24 Feb

Subscrieți la dictonul “Homo, homini lupus est!”?

Dacă oamenii sunt buni doar de frica unei pedepse sau în speranța unei răsplate, atunci suntem într-adevăr o adunătură jalnică!”

Albert Einstein

 

Într-o lume în care au loc transmisiuni live de execuții sângeroase, în care se produc tot mai multe atentate teroriste, în care tot mai frecvent apar adolescenți în postura de ucigași ai propriilor colegi, este firesc să ne punem întrebări de genul: Încotro se îndreaptă omenirea? – Oamenii sunt tot mai răi? – Ființa umană este egoistă și rea din născare?

La ultima dintre întrebări, unii filosofi celebri, din cele mai vechi timpuri, au răspuns afirmativ, fiind de părere că oamenii sunt egoiști prin natura lor. Ei credeau că și în situația când o persoană face ceva ce pare a fi altruist, există întotdeauna un motiv ulterior.

De exemplu, filosoful și teologul Augustin de Hipona (354-430 d.C.), sublinia înclinația omului spre rău, înclinație de care, după părerea lui, îl putea mântui numai puterea divină.

La rândul lui, filosoful Thomas Hobbes (1588-1679), a susținut că egoismul domină natura umană “homo homini lupus est” (omul pentru om este lup) și că starea naturală a omului înseamnă “bellum omnium contra omnes” (războiul tuturor împotriva tuturor). El a afirmat că mântuirea nu a venit prin divin ci prin contractul social de drept civil prin care se transferă drepturile individuale către stat.

Pe de altă parte, alți filosofi, ca de exemplu Jean Jacques Rousseau (1712 – 1778), au argumentat că oamenii se nasc buni, îngrijorați instinctiv pentru starea altora.

Rousseau l-a criticat pe Hobbes pentru afirmația că ”omul în starea sa naturală… nu are nici o idee despre bunătate, el trebuie să fie în mod natural cel rău; el este vicios, deoarece el nu știe virtute”.

Acestea sunt doar câteva exemple dintre nenumăratele controverse filosofice pe tema naturii umane.

Fără să minimalizez importanța filosofiei, reamintesc că se poate teoretiza mult pe orice temă dar că, numai faptele concrete și căutările științifice pot valida orice teorie.

În acest context, există evenimente și cercetări care dovedesc că natura umană, în esența ei, include bunătatea, compasiunea și altruismul.

Ziarul britanic The Guardian, în numărul său din 11 iulie 2017, sub titlul At least 80 people form human chain to rescue stranded group in Gulf of Mexico” (Cel puțin 80 de persoane alcătuiesc un lanț uman pentru a salva un grup aflat în pericol în Golful Mexic) relata despre o întâmplare care este un exemplu cât se poate de grăitor privind adevărata față a naturii umane.

“În seara de 8 iulie, o mulțime de oameni, de pe plaja Panama City din Florida, au format un lanț uman, care s-a întins la aproape 100 de metri în interiorul Golfului Mexic, pentru a salva un grup de 9 persoane, aflate în pericol, după ce au fost prinse într-un puternic curent marin.”

Salvamarii plecaseră deja pentru că își terminaseră serviciul. Șase membri ai aceleiași familii, inclusiv o bunică, care a suferit în apă și un atac de cord, s-au aflat printre cele nouă persoane care au fost trecute de-a lungul lanțului pentru a ajunge în siguranță pe plajă.

“A fost un val de umanitate care readuce în atenție faptul că poate nu am pierdut toată speranța în această lume”, a declarat pentru The Guardian, Derek Simmons, locuitorul din Alabama, care a organizat rapid lanțul și a înotat cu soția sa, Jessica, pentru a salva grupul aflat în pericol.

“I-am spus unui tip: Să încercăm să atragem cât mai mulți oameni pentru a forma un lanț uman, așa cum fac furnicile, când una are probleme. Teoria mea a fost să chemăm oameni, să ieșim acolo și să aducem pe toată lumea să poată termina seara cu bine.”

Și astfel, chiar dacă la început cu o oarecare reținere din cauza fricii, s-a adunat o mulțime de cel puțin 80 de oameni care au format lanțul uman care i-a salvat pe cei nouă.

Conform unor experimente psihologice mai recente, când se iau decizii rapide, primele instincte ale oamenilor sunt de compasiune, altruiste și nu egoiste.

Numai atunci când avem timp să gândim și să deliberăm putem deveni egoiști. Este cât se poate de evident că pe plaja Panama City, Derek Simmons și cei 80 de salvatori pe care îi adunase, au avut prea puțin timp să stea pe gânduri dacă să-și pună sau nu viața în pericol pentru a salva viețile unor străini.

Asemenea exemple de solidaritate umană sunt probabil numeroase în lume dar majoritatea scapă atenției opiniei publice.

Pe de altă parte, un nou set de studii oferă date convingătoare care ne permit să analizăm natura omenească, nu prin caleidoscopul filosofului sau prin aparatul foto al producătorului TV, ci prin lentila clară a științei.

Ele au fost realizate de un grup multidisciplinar de cercetători (psihologie, filosofie, biologie și matematică), de la celebrele universități americane Harvard și Yale. Studiile respective arată că primele noastre impulsuri sunt altruiste.

Cercetătorii au căutat un răspuns la o întrebare esențială: dacă impulsul nostru automat, adică reacția noastră instinctivă, este să acționăm egoist sau în cooperare?

Accentul pus pe primul instinct se datorează cadrului dual al procesului de luare a deciziilor care implică două mecanisme: intuiție și reflecție.

Intuiția este adesea automată și lipsită de efort, ceea ce duce la acțiuni care au loc fără o înțelegere a motivelor din spatele lor.

Pe de altă parte, reflecția înseamnă gândire conștientă care implică: identificarea comportamentelor posibile, a costurilor și beneficiilor rezultatelor probabile precum și luarea unor decizii raționale privind o anumită acțiune.

Având în vedere acest cadru al procesului dual, se poate analiza complexitatea naturii umane pornind de la o întrebare simplă: care comportament, cel egoist sau cel de cooperare, este intuitiv și care din ele este produsul unei reflecții raționale?

Cu alte cuvinte, cooperăm prin controlul rațional propriu, după ce am depășit egoismul nostru intuitiv sau, acționăm egoist datorită interesului propriu, după ce depășim impulsurile noastre de cooperare intuitive?

Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii s-au bazat pe faptul că există o diferență serioasă între intuiție și reflecție: procesele intuitive funcționează rapid, în timp ce procesele care implică reflecția funcționează relativ încet.

Indiferent de care tendință comportamentală, egoistă sau cooperantă, predomină, atunci când oamenii acționează rapid, este vorba de răspunsul intuitiv și reprezintă, cât se poate de verosimil, natura umană de bază.

Studiile s-au realizat printr-un total de 7 experimente în care au fost incluși 2068 de participanți.

Chiar dacă nu există un set de studii care să ofere un răspuns decisiv – indiferent câte experimente au fost efectuate sau câți participanți au fost implicați – cercetările sugerează că răspunsurile noastre intuitive, sau primul instinct, tind să ducă mai degrabă la cooperare decât la egoism.

Este clar că aceste dovezi nu rezolvă cu certitudine puzzle-ul naturii umane, iar soluțiile vor varia probabil în funcție de modul în care definim “natura umană”.

Însă, dacă definim natura umană ca fiind, pur și simplu, modul în care acționăm pe baza impulsurilor noastre intuitive și automate, atunci se pare că suntem o specie în mod covârșitor cooperantă, dispusă să dăruiască pentru binele grupului chiar și atunci când asta se face pe propria “cheltuială”.

Această ultimă concluzie se poate enunța și astfel: Nu pierdeți speranța, oamenii sunt buni! Nu-i așa că asta înseamnă o picătură de fericire?

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.theguardian.com/us-news/2017/jul/11/80-people-form-human-chain-rescue-gulf-of-mexico-florida

2.www.scientificamerican.com/article/scientists-probe-human-nature-and-discover-we-are-good-after-all/

17 Feb

Ne place să credem că suntem morali…

 „Dacă femeile ar fi la fel de pretenţioase ca şi bărbaţii, din punct de vedere moral şi fizic, rasa umană ar fi pe cale de dispariţie.”

George Bernard Shaw

 

Fiecărui om îi place să creadă despre el însuși că este moral. Evaluarea obiectivă a moralității este dificilă, nu în ultimul rând și pentru că nu există un consens clar asupra a ceea ce înseamnă, de fapt, să fii moral.

Este posibil ca un același comportament să fie catalogat drept moral de unii și imoral de alții. Această situație este rezultatul existenței mai multor teorii ale moralității.

În cele ce urmează este vorba de posibilitatea de a evalua aproape exact moralitatea unei persoane, dacă ne referim la un anumit mod de abordare a problemei moralității.

Un grup de filosofi și psihologi de la Universitatea Oxford au creat o scară pentru a evalua una dintre cele mai clare și bine cunoscute teorii ale moralității: utilitarismul.

Această teorie, propusă prima dată de filosoful britanic Jeremy Bentham, în secolul al XVIII-lea, susține că, o acțiune este morală atunci când creează fericire maximă pentru un număr maxim de oameni.

Conform utilitarismului, este acceptabil, din punct de vedere moral, să rănești în mod voit pe cineva dacă, drept consecință, mai mulți oameni vor avea de câștigat.

Testul Oxford este online (www.jimaceverett.com/test/oxford-utilitarianism-scale/) și poate fi folosit pentru autoevaluare (traducerea o găsiți aiciTestulUtilitaristOxford)

Testul solicită acordul sau dezacordul dumneavoastră cu diferite afirmații, cum ar fi de exemplu:

“Din punct de vedere moral, ar trebui să ne simțim obligați să dăm unul dintre rinichii noștri unei persoane cu insuficiență renală, deoarece nu avem nevoie de doi rinichi pentru a supraviețui.” sau

“Este permis să fie torturată o persoană nevinovată dacă astfel s-ar putea obține informații pentru a preveni explozia unei bombe care ar ucide sute de oameni”.

Enunțurile din test se referă la scenarii în care o perspectivă utilitară este în conflict cu alte tipuri de abordări ale moralității, cum ar fi, de pildă, cea a filosofului Immanuel Kant.

Filosofii de la Oxford au creat testul pentru a oferi o alternativă la Dilema Vagonetului, folosită frecvent pentru a evalua utilitarismul.

(Un vagonet greu se deplasează pe șine. Cinci oameni lucrează pe șine și nu sesizează apropierea periculoasă a vagonetului. Poți interveni pentru a-i salva, manevrând un macaz care schimbă traseul vagonetului pe o cale pe care lucrează un singur om. Dilema: îl omori pe acel om pentru a salva alții cinci?)

Conform abordării utilitariste, acțiunea care permite celui mai mare număr de oameni să trăiască ar fi cea morală.

Aceeași perspectivă se află și într-un alt scenariu, asemănător, scenariul “omului gras”, la care, de asemenea, se face referire frecvent. De data aceasta, întrebarea care se pune este: dacă ați împinge un om gras de pe un pod, care supra-traversează calea ferată, ca să cadă peste șine astfel încât să blocheze un vagon, în mișcare, care altfel ar lovi cinci persoane.

(Acest scenariu implică un “om gras” pentru a elimina posibilitatea de sacrificiu de sine – greutatea persoanei care acționează nu ar putea opri vagonul.)

Răspunsul utilitarist este că decizia morală este aceea de a sacrifica “omul greu”, adică să ucizi unul pentru a salva cinci.

În contrast, alte teorii morale, cum ar fi legile morale propuse de marele filosof al secolului al XVIII-lea, Immanuel Kant, susțin că uciderea nu este niciodată acceptabilă – ar fi imoral să schimbăm macazul pentru a omorî, chiar dacă asta ar fi permis vagonetului să-și continue cursul și să ucidă chiar și 100 de persoane.

A permite răului să se întâmple, prin faptul că nu se oprește vagonetul să-și continue calea, nu face rău cuiva în mod voit și astfel nu ar fi considerată crimă. În consecință, conform moralei lui Kant, schimbarea macazului ar fi alegerea imorală.

Deși Dilema vagonetului  pare destul de convingătoare, autorii scării utilitariste nu cred că scenariul respectiv surprinde sau evaluează cu exactitate opiniile utilitariste.

“Utilitarismul se referă în principal pe maximizarea bunăstării, făcând cel mai mult bine, ceea ce este un obiectiv altruist care se răsfrânge peste cel mai mare posibil număr de oameni”, spune unul din creatorii scării, Brian Earp, cercetător la Oxford Uehiro Center for Practical Ethics.

“Aceste dileme ale cărucioarelor sunt modalități prin care se încearcă trimiterea utilitariștilor la colț, creând circumstanțe neobișnuite în care ar trebui să faci ceva care intră în conflict cu moralitatea de bun simț.”

În cea mai mare parte însă, a fi utilitarist ar însemna a face lucruri cum ar fi: să-ți dai banii pentru caritate, să-ți donezi rinichiul sau să ajuți o bătrână să treacă strada.

Pe de altă parte, numai pentru că cineva agreează actul aparent “utilitarist” din scenariul Dilema Vagonetului  nu înseamnă că persoana în cauză îmbrățișează valorile utilitariste.

A presupune asta este o eroare logică, după părerea lui Earp. “Da, dacă cineva este utilitarist, va alege să împingă pe cineva de pe un pod pentru a salva viețile altor cinci persoane. Dar împingerea cuiva de pe un pod nu implică neapărat utilitarismul. S-ar putea să-ți placă să împingi oamenii de pe poduri”, spune Earp.

Cercetătorul mai arată că studiile anterioare, care au evaluat personalitatea pe baza modului în care oamenii rezolvă Dilema vagonetului, au condus uneori la constatări care nu par să aibă sens.

De exemplu, “utilitariști” cu scorul mare selectați cu Dilema vagonetului, s-au găsit și printre psihopați, machiaveliști (Vă amintiți? “Scopul scuză mijloacele!”) și persoane care consideră viața lipsită de sens.

“Asta nu are niciun sens”, spune Earp. “Psihopaților nu le pasă de maximizarea bunăstării”.

El spune că noua scară ar trebui să creeze o înțelegere psihologică mai nuanțată a utilitarismului. De exemplu, două concepte-cheie din cadrul teoriei – că bunăstarea ar trebui să fie maximizată pentru toți, pe de o parte și că ar trebui să fii dispus să faci “rău folositor” pentru a atinge o astfel de bunăstare, pe de altă parte, – par să fie într-un conflict psihologic.

Cei care tind să se concentreze asupra celor dintâi par a fi instinctiv mai reticenți în adoptarea “prejudiciului folositor” necesar utilitarismului. În schimb, cei care sunt mai puțin preocupați de „rănirea folositoare” tind să aibă un simț redus al bunăstării pentru toți.

După părerea lui Earp,”Pentru majoritatea populației, utilitarismul nu este o atitudine semnificativă”.

Ajungând aici, indiferent de care filosofie a moralei vă simțiți atras(ă), sper că vi s-a întărit părerea că sunteți o persoană morală adică meritați încă o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.qz.com/1196243/test-how-moral-or-immoral-you-are-with-this-utilitarian-philosophy-quiz/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.dilemaveche.ro/sectiune/alternanta-parere/articol/ne-relaxam-moral

10 Feb

Cum rezolvați problema: „treburi multe, timp insuficient”?

La ce i-ar folosi unui om să fie nemuritor dacă nu știe să își folosească bine o jumătate de oră.”

Ralph Waldo Emerson – poet și eseist american

 

Una dintre cele mai mari frustrări pe care mulți dintre noi le simțim este că avem prea multe de făcut și nu avem timp suficient pentru a le face pe toate. Suntem copleșiți.

Trebuie să observăm însă că „a nu avea timp suficient” este doar un sentiment personal; toți avem aceleași 24 de ore pe zi la dispoziție, numai că, de multe ori, unii dintre noi vor să le umple cu prea multe lucruri de făcut.

În acest context, situația este cumva asemănătoare cu aceea când ne pregătim pentru o călătorie cu avionul și avem în vedere regulile companiei aeriene cu care intenționăm să zburăm.

Fiecare companie își are stabilite pretențiile privind greutatea și dimensiunile admise pentru bagajele de cală și de cabină.

Acest lucru face ca pregătirea geamantanelor să devină un soi de coșmar: pregătim o grămadă de obiecte pe care am vrea să le ducem cu noi dar, din cauza spațiului și greutății limitate, nu au loc toate în bagajele noastre.

În această comparație, geamantanul, cu dimensiunile limitate, are un rol asemănător cu limita de timp de 24 de ore dintr-o zi.

Comparația permite simplificarea problemei și obținerea unor soluții.

Cum procedăm ca lucrurile de care avem neapărată nevoie să le punem în geamantan? Nu există decât o singură cale: simplificând și lăsând la o parte.

La fel se rezolvă și problema “treburi multe, timp insuficient “.

Când ne dăm seama că încercăm să potrivim lucruri prea multe (sarcini, comisioane, obligații) într-un geamantan prea mic (24 de ore) și este evident că nu avem unul mai mare … ajungem la concluzia că trebuie să renunțăm la niște lucruri.

Pentru că nu încap toate în timpul avut la dispoziție, nu putem face altceva decât o selecție a activităților pe care le vom realiza.

Aici este locul unei analize atente a lucrurilor pe care am vrea să le facem azi, mâine sau poimâine, pentru a stabili pe care din ele le includem în activitățile pentru azi.

Analiza înseamnă răspunsul la câteva întrebări: Ce site-uri web vizităm dimineața? Dar seara? Ce jocuri accesăm pe telefon? Ce citim? Ce activitate/muncă ne ia mai mult timp? Cât de mult timp folosim cu e-mail-urile, pe Facebook, pe Twitter, pe Instagram? Cât de mult timp folosim pe blog-uri, site-uri de cumpărături online, Youtube? Cât de mult timp ne uităm la televizor? Cât timp petrecem cu curățenia, cu  menținerea igienei personale, cu îngrijirea altor persoane? De cât timp avem nevoie pentru a ajunge la locul de muncă pe jos, conducând mașina sau făcând naveta? Cu ce ne ocupăm atenția în mod valoros?

În acest mod putem stabili activitățile la care vom renunța în ziua pe care o anticipăm (procedeu asemănător cu eliminarea din geamantan a obiectelor care îl îngreunează peste limita admisă).

Printre altele, de exemplu, pentru perioada când avem de efectuat sarcini foarte importante, putem dezactiva câteva aplicații și ne putem deconecta de la anumite          site-uri.

De asemenea, cu acest prilej, poate vom constata că avem tot felul de obligații și angajamente care de multă vreme ne umple inutil viața. Va trebui să le eliminăm și să spunem “nu” celor noi.

Acum, privind noua listă de sarcini, ne putem pune întrebarea: câte dintre cele rămase le putem rezolva, în mod rezonabil, astăzi? Să zicem că trei.

În continuare, pornind de la noua premisă trebuie alese cele trei cele mai importante sarcini. Ele trebuie să fie sarcinile care au cel mai mare impact, care contează cel mai mult pentru viața noastră. Este normal că această alegere necesită un spor de atenție.

Mai urmează să ne punem o întrebare dificilă: care sarcină am îndeplini-o dacă am putea rezolva doar una singură astăzi?

Nu putem rezolva întreaga listă astăzi și nu putem realiza nici măcar primele trei sarcini din listă. Deci, trebuie să ne concentrăm doar asupra unei sarcini importante.

Procedând la alegerea cu atenție a sarcinilor, nu trebuie să pierdem din vedere problema timpului (geamantanului).

Am putea alege sarcini importante sau sarcini plăcute dar, trebuie să fim conștienți, când facem alegerile, că timpul este un “dar prețios” pe care trebuie să îl tratăm cu grijă. Ținând cont de valoarea lui și că este limitat, trebuie umplut cu cele mai bune lucruri și în niciun caz suprasolicitat.

Dar nu trebuie să pierdem din vedere nici o altă întrebare importantă: Ce se întâmplă cu toate celelalte lucruri pe care am vrea să le facem, sau simțim că trebuie să le facem, dacă “nu încap în timp”?

Aici devine utilă binecuvântata artă de “a ști să dăm la o parte”.

Avem prea multe lucruri pentru a le pune în geamantanul nostru și am decis să punem în el numai lucrurile importante și frumoase. Asta înseamnă că o grămadă de lucruri nu-și găsesc loc sau, în termenii reali ai discuției noastre, sunt multe lucruri pe care credem că “ar trebui să le facem” dar pentru ele nu avem timp.

Soluții? Putem ajunge să le facem mai târziu sau, nu le putem face deloc. Oricum, ele nu se potrivesc în “geamantanul de astăzi”.

Acest lucru nu este o problemă în sine, dar riscă să se transforme într-o problemă atunci când devenim frustrați pentru faptul că nu putem să le facem pe toate.

Frustrarea noastră își are sursa în idealul că ar trebui să putem bifa totul din lista noastră “de făcut”, inclusiv: să călătorim, să facem mișcare, să medităm, să învățăm o nouă abilitate, să citim mai mult, să fim partenerul perfect (sau să ne găsim un partener), să fim părintele sau prietenul perfect, să desenăm, să compunem muzică și poate multe altele.

Dar, din păcate, idealul nostru nu se potrivește cu realitatea atât timp cât realitatea înseamnă că nu putem să facem toate cele amintite astăzi sau nici chiar în această săptămână.

Putem alege să facem unele dintre ele, dar celelalte vor trebui să aștepte sau nu se vor face deloc.

Deoarece nu putem folosi un “geamantan mai mare”, trebuie să ne ajustăm idealurile.

Idealul pe care îl alegem este cel al acceptării ideii că “momentul prezent” este perfect exact așa cum este, nici mai mult nici mai puțin.

Trebuie să ne debarasăm de idealul vechi, care ne-a provocat numai frustrare, iar acest lucru trebuie să îl facem fără remușcări ba chiar cu voioșie și ușurare.

Rezultatul evident va fi cel al obținerii unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

zenhabits.net/overloaded/

04 Feb

Am vrea să fim un pic mai fericiți?

„Nu cred că mulţi oameni înţeleg prea bine timpul liber şi importanţa pe care o joacă acesta în vieţile noastre.”

Jack Nicholson

 

Am vrea să fim puțin mai fericiți? – este o întrebare din categoria acelora care, s-ar putea să fie mai importante decât răspunsurile pe care ni le dăm.

Deși urmărirea fericirii este un obiectiv important pentru ființa umană, o mare parte din ceea ce determină fericirea este în afara controlului nostru.

După părerea cercetătorilor nivelul de fericire al unei persoane este guvernat de trei componente majore: o componentă stabilită genetic, o componentă reprezentată de factorii circumstanțiali ai fericirii și componenta care, depinde de noi și însumează activitățile și practicile pe care le folosim pentru a fi mai fericiți.

În ceea ce privește prima componentă, unii dintre noi suntem predispuși genetic să vedem lumea prin ochelari de culoare roz, iar alții s-au ales cu ochelari cu lentile cenușii.

Cât privește factorii circumstanțiali, ei sunt suma întâmplărilor rele și bune care ne afectează pe fiecare dintre noi dar și lumea din jurul nostru (De exemplu, oamenii cu care avem de-a face pot fi nedrepți iar slujbele pe  care le avem pot fi plictisitoare sau, dimpotrivă, suntem protagoniștii unor evenimente fericite.).

Ceea ce depinde însă de noi, în mod cert, este modul în care decidem asupra activităților și practicilor aducătoare de fericire.

Care sunt acestea?

Este important să nu uităm că avem un anumit control asupra modului în care ne petrecem timpul liber. Ca urmare, merită să ne întrebăm care activități de timp liber sunt și care nu sunt legate de fericirea noastră.

Într-o analiză, incluzând un milion de adolescenți din SUA, Jean Twenge (psiholog, profesor la San Diego State University, autor a peste 100 de articole științifice și cărți) și colaboratorii săi, pentru a stabili care activități se corelează cu fericirea și care nu, au urmărit, modul în care își petrec timpul liber adolescenții.

Cercetătorii au vrut să vadă dacă scăderea uimitoare a fericirii adolescenților, după 2012, și scăderea fericirii adulților, începând încă din anul 2000, ar avea, măcar parțial, explicația în schimbările privind modul în care ei își petrec timpul liber.

În studiul lor, ei au analizat datele ce rezultă dintr-un sondaj reprezentativ, care include elevi din clasa a VIII-a, a X-a și a XII-a, realizat anual, începând din 1991, la nivelul SUA.

În fiecare an, adolescenți aparținând grupelor respective, au fost întrebați despre modul în care își petrec timpul precum și despre starea lor de fericire.

Constatarea principală a cercetătorilor a fost că adolescenții care și-au petrecut mai mult timp cu prietenii, au practicat diferite sporturi, au frecventat slujbe religioase, s-au ocupat de teme sau au citit, au fost mai fericiți.

În schimb, adolescenții care au petrecut mai mult timp vizionând programe TV, navigând pe Internet, jucând jocuri pe calculator, conectându-se la diferitele posibilități de social media, (SMS, chat video, texting ș.a.) au fost mai puțin fericiți.

Altfel spus, activitățile care nu implică un ecran au fost legate de mai multă fericire iar cele care implică un ecran au fost legate de mai puțină fericire.

Diferențele au fost considerabile: adolescenții care au petrecut mai mult de cinci ore pe zi online au fost de două ori mai susceptibili de a fi nefericiți decât cei care au petrecut mai puțin de o oră pe zi.

Desigur, s-ar putea presupune și că, relația este în sens invers adică, oamenii nefericiți caută activități mijlocite de ecran. Însă, un număr din ce în ce mai mare de studii arată că relația corectă este în sensul că folosirea ecranului conduce la nefericire și nu invers.

S-au realizat și experimente în care, unor persoane alese aleatoriu, li s-a cerut să renunțe la Facebook pentru un timp sau să-și suspende contul. În ambele situații s-a constatat că subiecții care au renunțat temporar sau definitiv la acest mijloc de social-media au devenit mai fericiți, mai puțin singuri și mai puțin deprimați decât cei care au continuat să-l folosească, fără întrerupere.

Aici, mai este de spus că, mai multe studii longitudinale arată că timpul petrecut folosind ecranul duce la nefericire, dar nefericirea nu duce la mai mult timp de folosire a ecranului.

Aceste corelări între fericire și folosirea timpului sunt îngrijorătoare, deoarece noile generații de adolescenți petrec mai mult timp în compania ecranelor decât generațiile anterioare.

Mai concret, în SUA (dar probabil nici pe la noi situația nu este mult diferită) între 2006 și 2016, timpul petrecut on-line s-a dublat iar 82% dintre elevii de clasa a XII-a folosesc social media în fiecare zi (în 2008 cifra era de 51%).

În același timp, fericirea adolescenților americani s-a prăbușit brusc după 2012 (este anul în care majoritatea americanilor dețineau deja smartphone-uri).

Asta implică diminuarea serioasă a respectului de sine, a satisfacției față de viață, a satisfacției legate de prieteni și de distracții.

Conform altor studii, aceste scăderi în ceea ce privește starea de bine, se reflectă în creșterile accentuate ale aspectelor legate de problemele de sănătate mintală în rândurile adolescenților: simptomele depresive, depresiile majore, auto-vătămările și sinuciderile.

Nu avem deci a ne mira de incidentele armate, parcă tot mai multe, semnalate în școlile americane, care au ca protagoniști elevi.

În comparație cu generațiile secolului precedent, mai pozitive și mai optimiste, generația actuală de adolescenți este mult mai puțin sigură de sine și mult mai deprimată.

Am început cu adolescenții pentru că astfel devine aproape firească observația că, o tendință similară există și la adulți.

Profesorul Twenge și colaboratorii săi au constatat că adulții, cu vârsta de peste 30 de ani, sunt mai puțin fericiți decât erau acum 15 ani și că fac sex mai rar.

Ar putea exista multe motive pentru această tendință, dar este clar că și adulții petrec acum mai mult timp cu ecranele decât odinioară.

Acest lucru ar putea însemna mai puțin timp față în față cu alte persoane, inclusiv cu partenerii lor sexuali. Rezultatul: mai puțin sex și mai puțină fericire.

(Bine-cunoscuta și respectabila actriță americană Meryl Streep este de părere că: „Tot ce ne face cu adevărat fericiți e destul de simplu: dragostea, sexul și mâncarea!”)

Dacă încercăm să adâncim relațiile de cauzalitate referitoare la fericire, trebuie să observăm că, deși atât fericirea adolescentină, cât și cea a adulților au scăzut în anii recesiunii economice din 2008-2010, fericirea nu a revenit în anii de după 2012, când economia și-a revenit. Dimpotrivă, fericirea a continuat să scadă deși economia s-a îmbunătățit, făcând puțin probabilă corectitudinea ideii că ciclurile economice ar fi de vină pentru o fericire mai mică după 2012.

De asemenea, creșterea inegalității veniturilor, în cazul adulților, ar putea juca un rol. Dar, dacă ar fi așa, ar trebui să ne așteptăm ca fericirea să fi scăzut continuu din anii 1980, când inegalitatea veniturilor a început să crească. Fericirea însă a început să scadă în jurul anului 2000 pentru adulți și 2012 pentru adolescenți. Sigur, nu este exclus ca preocupările legate de piața muncii și inegalitatea veniturilor să fi atins un punct critic la începutul anilor 2000.

Revenind la rezultatele cercetărilor legate de adolescenți, s-a constatat că, oarecum surprinzător, adolescenții care nu utilizau deloc media digitală erau mai puțin fericiți decât cei care o foloseau cel mult o oră pe zi. Fericirea a devenit apoi, în mod constant, mai mică pe măsură ce numărul orelor de utilizare a crescut.

Cei mai fericiți adolescenți s-au dovedit a fi cei care au folosit și media digitală, dar o perioadă limitată de timp.

În concluzie se poate așadar afirma că, răspunsul corect la întrebarea din titlu nu înseamnă renunțarea completă la tehnologie ci respectarea ideii principiale: totul cu moderație.

Și, țineți cont de spusele lui Laurence J. Peter (autorul principiului lui Peter referitor la ierarhii): “Cel mai bun test de inteligenţă constă în ceea ce facem cu timpul nostru liber.”

În mod sigur, așa, veți avea parte de  mai multe picături de fericire, lucru pe care vi-l doresc din toată inima!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.qz.com/1190151/why-am-i-unhappy-a-new-study-explains-americas-unhappiness-epidemic/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.sonjalyubomirsky.com/wp-content/themes/sonjalyubomirsky/papers/LSS2005.pdf