologiei cu copiii.”…“În unele privințe, ținerea copiilor complet departe de ecrane, în primii ani de viață, va stabili așteptări destul de nerealiste cu privire la expunerea lor la tehnologie… în câțiva ani, tehnologia accesibilă va deveni normă.”

În principiu credem că nu trebuie să ne facem griji și nu trebuie să considerăm că expunerile scurte la gadget-uri și ecrane ar fi toxice pentru creier.

Atâta vreme cât echilibrăm diferitele aspecte ale vieții unui copil, încurajăm pasiunile sale și temperăm viciile sale, lucrurile se rezolvă de la sine.

Și, de altfel, oricare ar fi tehnologia de astăzi la care îi dăm accesul sau de care îl protejăm pe copil, la vremea când el va fi adolescent ea va părea probabil cam depășită.

Acest lucru îl spune și Daniel Anderson, profesor de psihologie la Universitatea din Massachusetts (studiază dezvoltarea în copilărie și influența mass-mediei): “Lumea mass-mediei digitale se transformă atât de rapid, încât este foarte greu pentru cercetători să țină pasul cu efectele sale asupra copiilor.”… “Fundamental, TV de astăzi este la fel ca și TV în urmă cu 40 de ani, în schimb modul în care ne relaționăm cu calculatoarele de astăzi este foarte diferit de cel de acum 20 de ani sau chiar și cel de acum 10 ani.”… “Mă aștept ca aceste schimbări să se accelereze în continuare”…”Noi ne aflăm, ca să spunem așa, dincolo de orizontul evenimentului.”

În încheiere, revenim, ca altă dată, la necesitatea menținerii echilibrului în conduita noastră de părinți sau bunici care veghează asupra sănătății copilașilor și, astfel, vom fi sigur posesori ai unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/is-technology-scrambling-my-baby-s-brain-430117228
2.www.elianacorina.com/tehnofobia/
3.healthland.time.com/2012/10/02/background-tv-children-exposed-to-four-hours-a-day/
4.www.psu.edu/dept/inart10_110/inart10/cmbk4cca.html
5.www.cls.ioe.ac.uk/news.aspx?itemid=2576&itemTitle=More+than+three+hours+of+TV+a+day+linked+to+anti-social+behaviour+in+children&sitesectionid=27&sitesectiontitle=News
6.www.medicaldaily.com/interview-dr-dimitri-christakis-explains-why-television-bad-babies-brains-241578
7.sites.google.com/site/kirkorianlab/
8.www.sesameworkshop.org/about-us/leadership-team/michael-levine/
9.news.mit.edu/2015/profile-daniel-anderson-0217

21 Jan

Să ieșim sau nu din zona noastră de confort?

“Prin spirit s-a câştigat un dezechilibru, o anxietate, dar şi o grandoare.”
Emil Cioran

Deoarece în ultima vreme noi înșine ne aflăm frecvent în afara zonei proprii de confort, ne-am pus întrebarea dacă ieșirea din “zona de confort” ar trebui să ne înfricoșeze sau să ne încurajeze?

Înainte de toate, având în vedere că anotimpul și temperatura din locuințe ne conduc cu gândul la zona de confort termic, precizăm că ne referim la noțiunea de „zonă de confort” folosită de psihologi.

Originea termenului “zonă de confort” este greu de urmărit. El a fost folosit în 1991 de Judith M. Bardwick, profesor de psihiatrie la University of California, San Diego, în titlul cărții “Pericol în zona de confort” (“Danger in the Comfort Zone” – American Management Association, 1991).

O definiție a zonei de confort se datorește doamnei Brené Brown, profesor la Universitatea din Houston și autoare a cărții “Darurile imperfecțiunii” (“The Gifts of Imperfection” – Hazelden, 2010): “Starea în care incertitudinile, lipsurile și vulnerabilitățile noastre sunt reduse la minimum – starea în care credem că vom avea acces la o cantitate suficientă de dragoste, mâncare, talent, timp, admirație – starea în care considerăm că deținem un anumit control.”

După părerea profesorului Brown, “Când ajungem în vremuri de instabilitate socială, politică sau financiară, zonele noastre de confort devin mai mici.”… “Cu cât suntem mai înfricoșați, granițele zonelor noastre de confort devin mai impenetrabile.”

Însă, definiția acceptată în general de psihologi pentru “zona de confort” este mai abstractă și corelează nivelurile de anxietate cu nivelurile de performanță: “Zona de confort este o ipostază de comportament în cadrul căreia o persoană operează într-o stare fără anxietate, folosind un set limitat de comportamente, pentru a obține un nivel constant de performanță, de obicei, fără niciun sentiment de risc.”

 

Lucrurile pe care le facem zi de zi (pregătirea cinei, drumul la locul de muncă, vizionarea programelor la TV etc.), fără ca acestea să ne facă să ne simțim încordați și speriați, fac parte din zona noastră de confort.

 

Din definiție rezultă că, dacă nu există nici o “anxietate”, nivelul de performanță va rămâne constant iar în cazul în care există o schimbare în anxietate nivelul de performanță se modifică, în sus sau în jos.

 

Cu toate că anxietatea nu este o stare pe care ne-o dorim, ea poate fi un pic și benefică.

Profesorul Judith M. Bardwick, citează un faimos experiment realizat de psihologii Robert M. Yerkes și John D. Dodson, în 1908. Ei au fost primii care au investigat impactul “anxietății” asupra performanței.

 

Folosind șoareci, au descoperit că stimularea îmbunătățește performanța până la un anumit nivel – cunoscut acum sub numele de anxietate optimă. Atunci când acest nivel este depășit, adică sub prea mult stres, performanța se deteriorează. Ambele situații fac ca subiectul să se mute în zona sa de confort.

 

Scriitorul american Daniel H. Pink, în cartea sa “Drive: The Surprising Truth About What Motivates Us” (Riverhead, 2009), spune că “Avem nevoie de un loc de disconfort productiv” și “noi, în imaginație, suntem în căutarea unui asemenea loc”.

După părerea lui: “Dacă ești într-o stare prea confortabilă, nu ești productiv. Dacă ești într-o stare prea inconfortabilă, nu ești productiv.”

Găsirea unui teren de mijloc unde anxietatea există dar nivelul ei este încă ușor de gestionat, este ceea ce căutăm.

Când ne acomodăm cu un nou nivel de anxietate, înseamnă că ne extindem zona de confort.

Mutarea în afara zonelor noastre de confort pare a fi un lucru bun. Obiectivul este de a ajunge la acel nivel optim, de “disconfort productiv” astfel încât, în timp ce aptitudinile noastre se îmbunătățesc, să ne simțim confortabil cu noul nivel de anxietate.

În acest fel ajungem într-o zonă de confort extins și nu ne va mai fi atât de frică de a încerca lucruri noi, în viitor.

O dovadă a realității acestui lucru o constituie și faptul că în ultimii câțiva ani, foarte mulți oameni au fost împinși în afara zonelor proprii de confort, forțați să caute noi locuri de muncă ba chiar și profesii noi și au reușit.

Reacția, bineînțeles, nu este aceeași la toată lumea pentru că răspunsul fiecăruia la stres este desigur diferit – zona ta de confort nu este a mea.

Alegerea de a ieși din zona de confort este destul de grea. Însă, părăsirea zonei de confort prin încercarea de lucruri noi, care ridică un pic nivelul de anxietate, este chiar necesară; refugierea în zona de confort duce la plafonare.

Amestecarea unor anxietăți cu îndoiala de sine și sentimentul de succes poate duce la dezvoltarea personală. Acesta este motivul pentru care unele aventuri în aer liber, cum ar fi alpinismul sau parașutismul pot fi atât de antrenante: ele induc anxietate și neliniște dar, odată finalizate, furnizează un sentiment imens de realizare și ridică nivelul încrederii de sine.

În cazul în care zona de confort este mică adică, lucrurile care se pot face fără anxietate sunt puține, îngrijorările vor consuma o mulțime de timp și se vor pierde o mulțime de plăceri pe care viața le are de oferit.

Ieșirea cu regularitate din zona de confort, mărește numărul de lucruri cu care individul se simte în tihnă.

A face lucruri noi, ne motivează și ne ajută să învățăm. S-a demonstrat, de asemenea, că noutatea ne face creierul mult mai maleabil.

Cât de departe dorim să ne extindem granițele propriei zone de confort este o problemă personală și, probabil, va diferi în funcție de ce se mai întâmplă în viața noastră. Secretul reușitei pare a fi menținerea unui echilibru sănătos între securitate și confort la care se adaugă un pic de noutate și de emoție.

Conform domnului Daniel H. Pink, ca părinți, pentru a ne ajuta copiii să crească și să ajungă adulți siguri pe ei, atunci când părăsesc zonele de confort, trebuie să rezistăm impulsului de a-i proteja mereu de nesiguranță și disconfort. În caz contrar, “ei nu pot fi productivi”.

Legat de problematica zonei de confort, doamna profesor Brown subliniază și următorul aspect: “deși termenul – zonă de confort – sună plăcut, fiind ființele umane complicate care suntem, ne putem simți, uneori, cel mai confortabil atunci când suntem îngrijorați sau depresivi.” … “A experimenta bucurie este în afara zonei mele de confort”… “Mă tem că este o invitație la dezastru.”

În acest sens, domnia sa amintește exemplul experimentat de mulți dintre noi: privind un copil care doarme avem o senzație de dragoste copleșitoare ca apoi, brusc, să ne imaginăm o catastrofă care se abate asupra lui. “Este un sentiment de disconfort imaginându-ne cât de mult iubim pe cineva”.

Noi, cu toții, cunoaștem oameni care par să se simtă cel mai fericit atunci când sunt nefericiți. Aceștia, în permanență, protestează sau sunt îngrijorați pentru ceva. Ce să zicem? Asta e zona lor de confort.

Starea de a ne simți ușor inconfortabil, indiferent că este sau nu alegerea noastră, ne poate împinge însă la atingerea unor obiective noi pe care nu credeam că le vom atinge vreodată.

Chiar dacă suntem profani în domeniu, îndrăznim să avansăm o părere legată de definițiile zonei de confort. Credem că “despicând firul în patru”, putem vorbi de faptul că un individ are mai multe zone de confort: fizic, intelectual, psihic, sentimental, geografic ș.a.

Dacă acceptăm acest lucru, rezultă că probabilitatea ca o persoană să se afle pe deplin în zona proprie de confort (care include toate cele înșirate)
este nulă. Prin urmare, ar trebui să specificăm care anume este zona de confort despre care vorbim la un moment dat.

Pentru exemplificare cităm propria noastră stare actuală. Întreaga noastră familie (părinți, copii, nepoți), locuim undeva în Africa. Fiind toți împreună, pare că sunt îndeplinite toate condițiile pentru lipsa anxietății deci pentru situarea în zona de confort. Zona noastră de confort geografic se află însă în Europa.
În acest context, toate îndemnurile motivaționale din textul nostru precum și cele de genul “Dincolo de zona de confort începe viața!”, devin redundante și chiar inutile.

În încheiere, acceptând definiția psihologilor, credem că nu este cazul să ne căutăm provocări și să fim productivi tot timpul. Este bine să ieșim din zona noastră de confort dar, este de asemenea bine, să fim în stare să revenim în ea. Credem că aceasta este soluția spre o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:
1.crew.co/blog/getting-out-of-your-comfort-zone-why-its-hard-and-why-you-should/
2.www.nytimes.com/2011/02/12/your-money/12shortcuts.html?pagewanted=all&_r=1&amp😉
3.www.whatismycomfortzone.com/about/
4.www.personalitatealfa.com/blog/7-pasi-pentru-a-ucide-zona-de-confort/
5.psychclassics.yorku.ca/Yerkes/Law/
6.www.academia.edu/460313/From_Comfort_Zone_to_Performance_Management

14 Jan

“Mituri” care se referă la sănătate, „spulberate” în 2016

„Miturile în care credem au tendința de a deveni adevărate.”

George Orwell

 

În jurul temelor de sănătate există multă dezinformare în lume.

Uneori, este așa doar pentru că cercetările pot fi câteodată contradictorii (de exemplu, nutriția este celebră ca și domeniu greu de studiat).

Alteori, se întâmplă asta pentru că există șarlatani sau interese care încearcă să răspândească minciuni și pseudoștiință.

Și, uneori, există doar „mituri” ciudate care, au apărut la întâmplare, se păstrează și refuză să dispară (ca ideea că trebuie să bei opt pahare de apă pe zi – utildestiut.ro/chiar-consumati-zilnic-cel-putin-2-litri-de-apa).

În orice caz, este puțin probabil ca lumea să fie vreodată complet scutită de prostii. Dar, putem începe cu pași mici, de felul celor care urmează, care prezintă „mituri” în materie de sănătate, demontate în anul, recent încheiat, 2016.

“Exercițiile fizice ajută să pierdem din greutate”

Ne-am obișnuit să ne gândim la exercițiile fizice ca la un ingredient cheie, probabil cel mai important, dintre toate eforturile de pierdere în greutate.

Dar, în realitate, în decursul anilor, s-au acumulat dovezi că exercițiile fizice, în timp ce sunt excelente pentru sănătate, nu sunt tot atât de importante pentru pierderea în greutate.

Printre altele s-a dovedit că extra-caloriile arse prin mișcare fizică contează puțin și că reducerea aportului alimentar este un mod mult mai eficient de a pierde în greutate.

Să nu uităm însă că exercițiile fizice au beneficii aproape incredibile: reduc riscul unor afecțiuni cronice cum ar fi diabetul de tip 2 și bolile de inimă, întăresc oasele și mușchii, ajută chiar și la managementul greutății  dar nu constituie cel mai eficient mod de a slăbi.

În 2017, trebuie să ne oprim din a considera lipsa de exerciții și dieta incorectă la fel de responsabile pentru problema obezității.

Politicile de sănătate publică, privitoare la obezitate, ar trebui să acorde prioritate combaterii supra-consumului de alimente de calitate scăzută și îmbunătățirii mediului alimentar.

“Antibioticele vindecă răceala”

De ani de zile, experții în domeniul sănătății publice au implorat practic oamenii să nu mai folosească antibioticele pentru a-și trata gripa și răceala comună.

De ce?

În primul rând, deoarece antibioticele nu ajută la bolile cauzate de virusuri; ele ajută la tratarea infecțiilor bacteriene. Răcelile și gripa sunt cauzate de virusuri așa că, administrarea antibioticelor pentru aceste boli este cu totul inutilă și risipitoare.

În al doilea rând, ceea ce este și mai important, cu cât vom lua mai multe antibiotice – în special atunci când acestea nu sunt necesare – cu atât mai mult vom crește șansele de a contribui la dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. Aceste “super-bacterii”, așa cum sunt ele cunoscute, au devenit o mare amenințare de sănătate publică în întreaga lume, provocând, în fiecare an, moartea a mii de oameni.

Și, să nu mai vorbim de daunele aduse de antibiotice intestinelor pentru că anihilează bacteriile bune din organism, care ne mențin sănătoși.

În ciuda tuturor avertismentelor, mesajele experților se pare că nu și-au atins ținta. Într-un studiu publicat în JAMA (The Journal of the American Medical Association) în 2016, cercetătorii au estimat gradul de exces al prescripției de antibiotice din SUA. Ei au descoperit că 30% din antibioticele prescrise la urgență și în cabinetele medicale sunt inutile; asta înseamnă 47 de milioane de rețete în fiecare an!

Majoritatea rețetelor inutile au fost scrise pentru boli respiratorii cauzate de virusuri: răceli, dureri în gât, bronșită și infecții ale sinusurilor și ale urechii, boli care nu răspund la antibiotice.

“Alimentele modificate genetic sunt nesigure pentru consum “

Încă din 1990, când primele culturi modificate genetic au ajuns pe piață, milioane de oameni, din întreaga lume, au devenit consumatoare de ingrediente modificate genetic, în cea mai mare parte porumb, soia și rapița, fără a avea probleme de sănătate vizibile.

Cu toate acestea, grupurile anti-GMO (GMO = genetically modified organism) insistă încă asupra faptului că aceste alimente sunt într-un fel periculoase pentru consum.

În luna mai 2016, Academia Națională de Științe a SUA a dat publicității un raport amplu privind culturile modificate genetic, raport care ar trebui să înlăture aceste temeri.

A fost o privire independentă asupra tuturor dovezilor de până acum și a ajuns la concluzia, la care au ajuns multe dintre rapoartele din trecut și anume: culturile modificate genetic sunt la fel de sigure pentru alimentație ca și omoloagele lor convenționale.

Alături de alte rezultate, oamenii de știință nu au găsit nici creșteri ale numărului de cazuri de obezitate, cancer, boli gastro-intestinale sau alergii, care ar putea fi corelate plauzibil cu introducerea alimentelor modificate genetic.

Studiile pe animale, cu toate că incomplete, nu au găsit niciun pericol special al consumului de alimente modificate genetic nici la animale.

(Există semne că animalele aflate pe diete modificate genetic arată “perturbații mici” la microbii din intestinele lor, dar nimic care ar fi de așteptat să cauzeze probleme de sănătate la om.).

De asemenea, nu există motive să se creadă că culturile modificate genetic ar putea reprezenta un risc pentru sănătate prin “transferul” genelor modificate către oameni sau animale.

“Homeopatia este un tratament medical adevărat”

Homeopatia, este o metodă de tratament alternativ, apărută în urmă cu 200 de ani, tot mai populară în întreaga lume, deşi studiile ştiinţifice nu au demonstrat în niciun fel eficienţa remediilor homeopate.

Ideea principală din spatele homeopatiei este că un extract animal sau vegetal, care determină simptome similare cu cele de care o persoană suferă poate vindeca respectiva persoană de acele simptome.

Astfel, remediile homeopate de pe piață sunt chiar versiuni de extracte din plante sau animale, extrem de diluate, considerate că ar aduce alinare bolnavilor.

Guvernul Statelor Unite a decis în anul 2016 să stabilească limite pentru tratamentele homeopate, printr-o declarație politică a agenției Federal Trade Commission (FTC).

Declarația arată că agenția va cere, de acum înainte, ca producătorii de remedii homeopatice să prezinte dovezi științifice fiabile pentru solicitările lor, în cazul în care doresc să le vândă consumatorilor de pe piața americană.

Comunitatea științifică se pronunță împotriva homeopatiei. Au existat mai multe studii, cărți și investigații care să demonstreze că acest tip de terapie este fals.

Hotărârea FTC este un pas în direcția sensibilizării opiniei publice cu privire la lipsa de dovezi din spatele homeopatiei.

Asta nu înseamnă însă că aceste “medicamente” vor dispărea. FTC are doar dreptul de a fi mai severă, cu privire la cererile de introducere pe piață care induc în eroare iar, în cazul în care producătorii de remedii homeopatice precizează în mod clar (ca și inscripțiile de pe pachetele de țigări) că produsele lor nu se bazează pe nici o știință, ei le pot vinde în continuare.

Credem că renunțând la genul de „mituri” prezentat și mergând pe mâna științei vom intra în posesia unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.vox.com/2016/4/28/11518804/weight-loss-exercise-myth-burn-calories

2.jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2518263

3.www.vox.com/2016/5/18/11690992/gmos-review-evidence-safety-health

4.www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1676328/

5.www.vox.com/2016/12/26/14005484/bad-science-health-myths-dead

07 Jan

Obiceiurile vechi sunt “greu de ucis”

“Este mai uşor să previi obiceiurile proaste decât să lupţi cu ele mai târziu.”

Benjamin Franklin

Dar de ce am vrea să scăpăm de obiceiurile vechi? (Am folosit sintagma “greu de ucis” din titlurile seriei de filme „Die Hard”, ale lui Bruce Willis, pentru că ni s-a părut că exprimă mai plastic intenția de a renunța la obiceiurile vechi.)

Începutul de an este, de obicei, prilej de introspecții și proiecte. În ianuarie, mulți dintre noi decid să dezvolte obiceiuri noi, decizie echivalentă cu aceea de a ne schimba viața.

Explicația este simplă: obiceiurile sunt arhitectura invizibilă a existenței noastre și aproximativ 40% din comportamentul nostru îl repetăm aproape zilnic, așa că, dacă ne schimbăm obiceiurile, ne schimbăm viața.

Revenind la ideea că este greu să scăpăm de obiceiurile vechi, ne punem întrebarea “Cum am putea practic renunța la obiceiurile vechi păguboase?”

Nu putem spune că există un deficit de sfaturi cu privire la modul în care se pot schimba obiceiurile. Ele au de multe ori forma unor îndemnuri: „Fă-o de dimineața, ca primă acțiune a zilei!”; „Începe cu pași mici!”; „Răsfață-te!”; „Fă-o timp de 30 de zile!”; „Fă-ți o listă!” etc.

Dar, din păcate, așa cum o știm prea bine majoritatea dintre noi, nu există nici o magie, nici o soluție unică pentru a putea face asemenea schimbări.

Cel mai important pas, care, în mod ciudat, este ignorat de cei mai mulți dintre noi, este acela de a ne înțelege pe noi înșine. Odată ce recunoaștem aspectele esențiale ale naturii obiceiurilor noastre, ne putem adapta obiceiurile pentru a ne servi cel mai bine.

Este ușor de presupus că, dacă o strategie a lucrat pentru Simona Halep sau pentru un vecin, aceasta va lucra și pentru noi. Dar nu e chiar așa.

Să luăm de pildă sfatul: “Pentru a-ți însuși un anumit obicei scoală-te dimineața devreme și aplică-l ca primă acțiune a zilei.”

Sfatul este potrivit pentru persoanele matinale, care sunt mai pline de energie și productive dimineața; ce se întâmplă însă cu persoanele nocturne, care sunt mai energice și productive seara?

Acestea din urmă, de multe ori, nu reușesc să urmeze un anumit obicei dacă încearcă dimineața. Și, asta nu pentru că sunt leneșe sau nedisciplinate ci, pentru că sunt persoane nocturne. Așa sunt ele, asta este una din caracteristicile lor.

În aceeași ordine de idei, unii oameni reușesc mai bine pornind cu pași mici, alții pornind în forță.

Unii oameni sunt iubitori de simplitate, alții sunt iubitori de abundență.

Unii oameni au nevoie de responsabilitate, alții sfidează responsabilitatea.

Toate aceste deosebiri dintre noi contează.

Prin urmare, când planificăm o schimbare de obiceiuri, este esențial să vedem limpede modul în care noi răspundem așteptărilor.

Se pare că, în general, ne confruntăm cu două tipuri de așteptări: așteptările exterioare, care ne sunt impuse de către alții (recomandările unui doctor, termenele de finalizare ale unor sarcini de serviciu etc. ) și așteptările interioare pe care ni le impunem noi înșine (inclusiv hotărârea de schimbare a obiceiurilor începând cu Anul Nou).

Scriitoarea americană Gretchen Rubin, în articolul “Four Tendencies”, de pe blogul personal, arată că, după natura obiceiurilor, oamenii se împart în patru categorii:

Adepții (Upholders) răspund prompt atât așteptărilor exterioare cât și celor interioare: “Eu fac ceea ce alții așteaptă de la mine și ceea ce aștept eu însumi de la mine”. Se pare că ei își schimbă obiceiurile destul de ușor.

Interpelatorii (Questioners) pun sub semnul întrebării toate așteptările. Ei îndeplinesc o așteptare numai în cazul în care cred că este justificată și astfel ei urmează numai așteptări interioare: “Dacă mă convingi de ce, atunci mă voi conforma”. Ca să adere la un obicei, au nevoie de motive.

Îndatorații (Obligers) răspund rapid la așteptările exterioare, dar luptă să satisfacă și așteptările interioare: “Să nu dezamăgesc pe alții deși, de multe ori, m-am dezamăgit pe mine însumi.” Pentru a adera la un obicei, au nevoie de responsabilitate exterioară.

Rebelii (Rebels) rezistă tuturor așteptărilor atât celor exterioare cât și celor interioare: “Vreau să fac ceea ce vreau, în felul meu propriu.” Pentru a adera la un obicei, au nevoie de posibilitatea de a alege și de libertate.

Pentru o mai bună înțelegere a acestei categorisiri, să considerăm un obicei pe care și-l doresc mulți oameni: să mănânce mai sănătos.

Un “adept” îl însușește din momentul când decide cum vrea să mănânce; un „interpelator” reușește atunci când înțelege motivele pentru care să aplice un anumit plan de alimentație; un „îndatorat” reușește să îl adopte atunci când partenerul său îl întreabă în fiecare zi, ce a mâncat la prânz; un „rebel” îl adoptă atunci când el crede de cuviință: “Companiile care produc alimente nu mă vor face dependent de porcăriile lor dăunătoare.”

Gretchen Rubin a identificat 21 de strategii de schimbare a obiceiurilor și chiar dacă cele mai multe dintre aceste strategii nu funcționează pentru toată lumea, câteva dintre ele sunt aproape universal folositoare.

De exemplu, strategia “tăblița curată” o poate folosi oricine. Atunci când intrăm într-o situație nouă, obiceiurile noastre vechi sunt șterse și, noile obiceiuri se formează mai ușor. Exemple: o locuință nouă, un loc de muncă nou, o școală nouă, o poveste de dragoste nouă etc.

Toți suntem sensibili atât la confort cât și la lipsa de confort ceea ce face să fie mai ușor de făcut ceva bine și să fie mai greu de făcut ceva prost.

De exemplu, este recomandabil de păstrat gustările sănătoase la îndemână, pentru ca să nu se utilizeze automatele de vânzări. În același timp, este recomandabil să se depoziteze alimentele nesănătoase astfel încât să nu fie la îndemână: pe un raft înalt sau într-un loc retras.

Atunci când ne monitorizăm pe noi înșine, ne comportăm mai bine, chiar dacă nu suntem conștienți că încercăm să ne schimbăm. Prin urmare, este util să ne urmărim consumurile lunare: cât de multe beri, cât de multe prăjituri, de câte ori mâncăm fast-food. Să ne cântărim în fiecare zi.

De asemenea, pentru a ne proteja obiceiurile bune, toți putem beneficia de ajutorul planurilor “dacă-atunci”. “Dacă te duci la o petrecere; dacă te duci în vacanță; dacă este o sărbătoare etc. – atunci ce vei mânca?” În cazurile acestea este vorba de decizii în avans.

În cazul în care doriți să schimbați un obicei în 2017, faceți-vă o introspecție! Ce fel de persoană sunteți? Când ați reușit în trecut? Ce este șarmant la Dumneavoastră? Ce puteți controla? De asemenea, să nu presupuneți că dacă vă păstrați biroul curat, veți fi la fel de productiv ca și colegul ordonat de alături. Nu vă forțați să folosiți o listă cu problemele de rezolvat dacă detestați chiar și ideea.

În concluzie, nu uitați că este simplu să vă schimbați obiceiurile, atunci când o faceți pe drumul cel mai potrivit pentru Dumneavoastră iar reușita vă va aduce negreșit o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:
1. www.theguardian.com/commentisfree/2016/dec/29/old-habits-hard-new-year-resolution-personality-succeed?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits
2. oitecareersblog.wordpress.com/2016/09/05/the-four-tendencies-upholders-obligers-questioners-and-rebels/
3. www.surveygizmo.com/s3/3163256/Gretchen-Rubin-s-Quiz-The-Four-Tendencies-Fall2016