24 Jun

Vă asumați și lupta sau numai victoria?

Viața e ca un joc de zaruri: vrem să ne iasă șase-șase în fiecare zi.”

Sven Hassel

 

Reluăm o temă de care ne-am mai ocupat (15.01.2016) „Ce așteptăm de la viață?” Însă, de data asta, ne preocupă întrebarea: “Pe lângă victorie, ne asumăm și drumul spre ea?” sau altfel spus “Cât suntem dispuși să îndurăm de la viață, pentru a obține ceva anume?”

Este normal ca toată lumea să-și dorească acele lucruri care o fac să se simtă bine: o slujbă uimitoare și independență financiară, o viață fericită, lipsită de griji, iubire și sex, un fizic perfect, popularitate, respectul și admirația celorlalți etc.

În marea lor majoritate, cei care au obținut ceva din toate acestea, probabil, au răspuns la întrebarea de mai sus, asumându-și toate dificultățile și riscurile prin care se ajunge la acel ceva.

O slujbă uimitoare și independența financiară ar putea însemna săptămâni de lucru mult mai lungi decât cele 40 de ore obișnuite, navete obositoare, hârțogărie neplăcută, navigare în ierarhii corporative arbitrare.

Multă lume dorește să își înceapă propria afacere dar un antreprenor de succes trebuie să aibă în vedere riscul, incertitudinea, eșecurile repetate și faptul că orele de muncă nebunești sunt cheltuite pe ceva despre care nu are idee dacă va fi de succes sau nu.

Toată lumea vrea să aibă parte de o relație minunată, iubire, sex grozav dar toate acestea implică posibile momente dificile care se pot ivi într-o relație durabilă, într-o căsnicie, momente care înseamnă discuții dure, tăceri ciudate și îndelungate, sentimente rănite și alte psihodrame.

Nu putem ajunge să atragem pe cineva minunat, pentru noi, fără a accepta turbulențele emoționale care apar odată cu respingerile furtunoase, cu tensiunile sexuale care nu se eliberează și privirea ațintită la un telefon care nu sună niciodată, toate care, de altfel, constituie elemente ce fac parte din jocul iubirii. Cei care au o relație minunată de iubire, în mod sigur, au acceptat toate acestea.

Oamenii doresc un fizic uimitor care degajă sănătate și atrage priviri admirative. Dar, așa ceva se obține cu prețul stresului fizic care se asociază cu activitatea într-o sală de gimnastică timp de ore și ore (cu excepția cazului în care, preferăm să ne hrănim după calculele și calibrările zilnice ale alimentelor consumate, planificându-ne viața între porții de mâncare). Mai mult ca sigur că, persoanele intrate în categoria celor admirate pentru fizicul lor, și-au asumat toate dificultățile menționate.

Deci, ceea ce determină succesul nostru nu este răspunsul la întrebarea “Ce dorim să savurăm?” ci răspunsul la întrebarea: “Ce durere dorim să susținem?”

Ca urmare, calitatea vieții noastre nu este determinată de calitatea experiențelor noastre pozitive, ci de calitatea experiențelor noastre negative. Și, obținând ceva bine în tratarea experiențelor negative înseamnă să obținem ceva bun de la viață.

Altfel spus, dacă dorim să beneficiem de ceva în viață, trebuie să acceptăm și costurile. Dacă dorim un corp de afișat pe plajă, trebuie să acceptăm transpirația, durerea fizică, sculatul dimineața devreme pentru jogging și poate și foamea.

La fel, dacă dorim iahtul, trebuie să ne dorim și lucratul până noaptea târziu și mișcarea riscantă a afacerilor.

Atenție însă! Dacă observăm că ne dorim ceva lună după lună, an după an, dar nu se întâmplă nimic și nu ne-am apropiat deloc de acel ceva, atunci poate că ceea ce dorim de fapt este o himeră, o idealizare, o imagine sau o promisiune falsă.

Răspunsul la întrebarea “Care este durerea pe care doriți să o susțineți?” ne va duce undeva. Este întrebarea care ne poate schimba viața. Este ceea ce ne definește dar în același timp ne și separă, ca indivizi.

În ansamblul întregului comportament uman, nevoile noastre sunt mai mult sau mai puțin similare. Experiența pozitivă este ușor de manevrat. De asemenea, există experiențe negative cu care toți, prin definiție, ne confruntăm. Dar, cu ceea ce ne alegem de la viață nu este determinat de experiențele pozitive pe care le dorim, ci de cele negative pe care suntem capabili și determinați să le susținem.

Oamenii care nu reușesc în demersul lor de a obține ceva, doresc de fapt răsplata și nu strădania, rezultatul și nu procesul, victoria dar nu și lupta. Viața însă nu funcționează așa.

Suntem definiți ca indivizi de valorile pentru care suntem dispuși să luptăm. Oamenii care se supun eforturilor dintr-o sală de gimnastică sunt cei care se găsesc în formă bună. Oamenii care nu refuză săptămânile prelungite de muncă și politica scării ierarhice corporative sunt cei care urcă acele scări. Oamenii care se bucură de stresul și incertitudinea din stilul de viață al artistului, uneori înfometat, sunt, în cele din urmă, cei care trăiesc și fac arta.

Așadar, “luptele” noastre determină succesele noastre. Prin urmare, iubite cititorule, alege-ți cu înțelepciune „luptele” și vei dobândi picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

Surse:

getpocket.com/explore/item/you-probably-know-to-ask-yourself-what-do-i-want-here-s-a-way-better-question-1149529539

17 Jun

Gândirea pozitivă este o atitudine potrivită față de problemele vieții?

„Cei care ştiu nu vorbesc. Cei care vorbesc nu ştiu. Înţeleptul te învaţă prin faptele sale, nu prin cuvintele sale.”

Chuang Tzu

 

Multora dintre noi ni s-a pus uneori întrebarea cum vedem paharul proverbial: jumătate plin sau jumătate gol?

După cum se spune, răspunsul nostru reflectă atitudinea față de viață – dacă îl vedem pe jumătate plin, suntem optimiști și, dacă îl vedem pe jumătate gol, suntem pesimiști.

În mod tacit, această axiomă implică superioritatea optimismului. Se pare că lumea întreagă este obsedată de pozitivitate – corporațiile măsoară buna dispoziție a angajaților, națiunile creează indici de fericire, iar mass-media prezintă zilnic beneficiile sociale și de sănătate ale optimismului.

În acest context, răspunsul bun, la întrebarea de mai înainte, este de a vedea paharul pe jumătate plin. În caz contrar, riscăm să dezvăluim o atitudine proastă, chiar demnă de dispreț, din punctul de vedere al unora. Ca urmare, nu trebuie să ne mirăm că lumea care ne înconjoară “duduie” de pozitivitate.

Rareori – dacă se întâmplă asta vreodată – este luat în considerare răspunsul complet la întrebare. De fapt, paharul nu este pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Sunt valabile sau amândouă, sau niciuna dintre situații.

Starea paharului este într-o continuă schimbare, deci nu este nevoie să simțim într-un anume fel. Așa cum scria Shakespeare în Hamlet: “…nu este nimic bun sau rău, dar gândirea îl face așa”.

Lucrurile nu sunt reciproc exclusive, minunate sau îngrozitoare. De cele mai multe ori sunt valabile amândouă iar dacă “cotrobăim” prin gândurile și sentimentele noastre, putem recunoaște chiar mai multe aspecte.

Neutralitatea ne face liberi. Ne ajută să vedem ceva mai bine adevărul și, în loc să trecem prin circumstanțe legate de așteptări și dorințe, ne ajută să deslușim mai exact ce se întâmplă. În acest mod are loc o detașare astfel încât lucrurile nu ne apar nici minunate, nici groaznice.

Nu avem competențe în domeniul filosofiei și cu atât mai puțin în cel al taoismului sau buddhismului dar nu putem omite zicerile unora dintre reprezentanții de seamă ai filosofiilor respective, care dovedesc promovarea de către ei a atitudinii neutre în problemele vieții.

De exemplu, în urmă cu 1000 de ani Fu-Jung, mare maestru Zen, era de părere că “Adevărul nu este asta sau altceva. Calea nu este obișnuită sau sfântă.”

Ceea ce a vrut să spună este că atunci când suntem atașați, preferând asta sau aceea, bine sau rău, ne lipsește imaginea de ansamblu. Formulăm opinii, preferințe, uneori concepții greșite și ne agățăm de ele, chiar dacă provoacă suferință. Ne identificăm cu gândurile noastre și decidem dacă ne plac lucrurile înainte de a începe efectiv trăirea lor. De asemenea, decidem semnificația evenimentelor atunci când relevanța lor este încă necunoscută.

Această alegere – chiar și atunci când este pozitivă – nu are temei. Nu ține cont de faptul că, aproape invariabil, în diferite proporții, totul este un pic din tot, și noi nu știm nimic despre ceva decât atunci când se întâmplă acel ceva.

Filosoful britanic Alan Watts, autorul occidental cel mai aproape de spiritul taoismului, recomanda, la rândul său, cultivarea neutralității deoarece oferă o privire de ansamblu asupra lucrurilor.

Aceasta este cheia către o adevărată detașare, un fel de eleganță existențială. Și ea nu face din succes sau eșec o mare problemă de comportare iar prin asta face ca relația cu viața să fie puțin mai ușoară și, într-un fel, să ne apropie succesul.

Presiunea de a reuși – sau de a defini succesul în mod convențional – poate fi contracarată cu neutralitatea.

În condițiile optimismului exagerat, când se consideră că toate lucrurile sunt în ordine iar avantajele și dezavantajele lor sunt determinate, lucrurile pot decurge chiar așa dar și total anapoda.

Succesele creează presiuni care pot deveni neplăcute în timp ce chiar și eșecurile mari pot fi instructive, devenind fundamentale pentru succes.

Neutralitatea ne oferă elasticitate, capacitatea de a continua să mergem înainte în loc să ne blocăm imaginându-ne cum ar putea sau ar trebui să fie lucrurile sau vor fi atunci când decurg într-un alt mod.

În plus, totul este relativ și schimbător. Într-o lume incertă cu atâtea forțe în joc, singurele certitudini sunt acelea că lucrurile pot fi diferite și nu vor rămâne la fel.

În acest context este preferabilă neutralitatea, mai degrabă decât să ne atașăm unei stări temporare în care paharul este pe jumătate plin sau pe jumătate gol.

Cuvintele maestrului taoist Chuang Tzu sunt semnificative din acest punct de vedere: “Nu există limite fixe. Timpul nu se oprește în loc. Nimic nu dăinue. Nimic nu este final … Cel înțelept vede aproape și departe … El nu se bucură de succes și nu se plânge de eșec. Jocul nu se termină niciodată.”

În ceea ce privește modul în care se poate cultiva cu adevărat această atitudine, vechiul maestru Zen Ch’eng Ku îi sfătuia astfel pe discipolii săi:

“Este esențial pentru voi să încetați și să renunțați la cunoștințele, părerile și înțelegerile pe care le-ați apărat înainte … Nu ai nicăieri unde să îți aplici mintea … Trebuie să fii spontan și plin de viață, mintea să-ți fie ca văzduhul”.

În termeni mai puțin filosofici, asta înseamnă detașare. Ca oameni, vom simți în mod inevitabil sau vom gândi corect când se întâmplă anumite lucruri.

Dacă, de exemplu, suntem blocați în trafic, riscând să întârziem la o întâlnire și suntem îngrijorați este normal să ne simțim rău. Nu este necesar să afișăm o față fericită într-o zi tristă. De asemenea, când ne bucurăm de o victorie, înțelegând că totul este temporar, să rămânem calmi.

Nu trebuie să ne temem de această detașare – nu vom deveni un zombie emoțional sau intelectual. În schimb, nu vom fi nici prizonierii unui infern pe care l-am “mobilat” cu așteptări. Iar dacă se întâmplă asta, cheile libertății le avem deja în posesie. Gândurile și sentimentele, sunt pasagere, trecând ca norii.

O asemenea atitudine poartă cu sine o picătură de fericire, să ne bucurăm de ea!

 

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.qz.com/991849/stop-being-positive-and-just-cultivate-neutrality-for-existential-cool/

2.bigthink.com/hope-optimism/can-a-pessimist-become-an-optimist

3.ro.wikipedia.org/wiki/Taoism

10 Jun

Obiceiurile proaste sunt ”greu de ucis” dar nu imposibil

Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuțită.

Nicolae Iorga

 

Cu toții ne luptăm cu obiceiuri proaste. Este greu să le rezistăm și schimbarea lor pare imposibilă.

Într-o postare mai veche (07.01.2017) arătam că obiceiurile proaste sunt “greu de ucis”. De atunci am aflat mai multe despre posibilitatea de a scăpa de ele și le împărtășim în cele ce urmează.

Există o mulțime de trucuri în psihologia tradițională cu privire la modul de a trata obiceiurile proaste, așa cum am arătat și în articolul menționat. Dar, soluția care provine din cercetări științifice serioase se pare că este concentrarea atenției asupra acestor obiceiuri.

Judson Brewer, directorul Laboratorului de Neuroștiințe Terapeutice la University of Massachusetts Medical School, lucrează mult cu psihiatria de dependență și se confruntă cu viciile. El a fondat Yale Therapeutic Neuroscience Clinic și a vrut să ajute oamenii să învingă unul dintre cele mai dificile obiceiuri proaste: fumatul.

Ca instrument a folosit “introspecția prin concentrarea atenției asupra propriului eu” despre care se poartă multe discuții.

Brewer spera că atenția concentrată ar putea da rezultate comparabile cu rezultatele “standardului de aur”, stabilit de programul “Freedom From Smoking”, inițiat și desfășurat de American Lung Association pentru tratarea dependenței de țigări.

Dar, rezultatele au depășit orice așteptări: grupul de subiecți participant la studiul lui Brewer folosind concentrarea atenției a renunțat la fumat cu o rată dublă față de grupul care a mers pe programul “Freedom From Smoking”.

“Ni se spune adesea că nu poți scăpa de obiceiuri; le poți doar înlocui. Dar concentrarea atenției nu a înlocuit fumatul cu nimic: datele noastre au arătat că atenția concentrată a decuplat legătura dintre dorință și fumat” spune Judson Brewer.

Dar cum funcționează?

Mai întâi de toate, trebuie să ne punem întrebarea, pe care nimeni nu are obiceiul să și-o pună: de ce avem obiceiuri proaste?

Obiceiurile rele se implementează prin propriul efort conștient. Te simți stresat, anxios sau trist, adică nu te simți confortabil. Este normal că vrei să te simți bine. Deci, faci ceva care te-a făcut să te simți bine altădată.

Poate intratul pe Facebook, poate că metamfetamina…

Fiecare dintre noi avem butoane de stres care sunt acționate depinzând în mare măsură de modul în care am învățat, într-o manieră dependentă de recompense, să facem față (sau să nu facem față) vieții.

Este modelul obișnuit al aplicării obiceiurilor: activare, comportare, răsplată. Și după ce o facem suficient de mult, devine un reflex. Reacționăm instinctiv, fără precauție. Suntem pe pilot automat, suntem păpuși.

Dar problema reală cu obiceiurile proaste este că ele acționează asupra efectului și nu asupra cauzei deci nu rezolvă problema.

Îngrijorarea pentru facturile Dumneavoastră vă poate determina să intrați pe Facebook, dar asta nu îl va face pe Mark Zuckerberg (co-fondator al Facebook) să vi le plătească.

În realitate, obiceiurile proaste nu numai că nu rezolvă problemele noastre, ci de multe ori le agravează.

Din moment ce reacționăm instinctiv, rareori observăm că obiceiul nostru ne face de fapt rău. Și aici poate interveni concentrarea atenției.

Dar, în ce constă concentrarea atenției?

Pentru mai multă claritate, în cele ce urmează ne vom referi la viciul fumatului (ni se pare a fi cel mai devastator) cu precizarea că toate ideile sunt valabile pentru orice alt obicei prost.

Când suntem stresați și apelăm la o țigară, o facem fără să acordăm atenție demersului nostru. Dacă totuși suntem atenți, probabil că simțim frustrare. Frustrarea apare pentru că facem ceva ce știm că este rău.

Dacă însă ne concentrăm atenția la ceea ce facem, observând cum ne simțim, putem începe să ne dăm seama că țigara nu ajută la rezolvarea problemei și nici nu ne simțim mai confortabil. Și, această constatare este esențială. Asta poate sparge ciclul.

Conștientizând ceea ce obținem cu adevărat fumând, adică punerea în pericol a sănătății, ajungem să înțelegem la un nivel mai profund efectele viciului nostru, fără a fi nevoiți să ne controlăm sau să ne forțăm să renunțăm la fumat.

Această conștientizare este ceea ce numim concentrarea atenției.

Concentrarea atenției este doar despre a fi interesat și despre a ne apropia de ceea ce se întâmplă în trupurile și mințile noastre. Prin asta, pofta de țigară se estompează cu timpul.

Să ne punem însă și întrebarea: cum ne descurcăm, până ce dispare pofta, cu problemele care au declanșat gestul de a întinde mâna după țigară?

De data aceasta Brewer recomandă procesul de conștientizare în patru pași, pe care l-a numit ȘUVOI și l-a folosit în cercetările sale:

Identifică, Acceptă, Explorează, Notează.

Iată cum funcționează …

     1.  Identifică

Te simți stresat. În mod automat, ca un robot aprinzi o țigară. Recunoști asta și nici măcar nu te gândești la o raționalizare: “Oh, dar simt nevoia unei țigări”.

Nu, nu simți așa! Realizează că de fapt încerci, prin aprinderea țigării să faci față unui disconfort. Recunoaște-ți pofta.

  1. Acceptă

Acceptă că pofta există. Asta nu înseamnă “a ceda”. Nu te autoacuza că nu ești la înălțime. Nu încerca să o ignori, să încerci să-ți distragi atenția sau să lupți cu ea. Încă nu trebuie să faci nimic.

Însă este greu să nu faci nimic atunci când nu te simți confortabil și vrei “să scarpini locul unde ai o mâncărime”.

  1. Explorează

În mod obișnuit, când te preocupă viciile proprii încerci să scapi, pur și simplu de ele, dar nu prea merge. Concentrarea atenției înseamnă altceva.

Fii curios. Pe măsură ce pofta crește, observă cum te simți. Fă acest lucru întrebându-te: “Ce simte acum corpul meu?”

Aici cheia este în “a nu te identifica“, adică să îți spui (contrar părerilor generale) că nu ești ceea ce sunt gândurile tale. De multe ori, creierul tău crede tot felul de lucruri nebunești. Înseamnă că toate acele gânduri ești tu?

Deci, investighează ceea ce simți ca și cum te-ai uita la un animal din grădina zoologică. Verifică. Urmărește lucrurile în desfășurare.

Și iată cum faci ca “mâncărimea să dispară fără să te scarpini”…

  1. Notează

Fă note mentale despre ceea ce simți. Utilizează un singur cuvânt sau o scurtă expresie pentru a pune o etichetă pentru ceea ce simți.

În cele din urmă, reține trăirile pe care le simți pe măsură ce ele se desfășoară. Păstrează-le simplu, utilizând fraze scurte sau cuvinte singulare. De exemplu: gândire, neliniște în stomac, senzație în creștere, arsură etc. Urmează-le până când dispar complet.

Dacă te distrage ceva, repetă  întrebarea inițială, ce simte acum corpul meu? Vezi dacă poți stăpâni ceea ce simți până va dispărea complet.

Notarea reduce impactul emoțiilor. Nu evita simțămintele. Investighează-le și notează-le. Pofta va scădea. Va fi greu la început, dar cu timpul ea va pluti la fel ca orice gând – bun sau rău – și, în cele din urmă, va dispărea.

Fumatul nu-ți va rezolva problemele. Dar acum, când pofta a dispărut, te poți concentra pe ce vrei.

Toate, cele de mai sus, conduc la o formulă foarte simplă, în două etape, pentru o viață bună și conștientă:

Te simți bine? Concentrează-ți atenția!

Senzație de rău? Concentrează-ți atenția!

Când vă simțiți bine și acordați acestui fapt o atenție deosebită, are loc acea minunată stimulare a fericirii numită SAVURARE. Apreciați aceste momente bune ca fiind distincte de cele normale.

Când vă simțiți rău și vă concentrați atenția, înseamnă că nu vă veți supune obiceiurilor proaste. Vă dați seama de unde vine sentimentul. Apoi faceți ceva care va rezolva problema.

Cei mai mulți dintre noi ne bucurăm de sentimentele fericite dar, există multe de învățat și din simțămintele rele. Nu vă îndreptați atenția în altă parte respectiv nu vă implicați în obiceiuri proaste pentru a le evita.

Viața este bogată și variată și are multe să ne învețe punându-ne în posesia unor picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

  1. www.bakadesuyo.com/2017/05/bad-habits-mindfulness/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits
03 Jun

Cum poate fi dezamorsată o ceartă conjugală

Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Și, nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc…”

Octavian Paler

 

Deși ne numărăm printre adepții ideii că, singurul mod de a câștiga o ceartă este evitarea ei, ni se pare interesantă strategia lui Hal Runkel, pentru dezamorsarea certurilor conjugale, motiv pentru care, o prezentăm în cele ce urmează.

(Hal Runkel, SUA, este specializat în terapeutica de căsătorie și de familie, autor de cărți despre părinți și relații de cuplu.)

A fi într-o relație pe termen lung înseamnă că partenerul [partenera] tău [ta] te cunoaște foarte bine – iar asta înseamnă o sabie cu două tăișuri.

Pe de o parte, poți fi tu însuți – nefiltrat. Pe de altă parte, partenerul [partenera] a învățat mai bine decât oricine altcineva pe ce butoane trebuie să apese pentru a te dezactiva sau, altfel spus, are privilegiul de a deține toate informațiile despre tine.

Hal Runkel o spune elocvent: “Nimeni nu te poate atinge mai mult decât persoana căreia i te expui cel mai mult, și nimeni nu te poate răni ca ea”.

Conflictele din familie o pot lua uneori pe o spirală ascendentă, gata să iasă de sub control, deoarece una din părți a spus ceva care “taie” adânc.

În acel moment un singur cuvânt „un cuvânt care nu se obișnuiește a se folosi destul de mult în căsnicie”, spune Runkel „are un efect magic. Acest cuvânt este Vai…“.

Iată explicația lui Runkel: “Când sunteți în conflict, în mod inevitabil una din părți spune, folosind “informațiile privilegiate”, ceva care produce durere celeilalte persoane “.

Pentru exemplificarea strategiei sale el propune următorul scenariu: EA (soția) știe (informație privilegiată) că EL (soțul) se „zbate” să piardă din greutate.

La venirea acasă, Ei îi scapă următoarea apostrofare: “desigur că nu ai avut cinci minute să scoți câinele la plimbare – ai fost prea ocupat să te îndopi!”.

EL vrea să dea o replică usturătoare: “Oh, da? În schimb, tu începi să arăți ca mama ta!

Iată momentul în care cuvântul “Vai…” devine util. Runkel arată că răspunsul cel mai bun, din partea Ei, în această situație, ar fi: “Vai, dar cu asta m-ai rănit! Nu știu dacă ai avut de gând să mă rănești, dar știu că asta ai făcut. “

Acum EL poate deveni defensiv și poate răspunde ceva de genul: “Mi-ai spus câteva lucruri destul de dureroase!”

Replica Ei poate fi: “Ai dreptate, am spus și îmi pare rău.”

După părerea lui Runkel, “Această conversație – care o luase pe calea de ceartă conjugală – o ia acum pe o cale complet diferită, pentru că unul dintre soți a ales să devină vulnerabil”, spune Runkel.

“Nu a fost un pas cu care să-l îndepărteze pe partenerul său. A fost un pas ca să-l invite la reconciliere spunând: Știi ce? Sunt destul de deschisă către tine ca să mă poți răni. Dar acum să vedem cum să vorbim unul cu celălalt când noi de fapt ne iubim?

Se poate observa că afișarea vulnerabilității este cheia strategiei lui Runkel – care însă este un demers mult mai dificil decât pare.

Prea mulți dintre noi avem tendința de a ne preface că suntem făcuți din oțel emoțional – că atunci când partenerul nostru ne insultă sau nu ne acordă suficientă atenție, suntem totuși în regulă.

În mod ideal, atunci când implementăm strategia Runkel, ne așteptăm ca partenerul nostru să răspundă în aceeași manieră și astfel putem avea o conversație calmă despre ceea ce ne deranjează.

Runkel menționează că, totuși, replica partenerului la afirmația cu “Vai dar…” spune multe despre relația dintre cei doi și este cea care poate conduce la un deznodământ fericit.

O replică în acest sens ar putea fi ceva de genul: “Îmi pare rău pentru ceea ce am spus și pentru durerea produsă. Spune-mi cum pot să-mi repar greșeala!“.

Nu-i așa, iubite cititorule, că nu pare greu deloc. Dacă avem determinarea să procedăm astfel, vom putea acumula numeroase picături de fericire, de la o căsnicie trainică.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.businessinsider.com/how-to-defuse-a-fight-with-your-partner-2017-5?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2. www.businessinsider.com/happy-couples-describe-relationship-comfortable-2017-3