22 Feb

”Dacă ești așa inteligent, de ce nu ești bogat?”

„Nimic nu te fereşte mai bine de plictiseală, care este flagelul vieţii omeneşti, decât bogăţia spirituală.”

Arthur Schopenhauer

 

Cât de mult este determinat succesul viitor al unui copil de inteligența sa înnăscută? Economistul american, laureat al Premiului Nobel pentru economie, James Joseph Heckman spune că nu este vorba despre ceea ce se crede în general. El a adresat mai multor politicieni și factori de decizie întrebarea: „Cât de mult poate fi legată de IQ diferențierea dintre veniturile oamenilor?”. Cei mai mulți au apreciat că în jur de 25 la sută până la 50 la sută arată Heckman, însă datele sugerează o influență mult mai mică: aproximativ 1% – 2%.

Așadar, dacă coeficientul de inteligență este doar un factor minor în succes, ce face diferența dintre câștigurile scăzute și cele mari? Sau, așa cum spune și zicala: “Dacă ești așa deștept, de ce nu ești bogat?”

Știința nu are un răspuns hotărâtor, mai ales că nici norocul nu poate fi exclus dintre factorii care joacă un rol în succesul financiar. Potrivit unui articol scris de James Heckman în Proceedings of the National Academy of Sciences, un factor cheie este personalitatea. El a găsit că succesul financiar a fost corelat cu conștiinciozitatea, o trăsătură de personalitate marcată de sârguință, perseverență și autodisciplină.

Pentru a ajunge la această concluzie, Heckman și colegii săi au examinat patru seturi de date diferite, pentru mii de oameni din U.K., S.U.A. și Olanda, seturi care au inclus scoruri IQ, rezultate ale testelor standardizate, note și evaluări ale personalității. Unele dintre seturile de date au urmărit oamenii de-a lungul deceniilor, urmărind nu doar veniturile, ci și cazierele, indexul de masă corporală și evaluarea autoraportată privind satisfacția de viață.

Studiul a condus la concluzia că notele și rezultatele testelor de evaluare au fost predictori semnificativ mai buni ai succesului viitorilor adulți decât scorurile IQ brute.

Acest lucru poate părea surprinzător – la urma urmei, nu toate măsoară același lucru? Nu chiar. Notele reflectă nu doar inteligența, ci și ceea ce Heckman numește „abilități non-cognitive”, cum ar fi perseverența, obiceiurile bune de studiu și capacitatea de a colabora – cu alte cuvinte, conștiinciozitatea. Într-o măsură mai mică, același lucru este valabil și pentru scorurile testelor. Cu alte cuvinte, contează personalitatea.

James Heckman, care a primit premiul Nobel în 2000 și este fondator al Center for the Economics of Human Development al University of Chicago, consideră că succesul se bazează nu doar pe abilitățile înnăscute ci și pe abilități care pot fi învățate.

Cercetările sale sugerează că intervențiile din copilărie pot fi de ajutor și conștiinciozitatea este mult mai maleabilă decât IQ-ul. Receptivitatea – o trăsătură cuprinzătoare care include curiozitatea este, de asemenea, legată de scoruri și note.

Desigur IQ-ul contează și el. Cineva cu un IQ de 70 nu va putea face lucruri care pentru o persoană cu un IQ de 190 sunt ușoare.

Heckman spune că mulți oameni nu reușesc să intre pe piața muncii, deoarece nu posedă abilități care nu sunt măsurate prin teste de inteligență. De exemplu, ei nu înțeleg cum să se comporte politicos în interviurile pentru un job, au obiceiul să întârzie, nu se îmbracă corect, nu fac mai mult la locul de muncă, decât minimul absolut.

John Eric Humphries, colaborator al lui James Heckman, spune că speră că munca lor ar putea ajuta la clarificarea noțiunii de aptitudine, noțiune complicată și adesea neînțeleasă. Chiar și testele IQ, care au fost concepute pentru a evalua capabilitățile înnăscute de soluționare a problemelor, par a măsura mai mult decât inteligența.

Într-un studiu din 2011, Angela Duckworth, psiholog la University of Pennsylvania, a constatat că scorurile IQ reflectau, pe lângă capacitatea de soluționare a problemelor și motivația și efortul celor testați. Copiii sârguincioși și motivați vor depune eforturi mai mari pentru a răspunde la întrebări dificile decât cei la fel de inteligenți, dar mai leneși.

Poate că deja la începutul articolului s-a iscat în mintea cititorului întrebarea: Ce legătură au toate acestea cu economia și cu specialiștii în economie? Răspunsul îl dă James Heckman: „Scopul nostru final este îmbunătățirea bunăstării umane iar un determinant major al stării de bine are la bază calitatea abilităților.”

Un studiu mai recent publicat în revista Nature Human Behavior s-a concentrat pe cealaltă parte a succesului: greutățile. După ce au urmărit aproximativ 1.000 de neozeelandezi timp de mai bine de 30 de ani, cercetătorii au concluzionat că testele de limbaj, de abilități comportamentale și de abilități cognitive efectuate atunci când subiecții au avut doar vârsta de trei ani ar putea prezice pentru perioada adultă, avându-se în vedere succesul sau insuccesul financiar prognozat, care dintre ei vor avea nevoie de asistență socială, care vor fi capabili să comită crime sau care se vor îmbolnăvi cronic.

Autorul principal al acestei lucrări, psihologul Terrie Moffitt  de la Duke University, spune că speră că rezultatele vor favoriza compasiunea și ajutorul și nu stigmatul. Rezultatele ei au sugerat, de asemenea, că ajutorarea oamenilor să-și îmbunătățească anumite tipuri de abilități înainte de a ieși din scutece ar fi benefică pentru toată lumea.

Chiar dacă nu te-a copleșit (încă) succesul financiar, iubite cititorule, amintește-ți cântecul Corinei Chiriac “Banii n-aduc fericirea” și vei avea parte de multe picături de fericire (www.youtube.com/watch?v=zPYr_4vlmsA).

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/if-you-re-so-smart-why-aren-t-you-rich

2.www.pnas.org/content/113/47/13354.short?rss=1

3.www.pnas.org/content/108/19/7716.abstract

15 Feb

Incredibil dar adevărat: un placebo poate calma durerea chiar și atunci când știi că nu este un medicament

Fii entuziast! Aminteşte-ţi de efectul placebo: 30% din medicină este spectacol.”

Dr. Ronald Spark

 

Conform unui Dicționar Medical: Placebo = Preparat ce nu are rol curativ (lipsit de orice element activ) și este utilizat în locul unui medicament pentru efectul lui psihologic, zis „efect placebo”. Preparatele placebo sunt adesea utilizate în cercetarea medicală. Metoda constă în administrarea medicamen­tului de studiat unui grup de bolnavi şi a unui placebo de acelaşi aspect unui alt grup fără însă a li se comunica care este medicamentul real. Subiecții sunt informaţi asupra metodei de experimentare şi asupra naturii experienţei și se compară evoluţia tulburărilor din cadrul celor două grupuri, dacă substanţa studiată are sau nu o efect.

Un număr în creștere de dovezi arată că unii pacienți cu dureri cronice pot obține alinare de la un tratament cu placebo chiar și atunci când știu că nu este vorba de un medicament activ.

Mai mulți cercetători văd în ideea de placebo – substanțe fără efect farmaceutic real – o alternativă la medicamentele tradiționale pentru durere, medicamente care pot fi ineficiente și pot avea efecte secundare semnificative.

Cercetătorii speră că placebo-urile ar putea avea eficiență pentru unele afecțiuni dificil de tratat, cum ar fi durerea de spate cronică, oboseala legată de cancer și simptomele sindromului de colon iritabil.

Cercetările sugerează că 30% până la 50% dintre pacienții cu durere cronică vor răspunde la placebo-uri. Studii noi ajută la identificarea diferențelor genetice și ale creierului care fac ca anumite persoane să fie mai susceptibile să reacționeze pozitiv.

„Este o posibilitate care pare importantă și poate oferi alinare pentru mulți oameni care primesc de la medicamentele pe care le iau o ușurare insuficientă sau acestea au prea multe efecte secundare”, spune directorul Programului de Studii Placebo, profesorul de la Harvard Medical School  Ted J. Kaptchuk.

Nu este foarte clar motivul pentru care placebo-urile pot ajuta la calmarea durerii chiar și în condițiile în care oamenii știu că nu este un medicament real.

Unele dovezi sugerează că pacienții experimentează un nivel de ușurare prin detectarea subconștientă a unor indicii legate de ceva medical, cum ar fi interacțiunea cu medicul și poate chiar actul de a lua o pastilă.

În mod obișnuit, placebo-urile sunt utilizate în studiile clinice ale medicamentelor ca termen de comparație ale efectelor acestora din urmă. De asemenea, uneori, medicii prescriu doze foarte mici de medicamente active care funcționează ca placebo-uri.

Administrarea unui placebo deghizat pacienților, adică fără a li se spune că este vorba de un placebo, este considerată neetică în profesia medicală. Însă, dacă pacienții sunt informați că iau un placebo – ceea ce cercetătorii numesc tratament placebo în “regim deschis” – este etic, spune dr. Kaptchuk.

Cercetătorii din Germania, repetând un studiu din 2016, au publicat în decembrie în revista Pain, un studiu care arată că placebo-urile în “regim deschis” pot ajuta la ameliorarea durerilor cronice ale spatelui.

Un studiu similar realizat de cercetătorii de la University of Colorado, Boulder  au descoperit că injecțiile cu soluție salină placebo reduc durerea cronică în zona inferioară a spatelui.

Alte două studii recente au arătat că placebo-uri administrate în “regim deschis” pacienților cu cancer au ajutat la ameliorarea oboselii legate de cancer.

Un studiu care urmează să apară, realizat de cercetătorii germani a stabilit că administrarea de placebo în “regim deschis” unor pacienți vârstnici a ajutat la ameliorarea durerilor de genunchi.

Pentru studiul, menționat mai sus, publicat în Pain, cercetătorii germani au împărțit 122 de pacienți, cu dureri cronice de spate, în două grupuri. Un grup a primit un tratament cu placebo în “regim deschis”; celălalt grup și-a continuat tratamentul obișnuit, fără modificări.

Cercetătorii au constatat că grupul căruia i s-a administrat un placebo a raportat o reducere mai mare a intensității durerii, a dizabilității funcționale și a depresiei.

Yoni Ashar, cercetător la Weill Cornell Medical College din New York, a fost coordonatorul unui alt studiu asupra pacienților cu dureri de spate cronice pe când era la University of Colorado, Boulder. Rezultatele studiului au pus în evidență faptul că 50 de pacienți care au primit un placebo în “regim deschis”cu injecții saline au raportat o durere mai mică o lună mai târziu decât un grup de control de 50 de pacienți care au primit îngrijirile obișnuite.

Cercetările doctorului Kaptchuk arată că pacienții cu dureri cronice la nivelul spatelui, cu sindrom de colon iritabil și cu migrene au de câștigat din faptul că li se spune că primesc un placebo.

În prezent el finalizează rezultatele unui studiu mai mare cu peste 300 de pacienți cu sindrom de colon iritabil. De asemenea, finalizează o analiză de urmărire pe cinci ani a studiului durerii la nivelul spatelui, din 2016, pentru a vedea cum au evoluat pacienții după ce au încetat să ia placebo.

Kathryn Tayo Hall, profesor asistent de medicină la Brigham and Women’s Hospital din Boston, studiază genetica răspunsului la placebo. Ea spune că într-o zi, testele genetice ar putea fi în măsură a prezice care pacienți ar avea de câștigat de un tratament cu placebo.

“Știm că există modificări ale creierului și fiziologiei care se corelează cu răspunsul tău la placebo și în mare măsură aceste schimbări sunt în concordanță cu semnalizarea durerii legate de transmisia de opioide și dopamină în creier”, spune Dr. Hall. “Deci, gândim că dacă aveți o variație genetică a proteinelor implicate în acele căi de semnalizare, ea v-ar putea influența răspunsul la placebo.”

Vania Apkarian, director al Centrului de Cercetare a Durerii Translaționale la Northwestern University Feinberg School of Medicine studiază care sunt pacienții care răspund la placebo.

Într-un studiu din 2016 în jurnalul PLOS Biology, el a folosit scanări ale creierului pentru a identifica regiunile din creier care pot prezice un răspuns la placebo la 56 de pacienți cu dureri de osteoartrită cronică la genunchi, comparativ cu 20 de pacienți de control. De asemenea, dr. Apkarian a reiterat concluziile sale pe baza unui studiu din 2018 cu 63 de pacienți cu dureri de spate cronice în Nature Communications.

Aproximativ 30% până la 50% dintre pacienții cu durere cronică vor răspunde la placebo, spune dr. Apkarian. În studiile sale el a găsit o „semnătură pe creier” la pacienții care răspund la placebo. Efectele durează cel puțin trei luni. „Acești pacienți primesc suficientă ameliorare a durerii de la placebo, care este la fel de bun ca orice medicament de pe piață vândut pentru ameliorarea durerii cronice”, spune dr. Apkarian.

Cred că informațiile de mai sus vă pot fi utile și, ca orice informație în plus, pot fi purtătoare de picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.csid.ro/dictionar-medical/placebo-11321089

2.www.wsj.com/articles/a-placebo-for-pain-reliefeven-when-you-know-its-not-real-11579525202?shareToken=stcbaa9c267a724ac29d0d1ca92bbc4a40&mod=pckt_f2_4

3.www.webmd.com/pain-management/what-is-the-placebo-effect#2

4.www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27755279?mod=article_inline

5.www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29426869?mod=article_inline

08 Feb

Ne putem proteja de virusul nCoV2019?

Mai ales sănătatea întrece atât de mult toate bunurile exterioare, încât, într-adevăr, un cerşetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

 

Poate greșesc, dar acum când bântuie “noul coronavirus”, mi s-ar fi părut o impietate față de eventualii cititori ai blogului www.utildestiut.ro să nu pomenesc nimic despre măsurile utile în combaterea acestui flagel. Așa se explică cele ce urmează și eventualele lucruri simpliste prezentate.

După cum probabil știți, virusul nCoV2019 este noul coronavirus Wuhan care s-a răspândit nu numai în China continentală, dar și la nivel mondial stîrnind, pe bună dreptate, panică în creștere continuă.

De ce este menționat acest virus ca „noul coronavirus”?

Cuvântul  coronavirus (corona + virus) a fost introdus de un grup de virusologi, într-un scurt articol “Coronaviruses” („Coronavirusuri”), în secțiunea “News and Views” a revistei Nature  (vol. 220, nr. 5168, 16 noiembrie 1968, p.650). „… virusul bronșitei infecțioase are un aspect microscopic electronic caracteristic, necunoscut anterior….Particulele sunt mai mult sau mai puțin rotunjite în profil … aspectul lor amintește de coroana solară…”  ceea ce i-a făcut pe cei opt virusologi să îl numească coronavirus, pentru a aminti aspectul caracteristic prin care virușii de acest tip sunt identificați la microscopul electronic.

În China există un sentiment tot mai mare de neputință, întrucât guvernul este obligat să ia măsuri drastice (care uneori par a fi la nimereală) pentru a opri virusul, inclusiv introducerea unor restricții de călătorie.

Lucrurile pot părea înfricoșătoare și nu întâmplător ne punem cu toții întrebarea: „Cum ne putem proteja pe noi înșine și familiile noastre?”

Deoarece nu există niciun vaccin sau tratament pentru nCoV2019 – pneumonia Wuhan – guvernul chinez este obligat să apeleze la jurnalul epidemiei SARS din 2003.

(SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) este o boală care afectează sistemul respirator al omului, indusă de un coronavirus, virusul SARS. Între noiembrie 2002 și iulie 2003 a existat un început de posibilă pandemie, cu 8.422 de cazuri de infecție și 916 morți confirmate. În câteva săptămâni, boala s-a transmis din Hong Kong în 37 de alte țări. Ultima infecție observată a avut loc în iunie 2003.)

Și asta înseamnă că orașe întregi trebuie închise iar populația trebuie să fie restricționată în mișcările sale și în comportamentul care potențial ar putea răspândi boala.

Chiar dacă oamenii sunt foarte speriați și ne putem aștepta ca în zilele următoare panica să crească, există măsuri foarte simple care ne-ar putea proteja.

Despre aceste măsuri a relatat scriitoarea Laurie Garrett deținătoare a unui premiu Pulitzer pentru jurnalism de știință.

Domnia sa spune: “În timpul epidemiei SARS, am călătorit în toată China și Hong Kong, am intervievat persoane infectate cu virusul, medici și asistente care tratează boala, oficiali guvernamentali, poliție, cu alte cuvinte, toată lumea. Nu am fost niciodată îngrijorată că mă infectez, în ciuda faptului că am fost în cameră cu persoane bolnave. Și asta pentru că știam ce măsuri trebuie luate.”

Iată care sunt cele mai importante dintre acestea, așa cum le prezintă Laurie Garrett:

1.Când părăsiți locuința, puneți-vă mănuși – mănuși de iarnă, mănuși pentru exterior – și păstrați-le în metrou, autobuze și spații publice.

2.Dacă vă aflați într-o situație socială în care ar trebui să vă scoateți mănușile, să dați mâna cu cineva sau să luați masa într-un local public, nu vă atingeți fața sau ochii (chiar dacă vă chinuie vreo mâncărime). Țineți-vă mâinile departe de contactul cu fața. Și înainte să vă puneți mănușile din nou, spălați-vă bine pe mâini, mai ales degetele, cu săpun și apă caldă.

3.Schimbați mănușile zilnic, spălați-le bine și evitați să purtați mănuși umede.

4.Măștile sunt inutile atunci când sunt purtate în aer liber și s-ar putea să nu fie foarte utile nici în interior. Majoritatea măștilor se deteriorează după una sau două purtări. Folosind aceeași mască zi de zi este mai rău decât inutil – este și dezgustător, deoarece conținutul gurii și nasului îmbibă în cele din urmă masca cu o “placă” mirositoare, atractivă pentru bacterii.

Port rar o mască de față într-o epidemie și am fost în peste 30 de focare. În schimb, stau departe de mulțime și păstrez distanța față de alte persoane – o distanță potrivită este de aproximativ un metru și jumătate. Dacă cineva tușește sau strănută, îl rog să-și pună o mască – pentru a mă proteja de fluidele potențial contaminate pe care le împrăștie. Dacă nu o face, mă îndepărtez încă un metru (în total la aproximativ 3 metri) de el/ea sau plec.

Nu strângeți mâinile și nu îmbrățișați oamenii – explicați politicos, că este mai bine să nu se intre în contacte strânse în timpul unei epidemii.

5.În interiorul locuinței, îndepărtați imediat toate prosoapele din băile și bucătăria dumneavoastră și înlocuiți-le cu altele curate care au numele fiecărui membru al familiei pe ele. Instruiți pe toți cei din casă să folosească numai propriile prosoape și să nu atingă niciodată pe cele ale unui alt membru al familiei. Spălați toate prosoapele de două ori pe săptămână. Prosoapele umede oferă adăposturi grozave pentru viruși, răceli obișnuite, gripe și, da, coronavirusuri.

6.Aveți grijă cu mânerele! Dacă este posibil să deschideți și să închideți ușile cu coatele sau umerii, procedați așa. Purtați mănuși când folosiți un mâner – sau spălați-vă mâinile după atingerea acestuia. Dacă cineva din casa ta se îmbolnăvește, spală cu regularitate clanțele/mânerele.

În mod similar, fiți prudent(ă) cu balustradele scărilor, suprafețele de lucru, telefoanele mobile, jucăriile, laptopurile – orice obiecte care ajung în atingere cu mâna. Atât timp cât manipulați doar obiecte personale, veți fi în regulă – dar dacă aveți nevoie să ridicați telefonul mobil sau instrumentele de gătit ale altcuiva sau să folosiți tastatura computerului altcuiva, aveți grijă să nu vă atingeți fața și spălați-vă pe mâini imediat după atingerea obiectului.

7.Dacă luați masa în grup, nu folosiți tacâmurile sau alte ustensile individuale pentru a scoate mâncarea dintr-un bol sau farfurie comună și, bineînțeles, spuneți-le copiilor dumneavoastră să nu bea niciodată din ceștile altcuiva sau dintr-un recipient cu lichide comun. Spălați temeinic ustensilele de bucătărie între mese și evitați restaurantele care au practici de igienă proaste.

8.În mod categoric nu cumpărați, nu sacrificați și nu consumați niciun animal viu sau pește până când nu se știe exact ce specie a fost sursa virusului.

9.Când vremea o permite, deschideți ferestrele, acasă sau la serviciu, pentru aerisire temeinică. Virusul nu supraviețuiește într-un spațiu bine ventilat. Dar, desigur, dacă este frig sau vremea este nefavorabilă, țineți ferestrele închise și păstrați căldura înăuntru.

10.În sfârșit, dacă aveți grijă de un prieten sau membru al familiei care are febră, purtați întotdeauna o mască bine fixată atunci când sunteți lângă el/ea și așezați una și pe fața persoanei bolnave (cu excepția cazului în care are grețuri).

Când înlocuiți o mască veche, murdară, de pe chipul prietenului sau al persoanei iubite, fiți foarte, foarte atenți – gândiți-vă, de dragul protecției dumneavoastră, că este acoperită de viruși și mânuiți-o purtând mănuși de latex, așezați-o în interiorul unui recipient de unică folosință, sigilați-l, apoi puneți-l în coșul de gunoi.

În timp ce purtați aceste mănuși de latex, spălați ușor fața pacientului cu apă caldă și săpun, folosind un prosop de hârtie de unică folosință sau un tampon de bumbac și sigilați-l după utilizare într-un recipient sau pungă de plastic înainte de a-l introduce în gunoiul casnic.

Purtați cămăși cu mâneci lungi și îmbrăcăminte care vă acoperă corpul atunci când aveți grijă de prietenul sau ruda cu probleme. Curățați foarte bine cu apă fierbinte și săpun tot ce poartă sau atinge pacientul, inclusiv cearșafurile, prosoapele și ustensilele.

Izolați, după posibilități, persoana bolnavă într-o cameră separată sau într-un colț al unei camere, unde poate sta confortabil, dar separată de restul familiei. Dacă vremea este tolerabilă, deschideți o fereastră care se află în partea opusă a camerei, astfel încât aerul să sufle ușor pe fața pacientului și a corpului său. Desigur, nu faceți acest lucru dacă este foarte frig, întrucât prietenul sau persoana iubită poate deveni mai bolnavă dacă este prea rece.

Nu vă panicați! Dacă luați asemenea măsuri de precauție, veți fi în siguranță. Oricât de înfricoșător este acest moment, veți trece peste el alături de toți cei dragi vouă, ceea ce înseamnă implicit multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

foreignpolicy.com/2020/01/25/wuhan-coronavirus-safety-china/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

02 Feb

Reușiți să vă stăpâniți frica de eșec?

„Eşecul rareori te opreşte. Ceea ce te opreşte este teama de eşec.”

Jack Lemmon

 

Una din fricile care “bântuie tot omul” este frica de eșec. Frica de eșec este un mijloc de apărare din mintea noastră o reacție reală și normală.

În mare parte această reacție încearcă să ne protejeze de amenințările percepute. Cortexul prefrontal al creierului uman s-a dezvoltat pe parcursul evoluției pentru a-l proteja pe individ de amenințările fizice reale precum erau, la începuturi, animalele de pradă.

Așadar, ceea ce s-a dezvoltat pentru a ne proteja împotriva leilor acum se activează când dorim să ne asumăm riscuri sau să facem ceva în afara zonei noastre de confort și, în cele din urmă, ne reține și ne limitează.

Însă sistemul nostru de semnalizare a amenințărilor are o problemă: nu poate distinge amenințările fizice reale de riscurile percepute.

Zona noastră de confort este mai mult decât un concept; împingerea granițelor sale declanșează reacții neurofiziologice foarte reale ale sistemului de semnalizare din minte.

Ceea ce definește zona noastră de confort este că ea stabilește, în mod inerent, limitele care declanșează sistemul de avertizare. Rămânerea între aceste granițe înseamnă siguranță, aventurarea în afara lor face ca sistemul să ne avertizeze prin apariția fricii.

Mintea face ceea ce, prin evoluție a învățat să facă: ne protejează declanșând frica față de riscul perceput, față de neobișnuit sau necunoscut.

Acest sistem ne-a servit bine când pe scara evoluției zona noastră de confort era siguranța tribului nostru. Riscul, neobișnuitul și necunoscutul au reprezentat amenințări foarte reale pentru siguranța omului.

Acum însă, riscul nu este siguranța fizică, ci siguranța emoțională și securitatea. Riscul, neobișnuitul și necunoscutul declanșează sistemul nostru reactiv de frică generând un potop paralizant de frică și gânduri negative.

Depășirea voită a granițelor zonei proprii de confort, puțin câte puțin, poate fi un prim pas spre învingerea fricii de eșec.

Mai multe căi pentru a învinge frica de eșec am aflat din articolul How Can I Overcome My Fear of Failure?, scris de Evan Asano pe blogul „Lifehacker”.

1.Reformulați eșecul!

Ce este eșecul? După Henry Ford „Eşecul e pur şi simplu şansa de a încerca din nou, de data asta cu mai multă inteligenţă”  iar Gabriel Liiceanu este de părere că „Eşecul este locul de unde te ridici pentru a merge mai departe.”

Singurul eșec adevărat este cel din care nu înveți nimic. Altfel spus, reușita succede eșecului.

Un motto comun printre companiile din Silicon Valley este: „Nu reușești repede, eșuează înainte.”  În domeniul vânzări, există aforismul: „fiecare NU este cu un pas mai aproape de un DA.”

Adesea eșecul nu este ceea ce credem că este. Așadar acceptați să auziți NU-uri și continuați cu demersurile ce vi le-ați propus. Chiar dacă întârzie DA-urile și implicit reușita, veți avansa treptat și în mod inevitabil.

2.Înțelegeți-vă frica!

Ce este exact ceea ce vă provoacă teama? Nu ne temem cu toții din aceleași motive de lucrurile noi și de asumarea unor riscuri.

Teama de eșec se naște adesea deoarece ne imaginăm rezultatul cel mai rău, sau ne străduim pentru o perfecțiune nerezonabilă sau ne temem cu disperare de respingere.

Dar în realitate, care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Dacă, de exemplu, începem o afacere, ne imaginăm că vom pierde totul dacă eșuăm. Dar ce altceva s-ar putea întâmpla? I-am pierde pe prieteni și pe cei dragi? Nu am avea alături familia? Am pierde curajul care ne-a dus să începem o afacere? Răspunsul este NU.

Adevărul este că niciodată și nimic din scenariile cele mai negre imaginate din cauza fricii nu se realizează vreodată.

3.Contracarați  frica cu încredere!

În general, lumea răspunde și susține pe cei care acționează cu încredere în ceea ce întreprind. Nimeni nu conspiră pentru eșecul nostru!

Dimpotrivă, atunci când vom lua măsuri cu încredere și siguranță, lumea va conspira adesea pentru a ne sprijini.

Cu toate acestea diferite culturi au uneori o perspectivă diferită în acest sens. La noi, de exemplu, se pare că dacă cineva ar împărtăși cu alții o idee pentru o afacere răspunsul ar fi adesea descurajator sub forma unor argumente privind cum nu este posibilă și de ce este inaccesibilă ideea respectivă.

4.Întreprindeți acțiuni progresive!

Una din cauzele fricii de eșec este concentrarea pe proporțiile “uriașe” ale provocării.

Dacă privim o poză cu tabăra de bază de pe Mount Everest observăm că, deși vârful este dușmănos, cu temperaturi ce ajung la -50 de grade Celsius  și bântuit fiind de furtuni, baza este foarte animată și adună sute de alpinisti.

Mulți dintre acești alpiniști nu sunt profesioniști sau sportivi de elită, ci pasionați obișnuiți care urmăresc un vis și un obiectiv. Dar toți încep ascensiunea la fel, cu un singur pas spre vârf.

Sună a clișeu dar este foarte important să avem în vedere acest lucru. În aceeași manieră trebuie depășită și frica de eșec: începeți să faceți pași mici și la un moment dat veți primi un impuls care cu timpul vă va apropia de obiectiv.

5.Ignorați pur și simplu frica!

Surferii pe valuri mari se “plimbă” pe “dihănii violente” care imprimă forțe terifiante și catastrofale. Imposibil ca un om să nu se teamă de aceste valuri. Pentru a combate ceea ce poate fi o frică paralizantă, mulți dintre surferii de elită evită să privească zona de impact unde valul se sparge, deoarece nu și-ar putea stăpâni teama și nu ar mai repeta niciodată “cățăratul” pe valuri.

Veți întâlni multe asemenea “valuri” în viață; unele pe care le puteți sfida și ataca privindu-le de sus iar altele ale căror “bârloguri” vă vor obliga să vă cățărați către vârf.

6.Provocați-vă pe voi înșivă în alte domenii!

Asumați-vă provocări în alte domenii ale vieții în afara celui în care doriți să creșteți!

V-ați întrebat vreodată de ce triatlonul, alergarea în noroi, maratonul ș.a. sunt atât de populare?

Oamenii vor să-și împingă limitele și să vadă de ce sunt capabili. Când reușiți să atingeți obiective mari într-un domeniu, începeți să observați că puteți aplica aceleași abilități și determinare pentru a îndeplini obiective și în alte domenii.

Când realizezi că cu pregătirea, mentalitatea și antrenamentul potrivite, poți alerga la un maraton, îți dai seama că poți face și o multitudine de alte lucruri dacă te pregătești. „Nu vă temeți de eșec! Teama se va afla în același loc și anul viitor ca și azi.”

 7.“Devoalați” mitul fricii!

Persoanele de succes par neînfricate și extraordinare, pentru că așa sunt percepute. Oamenii de succes au început însă ca oameni foarte obișnuiți dar care printr-o combinație de practică, muncă grea, efort și acțiune obțin succesul lor.

Totuși, acest mit al neînfricării poate acționa ca o barieră pentru mulți dintre noi, determinându-ne să credem că a avea succes înseamnă a fi neînfricat și a avea o natură extraordinară.

Dar a fi curajos nu înseamnă a trăi fără teamă; înseamnă a trăi cu frică dar a o înfrunta și a lua măsuri în ciuda ei.

Frica este o parte foarte normală și inevitabilă a ființei umane; este una dintre caracteristicile care o definesc. Face parte din fiecare dintre noi.

Nimeni nu este cu adevărat neînfricat; doar a învățat să își învingă frica. Dacă reușim să facem parte dintre acești oameni, avem parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

lifehacker.com/how-can-i-overcome-my-fear-of-failure-1787365393?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits