30 Jun

Există două moduri de a citi dar, unul nu ne folosește la nimic!

„Nu citi precum copiii, ca să te distrezi, sau ca ambițioșii, pentru a fi mai instruit. Nu, citește ca să trăiești!”

Gustave Flaubert

 

Istoria cititului datează de la inventarea scrisului, în mileniul 4 Î.Hr, iar cărțile constituie cea mai puternică tehnologie inventată vreodată.

Homer, Shakespeare, Voltaire, Flaubert, Tolstoi, Hemingway etc.etc.. sunt  astăzi niște nume care nu reprezintă un corp viu, deci nu putem vorbi cu ei, nu îi putem atinge, cu toate acestea, prin cuvântul scris, gândurile lor ajung în mintea noastră. Este un fel de telepatie peste veacuri.

În același fel, Aristotel ne-a transmis logica lui, Kepler astronomia, Newton fizica, Darwin biologia etc.etc… pe care ni le putem însuși de la ei fără ca ei să le susțină în fața noastră.

Fără cărți nu am fi reușit niciodată să ieșim din chingile care ne-ar fi limitat spațiul și timpul. Fiecare nouă generație ar fi trebuit să reînvețe realitățile vieții, pentru ea însăși, fără să se poată baza prea mult pe trecut și nelăsând prea mult nici viitorului. Astfel, acumularea de noi cunoștințe ar fi tins spre zero.

Acest lucru este valabil la nivel general dar și la cel individual. În loc să ne petrecem viața imaginându-ne cum funcționează un anume ceva, de pildă creierul nostru, putem pur și simplu apela, prin intermediul cărților, la experiența cuiva care știe deja.

Dincolo de toate acestea, cititul în sine este o bucurie, este o sursă de inspirație și de conexiuni. Ceea ce citim influențează modul în care vedem lumea. Aici intră însă în discuție modul în care citim respectiv, mentalitatea noastră în calitate de cititori.

Cei mai mulți dintre noi învățăm să citim în școală și aproape în toată viața de tineri studioși citim fie pentru a memora fie pentru a critica, amândouă însă cu intenția de a alege între “corect” și „greșit” sau între „bine” și „rău”.

Când se folosește un manual, obiectivul este, în esență, pregătirea pentru examene. Chiar dacă nu se memorează cuvânt cu cuvânt, scopul este de a reține toate detaliile pentru a obține un rezultat bun. Orice altceva, în afară de asta, contează foarte puțin pentru rezultatul final.

În mod similar, atunci când cititorul analizează critic ceva, de exemplu o operă literară sau un eveniment istoric, scopul său este de a stabili ce este corect și ce este greșit și, prin urmare, să se asigure că tot ceea ce citește se potrivește într-o “cutie” predefinită.

La nivel școlar, toate acestea sunt oarecum în regulă dar, mai apoi, când citim în viața de după școală, acest tip de mentalitate devine păgubos.

Oamenii obișnuiți cu acest mod de a citi, dacă nu-și pot aminti sau reține tot ce citesc, consideră că cititul este pierdere de timp și acest lucru îi descurajează să mai citească.

Există, de asemenea, mulți oameni, și pe forumurile de pe Internet ei se pot întâlni din abundență, care citesc totul “printr-o lentilă critică” deși ei nu au alte soluții pentru cele criticate. Sunt atât de absorbiți în a găsi orice greșeală, cât de mică, în cele citite, încât pierd cu totul din vedere imaginea de ansamblu. Ei resping tot ce nu se aliniază cu modelul lor propriu despre realitate și uită să acorde atenție la ceea ce se află dincolo de alb sau negru, dincolo de da sau nu.

Însă, acest mod de a citi, cu gândul de a extrage ceea ce este corect și ce este greșit, limitează mult textul citit. Altfel spus, o experiență cu mai multe dimensiuni este “împachetată” în doar două dimensiuni.

În acest fel, se pare că, persoanele care sunt dispuse să citească doar cărți cu care sunt 100% de acord și conțin idei pe care merită să le rețină, rămân destul de repede fără opțiuni.

Cititul nu înseamnă salt la detalii ci unirea într-o perspectivă. Dar, unde este perspectiva? Dacă nu trebuie să ținem minte tot ce citim și nici să “purtăm o lentilă critică”, unde se află valoarea citirii?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie, în primul rând, să analizăm de ce citim? Motivul este foarte simplu: citim ca să aflăm.

Ar putea fi vorba de o comedie modernă sau un roman clasic rusesc, ar putea fi vorba despre ultima carte despre parapsihologie sau despre particulele elementare etc.etc… De fiecare dată, încercăm să ne plasăm în afara realității, astfel încât să putem prelua unele dintre cele ce ne spune textul citit.

În această situație, singurul filtru care merită să aibă valoare este cel care face distincție între ceea ce este relevant și ceea ce nu este.

Dacă folosim filtrarea bazată pe condiția “corect” sau „greșit”, stabilim niște limite deși, nu este exclus să existe o lecție, ceva de învățat, și în ceea ce este greșit. Sau, mai important, cine ne poate garanta că ceea ce presupunem că este corect sau greșit astăzi nu se va schimba în viitor și va trebui reajustat? (Poate cele mai multe exemple ni le pot oferi manualele de istorie.)

Este interesant că, atunci când recitim vreuna din cărțile preferate, găsim, în mod paradoxal, și idei pe care nu le-am sesizat la prima lectură. Explicația nu este greu de dat. Majoritatea cărților conțin multe idei care ni se pot revela abia după ce acumulăm noi experiențe de viață.

Mergând pe seama mentalității de a căuta numai ceea ce este „corect” sau „greșit”, oricui i s-a putut întâmpla ca, la un moment dat, să fi respins, poate chiar cu “aroganță”, un text despre care să fi crezut că nu îi aduce nimic nou sau că este lipsit de sens să fie citit. Cu mentalitatea mai nuanțată a căutătorului de lucruri relevante, este posibil să descoperim că și un asemenea text poate conține înțelepciuni profunde.

Esența cititului nu este de a memora sau de a critica. Esența este de a prelua și de a filtra textul citit cu mintea deschisă pentru a găsi lucrul potrivit în momentul potrivit, pentru a ne îmbunătăți și actualiza propriul model actual de realitate, mai degrabă decât să modelăm ceea ce citim pentru a încadra cele citite în realitate.

Frumusețea acestei mentalități este că, odată ce am decis că este în regulă și să nu fim de acord cu tot ceea ce citim și să putem trece peste ceea ce nu are sens, mintea noastră va filtra automat, fără vreun proces conștient, ceea ce este relevant.

Lectura nu este doar un hobby încântător. Dacă se face corect, este și o virtute. Te învață cum să trăiești și ce să faci; te învață cum să vezi.

Cufundarea în mintea câtorva dintre cei mai mari gânditori și povestitori, ne mută într-un tărâm al realității care, altfel, ar rămâne necunoscut pentru noi. Deseori terminăm o carte bună cu o nouă pereche de ochi și putem folosi acești ochi pentru a crea o lume mai bună în jurul nostru, dacă vrem să facem asta.

Fiecare cuvânt, fiecare propoziție și fiecare paragraf al unui text poate să aibă potențialul de a ne învăța ceva. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim selectivi cu privire la ceea ce citim sau că nu putem renunța la ceva ce nu ni se adresează. Înseamnă că, pentru ca un text să te „miște”, trebuie să fii dispus să fii „mișcat”.

Dacă ne aplecăm asupra unui text cu mintea deschisă, putem găsi multe idei noi și, atunci, vom capta cu adevărat bucuriile ce ni le oferă cele citite și vom avea parte de nenumărate picături de fericire.

Sau, după cum spune un personaj din romanul lui George R.R. Martin Dansul dragonilor , pe care l-am mai citat și altă dată:

“Un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri, a spus Jojen. Omul care nu citește niciodată nu trăiește decât una”.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

qz.com/1303124/there-are-two-ways-to-read-but-one-is-useless/

23 Jun

Ce fel de părinți sunteți?

„Unul dintre cele mai mari daruri pe care un părinte le poate oferi unui copil este să-l ajute să-și găsească talentele.”

Sean Covey

 

Ideea acestui articol mi-a venit citind despre modul în care Alison Gopnik, profesor de psihologie și filosofie la University of California, Berkeley, categorisește părinții Americii moderne, în “părinți grădinari” și „părinți tâmplari”.

Această împărțire se potrivește foarte bine și la noi cu deosebirea că la noi se poate vorbi și de o a treia categorie, din păcate foarte bogat reprezentată în societatea noastră.

Această categorie este greu de “botezat” mai ales că ar fi o jignire adusă meseriei (mai corect celor care o practică) după care am face-o. Eu le voi spune “părinți no name”.

Dar să vedem mai întâi la ce se referă profesorul Gopnik!

“Tâmplarul” crede că copilul său poate fi modelat. “Ideea este că dacă faci lucrurile potrivite, dobândești abilitățile potrivite și citești cărțile corecte, vei putea să-ți formezi copilul într-un anumit tip de adult”, spune ea.

“Grădinarul”, pe de altă parte, este mai puțin preocupat de controlul asupra ce va deveni copilul, în schimb, îi oferă un spațiu protejat pe care să-l exploreze. Stilul “părinților grădinari”  implică “crearea pentru copil a unui ecosistem bogat, educativ, dar și variabil, divers și dinamic”.

Cum ziceam, la noi se poate vorbi și despre părinții “no name”, părinții cărora nu le pasă în niciun fel de copiii lor, ba poate chiar îi abandonează sau îi încredințează altora (rudelor sau străzii).

Copiii acestora au venit pe lume fie “din greșeală” fie din dorința părinților respectivi de “a intra în rândul lumii” adică de a-și asigura perpetuarea numelui.

„Părinții no name” nu au niciun fel de preocupări pentru a le asigura copiilor lor un microclimat confortabil, alimentație sănătoasă, odihnă adecvată ș.a.

Astfel, copiii ajung să crească la întâmplare, mai popular spus „cum le-o fi norocul”. Despre acești copii părinții nu au habar nici ce și cum mănâncă nici cum își petrec ziua și nici ce se întâmplă cu ei la școală.

În cariera mea am întâlnit, din păcate, destule cazuri în care, în 4 ani de ciclu școlar (de gimnaziu sau de liceu) părinții nu au fost la nicio întâlnire cu diriginții sau profesorii clasei.

Am întâlnit și situații când anumiți părinți, obligați fiind de vreo situație particulară (de exemplu pentru vreo adeverință), au venit la școală dar nu au putut preciza în ce clasă (A, B, C… sau profilul …) este copilul lor.

Toate acestea exemple descriu profilul părinților “no name”, nici “tâmplari” nici „grădinari”.

Revenind la “părinții tâmplari”, cred, tot pe seama propriei experiențe, că la noi sunt mai numeroși decât „părinții grădinari”.

Nu vorbesc aici de faptul că ei nu iau în seamă sfaturile celor competenți privind orientarea școlară și profesională ci de faptul că ei stabilesc de la începutul începutului (poate chiar din primii ani de viață ai copilului) ce profesie vor avea copiii lor când vor fi adulți: fotbaliști, medici, avocați etc.

Dacă asta ar fi doar o problemă teoretică, mai treacă meargă. Dar, pentru a-și atinge obiectivul prestabilit, “părinții tâmplari” iau și măsurile practice pe care le consideră cele mai potrivite. De pildă, angajează pentru copii, încă din clasa a IX-a (unii chiar mai devreme), meditatori pentru disciplinele necesare la admiterile în învățământul superior.

Din păcate și sistemul nostru școlar contribuie, din plin, la acest tip de educație, descris frecvent prin sintagma “formarea tineretului”.

La terminarea gimnaziului copilul trebuie deja să opteze pentru un profil și o specializare. Ce știe el despre calea pe care va merge, ca urmare a opțiunii sale (dar mai ales a părinților)?

El știe câte ceva, eventual, despre 6 profesii (ale părinților și ale bunicilor). De ce ar alege, de exemplu, profilul chimie-biologie? Pentru că cineva din familie a urmat acest profil ca să devină, în cele din urmă, medic, farmacist, chimist sau biolog.

Ce se întâmplă însă dacă, la terminarea liceului ajunge la concluzia că ar vrea să-și dedice viața profesională artelor? Sau invers, ce se întâmplă dacă a absolvit un liceu de artă dar este atras mai mult de medicină?

Sunt întrebări cu răspunsuri greu de dat.

Răul în această abordare, concentrată mai mult pe viitorul decât pe prezentul copiilor, este că atât părinții cât și copiii pot deveni anxioși, tensionați și chiar nefericiți.

Ca o ironie a sorții, se pare că, cu cât părinții își fac griji mai puține cu privire la rezultate cu atât copiii lor se vor descurca mai bine în viață.

Chiar dacă dezavuez această mentalitate “dictatorială” (exprimată prin declarații gen “eu știu cel mai bine cum trebuie să arate viitorul copilului meu”) nu le pot reproșa “părinților tâmplari” atitudinea privind creșterea copiilor.

Majoritatea părinților, din momentul nașterii copiilor lor, își pun toate speranțele în ei: că vor fi cei mai frumoși, cei mai deștepți, cei mai realizați în viață ș.a.m.d.  Aceste speranțe pot deveni însă “otrăvitoare”.

Pe de-o parte, copiii nu vin pe lume ca să ne îndeplinească nouă speranțele. Ei au propria lor viață, propria personalitate și trebuie să-și urmeze propria cale.

Noi trebuie să-i iubim la fel de mult indiferent care este calea aleasă de ei, chiar dacă este opusă celei pe care noi am fi vrut-o.

Pe de altă parte, dacă copiii merg pe calea “trasată” de părinți, s-ar putea ca ei să nu devină împliniți și să ajungă poate chiar nefericiți. În acest caz, părinții sunt cauza existenței lor poate mizerabile. Acei copii nu le pot fi recunoscători părinților și nici nu au pentru ce.

Numai copiii împliniți vor fi recunoscători și condiția este ca ei să nu devină un obiect ci o persoană, o valoare în sine.

Categoria “părinților grădinari” este conștientă de faptul că a crește copii e asemenea grădinăritului. Degeaba își propune cineva să lucreze într-un anume fel grădina, fiindcă plantele au viața lor.

Grădinarul se poate ocupa de sol, de punerea semințelor, de îngrijirea cât mai bine a plantelor.

În ceea ce privește recolta, cât de înaltă și de viguroasă va fi planta, nu există garanții.

Sesizați deosebirea fundamentală față de mentalitatea “de tâmplar”? Scopul nostru ca părinți nu este să obținem un anumit tip de copil, ci să creăm acel spațiu de dragoste, siguranță și stabilitate astfel încât copilul să poată avansa pe calea care îl va face un om împlinit, așa cum își dorește el!

În general, copiii trebuie să fie îngrijiți mult timp. Ceea ce pot face în acest răstimp părinții, pentru viitorul copiilor lor, este de a le prezenta, cât mai multe aspecte ale activităților din viața unui om și cât mai multe trasee profesionale posibile.

Aici se poate înscrie, de exemplu, și preocuparea mămicilor sau bunicilor în atragerea copiilor la activități gospodărești, inclusiv de la vârste fragede de 2-3 ani.

Cât privește demersurile de prezentare ale unor trasee profesionale, ele pot interfera cu cele ale școlii, din cadrul activităților de orientare școlară și profesională.

Copiii, în mod sigur, vor ști să aleagă varianta cea mai bună pentru ei iar, dacă cumva acest lucru nu se va întâmpla, nu vor avea de ce să fie supărați pe noi, părinții.

Un argument în favoarea acestei idei îl constituie experimentele realizate de cercetătorii Elizabeth Bonawitz și Laura Schulz la Massachusetts Institute of Technology (MIT) prin care au descoperit că, dacă dați o jucărie complicată unui copil de 4 ani, el găsește singur toate variantele de a se juca cu ea.

Este evident că, dacă la 4 ani dispun deja de astfel de capacități, ele se vor dezvolta până la maturitate.

Prin urmare, dragi părinți, dacă citind aceste rânduri ați constatat că sunteți “părinți grădinari” fiți convinși că veți beneficia de încă multe, multe picături de fericire de pe urma copiilor voștri. Dacă faceți parte dintr-o altă categorie, încă nu este târziu pentru schimbare!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.npr.org/sections/goatsandsoda/2018/05/28/614386847/what-kind-of-parent-are-you-carpenter-or-gardener

2.autoeducare.ro/tag/parinti

3.parintecuminte.ro/copilul-imaginar/

16 Jun

Singurătatea prelungită poate fi mai nocivă decât fumatul, alcoolul sau obezitatea!

Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșește.”

André Malraux

 

Potrivit sondajelor, efectuate de specialişti de la University of Queensland, cu peste 500 de participanți, persoanele care au prieteni trăiesc mai mult şi mai bine decât cele care preferă singurătatea.

Ele se simt mai fericite şi în cazuri mult mai rare sunt afectate de depresie și mor din cauza consecinţelor sale.

Aici este de menționat și un alt studiu care a constatat că, pe lângă bolile psihice, mâncatul în singurătate este un factor ce contribuie la nefericirea individului.

Desigur câteodată, pentru unii, a mânca singur poate însemna delectare: îmbucăturile luate direct din tigaie, spuma cafelei linse de pe lingură, apucatul cartofilor pai cu degetele ș.a. Dar, consumarea regulată în izolare a meselor este cu totul altceva.

Acest factor, pe lângă bolile mintale, este puternic asociat cu nefericirea. Toate acestea rezultă și din studiul realizat recent de Oxford Economics care, folosind datele unui sondaj, având 8250 de subiecți adulți, a constatat că, persoanele care mănâncă mereu singure au un scor cu 7,9 puncte procentuale mai puțin, în termeni de fericire, decât media națională.

Această cercetare este departe de a fi prima care sugerează o legătură între mâncatul împreună cu ceilalți și fericire. Cercetătorii de la University of Oxford au descoperit anul trecut că, cu cât oamenii mănâncă mai mult împreună cu cineva, cu atât este mai probabil să se simtă fericiți și mulțumiți de viața lor.

Profesorul de psihologie Robin Dunbar, unul dintre cercetătorii de la Oxford, spune că “pur și simplu nu știm de ce oamenii care nu mănâncă singuri sunt mai fericiți. Dar, este clar că acesta este un ritual social obișnuit, un moment de unire și comuniune în viețile noastre adesea haotice.”

Studiul mai arată că eșecurile majore de viață pentru generația milenialilor (născuții de după anii 80, până în jur de 95-2000) este legată de singuratate.

“La nivel psihologic, prietenii te fac mai fericit”, spune Dunbar. Explicația lui se bazează pe faptul că interacțiunile, din timpul mesei cu alți oameni, contribuie la declanșarea endorfinelor, hormoni cerebrali de care este strâns legată starea de fericire a omului.

Relațiile noastre față în față sunt, literalmente, o chestiune de viață sau de moarte. În acest sens, dr. Nick Lake, director pentru psihologie și terapie psihologică la Sussex Partnership NHS Foundation Trust  spune că “Unul dintre cei mai mari predictori ai problemelor de sănătate fizică și psihică este singurătatea”.

După părerea lui “dovezile sunt clare că, dacă sunteți o persoană singură și izolată, neșansa dumneavoastră de a suferi o afecțiune majoră pe termen lung, cum ar fi boala coronariană sau cancerul, este semnificativ mărită, aproape la fel de mult ca și cea cauzată de marele factor de risc care este fumatul”.

Conform profesorului Dunbar, una dintre cele mai izbitoare dovezi pentru asta este o meta-analiză (o metodă de analiză statistică care combină rezultatele mai multor studii) a 148 de studii epidemiologice care au căutat cele mai bune sisteme de predicție privitoare la supraviețuirea, timp de 12 luni, a pacienților, după un atac de cord. “Cei mai buni doi predictori, pentru un interval lung de timp, sunt renunțarea la fumat și numărul și calitatea prietenilor pe care îi aveți.” spune el.

Oamenii sunt ființe concepute biologic pentru interacțiunea umană și în special pentru interacțiunea față în față. Un studiu de la University of Michigan a constatat că înlocuirea contactului față în față, cu prietenii și familia, prin mesaje pe social media poate dubla riscul de depresie.

Pe de altă parte, studiul a constatat că aceste contacte față în față, de cel puțin trei ori pe săptămână, au condus la cel mai scăzut nivel de simptome depresive.

“Suntem cele mai sociale ființe dintre toate animalele”, spune profesorul Paul Gilbert, psiholog și fondator al terapiei concentrate pe compasiune. “Creierul și corpul nostru sunt construite pentru a fi reglementate prin interacțiuni cu alții din ziua în care ne-am născut”.

Comportamentul de îngrijire, asociat cu mamiferele, este o adaptare majoră evolutivă a creierului și fiziologiei corpului astfel ca părintele să fie interesat să stea aproape de copil.

În cazul oamenilor cele mai importante lucruri sunt capacitatea de a liniști și de a fi atrăgător. Atunci când o mamă zâmbește copilului și stabilește contactul vizual, această emoție pozitivă de pe fața mamei, precum și vocea ei, stimulează pozitivitatea copilului. Se manifestă ceea ce se cheamă “efectul de oglindire” și copilul răspunde cu zâmbet.

Extinzând această constatare se poate spune că abilitatea de a stimula emoțiile pozitive, începe prin interacțiuni reciproce purtătoare de emoții pozitive. De exemplu, este foarte important faptul că atunci, când ne vedem cu prietenii ei ne spun: “Mă bucur să te văd”.

A fi în preajma altora, are un efect asupra corpului nostru. Prietenii, mersul la petreceri, la nunți și în general interacțiunile pozitive cu ceilalți, stimulează eliberarea endorfinelor.

Profesorul Gilbert spune că procesul respectiv “este stimulat prin tonul verbal și vocal al relațiilor reciproce… Suntem concepuți fiziologic pentru interacțiunea față în față.”

După părerea lui, ceea ce s-a întâmplat în ultimul deceniu, odată cu dezvoltarea social mediei, este că “societatea a devenit o societate foarte plastică. Toți trăim ca actorii de teatru, prezentându-ne ca fiind cei mai buni. Asta nu poate fi real, așa că avem mulți oameni care se simt ratați sau inutili. Ei spun: Nu sunt la fel de atractiv ca ăsta, sunt supraponderal, nu sunt bun și nu sunt plin de compasiune pentru alții.”

Profesorul este convins că relațiile cele mai bune sunt acelea în care oamenii ne iubesc pentru părțile noastre mai puțin luminoase și defectele noastre.

“Oamenii uită că iubirea înseamnă să te iubesc pentru lucrurile dificile, nu pentru lucrurile ușoare”, spune el.

Acest lucru îl pot asigura cei care ne cunosc intim și o fac prin prezența lor fizică, prin atingere, prin așezarea cu noi la masă, prin partajarea cu noi a gândurilor lor. Timpul petrecut împreună este “hrană socială”.

Deci, în loc să trimiteți prietenilor un mesaj pe social media, de ce să nu le bateți la ușă ca să fiți față în față ajungând astfel să vă simțiți foarte bine?

O viață petrecută cu cât mai multe asemenea momente conține multe picături de fericire lucru pe care vi-l doresc din toată inima!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.theguardian.com/society/2018/may/23/the-friend-effect-why-the-secret-of-health-and-happiness-is-surprisingly-simple?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.radiomures.ro/stiri/singuratatea-este-mai-nociva-pentru-sanatate-decat-fumatul-si-alcoolul.html

09 Jun

Opriți timpul!

„Timpul nu trece mai repede ca altădată, doar noi trecem pe lângă el mai repede.”

George Orwell

 

În cele ce urmează, nu mă voi referi la textul Corinei Chiriac, din binecunoscutul ei cântec, ci la constatarea multora dintre noi că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, timpul pare că “zboară” mai repede.

Când predam elevilor Teoria relativității a lui Einstein, obișnuiam să le spun, în glumă, legat de relativitatea timpului, că “o oră petrecută la cinema trece mult mai repede decât o oră de Fizică”.

“Paradoxul” gemenilor

Lăsând gluma la o parte, aproape toată lumea spune că acest efect devine tot mai puternic, pe măsură ce trec anii peste noi astfel că, ne putem imagina că pe la nouăzeci de ani ritmul ar fi următorul: începi să pregătești micul dejun dar, pe când ajungi să îl savurezi, e mijlocul zilei apoi, citești un pic și când îți ridici privirea de pe textul ce îl citești constați că e seară.

Explicația populară ar suna cam așa: un an este din ce în ce mai mic în corelație cu vârsta astfel că la vârsta de un an, un an este cât o viață întreagă, dar la vârsta de cincizeci de ani, este doar 2% dintr-o viață. Această discrepanță crescândă face să se simtă că timpul trece din ce în ce mai repede.

Bineînțeles, este vorba de o exagerare fără nicio noimă. Este adevărat, percepția despre cât durează o oră, o săptămână sau un an este ceva care, se schimbă tot timpul, în funcție de individ, de vârsta lui și de experiențele de viață prin care trece.

De pildă, cinci zile petrecute într-o țară străină par a fi percepute ca fiind mult mai mult decât o săptămână obișnuită de lucru. O oră petrecută urmărind știri tragice, poate fi simțită ca trecând încet, încet, în timp ce o oră de curățenie frenetică, înainte ca niște invitați să ajungă la noi, să pară că se scurge precum apa din chiuveta cu dopul scos.

Dar, să fim serioși, duratele au întotdeauna aceeași valoare absolută: o oră = 60 minute, o zi = 24 de ore, o săptămână = 7 zile ș.a.m.d.

Percepția noastră asupra timpului este psihologică și subiectivă. Nu există niciun motiv să spunem că este legată de cu cât timp în urmă ne-am născut.

Timpul pare să treacă mult mai repede la maturitate decât în copilărie, însă este o realitate universal valabilă. Pentru un copil, călătoriile de nouăzeci de minute cu mașina sunt chinuitor de lungi, o săptămână este un capitol bogat și variat al vieții, iar un an, adică distanța dintre zilele de naștere (când se primesc cadouri prețioase), înseamnă un “ocean de timp”.

Ce cauzează aceste diferențe de percepție și de ce atât de mulți oameni simt că trecerea timpului se accelerează treptat? Cred că aici este vorba de o combinație de aspecte.

Pe măsură ce devenim adulți, avem tendința de a ne asuma mai multe obligații și asta angajează mai mult timp. Trebuie să lucrăm, să întreținem o gospodărie, să ne îndeplinim obligațiile față de ceilalți etc.

Copiii, de obicei, nu au obligații care necesită timp, sau dacă au, nu au nevoie să se gândească la ele mult prea mult pentru că cineva le spune când este timpul pentru îndeplinirea lor (spălatul pe dinți, dereticat prin propria cameră, lecții de înot etc.).

Deoarece este important de gestionat angajamentele, viața adultă este caracterizată de gânduri și îngrijorări legate de timp. Pentru noi, adulții, timpul se simte mereu limitat și insuficient, în timp ce pentru copii, care nu au asemenea obligații, este mai mult un lucru abstract.

Nu există nimic legat de care adulții se frământă mai mult ca legat de timp: cum au mers, ar trebui să meargă sau vor merge lucrurile?

Primii ani par a fi mai lungi, deoarece conțin atât de multe începuturi, așteptate cu multă nerăbdare: prima zi de grădiniță, de școală, prima bicicletă, primul înotat într-un bazin, primul sărut, prima mașină, prima meserie reală etc. Fiecare dintre ele face ca anul în care s-a întâmplat să pară mai important pentru perioada de viață respectivă, creând un sentiment puternic de progres și timp bine folosit.

În comparație, viața unui adult de vârstă mijlocie este mult mai mult guvernată de rutină și repetare. Zi de zi, sunt îndeplinite aceleași sarcini, aceleași roluri concrete, aceleași forme de divertisment. De asemenea, șansele să-și facă noi prieteni sunt mult mai puțin frecvente, se mișcă mult mai rar în afara propriei zone de confort și doar foarte rar încearcă lucruri pentru prima dată.

Acest lucru este normal. Pe măsură ce cariera și viața de familie se stabilizează, anii se aseamănă, între ei, din ce în ce mai mult. Acest lucru creează sentimentul că, în fiecare an se întâmplă mai puțină “viață” și că, există tot mai multe lucruri cu care nu te vei mai întâlni.

În acest context, după părerea unor oameni de știință, copiii își formează amintiri de calitate superioară, mai clare și mai durabile decât ale adulților. Anumiți receptori din creier, legați de memorie, slăbesc cu vârsta, ceea ce face ca anii mai timpurii să pară mult mai denși în experiențe și înțelesuri decât cei recenți.

Deci, să nu ne facem griji! Nu se scurtează timpul până la “final”. Este vorba doar de o serie de iluzii care au tendința de a apare când ne gândim în mod obișnuit la trecerea timpului.

Dar, vestea bună este că putem face ca aceste iluzii să fie străvezii.

Atunci când gândurile noastre părăsesc prezentul, fugind în trecut sau scrutând viitorul, prezentul nu mai este “contabilizat” de mintea noastră. Prin urmare, timpul scurs este văduvit de acest interval și pare mai scurt.

Deci, dacă ne-am petrece mult mai mult din viață cu atenția ațintită asupra momentului experienței actuale și mai puțin cu proiectarea, analizarea, repetarea și reluarea lucrurilor în mintea noastră, se pare că am mai pune câte o “frână” timpului.

Această reinvestiție a atenției în experiența actuală face ca timpul “să încetinească” și totodată oferă argumentul cel mai convingător despre ceea ce determină apariția iluziei de accelerare a acestuia.

Adulții tind să acționeze mult mai mult pe pilot automat. De pildă, îndeplinirea sarcinilor vieții domestice (de exemplu aspiratul covoarelor) se face, aproape de regulă, în contextul în care cea mai mare parte a atenției se concentrează pe un moment din trecut, din viitor sau unul ipotetic.

Când suntem copii, suntem cufundați cu totul în experiența momentului prezent și astfel se creează zile lungi, vii, cu mult mai multe puncte de contact pentru memorie și apreciere.

Concentrarea atenției, împinge echilibrul înspre înapoi, lărgind efectiv viețile noastre prin aprofundarea zilelor și anilor noștri.

Viața obișnuită devine mai bogată și mai inedită, la fel ca și copilăria, cu excepția faptului că ne păstrăm toată înțelepciunea specifică unui adult.

Astfel, chiar experiențe minore, cum ar fi agățarea unei haine în cuier sau urcarea în mașină, pot fi, ele însele, satisfăcătoare și complete, pentru că nu ne neliniștește simțământul că trebuia să fim deja în altă parte.

Este posibil să îndeplinim angajamente de adult, legate de timp, cu atenția concentrată pe experiența în sine, de lucru, de conducere, de curățenie, sau de orice altceva. Dacă asta devine o practică, mult mai puțin din viață va fi folosită umbrind experiența actuală cu gândul obsesiv la ceea ce se va întâmpla mai târziu.

Ziceam că pentru a încetini timpul trebuie să investim, într-un fel sau altul, mai multă atenție în experiența actuală; iată două dintre metode:

  • făcând mai multe activități fizice care necesită concentrarea atenției: arte manuale, sport, grădinărit, dans;
  • petrecând mai mult timp cu oameni cu care ne place să discutăm.

Ambele sunt memorabile, pline de satisfacții și necesită o prea mare atenție permanentă pentru ca mintea noastră să intre în ruminație.

În acest mod, un an, petrecut concentrându-ne asupra lucrurilor pe care nu le putem face cu mintea absentă, este un an lung și memorabil, care nu poate trece “necontabilizat”.

Numai atunci când ne frământăm mereu în privința viitorului sau ne lăsăm în voia amintirilor, viața pare prea scurtă, prea rapidă, prea puțin controlată.

Când atenția ne este ațintită asupra experienței actuale, există întotdeauna timp suficient. Fiecare experiență se potrivește perfect momentului său iar dacă ele sunt în majoritate experiențe pozitive, așa cum vă doresc, viața înseamnă numeroase picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

www.raptitude.com/2018/05/how-to-slow-down-time/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

02 Jun

Vreți să vă schimbați viața? Atunci, schimbați-vă obiceiurile!

“Toată lumea se gândește la schimbarea lumii dar, nimeni nu se gândește la propria schimbare.”

Lev Tolstoi

 

Modul în care ni se desfășoară viața este un rezultat al obiceiurilor noastre. Acest lucru l-a exprimat istoricul și filosoful american Will Durant astfel: “Suntem ceea ce facem în mod repetat. Prin urmare, excelența nu este o manifestare, ci un obicei.”

În acești termeni, dacă avem în vedere opusul excelenței, se poate afirma că mediocritatea este rezultatul obiceiurilor mediocre. De aici rezultă că putem trece de la mediocritate la excelență prin schimbarea obiceiurilor noastre.

Dar cum facem asta? Înainte de toate este de subliniat că schimbarea obiceiurilor ne poate schimbă viața, dar nu garantează succesul. Spun asta pentru că există o mulțime de articole și cărți care ne îndeamnă să urmăm tot felul de persoane de succes, să le preluăm obiceiurile ca să devenim și noi “milionari”.

De exemplu, una din sursele pe care le-am citat este un articol care începe așa: “Totul este simplu. Majoritatea milionarilor au obiceiuri diferite față de o persoană obișnuită. Acestea nu sunt inaccesibile. Ele pot fi practicate de oricine și îți pot îmbunătăți șansele spre succes, doar cu un mic efort.” Iar mai încolo: “Persoanele de succes obișnuiesc să se trezească mai devreme decât restul lumii. Zilele lor sunt pline de muncă și stres, iar timpul de dinainte de începerea activității le permite să-și ordoneze gândurile și să pună în ordine toate obiectivele de peste zi. Până în momentul când celelalte persoane se trezesc au deja totul pregătit.”

Toată lumea se preface că folosirea cuvântului succes  nu înseamnă o referire la bani sau la statutul social ceea ce, ca să fim sinceri, nu este adevărat. Când vorbim despre succes, toți vorbim despre îmbogățire.

Asta nu înseamnă ceva rău. Nu este nimic în neregulă cu îmbogățirea cinstită. Oamenii pot urmări ce vor. Există însă o diferență între studierea succesului și construirea unei afaceri sau a unei cariere de acest fel.

Cei care scriu despre asta, nu ne spun însă că munca grea, punctualitatea, purtatul unei cămăși albe, folosirea unui deodorant și alte lucruri convenționale, sunt necesare dar nu și suficiente pentru a aduce succesul.

Articolele și cărțile respective sunt concepute pentru a ne oferi un fel de confort psihologic, ele făcându-ne să ne gândim în termenii “Vedeți! Am toate trăsăturile oamenilor de succes. Sunt unul dintre ei!”

Există multe feluri de “texte despre succes”. Unele sugerează că există o diferență între câștigători și perdanți. Ele au titluri de genul “Acest comportament separă oamenii de succes de oamenii obișnuiți.” Altele enumeră obiceiurile milionarilor.

În mod cert însă, succesul nu apare prin imitarea altora. Nu contează cât de multe obiceiuri ale unor oameni de succes ai, ele nu înseamnă nimic. De aceea, cred că citirea articolelor și cărților care vorbesc despre succes este o pierdere de timp pentru că nu ne învață nimic util.

Să luăm, de exemplu, “sculatul devreme”, care este întotdeauna o parte a listelor de obiceiuri ale “milionarilor”. Sculatul devreme nu este o abilitate care contribuie la ceva. Încercând să imiți o persoană bogată care se trezește devreme, trezindu-te la rândul tău devreme, vei deveni bogat?

Prin încercarea de a imita orbește pe alții, îți ucizi personalitatea, așa cum spunea filosoful american Ralph Waldo Emerson: “Invidia este ignoranță, imitația este sinucidere.”

Fii tu insuti. Sigur, poate nu ar fi rău să cugetăm un pic și la întrebarea “Dacă experiența cuiva ar putea oferi o foaie de parcurs către un succes garantat, l-am imita sau am prefera să mergem pe propria cale?”

Să rămânem însă la ideea că, prin copiatul comportamentului “milionarilor” renunțăm la propria personalitate, ceea ce nu e de dorit.

Mai trebuie să precizez că schimbarea comportamentului nostru ar fi necesară în măsura în care credem că astfel ni s-ar îmbunătăți calitatea vieții.

În acest context, schimbarea obiceiurilor implică, printre altele, câțiva pași absolut necesari.

Decideți care obiceiuri merită atenția Dumneavoastră!

Absolut nimeni nu ne poate spune care ar fi obiceiurile pe care ar trebui să le schimbăm.

Noi înșine trebuie să decidem ce obiceiuri merită atenția noastră, într-un sens sau altul, adică să renunțăm la ele sau să le adoptăm.

Acest demers este unul esențial. Frecvent auzim pe unii și pe alții spunând “Ar trebui să fac și eu asta!” sau, mai concret, “Ar trebui să mă trezesc și eu cu o oră mai devreme!”, „Ar trebui să fac și eu dușuri reci!”, „Ar trebui să alerg și eu în fiecare zi!” ș.a.m.d.

Chiar așa o fi? Chiar ni se potrivesc și nouă aceste obiceiuri? De pildă, sunt persoane care, când se trezesc devreme, se comportă ca și cum și-ar urâ semenii ori asta, în mod cert, dăunează calității vieții lor.

Prin urmare, adoptarea acestui obicei nu este o soluție bună pentru ele indiferent cât de mulți “sfătuitori” spun că asta conduce la succes.

Conduita potrivită cred că este oferită de răspunsul la întrebarea “Va îmbunătăți obișnuința X calitatea vieții mele?”

Este absolut necesar să răspundem la ea pentru că, dacă vrem să ne schimbăm, avem nevoie de un motiv serios.

De exemplu, obișnuința de a citi o carte săptămânal poate fi motivată serios de cineva care la întrebarea “De ce?” ar răspunde: “Deoarece, fiind profesor, trebuie să învăț în fiecare zi, ca să-mi pot face treaba mai bine.”

Concentrați-vă pe un singur obicei la un moment dat!

Încercarea de a forma mai multe obiceiuri, în același timp, nu are sorți de izbândă.

Câteodată suntem bântuiți de “sindromul de autoperfecționare” care se manifestă prin nevoia de a citi mai mult, de a lucra mai mult, de a mânca sănătos etc etc. Numai că, entuziasmul ce ne cuprinde în asemenea momente și dorința de a face mai multe lucruri în același timp (un fel de multitasking extins în timp) duce la haos.

Unul dintre motivele pentru care încercăm să facem atât de multe lucruri în același timp este că ne supraestimăm. Credem că putem obține o mulțime de lucruri într-un interval de timp scurt. Este fals. Ceea ce este adevărat este că putem realiza o mulțime de lucruri dar într-o perioadă lungă de timp.

Concentrați-vă pe lucruri mici!

Deseori dorim să facem lucruri mari, fără a le înțelege pe deplin. Cred că toți suntem de acord cu ideea că, tot ceea ce există în viață și este de o valoare foarte mare, necesită multă muncă. Așa că, înainte de a face ceva mare, să începem cu puțin, altfel spus, înainte de a schimba lumea, să ne schimbăm întâi pe noi înșine așa cum a spus-o și Lev Tolstoi (vezi motto-ul!).

Concentrarea pe lucruri mici înseamnă de fapt construirea unei fundații puternice fără de care nu putem obține nimic semnificativ.

  • Vrei să alergi zilnic? Începe cu mersul pe jos.
  • Dorești să scrii o carte? Scrie întâi propoziții.
  • Vrei să începi o afacere? Găsește-ți mai întâi un client.
  • Vrei să citești două cărți pe săptămână? Citește mai întâi o pagină pe zi.
  • Dorești să economisești pentru perioada când vei fi la pensie? Nu mai cumpăra o altă cămașă pe care o vei purta doar o singură dată.
  • etc.

Lucrurile mari vor urma de la sine!

Utilizați liste cu sarcini de îndeplinit!

Cum ziceam și cu un alt prilej, uitarea este o calitate a memoriei. Trebuie să folosim liste cu sarcini de îndeplinit pentru a ne aminti ceea ce încercăm să realizăm. Să nu uităm: formăm obiceiuri pentru a ne transforma viața, pentru a o face mai bună.

Verificându-ne zilnic obiceiurile, într-o zi, vom fi surprinși cât de mult ni s-a schimbat viața datorită unor obiceiuri aparent neînsemnate. Așa s-a întâmplat cu mii de oameni care se concentrează asupra obiceiurilor lor și sunt sigur că ți se va întâmpla și ție, dacă vrei, iubite cititorule, oferindu-ți multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.dariusforoux.com/transform-your-habits/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.manager.ro/articole/afla-67/top-6-obiceiuri-ale-milionarilor-care-ii-ajuta-sa-ramana-bogati-95118.html

3.dariusforoux.com/exercise-312-times-year/

4.dariusforoux.com/how-to-read-100-books-a-year/