30 Dec

Fie ca din 2018 să luați numai decizii pe care nu le veți regreta niciodată!

„Gândeşte-te mult înainte de a spune sau de a face ceva. Căci nu-ți vei putea revoca spusele sau faptele.”

Epictet

 

Trecerea dintre ani este un prilej de bilanțuri și proiecte. Intențiile privind viitorul reprezintă tendința spre mai bine așa cum ar fi și evitarea regretelor prin luarea unor decizii adecvate.

În decursul vieții am făcut, facem și vom mai face, greșeli din diverse cauze, cele mai importante cauze, fiind probabil, imaturitatea și egoismul.

Am pus aceste cauze în prim plan pentru că, urmărindu-ne propriile nevoi, acționând pe baza unor stări emoționale dureroase sau al unui simț al valorilor neformat, unele dintre greșeli pot însemna consecințe de nedorit cum ar fi, pe lângă altele, rănirea sufletească a altor persoane.

Cercetările psihologilor sugerează că, începând cu vârsta de 7 ani, oamenii dezvoltă capacitatea pentru ceea ce se numește “gândire contrafactuală”, altfel spus, capacitatea de a-și imagina ceea ce ar fi putut fi altfel decât a fost, adică de a-și pune întrebări de tipul „Ce s-ar fi întâmplat dacă…?”.

Această capacitate devine astfel sursa regretelor.

Regretul poate fi imaginat ca fiind versiunea psihologică a durerii fizice, care atrage atenția asupra a ceva din interior care nu funcționează cum trebuie și are nevoie de vindecare.

În general, regretul este identificat ca a doua, cea mai comună stare emoțională, după dragoste.

Deciziile devenite surse de regret se concentrează, de obicei, în jurul a trei aspecte importante ale vieții: relații-carieră, finanțe și sănătate-stil de viață.

Într-un studiu, cercetătorii americanii enumeră dragostea ca primă sursă de regret, urmată de familie, educație, carieră și finanțe.

În orice caz, putem avea regrete și să ne simțim rușinați pentru relațiile, experiențele sexuale și greșelile financiare din trecut, pentru opțiunile de carieră greșite, pentru obiceiurile proaste și alimentația nesănătoasă care au condus la vreo boală.

De asemenea, putem avea regrete pentru ceea ce nu am reușit, cum ar fi de pildă să avem copii sau să avem mai mulți copii; eșecul în a avea o căsnicie fericită, în a avea succes, în a fi bogați sau faimoși sau în a împlini visuri din copilărie privind dezvoltarea unui talent.

Numai că, ne chinuim zadarnic, cugetând la regretele pentru lucruri aparținând trecutului, lăsându-ne uneori copleșiți de rușine și de “scârba” de sine, pentru că nimic, din toate aceste manifestări, nu poate schimba trecutul.

În schimb, o asemenea suferință este dăunătoare pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Nu putem deveni cea mai bună variantă a noastră în prezent, dacă ne zbuciumăm mental și emoțional pentru trecut și ne simțim vinovați și rușinați față de familie și de prieteni.

După părerea cercetătorilor regretele privind satisfacția socială tind să fie mai intense decât cele non-sociale. Pe de altă parte, regretele privind acțiunile (de exemplu, renunțarea la un loc de muncă) sunt, în general, mai puternice la început, dar se estompează mai repede decât regretele pentru lipsa acțiunii (rămânerea într-o carieră care nu ne place), care persistă și pot deveni un fel de nostalgie pasivă.

Se impune atunci o întrebare firească: cum să gestionăm regretele?

Diferitele școli de psihologie oferă trei strategii diferite de a trata trecutul și dacă se aplică toate trei se poate vorbi de un sistem valoros pentru a face față regretelor.

Prima strategie este eliberarea emoțională. Este esențial să nu reprimăm, ci mai degrabă să exprimăm sentimentele dureroase și să eliminăm din psihicul nostru durerile, dezamăgirile și mâhnirile. Plânsul poate fi o cale de vindecare la fel ca și ținerea unui jurnal, căruia să ne destăinuim. În orice caz, într-un fel sau altul, trebuie, să dăm glas regretelor.

Profesorul de psihologie Amy Summerville, de la Miami University, este de părere că “Dacă aveți regrete privind lucrurile pe care nu le-ați făcut bine în relațiile voastre, acesta ar putea fi un moment bun pentru a le spune oamenilor asta”.

Pentru procesarea emoțiilor dureroase, majoritatea oamenilor au nevoie de ajutor de la persoane înzestrate cu empatie, înțelegere și compasiune.

Iar atunci când recunoaștem simptomele a ceea ce Summerville numește “regret meditativ “: gânduri negative ce apar în mod repetat, spontan, alături de anxietate și depresie, este bine să avem în vedere și căutarea unui ajutor de la un terapeut. “Dacă îți faci o rană în acest fel, nu o să te faci mai bine”, spune ea.

A doua strategie de a face față trecutului este schimbarea perspectivei.

După ce ne-am exprimat sentimentele, este esențial să reflectăm rațional asupra traumei sau a greșelii și să o gândim dintr-o perspectivă nouă care ar însemna înțelegere, compasiune și acordarea iertării pentru noi înșine.

Trebuie să acceptăm că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat și că nicio dorință, oricât de mare, nu poate schimba trecutul. Nu are rost să ne chinuim agitându-ne din cauza evenimentului dureros și cel mai bine este să alegem în mod conștient uitarea pentru a elimina regretele.

Este chiar nostim că uneori lucruri bune pot veni și din cele mai grave situații (“Orice sfârșit este un nou început” – nu-i așa? ). Din acest motiv este bine să încercăm să privim partea pozitivă a traumei sau greșelii.

Poate a rezultat și ceva bine din ea și dacă da, ce anume?

Putem învăța câte ceva chiar și din dureri și e bine să ținem cont de asta. Și, să ne amintim de toate lucrurile bune pe care le-am făcut în viața noastră care, în mod sigur, depășesc și umbresc pe cele rele.

Și în cazul acestei strategii de schimbare a perspectivei, consilierea sau un grup de sprijin ne pot fi de folos pentru că astfel primim informații de la persoane de încredere și afectuoase, care se pot concentra mai bine pe aspectele pozitive, de care vorbeam și ne pot arăta iertarea, acceptarea și compasiunea.

A treia strategie de a face față trecutului este de a lua unele măsuri sau de a ne schimba comportamentul.

Ce putem face pentru a corecta cât de cât greșelile trecutului? Putem să ne exprimăm regretul celor pe care i-am supărat și să le propunem împăcarea?

Acum, în mod sigur, suntem mai în vârstă și mai înțelepți decât în momentele regretate ale trecutului. Dovedim, în fiecare zi, iubire familiei și prietenilor noștri. Distribuim bucurie prezentului și construim amintiri fericite pentru viitor.

Putem ajuta și pe alții într-un fel? Putem ajuta generația mai tânără să evite greșelile pe care le-am făcut noi?

În orice caz, decât să ne risipim timpul pentru ceea ce a trecut ar fi mai bine să ne găsim o cauză adecvată pentru care să ne folosim timpul pentru a ne face pe noi înșine, dar și pe ceilalți, fericiți în prezent.

Până aici am văzut cum ar fi recomandabil să tratăm regretele. Dar, poate, ar fi și mai bine dacă le-am putea evita.

După părerea profesorului Amy Summerville, ar trebui să îmbunătățim modul în care luăm decizii pentru a preveni viitoarele regrete. “Nu avem întotdeauna control asupra rezultatelor, dar avem control asupra evenimentelor noastre de viață. Cercetați-vă opțiunile dar, în căutarea perfectului evitați să maximizați sau să examinați exhaustiv toate posibilitățile. Concentrați-vă pe ceea ce este acceptabil pentru Dumneavoastră!”

Cam asta e!

Fie ca Anul Nou 2018 să fie pentru Dumneavoastră sărac în regrete și foarte, foarte bogat în picături de fericire!

LA MULȚI ANI!

 Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.nytimes.com/2017/12/08/magazine/how-to-have-fewer-regrets.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.lifelabs.psychologies.co.uk/users/2792-diane-priestley/posts/1240-how-to-handle-regrets-in-later-life

23 Dec

O formulă a fericirii

Nu uita! Îți trebuie puține lucruri ca să fii fericit!”

Marcus Aurelius

Îmi amintesc, și nu fără să zâmbesc, de invidia față de alți copii, cred că specifică tuturor copiilor, care aveau ceva ce eu nu puteam avea. Acel copil, care eram, tânjea la fericirea altora: “ce fericit este băiatul acela cu bicicleta!” îi ziceam mamei, cu vaga speranță că se va întâmpla ceva favorabil și pentru mine.

Gândindu-mă acum la toate acestea, nutresc un plus de recunoștință mamei pentru că, de timpuriu, m-a povățuit să șterg invidia dintre sentimentele care pot pune stăpânire pe mine.

Ea mi-a spus: „Niciodată să nu pizmuiești pe nimeni pentru că nu poți să știi ce mare nefericire se află în spatele fericirii pe care o afișează!”

Acest sfat mi s-a întipărit bine în minte și, drept urmare, nu pot să pizmuiesc pe nimeni iar fericirea altora nu poate decât să mă bucure deși, recunosc că, mereu îmi trece prin cap că poate ea este aparentă.

În rândurile care urmează, voi încerca să întăresc ideea de mai sus cu câteva aspecte inedite privind fericirea, “laitmotivul” scrierilor de pe acest blog.

În 1922, Albert Einstein, era în Japonia, și locuia la Imperial Hotel din Tokyo, când a aflat că i s-a decernat premiul Nobel pentru fizică pentru anul 1921.

Albert Einstein, 1921

(În timpul procesului de selecție din 1921, Comitetul Nobel pentru Fizică a decis că niciuna dintre nominalizările anului nu îndeplinea criteriile așa cum au fost subliniate în voința lui Alfred Nobel. Potrivit statutului Fundației Nobel, în acest caz, Premiul Nobel poate fi rezervat până în anul următor, iar acest statut a fost aplicat. Prin urmare, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru anul 1921, un an mai târziu, în 1922.)

Într-o zi un lucrător din hotel i-a făcut o livrare. Situația l-a surprins pe savant fără bani pentru bacșiș. El i-a oferit curierului, drept bacșiș, două note, în limba germană, iscălite.

Prima avea următorul conținut: “O viață calmă și modestă va aduce mai multă fericire decât urmărirea succesului și agitația constantă care o însoțește”.

A doua notă spunea: “Unde există o voință, există o cale”. Amândouă notele le-a așternut pe hârtia de scris cu antet a hotelului și l-a sfătuit pe om să păstreze notele, spunând că, într-o bună zi, vor însemna mai mult decât orice bacșiș pe care i l-ar da.

Omul probabil că nu a putut citi sfaturile dar, într-un fel, le-a recunoscut valoarea și le-a păstrat.

Nouăzeci și cinci de ani mai târziu, în luna octombrie a acestui an, nepotul lucrătorului de la hotel a contactat o companie de licitații din Israel prin care a obținut 1,3 milioane de dolari, pentru prima notă. A doua notă s-a vândut cu 200.000 de dolari.

În mod curios, multimilionarul Mohammad Gawdat (“Mo”) a ajuns la o concluzie similară cu cea a lui Einstein, după ce a încercat să găsească propria formulă de fericire.

Pe hârtie, viața lui a bifat cu brio fiecare pas către succes. Era un executiv de top la Google. Locuia într-o casă imensă. S-a căsătorit cu iubita sa din studenție și a devenit tatăl a doi copii frumoși.

Era incredibil de bogat. Își putea permite orice extravaganță pe care și-o putea imagina, cum a cumpărat, de pildă, un Rolls-Royce de colecție, printr-un click de mouse.

Unul din proiectele secundare ale lui Mo era acela de a scrie un “cod” de computer care poate fi aplicat pentru obținerea fericirii. La un moment dat, prin 2010, împreună cu fiul său Ali, au și creat, din câteva litere și simboluri matematice, o relație care reprezintă formula fericirii.

Angelina Jolie

Lumea credea că are o viață perfectă, dar Mo era nefericit pentru că în 2014 s-a întâmplat ceva groaznic. Ali a fost dus de urgență la spital pentru o operație de rutină de extirpare a apendicelui. Din greșeală, un ac a perforat o arteră majoră. Fiul său de 21 de ani a murit. Durerea familiei a fost năpraznică.

Îl mai pizmuiește cineva pe multimilionarul Mo? Este un exemplu concret care confirmă sfatul ce mi l-a dat mama.

Pentru moartea fiului său, Mo i-a învinuit pe doctori dar s-a învinovățit și pe sine. Soția lui i-a spus că, dând vina pe alții, nu-l va aduce pe Ali înapoi.

Argumentul  acesta l-a făcut să privească moartea lui Ali într-o lumină diferită. Parcă auzea vocea fiului său care îi  spunea: “Am murit deja, tată. Nu puteți face nimic pentru a schimba acest lucru, deci faceți tot ce este mai bun.”

Ori de câte ori mintea îi aluneca spre negativitate, Mo se întreba ce-ar spune Ali în această situație.

El și-a amintit de formula pentru fericire pe care au creat-o împreună:

F ≥ e – A

formulă în care F = fericirea, e = evenimentele de viață și A = așteptările de la viață.

Analizând formula se poate observa că, fericirea apare doar când așteptările sunt mai puține decât evenimentele și că ea se poate maximiza prin minimizarea așteptărilor de la viață.

Keanu Reeves

Mo Gawdat și-a dat seama că toate realizările sale materiale nu-l făceau fericit. De asemenea nici așteptările lui pentru modul în care credea că viața ar trebui să fie, nu-l făceau fericit.

La un moment dat, el a ajuns să spună: “Mi-am schimbat așteptările… am ales să fiu recunoscător pentru vremurile pe care le aveam”.

Altfel spus, Mo crede acum că fericirea nu este ceva pentru care ar trebui să ne străduim. Este vorba de a ne bucura de momentul prezent și de a fi mulțumiți de ceea ce avem, spre deosebire de ceea ce vrem.

Putem recunoaște cu ușurință coincidența dintre concluzia lui Mo Gawdat și notița lui Einstein de 1,3 milioane de dolari.

Amândouă, notița marelui savant și concluzia lui Mo, îndeamnă la traiul modest, indiferent de nivelul de bogăție atins.

Și, putem constata, poate cu surprindere, că sunt cunoscute multe situații în care oameni celebri și foarte bogați au dat sau dau dovadă de modestie prin modul în care și-au trăit sau, își trăiesc viața.

Nu trebuie să merg mai departe decât la un orădean, al treilea cel mai bogat om din România, care trăiește în anexa unui hotel de două stele și conduce o mașină obișnuită și nicidecum un Rolls Royce.

În același context, s-ar putea face liste lungi de actori celebri, foarte bogați, care preferă să-și folosească averile pentru a veni în ajutorul semenilor lor decât pentru o viață de huzur.

Russel Crowe

Concluzia proprie privind formula lui Mo, pentru fericire, este că ea nu mi se pare chiar fantezistă. În orice caz, având în vedere sosirea Crăciunului și a Anului Nou 2018, vă doresc ca amândouă sărbătorile să vă aducă starea pentru care formula lui Mo Gawdat, pentru Dumneavoastră, să satisfacă condiția:

e – A → +∞

(fericirea tinde către infinit) adică, picăturile de fericire să devină un șuvoi!

Sărbători fericite!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.learningenglish.voanews.com/a/einstein-note-theory-of-happiness-sells-1-million-auction/4086071.html

2.www.liveauctioneers.com/item/56330048_professor-albert-einstein-regarding-fitting-way-of

3.www.dailymail.co.uk/news/article-4716514/Google-executive-devises-scientific-formula-happiness.html

17 Dec

Urmărind reușita lor în viață, poate îi sfătuim greșit pe copii

Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câștigăm.”

Victor Hugo

Din păcate aud, și nu rareori, de cazuri în care educația dată de părinți, de altfel onorabili, copiilor lor, suferă un eșec de proporții. Cele mai recente, din Oradea, de care am auzit, sunt cel al criminalului, care și-a ucis prietenul și cel al elevului de clasa a XI-a, dintr-un prestigios liceu care, cu o violență de limbaj ieșită din comun, a jignit-o inclusiv pe directoarea adjunctă a școlii. Primul provine dintr-o familie de medici iar al doilea dintr-una de avocați.

Mass-media a devenit o sursă inepuizabilă de evenimente întristătoare în care sunt implicați tineri: ba elevi, de toate vârstele, care se comportă mizerabil cu colegii și cu profesorii, ba tineri care, au depășit vârsta maturității dar sunt niște neisprăviți care nu-și găsesc locul în societate și iau parte la acte antisociale.

Atenție! În toate situațiile descrise nu mă refer la „beizadelele” care reproduc întocmai „gena” părinților: încrezuți, aroganți și cu credința că lor li se cuvine totul și nu au de dat socoteală nimănui.

Revenind la cei cu părinți OK: care este vina părinților respectivi?

În primul rând este posibil să fie goana după chivernisire care, lasă creșterea și educațîa copiilor pe seama străzii și a anturajului. Este vorba de copiii „cu cheia în gât”.

În al doilea rând, poate fi vorba chiar de sfaturi greșite date copiilor.

Părinții doresc ca odraslele lor să aibă succes în viață și, drept urmare, încearcă să îi învețe lucruri pe care le consideră că îi vor ajuta să își atingă obiectivele dar, nu toate povețele sunt cele mai potrivite.

Unele dintre ele, pot produce rezultate pe termen scurt dar, în același timp, s-ar putea să conducă la epuizare nervoasă, insensibilizare și mai puțin la succes.

Iată câteva dintre sfaturile părinților pe care Emma SEPPÄLÄ, director științific al Stanford University,  le consideră greșite (qz.com/1021749/):

1.Concentrează-te asupra viitorului. Țintește premiile (școlare)!

Cercetările arată că, este greu să ne păstrăm în stare de concentrare puternică pentru că, mințile noastre tind să rătăcească 50% din timpul cât suntem treji.

Atunci când mințile noastre rătăcesc, adesea începem să ne gândim la trecut sau să ne îngrijorăm în privința viitorului, lucruri care conduc la emoții negative precum furia, regretul și stresul. Iată o primă explicație a cazurilor de violență amintite amintite mai sus.

O minte care încearcă în mod constant să se concentreze asupra viitorului, începând cu obținerea unor note bune și până la reușita la facultate, va fi predispusă la o mai mare anxietate și teamă.

Dacă un pic de stres nu strică, în schimb, stresul cronic pe termen lung afectează sănătatea, precum și capacitățile intelectuale cum ar fi atenția și memoria.

În consecință, concentrarea exagerată asupra viitorului mai degrabă afectează performanțele decât să le stimuleze.

Copiii trebuie să aibă și obiective la care lucrează. Dar, în loc să fie încurajați ca tot timpul să se concentreze asupra obiectivelor îndepărtate, trebuie ajutați să se concentreze asupra sarcinii sau comportării curente.

Povața mai potrivită, după părerea mea, ar fi: “Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!

2. Stresul este inevitabil, trage tare!

Copiii, mai ales la vârstele mai mici, se îngrijorează cu privire la note și se simt presați să aibă rezultate foarte bune la școală. Este dureros faptul că, drept consecință, se întâmplă chiar și sinucideri, în rândul elevilor, cauzate de stres.

Modul în care ne desfășurăm viața ca adulți, într-o stare constantă de suprasolicitare, comunică adesea copiilor că stresul este o parte inevitabilă a unei vieți reușite.

Acest mod de viață nu este un model bun pentru copii. Nu este deloc surprinzător că, după cum arată cercetările, probabilitatea ca acei copii ai căror părinți sunt epuizați nervos din cauza locului de muncă, să se epuizeze, la rândul lor.

Părinții ar trebui, mai degrabă, să-și instruiască copii privind abilitățile de care vor avea aceștia nevoie pentru a fi mai rezistenți în fața evenimentelor stresante.

Cu instrumente cum ar fi meditația, tehnici de respirație, yoga etc., copiii pot fi învățați să utilizeze sistemul nervos parasimpatic cu reacția “odihnește-te și digeră” (spre deosebire de reacția la stres “luptă sau fugi”).

Sfatul mai potrivit din partea părinților ar putea fi: Învață să te relaxezi!

 3. Odihnește-te activ!

Mulți oameni, chiar și în timpul liber, tind să aprecieze mai degrabă emoțiile pozitive de intensitate ridicată, cum ar fi entuziasmul, decât emoțiile de intensitate redusă, cum ar fi calmul.

Drept rezultat, și programele copiilor lor sunt adesea umplute până la refuz cu activități extrașcolare și excursii de familie, lăsând timp puțin pentru repaus.

Nu este nimic în neregulă cu emoția, distracția și căutarea unor noi experiențe. Dar emoția, cum este stresul, este epuizantă, prin provocarea reacției “luptă sau fugi” și astfel, fără să ne dăm seama, îi îndemnăm pe copiii noștri să-și consume energia, după orele de școală sau la sfârșit de săptămână, lăsându-i cu mai puține resurse pentru perioadele în care au nevoie de ele cel mai mult.

În plus, conform studiilor, creierul are mai multe șanse de a veni cu idei strălucitoare atunci când nu ne concentrăm (cum ar fi proverbialul moment “sub duș”).

Așadar, în loc să le facem noi program copiilor, ar trebui să-i lăsăm să-și facă singuri programul, conform propriilor preferințe.

Oferind copiilor timp pentru repaus îi ajutăm să fie mai creativi și mai inovativi și îi ajutăm totodată să învețe să se relaxeze.

Sfatul mai potrivit ar fi: Când ai posibilitate, odihnește-te!

 4. Arată ce poți!

Părinții tind să-și identifice copiii prin punctele forte ale acestora și activitățile care li se potrivesc în mod natural.

Copilul lor este “un matematician”, “o persoană originală” sau “un artist”.

Dar, cercetările efectuate de Carol Dweck de la Stanford University arată că, această mentalitate îl “limitează” pe copil și este mai puțin probabil ca el să încerce lucruri noi la care, nu este la fel de bun.

Asta îl poate face să fie mai îngrijorat și deprimat atunci când se confruntă cu eșecuri sau provocări. De ce? Pentru că el crede că, dacă întâmpină obstacole într-o anumită zonă, asta înseamnă că nu este “bun” la respectiva activitate.

Creierul uman însă, este disponibil pentru a învăța lucruri noi. Și este un lucru bun să învățăm în tinerețe din greșelile noastre.

Deci, în loc de a-i identifica punctele forte, copilului trebuie să i se spună că, atât timp cât încearcă, poate învăța orice.

Sfatul potrivit ar fi: Nu-i nimic dacă greșești. Învață să eșuezi!

 5. Descoperă-ți slăbiciunile și nu fii moale!

În general, avem tendința să credem că critica este importantă pentru autoperfecționare. Dar, cercetările cu privire la autocritică arată că ea este în esență autosabotaj.

Ne ține concentrați asupra a ceea ce este în neregulă cu noi, diminuându-ne astfel încrederea în forțele proprii. Ne face să ne fie frică de eșec, lucru ce ne afectează performanța, ne face să renunțăm mai ușor și ne conduce la luarea unor decizii proaste. Autocritica ne face să fim anxioși și deprimați când ne confruntăm cu o provocare.

De aceea, părinții ar trebui să-și încurajeze copiii să dezvolte atitudini de autocompasiune, în loc de autocritică, adică să-și accepte defectele fără a se judeca și critica aspru, să înțeleagă că fiind parte din umanitate greșeala este omenească și nu semn de nevrednicie.

Sfatul potrivit ar fi: Respectă-te și te vor respecta și ceilalți!

 6. Trăiești într-o lume a competiției pe viață și pe moarte deci, caută să fii numărul unu!

Așa cum am arătat și cu alte prilejuri, încă din copilărie, conexiunile noastre sociale sunt cele mai importante predictoare ale sănătății, fericirii și chiar a longevității.

Dacă, în loc să rămâi concentrat asupra ta, îți exprimi compasiunea față de cei din jurul tău, vei avea cu adevărat mai mult succes pe termen lung.

Copiii sunt în mod natural plini de compasiune și amabili. Este important să încurajăm instinctele lor naturale de a avea grijă de sentimentele altor persoane și să învețe să “se pună în pielea” altora.

Sfatul mai potrivit ar fi: Arată compasiune altora!

Dacă nu faceți parte din rândul părinților sau bunicilor care îi alimentează pe copii cu sfaturile greșite prezentate, meritați o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

qz.com/1021749/a-leading-happiness-researcher-says-were-giving-our-kids-bad-advice-about-how-to-succeed-in-life/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

09 Dec

De ce majoritatea oamenilor se complac în mediocritate?

„Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”

Feodor Dostoievski (1821-1881)

 

Mă întreb uneori, cum se explică faptul că foarte mulți parametri legați de legile fundamentale ale lumii vii, de organismul uman, cum ar fi de pildă distribuția inteligenței umane, dar și altele, ca de exemplu distribuția notelor obținute în urma unui examen, respectă curba sau “clopotul”lui Gauss?

(Karl Friedrich Gauss  <1777-1855> matematician, fizician și astronom german )

Altfel spus, cum niște parametri, unii cât se poate de “vii”, se supun unei reguli cât se poate de „reci”, reprezentate de o formulă matematică și un grafic?

Am găsit o explicație pentru unul din parametrii care se supune, de asemenea, distribuției gaussiene. Parametrul în cauză este mediocritatea privind succesul în viață.

La ce mă refer când vorbesc despre succesul în viață? Cred că viața visurilor multora dintre noi înseamnă cel puțin: independență financiară 100%, să fii propriul tău șef, să călătorești prin lume cu familia.

În acest context, mediocritatea ar include și faptul că lucrezi pentru alții (nici la stat nici la patron nu ești propriul tău șef), că ai rate sau datorii la bănci (inclusiv overdraft-ul) iar concediile sunt de scurtă durată pe câte un litoral mai ieftin și tangibil cu ceva curse Low Cost.

Conform distribuției gaussiene, privind acest gen de mediocritate, situația se prezintă cam în felul următor: există o majoritate incontestabilă de 68,2% din populație care se plasează în mod cert în grupa mediocrilor. Lor li se pot adăuga 13,6% care sunt submediocri și 13,6% care sunt ceva peste mediocri. Adăugând aici și pe cei 2,1% cu performanțe foarte slabe (extrema stângă a curbei) obținem un total de aproximativ 97,5% dintre oameni, care sunt mediocri din punctul de vedere al succesului în viață.

Abia restul de 2,5% sunt persoanele care ies în evidență ca aparținând excepțiilor, vârfurilor, unii dintre ei fiind și cei care populează topurile Forbes referitoare la cei mai bogați oameni din țară (de exemplu Forbes 500 ediția 2017) sau din lume. Atenție! Aici este vorba numai de persoanele respectabile și nicidecum de indivizii care fac parte din șleahta de îmbogățiți prin furtișaguri, de după decembrie 1989, indivizi pe care eu i-aș numi hoți și în niciun caz oameni de succes.

Să revin la subiect! De ce marea majoritate este mediocră?

În primul rând s-ar putea vorbi de faptul că există o atracție puternică către mediocritate. După cum scria profesorul David Schwartz de la Georgia State University : “În jurul tău este un mediu care încearcă să te atragă pe o stradă lăturalnică”.

Majoritatea oamenilor nu va scăpa niciodată de această “chemare” deoarece practică un mod de gândire mărginit, fiind preocupați prea mult de “cum să-l bat pe celălalt”, apelând de obicei la manipulare și la politică.

Drept rezultat, ei au rămas în luptă cu ceilalți 97,5% pentru “firmituri”. În același timp ei nu vor renunța niciodată la siguranța și securitatea pe care pare să le-o ofere apartenența la mulțime.

În al doilea rând, citându-l pe blogerul și antreprenorul american  Mark Manson, “Putem avea succes cu adevărat doar în domeniile în care suntem dispuși să nici nu reușim”.

Cei mai mulți indivizi urăsc însă eșecul și fug de el, frica de insucces și de ce vor spune ceilalți fiind una din fricile de bază ale omului.

În ochii lor, dacă ceva merge, este semnul că sunt buni și este rezultatul propriei lor valori în timp ce, orice eșec este o dovadă că nu sunt suficient de buni. Și, drept urmare, funcționează spaima de eșec.

Rezultatul este previzibil: rămânerea în mediocritate. Dar, dacă nu sunt dispuși să eșueze, ei nu au cum să învețe din propriile greșeli. Dacă nu învață niciodată, nu vor crește niciodată și nu se vor dezvolta către ceva mai mult.

Legat de acest aspect, Thomas J. Watson, fost președinte emerit al IBM, zicea: “Vrei să-ți dau o formulă de succes? Este destul de simplu, de fapt: dublează rata de eșec. Te gândești la eșec ca la dușmanul succesului. Dar, nu este deloc așa. Poți fi descurajat de eșec sau poți învăța din el, așa că fă greșeli. Fă tot ce poți. Pentru că, nu uita, acolo vei găsi succesul.”

Altfel spus, cei care nu sunt dispuși să eșueze, își garantează rămânerea în mediocritate.

Eșecul îți dezvoltă caracterul. Te ajută să râzi de greșelile tale și să nu iei lucrurile atât de în serios. “Nu căutați laude, căutați critici”, spunea și psihologul american Benjamin Hardy.

În acest context, calea către succes se deschide cu condiția acceptării posibilității eșecului, risc pe care majoritatea oamenilor nu și-l asumă.

În al treilea rând, majoritatea oamenilor ar alege divertismentul și distracția în locul învățatului și dezvoltării intelectuale generale.

Acest lucru nu este chiar surprinzător. A învăța este greu și deloc distractiv.

Dar dacă, totuși, se face o prioritate din învățare și autoeducare, este util de ținut seama de următoarele:

  • în fiecare zi în care ați citit o carte, milioane de alții nu au făcut-o;
  • în fiecare dimineață în care v-ați sculat devreme pentru a crea și a produce, milioane de alții au dormit;
  • în fiecare zi în care ați continuat să mergeți înainte, milioane de alții au renunțat.

“Oamenii obișnuiți caută divertisment. Oameni extraordinari caută educație și învățare” zice Benjamin Hardy.

În al IV-lea rând, majoritatea mediocră este formată din oameni care sunt confuzi cu privire la ceea ce este valoros. Cei mai mulți își petrec viețile visând după titluri și căutând căi pentru a-i impresiona pe ceilalți.

În al V-lea rând, probabil pe lângă altele nesemnalate aici, mai este o cauză frecventă pentru rămânerea în mediocritate: “privitul în curtea vecinului” sau, altfel spus, invidia.

Cum nu avem prea mult timp în această lume, nu ar trebui să pierzi din el făcând comparații și fiind gelos pe realizările altora. S-ar putea ca aici să își aibă originea și îndemnul format din patru cuvinte simple: “Stai în banca ta.”

Deși nu agreez ideea de a da sfaturi, tema prezentată parcă impune măcar trei recomandări care pot ajuta la evitarea “dulcei” mediocrități:

  • Alege învățarea în loc de divertisment.
  • Alege preocuparea pentru creșterea personală în locul invidiei.
  • Alege ceea ce vrei tu, nu ceea ce vrea altcineva.

Dacă nu vă caracterizează niciuna din “metehnele” de mai sus, meritați o picătură de fericire pentru că nu faceți parte din cei 97,5% pomeniți aici.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.medium.com/the-mission/why-most-people-will-remain-in-mediocrity-6c7e24c48d12

2.www.scritub.com/stiinta/matematica/Densitatea-Normala184122192.php

02 Dec

Este posibilă fericirea în singurătate?

„Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni.”

Maica Tereza

 

M-am întrebat de multe ori de ce, când urmăresc singur la TV câte o comedie (teatru sau film), nu pot să râd cu aceeași poftă ca atunci când am companie sau când sunt la teatru sau la cinema.

În aceeași ordine de idei, de ce când citesc o carte bună simt nevoia să o recomand și altora?

Ar mai fi și alte exemple de acest gen din care rezultă că mie, dar probabil și ție, iubite cititorule (îi sunt recunoscător cronicarului Miron Costin pentru această formulă), îmi vine să împart (să fac share cu) momentele de stare de bine (poate de fericire) cu alții.

Nu cred că sunt un caz izolat sau că am un comportament ciudat. Cred că este ceva natural, care stă în firea omului. Și atunci, fericirea poate fi găsită mai simplu decât suntem tentați să credem?

Pe Internet există “n” aplicații recomandate de titluri  cum ar fi: Vrei să fii fericit? Există o aplicație gratuită pentru asta sau Această aplicație românească te ajută să fii mai fericit sau S-a lansat aplicația care te ajută să fii mai fericit. Totul pare foarte simplu, înveți din ele să meditezi sau să fii recunoscător, sau primești fotomontaje cu apusuri de soare și cățeluși și iată devii mai fericit.

Există și aplicații care, dacă vrei, îți trimit mesaje în fiecare oră, cu o afirmație pozitivă pe care să o repeți mereu: “Sunt frumos/frumoasă” sau “Sunt suficient de fericit(ă)”. În acest caz apare problema că, de fiecare dată când telefonul semnalează primirea unui mesaj, “dai buzna” crezând că o persoană reală încearcă să te contacteze.

Și acum, cu toată sinceritatea, ești “de ajuns de fericit(ă)” recurgând la acest gen de ajutor ce ți-l oferă net-ul? Eu cred că numai cu atât nu poți fi fericit(ă) cu adevărat.

Sigur, se mai pot adăuga aici și literatura de dezvoltare personală, cărțile și discursurile motivaționale, ședințele de yoga, toate cu recomandări care nu omit să precizeze că “Fericirea provine din interior”.

Se pare că, de ceva vreme, această ultimă idee, constituie trunchiul comun al sfaturilor privind înlăturarea anxietății și găsirea fericirii. Pornind de la ideea respectivă, căutarea satisfacției trebuie să devină o căutare internă, personală, deconectată de alți oameni.

Scriitoarea americană Ruth Whippman, în articolul Happiness Is Other People din The New York Times, arată că variantele în care apare sfatul privind căutarea satisfacției în interior sunt multe: “Fericirea nu este determinată de ceea ce se întâmplă în jurul tău, ci de ceea ce se întâmplă în tine”; “Fericirea nu trebuie să depindă de alți oameni”; “Fericirea este o slujbă interioară”.

Din păcate, se pare că, în unele privințe, secolul XXI a început să fie secolul în care se manifestă tot mai mult “morbul” autoperfecționării (nu mai avem nevoie de nimeni ca să ne perfecționăm și aproape că am ajuns să ne dăm singuri și diplomele de atestare) ceea ce înseamnă înaintarea către o societate dominată de individualism.

Astfel, ideea că fericirea ar trebui să fie elaborată din interior spre exterior, mai degrabă decât în exterior, pare că preia încet statutul de adevăr evident.

În acest mod ea, fericirea, devine urmarea unei călătorii pentru descoperirea sinelui, fără legătură cu lumea din jur; o fericire care accentuează mai curând independența emoțională decât interdependența; ceva bazat pe ideea că mulțumirea semnificativă nu poate fi găsită decât printr-o explorare deplină a sinelui, printr-o adâncă scufundare în propriile noastre suflete.

Drept urmare, o filozofie izolaționistă își face tot mai mult loc în lume, fenomen ce răzbate nu doar din modul în care se vorbește tot mai frecvent despre fericire ci și din modul în care mulți oameni își petrec timpul.

Legat de asta, specialiștii au observat o creștere accentuată a “activităților de fericire” solitare.

Practica spirituală și religioasă se deplasează tot mai mult către un efort privat materializat prin retrageri în meditație tăcută, concentrare și yoga.

Concomitent, cărțile motivaționale, de autoperfecționare și de dezvoltare personală, probabil pentru că promit principii călăuzitoare pentru căutarea fericirii, au o tot mai mare căutare.

Și, în timp ce pun din ce în ce mai mult accentul pe căutarea fericirii în propriul interior, oamenii petrec din ce în ce mai puțin timp   conectându-se cu alte persoane.

Există studii statistice care arată că tot mai multe persoane își consumă în singurătate, mesele în localuri. Adolescenții și tinerii de astăzi, contrar aparențelor, petrec mai puțin timp cu prietenii lor, înlocuind interacțiunea reală cu smartphone-urile.

Din păcate, exceptând comunicarea standard de la locul de muncă, lipsa de comunicare se face resimțită până și în sânul familiilor. Aici domină timpul petrecut la televizor. (La capitolul comunicare în familie, evident nu sunt incluse sâcâiala și cearta.)

Desigur, autoreflecția, introspecția și un anumit grad de solitudine sunt părți importante ale vieții psihologic sănătoase.

Dar, ca orice exces, nici cel legat de solitudine nu este recomandabil, lucru ce ni-l arată un număr mare de cercetări. Cu toate acestea, putem vorbi de o insistență exagerată cu care este folosită afirmația că “fericirea vine din interior”.

Studiile privind fericirea sunt uneori contradictorii. Dar, dacă există un punct comun, cu care aproape fiecare cercetare privind natura și cauzele fericirii umane este de acord, el este acela că fericirea noastră depinde de ceilalți oameni.

Aceste studii arată că relațiile sociale bune sunt cele mai puternice și cele mai consecvente predictoare ale unei vieți fericite. Putem chiar să spunem că bunele relații sociale sunt “o condiție necesară pentru fericire”, adică oamenii nu pot fi fericiți fără ele. Aceasta este o constatare care nu face distincție între rasă, vârstă, sex, venit și clasă socială.

Prin urmare, dacă vrem să fim fericiți, ar trebui să petrecem mai puțin timp singuri. Studiile au dus la concluzia că, majoritatea subiecților consideră că sunt mai fericiți atunci când se află printre alți oameni decât atunci când sunt singuri. În mod aproape surprinzător, acest efect este valabil nu doar pentru cei care se consideră extrovertiți ci și pentru introvertiți.

Aici, este important de semnalat și faptul șocant că, neglijarea relațiilor sociale poate produce efecte de-a dreptul devastatoare asupra sănătății. Cercetările arată că o lipsă de conexiune socială implică un risc de deces prematur comparabil cu cel al fumatului și este de două ori mai periculoasă pentru sănătatea noastră decât obezitatea.

Ca urmare, cel mai important lucru pe care îl putem face pentru fericirea noastră nu este acela de “a ne găsi pe noi înșine” sau de “a face introspecții” ci de a investi cât putem mai mult timp și efort pentru a ne îngriji relațiile pe care le avem cu oamenii din viața noastră.

Având în vedere toate acestea, data viitoare, când aveți posibilitatea de a alege între meditație și petrecerea timpului cu alți oameni, nu stați pe gânduri, mergeți cu ei, indiferent de ceea ce vă spun aplicațiile pentru fericire.

Aceasta este cheia pentru obținerea unor picături de fericire și implicit unicul răspuns la întrebările de la începutul acestui text.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

www.nytimes.com/2017/10/27/opinion/sunday/happiness-is-other-people.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits