25 Jul

Știți ce efecte poate avea disonanța cognitivă în aceste vremuri de pandemie?

Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.”

Constantin Noica

 

M-am tot întrebat în ultima vreme care ar fi explicația pentru atât de multe atitudini rebele față de măsurile de protecție împotriva noului coronavirus luate de oficialități? Spre surprinderea mea, am aflat că psihologii au de multă vreme răspuns la această întrebare.

Momentul în care luăm orice decizie începem să justificăm înțelepciunea alegerii noastre și găsim motive pentru a respinge alternativa.

Mecanismul motivațional care stă la baza reticenței de a admite posibilitatea propriilor greșeli sau de a accepta descoperirile științifice – chiar și atunci când aceste descoperiri ne pot salva viața – este cunoscut sub denumirea de disonanță cognitivă.

În timpul pandemiei acesta este mecanismul care se manifestă în rândul multor persoane care refuză să poarte măști sau să practice distanțarea socială.

Ființele umane în mod profund nu doresc să se răzgândească. Ca urmare, atunci când unele fapte se potrivesc cu convingerile lor preexistente, unii oameni ar pune mai curând în pericol propria sănătate și a tuturor celorlalți decât să accepte informații noi sau să admită că au greșit.

Disonanța cognitivă, a fost introdusă de psihologul american Leon Festinger în anii ’50 și descrie disconfortul pe care oamenii îl simt atunci când două cogniții, sau o cunoaștere și un comportament, se contrazic.

Eu fumez este disonant cu cunoașterea faptului că Fumatul mă poate ucide. Pentru a reduce această disonanță, fumătorul trebuie fie să renunțe la fumat, fie să-l justifice („Mă păstrează subțire, iar supraponderabilitatea este un risc pentru sănătate”).

În esență în teoria lui Festinger este vorba despre modul în care oamenii se străduiesc să dea un sens ideilor contradictorii și duc vieți care, cel puțin în propriile lor minți, sunt coerente și semnificative.

Psihologul Elliot Aronson, care l-a avut ca mentor pe Leon Festinger, a demonstrat la mijlocul anilor ’50, rolul puternic, dar deloc evident, pe care îl joacă disonanța cognitivă atunci când este implicat conceptul sinelui.

Disonanța este cea mai dureroasă atunci când evidențele lovesc chiar în miezul modului în care ne vedem pe noi înșine – când ne amenință credința că suntem amabili, etici, competenți sau deștepți.

În momentul în care luăm orice decizie – voi cumpăra această mașină; voi vota pentru acest candidat; cred că COVID-19 este o farsă – vom începe să justificăm înțelepciunea alegerii noastre și vom găsi motive pentru a respinge alternativa (să reducem disonanța).

În scurtă vreme, orice ambivalență pe care am fi simțit-o la momentul deciziei inițiale dispare. Deoarece oamenii justifică fiecare pas făcut după decizia inițială, le este mai greu să admită că au greșit la început și asta mai ales atunci când rezultatul final se dovedește anapoda, dăunător sau autodistructiv.

Teoria disonanței cognitive a inspirat peste 3.000 de experimente care au modificat felul în care psihologii înțeleg modul în care funcționează mintea umană. În cele din urmă termenul de disonanță cognitivă a încetat să mai fie rezervat specialiștilor și a intrat în uzul aproape curent însă puțină lume apreciază pe deplin puterea motivațională enormă a mecanismului – și lungimea drumului pe care îl parcurg oamenii pentru a reduce disconfortul acestuia.

De exemplu, atunci când oamenii simt o legătură puternică cu un partid politic, lider, ideologie sau credință, este mai probabil să le lase pe toate acestea să gândească pentru ei și să denatureze sau să ignore dovezile care contestă acele loialități.

Psihologul Lee Ross, profesor la Stanford University, în experimentele de laborator menite să găsească modalități de a reduce conflictul amar dintre israelieni și palestinieni, a luat propunerile de pace create de negociatorii israelieni, le-a etichetat drept propuneri palestiniene și le-a cerut cetățenilor israelieni să le judece. „Israelienilor le-a plăcut propunerea palestiniană atribuită israelienilor mai mult decât le-a plăcut propunerea israeliană atribuită palestinienilor”, a declarat el.

Din cauza polarizării în plan politic se pot întâlni oameni care văd acum deciziile de viață și de moarte legate de COVID-19 ca alegeri politice, mai degrabă decât medicale.

S-a ajuns în situația în care oamenii trebuie să aleagă pe cine să creadă în timp ce iau decizii cu privire la modul de a trăi: oamenii de știință și experții în sănătate publică, ale căror sfaturi se vor schimba în mod necesar pe măsură ce vor afla mai multe despre virus, tratament și riscuri sau pe unii politicieni?

“Cogniția” că vreau să mă întorc la muncă sau vreau să merg la barul meu preferat pentru a-mi petrece timpul cu prietenii este disonantă cu orice informație care sugerează că aceste acțiuni ar putea fi periculoase – dacă nu pentru persoanele în sine, pentru alții cu care interacționează.

Cum se poate rezolva această disonanță? Oamenii ar putea evita mulțimile, petrecerile și barurile și să poarte o mască sau s-ar putea reîntoarce la obișnuințele lor anterioare. Dar pentru a-și păstra convingerea că sunt deștepți și competenți și că nu ar face niciodată nimic nechibzuit pentru a-și risca viața, vor avea nevoie de unele justificări: Argumentul că măștile le afectează respirația, neagă faptul că pandemia este gravă sau îi face să protesteze în numele ideii că „libertatea” de a face ceea ce își doresc este primordială. Au apărut chiar declarații precum „Ne îngrădiți libertățile și călcați în picioare drepturile noastre constituționale prin aceste ordine ale dictaturii comuniste” sau „Măștile ucid literalmente oameni”.

Astăzi, pe măsură ce ne confruntăm cu numeroasele necunoscute ale coronavirusului, cu toții ne confruntăm cu decizii disperat de dificile. Când este sigur să mă întorc la serviciu? Când îmi pot redeschide afacerea? Când mă pot întâlni cu prietenii și colaboratorii? Când pot să plec în concediu în Grecia? Ce nivel de risc sunt pregătit să tolerez?

Modul în care răspundem la aceste întrebări are implicații importante pentru sănătatea noastră ca persoane și pentru sănătatea comunităților noastre. Și mai important și mult mai puțin evident este faptul că, din cauza motivației inconștiente de a reduce disonanța, modul în care răspundem la aceste întrebări are repercusiuni asupra modului în care ne comportăm după luarea deciziei noastre inițiale. Vom fi flexibili sau vom continua să reducem disonanța insistând că primele noastre decizii au fost corecte?

Deși este dificil nu este imposibil să ne răzgândim. Provocarea este de a găsi o modalitate de a conviețui cu incertitudinea, de a lua cele mai informate decizii pe care le putem și de a le modifica atunci când nu sunt atestate științific – așa cum fac deja cercetătorii. A admite că am greșit necesită o anumită autoreflecție – ceea ce implică să trăim o vreme cu disonanța în loc să sărim imediat la o autojustificare.

Un exemplu util de păstrare separată a două cogniții disonante fără încercarea de a reduce disonanța îl găsim în „soluția Shimon Peres”.

Fostul prim ministru și președinte al Israelului, a fost supărat de dezastruoasa vizită oficială a prietenului său Ronald Reagan la un cimitir din Bitburg, Germania, unde au fost înmormântați membri ai SS Waffen. Când a fost întrebat cum se simte în legătură cu decizia lui Reagan de a merge acolo, Peres ar fi putut reduce disonanța într-unul din cele mai comune două moduri: renunțând la prietenia respectivă sau minimizând seriozitatea acțiunii prietenului. “Când un prieten face o greșeală”, a spus el, “prietenul rămâne prieten, iar greșeala rămâne o greșeală.” Din mesajul lui Peres rezultă importanța de a rămâne cu disonanța și de a evita unele reacții pripite.

Acest COVID-19 urât și misterios ne va cere tuturor să ne răzgândim, pe măsură ce oamenii de știință învață mai multe și este posibil să fim nevoiți să renunțăm la unele practici și credințe despre el de care acum ne simțim siguri. Alternativa ar fi să ținem zeloși (“ca orbul de bâtă”) de ideea care o neagă și susține că măsurile de protecție sunt inutile, să ignorăm eroarea și eventual să așteptăm „miracolul” dispariției virusului. Alegerea ne aparține!

Sper iubite cititorule că te bucuri de multe picături de fericire pentru că nu ai parte de prea multe disonanțe cognitive iar cu cele pe care nu le poți ocoli ai învățat să conviețuiești!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.theatlantic.com/ideas/archive/2020/07/role-cognitive-dissonance-pandemic/614074/

2.psihoteca.ro/teoria-disonantei-cognitive/

18 Jul

Teribiliștii și rebeliștii pot face mult rău în vremuri de pandemie!

Teribilismul este o ieftină sete de admiraţie, care poate costa mult.”

Ștefan Mîrzac

 

Ideea de a scrie cele ce urmează mi-a fost dată de următoarea declarație a unei “vedete”, declarație care, ca să mă exprim elegant, denotă teribilismul:  ”O să cred în virusul vedetă, când morții vor fi adunați cu buldozerele”.

Mi-am pus întrebarea dacă individul în cauză, făcând această declarație lipsită de omenie, a ținut cont de posibilitatea ca printre morții adunați cu buldozerele să se găsească și persoane dragi lui? Personajul mai spunea că el refuză să mai poarte mască. Din păcate sunt multe persoane care refuză să respecte regulile prevenirii răspândirii noului coronavirus. Cred că este vorba de teribiliști și rebeliști.

Conform dexonline.ro: “TERIBILÍST, -Ă, teribiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care vrea să pară extraordinară, teribilă, grozavă; (om) excentric, extravagant.” iar „REBELIST sm  ~iști, Răzvrătit.”

Primele forme de teribilism și răzvrătire se manifestă în adolescența timpurie (la 9-13 ani) când este în primul rând un proces prin care tânărul respinge vechea identitate „a copilului” pe care el sau ea dorește acum să o șteargă pentru a deschide calea către o redefinire mai matură.

Întrucât părinții sunt exagerat de protectori față de ei și doresc întotdeauna să fie cu ochii pe tot ceea ce fac sau unde vor merge, cu ce fel de prieten să fie, cu ce haine să se sau să nu se îmbrace etc. unii copii consideră că această protecție este “oribilă” și că pot decide singuri și în consecință se răzvrătesc.

Dar teribiliști și rebeliști există la orice vârstă. Unei persoane rebele îi place să conteste autoritatea și să încalce regulile din când în când. Oriunde există o autoritate, cineva acționează probabil rebel față de ea.

Probabil că majoritatea dintre noi avem în anturajul nostru persoane teribiliste. De fapt toți avem în noi un pic din personalitatea teribilistului. Este vorba de  acea parte din noi care dorește (și uneori o face) să meargă împotriva curentului și să încalce regulile stabilite.

Însă personalitățile rebele ignoră aproape întotdeauna justificarea regulilor, chiar dacă pentru ele consecințele sunt probabil dureroase sau le pot dezavantaja. Uneori fac acest lucru ca un mod de a afirma un sentiment de putere și control asupra altora sau de a încerca să compenseze slăbiciunea interioară reală sau imaginată.

Adevărații rebeli nu sunt pur și simplu împotriva regulilor sau a ceea ce spun alții doar de dragul de a fi diferiți; de exemplu, vor protesta împotriva războaielor, deoarece cred cu convingere într-o cauză anume. Cu alte cuvinte, există un substrat pentru aparenta nebunie a rebelului.

După părerea doamnei dr. Nicola Davies, psiholog, rebelii adulți pot fi ca niște copii încăpățânați – niciun fel de mustrări sau pedepse nu le va diminua caracterul teribilist și rebel, în schimb este probabil să le intensifice comportamentul sfidător.

Ei preferă să fie independenți și nu le place să li se spună ce să facă; mai degrabă ar da ordine. Pentru ei nu este necesar ca o situație să fie „greșită” sau „plictisitoare” pentru a alege o altă opțiune sau punct de vedere; o fac pentru că așa le place, chiar dacă situația respectivă pare „perfectă” pentru alții.

Rebelilor adulți nu le place că oamenii se înclină atât de ușor la autoritate sau acceptă status quo-ul fără a-l pune la îndoială.

Doamna dr. Nicola Davies arată care sunt particularitățile pozitive și negative ale rebelilor. Iată cele pozitive:

  • sunt în general bine intenționați și inteligenți, pe lângă faptul că sunt persoane foarte pasionate și pline de compasiune;
  • au un potențial mare de a explora și a conduce pe alții;
  • sunt gânditori originali și arată curaj în fața unei opoziții copleșitoare;
  • dispun de un entuziasm admirabil.

Rebelii contestă în mod obișnuit autoritatea oriunde există, ceea ce poate avea o serie de consecințe negative:

  • poate agrava relațiile cu colegii de muncă;
  • creativitatea lor poate fi jenantă pentru alții, cum ar fi atunci când vine vorba de apărarea sau prezentarea unor idei neconvenționale (de exemplu, purtarea de haine sau coafuri extravagante numai pentru a ieși în evidență);
  • este ostil în relațiile cu persoanele care acceptă status quo-ul;
  • in extremis, personalitățile rebele pot fi lipsite de diplomație și perturbatoare.

Atunci când la locul de muncă, acasă sau în cercul nostru social avem de-a face cu persoane rebele trebuie să înțelegem că acești oameni – ca toată lumea – au o istorie lungă care le-a modelat personalitățile; răzvrătirea lor nu este impulsivă și nici nu este concepută pentru a le face altora greutăți sau doar pentru că este ceva distractiv pentru ei.

Mulți, dacă nu chiar toți, sunt conduși psihologic de un fals sentiment de superioritate și de un sentiment rănit de neputință izvorât din experiențele copilăriei timpurii. Răzvrătirea lor poate fi văzută ca un mecanism compensator.

În condiții normale (în absența pandemiei) este util să avem rebeliști printre noi deoarece foarte puțini oameni au puterea și curajul de a se opune deciziei majorității. Ei cred neînfricat în alegerile lor și acestea ar putea fi benefice.

În aceste “vremuri de pandemie” însă manifestările lor pot fi dăunătoare deoarece teribiliștii și rebeliștii sunt  persoane care încalcă în mod flagrant regulile și normele sociale, acționează excentric sau ciudat, și de multe ori nu le pasă ce cred oamenii despre ei.

Uneori ei sunt personaje cunoscute de opinia publică și reușesc să atragă pe mulți alții alături de ei în ceea ce privește răzvrătirea. Acest lucru ne costă scump pe toți: în aceste zile asistăm la o creștere alarmantă a numărului de infectări cu COVID-19 și decese produse de el cauza principală fiind nerespectarea regulilor de protecție.

Rațiunea purtării măștii este în primul rând grija față de semenii noștri. Momentan sunt încă foarte multe lucruri care nu se cunosc despre SARS-CoV-2 și în acest context este mai bine să fim prevăzători.

Dacă suntem purtători asimptomatici ai virusului fără să știm, folosind masca evităm să-l transmitem altcuiva. Chiar dacă posibilitatea ca un individ purtător al virusului, care însă nu prezintă simptome ale contaminării, să-l transmită cuiva este de unu la un milion, merită “sacrificiul” de a purta masca.

În acest context, refuzul este echivalent cu declarația că „nu-mi pasă de nimeni”. Acest gen de manifestare nu este nicidecum semn de răzvrătire ci este semn de egoism și lipsă de grijă față de cei din jur.

Sper iubite cititorule că beneficiezi de picături de fericire prin propriul comportament echilibrat cât și al celor din jurul tău!

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

healthpsychologyconsultancy.wordpress.com/2013/04/20/the-rebel-personality/

11 Jul

Putem fi victorioși în confruntarea cu noul coronavirus?

Odată ce auziți detaliile victoriei, este greu să o distingeți de o înfrângere.”

Jean-Paul Sartre

 

Mi-am pus întrebarea din titlu ori de câte ori am auzit din diferite surse declarații de genul: „… vom fi învingători în bătălia cu noul coronavirus…  sau am văzut în mass-media titluri cum ar fi:  Țara care a învins coronavirusul (titlul unui articol despre Coreea de Sud când nu a mai apărut niciun nou caz și aveau 247 de decese); Slovenia, prima ţară din UE care spune că a învins epidemia COVID-19 (titlul unui articol despre Slovenia care la un moment dat raporta 1.464 de contaminări cu noul coronavirus şi 103 morţi);  Noua Zeelandă a reușit să învingă coronavirusul într-o lună (articol din 1 mai, dată la care erau 6766 cazuri, 93 decese și 5739 vindecări) ș.a.m.d.

Formulările care includ biruit/învins/câștigat în bătălia cu COVID-19,  nu mi se par deloc potrivite.

Nu mă îndoiesc de faptul că toată lumea știe ce înseamnă a fi învingător. Cea mai simplă definiție ne-o oferă dexonline.ro: ÎNVINGĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care a obținut o victorie sau un succes.”

Victorie înseamnă deci un succes într-o competiție sau o luptă. Ea este obținută asupra unui adversar sau în confruntarea cu probleme dificile.

Termenul victorie (din latinescul victoria) s-a folosit inițial referitor la război și denotă succesul obținut după operațiuni militare în general, într-o luptă personală sau, prin extensie, în orice competiție.

În ceea ce privește emoția umană, victoria este însoțită de sentimente puternice de extaz iar în ceea ce privește comportamentul uman prezintă adesea manifestări care sunt asociate cu excesul de endorfină: ceremonii, dansuri, cântece și strigăte de victorie.

De exemplu, Republica și Imperiul Roman au sărbătorit victoriile cu ceremonii triumfale și cu monumente, arcade și coloane (de ex. columna lui Traian) dedicate victoriilor.

Oamenii își arată bucuria pentru victorie folosind gesturi deja binecunoscute așa cum este arătarea semnului universal care este vechiul semn „V” în două variante: unul cu palma orientată spre exterior și altul cu palma spre interior.

Ar fi bine ca jinduind după victorii să ne dorim în primul rând să ne învingem pe noi înșine așa cum recomanda cândva Harry S. Truman (a fost al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii):Citind viețile oamenilor mari, am descoperit că prima victorie pe care au câștigat-o a fost asupra lor înșiși… autodisciplina la toți a venit pe primul loc.”

În sprijinul acestei idei poate fi citat și Buddha: Decât să câștigi o mie de bătălii cel mai bine este să te cucerești pe tine însuți. Atunci victoria este a ta. Nu poate fi luată de la tine, nici de îngeri sau de demoni, nici de rai sau de iad.”

Victoria reală constă în a ajunge la “linia de sosire” fără regrete, deoarece știi că ai mers până la capăt. …

Mi se pare foarte important de subliniat că victoriile reale sunt cele care protejează viața umană, nu cele care rezultă din distrugerea ei sau “ies din cenușa sa”.

Pornind de aici rezultă și răspunsul la întrebarea din titlu: În confruntarea cu noul coronavirus victorioși pot fi indivizii însă națiunile/țările NU.

Orice persoană care va supraviețui acestui virus va putea declara că prin imunitatea pe care o are și prin modul în care s-a autoprotejat a ieșit victorios în lupta cu COVID-19.

În ceea ce privește țările, nu se poate vorbi de victorii la nivel de țară atât timp cât există pierderi de vieți omenești. Chiar și un singur deces cauzat de noul coronavirus infirmă statutul de învingători. Nu mi s-ar părea moral să existe manifestări de euforie atunci când sunt familii (chiar și dacă numai una) care își plâng morții.

În sprijinul acestei idei poate veni și următorul exercițiu de imaginație: să presupunem că din cauza acestui virus a murit o singură persoană care însă face parte din categoria acelora pentru care se organizează funeralii naționale. S-ar mai considera că în lupta cu virusul am ieșit victorioși?

Au existat, la un moment dat, atât la noi cât și în alte părți, declarații în care se spunea că, procentul  deceselor cauzate de COVID-19 este mic, de exemplu, de “doar” 2 % din totalul infectaților. Folosirea în acest fel a unui procent globalizator mi se pare că nu are nimic comun cu umanismul și cu compasiunea de care ar trebui să dăm dovadă.

(De altfel, și în domeniul militar, legat de confruntările armate, se dau asemenea comunicate: „În luptele purtate cu inamicul trupele noastre, suferind pierderi puține, de doar n” militari, au ieșit victorioase.)

În acest context, să mai facem un exercițiu simplu de imaginație: întocmiți o listă cu 100 de persoane la care țineți foarte mult (rude, prieteni, colegi etc.) și apoi alegeți dintre ele 2 care trebuie să moară! Ce părere aveți? Puteți face o asemenea alegere?

Și atunci este firesc să ne întrebăm cum pot privi familiile care au suferit, suferă sau vor suferi pierderi cauzate de COVID-19 declarațiile de care vorbeam?

Cred că citatul din Sartre pe care l-am folosit drept motto, se potrivește perfect la situația în care va fi omenirea în momentul când se va declara sfârșitul pandemiei, căci va veni și ziua aceea.

În ceea ce te privește, iubite cititorule, sper din toată inima ca la momentul respectiv, alături de toți cei dragi ție, să ai parte de multe, multe picături de fericire datorită faptului că ați ieșit victorioși din confruntarea cu acest virus nenorocit!

Don’t worry, be happy!

04 Jul

Aveți grijă, în aceste vremuri de pandemie ne paște epuizarea totală!

„Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea.”

Hipocrate

 

Semnalul de alarmă din titlu se referă la starea de epuizare emoțională, mintală și fizică provocată de stresul prelungit, stare cunoscută sub denumirea de “sindrom burnout”.

S-ar putea să dăm de persoane care să se întrebe „De ce am fi atât de stresați?”  Mă refer aici la acele persoane care refuză măsurile de autoprotejare și uneori chiar fac comentarii de genul: “Nu văd de ce trebuie să port mască. Eu nu cunosc și nu am văzut pe nimeni care să se fi îmbolnăvit de COVID-19.  Răspunsul la o asemenea atitudine ar fi simplu: Nici curentul electric nu l-ați văzut niciodată dar de aceea nu vă băgați degetele în priză.”

Realitatea dură este că pandemia cu consecințele sale ne asaltează de câteva luni și nu este de mirare că mulți dintre noi sunt probabil deja pe cale de epuizare dacă nu sunt deja epuizați total.

Stadiile epuizării totale includ o primă etapă în care persoana afectată dedică timp și energie suplimentară pentru a face față stresului.

Urmează o etapă în care se încearcă unele strategii de atenuare când persoana, mai agitată decât de obicei, încearcă încă să jongleze cu problemele.

Stadiul următor este cel de stres cronic, stadiu în care oamenii au o perioadă grea în care încearcă să facă față stresului izolându-se și căutând tot felul de modalități de a se detașa de ceilalți.

Ultimul stadiu este cel de epuizare completă care se manifestă prin tulburări de somn și de digestie, senzație de sfârșeală și de scădere a randamentului profesional, scăderea capacității de dialog și de interacțiune cu cei din jur, senzație de goliciune sufletească.

Mai la începutul pandemiei, când s-au luat măsurile de izolare la domiciliu, mulți dintre noi au pornit cu câteva săptămâni ambițioase, făcându-și planuri mari referitor la cum să-și petreacă perioadele, pentru mulți de singurătate. Urma să învățăm tot felul de lucruri noi (să coacem, să tricotăm, să programăm…). Însă după câteva săptămâni de a încerca să jonglăm cu carantina lucrând sau făcând școală de acasă acceptând chiar și ideea eventualității de a pierde locul de muncă, am ajuns să fim blocați într-o fază a stresului cronic.

În momentul de față starea psihică nu prea are șanse să se îmbunătățească, cu toate măsurile de relaxare care s-au luat, pentru că ele nu par să ne conducă spre vreun liman.

În acest context, este firesc să căutăm soluții. Asemenea soluții ne oferă și doamna dr. Sheryl Ziegler, psiholog, care este de părere că “există strategii pe care le putem folosi, chiar și într-o eră de distanțare fizică și temeri omniprezente cu privire la sănătatea și siguranța noastră”.

Redau în cele ce urmează câteva dintre recomandările dr. Ziegler pentru evitarea epuizării.

1.Cunoaște semnele epuizării!  Persoanele care sunt epuizate sunt deseori detașate de ceilalți, se simt vlăguite, le lipsește energia obișnuită și se simt incapabile să facă față stresului. De asemenea, de multe ori apar simptome fizice, cum ar fi durerile de cap sau durerile de stomac. După cum subliniază dr. Ziegler, este normal să fii stresat și neliniștit, având în vedere tot ce se întâmplă, dar numai pentru că acest stres este de înțeles nu înseamnă că nu există modalități de a-i face față.

2.Rămâi conectat cu ceilalți! Faptul că suntem nevoiți să practicăm distanțarea fizică nu înseamnă că nu putem fi creativi pentru a rămâne conectați cu ceilalți. Când vine vorba de prevenirea epuizării, conexiunile sociale puternice sunt esențiale. După cum sugerează dr. Ziegler, pe lângă prieteni și familie, și comunitățile online ar putea avea răspunsuri la problemele tale.

3.Schimbă-ți standardele! Este bine să reduci numărul de ore de muncă zilnice și să spui nu sarcinilor suplimentare. După cum subliniază dr. Ziegler, pentru a face totul, pur și simplu nu ne ajung orele unei zile. Având în vedere constrângerile la care suntem supuși, este important să fim selectivi cu privire la ceea ce ne asumăm și putem realiza.

4.Stabilește-ți limitele proprii! În aceste vremuri limitele sunt foarte importante. Stabilirea acestor limite te poate ajuta să-ți faci volumul de muncă și viața personală un pic mai ușor de gestionat. Este bine să spunem nu unor lucruri, să ne ajustăm așteptările și să acordăm prioritate la ceea ce este cel mai important.

5.Programează-ți timp și pentru tine! Dacă în calendarul tău stabilești o întâlnire, faci tot posibilul să fii punctual. Dar la fel de importantă este și grija pentru tine, indiferent sub ce formă o faci. Ține cont și de părerea doamnei dr. Ziegler: „Când suntem stresați, avem tendința de a nu ne ocupa de lucruri sănătoase pentru noi înșine.”

6.Fă o schimbare de mediu! Chiar și mici schimbări de mediu ne pot ajuta să nu ne simțim copleșiți. Acest lucru ar putea fi ceva foarte simplu ca de exemplu mutarea din sufragerie în bucătărie sau mersul la o scurtă plimbare în jurul blocului. Având în vedere că acum suntem mult mai mult timp acasă, o mică schimbare a mediului va contribui mult în a ne ajuta să ne simțim împrospătați mintal.

7.Fă mișcare! După cum subliniază dr. Ziegler, există o legătură puternică între a fi activ și a menține o sănătate mintală bună:  „Oamenii trebuie să-și amintească că antrenamentul este bun pentru mintea lor”. Întrucât suntem mult mai sedentari decât de obicei, mișcarea ne poate ajuta să eliminăm unele dintre efectele schimbărilor abrupte din rutinele noastre. Chiar dacă ai doar zece minute, merită să le folosești pentru câteva exerciții fizice sau pentru o plimbare rapidă.

8.Acordă o mare atenție dietei zilnice! Statul acasă toată ziua, în perioade stresante, înseamnă mult mai multe gustări și mult mai multe alimente nesănătoase. Din păcate, deși pe termen scurt, căutarea unei pungi de chipsuri sau a unei cutii de înghețată pică bine, când vine vorba de echilibrarea stresului, dar aceste gustări mai mult strică decât ajută. Fii conștient de ceea ce mănânci și asta te va ajuta pe termen lung!

9.Trage câte un pui de somn revigorator! Dacă ai douăzeci de minute, trage un pui de somn pentru a-ți reface energia. Găsește un loc liniștit, setează alarma și fă tot posibilul pentru a te relaxa. Momentul potrivit pentru un pui de somn de 20 de minute este după-amiaza devreme, când concentrarea și capacitatea de a te concentra are de suferit. De menționat că 30-60 de minute te pot lăsa să te simți mai obosit decât atunci când ai adormit.

10.O preocupare colaterală te poate ajuta să ai totul sub control”! Dacă ești îngrijorat de securitatea locului de muncă – sau dacă ai fost concediat – dezvoltarea unei preocupări colaterale, pe care poate ai neglijat-o până acum, poate fi o modalitate productivă de a redobândi controlul asupra situației tale.

11.Listează-ți spaimele! La momentul actual, cu totul întemeiat, există în lume multe temeri și neliniști. Doamna dr. Sheryl Ziegler sugerează ca în loc să le înăbușim, să le enumerăm pe toate și apoi – asta este cel mai important – să stabilim strategii pentru cum le-am face față dacă ele s-ar întâmpla.

Ți-e frică să nu-ți pierdeți locul de muncă? Nu poți plăti chiria? Te îmbolnăvești și ai nevoie de cineva pentru îngrijirea copiilor tăi? Notează aceste temeri, apoi începe să-ți faci planuri. Doar actul în sine de a te gândi prin prisma acestor temeri te va ajuta să-ți recâștigi sentimentul de perspectivă și control.

 

În acest moment, lumea este un loc înfricoșător și stresant. Nu poate fi evitat acest lucru. Cu toate acestea, chiar și în mijlocul tuturor acestor griji și anxietăți, mai există acțiuni pe care le putem întreprinde pentru a ajuta la atenuarea celor mai grave efecte. Ajustați-vă așteptările, pregătiți-vă timpul și faceți tot ce vă stă la dispoziție pentru a vă păstra sănătatea pe termen lung. Pentru că va fi o durată lungă!

În acest context cred că rețeta picăturilor de fericire ne-o oferă scriitorul canadian Robin Sharma: Ai grijă de tine. În fiecare zi fă ceva să îți bucure mintea, trupul și spiritul. Acestea sunt acte esențiale de autorespect și iubire față de sine.”

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.vitals.lifehacker.com/how-to-avoid-burnout-in-the-middle-of-a-pandemic-1843322169?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.depresiv.ro/sindromul-burnout-epuizarea-emotionala-psihica-fizica/