26 Sep

“Există o fisură în toate, așa intră lumina”

„Viitorul este ceva pe care cei mai mulţi îl iubesc abia după ce a devenit trecut.”

William Somerset Maugham

 

De ce fiecare an, dar mai ales 2020, este resimțit ca fiind mai rău decât cei trecuți?

În anul 2020 multă lume a devenit dependentă de veștile proaste și nu se poate opri din verificarea știrilor despre pandemie, despre ciocniri cu organele de ordine, despre protestele ce au loc, despre teoriile conspirației sau despre politică.

La fiecare 10 minute apare o nouă postare de acest gen pe diversele rețele de pe Internet. Drept consecință, oamenii în cauză nu pot să se concentreze pe nimic altceva pentru că tot timpul le stă capul la verificarea ultimelor actualizări.

Această manifestare își are rădăcinile în dezvoltarea evolutivă a omenirii. Poveștile înfricoșătoare și știrile despre pericol stârnesc anxietatea. Ele pun creierul în alertă, fapt care pentru strămoșii noștri hominizi a fost un avantaj pentru că i-a protejat de prădători și dezastre naturale.

Acum însă ne fac să “scormonim” la nesfârșit rețelele sociale și de știri pentru a fi la curent cu cele mai recente amenințări. Pentru că dorim să ne simțim pregătiți, devenim dependenți de actualizări și lumea ne pare mult mai rea decât a fost vreodată până acum.

O mulțime de tragedii care se întâmplă în lumea actuală ne țin lipiți de ecranele noastre. Pandemia a ucis aproape 1 milion de oameni în întreaga lume până în ultimele zile ale lui septembrie – și acest număr continuă să crească. În lume au avut loc o serie de incendii de pădure, uragane în Atlantic, roiuri de lăcuste în Africa de Est și o explozie chimică masivă care a distrus portul Beirut, a ucis cel puțin 190 de oameni și a provocat daune de până la 15 miliarde de dolari. Protestele împotriva brutalității poliției au adus milioane de oameni pe străzile din întreaga lume.

De parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, 2020 este, de asemenea, un an electoral în mai multe țări, printre care și țara noastră și știm cât de generatoare de dezbinări sunt asemenea evenimente.

Strămoșii noștri s-ar putea să nu fie de acord că 2020 este cel mai prost an înregistrat vreodată. Sigur, se întâmplă lucruri înspăimântătoare, dar multe dintre aceste lucruri s-au întâmplat și în trecut, inclusiv pandemia de gripă din 1918, în timpul căreia au murit 50 de milioane de oameni.

În plus, credința că civilizația este în declin este o tradiție la fel de veche ca civilizația însăși. De exemplu, în secolul al V-lea î.e.n. vechii greci se plângeau că democrația lor nu era ca pe vremuri. În zilele noastre, acest gen de credință a căpătat denumirea de „declinism” (convingerea că o societate sau instituție tinde spre declin) sau „prejudecata declinului”.

Pandemia a întunecat mult imaginea despre prezent și viitor dar și înainte de dezlănțuirea ei majoritatea românilor credeau deja că țara mergea la vale. Astfel, conform unui sondaj INSCOP, realizat în perioada 5 – 13 martie 2019, 72,8% dintre români considerau că direcția în care se îndreaptă România este greșită.

În cultura occidentală, potrivit cercetărilor dr. Carey Morewedge, profesor de marketing la Boston University, oamenii au tendința de a interpreta evenimentele prezente în mod negativ și tind să prefere trecutul pentru că amintirile noastre autobiografice sunt părtinitoare în sens pozitiv. Când ne gândim la trecut, avem tendința să ne amintim experiențele pozitive. Această manifestare se numește uneori „retrospecție roz” sau „favorizarea nostalgiei”.

„Îmi place mult să merg la jocuri de baseball și dacă mă gândesc bine, nu-mi amintesc vremurile în care echipa mea a pierdut”, spune Morewedge. „Judecăm trecutul numai după cele mai mari succese ale sale în schimb judecăm prezentul pe tot ce avem la dispoziție”.

Chiar și istoricii sau alți cronicari ai vremurilor au căzut adesea în capcana venerării unor versiuni irealist pozitive ale trecutului. Este suficient, cred, să ne amintim de Epoca de aur pe care am traversat-o în urmă cu câteva decenii pe care și acum o mai regretă unii.

În lumea psihologilor este unanim acceptat faptul că „consumul” excesiv de știri provoacă stres. Potrivit unui sondaj din 2017 al Asociației Psihologice Americane, respondenții care au ținut pasul cu ciclul de știri au raportat pierderea somnului, stres, anxietate, oboseală și alte simptome negative de sănătate mintală.

Același sondaj a constatat că până la 20% dintre americani își monitorizează în permanență fluxurile de pe rețelele sociale pentru actualizări, iar unul din 10 verifică știrile în fiecare oră.

Deși se pare că știrile de astăzi sunt mai șocante ca niciodată, nu este nimic nou în ideea că “consumul” de mass-media afectează în mod negativ percepția noastră asupra lumii.

De exemplu, în 1968 a început o anchetă ambițioasă la Școala de Comunicare Annenberg de la Universitatea din Pennsylvania. Studiul, condus de decanul școlii, George Gerbner, a găsit o corelație directă între timpul petrecut la televizor și probabilitatea ca privitorul să perceapă lumea ca fiind mai înspăimântătoare sau periculoasă, fenomen pe care l-a numit „sindromul răului mondial”.

Gerber a descoperit că telespectatorii care urmăresc emisiuni de televiziune violente consideră că violența este ceva obișnuit în realitate. Această constatare a fost conformă cu „teoria cultivării”, care a emis ipoteza că, cu cât oamenii urmăresc mai mult emisiunile TV, cu atât mai mult încep să creadă că televizorul reflectă realitatea și nu stilizări ale ei menite a produce efect dramatic, cum este în realitate.

Cercetările moderne au continuat să consolideze aceste idei. Legat de contextul actual, dr. Mesfin Awoke Bekalu, cercetător la Harvard University, ne avertizează să nu confundăm efectele rețelelor sociale cu cercetările anterioare asupra „consumului” de televiziune.

Spre deosebire de vizionarea televiziunii, care este o activitate pasivă, angajarea pe social media necesită participare activă, ceea ce înseamnă că studierea efectelor sale este mult mai complicată.

În sens pozitiv, rețelele sociale pot oferi utilizatorilor săi sprijin emoțional și social, pe care unii utilizatori l-au găsit indispensabil în timpul pandemiei. Dar rețelele sociale ne pot determina, de asemenea, să experimentăm „efectul de deplasare”, un fenomen în care activitatea mintală ia locul unei nevoi fizice umane.

„Rețelele de socializare deplasează interacțiunile sociale din viața reală, cum ar fi interacțiunile sociale cu persoane sau comunicarea familială”, spune Bekalu. „Schimbă chiar și activitățile de promovare a sănătății, cum ar fi exercițiul fizic și somnul.”

“Consumul” de rețele sociale poate deveni un ciclu de dependență și poate expune la unele capcane psihologice. Oamenii cărora pur și simplu le este frică „să lipsească” din rețea pot ajunge la o formă de oboseală ce duce la „epuizare digitală”.

„Pentru tineri, comparația socială ascendentă poate deveni o problemă”, spune Bekalu. „Tinerii se angajează adesea să se compare cu ceilalți, ceea ce duce foarte des la sentimente de inadecvare și stima de sine scăzută”.

Dar mai important decât timpul petrecut pe rețelele sociale este modul în care utilizatorii își petrec acel timp. Angajarea activă în conversații pozitive cu prietenii și membrii familiei poate îmbunătăți starea psihologică generală a cuiva.

În schimb, „pândirea” sau căutarea actualizărilor postate de prieteni sau străini fără angajarea în conversații, tinde să aibă efecte psihologice negative.

„Trebuie să fim atenți la tipul de rețea socială în care ne aflăm, cu cine comunicăm și ce tipuri de conținut consumăm”, avertizează Bekalu. „Rețelele sociale ne pot face să percepem prezentul ca fiind mai rău decât trecutul, dar acest lucru nu este adevărat pentru toată lumea.”

Pentru a obține controlul asupra “favorizării nostalgiei”, să luăm o imagine mai realistă a istoriei și s-o comparăm cu prezentul. Pandemia este înspăimântătoare, dar cel puțin nu suntem niște țărani medievali care se confruntă cu ciuma bubonică la fiecare colț fără să știe ce se întâmplă.

Prezentul ne înfățișează o serie de progrese în plan social și științific, iar echipele de cercetare din întreaga lume lucrează la vaccinuri împotriva COVID-19, un demers care nu ar fi fost posibil acum o sută de ani.

Și dacă nu am reușit să Vă îndepărtez gândul că acest an este cel mai întunecat, meditați la laitmotivul “Există o fisură în toate lucrurile, Aşa poate pătrunde lumina” din cântecul  Imn (“Anthem”) al lui Leonard Cohen (a fost un celebru poet, cântăreț și romancier canadian).

Sper că lumina va pătrunde și prin întunecimea anului 2020 și Vă va aduce până la urmă multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.nationalgeographic.com/science/2020/09/why-2020-feels-like-the-worst-year-ever/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.youtube.com/watch?v=6wRYjtvIYK0)

19 Sep

Ce fel de viață își doresc oamenii?

„Toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf.”

Gabriel Garcia Marquez

 

În psihologie, o viață bună a fost de obicei conceptualizată în termeni de stare de bine hedonică sau eudemonică (hedonism = “concepție etică potrivit căreia scopul vieții este plăcerea, eliberarea de suferință” sau „tendință exagerată de a căuta plăcerea”; eudemonism = „concepție sau doctrină morală care consideră că scopul conduitei umane este fericirea, obținută însă printr-o viață dominată de rațiune și nu de plăceri efemere”).

O viață hedonică este lipsită de durere și zi de zi este plină de plăcere, calm, siguranță și seninătate.

O viață eudemonică este una virtuoasă și în mod consecvent, plină de sens.

Oamenii care spun că au o viață fericită au tendința să aibă în vedere bogăția materială și relațională.

Oare o viață hedonică sau una eudemonică constituie singurele opțiuni pentru o viață bună? Răspunsul este negativ pentru că, mai nou, există în conceptul de viață bună și o a treia posibilitate.

Această a treia posibilitate a fost evidențiată recent de dr. Lorraine Besser, profesor la Departamentul de filosofie de la Middlebury College și dr. Shigehiro Oishi, psiholog, profesor la University of Virginia care au publicat (în iunie 2020) în revista  Philosophical Psychology  rezultatele a două studii care au vizat răspunsul la întrebarea “Ce fel de viață își doresc oamenii?”.

Concluzia cercetărilor celor doi profesori a fost că există și posibilitatea unei vieți bazate pe ceea ce ei au denumit „bogăție psihologică”.

Conform acestui punct de vedere, o viață bună este o viață interesantă, variată și surprinzătoare – chiar dacă unele dintre surprize nu sunt neapărat plăcute ceea ce nu anulează ideea că este mai valoroasă decât simpla fericire.

Lucrurile care fac ca o viață să fie “bogată psihologic” pot de fapt să o facă mai puțin fericită în sensul acceptat în mod obișnuit motiv pentru care este îndreptățită și întrebarea dacă “este aceasta o viață pe care majoritatea oamenilor și-ar dori-o?”

La primul din cele două studii ale echipei celor doi profesori au luat parte 3728 de persoane din 9 țări (SUA, Japonia, Coreea de Sud, India, Norvegia, Singapore, Portugalia, Germania și Angola).

Participanții au fost rugați să descrie, cu propriile lor cuvinte, viața ideală pe care ar dori să o ducă. Apoi, li s-a cerut să indice, pe o scară cu 7 niveluri (1 = nu, deloc; 7 = foarte mult) gradul în care viața ideală pe care tocmai o descriseseră a fost caracterizată prin 15 termeni: „stabilă”, „confortabilă”, „simplă”, „fericită”, „plăcută”, „plină de evenimente”, „dramatică” , „interesantă”, „plină de surprize”, „bogată psihologic”, „semnificativă”, „împlinită”, „virtuoasă”, „cu simțul scopului”, „implică devotament”.

Primii cinci termeni au fost destinați să surprindă caracteristicile unei vieți fericite, următorii cinci o viață bogată psihologic, iar ultimii cinci o viață semnificativă.

În cele din urmă, participanții au fost rugați să indice, dacă ar trebui să aleagă una singură, care dintre cele trei vieți, fericită, semnificativă (adică o viață plină de sens) sau bogată psihologic, ar dori să o aibă.

Conform acestui studiu intercultural cu 9 națiuni au ales viața bogată din punct de vedere psihologic aproximativ 7-17% dintre participanți.

În al doilea studiu, la care au participat 1611 americani și 680 coreeni, s-a pus întrebarea “ce regretă cel mai mult în viața lor?” urmată de întrebarea „dacă ar putea anula sau inversa evenimentul regretabil, viața lor ar fi fost mai fericită, mai semnificativă sau mai bogată din punct de vedere psihologic?”.

Aproximativ 28% dintre americani și 35% dintre coreeni au declarat că viața lor ar fi fost mai bogată din punct de vedere psihologic.

Împreună, cele două studii oferă o bază acceptabilă pentru atribuirea statutului de dimensiune a unei vieți bune, bogăției psihologice.

O viață bogată psihologic se caracterizează cel mai bine prin varietate, noutate și interes spre deosebire de viețile hedonică sau eudemonică care ambele pot fi monotone și repetitive.

O persoană cu o slujbă constantă, poate chiar plină de satisfacții, căsătorită, fericită, cu copii, poate avea o viață hedonică și, în multe privințe eudemonică, dar nu neapărat o viață bogată în experiențe diverse.

Există studii recente care arată că oamenilor le displace atât de mult starea de plictiseală încât unii, mai degrabă decât să stea degeaba, sunt dispuși să-și facă un șoc electric dureros.

În contrast, “bogăția psihologică” îndeplinește nevoia de experiențe complexe și variate, de genul celor care schimbă viziunea oamenilor asupra lumii și locul lor în ea.

Rezultatele studiilor menționate arată că o viață bogată din punct de vedere psihologic este legată de o viață fericită și o viață semnificativă, dar este distinctă de acestea.

Unele dovezi empirice susțin afirmația că „bogăția psihologică” este legată în mod unic de evenimente noi, complexe (uneori, negative) care schimbă perspectiva în moduri în care celelalte două nu o fac. În plus bogăția psihologică implică deschidere și curiozitate.

„Bogăția psihologică” poate implica, cum am menționat, aspecte negative, inclusiv riscul potențial sau pericolul. Devine astfel clar de ce în general oamenii nu apreciază mai mult o viață bogată psihologic decât o viață hedonică sau eudemonică.

Cu toate acestea studiile au pus în evidență și faptul că viețile ideale ale majorității oamenilor nu sunt doar fericite sau semnificative, ci și bogate psihologic. Persoanele cu vieți bogate din punct de vedere psihologic, spre deosebire de ceilalți, experimentează intens atât emoții pozitive, cât și negative.

Dorința unor oameni de a avea o viață bogată psihologic poate merge dincolo de evitarea plictiselii până la acceptarea neașteptatului și chiar a tragicului, caracteristici ce conferă acestui mod de viață o putere transformatoare pe care viața hedonică sau eudemonică nu le pot avea.

Indiferent către ce fel de viață năzuiești, iubite cititorule, sper că ai parte de multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.wsj.com/articles/a-good-life-doesnt-mean-an-easy-one-11598623184?st=9tejsi4zcspikue&mod=pespckt9

2.psiho-bucuresti.ro/care-sunt-indicatorii-bogatiei-psihologice/

3.link.springer.com/article/10.1007/s42761-020-00011-z?error=cookies_not_supported

12 Sep

Știți că succesul creează dependență?

„Orice faci prea mult îţi creează un obicei şi o dependenţă: mâncat, dragoste, băut, muncit, mers la meci şi orice alt lucru care generează emoţii şi este făcut în mod repetat.”

Pera Novacovici

 

Urmărirea continuă a succesului distrage atenția de la activitățile și relațiile profund obișnuite care fac ca viața să aibă frumusețea ei.

Povestea cuiva a cărui căutare nesfârșită a succesului îl lasă permanent nesatisfăcut și incapabil de fericire poate fi asemănată cu situația deprimantă a alcoolicilor.

Dependența fizică îi menține pe alcoolici dedicați viciului lor, chiar dacă le distruge fericirea. Mulți alcoolici știu că ar fi mai fericiți dacă renunță dar ei iau decizia de a continua cu băutura, alegând acea atracție intensă și ciudată față de alcool în locul unei “banale și simple fericiri”.

Deși nu este o dependență medicală clasică, pentru mulți oameni succesul are proprietăți de dependență. Într-o anumită măsură lauda stimulează neurotransmițătorul dopamină (compusul chimic din creier care afectează emoțiile, mișcările și senzațiile de plăcere), care este implicat în toate comportamentele de dependență. (Acesta este practic modul în care și rețelele sociale îi țin pe oameni legați: utilizatorii primesc o “lovitură” de dopamină din „like-urile” generate de o postare, făcându-i apoi să revină din nou și din nou, oră după oră.)

Succesul seamănă cu viciul prin efectul său asupra relațiilor umane. Oamenii își sacrifică legăturile cu ceilalți pentru adevărata lor dragoste – succesul.

Ei preferă să-și vadă de afaceri lucrând ore în șir și neglijând aniversări din familie sau alte evenimente. Unii renunță la căsătorie pentru cariera lor – ajung să fie „căsătoriți cu munca lor” – chiar dacă o viață de familie bună aduce mai multe satisfacții decât orice loc de muncă.

Mulți cercetători, printre care și psihologul clinician Barbara Killinger din Toronto, arată că, pentru a obține în continuare succese, oamenii își sacrifică de bună voie propria stare de bine prin suprasolicitare.

Aceștia preferă să fie speciali în loc să fie fericiți conform ideii că oricine poate face lucrurile necesare pentru a fi fericit – să meargă în vacanță cu familia, să se relaxeze cu prietenii – dar nu toată lumea poate realiza lucruri grozave.

Astfel aceste persoane “speciale” amână deliciile obișnuite de relaxare și timpul petrecut cu cei dragi până “după” un anume proiect. Dar, bineînțeles, acel “după” nu pare să sosească niciodată.

Dorința de succes poate fi inerentă naturii umane. Părintele psihologiei americane, William James, a remarcat odată: „Nu suntem doar animale sociabile, cărora ne place să fim la vederea semenilor noștri, dar avem o înclinație înnăscută de a ne face remarcați și de a fi observați favorabil de către cei de felul nostru”. De remarcat faptul că succesul ne face atrăgători pentru ceilalți (asta până ajungem să ne distrugem căsniciile).

Dar a fi special nu este ceva ușor de realizat. În afară de cazul unor vedete de pe la televiziuni și alte vedete accidentale, succesul este o muncă brutală și necesită sacrificii.

În anii 1980, medicul Robert Goldman a descoperit că peste jumătate dintre atleții aspiranți la titluri ar fi dispuși să ia un medicament care să-i omoare în cinci ani în schimbul câștigării competițiilor cum ar fi „decathlonul olimpic” la care s-au înscris astăzi.

Cercetările ulterioare au constatat că până la 14 la sută dintre performerii de elită ar accepta o afecțiune cardiovasculară fatală în schimbul unei medalii olimpice de aur.

Succesul necesită o muncă de Sisif și majoritatea oamenilor nu se simt niciodată „suficient de reușiți”. Perioada de vârf durează doar o zi sau două, iar apoi se trece la următorul obiectiv.

Psihologii numesc asta “bandă de alergat hedonică”, în care satisfacția dispare aproape imediat și trebuie să trecem la următoarea recompensă pentru a evita sentimentul de rămânere în urmă. Acesta este motivul pentru care atât de multe studii arată că oamenii de succes sunt aproape invariabil geloși pe cei care au mai mult succes.

Ei ar trebui să coboare de pe bandă dar renunțarea nu este ușoară când este vorba de dependență. Pentru persoanele dependente de substanțe, retragerea poate fi o experiență agonizantă, atât din punct de vedere fizic cât și psihologic. Anxietatea și depresia sunt foarte frecvente după ce se renunță la consumul de alcool.

Persoanele dependente de succes care renunță la obiceiurile lor experimentează și un fel de sevraj. Cercetările arată că depresia și anxietatea sunt frecvente în rândul sportivilor de elită după încheierea carierei. De exemplu, sportivii olimpici suferă de „melancolie post-olimpică”.

„Nefericit  este cel care depinde de succes pentru a fi fericit”, a scris Alex Dias Ribeiro, fost pilot de curse de Formula1din Brazilia. „Pentru o astfel de persoană, sfârșitul unei cariere de succes înseamnă “capătul liniei”. Destinul său este să moară de amărăciune sau să caute mai mult succes în alte cariere și să continue să trăiască din succes în succes până când va cădea mort. În acest caz, nu va exista viață de după succes.”

Arthur C. Brooks, profesor de practică a conducerii publice la Harvard Kennedy School, este de părere că “există multe lucruri pe care le puteți face pentru a vă readuce pe calea pe care să urmăriți fericirea în loc de succes, indiferent unde vă aflați în călătoria prin viața voastră.”

Pentru cei care se află în vârful carierei sau “dacă încercați să priviți succesul în oglinda retrovizoare” el sugerează luarea în considerare a trei pași.

Primul pas este recunoașterea faptului că, oricât de plin de succes ai fost, ești sau speri să fii în viața și munca ta, adevărata fericire nu o vei găsi pe “banda de alergare hedonică” din viața ta profesională.

O vei găsi în lucruri extrem de obișnuite ca de exemplu să te bucuri de o plimbare sau de o conversație cu cineva drag, în loc să prestezi ore suplimentare de muncă.

Acest lucru este extrem de dificil pentru mulți oameni. Pentru cei care și-au petrecut viața venerând munca grea și străduindu-se să îi depășească pe ceilalți se manifestă aproape ca o recunoaștere a înfrângerii.

O mare parte a modului în care oamenii măsoară succesul o constituie comparația socială dar cercetările arată clar că “goana” după succes elimină satisfacția vieții.

Al doilea pas înseamnă remedierea relațiilor pe care le-ați compromis în numele succesului. Evident acest lucru este complicat. „Îmi pare rău că am ales ședințele obositoare ale consiliului de administrație – pe care nici măcar nu mi le amintesc acum – în locul recitalurilor tale de balet” ar putea fi un exemplu de atitudine.

Mai eficient este pur și simplu să începi să te manifești în sensul remedierii relațiilor. În cadrul lor, acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele, mai ales dacă cuvintele tale au fost destul de goale în trecut.

Ultimul pas este de a găsi valorile corecte ale succesului. Dacă vă stabiliți ca valori ale succesului numai recompensele lumești de bani, putere și prestigiu, vă veți petrece viața alergând pe “banda de alergare hedonică” și comparându-vă cu ceilalți.

Ar fi mult mai importante valori cum sunt credința, familia și prietenia. Se poate include și munca – dar nu munca de dragul realizării exterioare. Mai degrabă, ar trebui să fie munca care îi servește pe ceilalți și oferă un sentiment de însemnătate personală.

Succesul în sine nu este un lucru rău la fel cum nici vinul nu este un lucru rău. Ambele pot aduce vieții distracție și dulceață. Dar ambele devin tiranice atunci când sunt un substitut al relațiilor și iubirii, relații și iubiri care ar trebui să fie în centrul vieții noastre și nu o completare.

Sper, iubite cititorule, că ai parte de multe picături de fericire pentru că plasezi în centrul existenței tale iubirea și nu succesul.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.theatlantic.com/family/archive/2020/07/why-success-wont-make-you-happy/614731/

05 Sep

„Toată lumea are zile în care se simte mai optimist sau mai pesimist”

„Și optimistul, și pesimistul contribuie la societate. Optimistul a inventat avionul, pesimistul a inventat parașuta.”

George Bernard Shaw

Probabil că mulți dintre noi suntem preocupați de faptul că suntem optimiști sau pesimiști și asta mai ales acum în vremuri de pandemie.

Știrile și grijile care ne lovesc continuu s-ar putea să ne îndrepte către răspunsul că optimiștii vor încasa pe termen lung o lovitură? Este însă interesant că experții sunt de altă părere.

Dar înainte de a vedea părerea unora dintre ei, cum putem afla dacă suntem optimiști sau pesimiști?  Lucrurile sunt foarte simple. Alegeți una dintre variantele A sau B de mai jos:

A. Mă aștept să mi se întâmple mai multe lucruri bune decât lucruri rele.

B. Rar mă bazez pe lucruri bune care să mi se întâmple.

Persoanele care se identifică mai mult cu A, sunt optimiste iar cele care se identifică mai mult cu B sunt pesimiste.

Cu toate acestea lucrurile nu sunt chiar așa nete. Probabil că multă lume se încadrează între cele două variante.

În acest sens psihologul dr. William Chopik, profesor la Michigan State University  spune: „Există o mulțime de oameni care au dreptate să se simtă bine în mijloc, unde sunt optimiști cu privire la unele lucruri, pesimiști cu privire la alte lucruri”.

O parte din motivul pentru care cineva înclină mai mult către una sau cealaltă dintre variante este genetică. Un studiu realizat pe 500 de perechi de gemeni, a constatat că în proporție de aproximativ 25% optimismul este moștenit.

„Dar apoi restul este modelat de lucruri care ți se întâmplă de-a lungul vieții tale”, spune Chopik. „Cum te-au tratat părinții? Cum au decurs relațiile cu prietenii? Ești sau ai fost un student bun? Ai avut mult succes în viața de până acum?”

Un alt factor important este vârsta. Chopik este co-autor al unui studiu recent care a implicat aproape 75.000 de oameni, cu vârste cuprinse între 18 și 104 ani. Conform studiului, în general, optimismul crește de-a lungul perioadei de tânăr adult, se aplatizează între 55 și 70 de ani și apoi scade.

„Mai devreme în viață, când ești adolescent sau la facultate”, spune profesorul Chopik, „investești foarte mult în a face carieră și a avansa în viață”. După aceea, urmează grija pentru familie și preocupări legate de hobby-uri. Aceste activități stimulează optimismul în sensul că induc starea generată de faptul că viața merge bine. „Un alt lucru este că te perfecționezi în anumite direcții. Devii o persoană mai competentă și asta ți-ar putea de asemenea crește și optimismul.”

Apoi, când încep să apară sănătatea precară și alte limitări ale vârstei, optimismul devine constant și în cele din urmă începe să scadă.

Optimismul prezice oarecum fericirea. Optimismul de acum înseamnă că probabil te vei angaja în comportamente care vor crea fericirea mai târziu. Profesorul Chopik spune că „oamenii pot fi în prezent nemulțumiți, dar pot fi totuși optimiști în ceea ce privește viitorul, că vor veni în cele din urmă zile mai însorite”.

Deși am fi tentați să credem că pandemia și alte crize ar provoca o scădere a optimismului, cercetătorii au descoperit că evenimentele semnificative unice nu pot afecta foarte mult modul cum stăm din acest punct de vedere.

Nașterea unui copil, moartea unui partener, primul loc de muncă, un diagnostic de cancer – conform studiului lui Chopik „nu prezic cu adevărat că oamenii vor deveni mai mult sau mai puțin optimiști”, spune el.

S-ar putea ca totul să se rezume la modul de gândire. Când se întâmplă lucruri bune, optimiștii ar putea considera că este vorba de un credit pentru a face o treabă mai bună. Când se întâmplă lucruri rele, ei ar putea da vina pe întâmplare.

„Optimiștii s-au convins că până și cel mai rău lucru din viață are o parte bună”, spune Chopik. Pe de altă parte, psihologul Ted Schwaba, doctorand la University of California, co-autor al studiului menționat, spune că „toată lumea are zile în care se simte mai optimist sau mai pesimist”. Deși pandemia poate fi într-adevăr suficient de lungă și șocantă pentru a crea o schimbare de durată în modul de gândire totuși „oamenii ar putea să-și revină”.

Este important să fim optimiști? La prima vedere optimismul contează pentru că motivează, după cum arată dr. William Chopik: „Dacă cred că ceva va funcționa, încerc să o fac.” Dar pe de altă parte, pesimismul te protejează. „Puteți evita o mulțime de situații care nu vor merge bine”, deși veți pierde cele care ar putea să meargă bine.

Optimismul ca factor de motivație pare să ne afecteze fizic. Julia Boehm, doctor în psihologie și profesor la Chapman University spune că „Dacă obiectivul tău este să fii sănătos și ești optimist în ceea ce privește atingerea acestui obiectiv, s-ar putea să alegi comportamente care să fie în conformitate cu obiectivul tău”, spune ea. Altfel spus: „Bun venit merelor!, La revedere prăjelilor!”

Arătând spre două studii (care au implicat peste 100.000 de participanți), pe care ea și alți cercetători le-au efectuat, Boehm spune: „Persoanele care sunt mai optimiste au un risc redus de a suferi boli cardiovasculare. Este mai puțin probabil să aibă atacuri de cord, mai puțin probabil să aibă accidente vasculare cerebrale și mai puțin probabil să moară din cauze cardiovasculare.” Motivul principal: „Persoanele care sunt optimiste tind să se angajeze în comportamente mai sănătoase, cum ar fi consumul de fructe și legume, să facă exerciții fizice în mod regulat și să nu fumeze.”

Chiar dacă munca lui Boehm sugerează că optimismul conduce la beneficii, „este cu siguranță posibil ca angajarea în comportamente sănătoase să influențeze, la rândul ei, nivelul de optimism al unei persoane”, spune ea.

Optimismul este, de asemenea, legat de relațiile romantice fericite, care conduc la o probabilitate redusă de a deveni afectat cognitiv, la mai puține zile de boală și la niveluri mai scăzute de durere. Oamenii mai optimiști tind să lucreze mai mult, se așteaptă să se pensioneze mai târziu și să economisească mai mulți bani.

Conform psihologului Schwaba: „Este, practic, o trăsătură aproape în totalitate bună”.

Dr. Lindsay Brancato, psiholog clinician și psihanalist american, spune că în activitatea practică a domniei sale, a constatat că optimismul oamenilor a fost „puțin mai întărit” de pandemie.

Cu toate acestea, potrivit doamnei Brancato există o linie de echilibru. Deasupra ei puteți „accepta faptul că lucrurile pot merge prost și să vă puteți pregăti pentru lucrurile care merg prost, dar totuși aveți speranță”. Dar „dacă sunteți blocat în acel loc unde nu puteți vedea nicio speranță, cred că este timpul să căutați ajutor”.

Dar, chiar și fără ajutorul unui terapeut, puteți înfrunta ceea ce vă așteptați să fie cel mai rău, „creând spațiu între ideile conștiente și automate pe care le aveți, punându-vă întrebări și obținând o perspectivă”, spune ea.

„Activități precum așternerea gândurilor pe hârtie sau meditația vă pot ajuta să priviți în interior și să reflectați la un punct de vedere mai pozitiv. De asemenea, ar trebui să vă reamintiți că totul este temporar, că viața nu este doar bună sau numai rea; ea le integrează pe amândouă și pe de altă parte este capabilă să reziste furtunii.”

Boehm sugerează, de asemenea, încurajarea optimismului folosind întrebarea: „Care este cel mai bun rezultat posibil pentru mine în viitor?” Gândiți-vă la posibile provocări și modalitățile concrete de a le depăși. La sfârșitul zilei, exersați recunoștința întrebându-vă ce a mers bine în acea zi. Fiți amabil cu ceilalți. „Pentru că, chiar și atunci când suntem în mijlocul unei pandemii, așa cum este cea de acum și lucrurile par scăpate de sub control, există întotdeauna ceva bun”.

Cu toții am avut multe proiecte dragi pentru acest an care însă nu au ajuns să se desfășoare așa cum am fi vrut dar asta le va face mai dulci și aducătoare de picături de fericire atunci când va veni în cele din urmă vremea lor.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.washingtonpost.com/lifestyle/wellness/is-the-glass-half-full-your-age-might-affect-your-optimism-but-the-pandemic-may-not/2020/08/14/ec8d52d4-d290-11ea-8d32-1ebf4e9d8e0d_story.html