16 Nov

Nu atenția și gloria trebuie să ne dirijeze viața!

„Astăzi toată lumea vrea să se acopere de glorie şi mulţi se acoperă de ridicol.”

Honoré de Balzac

 

Există un paradox care în momentul de față îi pune în încurcătură pe psihologi: în ultimii 50 de ani, în ciuda creșterii însemnate a nivelului de viață în lumea occidentală, fericirea a rămas la același nivel, iar bolile mintale, tulburările de anxietate, narcisismul și depresia au crescut.

Printre primele lucruri pe care le învață cei care studiază marketingul este faptul că frica se vinde. Dacă o persoană ajunge să se simtă inadecvată sau inferioară, ea se va strădui să cumpere ceva pentru a se simți mai bine. De aceea, un sistem capitalist creează în mod constant piețe pentru orice și promovează o societate în care oamenii se simt în mod constant inadecvați și inferiori.

Este amuzant faptul că multă lume care călătorește în lumea a treia susține că acolo oamenii sunt „mai fericiți”. Această observație este folosită uneori ca un fel de îndemn, pornind de la premisa că am putea fi cu toții la fel de fericiți dacă am ști cum să trăim cu mai puțin (sâc!).

Acest lucru este complet greșit. Oamenii săraci din societățile respective nu sunt mai fericiți ci sunt pur și simplu mai puțin anxioși și mai puțin stresați. În lumea lor nu le pasă de câți prieteni au sau dacă și-au cumpărat sau nu cel mai recent obiect la modă.

Ei sunt mult mai orientați spre familie și către comunitate. De asemenea, acceptă mai mult social și mai puțină anxietate socială pentru că așa trebuie să fie, așa supraviețuiesc. Toate acestea reprezintă exact acele aspecte la care sistemul nostru a renunțat pentru a-și câștiga abundența în lumea materială.

Romancierul, eseistul și jurnalistul britanic Alain de Botton a abordat acest subiect în cartea sa Status Anxiety (2004), apărută și în limba română la editura Vellant în acest an. “În secolele trecute”, spune el, „oamenii știau unde se încadrează în privința ordinii sociale. Dacă te-ai născut țăran, știai că ești țăran. Dacă te-ai născut lord, știai că ești un domn.”

Nu a existat nicio mobilitate sau oportunitate pentru a se putea schimba ceva și, astfel, nu a existat niciun stres privind viitorul. Nefiind responsabil pentru drepturile tale dobândite prin naștere, le-ai acceptat și ai mers mai departe.

Într-o societate meritocratică însă lucrurile stau altfel. Într-o meritocrație, faptul că ești sărac sau dacă dobândești succes și apoi îl pierzi, nu este un accident. Este mai rău. E vina ta. Tu ești cel care a pierdut totul.

Acest lucru îi determină pe oameni să trăiască agitați de o frică constantă față de inadecvare; toată agitația lumii este motivată de o anxietate privitoare la statutul de bază.

De Botton nu susține că societățile feudale sau societățile sărace erau cumva mai bune. El spune pur și simplu că, atunci când o societate trece de la feudal și nevoiaș la meritocratic și bogat, prețul pe care îl plătesc oamenii pentru a ajunge la acel nivel crescut de viață și mobilitate socială este o creștere a stresului și a anxietății.

La urma urmei, cu cât este mai mare oportunitatea, cu atât este mai mare anxietatea de a o nu risipi cumva. Astfel ne stresăm să avem note mai bune la facultate, să obținem un loc de muncă mai bun, să întâlnim oameni mai atrăgători, să avem hobby-uri mai cool, să facem mai mulți prieteni, să fim mai plăcuți și mai populari. Să ne mulțumim cu ceea ce avem, pare a nu mai fi suficient.

Astăzi trăim cu mai multe informații decât în orice alt moment din istoria umană. Potrivit Google, Internetul produce la fiecare doi ani la fel de multe informații ca în tot restul cumulat al întregii istorii umane. Și tot acest potop de informații este accesat instantaneu de toți. Este cu adevărat uimitor.

Dar atunci când combinăm un astfel de flux de informații cu un sistem capitalist, un efect secundar obținut este o populație căreia, într-o infinitate de moduri, nu îi este suficient de bine.

Încă de la începutul anilor 1900, a devenit populară sintagma „Ținem pasul cu Ioneștii”. Ea descrie efectul dăunător al consumerismului și mai pronunțat din zilele noastre. Vecinii și-au luat o mașină nouă, așa că acum simțim că și noi avem nevoie de o mașină nouă. Cumnatul a procurat bilete pentru întreg sezonul la meciurile echipei locale de fotbal (CFR Cluj), așa că și tu ai nevoie de bilete pentru tot sezonul. Colegul și-a rezervat loc pentru o călătorie în China, așa că acum și tu ar trebui să călătorești undeva într-un loc exotic.

Cei mai mulți dintre noi nu suntem suficient de sensibili pentru a simți aceste tipuri de invidie în mod conștient. Dar, din păcate, „Ținerea pasului cu Ioneștii” ne afectează pe toți, indiferent dacă ne dăm sau nu seama. În mod constant, ne comparăm în mod inconștient pe noi cu alții. Un rol important îl joacă aici și modul în care ne definim pe noi înșine, indiferent dacă vrem sau nu.

Așadar azi, grație și Internetului, este imposibil să nu observăm, în mod constant, că undeva, cineva face ceva mult mai “cool” decât noi. Nu se poate trece cu vederea că oarecum, ca o ironie amară, Internetul de asemenea are printre alte caracteristici și o anumită inadecvare și nesiguranță.

Cu toate acestea, pe Internet, apar mereu tot felul de persoane insistând și îndemnând la crearea unor cariere personalizate bazate pe dezvoltarea pasiunilor. După părerea lor, asemenea cariere ar trebui să însemne un brand personal, în afara oricărei grilei, care să realizeze ceva “nebun” și apoi totul să apară pe bloguri special create.

De fapt, nu este exclus ca unele dintre aceste persoane să nu câștige bani în modul recomandat. Strădania lor este de a se face și ei remarcați ca și cum ar spune: „Sunt special.”; „Sunt unic.”; „ Fac ceva diferit.”; „Uită-te la mine. Sunt diferit, nu?”

Nu este rău să fii deosebit dar nu acolo sunt nevoile noastre reale. Nu este o condiție necesară și suficientă pentru bunăstarea noastră generală.

Dacă toată lumea ar renunța la jobul tradițional și ar încerca să monetizeze, de exemplu un blog despre “tighelire”sau despre “cum se cresc iepurii de casă” sau despre o aplicație care contorizează zilnic te miri ce, economia reală ar ajunge la un blocaj.

Firescul lucrurilor înseamnă că unii oameni “sunt făcuți” să fie singuri și excentrici iar alții sunt “cablați” pentru rutină. Unii se bucură să-și asume riscuri altora le place stabilitatea.

Deși este din ce în ce mai greu de realizat, există ceva admirabil în ceea ce privește găsirea satisfacției și anume în plăcerile simple și cotidiene ale vieții. Dacă nu găsim plăcere în lucrurile  simple sau în lumea din care facem parte, atunci nu vom găsi plăcere nicăieri.

A fi special nu este atât de special în sens pozitiv. Dimpotrivă poate însemna în continuare frustrare și singurătate. Nu trebuie să ne vindem singuri de dragul atenției și gloriei false. Asta nu înseamnă că atenția și gloria ar fi greșite, dar nu ele ar trebui să ne dirijeze viața. În fond nu trebuie să dovedim nimănui nimic, nici chiar nouă înșine.

În schimb, dacă ne concentrăm pe simplitate, pe nuanță, dacă încetinim și “respirăm adânc” și nu uităm să zâmbim avem șanse la multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

getpocket.com/explore/item/being-special-isn-t-so-special

09 Nov

Putem fi răbdători într-o lume plină de nerăbdare?

„Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: Nerăbdarea şi Lenea.”

Franz Kafka

 

Probabil că nu există curs introductiv de psihologie care să nu pomenească de „cutia Skinner”. Este vorba despre o metodă de cercetare faimoasă din zilele de aur ale cercetării psihologice.

O asemenea cutie funcționează astfel: în ea este pus un șobolan sau un alt animal mic, care are “la dispoziție” o pârghie și un mic bol de alimentare. Șobolanul adulmecă prin cutie și întâmplător va împinge și pârghia. Asta va face să îi apară o „recompensă” (de exemplu zahăr) în bolul de alimentare.

Șobolanii își dau seama repede că împingând pârghia obțin o gustare delicioasă, așa că vor continua să o facă.

Dar apoi, la un moment dat, nu se mai dă șobolanului mâncarea delicioasă. Asta îl enervează și va lovi pârghia din nou și din nou, încercând frenetic să obțină tratamentul pe care îl cunoaște deja până când, după ce se va epuiza, va renunța și se va resemna.

Cutia Skinner a demonstrat ceva fundamental și pentru comportamentul uman: dacă ceva ne face să ne simțim bine, îl vom repeta din nou și din nou și, în cele din urmă, va crește în noi sentimentul că avem dreptul la acel lucru plăcut, că merităm să simțim respectiva plăcere. Merităm să fim răsplătiți. Iar atunci când recompensa ne este luată, suntem cuprinși de o criză de furie.

Astăzi, viața este plină de cutii Skinner: telefonul, televizorul, calculatorul ș.a. sunt cutii Skinner. În fiecare zi, din toate acestea primim mici pachete de plăcere, care ne sunt livrate printr-o apăsare de buton. Și cu cât aceste pachete de plăcere sunt mai multe, cu atât ne impacientăm mai mult atunci când recompensa dorită nu ne parvine.

Părinții își dojenesc mereu copiii încercând să exerseze răbdarea, îi fac să aștepte un pic mai mult, pentru a întârzia satisfacția și a se concentra pe consecințele pe termen lung ale răbdării, în loc de a urmări recompense pe termen scurt.

Cu toate acestea, ca adulți, glorificăm nerăbdarea. Afirmații de genul „Sunt atât de ocupat!”, „Nu am timp pentru asta!” au devenit un „laitmotiv”. Foarte mulți fac șapte lucruri în același timp și le fac pe toate prost. De ce? Pentru că nu pot aștepta! Nimic nu poate aștepta! Avem nevoie de rezultate, ACUM!

Mulți oameni confundă răbdarea cu abilitatea de a aștepta ceva. Răbdarea nu înseamnă doar așteptarea pur și simplu a unei recompense, ci atitudinea noastră față de așteptare.

De exemplu, s-ar putea să așteptăm pizza pe care am comandat-o acum o oră, dar putem face acest lucru într-unul din două moduri:

1.Răbdători – lucrând cu calm la un proiect, citind o carte etc. și salivându-ne când ne gândim la deliciul ce urmează;

2.Nerăbdători – umblând prin casă, sunând restaurantul (din nou!) și mestecându-ne gulerul tricoului pentru a ne calma senzația de foame.

Evident, prima opțiune este mai bună decât cealaltă pentru toată lumea: pentru noi, pentru persoana care ne va livra pizza și pentru tricoul care va scăpa cu gulerul întreg.

Dar dovezile sugerează că lucrurile se înrăutățesc și devenim din ce în ce mai nerăbdători.

Societatea modernă a devenit propria sa cutie Skinner. În loc de pârghii, apăsăm butoane – unele reale, altele virtuale, multe imaginare. Recompensele ce ni se oferă sunt opțiuni interminabile de divertisment, interacțiune socială, pornografie, livrări de produse în aceeași zi, noi seturi de mobilier … Și totul este literalmente la îndemâna noastră, 24/7.

În numele comodității, piața continuă să promită o lume în care nu mai trebuie să așteptăm, o lume în care orice ne dorim obținem repede. Aceste servicii și dispozitive acționează asupra noastră ca o cutie Skinner virtuală, făcându-ne mai puțin răbdători și mai irascibili atunci când lucrurile nu merg bine.

Avantajul comodității este de scurtă durată. Dezavantajul este constant și perpetuu și atunci când ne optimizăm viața pentru comoditate, ne setăm pe noi înșine pentru un sentiment aproape constant de iritare.

Ne irită viteza de încărcare a paginilor web dacă nu este sub 3 secunde, ne irită timpul de livrare a unor produse la domiciliu și să nu mai vorbim de furia rutieră care este în creștere etc., etc…

Comportamentul uman este determinat în principal de evitarea riscurilor. Și toate aceste experiențe cu doze mici de plăcere, sunt „livrate la cerere și la timp” (sau banii înapoi!) cu o regularitate de așa manieră încât am fost tentați să credem că au un risc zero și toate aduc recompense.

Fără să ne dăm seama, am fost îndreptați către un fel de eroare psihologică, crezând că tot ce este bine ar trebui să fie ușor și convenabil.

Între timp, experiențele cu adevărat valoroase în viață – cele care necesită cea mai mare răbdare – cu siguranță nu sunt garantate. Ele implică disconfort și risc. Deci, de ce să riscăm? Pentru că tocmai aceste disconforturi ne împing către adevăratele recompense din viață iar adevăratele recompense necesită paciență.

Se poate exersa paciența? Evident răspunsul este afirmativ. Liniștirea este cheia. Fizicianul, matematicianul și filosoful francez Blaise Pascal spunea: „Toate problemele umanității decurg din incapacitatea omului de a sta liniștit singur într-o cameră.”

Și pentru că îi dăm crezare, este important să ne dezvoltăm această capacitate de a sta liniștiți cu noi înșine și cu propriile noastre gânduri. În afară de reducerea stresului și a anxietății, găsirea momentelor de liniște în viața noastră crește creativitatea, ne face mai productivi și, de asemenea, ne ajută să rămânem cu picioarele pe pământ în privința emoțiilor noastre.

Și plimbările pot fi bune pentru dobândirea liniștii. O plimbare de 15 minute după-amiază, fără telefon și fără mesaje, ne oferă o liniștire semnificativă și clarificarea gândurilor.

Desigur, cea mai bună cale de a obține liniștirea este somnul. Cercetările arată că atunci când suntem nedormiți și epuizați, devenim nerăbdători și iritabili, luăm decizii proaste, devenim egoiști și convinși că suntem neîndreptățiți. Altfel spus, nesomnul ne apropie mai mult de șobolanii din cutiile Skinner decât de statutul de oameni raționali.

Pentru exersarea pacienței este necesară și dezvoltarea unei mai bune conștientizări de sine privind nerăbdarea noastră. Iată câteva modele de introspecție:

-Ești chiar supărat pe omul care întârzie cu pizza sau este ceva ce pornește de la faptul că simți că nu ai prea mult control în viața ta și dept urmare te afirmi doar în situațiile în care simți că ai controlul?

-Ești enervat pentru că partenerul/partenera nu curăță firimiturile de pe masă sau te simți puțin ignorat și încerci astfel să îți dai importanță?

-Crezi că sărmanul individ care se deplasează lent pe banda rapidă este un idiot fără creier sau ar putea fi faptul că îți urăști job-ul și naveta pe care o ai de făcut în fiecare zi și te răzbuni în gând pe șoferul din fața ta?

Cea mai mare parte a nerăbdării noastre este determinată de un simț al drepturilor adânc înrădăcinat. Nu putem însă ști ce se întâmplă cu alți oameni. Poate tipul cu pizza a avut un accident de mașină. Poate că partenerul/partenera nu a dormit noaptea trecută, deoarece este neliniștit(ă) din cauza unei probleme de serviciu. Poate șoferul lent din fața noastră este un veteran de 90 de ani din al doilea război mondial, care și-a riscat viața, a învins fascismul, a eliberat lagărele de concentrare și a salvat mii de oameni de la o crimă în masă înregimentată și sistematică.

În toate aceste cazuri manifestarea nerăbdării noastre este de-a dreptul penibilă și ar fi extrem de util să o evităm.

Manifestarea nerăbdării în așteptarea unor recompense nu face cinste omului rațional.

Adevăratele recompense în viață sunt cele care aduc vieții noastre cel mai mult sens, iar sensul poate fi găsit oriunde. Însă cel mai adesea ele se regăsesc în târâitul lent, metodic, spre o destinație mare pe termen lung – și cu cât este mai mare destinația, cu atât mai puțin observabile sunt sincopele de pe parcurs. Este vorba, în fond, de calea spre picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

  1. markmanson.net/how-to-be-patient?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits
  2. psychologies.ro/cuvant/skinner-burrhus-frederic
02 Nov

“Banii nu îmi pot cumpăra dragoste”

Ține ochii bine deschiși înainte de căsătorie și pe jumătate închiși după aceea.”

Benjamin Franklin

 

În titlul de mai sus, fanii Beatles vor recunoaște desigur titlul cântecului favoriților lor “Money can’t buy me love” (www.youtube.com/watch?v=srwxJUXPHvE).

Cele ce urmează, inspirate de o istorioară, apărută prima dată în luna octombrie pe site-ul Deep English, subliniază foarte bine ideea din celebrul cântec.

Ca orice tată iubitor, Mukesh Ambani și-a dorit ca nunta fiicei sale Isha să fie cea mai fericită zi din viața ei. Ca regulă generală, căsătoria este o treabă scumpă. Acest lucru nu l-a deranjat pe Mukesh. Fiind cel mai bogat bărbat din India, era hotărât ca fiica lui să aibă parte de o nuntă în stil mare.

Nunta lui Isha a fost într-adevăr ca un basm. A participat inclusiv Hilary Clinton și a cântat inclusiv Beyonce. Unirea lui Isha și soțul ei Anand Piramal a fost un show spectaculos de bogăție. S-a zvonit că ar fi costat uimitoarea sumă de 100 de milioane de dolari, mai mult decât prețul biletului prevăzut de Elon Musk pentru o călătorie în jurul Lunii (aproximativ 80 de milioane de dolari). Din cauza costului uriaș, unele voci i-au pus nunții eticheta de ceva de prost gust.

În ciuda faptului că o mare parte a populației trăiește în sărăcie, nunțile rămân o mare afacere în India și nu cred că greșesc prea mult dacă adaug că și în alte părți (nu spun unde).

Chiar dacă nunta unei fiice înseamnă pentru unele familii indiene o groază de bani, un fel de faliment, ele plătesc cu plăcere costul respectiv pentru că este vorba de “a ține pasul cu familia Jones” (în termenii noștri ar însemna “a ține pasul cu familia Ionescu”) și de a salva aparențele. Mulți au văzut nunta de lux a lui Isha și Anand ca pe ceva către care să aspire și nu ca o afișare vulgară a excesului.

Așa cum ziceam, nunțile elaborate nu sunt specifice Indiei. La o nuntă din Kazahstan, “tortul miresei” a produs uimire și a stârnit admirația oaspeților. El a avut diametrul de 3 metri, înălțimea de 4,2 metri (împreună cu căruciorul pe care era amplasat). Greutatea sa aproximativă a fost de 1500 kg. Tortul, reprezentând un castel, a avut chiar și piese în mișcare, inclusiv o trăsură trasă de cai, în miniatură, care a adus figurinele reprezentând mirii la ușa din față a castelului. El a costat 179.000 de dolari.

„Banii n-aduc fericirea”, iar acest lucru, conform unor cercetări este valabil mai ales în privința banilor cheltuiți pentru nunți. Planificarea unei nunți de vis poate fi un efort costisitor, dar se pare că cu cât nunta este mai puțin costisitoare, cu atât este mai probabil ca ea să ducă la o căsnicie durabilă.

Deși revistele speciale pentru mirese și companiile de diamante continuă să susțină ideea că nunțile trebuie să fie de basm, cercetătorii au ajuns la concluzia că pentru o căsnicie durabilă este benefic contrariul.

Profesorii de economie Andrew Francis-Tan și Hugo M Mialon au ajuns la această concluzie după ce au intervievat 3.000 de persoane căsătorite din SUA și au descoperit că există anumite caracteristici care măresc probabilitatea de divorț.

Potrivit studiului, suma pe care cuplurile o cheltuiesc pe un inel de logodnă și pe ceremoniile asociate este invers proporțională cu durata căsniciei.

Aceasta a fost o veste bună pentru Shreya, fiica omului de afaceri indian Ajay Munot. Când ea și-a anunțat nunta, tatăl a nesocotit tendința de a pregăti o ceremonie extravagantă.

Potrivit cotidianului indian Free Press Journal, Ajay Munot, un comerciant de țesături și de grâu, a construit o colonie pentru persoanele fără adăpost, în care fiecare locuință are între 12 și 20 mp, are două ferestre, două uși, un minim de mobilier, este zugrăvită și are asigurată alimentarea cu apă potabilă și electricitate.

Omul de afaceri indian, în loc să cheltuiască peste 93.000 de lire sterline pentru nunta fiicei sale, a donat 90 de asemenea locuințe unor persoane fără adăpost.

El a atașat trei reguli stricte cadoului său de nuntă mai puțin obișnuit. Oamenii cărora urma să li se dea locuințele trebuiau să fie săraci, să provină dintr-o mahala și să nu aibă vicii.

După nunta lor, modestă dar frumoasă, mireasa și mirele au înmânat cheile noilor case beneficiarilor. Fiica lui Ajay a declarat că acest cadou de nuntă al tatălui ei este un cadou de nuntă minunat și a făcut-o foarte fericită.

Marele gest al lui Ajay a făcut senzație în India și pare să fi dat un exemplu strălucitor. Alți tați sunt acum dornici să facă donații caritabile pe post de cadouri de nuntă.

Acest lucru este lăudabil pentru că dacă, așa cum cântau The Beatles, „Banii nu-mi pot cumpăra dragoste”, aceeași bani pot ajuta la schimbarea în bine a vieții unor oameni.

Se mai poate adăuga în concluzie că, dacă nu suntem adepții exceselor de genul celor de mai sus și nu suntem oamenii exagerărilor vulgare, ne-am asigurat pe termen mai lung câteva picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.deepenglish.com/

2.www.businesstelegraph.co.uk/wedding-excess-has-reached-giddy-new-heights/

3.www.alux.com/businessman-spent-daughters-marriage-budget/

4.boingboing.net/2018/01/18/this-is-what-a-wedding-cake-fo.html

5. www.insider.com/study-couples-who-spend-more-on-weddings-more-likely-to-get-divorced-2018-7