28 Apr

Greșeli de viață pe care ar trebui să le evităm!

O viață în care faci greșeli nu este mai onorabilă ci mai folositoare decât una în care nu faci nimic.”

George Bernard Shaw

 

În orice moment al vieții, dar mai ales în anii maturității depline, privind înapoi (fără “mânie”), recunoaștem o serie de greșeli pe care le-am făcut.

Nu cred că este om care să nu fi făcut sau care crede că nu a făcut greșeli în viața lui.

Continuând cumva ideea lui G.B. Shaw din mótto, se poate spune că aceste greșeli ne sunt “învățătură de minte” și ne ajută să devenim un pic mai înțelepți și mai puternici.

Este adevărat că greșelile de viață sunt dureroase dar, dacă ele devin căi utile de învățare, durerea se mai atenuează.

Există însă unele greșeli care, pot fi evitate și, dacă sunt evitate, vom fi scutiți de multe bătăi de cap și palpitații. Este vorba de greșelile care rezultă din lipsă de cunoștințe, autoreflecție sau îndrumare.

Ele ne pot însoți toată viața, dacă cineva sau ceva nu ne ajută să le identificăm și să le corectăm. Acest demers îl încerc prin rândurile care urmează.

  1. Să nu pierdem din vedere lucrurile care ne fac fericiți!

Copiii trăiesc cu intensitate fiecare moment de bucurie. Este suficient să-i urmărim pe cei mici când primesc câte o jucărie dar chiar și câte un ou “Kinder” ca să constatăm fericirea lor nedisimulată. Ei, dar și părinții și bunicii lor, știu exact ce îi face fericiți și nu este necesar să se întrebe “Ce mă face fericit?”.

Odată cu maturizarea, responsabilitățile fiecăruia dintre noi, ne duc din ce în ce mai departe de fericirea pură a copilăriei noastre. Suntem atât de prinși în munca vieții de zi cu zi încât pierdem contactul cu bucuria de a trăi.

Pentru a evita această greșeală, în primul rând, trebuie să ne reamintim lucrurile care ne fac fericiți. Făcând o listă cu lucrurile care în tinerețe ne-au adus fericirea și lucrurile care ne-au făcut cu adevărat fericiți și împliniți în ultimii ani, le putem face loc în viața noastră din nou.

  1. Să ne stăpânim fricile!

Frica (de moarte, de boală, de gura lumii ș.a.) este un rău (poate necesar?) care îl însoțește pe om toată viața.

Ea este, în mare parte, un produs al imaginației noastre, aproape întotdeauna fără o bază reală.

Însă frica, uneori o reacție adecvată la un pericol real și prezent, poate deveni o reacție la orice rezultat negativ imaginat.

Ne temem de eșec. Ne temem de succes. Ne temem de viitor. Ne temem de trecut. Ne temem de scenarii posibile.

Cu cât ne gândim mai mult la ceea ce ne face să ne temem, cu atât mai mult ne alimentăm frica. Și astfel ea începe să ne controleze, să ne limiteze și, în cele din urmă, să ne copleșească.

Această greșeală o putem înfrâna “punându-ne temerile sub lupă”. Asta înseamnă să le analizăm și să ne întrebăm: “Cât adevăr se află în fiecare lucru înspăimântător?”, „Care sunt șansele ca lucrurile înfricoșătoare să se întâmple?”

Urmând o asemenea analiză se poate ajunge la a vedea frica ca pe un companion slab și capricios care nu trebuie băgat în seamă.

  1. Să nu credem că numai noi avem dreptate!

În mințile noastre avem depozitate o mulțime de convingeri și credințe pe care, folosindu-le, ne străduim să dovedim altora că avem ultimul cuvânt în probleme de religie, politică, sexualitate, creșterea copiilor, bani, stilul de viață ș.a.

Astfel, blocați într-un anume punct de vedere, pierdem perspectiva, bunăvoința și plăcerea de a învăța.

Dar, trebuie să renunțăm! Nu la credințele noastre ci la atitudinea față de ele.

Dacă suntem deschiși și la alte puncte de vedere, ba chiar mai mult, dacă le căutăm (orice subiect este bine să fie analizat din mai multe unghiuri de vedere), putem deveni persoane mai interesante și mai înțelegătoare.

  1. Să nu facem pe plac altora punându-ne pe noi deoparte!

A-i ajuta pe ceilalți, la nevoie, a fi la dispoziția familiei și prietenilor, a găsi diverse modalități de a servi comunitatea de care aparținem, sunt lucruri pozitive.

Numai că, la un moment dat, toate acestea “ne exclud pe noi din ecuație”. O facem oare din obligație? O facem ca să ne simțim mai bine cu noi înșine? O facem pentru a evita abandonul sau pierderea iubirii?

Dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt “da”, eforturile trebuie reorientate astfel încât să găsim și iubirea dar să nici nu ne neglijăm. Numai astfel vom crea iubirea autentică pe care să o dăruim celorlalți.

  1. Să nu aplicăm politica struțului”!

Dacă lucrurile din jurul nostru par neplăcute, dacă ceilalți oameni ne dezamăgesc, dacă nu reușim să răspundem așteptărilor, toate acestea ne fac să  cheltuim energie prețioasă pentru a găsi modalități de a le masca, ascunde și nega, “punând capul în nisip”. Astfel încercăm să scăpăm de adevărurile dureroase care par prea înfricoșătoare și, încercând să le evităm, ne lăsăm înfrânți.

Deși confruntarea cu adevărul poate fi dureros, după “momentul adevărului”, ușurarea și libertatea de a trăi în mod sincer înseamnă o eliberare care ne permite să ne continuăm viața cu o nouă speranță și energie.

  1. Să nu ne cedăm autoritatea!

Când viața este copleșitoare, plictisitoare sau înspăimântătoare, pare mai ușor să lași pe altcineva să decidă în locul tău.

Poate că, uneori, e mai bine dar, când facem acest lucru prea des, sau când cineva ne intimidează sau ne manipulează, cedarea autorității personale poate duce la depresie, anxietate și disperare.

A fi stăpân pe situație înseamnă să-ți asumi responsabilitatea pentru toate acțiunile și alegerile tale și, chiar dacă a proceda astfel uneori este greu sau dureros, răsplata este libertatea și respectul de sine.

  1. Să nu ne lăsăm dominați de sentimentul de vinovăție!

Facem o greșeală și ne simțim vinovați adesea chiar și după ce ne cerem scuze.

Din anumite motive, credem că vinovăția ne va urmări mereu, că merităm să ne simțim rău drept pedeapsă pentru păcatele noastre, mari sau mici.

Sentimentul vinovăției este modul în care psihicul ne semnalează momentul când am acționat împotriva dorinței noastre de a fi integri.

Dacă am făcut ceva greșit, obligatoriu trebuie să ne cerem scuze dar să și facem ce trebuie, pentru corecturi. Numai astfel sentimentul vinovăției poate fi înlăturat.

  1. Să nu facem cheltuieli iraționale!

Adesea cheltuim bani conform primului impuls, cumpărând ceva pentru a satisface un capriciu de scurtă durată, pentru a umple un gol lipsit de valoare sau pentru a impresiona.

O mare parte din ceea ce cheltuim în acest fel nu oferă nici fericire nici împlinire pe termen lung.

Acest gen de cheltuieli se poate evita întrebându-ne în prealabil: “De ce cumpăr acest lucru?”, „Îmi satisface o anume nevoie?”, „Îmi oferă satisfacție pe termen lung?”, „Pot să mi-l permit cu adevărat?”

  1. Să evităm filosofarea excesivă!

Mulți dintre noi, care sunt prea analitici, trăiesc petrecându-și prea mult timp cufundați în idei și posibilități, gândindu-se la probleme și soluții.

Practic, dacă facem parte din această categorie, trăim pe o “bandă mintală de alergare” care nu duce nicăieri.

În acest caz, trebuie să coborâm de pe acea bandă și să începem să luăm măsuri concrete. Gândirea sănătoasă urmată de acțiuni regulate este cea mai puternică combinație din lume și de multe ori, cele mai bune idei ni le poate furniza chiar acțiunea.

  1. Să nu ne neglijăm corpul!

Un organism care este prost hrănit, supraponderal sau într-o formă fizică precară nu ne poate oferi o stare de bine.

Neglijarea propriului corp este una dintre cele mai grave greșeli de viață pe care le putem face.

Din fericire, aceasta este o greșeală întotdeauna corectabilă. Nu trebuie decât să mâncăm sănătos și să facem mișcare.

 

Citind aceste rânduri și constatând că nu ați făcut asemenea greșeli, în mod cert aveți parte de multe picături de fericire. Dar, veți avea parte de ele și în caz contrar, dacă decideți să le evitați de acum înainte.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

liveboldandbloom.com/06/lifestyle/15-life-mistakes-you-dont-want-to-make-and-how-to-fix-them-if-you-do

21 Apr

Cum rămâne cu “Cogito, ergo sum”?

“Lucrurile mari se realizează nu prin mușchi, viteză sau dexteritate fizică ci, prin reflecție, forța caracterului și judecată.”

Cicero

 

În urmă cu nu foarte mulți ani, de-a lungul unor zile obișnuite, orice om avea momente (mergând pe jos la locul de muncă, așteptând undeva sau pe cineva, călătorind cu vreun mijloc de transport în comun, întins în pat așteptând somnul ș.a.) când își permitea să cugete la diverse probleme, mai mult sau mai puțin personale.

Marele filosof și matematician francez René Descartes, proclama această ipostază umană drept dovadă indubitabilă a existenței prin binecunoscutul dicton “Cogito, ergo sum” („Cuget deci exist”).

În zilele noastre însă, aceste situații, când omul cugetă în singurătatea lui, s-au rărit înlocuite fiind de alte activități, facilitate de tehnologie: verificarea notificărilor de pe telefon, navigarea pe Internet în căutarea vreunei informații sau citind știri, folosirea unei aplicații de pe calculator, ascultând un podcast, sau chiar întreținând o discuție “de modă veche” pe telefon.

În acest context este interesantă observația scriitorului american Nicholas G. Carr, autorul mai multor articole și cărți despre tehnologie: “Găsirea momentelor pentru angajare în gândirea contemplativă a fost întotdeauna o provocare, deoarece suntem caracterizați, mai mult sau mai puțin de distractibilitate. Dar acum, că purtăm cu noi toată ziua aceste dispozitive media puternice, aceste oportunități devin și mai puțin frecvente, din simplul motiv că avem această capacitate de a ne distra permanent pe noi înșine.”

Neuroplasticitatea (capacitatea creierului de a se modifica) din cauza utilizării tehnologiei este un subiect fierbinte. De obicei, tonul este alarmist, dar uneori este optimist.

De exemplu, în cazul jocurilor video, un studiu (www.nytimes.com/2013/09/05/technology/a-multitasking-video-game-makes-old-brains-act-younger.html) arată, pentru adulții mai în vârstă,  îmbunătățiri ale memoriei și concentrării, atunci când folosesc jocuri video simple cum sunt cele de curse automobilistice.

Într-un alt studiu (www.mpg.de/research/video-games-brain), s-a constatat că jocul Super Mario 64 produce creșteri ale materiei cenușii în regiunile creierului asociate cu memoria, planificarea și orientarea în spațiu. Aceste abilități cognitive însă, nu au de a face cu eliminarea reflecției ca activitate mintală.

Într-o lume, în care telefonul sau computerul se află rareori la o distanță mai mare decât lungimea brațului, eliminăm introspecția în momente în care, altă dată, ea ar fi fost favorabilă.

În același timp, profunzimea reflecțiilor a fost compromisă deoarece ne-am recalificat în a căuta satisfacerea imediată a stimulilor externi.

Câteva studii neuroștiințifice dezvăluie măsura în care suntem dependenți de dispozitivele noastre electronice și sugerează cum, prin aceasta, este posibil să ni se prejudicieze abilitățile meditative.

Un articol din 2015 din revista PLOS One a prezentat rezultatele unui astfel de studiu privind folosirea smartphone-urilor de către participanți cu vârste cuprinse între 18 și 33 ani.

Din studiu rezultă că, majoritatea dintre noi folosim mai mult decât am crede telefoanele: în jur de 85 de utilizări pe tot parcursul zilei (utilizare însemnând orice acțiune ce presupune atingerea ecranului tactil, inclusiv amânarea unui apel).

Ca durată de utilizare, s-a ajuns la 5,05 ore – care a includ toate activitățile, inclusiv ascultatul muzicii cu ecranul oprit.

Și mai concret, aceste date înseamnă că pentru o persoană activă 16 ore pe zi, pornirea sau verificarea telefonului de 85 de ori implică o asemenea acțiune o dată la 11 minute iar 5,05 ore înseamnă peste 30% din zi.

Care ar putea fi efectul acestui comportament ritualic asupra reflecției?

În 2010, un grup de cercetători de la Wellcome Trust Center for Neuroimaging de la University College London, conduși de dr. Stephen Fleming, au publicat o lucrare în revista Science, în care au corelat capacitatea introspectivă cu cantitatea de materie cenușie din cortexul prefrontal.

Folosind aceste informații despre cortexul prefrontal, neurobiologii americani Brian Maniscalco și Hakwan Lau au publicat în 2015 în Neuroscience of Consciousness o lucrare care măsura abilitatea introspectivă în timp ce subiecții concentrați pe o sarcină, sunt distrași de o a doua sarcină.

Faptul că au fost distrași de cea de-a doua sarcină nu a afectat realizarea primei sarcini dar, a afectat capacitatea subiecților de a fi introspectivi. Această constatare susține dovezile anterioare că multitasking-ul duce la o performanță cognitivă mai scăzută.

Conform dr. Fleming, este “rezonabil”, să gândim că pentru o persoană care lucrează mintal la o “primă sarcină”, privitul la telefon ar fi ca “a doua sarcină “, iar aceasta din urmă îi diminuează capacitatea de a reflecta.

El este de părere că: “Cortexul prefrontal este bun pentru a face un singur lucru la un moment dat. Dacă puneți oamenii într-o situație cu două sarcini de efectuat, motivul  pentru care o parte din acțiuni se vor realiza defectuos este că acea sarcină secundară interferează cu funcțiile implicate în introspecție”.

Putem spune, fără reținere,  că intrăm într-o fază culturală non meditativă în care dictonul lui Descartes își pierde valabilitatea?

Se pare că da și această observație este sprijinită de faptul că accentul pe imagini ia tot mai mult locul explorărilor interioare. În plus, noile media, înlătură frecvent rolul limbii.

Pentru un anumit procent din populație, gândurile pe care, într-o epocă pre-smartphone le-ar fi păstrat private, permițându-le să “dospească” și să se aprofundeze, sunt acum expediate într-un forum public.

Mai este de observat că, Internetul recompensează de obicei viteza mai mult decât orice altceva, o calitate ce se află în contradicție cu gândul deliberativ iar apetitul nostru pentru viteză este în creștere, pe măsură ce ratele de transfer de date se îmbunătățesc.

În 2006, conform prestigioasei firme de cercetare și consultanță, Forrester Research, așteptările cumpărătorilor erau ca paginile web ale firmelor de comerț online să se încarce în mai puțin de patru secunde.

Trei ani mai târziu, acest timp de așteptare s-a redus la două secunde; paginile web mai lente i-au făcut pe cumpărători să se îndrepte către alți ofertanți.

În 2012, tehnicienii de la Google au descoperit că, atunci când apariția rezultatelor unei căutări durează mai mult de două cincimi dintr-o secundă, oamenii caută adrese cu timp de afișare mai mic și  întârzierea de doar un sfert de secundă în urma unui site rival poate îndrepta utilizatorii către acela.

“Aceasta indică faptul că, pe măsură ce tehnologiile măresc intensitatea stimulării și fluxul de noi lucruri, ne adaptăm la acest ritm”, spune Nicholas Carr. “Suntem mai puțin răbdători. Când apar momente fără stimulare, începem să ne simțim panicați și nu știm ce să facem cu acele momente, pentru că suntem antrenați să așteptăm această stimulare: noi notificări, alerte ș.a.m.d.”

Din păcate, de la Internet, fie că este vorba de probleme grave sau superficiale, se așteaptă de obicei o reacție imediată și răspunsul respectiv este mai degrabă superficial, decât unul cântărit cu atenție.

Mai poate fi amintit și un alt aspect remarcat de Nicholas Carr: formularea unor gânduri relativ simple pe Internet, poate genera manifestări mai complexe, prin schimburi de idei desfășurate în timp real cu alții, iar oamenii care au reflexul de a posta o idee în grabă, fără să stea să cumpănească, în mod cert nu fac parte din categoria celor care, în perioada pre-smartphone, au fost gânditorii cei mai deliberativi.

În final, iată o idee, a aceluiași Nicholas Carr, care mi s-a părut amuzantă. “De zeci de ani, sculptura lui Rodin “Gânditorul “, a reprezentat cea mai înaltă formă de contemplație: o figură cu un fizic impunător, cu privirea gânditoare ațintită în jos, gârbovit, pentru a bloca distragerile și înghețat, pentru că firește este o statuie, dar și pentru că gânditorii profunzi au nevoie de timp și nu au astâmpăr. Este greu să ne imaginăm o actualizare postmodernă la fel de inspirată numită “The Tweeter””.

Chiar dacă textul de față a mai răpit din timpul Dumneavoastră hărăzit cugetării, sunt convins că faceți parte din categoria oamenilor care mai găsesc în a cugeta multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

www.nytimes.com/2016/06/12/fashion/internet-technology-phones-introspection.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits&_r=0

14 Apr

Cum putem recupera bunul cel mai de preț din viața noastră?

Eleganța se realizează atunci când tot ceea ce este de prisos a fost aruncat și ființa umană descoperă simplitatea și concentrarea: cu cât postura este mai simplă și mai sobră, cu atât va fi mai frumoasă.”

Paulo Coelho

 

Titlul de mai sus implică două întrebări. În primul rând, care este bunul care ne poate aduce cele mai mari satisfacții în viață?

 Legat de asta, sunt convins că multă lume ar include în răspuns și banii, eventual cu un amendament: “Nu banii sunt chiar cel mai important lucru din lume. Timpul tău este.”

Într-o formă sau alta, asemenea cuvinte ne-au spus părinții, profesorii și mentorii, de-a lungul vieții noastre și chiar nu este ceva lipsit de sens.

Cei mai mulți dintre noi ajungem să constatăm, la un moment dat, că banii sunt un mijloc, nu un scop.

Cea mai puternică legătură între bani și bunăstare provine din posibilitatea pe care ei ne-o oferă de a ne putea cumpăra timp. De exemplu, o femeie poate câștiga foarte mult timp angajând pentru treburile casnice o firmă specializată.

Timpul nostru este limitat și, am ajuns să înțelegem că, cu cât avem mai mult la dispoziție, cu atât găsim mai multe oportunități ca să gustăm bucuria și împlinirea.

Dar, tot ce am spus până aici, nu este altceva decât o deturnare a atenției. De fapt, nu timpul reprezintă factorul care adaugă mai multă valoare vieții. Nu timpul este bunul cel mai de preț din viața noastră.

Cea mai importantă avuție din viața noastră este concentrarea atenției. Calitatea experiențelor din viața noastră nu depinde de cât de multe ore ne stau la dispoziție în timpul zilei, ci de modul în care le folosim.

Este posibil ca, după 80 de ani de viață, o persoană să nu reușească să echivaleze 40 de ani ai alteia care și-a îndreptat mereu atenția asupra lucrurilor importante pentru ea.

Deși timpul este într-adevăr limitat (Tudor Mușatescu zicea: “Viața este un text oarecare între două coperți.”), aceeași cantitate din el, poate fi extinsă, prin concentrarea atenției asupra lucrurilor care ne aduc cele mai mari satisfacții.

Dar, majoritatea oamenilor nu reușesc asta. De ce nu reușesc?

Punând această întrebare ne conectăm și la întrebarea care “plutește în aer”, de la începutul acestui text: de ce se pune problema recuperării acestui bun atât de prețios?

În mod normal, vorbim de recuperarea unui bun în cazul pierderii sau confiscării sale. În privința concentrării atenției este vorba mai ales de confiscare.

Se poate spune asta pentru că, una dintre cele mai mari probleme ale prezentului este aceea că, din ce în ce mai mult, lumea din jurul nostru dar mai ales tehnologia se pare că este “proiectată” să fure cât mai mult din atenția noastră.

Companiile de tehnologie și Internetul mizează mult pe posibilitatea aceasta de a ne atrage (distrage) atenția.

Ar fi greu de argumentat că efectul net al dezvoltărilor tehnologice nu este pozitiv, chiar dacă implică unele costuri (dependența de smartphone-uri este reală iar stresul indus de tehnologie multor persoane există).

Dar, companiile precum Google și Facebook, au ajuns să nu mai creeze produse ci un fel de ecosisteme care, pentru a monetiza eficient, încep relația cu clienții impunând un angajament (crearea de conturi).

Asta nu înseamnă altceva decât proiectarea caracteristicilor lor pentru ca, în final, să renunțăm la cât mai multă atenție posibilă.

Anul trecut, Tristan Harris, a dezvăluit modul în care designerii creează funcțiile produselor care exploatează impulsurile noastre mintale (www.ted.com/talks/tristan_harris_the_manipulative_tricks_tech_companies_use_to_capture_your_attention/transcript?language=ro).

Printre altele, el a spus: “Vreau să vă imaginați că intrați într-o cameră, o cameră de control, cu o grămadă de oameni, o sută de oameni, aplecați peste un birou cu butonașe și că, acea cameră de comandă va contura gândurile și emoțiile unui miliard de oameni. Poate vă sună SF, dar asta chiar există acum, azi. Știu asta pentru că am fost și eu într-una din camerele de comandă. Am fost specialist în etica designului la Google, unde am studiat cum poți să ghidezi în mod etic gândurile oamenilor.”

Altfel spus, fără ca noi să realizăm, se identifică petele oarbe din percepția noastră și se folosesc pentru a influența comportamentul nostru.

Fiecare notificare sau e-mail pe care îl primim precum și fiecare site pe care îl căutăm este atent proiectat pentru a ne face să maximizăm timpul pe care îl ocupăm cu produsul respectiv al companiei.

Iată de ce, astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de mintea noastră înapoi. Acest lucru nu este irealizabil.

În primul rând ar trebui să ne sporim capacitatea de concentrare a atenției în direcția dorită.

În tradiția budistă și în exercițiile de psihoterapie modernă, pentru a cultiva “mintea limpede” adică pentru a obișnui mintea să fie prezentă necondiționat este folosită meditația.

Ea are ca rezultat relaxarea, reducerea stresului și detașarea de la distrageri. Practic trebuie să stăm liniștiți, cu ochii închiși, concentrându-ne asupra unui singur lucru din ambianța noastră (de exemplu asupra propriei respirații).

În tot acest timp, prezența gândurilor și rătăcirile minții sunt naturale și nu este absolut necesar să se elimine orice tip de activitate mintală. Ideea este de a aduce mintea în prezent.

Limitarea atenției la un singur lucru din ambianța proprie se poate face în condiții bune chiar și concomitent cu desfășurarea unor treburi simple, repetitive, cum ar fi de pildă cele menajere.

Studiile sugerează că rezultate notabile privind sporirea capacității de concentrare a atenției se obțin în cel puțin 8 săptămâni.

În al doilea rând, ar trebui să folosim, fără scrupule, single-tasking-ul.

Contrar a ceea ce unii cred, multi-taskingul este rareori o modalitate eficientă de a fi mai productivi, mai ales nu atunci când este vorba de activități care solicită mintea.

Dar nu numai atât, el este chiar dăunător pentru creier. De fiecare dată când trecem de la o sarcină la alta, implicați fiind în mai multe lucruri, există un cost cognitiv care atârnă greu pentru minte și provoacă stres inutil.

Chiar și comutarea între mai multe proiecte și medii de lucru pe perioade mai lungi lasă ca urmări “reziduuri de atenție” și afectează capacitatea de a ne concentra asupra noii sarcini.

Operațiunile unice, single-tasking-ul, cu concentrare profundă pentru perioade lungi, ajută la combaterea acestor efecte secundare adverse. Ele sunt mai productive și mai folositoare pentru concentrarea atenției.

În al treilea rând, este necesară desprinderea de rutină care, nu este doar ideală ci și crucială.

Verificarea impulsivă a notificărilor și navigarea fără țel pe web pot părea suficient de nevinovate, dar ele duc adesea la tendințe subtile și reactive.

De fiecare dată când scoatem telefonul pentru a ne scana conturile de social media și de fiecare dată când o pauză de 10 minute pe Internet se transformă într-o perioadă mai lungă (ore), creierul construiește o “buclă de conduită” care se consolidează pe ea însăși și încurajează un astfel de comportament.

Firește, gadgeturile și tehnologiile sunt o parte importantă a vieții moderne dar, pentru ca ele să fie o forță pozitivă netă în viața noastră, trebuie să stabilim niște limite.

Sigur, rețete nu se pot da. Diferitele lucruri funcționează diferit pentru diferiți oameni, dar până când nu ne detașăm de rutină nu putem înțelege cât de mult din atenția noastră este deturnată zi de zi.

Concentrarea atenției are puterea de a ne face mai fericiți, ajutându-ne să apreciem lucrurile mici care altfel, în viața de zi cu zi, sunt ușor de neglijat.

În același timp, atenția ne poate permite să ignorăm “coperțile” lui Tudor Mușatescu deoarece ne inspiră să utilizăm mai bine timpul pe care îl avem deja.

Concentrarea atenției ne poate conduce către o viață împlinită prin fixarea atenției asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru noi și nu asupra celor care ne răpesc atenția zadarnic.

Dacă ne protejăm și ne dirijăm atenția, aproape nimic nu ne oprește să trăim viața ce ne-o dorim și să obținem astfel nenumărate picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

qz.com/1091883/technology-is-destroying-the-most-important-asset-in-your-life/

07 Apr

Magia recunoștinței

Întotdeauna există ceva pentru care să fii recunoscător.”

Charles Dickens

Americanii și canadienii au o sărbătoare, Thanksgiving Day, dedicată exprimării recunoștinței pentru bogăția recoltei.

Bănuiesc că la toate popoarele, fiecare sărbătoare include și manifestarea recunoștinței pentru ceva. Din acest motiv, consider că este potrivit să reiau această temă acum, când o mare parte a omenirii s-a aflat sau se află în sărbătoare.

De ce este magică exprimarea recunoștinței? Nu cunosc răspunsul la această întrebare dar, mi se pare edificatoare povestea unui tânăr pe care am găsit-o printre relatările de pe site-ul  deepenglish.com/2018/01/magical-power-gratitude/.

Tatăl lui George Mwinnyaa, din Ghana, sacrifica pui aproape în fiecare săptămână pentru râuri, munți, strămoși și zei. Acesta era modul lui de a-și exprima recunoștința pentru că a fost  binecuvântat cu 7 soții, 32 de copii – și niciunul dintre ei nu a orbit, așa cum se întâmpla destul de obișnuit în satul lor sau, nu s-a îmbolnăvit de poliomielita care bântuia în Ghana.

Toată lumea din sat credea că lipsa recunoștinței ar putea avea consecințe grave astfel că a mulțumi era o parte foarte importantă a vieții și culturii lor.

În timpul ultimului an de liceu, George s-a îmbolnăvit grav de ceea ce acum el crede că a fost oreion. Nu putea înghiți nici apă și nici mâncare și a fost trimis acasă de la internat.

În dimineața următoare, unchiul său a plecat în grabă, într-un sat vecin, pentru a consulta un “profet”. Vroia să știe din ce cauză s-a îmbolnăvit nepotul său.

„Profetul” i-a spus că zeul râului, zeul țării și strămoșii s-au supărat pentru faptul că, deși au protejat familia, ea nu a mulțumit în ultimii ani pentru binecuvântarea și protecția primită și că orice întârziere pentru a rezolva această lipsă de recunoștință l-ar putea costa viața pe tânărul George.

De fapt, cu o săptămână înainte, doi tineri din sat au murit din cauza lipsei de recunoștință, conform vorbelor sătenilor. Modul de exprimare a recunoștinței era sacrificarea puilor.

Respectând sfatul „profetului”, familia lui George Mwinnyaa a sacrificat trei găini iar un negustor de plante a oferit pentru George, unt de shea (nuca de shea este fructul arborelui african de Shea)  și un amestec de ierburi pentru a se freca pe gât. Trei zile mai târziu, el era sănătos.

În prezent, George Mwinnyaa locuiește în Baltimore împreună cu soția și fiul său de 2 ani și este masterand la Johns Hopkins University Bloomberg School of Public Health  unde și-a ales tema Epidemiologia bolilor infecțioase.

Acum el vede cele întâmplate în adolescență cu alți ochi: este sigur că boala și moartea nu sunt cauzate de zei furioși sau de strămoși. Cu toate acestea există un mister pe care nu-l poate explica.

Ori de câte ori oamenii sacrificau pui, ca modalitate de exprimare a recunoștinței, persoana bolnavă se făcea mai bine iar dacă familiile nu reușeau să facă sacrificii, se întâmpla contrariul.

Acum George atribuie aceste manifestări unui „efect placebo” pe care însă l-a denumit thanks-giving chicken sacrifice effect. Bolile nu sunt cauzate de zei, strămoși sau spirite, dar există vindecare, putere și protecție în actul de mulțumire.

Părerea lui Mwinnyaa chiar are acoperire științifică. Cercetările arată că oamenii care își exprimă recunoștința se simt, în general, mai sănătoși, își îngrijesc mai bine corpul prin exerciții fizice, alimentație corectă și odihnă suficientă. Sentimentul recunoștinței le îmbunătățește și sănătatea psihologică.

S-a demonstrat că recunoștința amplifică fericirea în timp ce stresul și depresia o diminuează.

Recunoștința poate prelungi relațiile, poate spori empatia și poate ajuta oamenii să depășească traumele.

Se pare că exprimarea recunoștinței poate face minuni dar cum procedăm practic?

O primă recomandare rezultă din mai multe studii, axate pe beneficiile manifestării recunoștinței pentru sănătate, care arată că până și folosirea simplului “mulțumesc”, te poate ajuta să-ți îmbunătățești sănătatea.

Dar, și mai utilă este notarea zilnică a binecuvântărilor folosite. Participanții la un studiu făcut în acest sens, au fost, în medie, cu 25% mai fericiți după o perioadă de zece săptămâni de notare zilnică a binecuvântărilor folosite.

S-a dovedit că numărarea și notarea binecuvântărilor, zi de zi, duce la o activare a reacției de relaxare precum și la o scădere a tensiunii arteriale sistolice.

Conform aceluiași studiu, 25% dintre subiecți au declarat că le-a crescut vitalitatea, adorm mai ușor și au un somn cu durata mai mare.

Sub aspect social, ca urmare a exprimării recunoștinței, o persoană apare mai accesibilă și mai simpatică îmbunătățindu-și astfel abilitățile sociale.

Un simplu “mulțumesc” poate face minuni în relațiile dintre oameni pentru simplul motiv că, arătând recunoștință, îi arătați celeilalte persoane că îi prețuiți prietenia și compania.

Este interesantă și o altă observație a unor oameni de știință și anume  că, emoția legată de exprimarea recunoștinței poate stimula auto-controlul care, la rândul lui, deschide posibilități enorme în a reduce o gamă largă de deficiențe sociale (de exemplu a face cumpărături sub impulsul momentului) și fiziologice (cum ar fi reducerea obezității și fumatului).

Într-o piață competitivă a locurilor de muncă, este important să ai întotdeauna un pas în avans, comparativ cu alții. Și acest lucru este realizabil prin manifestarea recunoștinței.

În primul rând, exprimând recunoștință, o persoană apare mai deschisă și dornică să înceapă o relație de afaceri și este văzută de colegi ca fiind mai profesionistă.

În al doilea rând, conform mai multor studii, recunoștința se asociază cu capacitatea sporită de focalizare și, prin urmare, cu creșterea productivității.

În al treilea rând, exprimarea recunoștinței față de colegi face ca ei să simtă că munca lor a fost apreciată și, prin urmare, te percep ca pe un lider, adică cineva care este dispus să lucreze cu echipa pentru a obține cele mai bune rezultate posibile.

Există numeroase studii care se concentrează asupra diferitelor aspecte ale recunoștinței. Majoritatea lor s-au desfășurat după o procedură simplă: în fiecare zi, timp de cel puțin 10 luni, subiecții au notat acele lucruri pentru care sunt recunoscători.

Această activitate, rapidă și ușoară, poate ajuta foarte mult la manifestarea recunoștinței.

În orice caz, indiferent de cum aveți obiceiul de a vă exprima recunoștința, dacă o faceți cu regularitate, în mod sigur vă bucurați de multe picături de fericire.

Vă mulțumesc pentru că ați citit acest articol și sper că ați găsit în el și ceva interesant care să vă “îmbogățească”.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.npr.org/sections/goatsandsoda/2017/11/22/565920909/the-mystery-and-the-magic-of-giving-thanks

2.www.yourlifeyourway.net/2017/08/17/3-ways-gratitude-leads-positive-impact-life/