25 Feb

Există rețete pentru un mariaj fericit?

„O căsătorie de succes este un edificiu care trebuie să fie reclădit zi de zi.”

Andre Maurois

Rândurile care urmează ne-au fost inspirate de articolul soților Brett și Kate McKay “Why the Secret of a Happy, Successful Marriage Is Treating It Like a Bank Account” precum și de faptul că propriul nostru mariaj se află în pragul celei de a 39-a aniversări.

Credem că numărul anilor menționați ne conferă dreptul de “a ne da cu părerea” referitor la această temă.

În primii ani ai unei relații, creierul celor doi parteneri pare a se scălda într-un “cocktail de substanțe” care îi face să simtă, chiar dacă la alte cupluri din cercul lor de cunoștințe văd altceva, că relația lor este peste medie, că ei nu vor ajunge niciodată să se înstrăineze iar despărțirea este de domeniul absurdului.

S-au căsătorit și au trecut câțiva ani. Se ceartă mai mult și fac sex mult mai puțin. Nu se mai simt atât de apropiați și, uneori, se uită cu ochi pierduți unul la altul, în tăcere, în timp ce se gândesc la cine știe ce. Nu sunt chiar nefericiți dar, nu sunt nici fericiți cu adevărat. Simțămintele lor sunt asemenea cu ale unor colegi de cameră platonici care se bucură de compania celuilalt; se înțeleg bine, dar există o lipsă de profunzime, bogăție și ardoare în relația lor. Vechea scânteie a dispărut.

Deși această poveste este comună și ar putea părea o fatalitate, nu este așa. Dragostea romantică poate dura. Poate chiar bate recorduri: a se vedea exemplele care apar, destul de frecvent, în mass-media.

Răspunsurile la întrebarea “Cum?”, referitoare la dragostea romantică și fericirea în căsnicie, abundă și sunt oferite cu generozitate de către prieteni, familie, tot felul de terapeuți și, în general, de cultura populară.

Din păcate, o mulțime din sfaturile date prin intermediul acestor canale de bine intenționați, chiar și de “experți”, sunt pur și simplu incorecte.

Adevăratul secret – unul care a fost științific studiat și verificat de cercetări – al stabilirii și menținerii unei relații fericite și de lungă durată este, de fapt, în ciuda așteptărilor, lipsit de complicații. Tot ce trebuie să faceți este să vă gândiți la relația voastră ca la un cont bancar – un cont de încredere pe care dacă îl “finanțați” în mod constant cu “depuneri” de pozitivitate, va asigura stabilizarea căsniciei “pe negru” toată viața (reamintim faptul că în domeniul bancar – și contabil în general –  a fi “pe negru” înseamnă un lucru bun spre deosebire de a fi “pe roșu” care înseamnă a fi dator).

Înainte de a intra în unele detalii privitoare la “Viața de cuplu ca un cont bancar” vom arunca o privire asupra unor mituri care există în jurul ideii „de ce căsătoriile reușesc/eșuează?”.

1.Perioada premaritală trebuie să fie de o anumită întindere.

Care este adevărul? Durata perioadei premaritale nu are importanță.

Ca să explicăm ne vom referi la 2 exemple total opuse.

Un fost coleg de al nostru a venit în primul an la facultate, de mână cu prietena sa, cu care s-au cunoscut și împrietenit în clasa a IX-a. În anii de studenție au fost nedespărțiți. Astfel, prietenia de liceeni s-a transformat într-o iubire profundă și până la urmă în căsătorie care a durat până când moartea i-a despărțit (din păcate, acum câteva luni, soțul, un cunoscut profesor universitar din Cluj-Napoca, a plecat dintre noi). Pentru cei doi colegi ai noștri, perioada premaritală a durat 9 ani iar mariajul cam 47 de ani.

La rândul nostru, ne-am cunoscut cu soția la 31 ianuarie 1978 și ne-am căsătorit la 30 aprilie. Perioada premaritală a durat 3 luni.

2.Cuplurile fericite nu se ceartă.

Care este adevărul? Cuplurile se pot certa puțin sau mult și cu toate acestea să rămână fericite.

Cercetările dr. John Gottman – profesor emerit de psihologie, la Universitatea din Washington – care a petrecut șaisprezece ani studiind ce anume face să prospere sau să eșueze căsătoriile – au condus la concluzia că cuplurile fericite nu au neapărat mai puține conflicte în căsnicia lor decât cele nefericite.

Unii într-adevăr, abia se ceartă, iar dacă o fac, o fac în liniște, iar alții se confruntă în mod frecvent și o fac gălăgios și cu furie.

La fel ca și perechile nefericite, soții fericiți au nevoie, de multe ori, să facă compromisuri între temperamentele lor diferite, între valori și interese și se confruntă exact pe aceleași tipuri de teme: bani, copii, sex etc. Și cu toate acestea relațiile lor înfloresc.

3.O comunicare corectă și soluționarea pozitivă a conflictelor sunt cheile unei căsnicii fericite.

Care este adevărul? Un cuplu poate fi nereușit în comunicare/soluționarea conflictelor și să fie totuși fericit.

Discutarea cu calm a problemelor pe care le are un cuplu este cu siguranță mai plăcută și crește mai puțin tensiunea sanguină decât urletele și țipetele.

Dar aici, din nou, cercetările lui Gottman arată că multe cupluri nu respectă niciuna dintre regulile de bună comunicare și de soluționare a conflictelor – ei își pierd cumpătul, nu practică “ascultarea activă” și, totuși, rămân la fel de fericite.

4.Nefericirea conjugală este creată de către soți atunci când au așteptări nerealist de mari unul față de altul și față de căsătorie, în general.

Care este adevărul? Așteptările mari fac bine mariajului.

Ideea că așteptările nerealist de mari duc la nefericire conjugală este cât se poate de populară în zilele noastre.

Ea se poate auzi frecvent sub forma: “Viața conjugală este grea! Mulți se căsătoresc cu persoana nepotrivită, iar apoi trebuie să o transforme în cea mai potrivită. E mai bine să reduceți așteptările dumneavoastră și să acceptați acest fapt, decât să vă faceți speranțe și să fiți deziluzionat(ă).”

O asemenea abordare a căsătoriei nu se bazează deloc pe realitate. În The Seven Principles for Making Marriage Work, Gottman citează cercetări, pe care și propriile sale studii le-au confirmat.

Astfel, Donald Baucom, psiholog la Universitatea din Carolina de Nord, a demitizat această idee prin studierea standardelor și așteptărilor reciproce din cupluri. El a constatat că persoanele cu cele mai mari așteptări, pentru căsătoria lor, au parte, de obicei, de mariajele de cea mai bună calitate.

O afirmație destul de frecventă este și aceea că “oricine care crede că mariajul este ușor, ori minte ori delirează”.

Ideea că întotdeauna căsnicia este grea și că ar trebui, în consecință, ca partenerii să-și reducă așteptările față de ea, este ca povestea vulpii care spune că “strugurii sunt acri”, și provine, probabil, de la persoane care se află în căsătorii dificile și doresc să creadă că situația lor este universală și inevitabilă.

În mod cert nu este așa. O spunem noi cu experiența îndelungată pe care o avem dar și o mulțime de alte cupluri pe care le cunoaștem.

Va urma…

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.artofmanliness.com/2017/02/13/secret-happy-successful-marriage-treating-like-bank-account/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

18 Feb

Chiar faceți ceea ce vă place?

„Dacă-ţi place ceea ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viaţa ta.”

Confucius

Rândurile care urmează se doresc a fi un fel de “mea culpa”, peste ani, față de unii dintre foștii noștri învățăcei.

Le spuneam că vai de cariera pentru care, cel care o practică, se scoală în fiecare dimineață cu o strângere de inimă, cauzată de gândul că ”iar trebuie să mă duc la corvoada aceea?”.

Altfel spus, o carieră care nu este practicată cu plăcere, nu duce nicăieri, nici măcar la satisfacții financiare.

În schimb, în cazul muncii în care se investește pasiune, chiar dacă la început veniturile sunt mici, în timp, ele vor crește considerabil datorită calității remarcabile, la care ajunge activitatea respectivă prin pasiune.

Henri Coandă

Mai ziceam că în cazul lipsei atracției față de cariera aleasă, chiar dacă plata este considerabilă, din cauza atitudinii de respingere față de munca respectivă, calitatea muncii va scădea cu timpul și rezultatul va fi scăderea veniturilor.

Dădeam drept exemplu, alegerea meseriei de avocat: un avocat care, să zicem, moștenește biroul și clientela de la un tată de succes, dacă lucrează lipsit de pasiunea și dăruirea înaintașului său, va ajunge să împrăștie clientela și va câștiga din ce în ce mai puțin.

Din cărți și articole, în care alegerea unei cariere este dezbătută constant, răzbate, asemenea ideilor noastre, dilema dacă este posibil de “a face ceea ce îți place.”

Întrebarea principală, care revine frecvent, este dacă trebuie ca tinerii să-și “urmeze pasiunea”, ca pe o lumină primară călăuzitoare pentru cariera lor sau, are mai mult sens alegerea unei cariere bazate pe venituri?

În spatele fiecărei variante există argumente pro și contra.

Urmându-ți pasiunea înseamnă că vei sfârși prin a folosi, de obicei, o parte semnificativă din ziua ta de lucru, făcând ceva ce îți place în mod profund. Asemenea locuri de muncă, adesea însă, oferă un salariu scăzut.

Pe de altă parte, alegerea unei cariere bazate pe venituri mari poate duce la un loc de muncă de care să nu te bucuri deloc.

Aici își găsește loc “mea culpa”: putem spune că, fără îndoială, există avantaje mari pentru a face ceea ce iti place la fel de bine ca și avantaje mari dacă, în alegerea carierei, te concentrezi pe salariu.

Altfel spus, povețele noastre trebuie completate obligatoriu cu această idée și cu încă câteva.

Puteți face ceea ce vă place și să aveți totodată un trai decent dar cu un efort considerabil

Locurile de muncă care vă permit să faceți lucrurile care vă plac și plătesc totodată bine au, de obicei, un prag foarte ridicat de calificare și nu sunt prea multe.

De multe ori, pentru a face ceea ce îți place, trebuie să ajungi “să-ți creezi propriul loc de muncă”, prin intermediul antreprenoriatului sau prin activitate independentă.

Printre altele, poate trebuie să găsești pe cineva care să te plătească pentru ceea ce vrei să faci, lucru care este complicat și foarte dificil, mai ales dacă zona ta de interes nu este foarte profitabilă sau populară.

Mulți oameni încep prin a-și urma pasiunea, dar nu au “energia” să o urmeze până când pot câștiga un trai decent prin ea. Rareori se întâmplă asta imediat și implică, de obicei, multe ore de angajament pentru salarii mici.

Nu există nici un loc de muncă unde 100% “Fac ceea ce îmi place “

Nu există nici un loc de muncă, care înseamnă 100% “a face ceea ce iti place”.

Și cei mai faimoși romancieri din lume, trebuie să-și caute agenți și editori, fără de care cărțile lor nu au cum să ajungă pe piață.

Vedetele din cinematografie și modelling, în mod frecvent, nu pot părăsi casele lor, fără a fi acostate de fotografi, mass-media și excesul de zel al fanilor.

The Beatles

Joburile independente și microîntreprinderile implică taxe, documente, participări la conferințe și negocieri.

Atunci când alegi să “faci ceea ce iți place” înseamnă că de fapt alegi un job în care, numai o parte din timp faci ceea ce îți place. Indiferent de ceea ce faci, există sarcini de care nu te vei bucura. Există presiuni care te vor trage în jos. Există termene și obligații contractuale.

Niciodată nu vei găsi un loc de muncă, care să nu implice altceva de făcut decât ceea ce îți place. Dacă crezi altfel, vei fi întotdeauna dezamăgit.

În cele din urmă, jobul ideal este cel care plătește destul de bine cel puțin pentru timpul petrecut cu lucruri pe care nu îți place să le faci.

Cel mai bun mod de a începe să faci ceea ce iti place este cu un contract part-time

Efortul full-time, chiar dacă nu înseamnă ceva interesant trebuie să fie centrat pe ceva care furnizează un venit solid. Pentru a face ceea ce îți place, poți să cauți un contract part-time în domeniul preferat.

Poate că nu vei reuși din prima

Aruncarea în vânt a prudenței prin angajarea unui contract full-time în domeniul ce te pasionează, poate duce la un eșec complet.

Lăsând pasiunile ca activități secundare, part-time, există posibilitatea de a eșua dar și de a trece la alte activități part-time. Din eșecuri se poate învăța și se pot încerca diferite abordări.

Chiar dacă nu faci ceea ce îți place, o carieră bine plătită îți poate da satisfacția de a sprijini contractele part-time

Dacă vă aflați printre oamenii care nu au niciun alt suport decât câștigul salarial, are mai mult sens de a merge spre o carieră care plătește bine decât să vă concentrați  exclusiv pe “a face ceea ce îți place.” Lăsați “ceea ce îți place” pentru contractele part-time.

Motivele pentru aceasta sunt multe. Înainte de toate, dacă aveți o carieră principală care plătește bine, puteți sprijini financiar aproape orice activitate dintre cele care vă plac. (De exemplu, ați putea să fiți programator de software, bine plătit, astfel încât să puteți sprijini ca activitate colaterală plăcerea de a scrie.)

Steve Jobs

Acest lucru vă permite să explorați acea activitate care vă place fără să fie nevoie la început ca ea să fie activitatea principală de obținere a banilor.

Scopul exclusiv este de a acumula experiență și de a obține măiestria și nu acela de a pune mâncare pe masă.

Puteți da greș din nou și din nou. Puteți încerca abordări experimentale și asuma riscuri deoarece, în cazul în care nu funcționează, nu va însemna ajungerea în stradă. În schimb, veți câștiga experiență valoroasă și înțelegere pentru următoarea încercare.

S-ar putea să nu vă mai placă ceea ce vă plăcea deci, continuați să încercați activități part-time noi

Dacă vă petreceți o parte semnificativă din orele de muncă angajat la ceva care vă face să vă simțiți mizerabil, atunci toată viața vă va fi marcată de acest sentiment.

Nu vă opriți niciodată din realizarea unor activități colaterale. Nu vă opriți niciodată din a încerca lucruri noi. Chiar și atunci când vreodată credeți că ați găsit cel mai bun lucru, nu vă opriți cu experimentarea și săpatul în zonele în care vă puteți bucura cu adevărat și care vă interesează cu adevărat.

În final, trebuie să spunem că, uneori, în cazul în care lucrurile se potrivesc, vă puteți găsi, încă din start, în situația să faceți ceea ce vă place alături de securitatea financiară asigurată. Acesta este cel mai bun traseu posibil și, vi-l dorim pentru că, în mod cert, vă aduce cel puțin o picătură de fericire.

 Don’t worry, be happy!

 Surse:

1.lifehacker.com/the-myths-and-realities-of-doing-what-you-love-1785409741?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.cariereonline.ro/actual/legal/contractul-de-munca-full-time-vs-cel-part-time

11 Feb

Efectele paradoxale ale căutării fericirii

„Un om este nefericit pentru că nu știe că este fericit, acesta este singurul motiv; oricine descoperă acest lucru devine imediat fericit.”

Feodor Mihailovici Dostoievski

 

Pentru a aborda tema paradoxalului din aprecierea stării de fericire, ar trebui să definim mai întâi această stare.

Cei mai mulți dintre noi, probabil, nu credem că avem nevoie de o definiție formală a fericirii; o cunoaștem când o simțim și, deseori, folosim termenul pentru a descrie o serie de emoții pozitive care includ bucurie, mândrie, mulțumire și recunoștință.

Pentru că nu ne permitem să ne lansăm în a da definiții într-un domeniu ce nu aparține profesiei noastre, ne-am orientat către psihologi.

Mulți dintre ei schimbă termenul de “fericire” cu sintagma “starea de bine subiectivă”. Această schimbare facilitează posibilitatea de a măsura starea respectivă prin a cere oamenilor să indice, pur și simplu, cât de mulțumiți se simt cu propriile lor vieți și cu cât de multe emoții pozitive și negative se confruntă ei.

În cartea sa The How of Happiness  (2007) Sonja Lyubomirsky, profesor în cadrul Departamentului de Psihologie de la University of California, intră în detaliile temei și descrie fericirea ca fiind “trăirea bucuriei, satisfacției, mulțumirii sau starea de bine pozitivă, combinată cu sentimentul că viața este plină de înțeles și are valoare.”

Această definiție surprinde emoțiile pozitive, trecătoare, ca fiind asociate fericirii, alături de un sentiment mai profund de sens și scop în viață și sugerează totodată modul în care aceste emoții și simțul sensului în viață se consolidează reciproc.

Revenind la ideea de paradoxal în aprecierea stării de fericire să folosim o întrebare dilematică: pornind de la premisa că weekend-ul ar însemna o stare de fericire (emoții pozitive legate de posibilitatea de a ne petrece timpul alături de cei dragi), când ne simțim psihic mai bine, vineri sau duminică?

Din propria experiență și din discuțiile cu cei din jurul nostru știm că starea de bine este mai profundă vineri, când încă nu a început weekend-ul.

Lăsând la o parte situația simplistă de mai sus, să observăm că, în general, încercările grele (care în mod cert nu sunt stări de fericire) constituie o cale excelentă de a obține cel mai mult din ceea ce ne dorim de la viață (adică fericire).

De pildă, dacă depunem mai mult efort la locul de muncă, perspectivele de promovare, la rândul lor, aproape sigur, se vor îmbunătăți – în orice caz mai sigur decât în cazul că am accepta statutul de chiulangiu.

De asemenea, întâlnind o mulțime de oameni vom avea mai multe șanse de a întâlni “sufletul pereche” decât dacă am rămâne acasă, abătuți, pe canapea.

Așa că, dacă știm care este fericirea pe care ne-o dorim, este logic să ne gândim că, încercarea în mod activ de a fi mai fericiți, este calea sigură de a ajunge acolo, mai ales în comparație cu resemnarea care nu ne poate oferi decât un viitor în care nu vom zâmbi din nou niciodată.

Conform psihologilor, cheia paradoxală către fericirea adevărată pare a fi acceptarea nefericirii, prin introspecție și nu sforțarea de a ne simți    într-un fel în care, de fapt, nu ne simțim.

Susan David, psiholog la Harvard Medical School,  numește asta “relevarea”, propriilor emoții.

Odată ce ai învățat să-ți evaluezi emoțiile, David susține că vei trăi o viață mult mai completă, mai autentică.

Domnia sa este de părere că atunci “Când avem un obiectiv special legat de fericire, putem ajunge la a marca fiecare dezamăgire, fiecare pas înapoi, fiecare preocupare ca fiind o dovadă că nu suntem suficient de fericiți sau aproape o dovadă că am eșuat în încercarea noastră de a fi fericiți. Și acesta nu este un mod chiar realist de a trăi.”

În spatele acestei idei există un număr tot mai mare de dovezi.

Pentru unul din studiile axate pe această temă, cercetătorii de la University of California din San Francisco și de la University of North Carolina  din Chapel Hill, au recrutat 235 de subiecți și au analizat: cât de mult apreciază aceștia starea de a fi fericit, cât de mult acordă ei prioritate atitudinii pozitive și stării lor generale de bine.

Probabil surprinzător, rezultatele au arătat că însemnătatea fericirii a fost legată de starea de bine mai scăzută, în timp ce prioritizarea pozitivității a fost asociată cu o stare de bine mai pronunțată.

Oamenii care au acordat o mare valoare fericirii (fiind, de exemplu, de acord cu afirmația: “Dacă nu mă simt fericit, poate că e ceva în neregulă cu mine”) au fost mult mai probabil expuși unor aspecte negative ale stării de bine, cum ar fi emoțiile negative și depresia.

Pe de altă parte, oamenii care au pus preț pe pozitivitate (fiind de acord, de exemplu, cu afirmația “O prioritate pentru mine este a cunoaște fericirea în viața de zi cu zi”) au fost mai predispuși să cunoască aspectele benefice ale stării de bine, cum ar fi emoțiile pozitive și satisfacția din viețile lor.

Susan David are o percepție asupra acestui lucru: “Atunci când oamenii sunt foarte nemulțumiți și se concentrează pe gândirea pozitivă, acest lucru îi poate conduce, la a da deoparte gândurile și emoțiile dificile.”

Asta ar fi sinonim cu împingerea gândurilor și emoțiilor dificile sub “covorul din interiorul camerei de zi mentale”. Sigur, din exterior arată totul perfect, dar este doar o chestiune de timp ca “gunoiul” să înceapă să dea pe dinafară.

Psihologul Susan David crede că este important să se acorde o atenție deosebită acelor emoții negative, pentru că ele de obicei încearcă să ne spună ceva.

De exemplu, poate că te simți frustrat din cauza șefului tău. Remedierea rapidă, adică împingerea deoparte a gândurilor negative, ar însemna minimizarea frustrării și pretinderea faptului că totul e bine.

Dimpotrivă, psihologul încurajează oamenii să exploreze acea frustrare – poate că supărarea ta are la origine faptul că șeful tău nu ți-a dat un colaborator pentru proiectul pe care urmează să-l realizați. Ceea ce semnalează emoțiile negative legate de frustrarea respectivă este că echitatea este o valoare foarte importantă pentru tine.

Când ascultăm acele emoții negative și când le lăsăm să apară fără discernământ, obținem informații valoroase care ne permit să ne optimizăm viața în mod corespunzător.

De exemplu, poate așa ne dăm seama că suntem  într-un loc de muncă greșit și este timpul pentru a găsi unul nou.

Ceea ce sugerează Susan David este că trebuie să învățăm să fim, în general, deschiși toată ziua la tot ceea ce gândim și simțim.

În cartea sa Emotional Agility ea subliniază:

“Contractul nostru cu viata este un contract care a fost negociat cu fragilitate, tristețe și anxietate. Și, dacă vrem să fie autentic și semnificativ în această lume, nu ne putem concentra pe o singură dimensiune a vieții și să așteptăm ca această concentrare asupra acestei unice dimensiuni să ne dea o viață bine rotunjită.”

În consecință, încheiem cu acest paradox: dacă vrem să fim fericiți nu trebuie să ne concentrăm pe căutarea fericirii. Recunoașterea și acceptarea acestui paradox poate însemna totuși o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.greatergood.berkeley.edu/topic/happiness/definition

2.www.businessinsider.com/harvard-psychologist-key-to-being-happier-2016-8?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

3.www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3160511/

4.www.businessinsider.com/the-secret-to-happiness-could-be-in-your-calendar-2015-6

04 Feb

Putem mânca alimentele scăpate pe jos?

“Curăţenia este demnitatea săracului, prin ea el se arată superior soartei sale.”

George Sand

 

Aceleași preocupări de bunic, de care am mai pomenit în ultima vreme, ne-au canalizat “săpăturile” pe Internet către problema contaminării cu microbi a suzetelor căzute pe jos. Așa am dat și de articolul din NewYork Times al medicului american Aaron Edward Carroll, profesor de pediatrie la Indiana University School of Medicine, articol care stă la baza celor ce urmează.

Poate ați citit sau ați auzit despre studiul care a demitizat “regula celor cinci secunde”. Chiar dacă această regulă aduce un pic a folclor, ea a ridicat probleme importante de sănătate publică. Ea spune că produsele alimentare, după câteva secunde după ce au atins podeaua, este “mai puțin probabil să conțină bacterii decât în cazul în care sunt lăsate acolo pentru perioade mai lungi de timp”.

Profesorul Donald W. Schaffner, microbiolog specialist în produse alimentare, la Rutgers University din New Jersey, spune, după doi ani de cercetări, că nu contează cât de repede ridicăm alimente căzute pe podea, o dată cu ele vom ridica și bacterii.

Studiul a testat o varietate de alimente, o varietate de substanțe, pentru o varietate de intervale de timp. Și, asemenea altor studii, acesta a constatat că alimentele se contaminează instantaneu la contactul cu podeaua.

Având în vedere toate acestea, profesorul Aaron E. Carroll își pune următoarea întrebare: “De ce suntem atât de îngrijorați cu privire la podea? Atât de multe alte lucruri sunt mai periculoase decât aceasta.”

După părerea sa, nu există nici o perioadă magică de timp, care să împiedice contaminarea. “Dar, chiar dacă știu că bacteriile se pot acumula în mai puțin de cinci secunde,” spune profesorul Carroll, “voi mânca în continuare alimente care au căzut pe podeaua din bucătărie. De ce? Pentru că podeaua din bucătărie nu este chiar atât de murdară.”

În consecință, criteriul nostru nu ar trebui să fie dacă există mai mult de zero bacterii pe podea ci ar trebui să fie cât de multe bacterii sunt pe podea, în comparație cu alte suprafețe de uz casnic.

Și, în această privință, există multe locuri din casele noastre, care sunt mai neliniștitoare din acest punct de vedere decât podeaua.

Probabil că nimeni nu a petrecut mai mult timp investigând apariția bacteriilor pe suprafețe publice decât Charles Gerba, profesor de microbiologie și științele mediului de la Universitatea din Arizona. El a publicat numeroase lucrări despre acest subiect.

Dropped ice cream

În 1998, a condus o investigație privitoare la cât de bine ar putea reduce produsele de curățare numărul bacteriilor coliforme care ar putea fi luate în calcul pe suprafețele de uz casnic.

(Bacteriile coliforme sunt microorganisme care, în mod normal, se găsesc în tractul intestinal al oamenilor şi al animalelor cu sânge cald şi în apa de suprafaţă. Prezenţa lor indică faptul că microorganismele ce cauzează boli, agenţii patogeni, pot ajunge în sursa de apa potabilă în acelaşi mod, cum au ajuns și ele – bacteriile coliforme – dacă nu sunt luate măsuri preventive. Apa potabilă nu trebuie să conţină bacterii coliforme.)

Ca parte a acestei cercetări, profesorul Gerba și colaboratorii săi, au măsurat diferite locații din casă înainte de orice operație de curățare.

Astfel au descoperit că podeaua din bucătărie adăpostea, în medie, aproximativ 0,465 de colonii de bacterii coliforme pe centimetrul pătrat – deci, există câteva.

Dar în acest context, apare ceva mai interesant – podeaua e mai curată decât mânerul frigiderului (0,832 colonii pe centimetrul pătrat) sau decât bufetul de bucătărie (0,891 colonii pe centimetrul pătrat).

Ca urmare a studierii rezultatelor cercetărilor lui Charles Gerba,  profesorul Carroll comentează: “Ne petrecem atât de mult timp îngrijorându-ne de faptul că am putea lua sau nu, de pe podea, alimentele căzute, dar nu ne facem griji cu privire la atingerea frigiderului. De asemenea, nu părem să fim îngrijorați cu privire la produsele alimentare care ating bufetul. Dar, bufetul este la fel de murdar, dacă nu chiar mai murdar.”

Același lucru se întâmplă în baie. Există o mulțime de oameni care sunt îngrijorați cu privire la scaunul de toaletă, dar acesta este mai curat (0,105 colonii pe centimetrul pătrat) decât toate locurile din bucătărie menționate.

Ce e mai murdar în baie? Aproape totul. Mânerul de duș (5,37 colonii pe centimetrul pătrat), robinetul de la chiuvetă (2,455 colonii pe centimetrul pătrat) și contorul de apă (0,205 colonii pe centimetrul pătrat).

În general, lucrurile devin murdare atunci când o mulțime de mâini le ating și în cazul multora dintre aceste lucruri nici nu ne trece prin cap să ne gândim la starea lor precară de curățenie.

Ne facem griji cu privire la podea și la scaunul de toaletă și le curățăm mai mult. Nu ne gândim însă la fel de mult la mânerul frigiderului sau mânerul robinetului.

Dacă vom continua cu această logică, vor continua să existe obiecte pe care le manevrăm foarte mult și nu le curățăm niciodată cu adevărat.

De exemplu, un studiu, efectuat în SUA, a constatat că, aproximativ 95% din telefoanele mobile aflate în posesia personalului din sănătate au fost contaminate cu bacterii ce provoacă infecții nosocomiale (infecțiile dobândite în cursul spitalizării).

În aceeași ordine de idei, ne putem gândim la cât de mulți oameni au fost în contact cu banii din portofelul nostru.

Un studiu al bancnotelor de un dolar, efectuat în Ohio, SUA, a constatat că 94% au fost colonizate de bacterii, dintre care 7% patogene pentru oameni sănătoși și 87% patogene pentru oameni care au fost spitalizati sau care au sistemul imunitar compromis. Când ați curățat locul unde vă țineți banii ultima dată?

Zilnic pot fi văzuți oameni care plătesc pentru mâncare și apoi mănâncă fără nici o preocupare de faptul că produsele alimentare ar fi putut fi contaminate de mâinile care au manipulat banii. Atât banii cât și mâinile ar putea fi mult mai murdare decât podeaua.

Nenumărate studii arată că obiectele pe care le atingem în fiecare zi (mânerele pompelor de benzină, butoanele ATM, telecomenzile, comutatoarele de lumini, tastaturile computerelor etc.) sunt foarte murdare.

Știți care este în bucătărie cel mai murdar obiect? De departe, pare să fie buretele păstrat lângă chiuvetă, conform constatării profesorului Gerba (în medie, mai mult de 3,1 milioane de colonii pe centimetrul pătrat.). Cât de des dezinfectați acești bureți?

Toate exemplele prezentate până aici întăresc faptul că mâinile spălate constituie încă una dintre cele mai bune metode de prevenire a bolilor.

După părerea profesorului Carroll, “Oamenii reacționează la știri într-unul din următoarele două moduri.

Unul este de a deveni paranoic legat de ele. În privința microbilor, astfel de oameni încep să curețe obsesiv, își fac griji cu privire la toate lucrurile pe care le ating și la fel de obsesiv folosesc dezinfectanți pentru mâini.

Al doilea mod este de a realiza că pentru cei mai mulți dintre noi, sistemul propriu imunitar este destul de rezistent. Am tot atins aceste lucruri murdare o lungă perioadă de timp, fără să știm și, totuși, suntem bine.”

Observațiile acestea ne permit ca în concluzie să adresăm din nou îndemnul la echilibru, indiferent de care dintre cele două grupuri menționate de Aaron E. Carroll faceți parte.

Oricum ar fi, decideți întotdeauna în cunoștință de cauză, bazată pe riscuri relative și veți fi beneficiari ai unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.nytimes.com/2016/10/11/upshot/im-a-doctor-if-i-drop-food-on-the-kitchen-floor-i-still-eat-it.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits&_r=0

2.www.nytimes.com/2016/09/20/science/five-second-rule.html?_r=1

3.www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16134485

4.documents.tips/documents/bacterii-coliforme-55888f9cc8a8f.html

5.ann-clinmicrob.biomedcentral.com/articles/10.1186/1476-0711-8-7

6.www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12597308

7.www.busbud.com/blog/gas-station-germs-guzzling-grime-by-the-gallon/

8.www.economist.com/blogs/gulliver/2012/06/cleanliness-hotels

9.www.sfgate.com/health/article/Fear-germs-Beware-the-light-switch-4233030.php

10.mythresults.com/hidden-nasties