28 Dec

Putem să ne schimbăm viața începând cu anul 2020?

Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.”

Dalai Lama

 

Începuturile de an sunt generatoare de optimism pentru că mulți oameni doresc “să o ia de la capăt”, cu proiecte noi și prin implementarea în viața proprie a unor obiceiuri noi.

Cercetările arată că cel mai bun mod de a aduce o schimbare în viața cuiva este prin crearea de rutine noi și utilizarea lor până când devin obiceiuri.

Modul în care ne asigurăm că un comportament nou devine un obicei este repetarea lui din nou și din nou, până când “prinde rădăcini”.

Care obiceiuri dorim să ne marcheze de acum înainte viața depinde de fiecare dintre noi, de dorințele și speranțele noastre de viitor.

În orice caz, probabil că următoarele 12 obiceiuri pot intra cu succes în topul celor care s-a dovedit științific că ne pot schimba viața.

De ce tocmai 12? Pentru că anul are 12 luni și în fiecare lună putem transforma un comportament nou în obicei.

1.Fă din studiu un obicei!

Nu contează ce anume, din ce domeniu sau cât de simplu sau dificil este ceea ce studiezi. Învățând ceva nou îți reîncarci mintea și asta te face să te simți mai competent.

Cei mai de succes și mai deștepți oameni din lume sunt persoane care învață în mod constant și deliberat.

Majoritatea oamenilor își petrec cea mai mare parte a timpului „muncind” și “făcându-și treaba”. Puțini sunt cei care își rezervă timp și pentru perfecționare, măiestrie, citit, frecventarea unor cursuri și învățare.

Învățarea nu numai că ne permite să progresăm, dar ne permite, de asemenea, să fim în actualitate. Dacă dorim să obținem sau să îmbunătățim orice în viață, învățarea este o cerință. Învățarea ne ajută să evităm greșelile, să reușim mai repede, să ne adaptăm mai bine la schimbări, să înțelegem mai bine oamenii și lucrurile.

În fond, toate comportamentele noastre, tot ceea ce știm să facem sunt rezultatul învățării. Chiar și modelele noastre de gândire sunt învățate.

2.Nu mai asculta de amigdala ta!

Amigdala face parte din sistemul limbic al creierului, care este responsabil pentru procesarea emoțiilor, inclusiv detectarea fricii și pregătirea corpului nostru pentru un răspuns de urgență.

Răspunsul „luptă sau fugi” este reacția tipică generată de amigdala cerebrală. Când organismul nostru percepe o amenințare, amigdala trage alarma, eliberând o mulțime de substanțe chimice în organism. Atunci hormoni de stres precum adrenalina și cortizolul inundă sistemul nostru, pregătindu-ne pentru răspunsul de „luptă sau fugă”.

Altfel spus, amigdala cerebrală este responsabilă de ținerea ta în siguranță.

Dar uneori, apare oportunitatea să faci pași îndrăzneți și să te miști cu încredere. Chiar dacă vei simți frică să faci acei pași, fă-i! Semnalul de frică primit nu este altceva decât amigdala ta care își face treaba.

3.Ține un jurnal!

Gândurile așternute pe hârtie ajută la ținerea la distanță a pesimismului și a îngrijorării. Dacă ele sunt gânduri de recunoștință este cu atât mai bine.

Ținerea unui jurnal are o listă din ce în ce mai mare de beneficii. Este benefică atât pentru sănătatea mintală, cât și pentru cea fizică. Are efecte terapeutice și poate reduce anxietatea și depresia.

Jurnalul ajută la eliberarea de emoții și aduce mai multă claritate și libertate a gândurilor. Ținerea unui jurnal poate ajuta, de asemenea, la reamintirea și fixarea celor învățate și poate îmbunătăți abilitățile de comunicare.

4.Încearcă să-ți oferi singur consiliere!

Într-un studiu interesant, cercetătorii au descoperit că a oferi sfaturi este mai motivant decât a primi sfaturi de la experți.

Acest lucru a fost constatat în mai multe domenii diferite, inclusiv motivația de a pierde în greutate, de a economisi bani, de a căuta un loc de muncă și de a gestiona emoțiile.

Dacă este așa, de ce să nu încerci să-ți dai singur acel sfat? Programarea la o consiliere unu-la-unu cu tine însuți te poate ajuta să vezi unde te afli, încotro trebuie să mergi și să evaluezi progresul și creșterea ta.

5.Cultivă relații interpersonale frumoase!

Relațiile interumane sunt adesea înfățișate ca autosusținându-se în mod magic.

În realitate întreținerea lor necesită timp și efort. Gândiți-vă la ele ca la o investiție care crește prin depuneri/adăugări constante de răbdare, grijă și respect.

6.Consolidează-ți tenacitatea mintală!

Cum? Oprește-te oricând te vei surprinde blamând pe alții! Oprește-te din a lua totul prea în serios! Oprește-te din a ceda distragerilor de atenție! Nu mai învinovăți factorii din trecut sau externi pentru alegerile pe care le faci!

7.Creează-ți o rutină!

O rutină zilnică îți oferă direcție și scop. De asemenea, permite o integrare mai ușoară a obiceiurilor în viața ta. Rutinele îți permit să duci lucrurile la bun sfârșit, îți măresc productivitatea și îți organizează ziua.

Pentru fiecare din zilele noastre este nevoie de anumite previziuni și de luarea unor decizii. Luarea deciziilor consumă energie mintală. Cu cât ai mai puține decizii de luat (rutinele micșorează numărul acestora) pe tot parcursul zilei, cu atât mai bine îți concentrezi mintea, energia și creativitatea când vine vorba de lucruri noi care implică luarea unor decizii importante.

8.Fii un bun ascultător!

Comunicarea eficientă este una dintre cheile creării rezilienței și menținerii echilibrului în viața noastră. Este fundamentul pe care ne construim viața, modul în care îi înțelegem pe ceilalți și le permitem să ne cunoască și să ne înțeleagă.

În același timp a fi un bun ascultător este elementul central pentru comunicare – probabil cea mai importantă abilitate pe care o posedăm. Din păcate, în lumea de azi foarte puțină lume este dispusă să asculte.

9.Asigură-ți și momente de singurătate!

Pentru unii dintre noi este mai ușor de realizat decât pentru alții, dar o anumită perioadă de timp de singurătate ar fi absolut necesară.

O cauză majoră a nefericirii multor persoane este lipsa timpului privat. De aceea caută modalități de a-ți oferi și momente de singurătate!

10.Perfecționează-ți spațiul de lucru!

Mediul în care muncești poate avea un impact mare asupra eficienței și productivității tale.

Încearcă să transformi spațiul în care lucrezi, indiferent unde se află acesta, într-unul potrivit pentru sarcinile pe care le ai respectiv într-unul în care să-ți facă plăcere să petreci cât mai mult timp.

11.Fii mai binevoitor!

Mulți dintre noi nu consideră bunăvoința ca fiind un obicei, dar este. Rareori manifestarea ei înseamnă un efort sau obicei conștient. Se întâmplă să ne gândim la asta mai ales când mai întâi altcineva este binevoitor cu noi.

Bunăvoința este din categoria modului de gândire câștig-câștig. Prin bunăvoință îți îmbunătățești relațiile făcându-i pe cei din jurul tău mai fericiți dar te faci și pe tine mai fericit. În același timp vei avea o imagine de sine și stimă de sine sporite, deoarece te vei vedea o persoană mai bună. Bunăvoința devenindu-ți un obicei, îți îmbunătățește calitatea vieții.

12.Amână satisfacția!

Pe măsură ce anii trec devine tot mai greu să nu-ți manifești satisfacția. O mulțime de informații sunt disponibile cu o căutare rapidă. Putem obține orice în câteva secunde.  De exemplu, putem fără vreun efort, să primim zilnic mâncare proaspătă livrată de la restaurant.

Cu toate acestea amânarea satisfacției în general ar fi bine să devină o obișnuință pentru că implică autodisciplină și autocontrol caracteristici umane care niciodată nu sunt de prisos.

Nutresc speranța că, pe lângă picăturile de fericire pe care vi le vor aduce noile obiceiuri pe care le veți implementa, anul 2020 vă va aduce numai bucurii!

Don’t worry, be happy!

și

La mulți ani!

 

Surse:

1.reachingself.com/12-powerful-scientifically-proven-habits-that-will-change-your-life/

2.www.lollydaskal.com/leadership/12-scientifically-proven-habits-that-will-change-your-life/

21 Dec

Știți că toți ne aflăm tot timpul într-o stare de stres?

„Întrucât stresul este reacţia nespecifică a corpului la orice solicitare, toţi oamenii se află întotdeauna într-o anumită stare de stres.“

Dr. Hans Selye

 

Noțiunea de stres a fost introdusă în știință de canadianul Hans Hugo Bruno Selye. El a definit stresul ca ansamblu de reacții al organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine.

Conform celor afirmate de dr. Hans Selye toți ne aflăm tot timpul într-o anumită stare de stres. De pildă, traversarea străzii implică un anumit nivel de stres. Avem nevoie de stres şi pentru a ne achita de responsabilităţile zilnice.

Hans Selye era de părere că afirmaţia „este stresat“ este tot atât de lipsită de sens ca expresia „are temperatură“. „Ideea pe care dorim să o transmitem prin asemenea afirmaţii este stresul sau temperatura sunt exagerate“, spune el.

În acest context, se poate spune că stresul este prezent atât în timpul recreerii, cât şi în timpul somnului, întrucât inima trebuie să bată în continuu, iar plămânii trebuie să funcţioneze.

Există diferite niveluri  de stres şi diferite tipuri  de stres.

Stresul acut este provocat de îngrijorările zilnice ale vieţii. Deseori, acesta presupune necesitatea de a rezolva unele situaţii neplăcute. Întrucât asemenea situații au, de obicei, un caracter ocazional sau temporar, stresul poate fi ţinut sub control.

Stresul cronic este de lungă durată. Acesta se deosebește fundamental de stresul acut care apare doar în timpul lucrului la proiectele enervante sau în perioadele mai aglomerate ale anului și în cele din urmă scade fără efecte negative.

Stresul cronic se manifestă pe termen lung și, în cele din urmă, ajunge să afecteze, sănătatea fizică și mintală a individului, cu reacții care includ palpitații cardiace, probleme la stomac și probleme în luarea deciziilor.

Persoana care suferă de stres cronic nu întrevede nici o cale de scăpare dintr-o situaţie stresantă: sărăcie, lipsa unui loc de muncă, probleme familiale permanente, îngrijirea unui membru al familiei care este infirm etc.

Oricare ar fi cauza, stresul cronic poate duce la epuizarea victimei — zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună.

Un  aspect extrem de neplăcut al stresului cronic este acela că oamenii se obișnuiesc cu el pentru că majoritatea lor nu reușesc să-l recunoască până nu este prea târziu.

Stresul traumatic este rezultatul şocului provocat de o tragedie copleşitoare: un viol, un accident sau un dezastru natural. Mulţi dintre veteranii de război şi dintre supravieţuitorii lagărelor de concentrare suferă de acest tip de stres.

În general însă nu ar trebui să subestimăm puterea pozitivă a unui anumit grad de stres în viața noastră. Legat de acest aspect există totuși o problemă: identificarea punctului critic, punctul în care stresul se transformă în epuizare.

Este dificil să ne dăm seama când stresul atinge o limită și apare epuizarea. În timp ce stresul este o încordare emoțională sau mintală care poate apărea și dispărea, epuizarea este căderea emoțională fizică, psihică, care apare după stresul prelungit. Ea apare în timp și poate fi mult mai dificil să ne recuperăm din ea.

Un subiect aparte îl constituie stresul la locul de muncă. În multe cazuri stresul la locul de muncă ne poate ajuta să ne concentrăm mai bine asupra sarcinilor și creșterii eficienței. Însă atunci când el este cronic, lucrurile stau cu totul altfel; el poate afecta calitatea muncii noastre, periclitându-ne serviciul și viața de zi cu zi în afara biroului.

„Nu este întotdeauna ceva explicit, dar în realitate există consecințe cu care au de-a face oamenii atunci când par să nu se confrunte cu stresul la locul lor de muncă”, spune Stefano Petti, partener al Asterys, (o firmă de dezvoltare organizațională din Roma cu peste 100 de mediatori și instructori antrenori executivi în mai mult de 25 de țări).

În acest context este de menționat că în 2015, în Marea Britanie, peste 488.000 de persoane au raportat boli legate de stresul de la locul de muncă, ceea ce reprezintă 37% din totalul bolilor legate de muncă, conform Safety Executive Labour Force Survey.

O întrebare legitimă care se impune este cum devenim conștienți de propriul punct critic? Formarea capacității de a recunoaște punctul în care stresul se transformă în epuizare poate dura ceva timp.

În acest sens Ron Bonnstetter, vicepreședinte senior de cercetare și dezvoltare la TTI Success Insights, specializat în performanța la locul de muncă (în Scottsdale, Arizona, SUA), spune că experiențele noastre anterioare pot juca un rol imens în modul în care gestionăm stresul și descifrăm propriul punct critic.

“Confruntarea timp îndelungat cu stresul poate distruge capacitatea organismului de a face față răbufnirilor scurte de situații stresante”, spune el. Potrivit cercetărilor de la TTI, lucrătorii pot ajunge să recunoască că sunt afectați de stres pe baza experienței lor anterioare, iar simptomele pot apărea ca fizice, emoționale, cognitive sau comportamentale.

Alan Levin, fondatorul CareforLawyers.com, prin care practică terapia pentru avocații din Chicago, este de părere că ideea unui punct critic „simplifică prea mult ceea ce este în realitate un proces ce implică experiență și înțelegere”.

“Adesea, nu este vorba de cineva care are o izbucnire ciudată în fața colegilor, ci poate fi vorba de o manifestare treptată”, spune el.

În orice caz, specialiștii susțin că și după atingerea unui punct critic de stres, este posibilă revenirea la normal atât în plan personal, cât și în cel profesional.

De exemplu, în timp ce unii dintre clienții lui Levin au fost eliberați din funcțiile lor din cauza stresului, alții nu și-au schimbat funcția. Dimpotrivă, în cazul celor din urmă, munca lor a devenit mai ușor de gestionat datorită tehnicilor care îi ajută să facă față stresului.

Pentru a-și ajuta clienții Levin le explică faptul că stresul este o problemă de percepție. „Stresul este sentimentul pe care îl avem atunci când percepem că avem o nevoie sau o obligație dar resursele sunt inadecvate pentru a o gestiona”, spune el.

Mulți dintre avocații consiliați au ajuns să-și revină și să rămână la firmele pentru care lucrau.

În calitate de terapeut, el folosește tehnici cognitive de terapie comportamentală pentru a ajuta oamenii „să înțeleagă când și cum distorsionează ei informațiile din experiențele lor”.

După separarea gândurilor negative și recunoașterea așa-numitelor „distorsiuni cognitive”, mulți sunt capabili să continuie să lucreze în urma stresului depășind propria lor perspectivă asupra experiențelor anterioare.

Alții, desigur, trag învățămintele din stresul de la locul de muncă și apoi merg mai departe găsind un nou loc de muncă. În fond, este întotdeauna vorba de prioritizarea celui mai critic lucru care trebuie făcut ajungându-se la situația de a utiliza stresul pentru “a merge înainte”.

Nutresc speranța, iubite cititorule că nu ai de-a face cu probleme mai stresante decât cele privitoare la sărbătorile care vin și în ciuda lor vei avea parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Crăciun fericit!

Surse:

1.www.bbc.com/capital/story/20161116-stress-is-good-for-you-until-it-isnt?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/101998203

3.ro.wikipedia.org/wiki/Stres

14 Dec

Este imoral să credem ceva fără dovezi!

„Dacă îi oferi unui om un adevăr care e împotriva instinctelor sale, îl va investiga cu atenţie, dar, cu excepţia cazului în care îi oferi dovezi convingătoare, va refuza să îl creadă.”

Bertrand Russell

 

Având în vedere că trăim într-o eră a fake news-urilor cred că este oportun să ne punem întrebarea din titlu.

Problema moralității se pune pentru că informațiile acceptate fără dovezi se transmit mai departe și pot conduce la dezastre.

De exemplu, numeroasele atentate produse în lume ar putea fi considerate consecințe ale acceptării fără dovezi ale unor informații false.

Oare atentatorii sinucigași chiar sunt dornici să moară? Este de bănuit că nu, dar au fost îndoctrinați folosindu-se tot felul de informații neadevărate și au devenit fanatici.

Tot ca exemplu, dar nu este cazul să dezvolt ideea, ar putea servi numeroasele “informații” care se vehiculează despre oamenii politici din tot spectrul politic din întreaga lume.

Rândurile de față se bazează pe articolul Believing without evidence is always morally wrong” scris pentru Aeon (revistă digitală de idei, filosofie și cultură) de Francisco Mejia Uribe, filosof și economist din Hong Kong.

Articolul se referă la ideea “Cât de dăunător este să crezi ceva fără să ai dovezi suficiente?”

Poate stârni uimire faptul că această temă, de mare actualitate acum în epoca digitală interconectată, a fost abordată încă acum 150 de ani de matematicianul și filosoful englez William Kingdon Clifford în cartea sa The Ethics of Belief”  (1877).

Este de subliniat că ideile sale sunt extrem de relevante pentru epoca noastră. Afirmația lui principală că “este greșit întotdeauna, peste tot și pentru oricine, să creadă ceva pe dovezi insuficiente” , deși la vremea respectivă părea o hiperbolă, astăzi este o realitate tehnică.

În cartea sa Clifford dă trei argumente privind motivul pentru care avem obligația morală să credem în mod responsabil, adică să credem doar ceea ce am cercetat cu sârguință și despre ce avem dovezi suficiente.

Primul său argument începe cu observația că lucrurile pe care le credem influențează acțiunile noastre. Comportamentul nostru este modelat de ceea ce considerăm a fi adevărat despre lume – adică de ceea ce credem.

Dacă cred că plouă afară, îmi voi lua umbrela. Dacă cred că taxiurile nu acceptă carduri bancare, mă asigur că am niște bani cash la mine înainte de a urca într-unul. Dacă cred că furtul este greșit, atunci voi plăti pentru bunurile mele înainte de a ieși din magazin.

Ca urmare, tot ceea ce credem are o importanță practică extraordinară. A crede faptele fizice sau sociale false ne pot conduce, în cazurile cele mai extreme, la situații care ar putea amenința chiar supraviețuirea noastră.

Îmi vin în minte întâmplările tragice din decembrie 1989 (masacrul de la Otopeni) când au murit împușcați militari nevinovați despre care s-a spus că au fost teroriști.

Dar aici nu este vorba numai de autoconservare. Ca ființe sociale, acțiunea noastră are impact asupra celor din jurul nostru și o convingere necorespunzătoare pune și pe ceilalți oameni în pericol.

După cum avertizează Clifford: “Toți suferim destul de mult din întreținerea și susținerea credințelor false și a acțiunilor greșite către care ele conduc …”

Cea mai naturală obiecție față de acest prim argument al filosofului ar putea fi că, deși ar fi adevărat că unele dintre lucrurile pe care noi le credem conduc la acțiuni care pot fi devastatoare pentru alții, în realitate cele mai multe dintre ele sunt probabil, lipsite de importanță pentru ceilalți oameni.

Prin urmare, afirmația lui Clifford că în toate cazurile  a crede ceva fără dovezi suficiente ar putea părea a fi o exagerare. Dar nu este o exagerare. Într-o lume în care convingerile tuturor sunt imediat împărtășite, la un cost minim, unei audiențe globale, fiecare credință are capacitatea de a fi cu adevărat semnificativă în modul imaginat de Clifford.

Că nu este o exagerare, o dovedește felul în care credințele modelate într-o peșteră din Afganistan au dus la acte care au pus capăt multor vieți omenești în New York, Paris și Londra.

Ne putem gândi și la aspecte care ne implică poate pe fiecare dintre noi: cât de influente asupra comportamentului nostru de zi cu zi au devenit “informațiile” ce se revarsă asupra noastră prin social media?

În “satul digital global” în care locuim acum, credințele false au aruncat o plasă socială mai largă, motiv pentru care chiar dacă argumentația lui Clifford, pe vremea când a făcut-o, ar fi fost hiperbolă, astăzi nu mai este.

Cel de al doilea argument oferit de William Kingdon Clifford pentru a-și susține afirmația, că este întotdeauna greșit să crezi ceva bazat pe dovezi insuficiente, îl poate constitui faptul că modul în care ajungem să credem ceva este uneori superficial ceea ce ne transformă în indivizi neglijenți și creduli.

Clifford o spune astfel: “Nici o credință reală, oricât de neînsemnată și fragmentară ar părea, nu este cu adevărat nesemnificativă; ne pregătește să primim mai multe ca ea, confirmă pe cele cu care seamănă mai demult și le slăbesc pe altele și astfel, treptat, ele se află într-un tren ascuns în gândurile noastre intime, care într-o bună zi pot exploda într-o acțiune deschisă și își pot lăsa amprenta asupra persoanei noastre.”

Translatarea avertismentului lui Clifford către vremurile noastre interconectate, ar însemna că este vorba de faptul că acceptarea nevinovată a unei convingeri ne transformă într-o pradă pentru colportorii de știri false, teoreticienii de conspirație și pentru șarlatani.

A permite să devenim gazde pentru aceste credințe false este greșit din punct de vedere moral deoarece, așa cum am văzut, costul erorii pentru societate poate fi devastator.

Vigilența epistemică este o virtute mult mai prețioasă astăzi decât a fost vreodată, deoarece nevoia de a căuta și de a cerne printre informații conflictuale a crescut exponențial.

Argumentul al treilea al lui Clifford, privind motivul pentru care a crede fără dovezi este greșit din punct de vedere moral, este că în calitatea noastră de comunicatori ai unor lucruri pe care le credem, avem responsabilitatea morală de a nu polua corectitudinea cunoașterii colective.

Pe vremea lui Clifford, modul în care credințele au fost întrețesute în “depozitul prețios” al cunoașterii umane a fost în primul rând prin vorbire și scriere.

Din cauza acestui sistem de comunicare, cuvintele, frazele, formele, procesele și modurile de gândire au devenit “proprietate comună”.

Subminarea acestei “moșteniri de familie”, așa cum a numit-o Clifford, prin adăugarea unor credințe false, este imorală, deoarece viața fiecăruia se bazează, în cele din urmă, pe această resursă vitală și comună.

În timp ce argumentul final al lui Clifford este adevărat, pare din nou exagerat să pretindem că fiecare credință falsă pe care o avem afectează moral cunoașterea comună. Totuși, realitatea, o dată mai mult, se aliniază cu ideile lui Clifford, iar cuvintele lui par a fi profetice.

Astăzi, avem cu adevărat un rezervor global de date crezute, credințe în care toate angajamentele noastre sunt adăugate în mod minuțios: se numește Big Data (Datele păstrate și prelucrate în cantități imense, datorită unor medii de stocare mai ieftine și unor metode de procesare mai rapide cu algoritmi mai performanți).

Nici măcar nu trebuie să fim internauți utilizatori activi al social mediei (Twitter, Facebook): tot mai mult din ceea ce facem în lumea reală este înregistrat și digitizat și de acolo algoritmii pot deduce cu ușurință ceea ce credem, chiar înainte de a ne exprima un punct de vedere.

La rândul său, acest grup enorm de informații stocate este folosit de algoritmi pentru a lua decizii pentru și despre noi. Și este același rezervor pe care îl folosesc motoarele de căutare atunci când căutăm răspunsuri la întrebările noastre și dobândim noi informații pe care le credem.

Adăugați ingrediente greșite în rețeta Big Data și ceea ce veți obține este o ieșire potențial toxică.

Dacă a existat vreodată un moment în care gândirea critică a devenit un imperativ moral, iar credulitatea o calamitate și un mare păcat, acest moment este prezentul. Iată de ce, și acest aspect al vieții noastre, pe care l-am putea caracteriza prin circumspecție față de informațiile ce ni se oferă, poate fi umplut cu picături de fericire dacă ținem cont de ideile, vechi de 150 de ani, prezentate.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

aeon.co/ideas/believing-without-evidence-is-always-morally-wrong?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

07 Dec

Ce durere accepți în viața ta?

 „…O luptă-i viaţa; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor…

George Coșbuc

 

Toți ne dorim “să trăim bine”. Toți am vrea să avem o viață fără griji, fericită și ușoară, să ne îndrăgostim, să avem relații minunate, să arătăm perfect, să facem bani mulți, să fim populari și respectați, să fim admirați imediat cum intrăm într-o încăpere cu oameni.

Toată lumea ar dori așa ceva pentru că este firesc să placă așa ceva.

Dacă întrebi pe cineva: „Ce vrei de la viață?” și răspunsul este ceva de genul: „Vreau să fiu fericit, să am o familie minunată și un job care îmi place”, putem vorbi de un răspuns stereotipic care de fapt nu înseamnă nimic.

O întrebare mult mai interesantă, o întrebare pe care, probabil, nu multă lume o are în vedere, ar fi: “Ce durere accepți în viața ta?” sau varianta „Pentru ce ești dispus să lupți?”

Întrebarea este mai interesantă pentru că ideea pe care se bazează pare a fi un factor mai important al modului în care viața noastră evoluează.

Toți am vrea să avem un loc de muncă și o independență financiară uimitoare – dar nu toată lumea ar vrea ca pentru asta să suporte 50 de săptămâni de muncă, navete lungi, hârțogărie insuportabilă de navigare prin ierarhiile arbitrare și limitate de o blazare infernală ale firmelor de stat sau private.

Oamenii doresc să fie bogați fără riscul, fără sacrificiul, fără satisfacția întârziată necesare acumulării averii.

Toată lumea vrea să aibă parte de sex grozav și o relație minunată – dar nu toată lumea este dispusă să treacă, pentru a ajunge acolo, prin conversații dure, tăceri incomode, sentimente rănite și psihodrame emoționale, poate toate inerente vieții de cuplu.

Fericirea necesită efort și pozitivul este efectul secundar al manipulării negativului. Experiențele negative pot fi evitate numai până când ele revin în forță, chiar copleșitoare, pentru că din păcate ele revin.

La baza întregului comportament uman, nevoile indivizilor sunt mai mult sau mai puțin similare. Experiența pozitivă este ușor de manipulat. Există însă și experiențe negative cu care cu toții ne luptăm. Prin urmare, ceea ce obținem de la viață nu este determinat de sentimentele bune pe care le dorim, ci de sentimentele rele pe care suntem dispuși și capabili să le susținem pentru a ne duce la acele sentimente bune.

Oamenii își doresc un fizic extraordinar. Dar nu se aleg cu așa ceva decât cei care apreciază la justa valoare durerea și stresul fizic care acompaniază antrenamentele regulate din sala de gimnastică. (Excepție fac indivizii cărora le place să calculeze și să calibreze mâncarea pe care o consumă, plănuindu-și viața în porții de dimensiuni mici ca și cele din farfurie.)

Oamenii vor să înceapă propria afacere sau să devină independenți financiar. Dar nu poți ajunge un antreprenor de succes, dacă nu găsești o modalitate de a aprecia riscul, incertitudinea, eșecurile repetate și lucrul, conform unui orar nebunesc, la ceva despre care nu ai idee dacă va avea succes sau nu.

Oamenii își doresc, în mod firesc, un partener de viață extraordinar. Dar nu vei ajunge să atragi pe cineva extraordinar fără să apreciezi turbulența emoțională care însoțește stabilirea unei relații romantice și nu voi aminti aici decât emoția de a privi fix un telefon care parcă „nu mai sună”. Face parte din jocul iubirii. Nu poți câștiga dacă nu joci.

Ceea ce determină succesul cuiva nu este întrebarea „La ce vrei să te bucuri?” ci întrebarea „Ce durere ești dispus(ă) să suporți?”

Calitatea unei vieți nu este determinată de calitatea experiențelor pozitive ale persoanei, ci de calitatea experiențelor sale negative. Și a te pricepe să faci față experiențelor negative înseamnă să te pricepi să înfrunți viața.

Există o mulțime de cărți și filmulețe care conțin sfaturi de doi bani de genul: „Trebuie doar să-l dorești suficient (acel ceva – n.n.) și îl vei avea!”

Toată lumea vrea ceva. Și toată lumea dorește ceva suficient de mult atât doar că poate unii pur și simplu nu sunt conștienți de ceea ce vor sau de ceea ce vor „suficient” de mult.

Dacă dorim beneficiile unui anume lucru în viață, trebuie să dorim și costurile. Dacă dorim un corp de afișat pe plajă, trebuie să dorim transpirația, durerea, diminețile matinale și stările de foame. Dacă dorim un iaht, trebuie să dorim și nopțile de lucru târzii, evoluțiile unor afaceri riscante și posibilitatea de a scoate din sărite o persoană sau zece mii.

Dacă descoperi că vrei ceva lună de lună, an de an și totuși nu te apropii niciodată de obținerea acelui lucru dorit, atunci poate că ceea ce îți dorești de fapt este o fantezie, o idealizare, o imagine și o promisiune falsă. Poate că ceea ce crezi că dorești nu este ceea ce chiar îți dorești ci ceea ce doar îți place să crezi că dorești. De fapt, poate că nu îl dorești deloc.

De exemplu mulți tineri se visează facând o carieră fulminantă în muzică. Ei probabil se și văd pe scenă cântând în țipetele admirative ale mulțimii. Dar oare își imaginează și cantitatea corespunzătoare de timp și efort necesare pentru a ajunge acolo și treaba să și funcționeze? Găsirea unui grup, repetițiile, transportarea echipamentelor la repetiții, durerea de a găsi concerte etc., toate reprezintă urcușul dificil, pentru a ajunge în vârful muntelui care reprezintă visul. Probabil mulți dintre acei tineri nu sunt încântați să urce prea mult. Le place să-și imagineze topul. Își doresc recompensa și nu lupta. Doresc rezultatul și nu procesul. Sunt îndrăgostiți nu de luptă, ci doar de victorie. Dar viața nu merge așa.

Răspunsul la întrebarea „Cum alegi să suferi?”, adresată unei persoane, spune mult mai multe despre ea decât toate dorințele și fanteziile sale și asta pentru că trebuie să aleagă ceva.

Nimeni nu poate avea o viață fără durere. Nu pot fi toate “lapte și miere”. Și, în cele din urmă, aceasta este cea mai grea întrebare care contează. Plăcerea este o întrebare ușoară. Și aproape toți avem răspunsuri similare. Întrebarea mai interesantă este durerea. “Care este durerea pe care ești dispus să o susții?”

Pentru cine ești sunt definitorii valorile pentru care ești dispus să lupți. Oamenii care se bucură de “luptele” dintr-o sală de gimnastică sunt cei care vor fi mereu într-o formă bună. Oamenii care se bucură de săptămâni îndelungate de muncă și de politica scărilor ierarhice sunt cei care le urcă. Oamenii care se bucură de stresul și incertitudinea stilului de viață al artistului înfometat sunt în cele din urmă cei care devin artiști.

Toate cele de mai sus nu constituie un apel către “puterea voinței” sau „determinare”. De asemenea nu se doresc un avertisment de genul „fără durere, niciun câștig”. Este vorba doar de un îndemn la a observa faptul că “luptele” noastre ne determină succesele. Prin urmare, dacă ne vom alege “luptele” cu înțelepciune vom avea parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

getpocket.com/explore/item/the-most-important-question-of-your-life