31 Mar

De ce să citim romane?

„Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă.”

George R.R. Martin

 

Tema cititului am abordat-o relativ recent (utildestiut.ro/2017/09/) și nu prea aveam de gând să o reiau dacă nu deveneam atent la un parlamentar bihorean care, la întrebarea unei jurnaliste („Care este ultima carte pe care ați citit-o?”), a răspuns că a citit o carte anul trecut (“Viața ca o pradă” de Marin Preda).

Nu asta, să zicem, ar fi cea mai mare nenorocire. Ceea ce îmi pare însă, cu adevărat, o mare nenorocire pe capul nostru, este mentalitatea “alesului nostru”.

Pentru întrebarea pusă, el a acuzat-o pe ziaristă de obrăznicie și, în mod vehement, a afirmat că: “cetățenii ar trebui să stea la 200 de metri de parlamentari”.

Trag concluzia că domnul în cauză crede că, cititul unei cărți pe an, îl face atât de prețios încât, oamenilor de rând nu ar trebui să li se permită să se apropie de el.

Revenind la tema ce mi-am propus-o, trebuie să o spun foarte clar că, o carte pe an mi se pare foarte puțin.

Cei a căror performanță în ale cititului de cărți se reduce doar la atât, nu mi se par defel favorizați, dacă ținem seama de faptul că știința susține ideea că lectura, și nu orice lectură ci mai ales lectura romanelor, este bună din mai multe puncte de vedere.

Conform unui studiu efectuat la University of Toronto, participanții la studiu care au citit scurte povestiri, resimt mult mai puțin nevoia de “închidere cognitivă” și sunt mai receptivi, în comparație cu omologii lor care au citit eseuri nonficțiune.

Autorii studiului arată că:”Deși lectura nonficțiune îi ajută pe studenți să învețe conținutul subiectului, este posibil ca aceasta să nu-i ajute întotdeauna să-și formeze și o opinie despre subiect (să cugete despre el)”.

Potrivit unor cercetători de la Yale, care au studiat 3635 de persoane cu vârsta de peste 50 de ani, persoanele care au citit cărți măcar 30 de minute pe zi, au trăit în medie cu 23 de luni mai mult decât cei care nu au citit decât reviste sau deloc.

Se pare că, practica citirii cărților creează o implicare cognitivă care îmbunătățește o mulțime de lucruri, inclusiv vocabularul, abilitățile de gândire și concentrare. De asemenea, cititul cărților poate afecta empatia, conștiința socială și inteligența emoțională, suma cărora îi ajută pe oameni să rămână pe planetă mai mult timp.

Dacă intrăm și în alte detalii privind motivele pentru care este important să citim romane, un argument ar fi și acela că ne îmbunătățește imaginația și capacitatea de vizualizare mintală.

De exemplu, în timp ce urmărim un film, ecranizare după o carte, vedem o anumită scenă complet blocată în gândirea sau imaginația realizatorilor deci nu putem vedea decât ceea ce încearcă ei să ne arate. Când citim cartea, aceeași scenă, descrisă amănunțit de autor, o trecem prin propriul filtru de gândire și ne-o imaginăm, probabil, cu totul altfel. Ni se dezvoltă astfel imaginația și creativitatea.

În acest context este interesant să ne punem și întrebarea “Cum este mai bine în cazul cărților ecranizate, să citim cartea întâi și după aceea să vedem filmul sau invers?”

În lumina argumentului de mai înainte, cred că, varianta cititului mai întâi este mai bună. În acest fel, ne facem propriile păreri, ne construim propriile imagini și apoi, toate acestea le confruntăm, prin vizionarea filmului, cu cele ale scenaristului și regizorului.

Se spune că pisicile au nouă vieți. Noi oamenii, din nefericire, avem doar una. Suntem născuți în această lume frumoasă și diversă. Este lumea în care au existat și generațiile dinaintea noastră, dar și lumea al cărei viitor ni-l imaginăm în moduri mai mult sau mai puțin fantastice.

Nu există niciun fel în care să experimentăm, să vedem și să trăim toate acestea. Citatul din George R.R. Martin (autorul romanului “Urzeala tronurilor”), pe care l-am folosit ca motto, ne asigură că, dacă citim, putem avea nu numai nouă vieți ca pisicile ci chiar și o mie.

Acest lucru este de la sine înțeles. Cărțile deschid lumi noi, diferite de cea în care trăim în prezent și ne fac să trăim din nou și din nou.

Iată, prin urmare, un nou argument în favoarea cititului de romane, ele fiind cele care oferă o scurtătură către trecut, către diverse zone ale prezentului și către viitor. Ba mai mult, de multe ori, cărțile ne arată adevărul atunci când el este prea urât pentru a fi rostit cu voce tare.

Cititul este o experiență activă și subtilă. Același text, pentru diferiți cititori, generează experiențe de lectură întrucâtva diferite dar poate însemna că ai pătruns în mintea unei alte persoane, poate cineva mort de mii de ani.

Dincolo de milenii, în capul tău, un autor îți vorbește, în mod clar, direct ție. Romanul te lasă să te pui în pielea oamenilor pe care altfel nu-i înțelegi, te lasă să vezi lumea prin ochii străinilor.

În calitate de cititori, avem o perspectivă care nu se găsește în viața reală și care ne permite accesul instantaneu la ceea ce gândesc și simt personajele. Astfel  cititul rupe cătușele timpului și leagă împreună oameni care nu s-au cunoscut niciodată, cetățeni ai unor epoci îndepărtate.

Cititul ajută la îmbunătățirea vocabularului, ne ajută să ne deconectăm, să vizualizăm concepte, să ne îmbunătățim competențele lingvistice, să învățăm lucruri noi și, nu în ultimul rând, ne ajută să purtăm conversații interesante cu alți oameni care au citit cărți similare.

Citind cărți cunoștințele pe care le câștigăm sunt foarte vaste. Ele ne oferă o mulțime de informații din domeniul științelor, istoriei, literaturii, biografiilor unor personalități etc. De asemenea, o carte ne poate ghida spre succes (cărțile motivaționale) și ne poate stimula să ne facem bine treaba.

Cunoștințele dobândite din cărți ne pot ajuta în viața de zi cu zi și pot fi, de asemenea, împărtășite cu oamenii din jurul nostru.

Un alt argument în favoarea cititului de cărți, în această lume modernă plină de gadgeturi, este că ne ține, pentru ceva timp, departe de nenumăratele gadgeturi care ne-au monopolizat viața, dacă nu cumva, cărțile citite sunt în format electronic (dar asta nu este un păcat).

După atâtea argumente înșirate poate că se iscă întrebarea “câte cărți ar trebui să citim pe an pentru ca să avem un ascendent moral asupra personajului menționat la început?”

Nu se pot da rețete. Răspunsul-glumă ar fi: două. Dar, cu toate că recomandarea de a citi o carte pe săptămână ar putea părea descurajantă, ea este totuși realizabilă chiar și pentru cei mai ocupați oameni.

Scriitoarea americană Stephanie Huston spune că, pentru ea, scuza lipsei de timp, s-a dovedit a fi neconvingătoare. După ce și-a stabilit ca țintă să citească 50 de cărți într-un an, a renunțat la timpul irosit pe telefon în favoarea devorării paginilor în pat, în tren, în timpul pauzelor de masă și în timpul altor așteptări. După două luni de aplicare a unui astfel de program, ea spune că are mai multă pace, satisfacție, un somn îmbunătățit și a învățat mai mult decât credea că este posibil.

Chiar dacă ritmul Dumneavoastră nu este cel al Stephaniei Huston, dar citiți multe romane, sunt convins că, fiecare vă oferă câte o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.inc.com/christina-desmarais/why-reading-books-should-be-your-priority-according-to-science.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5105607/#R3

24 Mar

Cât egoism ne putem permite?

Ține minte că altruismul extrem nu este nici mai bun, nici mai nobil, decât egoismul extrem; ambele sunt greșite.”

Wallace D. Wattles – scriitor american

Întrebarea din titlu pare, probabil, cel puțin ciudată. Mi-o pun atunci când anumite manifestări proprii sau ale celor din jurul meu îmi par a fi egoiste.

Când cineva spune “ești egoist”, nu există nici o îndoială că, tocmai ți s-a imputat că acorzi prea multă atenție propriilor dorințe, nevoi și bunăstări și prea puțină atenție celorlalți.

Comportamentul egoist este deseori descris ca fiind imoral. În schimb, persoanele care au comportamentul contrar celui egoist, sunt descrise ca fiind persoane care se gândesc mai întâi la alții, care sunt convinse că este mai binecuvântat să dai decât să primești, care nu întreabă ce poate face țara pentru ele ci se întreabă ce pot face ele pentru țară.

Eu însă cred că o doză de egoism există în orice om. Întrebarea mea se referă la cât poate fi această doză ca ea să nu depășească niște limite acceptabile pentru că, sunt convins, există și un soi de egoism acceptabil, putem să-i spunem chiar pozitiv. Altfel spus, în ciuda conotației sale negative, egoismul nu este întotdeauna rău.

Tot mai mult își găsește loc în literatura de specialitate conceptul de “auto-îngrijire” (self-care). Conceptul se referă la prioritizarea propriei sănătăți fizice și stări de bine psihologice, prin implicarea curentă în obiceiuri alimentare bune, exerciții fizice, somn, relaxare și activități plăcute.

Susținătorii conceptului doresc să sublinieze că, dacă nu ne vom ocupa mai întâi de noi înșine, nu vom fi suficient de bine pregătiți pentru a ajuta și a avea grijă de ceilalți.

Vă amintiți ce recomandă călătorilor, înaintea decolării, însoțitorii de zbor? “Dacă călătoriți cu un copil sau cu cineva care necesită asistență, asigurați-vă mai întâi masca proprie și apoi asistați cealaltă persoană”.

Ideea că atitudinea egoistă poate să fie uneori și pozitivă am găsit-o la John A. Johnson, profesor de psihologie la Pennsylvania State University.

El  și-a pus întrebarea: Deci, egoismul (a te gândi la tine în primul rând) este bun sau rău? Când îmi sunt adresate astfel de întrebări, primul meu răspuns este să întreb “Bun pentru ce (sau cine)?” Deci, întrebarea mai profundă, așa cum o văd, este “Cine beneficiază de egoism?””

Profesorul Johnson consideră că manifestarea egoismului este în fond un fel de tranzacție între două părți: pe de o parte persoana egoistă și pe de altă parte persoana (sau persoanele) asupra căreia se răsfrânge egoismul.

Pornind de aici, el a ajuns la concluzia că egoismul poate să fie de trei feluri: „egoism rău”, „egoism neutru” și „egoism bun”.

În acest context, răspunsul simplu la întrebarea  “Cine beneficiază de egoism?” ar fi că, beneficiul este întotdeauna al egoistului iar manifestarea egoistă înseamnă ceva rău pentru ceilalți.

După părerea lui John A. Johnson, acest răspuns este greșit.

Referindu-ne acum la „egoismul rău”, tranzacția dintre egoist și celălalt  (ceilalți) poate fi categorisită ca fiind o tranzacție câștig-pierdere (o persoană câștigă în timp ce alta pierde).

Cele mai evidente cazuri, de acest gen, sunt actele criminale, adică folosirea sau amenințarea cu violența (atac, furt, fraudă), pentru a lua de la alții ceva la care ei nu doresc să renunțe voluntar.

Există și tranzacții câștig-pierdere non-criminale, cea mai obișnuită fiind manipularea emoțională. Ea se manifestă atunci când cineva ne presează să facem ceva ce nu dorim să facem, declanșând în noi sentimentul de vinovăție, dacă nu facem ceea ce ni se cere sau, când prin țipete sau orice alt mod dezagreabil, s-a obținut ceva pe socoteala noastră.

Nu pot să nu o spun că, după părerea mea, și mulți fumători dau dovadă de “egoism rău”. Chiar dacă nu este evidentă tranzacția câștig-pierdere, se poate spune că fumătorul câștigă plăcere iar anturajul pierde din starea de bine, ba chiar și din sănătate.

“Egoismul neutru” include preocuparea pentru propria stare de bine în moduri care nu implică direct și substanțial alte persoane. Legat de asta profesorul Johnson spune: “Prin urmare, continui să cred că unele comportamente egoiste sunt aproape neutre; ele nu ajută imediat și nu dăunează altora. Aceste comportamente pot fi reprezentate de timpul când nu oferi direct ajutor altora, dar te pun într-o stare mai bună de a-i ajuta pe alții.”

Dacă cineva folosește cinci minute pentru a-și spăla dinții, pentru a evita efectele rele ale problemelor dentare, este o formă de egoism neutru. Preocuparea pentru igiena dentară, nu influențează nici în bine, nici în rău starea de bine a altcuiva.

Același lucru este valabil și pentru persoana care își rezervă 10 minute, în fiecare dimineață, pentru meditație.

Este de remarcat că unii adepți ai detaliilor, s-ar putea să nu accepte ideea existenței comportamentelor egoiste neutre. Ei ar putea spune, de exemplu, că minutele folosite pentru spălarea dinților sau pentru meditație s-ar fi putut folosi pentru a-i asista pe oamenii fără adăpost.

Un asemenea argument este greu de acceptat pentru că, există permanent oameni care au nevoie de ajutor și atunci persoanele non-egoiste nu ar mai putea avea niciun moment de liniște?

Aici este momentul de a reitera conceptul de auto-îngrijire: cât de mult pot fi de ajutor celorlalți dacă nu mă ocup mai întâi de propria-mi sănătate fizică și psihică?

Vorbind acum despre “egoismul bun”, acesta este benefic ambelor părți și poate fi privit ca o tranzacție bidirecțională, un schimb în urma căruia, fiecare din cei doi oameni, câștigă ceva ce are valoare pentru el.

Cel mai clar și simplu exemplu al unei tranzacții de acest fel este schimbul de timbre între doi filateliști. Fiecare din ei râvnește la un timbru pe care partenerul îl are deja. În urma schimbului amândoi câștigă.

Dar, tranzacțiile bilaterale implică mult mai mult decât schimburile de natură economică. Ori de câte ori facem ceva împreună cu altcineva, deoarece ne bucurăm mai mult de o asemenea activitate decât dacă o facem singuri, avem o tranzacție, să-i zicem de tip câștig-câștig.

Dacă mergem la un film cu un prieten, “schimbăm” priviri, râsete și conversații, toate îmbunătățind experiența pentru amândoi.

Același lucru este valabil și pentru participarea la concerte, vizionarea evenimentelor sportive, șederea pe plajă, relațiile sexuale sau orice alte activități în care partenerii sunt participanți benevoli.

Toate sunt exemple de tranzacții bidirecționale și, sunt forme de “egoism bun”, interacțiuni bune pentru ambele persoane.

Reflectând la cele trei tipuri de egoism, este clar că, dacă vrem să ne maximizăm fericirea (și cine nu vrea?), vom dori să evităm „egoismul rău” și să alegem de bună voie „egoismul neutru” sau pe cel „bun”.

Cu toate acestea, părerea care se face frecvent auzită este că, există doar două posibilități: să fim egoiști (ceea ce este rău) sau să fim altruiști și să îi slujim pe alții mai întâi (ceea ce este bine)?

De multe ori, această părere aparține unor persoane bine intenționate care, într-adevăr așa văd lucrurile și ne îndeamnă să “facem pentru alții” lucruri bune pentru că ei înșiși chiar fac asta.

Dar, nu este exclus ca, uneori, să fie vorba de părerea unor persoane care întind capcane găsind o modalitate de a păcăli pe alții pentru ca aceia să facă o muncă dificilă pe care altfel ar trebui să o facă ei înșiși?

În această categorie intră toți aceia care predică pentru alții virtutea dăruirii caritabile, ei fiind ultra-bogați sau, politicienii belicoși care câștigă putere prin exagerarea amenințărilor externe și convingând tinerii patrioți să-și sacrifice viețile în războaie inutile.

Ironia în aceste exemple este că oamenii care ne spun că egoismul este rău sunt de fapt chiar ei angajați în “egoism rău”.

Cei care vor să ne manipuleze astfel, ne oferă o falsă alegere între “egoismul rău” și „sacrificiul altruist”.

Nu este de mirare că, puși în față cu această alegere, sensibilitățile noastre morale votează pentru „sacrificiul altruist”.

Mult mai corectă mi se pare însă versiunea conform căreia oamenii cred că relațiile bune se bazează pe compromisuri, în care cei doi parteneri se “sacrifică” reciproc: “Voi fi de acord să mă simt mizerabil, mergând cu tine la cumpărături, dacă ești de acord să te simți mizerabil uitându-te cu mine la meciul de fotbal”.

O asemenea abordare a problemei poate oferi multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.psychologytoday.com/blog/cui-bono/201501/good-neutral-and-bad-selfishness

2.greatergood.berkeley.edu/article/item/happiness_for_a_lifetime

3.www.mindbodygreen.com/0-11589/9-selfcare-essentials-to-add-to-your-life.html

17 Mar

Cum îi ajutăm pe cei cărora veșnic “li s-au înecat corăbiile”?

Nu am prea multe lucruri pozitive de spus despre „boala neuronului motor” dar, m-a învățat să nu mă căinez, pentru că alții au fost și mai rău, și să continui cu ceea ce încă pot face. Acum sunt mai fericit decât înainte de a mă îmbolnăvi.”

Stephen Hawking

 

O bună parte a perioadei mele active, am avut privilegiul de a-l avea coleg pe L.T., un om cu totul deosebit care, pot să spun, a avut o influență benefică asupra mea.

Mi se pare interesant să menționez un aspect amuzant al relației noastre: destul de frecvent, dimineața, în drum spre școală, îl întâlneam, fie că aveam același drum, fie că el se întorcea deja de la unele cumpărături matinale. Locuiam pe aceeași stradă, el cu câteva blocuri mai către centru.

De fiecare dată, mă întâmpina cu câte un text care, îmi plasa zâmbetul pe buze pentru toată ziua. De exemplu: “Ce se mai aude pe la periferie?” (repet, locuiam la câteva blocuri depărtare) sau “M-am întâlnit la piață cu soția ta. I-am povestit câte ceva despre zilele tale de muncă și cred că ți-am asigurat, pentru la noapte, posibilitatea să dormi în balcon.”

Modul lui relaxat și ușor glumeț de a comunica cu oamenii răspândea pozitivitate. Era plăcut să-l întâlnești sau să-i fii prin preajmă.

Am făcut această incursiune, în propriile-mi amintiri, care pare fără legătură cu titlul, atât pentru a-l omagia pe L.T. care, din păcate, nu mai este demult printre noi, cât și pentru a face o comparație, de data aceasta legată de titlu.

Este vorba de faptul că am cunoscut și oameni pe care preferam să-i evit. Erau genul de persoane care, atunci când îi salutai erau atât de absorbiți de problemele lor încât nu catadicseau să răspundă la salut sau și mai rău, vedeau totul “în negru” și reușeau să îți strice ziua cu modul lor de a comenta propriile percepții ale realităților din jur. Erau negativiști “până în măduva oaselor”.

Pot fi ajutați asemenea oameni care sunt permanent dominați de negativism?

Răspunsul ni-l oferă observațiile și teoria dr. Barbara Fredrickson, psiholog la University of North Carolina, despre stimularea emoțiilor pozitive și, în special, despre teoria sa că acumulările de “micro-momente de pozitivitate”, cum au fost și interacțiunile mele cu L.T., pot să ducă, în timp, la o stare de bine generală mai bună.

Studiile făcute de dr. Fredrickson și colaboratorii săi demonstrează că măsura în care putem genera emoții pozitive, chiar din activități mărunte de zi cu zi, poate determina cine “înflorește” și cine nu.

Conform acestor cercetări, momentele repetate scurte de sentimente pozitive pot oferi un tampon împotriva stresului și depresiei, favorizând atât sănătatea fizică cât și cea psihică.

Desigur, asta nu înseamnă că permanent trebuie să “debordăm” de pozitivitate pentru a fi sănătoși și fericiți (preiau expresia unei cititoare dragi: “să fim veseli precum cintezoii”).

Există momente și situații care, în mod natural, și în cazul celor mai optimiști indivizi, duc la sentimente negative. Îngrijorarea, tristețea, furia și alte astfel de “coborâșuri” au loc în orice viață normală.

Dar, a vedea în mod cronic doar jumătatea goală a paharului este în detrimentul mental și fizic al omului și inhibă capacitatea sa de a se apăra de stresurile inevitabile ale vieții.

Sentimentele negative activează amigdala cerebrală, un centru important de reacție la emoții, responsabil cu senzația de frică, anxietate și panică.

Dr. Richard J. Davidson, neurolog și fondator al Center for Healthy Minds de la University of Wisconsin — Madison, a arătat că persoanele la care amigdala cerebrală se recuperează încet dintr-o amenințare, prezintă un risc mai mare pentru problemele de sănătate decât cele la care ea se recuperează rapid.

Atât el, cât și doctorul Fredrickson și colegii lor au demonstrat că creierul este “plastic” adică este capabil să genereze celule și căi neuronale noi și să antreneze circuitele cerebrale pentru a promova răspunsuri pozitive.

Asta înseamnă că o persoană poate învăța să fie mai pozitivă prin practicarea anumitor abilități care favorizează pozitivitatea.

Echipa doctorului Fredrickson a constatat, de exemplu, că șase săptămâni de antrenament într-o formă de meditație concentrată pe compasiune și bunătate au dus la o creștere a emoțiilor pozitive și a disponibilității de a avea conexiuni sociale și, totodată, au îmbunătățit funcționarea unuia dintre principalii nervi care ajută la controlul ritmului cardiac.

“Rezultatul este un ritm al inimii mai bun care, este asociat cu beneficii obiective pentru sănătate, cum ar fi un control mai bun al glicemiei, mai puține inflamații și o recuperare mai rapidă după un atac de cord” a spus Barbara Fredrickson într-un interviu.

La rândul ei, echipa dr. Davidson a arătat că și numai două săptămâni de antrenament în meditație vizând compasiunea și bunătatea au generat schimbări în circuitele creierului conducând la o creștere a unor comportamente sociale pozitive, cum ar fi generozitatea.

În 2015, în revista lunară a National Institutes of Health, dr. Fredrickson a arătat același lucru:  “Rezultatele sugerează că a ne face timp pentru a învăța abilitățile de a autogenera emoții pozitive ne poate ajuta să devenim mai sănătoși, mai comunicativi, adică versiuni ale noastre mai optimiste”.

Prin învățarea și practicarea regulată a abilităților care promovează emoțiile pozitive, putem deveni persoane mai fericite și mai sănătoase.

Așadar, există și pentru negativiști speranța să facă pași către pozitivitate, dacă ei vor acest lucru.

Într-o carte recentă a sa,  “Love 2.0”, dr. Fredrickson afirmă că “pozitivitatea partajată – având doi oameni prinși în aceeași emoție – poate avea un impact mai mare asupra sănătății decât ceva pozitiv experimentat de unul singur. Am în vedere vizionarea unui film sau a unei emisiuni TV cu un prieten cu gusturi similare, sau împărtășirea unei vești bune, a unei glume sau a unui incident amuzant cu alții.”

Pentru a stimula emoțiile pozitive, dr. Fredrickson și colaboratorii ei recomandă:

Faceți lucruri bune pentru alții. În mod concret, poate fi vorba chiar și de ceva foarte simplu cum ar fi a ajuta pe cineva să transporte pachete grele sau a oferi indicații pentru un străin.

Asemenea gesturi, pe lângă faptul că fac pe alții mai fericiți, îmbunătățesc și propriile sentimente pozitive.

Apreciați lumea din jurul vostru. Ar putea fi o pasăre, un copac, un răsărit/ apus de soare sau un articol de îmbrăcăminte pe care cineva îl poartă.

Chiar și observarea detaliilor arhitectonice ale caselor dintr-un oraș (casele din centrul orașului nostru – Oradea – sunt foarte frumoase), pot produce încântare și pot constitui astfel micro-momente de pozitivitate.

Dezvoltați și întăriți relațiile interumane. Crearea de legături sociale puternice cu prietenii sau membrii familiei sporește respectul de sine și, după cum arată unele studii pe termen lung, este asociată cu o sănătate mai bună și o viață mai lungă.

Stabiliți-vă obiective care pot fi înfăptuite. Poate că vreți să vă îmbunătățiți tehnica în jocul de tenis sau să citiți mai multe cărți. Dar, fiți realiști; un obiectiv care este inaplicabil sau prea dificil poate crea stres inutil.

Învață ceva nou. Poate fi un sport, o limbă străină, un instrument muzical sau un joc care încurajează un sentiment de realizare, încredere în sine și rezistență. Dar și aici, fiți realiști în legătură cu cât durează acest lucru și asigurați-vă că aveți timpul necesar.

Acceptați-vă toate defectele. În loc să vă concentrați pe imperfecțiuni și eșecuri, mai degrabă concentrați-vă asupra atributelor pozitive și asupra realizărilor.

Exersați reziliența. Decât să vă copleșească pierderea, stresul, eșecul sau trauma, mai degrabă folosiți-le ca experiențe de învățare și pentru a obține un viitor mai bun. Amintiți-vă proverbul „Când viața îți dă lămâi, fă limonadă!”.

Concentrați-vă asupra prezentului. A reflecta la problemele din trecut sau la dificultățile din viitor nu fac decât să secătuiască resursele mentale și abat atenția de la micile bucurii ale prezentului. Lăsați la o parte lucrurile pe care nu le puteți controla și concentrați-vă pe cele prezente aici și acum.

Dacă rândurile de față nu vi se adresează, pentru că nu vă caracterizează negativismul, înseamnă că beneficiați de multe picături de fericire, în caz contrar, poate că aceste rânduri vă vor pozitiva un pic și veți obține măcar o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.nytimes.com/2017/04/03/well/live/turning-negative-thinkers-into-positive-ones.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits&_r=0

2.www.consultanta-psihologica.com/amigdala-centrul-fricii-din-creier/

3.www.loc.gov/loc/brain/emotion/Davidson.html

10 Mar

“Dacă ești așa deștept, de ce nu ești bogat?”

Înțeleptul este bogat întotdeauna, dar rareori bogatul este înțelept.”

Thales

 

Într-o discuție în familie, una din observațiile mele, probabil nepotrivită, a primit o replică acidă: “Dacă ești așa deștept, tu de ce nu ești bogat?”

Suna cumva și a reproș. Răspunsul pe care l-am dat reflecta o realitate de care eram convins: “Probabil nici pe departe nu sunt suficient de deștept.”

În aceste zile, am dat peste rezultatele unor cercetări, pe această temă, care m-au “liniștit”, în sensul că și dacă nu sunt bogat, aș putea fi deștept deoarece “…Când s-o-mpărțit norocu’, măi dorule, Fost-am eu dus la lucru…”, cum zic și versurile lui Ducu Bertzi.

Distribuția bogăției urmează un model bine cunoscut, regula lui Pareto sau Regula 80/20 (despre care am mai scris: utildestiut.ro/2014/11/) adică, 80% din bogății este deținută de 20% din populație.

Într-adevăr, un raport de anul trecut, pe această temă, a concluzionat că un număr de doar opt persoane dețineau o avere totală echivalentă cu cea a celor mai săraci 3,8 miliarde de oameni din lume.

Regula 80/20 este valabilă într-o gamă largă de fenomene sociale și în toate societățile din lume. Distribuția bogăției este însă printre cele mai controversate, din cauza problemelor pe care le ridică privind corectitudinea și meritul.

Acest din urmă aspect, noi românii, îl cunoaștem foarte bine, pentru că la noi sunt de notorietate marile averi acumulate, după 1989, prin furtișaguri de tot felul.

Pornind de la distribuția lui Pareto, se iscă, în mod firesc, întrebarea: cum de un număr așa mic de oameni deține atâta bogăție?

Răspunsul convențional ar putea fi că, trăim în meritocrație și oamenii sunt răsplătiți pentru talentul, inteligența și efortul lor.

Cei favorizați de statisticile de mai sus, afirmă și probabil sunt convinși că bogăția lor este meritată.

Dacă însă este așa, apare o altă mare problemă, inexplicabilă: în timp ce distribuția averii urmează legea lui Pareto, distribuția competențelor umane urmează, în general, o distribuție normală, simetrică față de o valoare medie.

Spre exemplu, inteligența, măsurată prin testele IQ, are valoarea medie de 100, dar nimeni nu are un IQ de 1.000 sau 10.000.

Același lucru este valabil și pentru efortul depus, măsurat prin numărul de ore lucrate. Unii oameni muncesc mai mult decât media iar alții mai puțin, dar nimeni nu lucrează de un miliard de ori mai mult decât oricine altcineva. Și totuși, când vine vorba de recompense, unii oameni au de miliarde de ori mai multă bogăție decât alte persoane.

Aici mai trebuie adăugat și faptul că numeroase studii au arătat că, în general, oamenii cei mai bogați nu sunt și cei mai talentați.

Atunci, care sunt factorii care determină modul în care unii indivizii devin așa bogați?

Această întrebare l-a preocupat și pe profesorul Alessandro Pluchino de la Universitatea Catania din Italia. El și colaboratorii săi, au creat și folosesc un model informatic care are la bază talentul uman și modul în care oamenii folosesc acest talent pentru a exploata oportunitățile din viață.

Programul pe calculator permite echipei să studieze rolul hazardului în apariția și valorificarea oportunităților.

Rezultatele obținute, bazate pe simulările realizate prin reproducerea cu precizie a distribuției bogăției în lumea reală, au darul de a ne da un răspuns la întrebarea de mai sus.

Cei mai bogați indivizi nu sunt cei mai talentați (deși trebuie să aibă și un anumit nivel de talent) ci sunt cei mai norocoși.

Aplicația lui Pluchino este simplă. Ea include N oameni, fiecare cu un anumit nivel de talent (pricepere, inteligență, abilitate etc.).

Acest talent este distribuit normal în jurul unui nivel mediu, cu o anumită abatere standard. Unii oameni sunt mai talentați decât cei obișnuiți iar alții sunt mai puțin talentați dar, nimeni nu este cu mai multe ordine de mărime mai talentat decât media.

Este vorba de același tip de distribuție ca și cel valabil la diferite aptitudini umane sau chiar caracteristici fizice precum înălțimea sau greutatea.

Unii oameni sunt mai înalți sau mai mici decât media, dar nimeni nu are dimensiunea unei furnici sau a unui zgârie-nori. Suntem cu toții destul de asemănători.

Aplicația de pe computer “cartografiază” fiecare din cele N persoane pentru o viață activă (de muncă) de 40 de ani. În acest interval, indivizii trec și prin evenimente norocoase pe care, dacă sunt suficient de talentați, le pot exploata pentru a-și spori bogăția dar, se confruntă și cu evenimente nenorocoase care le reduc avuția. Toate aceste evenimente apar la întâmplare.

La sfârșitul celor 40 de ani, Pluchino clasifică indivizii după bogăție și studiază însușirile celor mai de succes. De asemenea, el studiază și distribuția averilor subiecților. Apoi, repetă simularea de mai multe ori pentru a verifica veridicitatea rezultatului.

În ceea ce privește clasificarea indivizilor după bogăție, cercetătorii au obținut exact distribuția observată în lumea reală.

L. Di Caprio în Marele Gatsby

“Regula 80/20 este respectată, adică 80% din populație deține doar 20% din capitalul total, în timp ce restul de 20% deține 80% din același capital”, a declarat Alessandro Pluchino.

Acest lucru nu ar fi surprinzător sau nedrept dacă cei mai bogați 20% s-ar dovedi a fi și cei mai talentați. Dar nu asta este ceea ce se întâmplă.

Cum am mai arătat, cei mai bogați indivizi nu sunt de obicei cei mai talentați și nici măcar prin apropiere. “Succesul maxim nu coincide niciodată cu talentul maxim și viceversa”, spun cercetătorii.

Deci, dacă nu talentul, ce alt factor provoacă această distribuție de bogăție asimetrică? “Simularea noastră arată în mod clar că un astfel de factor este pur și simplu doar norocul”, spune Pluchino.

Echipa justifică această constatare folosind clasificarea indivizilor în funcție de numărul de evenimente norocoase și nefericite prin care au trecut pe parcursul celor 40 de ani de carieră.

“Este evident că indivizii cei mai de succes sunt și cei mai norocoși”, spun ei. “Și, pe de altă parte, indivizii mai puțin prosperi sunt cei mai necăjiți”.

Hazardul are implicații semnificative și pentru evoluția societății, prin modul în care se pot optimiza randamentele care se obțin pentru investițiile din orice domeniu, de la afaceri și până la știință.

În acest context, care poate fi strategia cea mai eficientă pentru a valorifica rolul pe care norocul îl joacă în obținerea succesului?

Pluchino și colaboratorii săi studiază acest aspect din punctul de vedere al finanțării cercetării științifice.

Finanțatorii din întreaga lume sunt interesați să maximizeze rentabilitatea investițiilor în lumea științifică.

De exemplu, Consiliul European pentru Cercetare a investit, relativ recent, 1,7 milioane de dolari într-un program de studiere a serendipității (serendipitate = o descoperire întâmplătoare făcută în timp ce se căuta cu totul altceva), a rolului norocului în descoperirea științifică și modul în care el poate fi exploatat pentru a îmbunătăți rezultatele finanțării.

Echipa Pluchino are în vedere trei modele: unul în care finanțarea cercetării este distribuită în mod egal tuturor oamenilor de știință, altul în care finanțarea este distribuită aleatoriu la un subset de oameni de știință și al treilea, în care finanțarea este acordată preferențial, celor care au avut cele mai mari succese în trecut.

Care dintre acestea este cea mai bună strategie?

Strategia care oferă cele mai bune rezultate, se pare a fi aceea de a împărți finanțarea în mod egal între toți cercetătorii.

Pe undeva este de înțeles de ce nu celelalte două. De exemplu, faptul că un om de știință a avut în trecut șansa să facă o descoperire importantă nu înseamnă că el sau ea o va avea, cu cea mai mare probabilitate, și în viitor.

Din cele de mai sus rezultă că de rolul hazardului în investiții ar trebui să se țină cont nu numai în știință ci și în alte tipuri de activități, chiar și în educație.

Sper ca, ajungând aici cu cititul, să sorbiți o picătură de fericire pentru constatarea că faceți parte din grupul celor care au fost acasă “când s-o-mpărțit norocu’”, chiar dacă nu la capitolul bogăție.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.technologyreview.com/s/610395/if-youre-so-smart-why-arent-you-rich-turns-out-its-just-chance/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

03 Mar

O prejudecată care duce la multe decizii mizerabile

Este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.”

Albert Einstein

 

Chiar definiția prejudecății (DEX: “Părere, idee preconcepută – și adesea eronată – pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate;”), ne sugerează că ar fi bine să le excludem din mintea noastră.

O listă cu zeci, sau poate sute, de prejudecăți cognitive se pot găsi pe Internet (en.wikipedia.org/wiki/List_of_cognitive_biases).

În ceea ce privește prejudecata de care va fi vorba, sunt convins, „iubite cititorule”, că te-a “fentat” uneori și pe tine.

(Din nou trebuie să îi mulțumesc cronicarului Miron Costin, pentru formula „iubite cititorule”, care îmi simplifică mult posibilitatea de a mă exprima!)

Denumirea de  prejudecata distorsiunilor distinctive, care i se poate atribui, pare destul de sofisticată față de ceea ce ascunde ea, în realitate.

Din următorul exemplu, devenit clasic în epoca noastră de înaltă tehnicitate, îți vei da imediat seama că este vorba de ceva simplu. Pentru asta, îmi voi permite să fac unele considerații, în numele tău “iubite cititorule”, pentru care sper că nu te vei supăra.

Să presupunem că vrei să îți schimbi televizorul și unele constrângeri bugetare te limitează la suma de 2200 de lei. Când te-ai decis să faci achiziția te duci la un magazin specializat.

Aici te vor întâmpina pereți întregi de ecrane. Te oprești în dreptul unuia care se încadrează în bugetul alocat dar chiar alături este altul, de aceeași mărime, cu 400 de lei mai scump dar care pare să aibă imaginea mai clară, mai frumoasă.

Acum este momentul alegerii. Să-l cumperi pe cel potrivit cu bugetul tău de 2200 de lei sau să cumperi modelul de 2600 de lei care ți-a “luat ochii”?

Deși fiecare bastonaș și con, din retina ochilor tăi, te îndeamnă să-l cumperi pe cel mai scump, “instinctul de conservare” te atenționează: “Bugetul tău este de 2200 de  lei, ai uitat?”

Cu oarecare strângere de inimă te conformezi și cumperi modelul pe care îl consideri că te plasează într-o lume mediocră.

În continuare, se întâmplă un lucru ciudat. Când acasă pui în funcțiune noul aparat totul este bine. Ba chiar mai bine decât bine. Imaginea este grozavă, nu ai ce să-i reproșezi! Oare de ce ai fi vrut mai degrabă modelul mai scump?

Iată și un mic experiment virtual preluat de pe www.nirandfar.com/ care sper să ajute la mai buna deslușire a problemei.

Te rog să alegi între două opțiuni:

Opțiunea 1:  primești o ciocolată Milka dacă scrii pe o coală de hârtie un moment de succes din viața ta

sau…

Opțiunea 2:  primești trei ciocolate Milka dacă notezi pe hârtie un moment de eșec din viața ta.

Care opțiune ai alege?

Acest test s-a aplicat la un număr mare de subiecți și în jur de 66% au optat, în mod paradoxal, pentru mai multă ciocolată.

Zic că este paradoxal pentru că, în mod normal, oricui îi face mai multă plăcere să-și amintească de momentele plăcute din propria viață decât de cele neplăcute.

Explicația modului de manifestare a majorității rezidă în faptul că într-o serie de prejudecăți ale creierului, cădem victime distorsiunilor distinctive, adică tendinței de a supraevalua efectul diferențelor cantitative mici atunci când comparăm opțiunile.

În magazin, evaluând televizoarele alăturate, creierul a funcționat în “modul comparație”, hipersensibil la cele mai mici diferențe. Dar acasă, în absența unui termen de comparație, a existat doar un singur televizor, glorios în singularitatea lui.

Psihologii sunt de părere că momentul comparării opțiunilor față de momentul experimentării reprezintă două “moduri” diferite de a percepe realitățile.

Atunci când facem o alegere, suntem în „modul comparație”, sensibil și la diferențe mici între opțiuni. Dar, când deciziile noastre devin realități, ne aflăm în “modul experiență” mod în care nu mai există termen de comparație și, drept urmare, operăm doar cu una din opțiuni.

În “modul comparație”, decidem destul de bine între diferențele calitative. De exemplu, ne dăm seama că un loc de muncă interesant este mai bun decât unul plictisitor sau că posibilitatea de a merge pe jos la serviciu este mai bună decât aceea de a îndura rigorile unui trafic specific orelor de vârf.

De ce în testul cu ciocolata oamenii aleg opțiunea 2? Desigur, pentru mai multă ciocolată!

Din păcate, oamenii nu sesizează în mod clar în ce măsură diferențele cantitative, cele care implică numere, afectează fericirea.

În experiment, majoritatea subiecților și-au asumat trei ciocolate Milka în ideea din subconștient că asta le-ar aduce o fericire de trei ori mai mare decât cu prima opțiune. Dar asta nu se întâmplă.

Aceeași greșeală o facem, tot timpul, în viața reală. Credem că o locuință de 120 de metri pătrați ne va face mai fericiți decât una de 100 de metri pătrați. Credem că salariul de 4000 de lei pe lună ne va face mai fericiți decât cel de 3200 de lei deși, alegându-l, poate că vom constata că job-ul respectiv implică unele sarcini neplăcute din cauza cărora ar fi fost mai bun cel mai prost plătit.

Adesea punem un accent mai mare pe diferențele cantitative și alegem o opțiune care, de fapt, nu ne va maximiza fericirea.

Putem depăși această lipsă de loialitate a creierului nostru? Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti.

  1. Nu comparați opțiunile punându-le alături!

De ce? Pentru că în “modul comparație”, ajungem să folosim prea mult timp “căutând diferențe” și ne concentrăm prea mult pe cele cantitative, uneori irelevante.

Pentru a combate acest lucru, evitați compararea a două opțiuni puse una lângă alta.

Ce putem face în schimb? Putem evalua fiecare alegere individual observându-i propriile calități.

Dacă vă cumpărați o locuință, nu comparați ofertele una cu alta. Petreceți ceva timp cu fiecare în parte concentrându-vă numai asupra a ceea ce vă place și nu vă place în locuința respectivă  pentru a vă forma o impresie de ansamblu despre ea.

Impresia de ansamblu include totul, începând cu mărimea, căldura, confortul, situarea ei, cât de aproape locuiesc prietenii și până la cât de ciudați sunt vecinii.

Acum, alegeți locuința care înregistrează cea mai bună impresie globală.

  1. Înainte de a căuta ceva, clarificați-vă exact ce anume doriți să obțineți neapărat de la acel ceva!

Vânzătorii inteligenți folosesc adesea prejudecata de distincție pentru a ne păcăli și a ne face să plătim mai mult pentru lucruri de care poate nici nu avem nevoie și care, în mod sigur, nu ne vor face mai fericiți!

Așa că, data viitoare, vă puteți feri de această “păcăleală” prin notarea, înainte de a merge la magazin, a acelui ceva care contează și vreți să îl obțineți neapărat.

Notați motivele pentru care cumpărați articolul. Apoi, odată realizat acest lucru, veți avea libertatea de a alege cea mai ieftină opțiune care corespunde cerințelor Dumneavoastră fără să vă lăsați înșelați de caracteristici de care, de fapt, nu aveți nevoie.

  1. Acordați atenție unor lucruri care nu devin obișnuințe!

Cercetătorii cred că suntem victime ale prejudecății de distincție atunci când subestimăm tendința noastră de a reveni, în timp, la nivelul de bază al fericirii, tendință cunoscută sub numele de “adaptare hedonică.”

În ciuda gândului că “după aceea” vom trăi fericiți pentru totdeauna, salariul mai mare sau locuința cu suprafața mai mare nu ne vor face, pentru foarte mult timp, mai fericiți.

Ne vom obișnui cu ele și vom reveni la nivelul de bază al fericirii noastre.

Ca regulă generală, se poate spune că fericirea se rearanjează pe nivelul unor lucruri stabile și sigure cum ar fi venitul, dimensiunea locuinței sau calitatea televizorului.

Aceste lucruri nu se schimbă zilnic, vă obișnuiți cu ele și vă puteți aștepta ca nivelul dumneavoastră de fericire să se atenueze, în timp.

Pe de altă parte, evenimentele pozitive rare sau uneori neașteptate, cum ar fi timpul petrecut cu prietenii sau o călătorie foarte interesantă, apar prea sporadic pentru a deveni obișnuințe.

De aceea, mai multe asemenea evenimente, intercalate în viața dumneavoastră, vă vor crea o stare de fericire mai îndelungată.

Pe parcursul evoluției speciei umane, alegerea celui mai copt fruct dintr-o tufă sau alegerea din turmă a unui animal, ne-au servit bine. Însă astăzi, aceeași reacție, care ne-a ajutat să supraviețuim ne poate aduce probleme.

În loc să ne optimizăm comportamentul în direcția care ne poate face mai fericiți pe termen lung, ne pierdem în a căuta diferențe cu privire la niște atribute care nu contează prea mult.

Deși comercianții deștepți folosesc acest truc pentru a ne vinde lucruri care, în niciun caz nu ne pot face mai buni, nu există niciun motiv pentru care trebuie să continuăm să le cădem pradă.

La urma urmei, trucul se află în mintea noastră. Prin înțelegerea ciudățeniilor noastre cognitive, cum sunt și aceste distorsiuni distinctive, putem, culmea, “păcăli” creierul nostru și obține o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.nirandfar.com/2018/02/distinction-bias.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/ce-facem-cand-copii-par-imposibil-de-multumit-2149091