25 Jan

Nu Vă alarmați! Ambiția poate fi o calitate

„Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc.”

Michelangelo Buonarroti

 

În general, oamenii sunt conduși spre acțiune pe baza a două surse primare de motivație: frica și dorința. Evităm ceea ce este dăunător, ceea ce este dureros, ceea ce are capacitatea de a ne prejudicia. Ne străduim pentru ceea ce este benefic, ceea ce este plăcut, ceea ce are capacitatea de a ne îndeplini speranțele și visurile.

Cunoscutul psiholog al secolului XX Abraham Maslow a creat și faimoasa “ierarhie a

Ierarhia nevoilor umane, după Abraham Maslow

nevoilor umane” pe 5 niveluri.

La baza ierarhiei se află nevoile primare, urmează nevoile de siguranță, apoi nevoile de iubire și apartenență, nevoile de stimă și recunoaștere iar în vârful ierarhiei nevoile de autoactualizare.

Pe nivelurile superioare, Maslow a plasat nevoia de stimă de sine și recunoaștere precum și dorința noastră supremă de autoactualizare – de a atinge întregul nostru potențialul pentru a deveni cine putem fi.

Ideea este relativ simplă: înainte de a ne putea strădui pentru nevoile noastre de la nivelul superior, trebuie să ne asigurăm că nevoile de nivel inferior sunt îndeplinite. Putem vorbi despre potențialul nostru toată ziua, dar dacă nu există mâncare pe masă sau dacă există o amenințare iminentă de război, orice potențial am avea, în privința preocupările imediate, trebuie pur și simplu să ne asigurăm condițiile pentru supraviețuire.

Nevoile care au legătură cu alimentele, adăpostul și siguranța sunt evidente și vizibile. Ele sunt nevoile fizice ale corpului. Pe măsură ce urcăm însă în ierarhia lui Maslow, lucrurile încep să devină mai nebuloase.

Nevoile devin mai degrabă emoționale decât fizice. Este un lucru evident că toți dorim dragoste și apartenență, dar este cu totul altceva să știm ce sunt, cum experimentăm aceste nevoi și când sunt de ajuns. Cu lucruri precum stima de sine, respect și încredere, lucrurile devin și mai grele.

După ce depășim nevoile fizice ale treptelor inferioare ale ierarhiei, una dintre primele întrebări cu care ne confruntăm este problema ambiției.

Conform dexonline.ro: ambiție sf…: 1. Dorință arzătoare de a realiza ceva. 2. Dorință de glorie (sau de onoruri). 3. Dorință de parvenire…

Teoria lui Maslow despre nevoile umane susține că, pe măsură ce sunt îndeplinite cele mai elementare nevoi umane, dezvoltăm dorințe mai înalte.

Într-adevăr, nivelul final este despre autoactualizarea de sine – cea mai mare ambiție a tuturor.

Dacă privim lumea din jurul nostru, unele dintre cele mai perfide și dăunătoare lucruri sunt cauzate de ambiție. Oamenii au sete de putere, de statut și de bani, fără a ține cont de ceilalți. Aceste lucruri nu sunt în esență rele. Ele sunt pur și simplu instrumente. Dar multe dintre persoanele care folosesc aceste instrumente, dacă sunt judecate pe orice scară morală rezonabilă – fie că este vorba despre o scară de virtute, utilitarism, deontologie, simplă compasiune sau o altă etică filosofică sau religioasă care ghidează busola noastră colectivă –  ajung să provoace mai mult rău decât bine.

Desigur, multe persoane ambițioase fac și lucruri grozave. Dar există un paradox inerent implicat în decizia de a folosi ambiția ca mijloc de a face bine în lume. Cine ești tu pentru a decide ce este bine? Sau ce este rău?

În general, oricine se face judecătorul binelui și al răului în detrimentul unei alte părți, probabil nu este cea mai potrivită persoană care să facă această judecată.

În timp ce unii oameni provoacă vătămări în lume, din motive de ordin egoist, multe alte persoane, aparent bune, cauzează adesea indirect daune cu ambițiile lor. Este un alt tip de aroganță și egoism dar nu mai puțin periculos. Privind din acest unghi lucrurile, ambiția este un defect.

În lumea modernă însă, cel mai adesea ambiția înseamnă intenționalitate, disponibilitatea de a atinge obiectivele, dorința de autorealizare și standarde mai înalte de trai.

Astfel, ambiția este gradul pretențiilor individului. Ea îl obligă pe om să avanseze, să exploreze noi orizonturi și să facă eforturi pentru realizarea viselor sale. În acest context ambiția este o calitate.

În orice caz ambele manifestări ale ambiției (defect sau calitate) conduc la insecuritate. Ele sunt versiuni neîmplinite ale nevoii noastre de dragoste, apartenență și stimă de sine pe care apoi le proiectăm în lume, astfel încât să putem obține ceva de la ele, fără să aruncăm priviri mai atente către interior.

Există o diferență mare, dar subtilă, între ambiția condusă de nesiguranță și ambiția condusă de dorința de autoactualizare.

Prima are ca sursă fie ura de sine, fie respectul de sine, fie o combinație. A doua este însă, pur și simplu, o afirmare a vieții, o încercare de a face cel mai mult din ceea ce se poate face în condițiile date. Nu implică concurența cu alții, ci cu ea însăși. Nu înseamnă o proiecție a urii proprii sau o moralizare asupra lumii.

Cu toții avem diverse nesiguranțe care apar în diferite moduri. Unii oameni doresc să arate mai bine. Alții își doresc să fie mai deștepți conform cu niște standarde sau teste generale. Ne comparăm cu supermodelele și miliardarii, sperând să ne modelăm imaginea în funcție de a lor.

Dar toate acestea implică niște probleme. De fiecare dată când îți compari corpul cu cel al unui supermodel, te angajezi într-un act inconștient de ură de sine. De fiecare dată când îți alegi obiectivul de a câștiga cât mai mulți bani ca și cineva precum Bill Gates, de fapt nu te respecți pe tine și individualitatea ta, pentru că inconștient consideri că tu însuți, nu ești o persoană demnă de respect, așa că trebuie să o cauți imitându-i pe ceilalți.

Desigur, alta este situația când folosești ca inspirație acel supermodel pentru a fi mai sănătos sau când te inspiri din ceea ce a făcut cineva ca Bill Gates și preiei unele dintre modurile sale de a gândi.

Ambiția este și poate fi un lucru frumos. Este actul suprem atât al iubirii de sine, cât și al respectului de sine. Este actul prin care se acceptă responsabilități pentru a se asigura faptul că potențialul nu este irosit: nu pentru alții, nu pentru bani, statut sau putere, ci pentru că asta înseamnă o viață împlinită.

Cine se manifestă în acest fel ajunge, în general, să facă mai mult bine decât rău și acționează mai degrabă dintr-o dorință pură, decât dintr-o frică abstractizată cauzată de niște neîmpliniri.

Pentru a merge pe acest drum este necesar să te privești pentru a te vedea așa cum ești, să te accepți și să te respecți.

Înainte să putem ieși în lume și să cerem mai multe, trebuie să fim mai întâi plini pe plan intern.

Adevărata ambiție, nici mai bună nici mai rea, nici mai multă nici mai puțină va însemna astfel a deveni diferiți. Este vorba de noutate, de interes și de creștere, lucru exprimat de filosoful autodidact american Eric Hoffer prin cuvintele: „Pentru a deveni diferiți de ceea ce suntem, trebuie să avem conștientizarea a ceea ce suntem.”

Fiind conștienți de ceea ce suntem, avem șansa de a obține multe picături de fericire în viață.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.medium.com/personal-growth/beyond-insecurity-the-positive-power-of-the-right-kind-of-ambition-f98504d6c0d7

2.www.psychologies.ro/cunoaste-te/la-ce-mai-e-buna-ambitia-2161629

18 Jan

Îndemnurile la „viață simplă” sunt manifestări ale ipocriziei umane

“Avem două feluri de moralitate una lângă cealaltă: una pe care o predicăm dar nu o punem în practică, și una pe care o practicăm dar arareori o predicăm.”
Bertrand Russell

 

Printre ideile filosofice perene se numără și aceea că viața bună este viața simplă. Gânditorii, începând cu Socrate și Epicur, o tot dezbat de mai bine de două milenii.

În zilele noastre ea are o mulțime de adepți. Există reviste dedicate temei și multe personalități din lumea artelor, și nu numai, de pe toate continentele, pledează pentru revenirea la modul de a trăi din perioadele preindustriale.

Într-o mare parte a istoriei umane, simplitatea frugală nu a fost o alegere ci o necesitate dar odată cu apariția capitalismului industrial și a unei societăți de consum, s-a creat un sistem angajat la o creștere continuă, s-a creat piața formată din întreaga populație încurajată să cumpere o mulțime de lucruri care însă, conform standardelor tradiționale, au constituit un excedent față de necesități.

Drept urmare, există o deconectare între valorile tradiționale pe care le-am moștenit și imperativele consumerismului impuse de cultura contemporană.

În vremurile premoderne, discrepanța dintre ceea ce filosofii sfătuiau și modul în care oamenii trăiau nu era atât de mare. Bogăția oferea securitate, dar chiar și pentru lumea bogată protecția împotriva nenorocirilor precum războiul, foametea, boala, nedreptatea ș.a. era neconvingătoare. În schimb, pentru marea majoritate a oamenilor – sclavi, iobagi, țărani, muncitori – practic nu exista nicio perspectivă de a acumula nici măcar averi modeste.

Înainte de apariția agriculturii bazate pe mașini, a democrației reprezentative, a drepturilor civile, a antibioticelor și a aspirinei, viața simplă a reușit frecvent să aibă drept rezultat o viață lungă și fără prea multe suferințe.

Astăzi însă, cel puțin în societățile prospere, oamenii își doresc și se așteaptă la mult mai mult. Pentru mulți indivizi viața simplă este pur și simplu plictisitoare.

Cu toate acestea, pare să existe un interes din ce în ce mai mare, mai ales în rândul generației mileniului, pentru redescoperirea beneficiilor unei vieți simple.

Unele dintre acestea ar putea reflecta un fel de nostalgie pentru lumea preindustrială sau preconsumistă și, de asemenea, simpatie pentru argumentul moral care spune că a trăi într-o manieră simplă te face o persoană mai bună, prin construirea unor trăsături dezirabile, cum ar fi frugalitatea, rezistența și independența – sau o persoană mai fericită, prin promovarea liniștii sufletești și a sănătății bune prin rămânerea aproape de natură.

Toate cele de mai sus ar putea fi argumente plauzibile în contextul îndemnului la viață simplă. Dacă intrăm însă în profunzimea lucrurilor  nu putem să nu observăm că milioane dintre noi continuăm să ne grăbim să câștigăm cât mai mult, să cheltuim tot mai mult, să cumpărăm bilete de loterie, să lucrăm ore lungi, să acumulăm datorii și să ne străduim 24/7 să ne cățărăm pe scara ierarhică. De ce toate astea?

Un răspuns evident este ipocrizia. Pe de o parte aplaudăm filosofia frugală, lăudăm stilul de viață simplu, de exemplu cel al Papei, spunând că este un semn al integrității sale morale iar pe de altă parte sperăm să dobândim creșteri economice proprii materializate în case mai mari, mașini mai pasionante ș.a.m.d.

Dar problema nu este doar că acțiunile noastre intră în conflict cu convingerile noastre mărturisite. Gândirea noastră despre simplitate și lux, frugalitate și extravaganță, este fundamental inconsistentă.

Condamnăm extravaganța care este risipitoare sau fără gust și totuși admirăm monumentele extravaganței trecute, cum ar fi castelul Peleș sau palatul de la Versailles.

Oare constituie un adevăr faptul că o mare parte din ceea ce numim „cultură” este alimentat de forme de extravaganță? Este o temă la care poate merită să medităm.

Oarecum paradoxal, la vremea creării monumentelor respective îndemnul de a trăi simplu a fost convingător pentru că, de fapt, majoritatea oamenilor nu aveau de ales decât să trăiască așa. Argumentele pentru o viață simplă aveau ca efect o necesitate.

Dar aceleași argumente au o mai mică acoperire atunci când viața simplității frugale este o alegere, un mod de a trăi printre multe altele. În acest context filosofia frugalității devine o idee “greu de vândut”.

Este interesant de menționat că nu numai îndemnurile la “viață simplă” sunt manifestări ale ipocriziei umane. Orice lozinci lansate pentru a aduna sub stindardul lor mase de oameni ascund ipocrizie.

Comunismul a excelat în asta. De exemplu, în România activiștii de partid ne îndemnau la cumpătare motiv pentru care și magazinele erau goale, dar ei aveau cantine/depozite speciale de unde se aprovizionau cu orice doreau.

Am în minte o întâmplare hilară petrecută, la noi în Oradea, în vremea respectivă. Gazul îmbuteliat era și el greu de obținut pentru muritorii de rând așa că nu este de mirare că la depozitul de pe Calea Clujului se formau tot timpul cozi respectabile de oameni veniți să-și umple buteliile. Într-una din zile, se părea că oamenii așteaptă degeaba. S-a produs o rumoare care creștea și atunci o persoană din conducere (probabil secretarul de partid), cu gândul de a liniști spiritele, s-a adresat mulțimii: “Oameni buni, nu avem gaz!” la care s-a făcut auzită „o voce din popor”: “Nici tu n-ai mă?” Este evident că lumea era convinsă de ipocrizia celor care ne conduceau.

În viitorul din păcate poate nu prea îndepărtat, nu este exclus, ca în ceea ce privește viața simplă lucrurile să se schimbe și ipocrizia să se diminueze sub influența a doi factori: economia și ecologismul.

Când recesiunea lovește, așa cum s-a întâmplat relativ recent, milioane de oameni se regăsesc brusc în circumstanțe în care frugalitatea devine din nou o necesitate iar valoarea virtuților sale asociate este redescoperită.

Potrivit lui Epicur și a altor înțelepți ai simplității, se poate trăi perfect, cu condiția ca anumite nevoi de bază să fie satisfăcute – o viziune susținută în timpurile moderne de „ierarhia nevoilor” a psihologului Abraham Maslow.

Asta înseamnă asigurarea faptului că toată lumea dispune de elementele de bază precum alimentația, locuința, asistența medicală, educația, utilitățile și transportul public – la costuri scăzute, mai degrabă decât să se permită umplerea câtorva buzunare private.

Făcând abstracție de faptul că suntem sau nu adepții traiului simplu este normal să păstrăm echilibrul în tot ceea ce întreprindem în domeniul necesităților vieții. Afișarea luxului și opulenței nu sunt specifice oamenilor inteligenți. Echilibrul în viață poate să aducă multe picături de fericire ceea ce vă doresc din tot sufletul!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/why-the-simple-life-is-not-just-beautiful-it-s-necessary

2. htcp.eu/paradoxul-si-legile-ipocriziei/

11 Jan

Știți care este antidotul pentru gândurile negative și neproductive?

“Nu vreau să fiu la mila emoțiilor mele. Vreau să le folosesc, să mă bucur de ele și să le domin.”
Oscar Wilde

 

După părerea psihologilor antidotul căutat este Inteligența Emoțională (EQ). Acest tip de inteligență se referă la capacitatea individului de a identifica și gestiona propriile emoții, precum și emoțiile altora.

În general, inteligența emoțională implică cel puțin trei abilități: conștientizarea emoțională sau capacitatea de a identifica și numi propriile emoții; capacitatea de a valorifica acele emoții și de a le aplica pe sarcini precum gândirea și rezolvarea problemelor și capacitatea de a gestiona emoțiile, care include atât reglarea propriilor emoții atunci când este necesar, cât și ajutarea celorlalți să facă același lucru.

Nu există un test sau scară psihometrică validată pentru inteligența emoțională, așa cum există pentru factorul „g”, numit și factorul de inteligență generală – și mulți susțin că, prin urmare, inteligența emoțională nu este o construcție reală, ci o modalitate de a descrie abilitățile interpersonale.

În ciuda acestei critici, conceptul de inteligență emoțională – denumit uneori coeficient emoțional sau EQ – a câștigat o largă acceptare.

În ultimii ani, unii angajatori (de exemplu serviciile secrete) au încorporat chiar teste de inteligență emoțională în procesele de aplicare și interviu, pe ideea că cineva cu un nivel înalt de inteligență emoțională poate fi un lucrător, lider sau coleg mai bun.

Trebuie însă precizat că, în timp ce unele studii au găsit o legătură între inteligența emoțională și performanța la locul de muncă, multe altele nu au arătat nicio corelație, iar lipsa unei scări valabile științific face dificilă măsurarea sau prezicerea inteligenței emoționale a cuiva la locul de muncă sau la domiciliu.

Ce înseamnă de fapt să fii inteligent emoțional? O persoană inteligentă emoțional este conștientă de propriile sale stări emoționale, fie și de negativitate – frustrare, tristețe sau ceva mai subtil – și capabilă să le identifice și să le gestioneze.

Persoanele din această categorie sunt în special în acord cu emoțiile pe care le experimentează ceilalți.

Ca urmare, este de înțeles că o atare sensibilitate a cuiva la semnalele emoționale atât la cele din interior cât și la cele din mediul social, ar putea face din persoana respectivă un mai bun prieten, părinte, lider sau partener romantic. Legat de asta, vestea bună este că aceste abilități pot fi perfecționate.

Din păcate, orice persoană, indiferent că este managerul unei afaceri, leaderul unui grup, reconciliază o prietenie sau încearcă să fie cel mai bun posibil partener într-o căsnicie, este predispusă la gândire irațională care îi poate răni relațiile profesionale și personale sau o poate ține blocată.

Acest lucru poate rezulta dintr-o multitudine de cauze, inclusiv o experiență din trecut proastă, un sistem de credință bulversat, o problemă emoțională nerezolvată sau o viziune sau percepție îngustă asupra lumii înconjurătoare.

Oamenii cu inteligență emoțională (EQ), abordează în general problemele într-un mod diferit. În acest sens, am preluat câteva exemple, din articolul lui Marcel Schwantes “9 Toxic Mental Habits That the Most Emotionally Intelligent People Avoid”, apărut în revista „Inc”  în iulie 2016, exemple care pun în evidență replica marcată de inteligență emoțională dată unor moduri de gândire toxică, irațională.

*Gând irațional: Ar trebui să fiu plăcut și aprobat de aproape toată lumea.

Replica EQ: Nimeni nu place tuturor. A crede acest lucru este nerealist.

*Gând irațional: Pentru a fi demn și a avea respect de sine, trebuie să fiu competent și de succes în toate privințele.

Replica EQ: Nu mă aștept să fiu perfect din toate punctele de vedere; este în regulă să mai și eșuezi și să mai și greșești.

*Gând irațional: Sunt nătărău și chiar nu merit ceea ce am vrut.

Replica EQ: Ceea ce am făcut a fost într-adevăr o prostie dar pot să mi-o iert și să încerc din nou.

*Gând irațional: Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Este normal să fiu învinuit.

Replica EQ: Acest lucru a trebuit să se întâmple pentru că am avut un moment de slăbiciune, dar nu trebuie să fiu condamnat pentru asta.

*Gând irațional: În cazul meu lucrurile o iau mereu razna.

Replica EQ: Trebuie să accept că uneori lucrurile merg prost. Dar este în regulă.

*Gând irațional: N-am ce face, sunt un ratat.

Replica EQ: Sunt și eu o persoană ca oricare alta care uneori eșuează. Dar este în regulă. Voi încerca din nou.

*Gând irațional: Sunt un produs al trecutului meu. Nu pot schimba nimic. Am fost așa din totdeauna.

Replica EQ: Lucrurile care mi-au influențat comportamentul s-au întâmplat în trecut, dar pot învăța, dacă mă străduiesc, să modific modul în care gândesc și reacționez. Oamenii pot să se schimbe și chiar se schimbă.

*Gând irațional: Realmente trebuie să depind de cineva mai puternic decât mine. Fericirea mea depinde de ceilalți.

Replica EQ: Eu sunt persoana care în cele din urmă decide ce este mai bine pentru mine. Dependența este mai degrabă un obicei și o stare de spirit care pot fi modificate prin practică.

*Gând irațional: Este mai ușor de evitat decât să te confrunți cu această problemă; sper că ea va dispărea.

Replica EQ: Pe termen lung, este mai bine să fac față acestei probleme și să-mi accept rolul în ea; numai atunci poate să existe o soluționare și relații interpersonale mai bune.

Problema cu majoritatea gândurilor iraționale este că de-alungul timpului aduc anxietate și stres nejustificate. Pentru a evita căderea care vine cu iraționalitatea, scăpați de asemenea gânduri folosind soluțiile inteligenței emoționale. Colegii (și soțul/soția) vă vor mulțumi iar Dumneavoastră veți avea parte de picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/9-toxic-mental-habits-that-the-most-emotionally-intelligent-people-avoid

2.www.psychologytoday.com/intl/basics/emotional-intelligence

3.adrianvintu.net/2016/08/11/ce-este-inteligenta-emotionala-eq-si-de-ce-este-mai-importanta-decat-iq-ul/

04 Jan

Mici idei pentru a trăi mai “deștept” în 2020

“Nu lăsa să îți fie furată duminica. Dacă sufletul tău nu are duminici, el devine orfan.”
Albert Schweitzer

 

De multe ori idei mici pot avea un impact major. Iată în continuare câteva asemenea idei care s-ar putea să aibă un impact major asupra perioadei din viețile noastre la începutul căreia ne aflăm.

1.Spaimele duminicale pot fi depășite.

În contextul în care ziua de luni continuă să mi se pară cea mai nesuferită zi a săptămânii, destul de frecvent pomenesc în sinea mea povestirile lui Viorel Cacoveanu adunate în volumul „O dimineață de luni”.

Citind însă textul lui Kathleen Wong  Beat those Sunday Scaries  am recunoscut faptul că originea antipatiei oamenilor pentru ziua de luni se află de fapt în după amiaza zilei de duminică.

În această a doua zi de weekend, la un moment dat, când te uiți la ceas, îți dai seama că luni este “după colț”. Anxietatea care decurge de aici a fost numită “Sunday Scaries” (să le zicem “Spaime duminicale”).

Potrivit psihologului newyorkez  Melissa Robinson-Brown, astfel de spaime sunt declanșate atunci când anticipăm sfârșitul timpului nostru prețios, limitat și ne gândim să ne ocupăm curând de responsabilitățile săptămânii care urmează.

Aceste anxietăți sunt mai mari pentru persoanele care sunt nemulțumite de joburile lor, așa că sentimentul intens de “Sunday Scaries” poate fi potrivit pentru a te conecta cu tine însuți și a vedea unde te afli în carieră.

Însă spaimele de duminică pot apărea la fel de ușor și la oamenii care sunt mulțumiți de slujba lor. Este un tip de anxietate de nivel scăzut, care poate lovi pe oricine, în momentele când lumina soarelui de duminică după-amiază coboară sub orizont.

Această anxietate poate fi combătută prin programarea pentru perioada respectivă a unei activități cum ar fi o excursie plăcută, o plimbare sau cititul unei cărți bune.

De asemenea atenția acordată celor ce se întâmplă în jur ne poate distrage de la gândurile anxioase legate de ziua de mâine.

Pe măsură ce ziua se termină, stabilește-ți intențiile și obiectivele – profesionale și în viața personală – pentru săptămâna ce urmează. Acestea te pot ajuta să recâștigi controlul asupra grijilor tale și să aștepți cu nerăbdare să cucerești săptămâna ce vine în loc să te temi de ea.

2.Compasiune în loc de pozitivitate nepăsătoare”.

Sunt multe persoane gata să-ți impulsioneze moralul când acesta este “la pământ” cu un text de genul „Treci tu și peste asta!” însoțit de binecunoscutul emoji cu degetul în sus.

Această  atitudine veselă și nefolositoare a fost denumită de psihoterapeutul Whitney Goodman (Miami, Florida) „pozitivitate nepăsătoare” și nu este potrivită deloc spre a fi aplicată cuiva care suferă de o durere, indiferent de natura suferinței (fizică, psihică ș.a.).

Doamna Goodman propune următoarele variante:

  • În loc să spui cuiva aflat în suferință „Vei trece tu peste asta”, trebuie să-i spui ceva pentru a-i comunica compasiune și speranță: „Acest lucru este greu. Ai mai făcut lucruri grele înainte și cred în tine.”
  • „Gândește-te la lucruri fericite!” devine: „Este probabil destul de greu să fii pozitiv acum. Voi încerca să-ți transmit cât mai multă energie de la mine.”
  • „Totul se întâmplă dintr-un motiv!” este actualizat la: „Ceea ce s-a întâmplat nu are sens dar o vom scoate noi la capăt.”

Odată familiarizați cu identificarea “pozitivității nepăsătoare” – cunoscută și sub denumirea de „pozitivitate toxică” – ea devine mai ușor de corectat. Rezultatul trebuie să fie multă compasiune cu oamenii care își împărtășesc disperarea cu noi.

3.Când vă faceți planuri cu alții vă puteți răzgândi dar faceți-o cu eleganță!

Oricui i se poate întâmpla să-și facă planuri cu prietenii și apoi să le anuleze.

Oricât credem că ne-ar plăcea o noapte de distracție sau o întâlnire la o cafea, pe măsură ce se apropie data întâlnirii stabilite ne dăm seama că ar fi mai bine să o anulăm.

Dorim să anulăm programul nu pentru că nu vrem să petrecem timp cu prietenii, ci pentru că ieșirea este epuizantă. Activitățile cotidiene ne fură energia și ajungem să nu ne dorim nimic altceva decât canapeaua, o carte bună și chiar solitudine.

Dacă judecăm însă la rece, contramandarea unui program, altfel spus stricarea programului altcuiva, este cam nepoliticoasă.

Ca să nu fie așa, poate ar fi bine să ținem cont de recomandările doamnei  Rebecca Newkirk, asistentă socială în  Washington, D.C. După părerea domniei sale se pot contramanda planuri fără “a arde poduri”.

  • Fii sincer. Deschiderea invită la intimitate. Minciuna, în scopul contramandării unor planuri nu este corectă în relația cu prietenii tăi și îi va face să pună la îndoială relația cu tine.
  • Sugerează alternative. Dacă petrecerea de noapte nu îți convine, invită-ți prietenul sau sugerează-i un moment mai potrivit.
  • Pregătește-ți o strategie de ieșire. Asigură-te de posibilitatea unei plimbări spre acasă, astfel încât să poți părăsi un eveniment în momentul când te simți incomod sau obosit. Anunță-ți în avans prietenii că este posibil să nu rămâi pe tot parcursul evenimentului.
  • Comunică deschis. Prietenii tăi nu sunt întâmplător prietenii tăi, ei te vor înțelege. Oferă-le prezumția de nevinovăție și lasă-le ocazia să te înțeleagă puțin mai bine.

4.Când îi spui cuiva că nu-ți place ideea lui fă-o cu amabilitate!

Idei anapoda sunt lansate din abundență, dar este bine să evităm să le respingem cu brutalitate.

Copiii nu au nicio problemă să le spună oamenilor că le urăsc sugestiile, fapt care se poate constata cel mai bine la cumpărături prin magazinele de îmbrăcăminte și jucării pentru copii unde poți auzi conversații între părinți și copii în care cei din urmă își exprimă respingerea pentru unele sau altele dintre obiectele propuse spre cumpărare.

Dar, pe măsură ce anii trec și copilul se transformă în adult, el își dă seama că trebuie să respingă politicos ideile care nu-i plac dar asta este o treabă dificilă.

Din fericire, putem face câteva lucruri pentru a respinge sugestia cuiva fără a fi total brutali. Iată recomandările scriitoarei Kat Boogaard:

  • Pune câteva întrebări!

O primă întrebare trebuie să ți-o pui ție însuți: “Nu-ți place cu adevărat ideea respectivă sau pur și simplu nu o înțelegi?”

După aceea, înainte de a te munci cu propriile gânduri, pune interlocutorului o întrebare clarificatoare de genul: „Ce te face să crezi că aceasta este calea de urmat?”

  • Aplaudă efortul!

O strategie ar putea fi strategia “sandwich” adică a adresa critici între comentarii pozitive. Această strategie face însă ca feedbackul să fie confuz.

Este preferabil de a complimenta efortul mai degrabă decât ideea spunând ceva de genul: „Îmi place că vă gândiți la asta …” 

  • Spune de ce nu-ți place ideea respectivă!

Există o mare diferență între a spune „Nu-mi place acest lucru” și a spune „Nu-mi place acest lucru pentru că…”

Oamenii cam sar peste a doua variantă. Poți să-ți declari în mod clar neplăcerea pentru o sugestie, dar asigură-te că prezinți dovezi de susținere.

  • Prezintă-ți propria variantă!

Prezintă-ți o sugestie proprie și fii gata să explici de ce este superioară. Ar fi și mai bine, dacă ai găsi o modalitate de a-ți propune ideea ca o dezvoltare a sugestiei originale.

5.Nu amesteca afacerile cu prietenia!

Nu cereți și nu faceți niciodată servicii din prietenie!

Poate că și tu, iubite cititorule, ai trecut printr-o experiență de acest gen adică situație când ai rugat un prieten să-ți facă un serviciu. Un serviciu gratuit implică însă mari neajunsuri:

– în cazul în care serviciul se realizează cu întârziere nu poți zice nimic; în fond omul îți face un serviciu gratuit deci nu-i poți face reproșuri;

– același lucru se poate spune și despre calitatea serviciului; chiar dacă munca este realizată cu cele mai bune intenții ea poate să nu respecte standardele dar  simți că nu ai dreptul să te plângi.

Un serviciu neplătit sau o favoare neplătită, având în același timp emblema unei oferte generoase de ajutor, deschide așadar ușa către o multitudine de scenarii incomode.

Lucrurile nu sunt mai puțin iritante nici atunci când rolurile sunt inversate. Ți se cere să faci o lucrare care „nu va dura decât cinci minute!” Și pentru că profesionistul din tine te obligă să faci o treabă minuțioasă, ajungi să petreci o oră sau mai multe aplecat asupra lucrării respective.

Care este soluția pentru evitarea acestor situații? Foarte simplă: plătește pe cineva, mai degrabă decât să apelezi la o favoare.

Procedând așa poți dicta calendarul tău, poți să specifici în detalii explicite pretențiile și să nu renunți la ele până când ești complet satisfăcut.

Când există termene, contracte și, cel mai important, plăți, relația este clară, directă și necomplicată.

În concluzie, dacă ai nevoie de ceva făcut, scoate banii sau află cum să o faci singur. O favoare gratuită este mult prea scumpă.

Sper că ideile prezentate vă sunt utile și vă vor aduce multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.nytimes.com/2019/12/22/smarter-living/9-delightful-tips-for-living-a-smarter-life-in-2020.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits