29 Jun

Cunoașteți calea spre cele mai bune decizii în viață?

Când nu e nevoie să iei o decizie, e nevoie să nu iei o decizie.”

Arthur Bloch

 

Întreaga noastră viață este populată de decizii, mai importante și mai puțin importante, unele bune altele nu. Ideal ar fi ca erorile în luarea deciziilor să fie cât mai puține și de aceea, iubite cititorule, îți propun câteva principii care te pot ajuta să le eviți.

  1. Ține cont de valori!

Toate deciziile, dificile în esență, înseamnă punerea în balanță a unor valori cum ar fi: valoarea financiară, valoarea emoțională, valoarea socială, valoarea intelectuală ș.a. Toate acestea trebuie analizate și cântărite în mod corespunzător și nu doar pe termen scurt, ci și pe termen lung.

Această “cântărire” a valorilor este incredibil de dificilă dacă ne străduim să vedem lucrurile cât mai exact. În general, suntem cu toții mult mai înclinați spre recompensele pe termen scurt și spre valoarea emoțională.

În același timp, suntem părtinitori față de credințele noastre preexistente și față de cele care ne protejează reputația. De asemenea, suntem incapabili să vedem în mod clar recompensele pe termen lung pentru că este dificil să trecem peste temerile și îngrijorările noastre imediate.

Propriile noastre emoții colorează tot ce vedem.

Procesul nostru “implicit” de luare a deciziilor devine incredibil de dureros, din punct de vedere emoțional, când e vorba să renunțăm la ceva la care am lucrat mult timp sau la ceva despre care ajungem să constatăm că am făcut greșeli ani de zile.

Cu toții putem să ne înșelăm în legătură cu judecățile noastre de valoare. Însă, atât timp cât nu suntem cinstiți și nu recunoaștem dacă am procedat greșit în trecut, nu vom învăța să facem judecăți mai bune de valoare îndreptate spre viitor.

  1. Permite-ți să și pierzi uneori!

Ai auzit vreodată povestiri despre antreprenori care au avut succes și despre cum ei au avut o mulțime de întreprinderi care au eșuat înainte ca ei să devină mari? Mai mult ca sigur că da.

Concluzia care trebuie să o tragem din acestea este că perseverența și munca grea sunt cheia succesului extraordinar.

Ceea ce nu luăm însă în considerare este că, din acele zeci de idei de afaceri eșuate sau neterminate, toate au fost pariuri cu dezavantaje limitate și avantaje extrem de ridicate. Adică, dacă pierd, pierd puțin. Dar dacă câștigă, câștigă mult.

De exemplu, să presupunem că participăm la un joc cu zaruri. Ni se oferă 10.000 de lei premiu dacă aruncăm două duble dar o aruncare costă 100 de lei. De câte ori ar merita să încercăm?

Cine stă mai bine cu calculul probabilităților  știe că ar trebui să ne cheltuim toți banii aruncând cu zarurile astea.

Cei mai mulți oameni privesc fiecare luare a unei decizii ca pe o singură aruncare cu zaruri. Ei nu se gândesc la faptul că viața este o succesiune nesfârșită de aruncare a zarurilor. Și, o strategie cu care pierzi foarte mult la o aruncare, poate să-ți aducă de fapt un câștig mare pe termen lung.

Un asemenea comportament “riscant” puteți adopta și în viața voastră pentru a obține rezultate mai bune pe termen lung. Iată câteva exemple:

  • propune la locul de muncă idei “vizionare”, chiar dacă știi că 90% dintre acestea nu vor fi acceptate dar, dacă una dintre ele va fi acceptată, va fi un mare impuls pentru cariera ta;
  • cumpără o grămadă de cărți dificile, așteptându-te ca majoritatea lor să nu-ți fie utile sau comprehensibile pentru tine dar și că ocazional una din ele îți va schimba complet viața;
  • spune “DA” la fiecare invitație știind că majoritatea evenimentelor/oamenilor vor fi cam plictisitoare/plictisitori și că probabil vei pleca mai devreme acasă, dar e posibil ca ocazional să te întâlnești cu cineva cu adevărat important sau interesant.

Când te gândești doar la rezultatul imediat, te-ai eliminat de la cele mai mari câștiguri potențiale din viață.

Motivul pentru care majoritatea dintre noi face acest lucru îl constituie emoțiile. Emoțiile noastre sunt părtinitoare pe termen scurt. Suntem obsedați de momentul prezent și acest lucru împiedică buna luare a deciziilor.

  1. Tratează-ți emoțiile ca și cum ai trata un câine!

Se spune despre câinii mizerabili că aproape întotdeauna au stăpâni mizerabili. Nivelul de disciplină al câinelui se reflectă în maturitatea emoțională și autodisciplina stăpânului. Sunt foarte rare cazurile când un stăpân ordonat are un câine care distruge casa, mănâncă toată hârtia igienică și își face treburile peste tot.

Acest lucru se datorează faptului că legăturile noastre cu câinii sunt pur emoționale. Cine nu știe să se ocupe de propriile emoții, nu va ști să se ocupe nici de câinii săi. Cine nu știe să se limiteze pe sine însuși și să spună “NU”, atunci când este necesar, să nu-și ia un câine.

Emoțiile noastre sunt cam ca și câinele nostru și există în capul nostru. Avem această parte din noi înșine care vrea doar să se joace, să mănânce, să doarmă și să facă sex dar nu are niciun gând privitor la consecințele sau riscurile viitoare.

Această latură a noastră este o parte din mintea noastră pe care trebuie să o antrenăm pentru că, din păcate, este partea care ne controlează comportamentul.

Putem ști, din punct de vedere intelectual, că mâncatul de înghețată pentru micul dejun este o idee proastă dar dacă “creierul de câine” își dorește înghețată pentru micul dejun, atunci în cele din urmă, corpul tău se va conforma.

Doar prin antrenament „creierul de câine” va ajunge la consens cu restul și va accepta faptul că înghețata pentru micul dejun este ceva rău.

Prin urmare, antrenează-te pentru a adopta obiceiurile corecte și pentru a lua decizii mai bune. Ba chiar răsplătește-te sau pedepsește-te.

  1. Optimizează-ți viața pentru cât mai puține regrete!

Regretul este uneori numit de psihologi “emoție rațională”. Și asta nu pentru că regretul însuși ne face mai raționali – cel puțin nu direct – ci mai degrabă pentru modul în care anticipăm că regretul este o cale care pare rațională.

Pentru a lua decizii corecte trebuie să luăm în considerare opțiunile pe care le avem la dispoziție, să ne imaginăm viitorul nostru după alegerea uneia dintre aceste opțiuni și apoi să încercăm să constatăm cât de mult regret simțim în această stare din viitor simulată. Apoi, trebuie să executăm din nou această simulare, alegând o altă opțiune ș.a.m.d. Pentru o concluzie, urmează să se compare situațiile simulate de regret/non-regret.

Asemenea simulări sunt extrem de utile dar trebuie să ne punem și întrebarea: “Aș regreta eșecul?” Dacă răspunsul este “NU”, el reprezintă un semnal care ne indică faptul că este vorba de un risc pe care trebuie să ni-l asumăm.

În mod similar, multora dintre noi le place să anticipeze un succes masiv. Dar, dacă ne întrebăm: “Aș regreta că nu am avut succesul ăsta?” de obicei găsim că răspunsul este “NU”. Numai atunci când este “DA” ar trebui să facem sacrificiile pentru a-l realiza.

În loc să-ți bazezi deciziile pe ideea succesului /eșecului, sau a fericirii/durerii, bazează-le pe evitarea regretului. Regretele noastre sunt, de obicei, cea mai bună măsură a ceea ce este de fapt valoros pentru noi pe termen lung.

  1. „Cu creionul pe hârtie”!

Cea mai bună modalitate de rezolvare a emoțiilor legate de luarea deciziilor efective este de a nota lucrurile. Este o modalitate simplă, dar puternică, de a clarifica tot ce se învârte în jurul nostru.

Notatul ne obligă să organizăm și să concretizăm toate turbulențele emoționale care ni se învârt în creier. Sentimentele vagi devin structurate și măsurate. Propriile contradicții ni se dezvăluie. Recitirea celor scrise scoate în evidență propria logică (sau lipsa acesteia). Și deseori ne prezintă noi perspective pe care nu le-am avut în vedere.

Uneori lucrurile nu se prezintă chiar foarte simplu. Problemele apar atunci când intențiile noastre a) nu ne sunt foarte clare și/sau b) sunt în conflict cu valorile noastre fundamentale.

De exemplu, cumperi o anumită mașină pentru că te vei bucura cu adevărat să o stăpânești sau pentru că încerci să impresionezi pe cei din jurul tău? Încerci să începi o afacere pentru ca să te poți bucura de provocările (suișurile și coborâșurile) propriului drum sau ești gelos pe cunoscuții tăi care au afaceri de succes și simți că altfel nu te poți ridica la înălțimea lor?……….

Sper că decizia pe care ai luat-o, iubite cititorule, de a ajunge până aici cu lectura a fost bună și îți va oferi multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/5-principles-for-making-better-life-decisions

2.markmanson.net/wrong-about-everything

22 Jun

Știți care este cel mai bun răspuns la întrebările vieții?

„A şti să râzi în clipele tragice înseamnă a stăpâni tragicul.”

Marin Preda

 

Viața este în mod inerent incertă și numai acesta este singurul fapt care nu se schimbă de-a lungul experienței noastre de a exista în această lume.

S-ar mai putea adăuga că, așa cum zicea, cred că, Tudor Mușatescu “Viața e un text oarecare între două coperți”.

Toate celelalte – cum simțim, ce credem, acțiunile noastre și valabilitatea lor ș.a.m.d.- sunt un flux continuu de informații, întrebări, răspunsuri, înțelegeri care sunt aruncate dintr-o parte în alta a conștiinței noastre, în funcție de timpul și spațiul în care suntem cantonați.

Incertitudinile vieții noastre parcă amintesc de Principiul de incertitudine  al lui Werner Heisenberg valabil în lumea fizicii cuantice.

(Dacă se cunoaște exact poziția în spațiu a unei microparticule nu se poate cunoaște exact impulsul ei și invers, dacă se cunoaște exact impulsul nu se poate cunoaște exact poziția microparticulei.)

Referindu-ne la conștiință și conținutul ei, pe de o parte și limbaj pe de altă parte, am putea parafraza acest principiu astfel: un conținut precis al conștiinței nu poate fi exprimat la fel de precis de limbaj iar un limbaj precis nu reflectă exact un anume conținut al conștiinței.

Conștiința și conținutul ei – în primul rând emoțiile și acțiunile noastre apoi relațiile noastre cu obiectele externe și cu oamenii, la un moment dat – sunt instantanee și adevărate.

În același timp, limbajul, sistemul formal pe care îl folosim pentru a decoda conținutul conștiinței, dă sens lucrurilor pe parcursul timpului.

Dar indiferent cât de bun este sistemul formal al limbajului, acesta nu se va potrivi niciodată pe deplin cu conținutul conștiinței. Chiar dacă se apropie, nu putem ști niciodată sigur că ceea ce decodează  la un moment dat, este într-adevăr ceea ce este cel mai adevărat pentru acea realitate.

Să presupunem că avem posibilitatea de a pune unui criminal întrebări despre motivul pentru care, în condițiile în care știa ce consecințe vor avea acțiunile sale, a comis crima oribilă.

S-ar putea chiar să obținem și câteva răspunsuri care să ne îndrepte spre o idee mai adevărată despre cum s-a întâmplat crima. Dar mai târziu, la sfârșitul zilei, când nu mai suntem față în față cu criminalul nu ni se mai par atât de clare gândurile exprimate de el.

Mai rău, criminalul însuși probabil nu este în clar cu ele. El poate avea un sentiment nebulos pe care l-a asociat cu actul crimei dar acel sentiment ar fi putut avea cu ușurință o altă cauză subconștientă sau ar fi putut fi o interpretare greșită atât a lui, sau a noastră, a persoanei care am pus întrebarea.

Aceeași idee se aplică și motivului pentru care, din senin, șeful tău te-a dat afară fără o explicație, motivul pentru care soțul/soția te-a înșelat, sau orice altceva care a avut loc într-un trecut care nu mai este în proximitatea propriei experiențe conștiente.

Și totuși, folosim limbajul în mod constant pentru a da sens conținutului conștiinței. Punem întrebări și căutăm răspunsuri, cunoscând implicit că nu putem fi cu adevărat siguri că peste ceea ce dăm astăzi a fost valabil și ieri sau va fi adevărat și mâine.

Și, în cea mai mare parte, acest lucru ajută deoarece, dacă atribuim un fel de cauză unui efect, chiar dacă această cauză este incertă, putem mai ușor să creăm un înțeles și o narațiune acolo unde altfel acest lucru nu s-ar putea realiza. Cu toate acestea, o problema reală, atunci când persistă, generează o stare de incertitudine.

Unul dintre lucrurile paradoxale legate de incertitudine este acela că atunci când atribuim cauze unor efecte, chiar dacă ajungem la ceva cu substanță, incertitudinea persistă, deoarece întrebările și răspunsurile nu se opresc niciodată.

Dar chiar și atunci când incertitudinea nu persistă, motivul probabil este acela că ne-am amăgit considerând un răspuns incomplet ca fiind certitudine.

Timpul – atât ca și concept, cât și ca experiență – este un „animal ciudat”, dar unul dintre cele mai evidente și profunde lucruri despre el este că schimbă lucrurile.

Cum ne simțim azi – teama, nevoia, incertitudinea – probabil că nu va fi cum ne vom simți mâine și, probabil, nu va fi cum ne vom simți într-un an de acum încolo. Și, după cum se spune, va trece și asta.

Când avea deja o vârstă înaintată, cunoscutului scriitor de science fiction Ray Bradbury (cunoscut la noi mai ales pentru cărțile Fahrenheit 451 și  Moby Dick), i s-a cerut într-un interviu să-și spună părerea despre ce înseamnă să ne maturizăm și, în particular, ce înseamnă să ne maturizăm în timp ce rămânem conectați la copilul din noi.

Răspunsul său a fost următorul:

“Rămâi legat de copilul din tine, care explodează în fiecare zi. Nu-ți faci griji în legătură cu viitorul, nu-ți faci griji legate de trecut – pur și simplu explodezi. Deci, dacă ești dinamic, nu trebuie să-ți faci griji cu privire la vârsta pe care o ai. Așa că, eu am rămas un băiat, pentru că băieții aleargă peste tot – niciodată nu se opresc din alergat, niciodată nu se uită înapoi, niciodată nu se uită înapoi, continuă să alerge, să alerge și să alerge. Acesta sunt eu – băiatul care aleargă.”

Din cele spuse de Ray Bradbury ajungem la concluzia că probabil cel mai bun mod de a face față la toate este “să încerci să te joci, să alergi”. Să nu ne oprim să punem prea multe întrebări ci să ne bucurăm de ceea ce există atunci când există, lăsând în urmă “hiatusurile” până când nu mai pot fi văzute.

Desigur întrebările și răspunsurile au locul lor și, cu siguranță, ar trebui să solicite măcar o parte din atenția noastră pentru că trebuie să asigurăm o anume stabilitate pe toată durata călătoriei prin viață.

Dar nu trebuie să omitem nicicând lecția pe care ne-o oferă copilul din noi, cel care preferă certitudinii joaca și răspunsurilor nevinovăția. Și acest copil știe că, uneori răspunsul nu este o soluție ci, mai degrabă, este o poantă.

Scott Weems, psiholog și doctor în neuroștiințe american, arată că: “creierul nostru lasă diferite idei să concureze între ele şi „să se lupte” pentru a obţine atenţie cu prioritate. Acest mod de funcţionare are beneficiile lui; de pildă, ne permite să raţionăm, să rezolvăm probleme, chiar şi să citim cărţi. În schimb, generează uneori conflicte, de exemplu atunci când încercăm să găzduim concomitent două sau mai multe idei neconcordante. Când se întâmplă aşa ceva, creierul are o singură soluţie: râsul.”

Aşadar, umorul este indisolubil legat de conflict şi ambiguitate, e răspunsul natural la starea de conflict şi confuzie din creier.

Când idei contradictorii se ciocnesc în mintea noastră – fără să ne dăm seama, de cele mai multe ori – creierul, bombardat cu informaţii care nu se potrivesc una cu alta, găseşte scăpare din ghearele incertitudinii în acest fenomen – umorul – care, astfel, capătă aspectul unui mecanism adaptativ. Sub presiunea râsului tensiunea se rupe.

În concluzie, răspunsul cel mai bun la întrebările vieții poate consta nu în căutarea unor întrebări mai bune sau răspunsuri mai bune ci, în căutarea unor glume mai bune. Și apoi, cu aceste glume, să umplem orice goluri de incertitudine o perioadă suficient de lungă pentru a lăsa săgeata timpului să facă ceea ce face cel mai bine: să anuleze nevoia unui răspuns.

Abordând această temă am și ocazia să-mi exprim recunoștința către acei prieteni de pe Facebook care postează glume de bună calitate și trebuie să recunosc că ele, pentru mine, constituie picături de fericire de care, îți doresc iubite cititorule, să ai și tu parte în număr cât mai mare!

Nu pot să închei fără să citez, la rândul meu, o glumă a poetului american Robert Frost, glumă ce mă amuză de câte ori o recitesc: „Banca este locul unde ţi se împrumută o umbrelă pe vreme frumoasă şi apoi îţi este cerută înapoi când începe să plouă.”

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.designluck.com/the-best-answer-to-lifes-questions/

2.www.descopera.ro/cultura/12346096-rasul-umorul-si-misterele-lor-in-cautarea-unor-explicatii-ale-stiintei

15 Jun

Știți cum să vă faceți zilele mai pline de speranțe?

„Întreaga înțelepciune umană se rezumă la două cuvinte: așteptare și speranță.”

Alexandre Dumas

 

Cu toții trecem prin momente când vedem lumea ca prin ochelari cu lentile murdare. Ele sunt momente când îți vine să te ascunzi, să te bagi în pat sau în cada de baie.

Din fericire pentru cei pe care îi iubim, pentru existența și viața noastră, există remedii cu ajutorul cărora se pot curăța lentilele ochelarilor și înlătura ceața care s-a lăsat.

Asemenea remedii ne recomandă unele conferințe TED, susținute de personalități care au avut succes în acest domeniu.

(TED = Technology, Entertainment, Design = Tehnologie, Divertisment, Design = o serie de conferințe globale susținute de o asociație americană non-profit, Fundația Sapling, organizate pentru a răspândi “ideile care merită promovate”)

  1. Tali Sharot (profesor de neuroștiințe cognitive în cadrul Departamentului de Psihologie Experimentală de la University College din Londra) – Schimbă-ți așteptările!

Uneori, pare imposibil să rămâi optimist în fața titlurilor zilei. Menționam câteva exemple în postarea precedentă. Cu toate acestea, puteți începe treptat să vă schimbați atitudinea, orientându-vă către ceea ce Tali Sharot numește “prejudecata optimistă”.

După cum explică ea, “Optimismul modifică realitatea subiectivă, modul în care noi vedem și așteptăm ca lumea să se schimbe. Dar poate schimba și realitatea obiectivă, acționând ca o profeție care aduce auto-satisfacție.”

Ce înseamnă asta? Când te trezești și crezi că va fi o zi proastă, te pregătești pentru ea. În acest fel, data viitoare când te surprinzi făcând o predicție sumbră, în primul rând trebuie să te feliciți că ai observat. Apoi, gândește-te la câteva lucruri care te așteaptă pe parcursul zilei – nu trebuie să fie mari – nu neglija plăcerea simplă, dar sublimă, a unui duș fierbinte, prima scurgere de cafea în ceașcă sau primele câteva note ale melodiei preferate – și astfel vei începe să-ți antrenezi creierul pentru a amplifica evenimentele pozitive în detrimentul celor negative.

  1. Paul Tasner (director general al firmei PulpWorks, Inc.) – Recunoaște faptul că îți poți schimba viața în orice moment!

Simți că este greu să te aștepți la ceva în viitor, pentru că totul pare prea previzibil?

Prima opțiune: renunță la inevitabil! (și dacă tot suntem la inevitabil, de ce nu îți compui epitaful?).

A doua opțiune: deschide-te către posibilitățile care există pentru oricine și la orice vârstă.

Inginerul Paul Tasner a fost “trezit” din reveria rutinei zilnice, la vârsta de 64 de ani, când a fost concediat. Întreaga lui viață de adult, a lucrat pentru alții, dar la vârsta de 66 de ani el a decis să devină antreprenor.

Californianul face acum ambalaje biodegradabile care ajută la combaterea crizei de poluare cauzate de materialele din plastic.

El spune: “Acum fac munca cea mai plină de satisfacții și mai semnificativă din viața mea. Spre deosebire de ceea ce majoritatea dintre noi cred, începerea unei afaceri nu este ceva care este mai bine de făcut atunci când suntem tineri. Antreprenorii mai în vârstă din SUA, atunci când lansează noi afaceri, au o rată de succes de 70%, comparativ cu 28% în cazul antreprenorilor mai tineri.”

  1. Andrew Solomon (psiholog și scriitor) – Caută înțelesuri în momentele cele mai provocatoare!

Pentru unii, pesimismul nu este o înclinație trecătoare, ci o perspectivă aproape constantă, cauzată de vremuri grele, poate chiar brutale. Dar chiar și evenimentele negative pot avea efecte pozitive, potrivit lui Andrew Solomon.

Solomon a transformat o copilărie marcată de agresiune și chin emoțional într-o viață orientată spre a-i ajuta pe alții să comunice propriile povestiri despre cum au crescut.

Sfatul său este: “Trebuie să luați traumele, să le includeți ca parte a vieții și să răspândiți cele mai grave evenimente ale vieții voastre într-o narațiune de triumf, evocând un sine mai bun, ca răspuns la lucrurile care produc durere.“

  1. Dave Isay (producător radio) – Ascultă povestea unei alte persoane!

Când te simți deprimat, te poate ajuta să-ți lași la o parte propriile gânduri și să-i asculți pe alții.

În 2003, Dave Isay a fondat societatea non-profit StoryCorps, cu sediul în New York, pentru a crea conexiuni interumane și a da atenție povestirilor oamenilor reali. Astăzi, peste 100.000 de persoane au înregistrat conversații cu cei dragi grație StoryCorps.

“După acest model vă puteți propune, în această săptămână și, poate și în următoarele, să rugați pe cineva – un membru al familiei, un prieten sau chiar un străin – să vă povestească despre un moment semnificativ din viața lui. Ascultați cu mare atenție!”

“Când auziți o poveste despre dragostea, despre înțelepciunea și curajul care umplu momentele cele mai importante ale oamenilor”, spune Isay, “uneori te poți simți ca și cum ai umbla pe pământ sfânt”.

  1. Elizabeth Gilbert (scriitoare) – Întoarce-te acasă”!

Descurajarea ta provine din faptul că ai fost lovit de prea multe ori? Elizabeth Gilbert înțelege foarte bine despre ce este vorba.

După succesul cu o carte, Eat, Pray, Love, a lansat o altă carte și, “a fost un fiasco”, spune ea.

“Am fost bine,” adaugă ea. “Voi fi întotdeauna în siguranță în fața uraganelor aleatoare ale rezultatelor, atâta timp cât nu uit niciodată locul căruia îi aparțin de drept”, spune Gilbert. Pentru ea “acasă” înseamnă actul propriu-zis de scriere. Nu obține recenzii bune, dar cărțile ei se vând foarte bine și de multe ori duc la solicitări de drepturi de a se produce filme după ele.

Cum poți să-ți găsești propriul centru de echilibru în mijlocul furtunii și avântului vieții? “Identificați lucrul sau lucrurile din această lume pe care le iubiți mai mult decât vă iubiți pe voi înșivă”, spune Gilbert. “Aceasta ar putea fi creativitatea, ar putea fi familia, ar putea fi o invenție, o aventură, o credință, un serviciu, sau plăcerea de a crește căței”.

  1. Keller Rinaudo (antreprenor în domeniul roboticii) – Adaugă ceva la lumea ta!

Ar putea părea cel puțin ciudat să rămânem veseli în fața numeroaselor mari probleme cu care ne confruntăm, cum ar fi, pentru a numi câteva, războaiele și conflictele armate, schimbările climatice și incidența continuă a bolilor grave.

“Dar, mai degrabă decât a fi tras în jos, ați putea dori să priviți în sus – către cer. Acolo se află dronele care bâzâie peste Africa și livrează sânge și plasmă populațiilor rurale greu accesibile” spune Keller Rinaudo.

El a creat Zipline International Inc. un sistem care folosește instrumente ce operează cu baterii și care furnizează consumabile de urgență spitalelor din Rwanda.

„Gândiți-vă pentru o clipă la know-how-ul practic, la creativitate, la munca în echipă și la ingeniozitatea care a făcut dintr-o idee o realitate – și știți că ideile care schimbă lumea “se coc” în jurul nostru. Inovația conduce la alte inovații care, la rândul lor,conduc la mai multe inovații”, spune Rinaudo.

„Înlocuiți o parte din timpul petrecut citind sau ascultând știrile cu o căutare de informații având cuvântul cheie “inovație” sau vizionați una dintre numeroasele inovații prezentate în conferințele TED” mai spune el.

  1. Candy Chang (artist) – Gândește-te la moartea ta ! (nu este vorba de o activitate morbidă)

După ce a murit o persoană apropiată, Candy Chang a avut inspirația să transforme o casă abandonată din orașul său (New Orleans) într-o tablă uriașă, pe care era o singură propoziție care trebuia completată:

“Înainte de a muri vreau să _________________”.

Pe măsură ce oamenii au încheiat propoziția cu răspunsuri cum ar fi: “calc pe linia internațională de schimbare a datei“, “cânt pentru milioane” sau “plantez un copac“, peretele s-a transformat dintr-un spațiu neglijat într-unul care leagă vecinii și le evidențiază speranțele și visurile.

După cum spune Chang, “În epoca noastră de distragere a atenției, este mai important ca oricând să găsim modalități de a menține perspectiva și să ne amintim că viața este scurtă și delicată. În acest fel, a vă gândi la toate lucrurile pe care le puteți realiza chiar acum – poate fi unul dintre cele mai înălțătoare lucruri pe care le puteți face.”

Speranțele vii sunt pentru oricine picături de fericire și sper să aveți parte de ele din belșug!

Don’t worry, be happy!

 

Sursa: ideas.ted.com/how-to-be-more-hopeful/

08 Jun

De fapt, lumea în care trăim nu este chiar așa oribilă pe cât credem!

Lumea în care trăieşti nu este definită de părerile celorlalţi despre lume, ci de felul cum tu o vezi, frumoasă sau urâtă, complexă sau simplă.”

Marius Török

 

Lucrurile merg rău și pare că se înrăutățesc, nu? Război, violență, dezastre naturale, corupție. Bogații devin din ce în ce mai bogați, iar cei săraci devin mai săraci și, “colac peste pupăză”, în lipsa unor măsuri drastice, vom termina în curând resursele energetice și de materii prime.

Aceasta este imaginea, bazată pe informațiile din mass-media, pe care cei mai mulți oameni o au și, îi îngrijorează.

Pentru exemplificare iată câteva titluri, luate la întâmplare, în una din zilele trecute, de pe “cel mai bun portal de știri”:

„Atacuri bolnave pe străzile României. Victimele vor efectua analize pentru HIV. Alertă națională” ;

„Lovitură pentru toată România! S-a negociat ÎN SECRET! Au anunțat acum”;

“Omenirea, la un pas de dezastru. Vladimir Putin amenință mutarea războiului în spațiu: Deasupra capului fiecăruia vor fi arme nucleare”.

Este adevărat că există multe lucruri oribile în această lume. De la cel de-al doilea război mondial numărul de decese în timpul conflictelor a fost în scădere dar, războiul din Siria a anulat această tendință. Terorismul este în creștere. Pescuitul excesiv și deteriorarea mărilor sunt cu adevărat îngrijorătoare. Lista speciilor pe cale de dispariție devine tot mai lungă.

În acest context, este foarte ușor să fii conștient de lucrurile rele care se întâmplă în lume, în timp ce lucrurile bune trec neobservate.

Miracolul nezgomotos al progresului uman este prea lent și prea fragmentat pentru a fi calificat vreodată ca știre.

Imaginile despre ororile lumii creează în conștiințele oamenilor o viziune care poate fi caracterizată ca fiind melodramatică. Ea este stresantă și înșelătoare.

Un studiu factual al lucrurilor, bazat pe date oficiale, arată că, marea majoritate a populației lumii se află undeva în mijlocul scalei veniturilor, poate că nu chiar la nivelul a ceea ce se consideră clasa mijlocie, dar nu e vorba nici de sărăcie extremă.

Dacă cineva ne-ar fi spus în 1990 că, în următorii 25 de ani, foametea din lume va scădea cu 40%, mortalitatea infantilă va scădea la jumătate și sărăcia extremă va scădea cu trei sferturi, poate că am fi spus că sunt elucubrațiile unui nebun naiv.

Dar acei nebuni au avut dreptate. Asta este ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.

Chiar dacă nu au fost îndeplinite toate obiectivele de dezvoltare ale mileniului, lumea a înregistrat un succes uluitor în ultimii 25 de ani. Iată câteva exemple (ONU):

  • Cel mai important obiectiv, cel de a reduce până în 2015 la jumătate numărul celor care în 1990 trăiau în sărăcie extremă, a fost atins cu cinci ani mai devreme.
  • Conform OMS (Organizația Mondială a Sănătății), succesul anual al vaccinului antigripal este evident, dacă avem în vedere că în 2004-2005 eficacitatea sa era de 10% iar în 2018 a atins eficacitatea de 40-60%.
  • În ultimele două secole, speranța de viață s-a dublat.
  • Între 1990 și 2015, proporția persoanelor subnutrite a scăzut de la 23,3% la 12,9%.
  • Rata mortalității infantile a scăzut cu mai mult de jumătate în ultimii 25 de ani – scăzând de la 90 la 43 decese la 1.000 de nașteri vii.
  • Vaccinarea a ajutat la prevenirea deceselor din cauza rujeolei, între 2000 și 2013, în aproape 15,6 milioane cazuri.
  • Progresele în materie de educație nu pot fi nici ele trecute cu vederea. Numărul copiilor neșcolarizați a scăzut de la 100 de milioane în urmă cu 15 ani la 57 de milioane astăzi.

Toate acestea arată că, deși nu în aceeași măsură în fiecare an dar, pas cu pas, de la an la an, lumea se îmbunătățește chiar dacă se confruntă cu provocări uriașe.

Revenind la perspectiva melodramatică asupra lumii, este de observat că ea nu este cauzată doar de informațiile primite ci și de modul în care funcționează creierul nostru.

Creierul este produsul a milioane de ani de evoluție și este “dirijat” genetic și de instinctele care au ajutat strămoșii noștri să supraviețuiască în grupuri mici de vânători și culegători.

Jinduim după zahăr și grăsimi, care erau surse vitale atunci când hrana era limitată dar, astăzi aceste pofte fac ca obezitatea să fie una dintre cele mai mari probleme de sănătate la nivel mondial.

În același timp, suntem interesați de cronicile mondene cu bârfă și dramatice, ele constituind unicele surse de știri și informații.

Acest apetit pentru drame dă naștere la păreri greșite și contribuie la crearea viziunii melodramatice asupra lumii.

Cu toate acestea, avem nevoie de aceste instincte dramatice pentru a da sens lumii noastre. Dacă am cerne fiecare informație și am analiza rațional fiecare decizie, o viață normală ar fi imposibilă.

Așa cum nu ar trebui să renunțăm total la zahăr și grăsimi, nu trebuie nici să cerem unui chirurg să elimine părțile din creierul nostru care se ocupă de emoții. Dar, trebuie să învățăm să controlăm aportul de dramă din viața noastră.

Instinctul nostru de a observa răul mai mult decât binele este legat de trei lucruri:

  • nu ne aducem aminte corect trecutul;
  • relatarea selectivă de către jurnaliști și politicieni;
  • sentimentul că atâta timp cât lucrurile sunt rele, este ciudat să spunem că există și îmbunătățiri.

Timp de secole, oamenii în vârstă și-au romanțat tinerețea și au insistat asupra faptului că lucrurile nu mai sunt ceea ce erau pe vremea tinereții lor. Această tendință de a ne aminti greșit trecutul este stimulată de veștile negative din întreaga lume care nu se termină niciodată.

Poveștile despre îmbunătățirile treptate fac rareori prima pagină în presă chiar și atunci când apar la un nivel semnificativ și afectează milioane de oameni. Și, datorită creșterii libertății presei și îmbunătățirii tehnologiei, auzim despre mai multe dezastre decât oricând.

Această informare îmbunătățită este ea însăși un semn al progresului uman, dar creează o impresie exact opusă.

A spune că lumea este mai bună nu este echivalent cu a spune că totul este bine, pentru că ar fi ridicol. Nu este totul bine.

Trebuie să avem îngrijorări atât timp cât există accidente aviatice, decese multe în rândul copiilor, specii pe cale de dispariție, schimbări climatice, xenofobie, dictatori nebuni, deșeuri toxice, jurnaliști în închisoare etc. și nu putem să ne relaxăm.

Dar, este la fel de ridicol să nu vedem progresele înregistrate. Pierderea ulterioară a speranței poate fi devastatoare. Când oamenii cred în mod greșit că nimic nu se îmbunătățește, ei pot pierde încrederea și în măsurile care de fapt funcționează.

Cum putem ajuta creierul să realizeze că lucrurile se îmbunătățesc?

Gândiți-vă la lume ca la un copil prematur foarte bolnav aflat într-un incubator. După o săptămână, starea lui se îmbunătățește, dar trebuie să rămână în incubator pentru că sănătatea lui este încă critică. Are sens să spui că situația copilului se îmbunătățește? Da. Are sens să spui că este rău? Da. A spune că “lucrurile se îmbunătățesc” înseamnă că totul este bine și nu trebuie să ne facem griji? Deloc: este atât rău cât și mai bine.

Acesta este modul în care trebuie să ne gândim la starea actuală a lumii.

Când auzim ceva oribil, trebuie să rămânem calmi punându-ne întrebarea: dacă ar fi existat o îmbunătățire pozitivă, aș fi auzit despre ea? Chiar dacă ar fi existat sute de îmbunătățiri mai mari, aș fi auzit de ele?

Asta ar fi atitudinea cea mai potrivită. Ca o dietă sănătoasă și exercițiile fizice regulate, ea poate și ar trebui să devină o parte din viața noastră de zi cu zi.

Începeți să o exersați și veți lua decizii mai bune, veți fi atenți la pericolele și posibilitățile reale și veți evita să fiți în permanență sub semnul întrebării cu privire la lucrurile greșite.

Și, de ce nu? Toate acestea înseamnă picături de fericire și nu de amărăciune.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/good-news-at-last-the-world-isn-t-as-horrific-as-you-think

2.www.theguardian.com/books/2018/feb/26/further-reading-steven-pinker-books-to-make-you-an-optimist

3.www.theguardian.com/science/occams-corner/2018/jan/15/flu-jab-modern-miracle

4.www.theguardian.com/global-development/2015/jul/06/united-nations-extreme-poverty-millennium-development-goals

01 Jun

“Teoria celor patru arzătoare” ne poate  ajuta să menținem echilibrul între viața profesională și cea privată!

Nu există echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Există decizii de muncă-viaţă personală, le iei şi ele au consecinţe.”

Jack Welch

 

O modalitate de a ne gândi la echilibrul între viața profesională și cea privată este folosind un concept australian, prezentat de scriitorul american David Sedaris, sub numele de “Teoria celor patru arzătoare“.

Conceptul poate fi explicat astfel:

Să ne imaginăm propria noastră viață ca pe o mașină de gătit cu patru arzătoare (pe gaz sau electrice). Fiecare arzător simbolizează o zonă importantă a vieții noastre.

1.Primul arzător  reprezintă familia.

2.Al doilea arzător  sunt prietenii.

3.Al treilea arzător  este propria sănătate.

4.Al patrulea arzător  este munca.

“Teoria celor patru arzătoare” spune că “pentru a avea succes, trebuie să decuplați unul dintre arzătoarele voastre. Și, pentru a fi cu adevărat de succes, trebuie să decuplați două.”

Prima întrebare care ne-o punem în mod firesc, legat de această teorie, este dacă nu cumva există o cale de a o ocoli?

Dacă nu găsim o asemenea cale, și în mod cert ea nu există, ar urma să ne întrebăm dacă reușim să ținem simultan toate cele patru arzătoare  în funcțiune?

Dacă nici asta nu merge, poate putem să combinăm într-o singură categorie două arzătoare, de exemplu familia și prietenii? Sau poate putem combina sănătatea cu munca?

Soluțiile sugerate de întrebările acestea nu sunt însă altceva decât încercări de a escamota adevărata problemă: viața este plină de compromisuri și atingerea întregului nostru potențial într-o parte nu prea este posibilă fără a neglija o altă parte.

Dacă vrem să excelăm în profesie și în căsnicie, atunci prietenii și sănătatea ar putea să sufere.

Dacă dorim să fim sănătoși și să reușim ca părinți, atunci s-ar putea să fim constrânși să ne reînnoim ambițiile privind cariera.

O soluție ar mai putea fi împărțirea timpului în mod egal, între cele patru arzătoare  dar, trebuie să acceptăm ideea că niciodată nu vom atinge întregul nostru potențial în toate zonele date.

De fapt, vrem nu vrem, suntem forțați să alegem între a trăi o viață mai puțin echilibrată dar performantă într-o anumită zonă sau preferăm o viață echilibrată dar care nu maximizează potențialul nostru într-o anumită zonă.

Având în vedere toate acestea, ce soluții acceptabile ar exista? Se pare că ar fi trei opțiuni:

  1. Externalizați arzătoare!

Externalizarea unor activități din viața noastră nu este o noutate. De multă vreme externalizăm unele dintre activitățile mai neînsemnate.

Cumpărăm fast-food, ca să nu trebuiască să gătim. Mergem la curățătorii chimice pentru a economisi timp cu spălatul rufelor. Apelăm la ateliere de reparații, chiar dacă ne pricepem la mașini, ca să nu trebuiască să o reparăm pe a noastră.

Acest gen de externalizări ne permite să economisim timp și să-l cheltuim în altă parte. Putem oare aplica aceeași idee unuia dintre arzătoarele  vieții noastre și să eliberăm astfel timp pentru a ne concentra pe celelalte trei?

Evident, pe principiul “dacă n-ar ar fi nu s-ar povesti”, răspunsul este DA.

Munca este cel mai bun exemplu. Pentru multe persoane, ea este cel mai fierbinte arzător. Ele își petrec cu munca cea mai mare parte a timpului.

Antreprenorii și oamenii care au propria afacere pot externaliza acest arzător  prin angajarea unor salariați.

Părinții care lucrează sunt deseori forțați să “externalizeze” arzătorul care reprezintă familia, prin lăsarea copiilor în îngrijire la creșe sau prin angajarea unui babysitter. Părinții plătesc pe altcineva pentru a menține arzătorul  în funcțiune în timp ce își folosesc timpul în altă parte.

Avantajul externalizării este că putem menține arzătorul  fără să folosim timpul cu el.

Există însă și un dezavantaj major: “autoexcluderea din ecuație”. Este posibil ca antreprenorii, artiștii, creatorii ș.a. să se simtă plictisiți și fără țel dacă nu ar avea nimic de lucrat în fiecare zi. În același timp, orice părinte ar prefera să petreacă mai mult timp cu copiii decât să renunțe la îngrijirea lor.

  1. Adoptați constrângeri!

Una dintre cele mai frustrante aspecte ale “Teoriei celor patru arzătoare” este că pune în lumină potențialul nostru neexploatat.

Devine ușor să gândim: “Dacă aș avea mai mult timp, aș putea să câștig mai mulți bani sau să fiu în formă sau să petrec mai mult timp acasă”.

O modalitate de a gestiona această problemă ar fi să ne îndreptăm atenția de la dorința de a avea mai mult timp la folosirea la maximum a timpului de care dispunem.

Cu alte cuvinte, să ne acceptăm limitările. Trebuie să ne întrebăm: “Presupunând un anumit set de constrângeri, cum pot fi cât mai eficient posibil?”

De exemplu:

1.Presupunând că pot lucra doar între orele 9 și 17, cum pot face cât mai mulți bani posibil?

2.Presupunând că pot scrie doar 15 minute în fiecare zi, cum pot finaliza cartea cât mai repede posibil?

3.Presupunând că pot să mă antrenez doar 3 ore pe săptămână, cum pot obține cea mai bună formă posibilă?

Acest gen de întrebări ne atrage atenția către ceva pozitiv (obținerea de maximum din ceea ce avem la dispoziție), mai degrabă decât către ceva negativ (ne facem griji că nu avem suficient timp). În plus, limitările bine concepute ne pot îmbunătăți performanța și ne pot ajuta să nu ne mai amânăm obiectivele.

Nici de data aceasta nu putem trece cu vederea unele dezavantaje. De exemplu, acceptarea constrângerilor înseamnă acceptarea ideii că astfel lucrăm la un nivel inferior potențialului de care dispunem.

  1. Aveți în vedere „sezoanele” vieții!

O a treia modalitate de a vă gestiona cele patru arzătoare  este prin luarea în considerare a sezoanelor vieții.

Asta ar însemna ca în loc să căutăm permanent echilibrul perfect între viața profesională și viața personală, să avem în vedere că o viață de om poate fi împărțită “în sezoane”.

Importanța arzătoarelor  proprii se poate schimba pe parcursul vieții. La vârsta de 20 până la 30 de ani, în lipsa unei familii, se ajunge mai ușor la sala de sport și se urmăresc mai din plin ambițiile privind cariera. Arzătoarele  sănătății și muncii pot fi la maximum.

Câțiva ani mai târziu, după întemeierea unei familii, brusc, arzătorul pentru sănătate începe să “pâlpâie”, în timp ce arzătorul  familiei primește mai mult gaz.

După încă un deceniu se pot revigora relațiile cu vechii prieteni sau se poate urmări o anume idee de afaceri care fusese “trecută pe linie moartă”.

Nu trebuie să renunțăm pentru totdeauna la visurile noastre însă, așa cum spuneam, viața rar ne permite să menținem în același timp toate cele patru arzătoare. Poate că trebuie să renunțăm la ceva într-un sezon. Putem face totul într-o viață, dar nu toate în același timp.

În multe cazuri, putem obține mai mult, implicându-ne într-o anumită direcție câțiva ani, în loc să depunem un efort călduț, poate toată viața.

“Teoria celor patru arzătoare” dezvăluie un adevăr cu care trebuie să se confrunte toată lumea: nimănui nu-i place să i se spună că nu poate avea totul dar, toată lumea are constrângeri privind timpul și energia.

Fiecare alegere are un cost. Eu sper că tu, iubite cititorule, ai făcut sau vei face alegerea care implică cele mai mici costuri beneficiind astfel de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/the-downside-of-work-life-balance

2.www.newyorker.com/magazine/2009/08/24/laugh-kookaburra