23 May

Cui prodest?

Cel care nu cunoaște adevărul, este un prost. Cel care-l cunoaște și-l consideră o minciună, este un infractor.”

Galileo Galilei

 

De când planeta este bântuită de noul coronavirus, Internetul abundă în informații de toate felurile despre el. Multe dintre ele sunt interesante și instructive dar există și multe care susțin că această pandemie face parte dintr-o „agendă ascunsă”.

Pe zi ce trece par să fie tot mai multe “teoriile conspiraționiste”. În plus, mai apar și tot felul de declarații care indirect conduc tot la ideea unor conspirații. De exemplu, relativ recent, s-a răspândit prin „Messenger” un videoclip cu un domn prezentabil care cu emfază făcea o „declarație” în care spunea că el nu va purta mască, nu va respecta regulile lockdown-ului, nu se va lăsa vaccinat. Dacă aș fi putut l-aș fi întrebat: Bun. Și de ce îmi spui mie? Este treaba ta.”

Chiar, de ce ne spunea nouă, eventualilor spectatori? Din două una: din teribilism (el este altfel decât restul lumii) sau din rea voință, pentru a influența cât mai multă lume care să îl urmeze.

Oricum nu pot să nu-mi declar dezamăgirea față de faptul că multă lume, inclusiv din cercul meu de prieteni, dau crezare fake news-urilor și nu numai că le iau în serios dar le și răspândesc.

Cred că ar fi util să folosim un set minimal de întrebări pe care să ni le punem pentru ca să putem face distincție între informațiile corecte și gândirea conspirativă sau propaganda legate de noul coronavirus.

Cu o societate polarizată și o neîncredere profundă în clasa politică, mass-media, guvern și alte instituții, un astfel de conținut este o modalitate prin care indivizi rău intenționați să semene, mai ales prin intermediul social media, discordia. Dar „Cui prodest?”

Folosind un asemenea set de întrebări, videoclipurile senzaționale, memoriile, ofertele și multe altele despre COVID-19 vor putea continua însă fără să ne afecteze.

Iată câteva întrebări utile pentru a cerne informațiile corecte de dezinformări:

1.Prezentarea este unilaterală?

Nu există niciodată doar o singură parte a unui story (a unei relatări). Versiunea engleză contemporană a unui proverb biblic spune: “The first to state his case seems right until another comes and cross-examines him.” (Într-o traducere mai liberă „Este posibil să credeți că ați câștigat cazul dumneavoastră în instanță, până când adversarul dumneavoastră vorbește.”)

Așadar, o prezentare corectă ar trebui să includă și punctele de vedere opuse iar lipsa acestora ar trebui să ne pună pe gânduri.

Pornind de la definiția termenului de “propagandă” („Acțiune organizată de răspândire în mase a unor idei care prezintă și susțin un partid politic, o teorie, o concepție etc., cu scopul de a le face cunoscute și acceptate, de a câștiga adepți” – dexonline.ro) pe care dicționarul Oxford îl definește drept „informație, în special de natură părtinitoare sau înșelătoare, folosit pentru a promova sau face publicitate unei anumite cauze sau punct de vedere politic”, este evident că teoriile conspiraționiste sunt menite a face propagandă.

Și aici se impune vechea întrebare latină folosită în criminalistică Cui prodest?”  (Cui folosește/ajută?)

2.De câtă credibilitate se bucură personajul sau personajele care sunt purtătorii informațiilor acuzatoare?

Această întrebare poate căpăta răspuns cu ușurință printr-o căutare pe Internet (de exemplu cu Google-ul). De multe ori însă persoanele menționate nu-și spun numele și încearcă să fie convingătoare prin ținută: de pildă se dau drept medici și pentru a fi credibili apar în “uniformă”.

De exemplu, într-un filmuleț răspândit tot prin Messenger, niște persoane din categoria menționată afirmau că asupra lor s-au exercitat presiuni ca în certificatele de deces să treacă drept cauză a morții noul coronavirus.

Este posibil ca purtătorii de “informații” (de dezinformări) să fie persoane nemulțumite pentru că nu li s-au recunoscut unele “merite” în domeniul lor de activitate.

Dacă nu  este așa, se impune din nou întrebarea Cui prodest?”  Un răspuns de genul: „Oamenii puternici au planificat pandemia și au făcut-o să se întâmple astfel încât să se îmbogățească făcând pe toți să obțină vaccinuri?” mi se pare naiv.

3.Cât de precis sunt prezentate faptele?

Oamenii vorbesc adesea imprecis când își spun poveștile. De exemplu afirmații cum ar fi: „Pandemia este politizată și folosită să ne înlăture libertățile civile și să avantajeze alte strategii politice iar anumite forțe s-au agățat de această situație.”

Pentru mai multă precizie ar trebui să știm care sunt acele “alte strategii politice“ sau care sunt acele „anumite forțe”  la care se referă autorii informațiilor.

Înainte de a le da crezare și a le transmite mai departe este normal să le analizăm și să le verificăm. Astăzi informațiile se pot verifica ușor prin căutarea surselor de bază ale relatărilor.

4.Părții acuzate (de exemplu lui Bill Gates, frecvent acuzat în diferite prezentări) i s-a asigurat posibilitatea de a prezenta situația din propria perspectivă?

Așa cum am arătat mai sus și în prezentările privind “adevărul” despre COVID-19 există “acuzatori” și „acuzați”. Un lucru elementar, pentru aflarea “adevăratului adevăr” este acela de a se da posibilitate tuturor părților implicate să-și prezinte punctul de vedere.

5.Orice informații trebuie prezentate împreună cu toate sursele.

Dacă nu  sunt denumite și citate toate sursele unei prezentări și dacă nu este explicat motivul pentru care acestea lipsesc  devine clar că este vorba despre o dezinformare.

Toate sursele ar trebui  să poată fi identificate astfel încât, în funcție de forma sub care se prezintă informațiile, cititorul sau telespectatorul să poată face verificări și comparații bazate pe propria experiență.

6.Prezentarea include anumite fapte sau date secrete?

Ne aflăm în mijlocul unei pandemii globale pentru care omenirea nu are explicații și puțini sunt cei care își pot da seama ce se va întâmpla sau cunosc modalitatea potrivită de a reacționa și cu atât mai puțin de a-și pregăti “agende ascunse”.

Acum aproape fiecare jurnalist scrie despre asta. Dacă există o conspirație, obținerea și dezvăluirea datelor despre ea ar constitui o provocare pentru mulți dintre ei.

În acest context dezinformările  care, pentru a ne atrage atenția, încearcă să ne facă să credem că prezintă o sumă exclusivă de date secrete, sunt greu de luat în serios.

De exemplu un asemenea material primit recent pe Messenger începe așa:  “Vă furnizez tuturor încă o informație șoc, pe care nu o veți găsi în presa națională și internațională.”

Această pandemie este o nenorocire pentru întreaga lume. Țările nu au fost pregătite pentru ea iar răspunsul majorității liderilor de top a fost incoerent. Mobilitatea tuturor este limitată, mulți oameni și-au pierdut locul de muncă, iar unii se tem că se vor îmbolnăvi sau vor muri. Toate acestea ne fac vulnerabili la exploatarea de către unii semeni care prezintă informații inexacte sau necinstite din punct de vedere intelectual. Aceasta ar putea fi explicația pentru faptul că mulți oameni de bună credință răspândesc dezinformările.

În aceste condiții trebuie să fim consumatori pricepuți  atunci când vine vorba de informații, oricât de abil ar fi ele prezentate iar această calitate de consumatori pricepuți  ne poate oferi câteva picături de fericire chiar și în actualele condiții extrem de vitrege.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.propublica.org/article/im-an-investigative-journalist-these-are-the-questions-i-asked-about-the-viral-plandemic-video?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

16 May

Cum evităm anxietatea cauzată de statutul nostru social?

Oamenii fericiţi îşi construiesc un statut social. Cei nefericiţi sunt construiţi de statutul lor social.”

Codrin Ștefan Țapu

 

Deși ideea este hilară, trebuie să recunosc că abordarea acestei teme mi-a fost sugerată de faptul că noul coronavirus nu face distincție între oamenii de rând și cei cu un înalt statut social (de exemplu prim miniștri).

Păi dacă nici “dumnealui, virusul” nu face o asemenea distincție atunci noi oamenii, înzestrați fiind cu puteri mult mai slabe, de ce am face-o?

Aici trebuie să adăugăm un fapt, la prima vedere ciudat, constatat de cercetători: oamenii care sunt mai jos pe scara statutului socio-economic (măsurat după venituri, ocupație, condiții de viață etc.) sunt mai puțin sănătoși decât cei aflați mai sus. Acest lucru poate avea sens, deoarece putem presupune că mai multe resurse înseamnă acces la o asistență medicală mai bună.

Lucrurile sunt însă mai complexe. În una din cărțile sale despre comportamentul uman (Behave: The Biology of Humans at Our Best and Worst), Robert Sapolsky, neuroendocrinolog la Stanford University, susține că o bună parte a diferenței menționate este cauzată de stres. În special, este vorba de stresul asociat cu conștientizarea de către fiecare individ a locului pe care se plasează pe scara socială.

Desigur și factorii obiectivi joacă un rol, dar atunci când subiecților implicați în studiile profesorului Sapolsky li s-a cerut să-și judece propriul statut social, a devenit clar că există un anumit tip de stres asociat chiar și numai cu constatarea faptului că există oameni care sunt “mai sus” în societate decât ei înșiși și că își trăiesc viața ca reacție la acest fapt.

Această reacție nu este lipsită de consecințe, evident negative, în ceea ce privește sănătatea.

Omenirea, în toată istoria existenței sale, s-a dovedit a fi maestră în privința creării și funcționării ierarhiilor sociale. Atât timp cât oamenii au trăit în grupuri, au concurat unii cu alții pentru resurse și această concurență a creat, în general, o ordine clară.

Cei de la vârf au obținut tot felul de recompense (cum ar fi acces la oportunități de împerechere, mâncare, adăposturi și alte lucruri frumoase) pe care cei aflați mai jos nu le-au avut.

Chiar și astăzi, persoanelor mai bogate sau care au o altă formă de monedă reputațională li se oferă lucruri pe care majoritatea celorlalți nu le au și poate avea sens ca această majoritate să le râvnească.

De fapt, râvnim ceva într-un asemenea grad încât devine util să ne gândim la o dedublare a eu-lui într-un eu propriu (cine spunem că suntem, ce anume ne place, versiunea despre noi care ne face să fim diferiți de ceilalți oameni) și un eu la persoana a treia  (despre care bănuim că ceilalți cred că suntem, ceea ce vrem ca ceilalți să creadă că ne place, versiunea noastră interesată de cum ne judecă alții și unde ne situează în ierarhia socială).

Acest al doilea eu este util deoarece, să trăiești în lumea fizică, înseamnă să trăiești în lumea socială, iar dacă nu ai inteligența socială să-ți dai seama ce cred alții despre tine și cum se petrece interacțiunea ta cu ei, capacitatea ta de a trăi bine suferă.

Pe vremea triburilor de vânători și culegători, acest eu la persoana a treia a avut un rol critic de jucat pentru că diferența dintre a fi în partea de sus a scării față de partea de jos putea fi diferența dintre viață și moarte.

În lumea noastră modernă s-au întâmplat două lucruri: primul este că fiind conectați la nivel global, ierarhia socială este mult mai extinsă.

Nu mai putem vorbi despre o competiție în cadrul unui grup de, să spunem 150 de persoane, ci o competiție care implică 7 miliarde de oameni (și știm cu toții cine este Bill Gates sau cine este Jeff Bezos).

Al doilea lucru este că, deoarece lumea în care trăim astăzi este mult mai bogată (cel puțin în țările occidentale, unde majoritatea oamenilor nu-și fac griji pentru mâncare și adăpost), grupurile noastre locale măsoară statutul social după diferiți indicatori (cine se îmbracă cel mai bine la școală, cine petrece mai mult timp în sălile de fitness, cine are cel mai performant device etc.) și nu vorbim despre poziția ocupată într-o singură ierarhie, ci despre o multitudine de locuri într-o multitudine de ierarhii.

Astfel eu-l de la persoana a treia al unui individ ajunge să fie judecat în raport cu oameni pe care nu îi cunoaște și oameni care nu vor avea niciodată vreo legătură cu viața sa.

Cu toate acestea individul își recalibrează constant percepția în funcție de repere care se află în zeci de diferite grupuri mici din care face parte. Din acest punct de vedere, poate nu este surprinzător faptul că acest întreg joc este capabil să provoace mult stres subiectiv încât oamenii ajung să fie expuși la boli de care altfel ar fi complet lipsiți.

Care ar fi soluția pentru evitarea acestei situații? Răspunsul este relativ simplu: Eliminați decalajul dintre cele două eu-ri “calibrându-vă” principiile și trăind doar după ele și numai după ele.

În urmă cu aproximativ 200.000 de ani, rangul individului în grup era direct legat de traiul său. Astăzi, lumea este mult prea complexă pentru a fi la fel.

Sigur, știind că Bill Gates are mai mulți bani decât tine îți faci reproșuri în mod regulat, dar ce are asta cu viața ta? Nu aveți suficient respect pentru sine pentru a vă da seama că el a avut o viață diferită, cu valori diferite și obiective diferite care s-au ocupat de propria sa individualitate și că nu puteți concura cu asta indiferent de valoarea netă?

Odată ce veniturile de bază, hrana și adăpostul sunt asigurate, în lumea modernă, cei mai mulți dintre noi nu avem nicio obligație de a ne juca de-a statutul social. Numai că acest lucru este un atac direct la adresa propriei noastre individualități, deoarece respinge unicitatea noastră și acceptă faptul că sunt destui oameni la fel ca noi.

În fiecare interacțiune pe care o avem, este în joc statutul social. De cele mai multe ori, acest lucru se petrece inconștient și se exprimă în limbajul nostru corporal față de o persoană sau un grup. Putem chiar să credem că nu ne pasă de asta, dar dacă nu ne-am pus în evidență cu adevărat propriile valori și principii pentru a reflecta individualitatea noastră unică și dacă nu am depășit frica irațională de respingere, atunci probabil că acumulăm stres pur și simplu din anxietatea socială cauzată chiar și numai de a fi în preajma oamenilor pe care îi considerăm mai buni sau mai răi decât voi.

Dacă nu ești dependent(ă) de statutul social înseamnă că ești aceeași persoană la locul de muncă și acasă, când te afli într-un bar sau când ești într-o țară diferită. Înseamnă că în afara situațiilor care îți afectează direct traiul (poate legat de muncă), nu ai de-a face cu oameni care sunt mai buni sau mai răi decât tine ci numai cu oameni care sunt altfel decât tine.

Și pentru că suntem cu toții diferiți, majoritatea judecăților nu mai contează. Și dacă judecățile nu contează, contextul social nu contează, ceea ce înseamnă că anxietatea socială și stresul social sunt atenuate. Și lucrul acesta înseamnă că, cu acest nivel de onestitate, începi să intri în fiecare situație cu absolut nimic de demonstrat, nimic de arătat, nimic de câștigat.

Nu poți fi întotdeauna cel mai bogat sau cel mai drăguț, însă poți fi cel mai puțin impresionabil de aceste lucruri; persoana care privește dincolo de statut și este interesată doar de caracter atât de cel propriu cât și al celorlalți.

Dar există și un aspect perfid al stării de fapt. Și în lumea modernă, jocurile privind statutul social pot fi necesare ca mijloc pentru atingerea scopurilor personale. În acest caz, chiar dacă nici nu iubești și nici nu urăști statutul, ții cont de el.

Lipsa anxietăților sociale la o persoană se manifestă printr-o relaxare profundă și calm generate de faptul că nu are absolut nimic de ascuns, nu acoperă nici o vulnerabilitate și nu afișează vreo fațadă care să ascundă nesiguranțe mai adânci. Aceste aspecte atrag imediat încrederea celor din jur.

Relația cu ceilalți oameni ne poate regenera sau distruge traiul, iar o mare parte a diferenței constă într-o simplă distincție: ne judecăm pe noi înșine și pe ceilalți după statutul social sau după caracter?

Oricum, sper că Dumneavoastră sunteți imun(ă) față de anxietatea provocată de statutul social și beneficiați astfel de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

medium.com/personal-growth/status-independence-the-art-of-never-being-socially-anxious-f4a7ca6d67ab

09 May

Știți care poate fi cheia unei relații romantice de durată?

Smerenia, o trăsătură de caracter delicată ca floarea rubinie de mac, nu are de-a face cu hainele ponosite, cu cenuşa turnată pe cap şi cu o felie de pâine în stomac, ci cu echilibrul dintre suflet, minte şi trupul imaculat.”

Michelle Rosenberg

 

Chiar dacă ne-am săturat deja de tema pandemiei, ea din păcate rămâne de actualitate prin urmare nici eu nu o pot evita în totalitate. Probabil că așa mi-au venit în minte cele spuse de un foarte cunoscut publicist și istoric al clipei, cum îi place să se autointituleze, despre consecințele blocării la domiciliu.

Una dintre aceste consecințe ar fi aceea că, după această lungă perioadă de carantină, cuplurile (obligate să fie împreună pe întreaga durată a zilelor) fie se vor consolida fie se vor destrăma.

Ca urmare, este normal să ne întrebăm care cupluri sunt predispuse la destrămare?

În unul din studiile sale, Arthur Aron, profesor de psihologie la Stony Brook University  (Universitatea de Stat din New York), considerat un “guru” al iubirii romantice, folosind studii de imagistică cerebrală, a dovedit că dragostea romantică este de durată, pentru cel puțin 5-12% din cupluri.

De asemenea, el a arătat că cuplurile de lungă durată (împreună de 20 de ani sau mai mulți) au raportat în chestionare cele mai înalte niveluri de dragoste și apropiere romantică și au avut niveluri de activitate cerebrală similare cu cele ale unor noi iubiri!

Într-o epocă cu cele mai mari rate ale divorțului și cu o mentalitate de cultură a consumatorului, care se conduce după sloganul „Când nu funcționează, nu o reparați, luați una nouă!”, care este secretul celor 5-12 procente de dragoste și romantism de durată ale profesorului Arthur Aron?

Și la această întrebare există un răspuns și el a fost dat de cercetătorii Toni Antonucci, Kristine J. Ajrouch și Noah J. Webster  de la University of Michigan.

Ei sunt de părere că pasiunea și devotamentul sunt într-adevăr fundamentul relațiilor romantice puternice dar o relație este formată din doi indivizi unici, iar trăsăturile de personalitate pe care acești indivizi le posedă sau le lipsesc pot face ca probabilitatea ca relația să dăinuie sau să se desfacă.

În urma studiului întreprins în 2019, cei trei cercetători au constatat că o singură trăsătură – smerenia – este indicatorul cel mai important al relațiilor de succes.

Când vine vorba de smerenie, există multă confuzie. Deseori ea este asociată cu tăcere, supunere și gânduri de neapartenență. De asemenea smerenia este uneori confundată cu stima de sine scăzută, autoîncredere scăzută sau umilință.

Lucrurile stau însă altfel. Smerenia înseamnă supunere, dar nu înjosire degradantă. În același timp înseamnă a pune nevoile altei persoane înaintea propriilor tale nevoi și a te gândi la alții înaintea ta. Înseamnă, de asemenea, să nu atragi atenția asupra ta și înseamnă să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate.

A fi smerit înseamnă, în general, a avea unele calități personale profund admirabile cum ar fi existența capacității de a-ți evalua cu exactitate deficiențele, fără a nega abilitățile și punctele tari. În acest context smerenia înseamnă și utilizarea talentelor, ale capacităților devenind o cheie către progres.

De exemplu, s-ar putea să recunoști că ești deștept, dar să realizezi că ar fi absurd să te consideri atotștiutor – mai ales acum când sfera de cunoștințe umane este atât de vastă. Aceasta este o viziune sinceră și sobră a neajunsurilor tale.

Filosoful Jason Baehr, profesor la Loyola Marymount University  din Los Angeles, este de părere că „A fi smerit înseamnă a fi atent și a fi dispus a “recunoaște” propriile limite, slăbiciuni și greșeli. O persoană modestă nu ignoră, nu evită și nu încearcă să respingă limitele sau deficiențele proprii.”

Unei persoane smerite, în niciun caz nu îi sunt proprii aroganța și îngâmfarea. Înseamnă că ea își poate recunoaște greșelile, poate sesiza valoarea și în lucruri care sunt presărate cu imperfecțiuni și poate identifica zonele de îmbunătățire.

Smerenia pare a fi un atu imens pentru relații. Un studiu publicat în martie 2014 în The Journal of Positive Psychology  a stabilit că oamenii prețuiesc foarte mult prezența acestei calități la “jumătatea” lor.

Din studiu a rezultat de asemenea că o persoană smerită poate mult mai probabil să inițieze o relație romantică și asta pentru că este mai puțin probabil să se considere „prea bună” pentru altcineva.

Smerenia este dificil de măsurat; este posibil ca unele persoane îngâmfate să se declare modeste (smerite) în timp ce este posibil ca oameni cu adevărat smeriți, ca dovadă a smereniei lor, să-și minimalizeze această trăsătură.

Din acest motiv cei trei cercetători de la University of Michigan, au abordat această problemă chestionând fiecare partener dintr-o relație romantică despre propria smerenie și despre smerenia partenerului. Ei s-au bazat pe faptul că și în eventualitatea că o persoană cu adevărat smerită nu s-a considerat ca atare măcar perechea sa îi recunoaște această trăsătură.

Au fost chestionate toate persoanele aparținând unui număr de 284 de cupluri din zona metropolitană a orașului Detroit. Fiecare persoană a fost întrebată cât de smerită se consideră ea și cât de smerit consideră că este partenerul/partenera de cuplu. De asemenea o întrebare s-a referit la faptul dacă ar putea să-și ierte partenerul/partenera dacă a făcut ceva supărător, de exemplu a proliferat insulte la adresa ei.

Răspunsurile au indicat că persoanele care simțeau că soțul/soția lor era smerit(ă), aveau mai multe șanse să-i ierte în urma unei situații dureroase. Acest lucru nu era adevărat în cazul celor care simțeau că partenerul/partenera este arogant(ă).

Mulți dintre subiecții chestionați care aveau parteneri aroganți au indicat că, deoarece partenerii lor au fost mai puțin susceptibili de a admite vreun eșec personal, a fost mai puțin probabilă iertarea lor.

Interesant este că și forța rețelei sociale a unei persoane poate juca un rol. De exemplu, dacă cineva are o mulțime de prieteni apropiați care îl susțin și un partener smerit, fără îndoială că acesta din urmă va fi iertat mult mai ușor după ce a “dat-o în bară”. În schimb, indiferent câți prieteni buni are cuplul, dacă partenerul care “o dă în bară” este arogant, este mai puțin probabil să fie iertat.

Abilitatea de a ierta este atât de importantă, pentru că durerea este o parte inevitabilă a oricărei relații deoarece “orice om este supus greșelii”, de exemplu spune ceva ce nu trebuia, este neînțelegător la un moment dat sau uită de un eveniment important.

Ajungem astfel la concluzia că un partener, să-i zicem ideal, este persoana care, pe lângă alte calități, recunoaște cu sinceritate faptul că a greși face parte din calitatea de a fi om. O asemenea persoană ne oferă multe picături de fericire în viața de cuplu și sper că Dumneavoastră, iubite cititorule, aveți parte de așa ceva!

Don’t worry, be happy!

Sursa:

getpocket.com/explore/item/this-trait-could-be-key-to-a-lasting-romance

02 May

Viața de după COVID-19 ???

„Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte.”

William Shakespeare

 

S-au scurs mai multe săptămâni de când coronavirusul ne-a luat ostatici și majorității dintre noi ne-a schimbat radical stilul de viață. Dar parafrazându-l oarecum pe Romain Rolland (“Oricât ar fi noaptea de lungă, tot vin odată zorile.”) putem fi siguri că oricât ar fi pandemia de lungă, tot vine odată și vremea fără ea.

 În acest context este normal  să începem a ne gândi și la sfârșitul crizei și la cum va arăta lumea după aceea. Redau în sinteză părerile unui număr important de experți, apărute în revista americană de afaceri lunară Fast Company sub semnătura publicistului Mark Sullivan.

„Munca de acasă” devine noul normal.

Vă amintiți? Vestitul futurolog Alvin Toffler în cartea sa “Șocul viitorului”, apărută în 1970, lansa ideea că, datorită dezvoltării tehnologice, ne îndreptăm spre perioada când “munca de acasă” va deveni ceva obișnuit.

Desigur el nu bănuia că acest proces de mutare la domiciliu a activității umane va fi atât de puternic accelerat de o pandemie. Și iată că am ajuns aici.

Se prefigurează un moment de cotitură pentru modul în care lumea lucrează și învață. Efectul se poate vedea pe Internet.

Oamenii accesează online mai multe resurse educaționale pentru copiii lor; caută modalități neconvenționale de conectare cu colegii, prietenii și familia; angajatorii sunt mai flexibili în modul în care răspund nevoilor angajaților printr-o tehnologie mai dinamică.

Inclusiv conducătorilor de companii “începe să le placă” această formă de muncă unii dintre ei declarând că se simt mai comod de când o parte din personalul lor lucrează de acasă.

Asta înseamnă mai puțini oameni la birou și, drept urmare, o cerere mai mică de spații pentru birouri. Experiența cu COVID-19 îi face pe oameni mai conștienți de pericolul lucrului în birouri deschise, umăr lângă umăr, unde este ușor să se răspândească virușii.

“Munca de acasă”, devenind ceva normal și angajarea online a personalului va deveni standard, lucru reciproc avantajos atât pentru anagajatori cât și pentru angajați. Companiile își pot completa rapid job-urile cu personal supercalificat iar specialiștii înalt calificați din orice colț de lume au acces la job-uri foarte bine plătite.

Ca urmare a “muncii de acasă” timpul “în familie” și timpul „personal” vor reveni angajaților așa cum ar trebui.

Se accelerează migrația digitală”.

În fiecare zi devine tot mai clar că modul în care oamenii folosesc tehnologia, pentru a-și îndeplini sarcinile la locurile de muncă, pentru a se implica în afaceri sau pentru a petrece timp plăcut alături de cei dragi suferă transformări fundamentale.

Timpul petrecut cu cei dragi devenind mai lung, creativitatea privind activitățile virtuale plăcute câștigă mai mult teren ajungându-se chiar și la petreceri virtuale de aniversare posibile cu ajutorul unor programe precum Messenger.

Atunci când vom ajunge „la capătul tunelului”, acceptarea tot mai mare a tehnologiei va avea beneficii de durată. Ceea ce constituie o  surpriză  este faptul că rezistența la această schimbare digitală se evaporă brusc. Dacă multă lume, începând cu unii manageri, a rezistat timp de un deceniu mentalităților digitale acum și le-au însușit considerându-le esențiale pentru supraviețuire și inovație.

Această mentalitate digitală va persista și este foarte puțin probabilă revenirea companiilor la ceea ce a fost înainte de pandemie.

În același timp, utilizarea videoconferinței nu va deveni doar o parte mai comună a vieții dar va atrage după sine dezvoltarea tehnologiei cu care ea se realizează. Probabil că la locul de muncă și acasă, vom solicita asistenților vocali Alexa, Google Assistant, Siri etc., să apeleze clientul nostru, șeful nostru, mama noastră, prietenii noștri, pentru conversații video live.

Educația virtuală își face mai mult loc.

Schimbarea pe care o vedem acum în educație nu poate fi ceva care la revenirea la „normal”, poate fi pusă la o parte. Chiar dacă profesorii vor fi întotdeauna parte integrantă a procesului de educație, va trebui să existe flexibilitatea necesară care în mod cert duce către o multiplicare a mediilor de învățare combinate, care includ învățarea atât în cadrul clasei fizice, cât și online.

A devenit evident (o recunosc chiar elevii) că învățarea online nu reușește să reproducă experiența din clasă. De fapt, niciun instrument sau platformă ed-tech nu poate sau nu trebuie să înlocuiască sala de clasă; rolul tehnologiei este de a crea experiențe cu totul noi.

Nevoia de acces online în fiecare casă a devenit atât de importantă și din păcate și gravă încât a ajuns să mobilizeze societatea să trateze conectivitatea la Internet ca fiind un lucru indispensabil. Deja se poate constata că guvernele, departamentele școlare, filantropii și corporațiile fac pași pentru a reduce decalajul digital.

Asistența medicală rezolvă unele probleme vechi.

Adoptarea instrumentelor digitale în domeniul sănătății, de la serviciile de evaluare la telemedicină, s-a accelerat rapid, organismele de asistență medicală din întreaga lume căutând soluții digitale pentru a-și susține eforturile împotriva pandemiei.

În momentul de față este aproape imposibil să li se asigure medicilor istoricul medical cel mai complet pentru orice pacient, în fiecare moment al îngrijirii acestuia. Cauza o constituie lipsa de interoperabilitate între sisteme ceea ce împiedică datele și înregistrările electronice de sănătate să urmeze un pacient pe parcursul călătoriei sale de îngrijire. Reunirea acestor informații pare să fie un obiectiv important realizabil prin combinarea eforturilor cercetătorilor, sistemelor de sănătate, guvernelor și întreprinderilor, combinare de eforturi ce pare să se înfiripe în lupta cu COVID-19.

Într-o perioadă în care dezinformarea este deosebit de răspândită și, în multe cazuri recente, periculoasă, este imperativ ca oamenii care lucrează în știință să administreze colectiv și să păstreze un standard pentru modul în care informațiile sunt traduse și distribuite publicului.

COVID-19 este un memento al modului în care știința informează decidenții, modelează politica și poate salva vieți. Antidotul infodemiilor (infodemie = epidemie de informații – n.n.) actuale poate fi la fel de important pentru viitorul nostru colectiv ca un vaccin.

Transportul își revine și evoluează.

Problema distanțării sociale se pare că va deveni o preocupare ce va dăinui încă o vreme în mentalitatea oamenilor. Pe măsură ce restricțiile impuse de COVID-19 se ridică, oamenii vor căuta modalități accesibile și fiabile de a respecta totuși distanțarea socială în timp ce călătoresc.

Companiile aeriene și cele de transport terestru își regândesc strategiile (de exemplu lăsarea câte unui loc liber între pasageri) iar populația încearcă să folosească mijloace de locomoție (bicicleta, scuterul) care asigură distanțarea.

Se regândesc afacerile.

Noul coronavirus are efecte economice dezastruoase pentru unele companii dar există și altele care sunt în câștig.

În orice caz, pe termen scurt, toate sunt preocupate de deficitul de bunuri critice în lanțul de aprovizionare, iar unele caută surse alternative mai aproape de casă.

Pe termen lung ne așteptăm ca întreprinderile și guvernele să se concentreze pe cuantificarea mai bună a riscurilor și pe încorporarea potențialelor pierderi în planurile de afaceri. Astfel vor putea determina acțiunile pe care ar trebui să le întreprindă pentru a-și reconstrui lanțurile de aprovizionare și pentru a-și asigura o mai bună rezistență pentru viitor.

Se poate vorbi de un nou mod de gândire în lumea afacerilor. De exemplu, COVID-19 nu înseamnă sfârșitul magazinelor alimentare clasice, de  cartier, ele rămân vitale pentru comunități și pentru economiile țărilor, dar modul în care operează se va schimba.

Această criză le va forța să dezvolte fluxuri alternative de venituri altele decât cele pe care s-au bazat până acum. Astfel ele precum și multe restaurante s-ar putea conecta permanent cu platformele de servicii de livrare la domiciliu. De asemenea, multe buticuri pot dezvolta o prezență online care să depășească cartierele în care sunt localizate.

Toate schimbările menționate dar și altele vor dura, mai mult ca sigur, mult dincolo de dispariția focarelor pandemiei și sperăm să fie benefice astfel încât să ne ofere câteva picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.fastcompany.com/90486053/all-the-things-covid-19-will-change-forever-according-to-30-top-experts?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits