29 Aug

Este OK și dacă nu este OK!

Lucrurile nu sunt bune sau rele în sine. Gândirea noastră le face să fie astfel.”

William Shakespeare

 

Problema pozitivității nelalocul ei, adică “să fii mereu vesel ca un cintezoi”, vorba uneia dintre cititoarele postărilor mele, mi se pare una mai specială așa că o reiau. Ca urmare am încercat să găsesc păreri autorizate legate de cât de “toxică” poate fi pozitivitatea nefondată și cum putem să o evităm.

În aceste zile, în mijlocul unei pandemii furioase și a unor probleme sociale răspândite peste tot în lume, s-ar părea că platitudinile liniștitoare ar fi de neevitat. Ele se regăsesc în formulări de genul: „Privește partea plină a paharului!”; “Totul va fi bine!”; “Ar putea fi mai rău!” sau sloganul nostru național „Mai rău să nu fie!”

Trebuie să subliniez că nu am nimic de reproșat  celor care se sprijină pe astfel de fraze și sunt convins de buna lor intenție. Însă, în același timp, sunt convins că, la rândul lor, experții nu doresc decât să ne atenționeze că nu trebuie să se exagereze  cu tendința „transmiterii de vibrații pozitive”. După părerea lor, prea multă pozitivitate forțată nu este doar inutilă ci este de-a dreptul  toxică.

„Deși cultivarea unei mentalități pozitive este un mecanism puternic de adaptare, “pozitivitatea toxică” provine din ideea că cea mai bună sau unica modalitate de a face față unei situații proaste este de a o pune într-o lumină pozitivă și de a nu stărui pe partea ei negativă”, a spus dr. Natalie Dattilo, psiholog, director al departamentului de psihiatrie la Brigham and Women’s Hospital din Boston. „Ea rezultă din tendința noastră de a subestima experiențele emoționale negative și de a supraestima cele pozitive.”

Spre exemplu, să presupunem că fiind o zi călduroasă de vară avem puse la rece câteva sticle de bere. Dacă bem una, ea ne va face sigur să ne simțim mai bine dar dacă exagerăm, lucrurile pot să iasă rău. Sau, dacă încercăm să “băgăm pe gâtul” cuiva o bere atunci când persoana respectivă nu are chef de ea, în mod sigur nu o va face să se simtă mai bine, cu toată căldura de afară.

Datele statistice indică faptul că, alături de alte probleme de sănătate mintală, anxietatea și depresia, au crescut la niveluri istorice în ultimele luni. Ținând cont de asta, adăugarea de pozitivitate toxică la acest amestec de probleme nu duce decât la agravarea creșterii valurilor de emoții negative, împiedicând oamenii să lucreze într-un mod sănătos la problemele grave pe care le au, spun specialiștii.

Doamna psiholog Stephanie Preston, profesor la University of Michigan, a constatat că în ultima vreme „De departe, cea mai frecventă [frază] este „Este bine”… „Va fi bine ”. „Astfel afirmați că într-adevăr nu există momentan o problemă care trebuie rezolvată. Sunteți genul de persoană care exclude posibilitatea pentru mai multă meditație.”

După părerea doamnei Preston, specializată în probleme de empatie, altruism și modul în care emoțiile afectează comportamentul, „Este un comportament atractiv al oamenilor, care îi face să pară mai bine adaptați și mai populari cu semenii lor, așa că există o mulțime de motive pentru care oamenii doresc să pară sau să fie pozitivi”.

Evident, aici nu este vorba de oamenii care sunt cu adevărat entuziaști și optimiști.

„Este o problemă când oamenii se forțează să pară sau să fie pozitivi în situații în care acest lucru nu este natural sau când există o problemă care trebuie să fie abordată dar acest lucru nu este posibil dacă nu faceți față faptului că există suferință sau nevoi” mai spune doamna psiholog.

Un bun exemplu în acest sens îl constituie emoțiile negative care decurg din starea actuală a țării și chiar a lumii, stare care include multe suferințe și nevoi.

Negarea, minimizarea sau invalidarea emoțiilor negative prin presiune externă sau prin propriile gânduri pot fi „contraproductive și dăunătoare”, este de părere doamna dr. Dattilo. „Privirea „jumătății pline a paharului” în fața unor situații dramatice cum ar fi prezența bolii, lipsa unei locuințe, nesiguranța alimentară, șomajul sau nedreptatea rasială este un privilegiu pe care nu îl avem toți”, spune ea. „Astfel, lansarea mesajelor de pozitivitate neagă un sentiment real de disperare și lipsă de speranță și servesc doar la înstrăinarea și izolarea celor care se luptă cu asemenea probleme”.

Interiorizarea unor astfel de mesaje este dăunătoare.

Cercetările au arătat că acceptarea emoțiilor negative, mai degrabă decât evitarea sau respingerea lor, poate fi de fapt mai benefică pe termen lung pentru sănătatea mintală a unei persoane.

Un studiu din 2018 a testat legătura dintre acceptarea emoțională și sănătatea psihologică la peste 1.300 de adulți și a constatat că persoanele care evită în mod obișnuit să recunoască emoțiile dificile pot ajunge să se simtă mai rău.

„Oamenii care tind să nu-și judece sentimentele, nu gândesc despre emoțiile lor ca fiind bune sau rele, nu încearcă să evite sau să pună distanță între ei și emoțiile lor, acești oameni au tendința de a avea în general o sănătate mintală mai bună”, spune psihologul dr. Brett Ford, profesor la University of Toronto, autorul principal al studiului.

Dorința disperată de a fi fericiți, îi poate lăsa pe oameni să experimenteze ceea ce Ford numește o „meta-emoție” sau „o emoție despre o emoție”. “Acea meta-emoție este adesea dezamăgitoare,” a spus ea, „pentru că nu ești atât de fericit pe cât vrei să fii.”

Potrivit specialiștilor există o serie de moduri de a aborda sentimentele negative, fără a cădea în pozitivitate toxică.

Dr. Jaime Zuckerman, psiholog clinician în Philadelphia, recomandă tehnici de mindfulness, adică conștientizarea moment cu moment a gândurilor, emoțiilor, senzațiilor corporale și a mediului înconjurător asociată cu acceptarea gândurilor și emoțiilor, fără a le judeca, fără a le denumi „bune” sau „rele”. Aceste tehnici permit oamenilor să conviețuiască cu emoțiile lor.

„Nu este nevoie să te grăbești să faci ceva pentru a ieși din momentul prezent”, spune Zuckerman. „De fapt, cu cât faci asta mai mult, cu atât vei simți mai mult disconfort și anxietate. Este OK să nu te simți bine și este OK să nu știi ce să faci cu tine în acel moment.”

De asemenea ea a încurajat oamenii să-și stabilească obiective personale concentrate pe comportamente în loc să fie concentrate pe sentimente.

Dr. Zuckerman a avertizat privitor la posibilitatea resimțirii unei presiuni pentru a aborda unele sarcini, precum alegerea unui nou hobby sau învățarea unei limbi străine, activități mult promovate pe social media de când bântuie pandemia. În același timp unii oameni s-au grăbit să reformuleze carantina provocată de coronavirus ca pe o experiență pozitivă.

“A te aștepta ca aceste vremuri de pandemie să te facă mai bun și să te schimbi înseamnă pozitivitate toxică”, a spus ea, remarcând totodată că: “Nu este nimic greșit în a încerca să profiți cât mai mult din acest moment dar să faci tot ce este mai bun din el este diferit de pozitivitatea toxică. A profita din plin este să accepți situația așa cum este ea și să faci tot ce este posibil cu ea, în timp ce pozitivitatea toxică este evitarea faptului că ne aflăm într-o situație cu adevărat proastă.”

Cred că toate argumentele înșirate sunt suficiente ca să ne străduim să scăpăm de „pozitivitatea toxică” și să abordăm cu realism problemele cu care ne confruntăm, evitând astfel mari dezamăgiri și câștigând, de ce nu, picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.washingtonpost.com/lifestyle/wellness/toxic-positivity-mental-health-covid/2020/08/19/5dff8d16-e0c8-11ea-8181-606e603bb1c4_story.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.petrebarlea.com/pozitivitatea-toxica/

22 Aug

Emoțiile înăbușite sau ignorate devin mai puternice!

Păstrează-ți emoțiile pentru lucrurile care le merită.”

Titu Maiorescu

 

Ce anume determină felul în care iubim, trăim, ne creștem copiii și poate și cum conducem mașina? Răspunsul la această întrebare ni-l oferă doamna dr. Susan David, psiholog la Facultatea de Medicină Harvard, autoare a nenumărate articole și cărți. Bestseller-ul domniei sale Agilitatea emoțională” a apărut și în limba română la mai multe edituri.

Felul în care relaționăm cu interiorul nostru determină totul. Din păcate, percepția standard a emoțiilor drept bune sau rele, pozitive sau negative, e rigidă iar rigiditatea în fața complexității e toxică. Avem nevoie de mai multă agilitate emoțională pentru a rezista și prospera cu adevărat.

Încercarea la nivel personal de a ne convinge că nu facem nimic greșit are o mare putere distructivă. De exemplu este posibil să avem episoade extrem de dureroase în viață când către exterior arborăm zâmbete și bravăm OK-ul stării de bine. Refuzul acceptării deplinei apăsări a durerii pare a fi o expresie a culturii care prețuiește asiduu pozitivitatea și în care lumea nu vrea să știe de existența durerii.

În urmă cu ceva vreme, când am intrat în contact cu unele teorii despre gândirea pozitivă, nu mă puteam obișnui cu gândul că întotdeauna trebuie să gândești pozitiv. Îmi puneam întrebarea cum poți fi pozitiv când de exemplu pierzi o persoană care îți este foarte dragă? Ce ar însemna într-un asemenea caz atitudinea pozitivă? Nu cumva trebuie să fii prefăcut și să mimezi starea de bine? În acest din urmă caz, te rupi de eu-l tău sau pentru ca acest lucru să nu se întâmple ajungi în situația de a te izola de lumea înconjurătoare, situație care amplifică durerea.

Soluția corectă, după părerea doamnei dr. David, este ca întotdeauna să ne prezentăm autentic inclusiv în fața suferințelor și durerilor. Este într-un fel drumul către ceea ce psihologii numesc agilitate emoțională.

Frumusețea vieții e inseparabilă de fragilitatea sa. Suntem tineri până nu mai suntem. Suntem sănătoși, până când un diagnostic ne îngenunchează. Singura certitudine e incertitudinea iar aceasta din urmă ne poate conduce la depresie.

Cu aproximativ 2 ani înainte de apariția pandemiei de COVID-19  Organizația Mondială a Sănătății arăta că depresia era singura cauză principală a incapacității la nivel global, depășind cancerul și bolile cardiace.

Tendința oamenilor e să se blocheze tot mai mult în reacții rigide față de emoțiile lor. În acest context, pe de o parte, ne-am putea gândi obsesiv la sentimentele noastre, împotmoliți în mințile noastre, deciși să avem dreptate iar pe de altă parte, ne-am putea reprima emoțiile, înlăturându-le și îngăduindu-le doar pe cele considerate justificate.

Legat de asta, doamna dr. Susan David arată că „În urma unui sondaj pe care l-am realizat cu peste 70.000 de oameni, am ajuns la concluzia că o treime dintre noi, fie ne facem procese de conștiință fiindcă avem așa-zise „emoții nepotrivite”, precum tristețea, furia sau chiar durerea, fie încercăm efectiv să înlăturăm aceste sentimente. Facem asta nu doar cu noi înșine, ci și cu cei pe care-i iubim, cu copiii noștri. Neintenționat, îi putem face să se jeneze să mai aibă emoții percepute negativ, sărim cu soluții și ratăm ocazia să-i ajutăm să perceapă aceste emoții drept inerent valoroase.”

După părerea domniei sale „Emoțiile normale, firești, sunt percepute acum drept bune sau rele, iar a fi pozitiv a devenit o nouă formă de corectitudine morală. Bolnavilor de cancer li se spune automat să rămână, pur și simplu, pozitivi, femeilor să nu mai fie nervoase și lista continuă. E o tiranie. E o tiranie a pozitivității. Și e cumplit. Inuman. Și ineficace. Și ne-o facem cu mâna noastră și le facem asta și altora. Dacă e ceva ce au în comun gândirea obsesivă, refularea și falsa pozitivitate, atunci e asta: toate sunt reacții rigide… dar negarea rigidă nu funcționează. Nu e durabil la nivelul individului, al familiei, al societății.”

Studiile asupra reprimării emoțiilor arată că dacă sunt înăbușite sau ignorate, ele devin mai puternice. Ți se poate părea că ai controlul asupra emoțiilor nedorite când le ignori dar de fapt, ele te controlează pe tine. Durerea internă iese întotdeauna la suprafață și drept urmare, toată lumea are de suferit: noi, copiii noștri, colegii noștri, comunitățile noastre.

Reprimând emoții normale pentru a adopta o pozitivitate falsă, ne pierdem abilitatea de a dezvolta priceperea să facem față lumii așa cum e, nu așa cum am vrea noi să fie.

Nu există oameni care nu se stresează niciodată, care nu suferă niciodată din dragoste sau nu resimt niciodată dezamăgirea care vine la pachet cu eșecul. Emoțiile dificile sunt înscrise în contractul nostru cu viața. Nu poți să ai o carieră cu rost sau să crești o familie sau să lași o lume mai bună în urmă fără stres și disconfort. Disconfortul e taxa de intrare într-o viață cu rost.

Dr. Susan David și-a pus întrebarea “Cum începem să desființăm rigiditatea și să adoptăm agilitatea emoțională?”

Studiile arată că acceptarea completă a tuturor emoțiilor noastre, până și a celor complicate, dificile, este baza tenacității, a prosperității și a fericirii adevărate, autentice.

Dar agilitatea emoțională nu e doar acceptarea emoțiilor. Doamna dr. David spune că, de asemenea, contează precizia: “În cercetările mele am descoperit că cuvintele sunt esențiale. Adesea, descriem sentimentele în grabă cu denumiri la îndemână. „Sunt stresat” e cea pe care o aud cel mai des. Dar e o diferență ca de la cer la pământ între stres și dezamăgire sau stres și bine-cunoscuta groază de a avea cariera nepotrivită. Când ne numim emoțiile cu precizie, suntem mai capabili să discernem cauza exactă a sentimentelor noastre… se activează potențialul de disponibilitate, cum îl numesc oamenii de știință și ne permite să luăm măsuri concrete.”

Emoțiile noastre se manifestă față de lucrurile de care ne pasă. Nu simțim emoții puternice față de ceva ce nu înseamnă nimic în universul nostru. Când suntem deschiși față de emoțiile dificile, suntem capabili să dăm naștere unor răspunsuri aliniate valorilor.

Ne putem recunoaște și valorifica emoțiile fără să fie nevoie să ascultăm de ele. De exemplu, este posibil să ne înfuriem când auzim  anumite știri dar asta nu înseamnă că vom și întreprinde ceva concret legat de ele.

Noi stăpânim emoțiile, nu ele pe noi. Cum se manifestă asta în practică? Doamna dr. Susan David ne povățuiește: „Când simți o emoție puternică, dificilă, nu te grăbi către soluții emoționale. Învață-i contururile, fii prezent în jurnalul inimii. Ce încearcă emoția să-ți transmită? Și încearcă să nu zici „sunt”, ca în „sunt nervos” sau „sunt trist”. Când spui „sunt”, sună ca și cum tu ai fi emoția în vreme ce tu ești tu, iar emoția e o sursă de date. În schimb, încearcă să observi sentimentul așa cum e: „Observ că mă simt trist.” sau „Observ că mă simt nervos”. Astea sunt aptitudini esențiale pentru noi, pentru familiile și comunitățile noastre. Și sunt vitale și la locul de muncă.”

Diversitatea nu înseamnă doar oameni ci și ce e în interiorul lor, inclusiv diversitatea emoțiilor. Cele mai agile și rezistente persoane sunt formate pe deschiderea către emoțiile umane firești. Asta e ceea ce ne permite să zicem: „Ce-mi transmite emoția?”, „Ce acțiune mă apropie de valorile mele?” „Care mă îndepărtează de valorile mele?”. Agilitatea emoțională e capacitatea de a-ți întâmpina emoțiile cu curiozitate și compasiune și mai ales e curajul de a lua măsuri aliniate valorilor tale.

„Percepându-te”, spune doamna Susan David, „ești capabil și să-i vezi pe alții, singura cale durabilă de urmat într-o lume fragilă și frumoasă.”

Acest sfat și toate celelalte sper să-ți folosească, iubite cititorule, ajutându-te să ai parte de nenumărate picături de fericire!

Don’t worry, be happy! 

Sursa:

www.ted.com/talks/susan_david_the_gift_and_power_of_emotional_courage/transcript#t-18301

15 Aug

Știți cum putem trece prin viață fericiți și sănătoși?

 „Oamenii nu mai au timp să învețe nimic. Ei cumpără lucruri gata făcute, din magazine. Dar nu există magazine din care oamenii să cumpere prieteni și, prin urmare, oamenii nu mai au prieteni.”

“Micul Prinț” – Antoine de Saint-Exupéry

 

Răspunsul la întrebarea din titlu l-am obținut urmărind conferința TED a lui Robert J. Waldinger, psihiatru american și profesor la Harvard Medical School. El a devenit  celebru după ce și-a prezentat descoperirile făcute în cadrul cercetării Studiul Harvard al Dezvoltării Adulților”  privitoare la fericire.

[Conferințele TED (Technology, Entertainment, Design – Tehnologie, Divertisment și Design) sunt o serie de conferințe globale susținute de Fundația Sapling, o asociație americană non-profit,  organizate pentru a răspândi “ideile care merită promovate”. 

Există și conferințe TEDx, evenimente independente similare TED, care pot fi organizate de oricine care obține o licență liberă de la TED, dându-și acordul să urmeze anumite principii. Evenimentele TEDx sunt non-profit, dar pot avea o taxă de intrare sau sponsorizare comercială pentru a acoperi costurile. În mod similar, speakerii (vorbitorii) nu sunt plătiți.

În România s-au organizat de-alungul anilor multe evenimente TEDx, în diferite localități ale țării, unul din cele mai active centre fiind TEDx Cluj-Napoca.]

“Studiul Harvard al Dezvoltării Adulților” este unic, în parte datorită longevității sale și, în parte datorită statutului social ridicat al unora dintre participanții la studiu devenind astfel probabil cel mai lung studiu despre viața adulților efectuat vreodată.

Studiile longitudinale de acest gen sunt rare pentru că mulți participanți se retrag pe parcurs, se termină fondurile alocate, cercetătorii își pierd interesul sau mor și nimeni nu preia ștafeta.

Studiul Harvard a supraviețuit printr-o combinație între noroc și tenacitatea câtorva generații de cercetători. Profesorul Waldinger este al patrulea director al studiului.

Acest studiu longitudinal al fericirii adulților funcționează continuu din 1938 an din care, până în zilele noastre, au fost urmărite viețile a două grupuri de bărbați.

Primul grup a fost alcătuit din studenți, la vremea respectivă, aflați în anul doi la Harvard. Toți au absolvit în timpul celui de-al II-lea Război Mondial și apoi majoritatea s-au dus la război.

Al doilea grup urmărit a fost format din băieți din cartierele cele mai sărace din Boston, aleși special pentru studiu pentru că făceau parte din familiile cele mai problematice și dezavantajate din Bostonul acelor ani. Majoritatea locuiau înghesuiți și în condiții precare, mulți fără apă curentă, rece sau caldă.

La începutul studiului, toți acești adolescenți au fost intervievați și examinați medical. Cercetătorii au fost la ei acasă și le-au intervievat părinții.

Adolescenții au crescut și au devenit  adulți, având parte de tot felul de vieți:  muncitori, avocați, zidari, doctori, unul – John F. Kennedy – chiar președinte al Statelor Unite. Unii au devenit alcoolici, câțiva au făcut schizofrenie. Unii au urcat pe scara socială de jos până sus de tot, iar alții au parcurs drumul în direcție opusă.

În total la studiu au participat 724 de bărbați americani. Cam 60 din cei cu care s-a început studiul sunt încă în viață, având acum peste 90 de ani. Ei continuă să fie studiați fiind evaluați cel puțin o dată la doi ani prin chestionare, informații de la medicii lor, analize de sânge, scanări ale creierului și interviuri la domiciliu.

Au fost adunate informații despre sănătatea lor mintală și fizică, evoluția în carieră, experiența în calitate de pensionari și calitatea vieții conjugale. Scopul studiului a fost identificarea predictorilor îmbătrânirii sănătoase.

Ce a rezultat din zecile de mii de pagini de informații care au fost culese despre aceste vieți?

Învățămintele nu-s despre bogăție, faimă sau muncă din greu. Cel mai clar mesaj al acestui studiu, lung de peste 80 de ani, este acesta:  relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși.

În ceea ce privește relațiile bune se poate vorbi de trei mari lecții care se desprind din Studiul Harvard al Dezvoltării Adulților”.

Prima este că legăturile sociale ne fac bine și că singurătatea ucide. Se pare că oamenii cu relații mai bune cu familia, prietenii și comunitatea, sunt mai fericiți, mai sănătoși și trăiesc mai mult decât cei cu relații mai slabe.

Experiența singurătății se pare că e toxică. Oamenii care sunt mai izolați de ceilalți sunt mai puțin fericiți, sănătatea lor decade mai devreme la mijlocul vieții, capacitatea cerebrală le scade mai curând și trăiesc vieți mai scurte decât oamenii ce nu sunt singuri.

Să nu uităm însă că poți fi singur chiar aflându-te într-o mulțime și că poți fi singur și într-o căsnicie.

Prin urmare a doua mare lecție care rezultă e că nu contează doar numărul de prieteni sau dacă ești sau nu într-o relație stabilă ci contează calitatea relațiilor tale apropiate.

A trăi în conflict e foarte dăunător sănătății noastre. De exemplu, căsniciile cu conflicte mari, fără prea multă afecțiune, se dovedesc a dăuna mult sănătății, mai mult chiar decât divorțul. A trăi în relații bune și calde este protectiv.

În acest context, cercetătorii au mai constatat că nu nivelul de colesterol la vârsta de 50 de ani e acela care a prezis cum urmau să îmbătrânească subiecții ci nivelul de mulțumire în relațiile lor.

Oamenii cei mai satisfăcuți cu relațiile lor la vârsta de 50 de ani, au fost cei mai sănătoși la vârsta de 80 de ani.

Relațiile bune și apropiate par să ne protejeze de unele dintre greutățile bătrâneții. Cele mai fericite cupluri – atât bărbații cât și femeile – au declarat la 80–90 de ani că în zilele în care durerile fizice erau mai mari, dispoziția lor rămânea la fel de bună. În schimb cei aflați în relații nefericite, în zilele în care aveau dureri fizice mai mari, acestea erau amplificate de suferința emoțională.

A treia mare lecție despre relații și sănătatea noastră e că relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ne protejează și creierul.

Faptul de a te afla într-o relație unită și stabilă cu cineva, la 80–90 de ani, îți oferă protecție. Oamenii aflați în astfel de relații, care simt că se pot baza cu adevărat pe celălalt la nevoie, au memoria bună un timp mai îndelungat.

Oamenii aflați în relații în care simt că nu pot conta pe celălalt, vor resimți mai devreme un declin al memoriei. Relațiile bune nu înseamnă calm permanent. Unele cupluri octogenare se pot ciondăni cât e ziua de lungă dar câtă vreme simt că la greu se pot baza cu adevărat pe celălalt acele certuri nu le afectează memoria.

Însă toate aceste lucruri nu sunt noutăți. Faptul că relațiile bune și apropiate sunt bune pentru sănătatea și bunăstarea noastră  este o înțelepciune veche de când lumea.

Atunci de ce e atât de greu de înțeles și este atât de ușor ignorat?

Probabil ce ne-ar plăcea cu adevărat este o soluție rapidă sub forma unei pastile care să ne facă viața mai bună și s-o mențină așa.

Relațiile sunt mult mai complicate și efortul de a le întreține uneori chiar și prin îngrijirea de rude și prieteni nu e atrăgător sau fascinant. În plus durează toată viața, nu se termină niciodată.

Subiecții incluși în studiu care au fost cei mai fericiți la pensie au fost cei care au prețuit relațiile cu familia, cu prietenii, cu comunitatea.

Dar ce înseamnă să prețuiești relațiile?

Posibilitățile sunt practic nelimitate. Ar putea fi ceva simplu, de exemplu în loc de televizor să stai cu cineva sau să revigorezi o relație amorțită făcând ceva nou împreună – plimbări lungi sau ieșiri la un local – reluarea legăturii cu ruda aceea cu care n-ai mai vorbit de ani întregi – pentru că prea obișnuitele învrăjbiri familiale au un efect groaznic asupra celor care stau supărați.

Viața bună se construiește cu relații bune și sper, iubite cititorule (să nu-l uităm pe Miron Costin!), că ale tale sunt de această natură și ca urmare ai parte de multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!   

 

Surse:

1.Robert Waldinger – Conferință TED – Noiembrie 2015

2.ro.wikipedia.org/wiki/TED_(conferin%C8%9B%C4%83)

3.en.wikipedia.org/wiki/Grant_Study

08 Aug

Știți care este antidotul pentru frică?

„Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până şi faţă de moarte, această forţă este iubirea.”

Rabindranath Tagore

 

Trăim vremuri de frică. Pandemia de COVID-19 ne amenință viața, sănătatea și economia în moduri în care omenirea nu le-a experimentat niciodată. Nu avem idee ce va aduce viitorul.

Și înainte de pandemie, sondajele Gallup au constatat că frica de viitor era ridicată și în creștere așa că acum, cu atât mai mult, nu este neobișnuit să trăim “cu frica în sân”.

Temerile oamenilor variază foarte mult. Pe lângă pandemie aceste temeri vizează liderii, în care au tot mai puțină încredere, problemele de mediu și grija pentru viitorul familiilor lor.

Desigur, un prim mod de a face față temerilor este de a depune eforturi pentru a elimina amenințările care le-au provocat. Dar, în timp ce progresul social și economic este important și posibil, vor exista întotdeauna amenințări cu care ne vom confrunta și lucruri de care să ne temem.

De aceea este normal să fim tot mai interesați de modul în care am putea combate frica.

Se pare că modalitatea ne-a fost sugerată de mai bine de 2500 de ani de filosoful chinez Lao Tzu care în cartea sa de bază Tao Te Ching a scris: „Prin iubire, nimeni nu are de ce să se teamă”. Altfel spus modalitatea de a învinge frica se află în noi înșine; nu este nici calmul și nici curajul ci este folosirea iubirii, emoție ce este contrarie fricii.

Argumentul Iubirea neutralizează frica este unul foarte puternic. Chiar dacă a fost necesar să treacă un număr de aproximativ 2500 de ani, astăzi avem la dispoziție dovezi neurobiologice care relevă faptul că Lao Tzu a avut dreptate.

Frica este o emoție primară procesată în amigdala cerebrală, parte a sistemului limbic al creierului, responsabil pentru procesarea emoțiilor, inclusiv pentru detectarea fricii și pregătirea corpului pentru un răspuns de urgență.

Când organismul nostru percepe o amenințare, amigdala trage alarma, eliberând o mulțime de substanțe chimice în organism. Sistemul nostru este “inundat” de hormoni de stres precum adrenalina și cortizolul, pregătindu-ne pentru răspunsul „luptă sau fugi”.

Acest lucru este în mare măsură involuntar și, deși este necesar pentru supraviețuire, este neplăcut (cu excepția unor circumstanțe controlate, cum ar fi “plimbarea” într-un roller coaster).

Pe de altă parte, dispunem de un modulator natural al amigdalei hiperactive: oxitocina. Numită uneori „hormonul iubirii” ea este un aminoacid produs de hipotalamus, care joacă un rol important în multe dintre funcțiile fiziologice, inclusiv inducerea travaliului și lactația.

În același timp, oxitocina întărește legătura parentală, relațiile de cuplu și îmbunătățește empatia. Ea este adesea produsă în creier ca răspuns la contactul ocular și la atingere în special între cei care se îndrăgesc.

Sentimentul pe care îl creează este intens plăcut; într-adevăr, viața ar fi insuportabilă fără ea. Există dovezi că creșterea depresiei în timpul pandemiei poate fi și rezultatul unui deficit de oxitocină.

De asemenea, s-a constatat că oxitocina reduce anxietatea și stresul prin inhibarea răspunsului amigdalei la stimuli externi.

Dacă ai un contact afectuos cu ceilalți, lumea din afară îți va părea mai puțin înfricoșătoare și amenințătoare iar iubirea perfectă alungă frica.

Problema noastră actuală de teamă, lăsând pandemia deoparte, nu se datorează proliferării amenințărilor.

Așa cum a arătat psihologul Steven Pinker, profesor la Harvard University, în ciuda tuturor problemelor cu care ne confruntăm, lumea secolului XXI este mai sigură pentru marea noastră majoritate decât lumea epocilor anterioare.

Adevărata problemă este că avem prea puțină iubire în viața noastră pentru a ne proteja de temerile noastre.

Tot mai mulți oameni trăiesc singuri, rămân necăsătoriți, nu participă la grupuri sociale, au mai puțini prieteni. Se poate vorbi de o adevărată „epidemie de singurătate” și asta face ca temerile vieții să fie mai greu de înfruntat.

Este de amintit că studiile arată că adolescenții de astăzi și adulții tineri se bucură de mai puțină dragoste romantică decât în trecut. Tinerii de azi se bucură mai puțin de întâlnirile romantice și nu se grăbesc să se căsătorească.

Toate lucrurile negative menționate sunt înrăutățite de pandemia de COVID-19 prin limitarea contactelor cu cei din jur. Matematica aici este simplă: mai multă izolare plus o doză de ostilitate este echivalentă cu mai puțină iubire; mai puțină iubire înseamnă mai multă frică.

Pentru a reduce frica, trebuie să aducem mai multă iubire în viețile noastre. Pentru cei care nu sunt siguri cum să înceapă, sociologul Arthur C. Brooks profesor la Harvard University recomandă câteva demersuri:

1.Mărturisește-ți frica cuiva în care ai încredere!

Mulți oameni își suportă temerile cu stoicism, nu le împărtășesc niciodată deschis cu ceilalți.

Frica ascunsă se exprimă adesea indirect și în moduri neproductive, cum ar fi ostilitatea sau nepăsarea. A mărturisi frica este un act de vulnerabilitate dar acest demers stimulează dragostea pe care o râvnești și o meriți de la cei cărora le permiți să-ți aducă mângâiere.

2.Fă-ți iubirea fățișă!

Azi, spune-i cuiva că o/îl iubești. Nu persoanei căreia în mod normal ai vrea să-i spui ci mai degrabă unui prieten sau membru al familiei acesteia.

Ideea aici este să rupi o barieră de exprimare pentru tine, dar într-un mod relativ sigur. Cu cât spui mai mult „te iubesc”, cu atât va fi mai puțin ciudat sau înfricoșător.

Este vorba de un mic act de curaj care înseamnă un început de apropiere și o creștere a forței tale, de care este posibil să ai nevoie pentru următorul pas.

3.Asumă-ți un risc!

Mărturisește-ți dragostea sau admirația pentru cineva care nu știe că ai aceste sentimente.

Acest lucru necesită curaj deosebit în cazul iubirii romantice, deoarece riscul de respingere personală este relativ ridicat – și dacă nu ai practică este mai greu să te confrunți cu acest tip de respingere.

Este o confruntare directă a fricii cu iubirea. Dar chiar și a spune cuiva că doriți să fiți prieteni sau a spune unui coleg de serviciu că îl admirați, poate să pară riscant deoarece sentimentul ar putea fi neîmpărtășit.

Fă-o oricum! Dacă dorești, dă vina pe coronavirus: spune-i că te-a înnebunit puțin carantina.

4.Iubește-ți dușmanii!

Acesta este poate cel mai greu de urmat sfat în climatul nostru ideologic polarizat. Însă dacă îl urmezi poate rezulta o răsplată enormă pentru tine precum și o doză mai mare de civilizație în lumea în care sălășluim.

Încearcă timp de o săptămână să nu ataci pe nimeni, personal sau pe social media, pentru diferențe de opinie. Dezacordurile nu strică, dar încearcă să porți acele conversații cu înțelegere și bunătate.

S-ar putea ca această recomandare să contravină culturii de astăzi. Atunci când cineva greșește instinctul tău poate să te îndemne la ură. Însă ține cont că nu trebuie să insulți pe nimeni și că nu ar fi normal să-i poți obliga pe ceilalți să facă ce dorești tu.

Mai mult decât atât, antagonismul, care înseamnă ceva opus iubirii, nu va face decât să îți adâncească temerile.

 

Lucrurile sugerate de ideile de mai sus nu sunt ușor de aplicat. A arăta iubire în fața fricii nu este o reacție firească. Teama provoacă instinctiv reacția “luptă sau fugi” și nu tandrețe și afecțiune.

Trebuie însă să ne amintim că instinctului nu-i pasă dacă suntem fericiți. De aceea trebuie să ne încălcăm instinctele dacă dorim să ne construim o viață mai bună, care să conțină mai puțină frică.

Așadar ridicați-vă împotriva amigdalei voastre cerebrale, înfruntați frica, iubiți cu curaj și veți avea parte de multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.theatlantic.com/family/archive/2020/07/how-fight-fear-love/614227/

2.www.realitatea.net/stiri/actual/ce-este-amigdala-cerebrala-i-cum-te-ajuta-in-situatii-limita_5dcc9283406af85273d825fe

01 Aug

Nu mai „scormoniți” Internetul după știri sumbre!

Poți îndura nenorocirile care vin din afară, sunt niște accidente. Dar să suferi din vina ta, asta este cupa cea mai amară întinsă de viață.”

Oscar Wilde

 

A devenit o practică consumarea la nesfârșit a știrilor sumbre și alarmante.  Așa că mulți dintre noi seara, înainte de culcare, se uită la smartphone pentru a verifica încă o dată știrile.

Ce află toți acești oameni? Numărul infecțiilor cu noul coronavirus a crescut, copiii poate că nu se pot întoarce la școală, economia este în cădere liberă.

Acest scenariu se repetă seară de seară, ore în șir, cu parcurgerea știrilor fără sfârșit despre lucruri triste ceea ce duce la un fel de “scufundare într-un bazin de disperare”.

Acest comportament își are originea în instinctivul „grăbește-te și apoi așteaptă” de a căuta informații despre pandemie, chiar dacă aceste informații sunt contradictorii sau incomplete.

Acum oamenii caută orice fel de informații pentru a se simți mai puțin amenințați și într-o situație mai puțin haotică.

Potrivit lui Mary McNaughton-Cassill, psiholog, profesor la Universitatea Texas  din San Antonio, “foamea” de informații în perioadele de criză este înrădăcinată în biologia noastră. „Suntem hipervigilenți față de provocările sau amenințările care au evoluat încă de pe atunci când lumea era destul de simplă și singurul lucru pe care trebuia să-l verifici era chiar în jurul tău”, spune doamna psiholog. „Individul aflat în natură, dacă a găsit vreun semn de ceva periculos, a dorit să-l observe, să și-l amintească și să îl evite în viitor. Acest tip de tendință încă funcționează.”

Cu COVID-19, o mare parte a problemei este că știrile acoperă un dezastru continuu și nu un eveniment unic. Spre deosebire de un uragan sau un act de terorism, pandemia nu are limite și pare inepuizabilă.

Adevărul este că au existat întotdeauna pandemii, revolte și dezastre, dar nu știam decât  de acelea care într-un fel sau altul ne priveau direct. Tehnologia și mass-media zilelor noastre ne fac să fim permanent în contact cu toate nenorocirile.

Asaltul recent al poveștilor despre „dictaturi”  legate de pandemia coronavirusului, combinat cu ordonanțele privitoare la izolarea la domiciliu, au stimulat înclinația noastră să ne ocupăm de vești proaste. Însă această înclinație, devenită obicei, ne erodează sănătatea mintală, spun specialiștii.

Psihologul clinician dr. Amelia Aldao, specializată în probleme de anxietate ne avertizează că “scormonitul” după știri sumbre ne prinde într-un „ciclu vicios al negativității” care ne alimentează anxietatea.

„Mintea noastră este “cablată” să urmărească amenințările”, spune ea. „Cu cât petrecem mai mult timp “browserind”, cu atât găsim mai multe pericole, cu atât vom fi mai absorbiți de ele, cu atât vom fi mai anxioși.

Acest conținut sumbru poate arunca un filtru întunecat asupra modului cum vezi lumea…Te uiți în jurul tău și totul pare mohorât, totul te neliniștește. Așa că te întorci să cauți mai multe informații.”

Doamna dr. Aldao care este și director al Together CBT, o clinică din New York specializată în terapia cognitivă comportamentală, a colaborat cu pacienții săi pentru a minimiza acest obicei.

Printre recomandările domniei sale privind cum se poate tempera tentația de a căuta lucrurile sumbre sunt și următoarele:

1.Setați un cronometru!

“Lucrez mai ales cu clienții care experimentează anxietate și o parte din ceea ce am făcut cu ei săptămâni întregi, luni întregi, este de fapt stabilirea limitelor temporale la cât de mult browseresc. Literalmente le spun: „Configurați un cronometru!”  Vreți să știți ce se întâmplă în lume, așa că soluția nu este să nu mai mergeți niciodată online, ci este să stabiliți niște limite.”

2.Rămâneți la curent!

„Deschide telefonul, intră pe Internet, fără să uiți de ce ești acolo, ce cauți, ce informații încerci să găsești. Apoi periodic verifică-te punându-ți întrebarea: am găsit ceea ce căutam, de ceea ce aveam nevoie?”

3.Schimbă „ciclurile vicioase” cu „cicluri virtuoase”!

Lucrurile cu care ar trebui să petrecem mai mult timp pe net, folosindu-l doar pentru a construi emoții pozitive în viața noastră, ar putea fi conectarea cu prietenii, distribuirea unor lucruri amuzante celor interesați, găsirea unor rețete ș.a.m.d.

Ne poate fi de mare folos recomandarea poetului (și matematician, filosof și astronom) persan Omar Khayyam care răzbate către noi peste secole: „Nu planta copacul tristeții în inima ta. Recitește în fiecare dimineață cartea bucuriei.”

Trebuie să ne autoprotejăm față de asaltul veștilor proaste stabilind limite, făcând pauze, odihnindu-ne și rezervându-ne timp pentru deconectare. Toate acestea ne pot feri de amăreală și ne pot aduce multe picături de fericire, lucru pe care, iubite cititorule (să nu-l uităm pe Miron Costin!), ți-l doresc din toată inima!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.npr.org/2020/07/19/892728595/your-doomscrolling-breeds-anxiety-here-s-how-to-stop-the-cycle?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.ctvnews.ca/sci-tech/how-to-know-if-you-re-doomscrolling-and-why-you-should-stop-1.4980970