16 Jan

Uimirea îți oprește ceasul!?

„Oamenii trebuie să simtă că lumea naturală este importantă şi valoroasă şi frumoasă şi minunată şi este uimire şi plăcere.”

David Attenborough

 

Probabil că nu este greșită afirmația că „foamea” de timp ne „devorează” pe toți; nu avem timp suficient pentru proiectele noastre, nu avem timp suficient pentru cei dragi și nu avem timp suficient nici pentru a ne odihni.

Pornind de aici, îndemnul de a ne trece pe lista de lucruri de făcut „cultivarea uimirii/minunării”, ne poate pune pe gânduri.

Deși unii gânditori aruncă uimirea în zona fricii existențiale și a fiorilor, noile cercetări efectuate de psihologi de la Stanford University și de la University of Minnesota arată că trăirea sentimentului de uimire are o serie de beneficii:

  • poate îmbunătăți starea de spirit și te poate face mai mulțumit de viața ta;
  • poate fi bună pentru sănătate;
  • te poate ajuta să gândești mai critic;
  • poate diminua materialismul;
  • te face să te simți mai mic și mai umil;
  • te poate face să simți că ai mai mult timp;
  • te poate face mai generos și mai cooperant;
  • te poate face să te simți mai conectat la alți oameni și la umanitate.

Dar ce înțelegem aici prin uimire? Uimirea este ceva care te umple de admirație. Este o experiență care te lasă cu gura căscată. Este adesea ceva atât de puternic și extraordinar încât cuvintele nu pot descrie în mod adecvat sentimentul. Te oprește în loc.

Trăirea uimirii este adesea legată de imensitatea unor dimensiuni. Ar putea fi o dimensiune fizică, cum ar fi înălțimea unui munte sau întinderea oceanului sau poate fi o vastitate emoțională provocată de muzică, artă, dragoste sau o experiență spirituală. Ar putea fi chiar o idee atât de complexă încât să nu se încadreze în înțelegerea noastră de zi cu zi a lumii.

Deși uimirea a jucat un rol semnificativ în istoriile religiei, artei și altor activități, cercetătorii din domeniul emoțiilor i-au acordat o atenție redusă.

Abia de vreo 15 ani, oamenii de știință au început să studieze uimirea, această emoție complexă și misterioasă, pe care o simțim când vedem Crucea de pe Caraiman, când facem drumeții printre falnice conifere sau când urmărim “cu sufletul la gură” un concert, piesă de teatru sau balet.

Provocând „pielea de găină” și „gura căscată”, trăirile sentimentului de uimire sunt ele însele remarcabile dar un număr tot mai mare de cercetări sprijină constatările celor de la Stanford University și University of Minnesota sugerând că trăirea uimirii poate duce la multe beneficii.

Ultimul studiu, condus de dr. Melanie Rudd, profesor la University of Houston, a analizat în ce măsură trăirea sentimentului de uimire ar putea crește sentimentul de disponibilitate a timpului.

Trebuie avut în vedere faptul că, din punctul de vedere al cercetării, problemele legate de studiul uimirii sunt multiple. Un obstacol experimental evident este dimensiunea. În laborator nu se poate reconstitui exact, de exemplu Marele Canion, sursă sigură a uimirii.

Există, de asemenea, problema perenă a corelației și a cauzalității; având în vedere că uimirea este adesea trăită atunci când presiunile legate de timp sunt minime (este mai probabil să se întâmple în timpul unei drumeții prin munți decât când ne aflăm într-un blocaj de trafic în drum spre birou) măsurarea faptului dacă percepția crescută a timpului apare din cauza uimirii sau dacă uimirea a fost efectiv produsă din cauza unei mai mari disponibilități de timp.

Cu toate acestea, cercetătorii au stabilit în mod cert că persoanele care experimentează uimirea simt că au mai mult timp în viața lor.

De asemenea, ei au descoperit că aceleași persoane  care trăiesc sentimentul de uimire sunt mai predispuse să se ofere voluntar pentru a-i ajuta pe alții. A da o mână de ajutor este ceva care, evident, necesită timp, dar atunci când simțim că avem mai mult, probabil că suntem mai generoși.

Cercetătorii cred că percepțiile despre a avea mai mult timp în viața noastră sunt declanșate de o conștientizare sporită a momentului provocat de uimire.

Mulți dintre noi ne simțim adesea atât de ocupați încât rareori ne oprim de pildă să mirosim o floare. În schimb, jonglăm cu multiple responsabilități, gândindu-ne mereu la următorul lucru pe care trebuie să-l facem și asta ne face să simțim că ne aflăm în criză de timp.

Când ieșim din tiparele noastre de zi cu zi și experimentăm uimire, în mod natural încetinim și observăm ce se întâmplă în acel moment. Această observare sau putere sporită de atenție ne face să simțim că mai multe lucruri se pot încadra într-o perioadă mai mică de timp, ceea ce ne conduce la a ne simți mai bogați în ceea ce privește timpul de care dispunem.

Mai mult ca sigur că majoritatea dintre noi ar fi interesați de un tonic de stare de bine care să ofere mai puțină iritabilitate, un sentiment al disponibilității de mai mult timp și ca o consecință o generozitate crescută de a consacra din timpul nostru și altora. Devine astfel firească întrebarea: Ce se poate face pentru a cultiva uimirea în viața de zi cu zi?

În viețile noastre prea aglomerate, căutarea trăirilor sentimentului de uimire poate fi una dintre priorități căreia să nu-i subestimăm puterea.

În acest sens, psihologul Dacher Keltner, profesor la University of California, Berkeley spune că „O rețetă simplă poate avea efecte transformatoare: căutați mai multe experiențe zilnice de uimire”.

Cercetările sugerează că folosirea timpului pentru a experimenta uimirea – fie prin interacțiunea cu natura, fie bucurându-vă de artă sau muzică extraordinară, fie chiar înțelegând videoclipuri uluitoare de pe YouTube, retrăirea unei amintiri, citirea unei povești sau chiar vizionarea unui anumit tip de reclamă – pot fi căi spre îmbunătățirea vieții și a relațiilor noastre.

În timp ce încă nu s-a confirmat modul în care uimirea ne extinde sentimentul de a avea mai mult timp și generozitatea în privința folosirii sale, experimentarea uimirii ne face să ne simțim cu adevărat vii.

Einstein a spus odată: „Lucrul cel mai frumos pe care îl putem întâlni este misterul. La baza artei şi ştiinţei adevărate se află emoţia primară. Cel care nu ştie acest lucru şi nu poate fi curios sau nu poate simţi uimire este ca şi mort, asemenea unei lumânări stinse.”

Cercetarea uimirii, în vârstă de numai 15 ani, se află literalmente în stadiul de “adolescență”. Aceasta înseamnă că multe dintre descoperirile menționate se bazează pe studii relativ puține și ceea ce oamenii de știință nu știu încă despre uimire eclipsează ceea ce știu. Dar cu un interes tot mai mare în rândul psihologilor și al publicului, viitorul acestei cercetări pare luminos – poate chiar uimitor și aducător de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:
1.deepenglish.com/lessons/only-24-hours-in-a-day/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+DeepEnglish+%28Deep+English+Listening+Fluency+Lessons%29

2.iliealin.ro/uimirea-o-emotie-necesara-vietii/

3.www.scientificamerican.com/article/how-awe-stops-the-clock/
4.greatergood.berkeley.edu/article/item/eight_reasons_why_awe_makes_your_life_better

5.greatergood.berkeley.edu/article/item/why_do_we_feel_awe

09 Jan

Cu cât ne zbatem mai mult să fim fericiți, cu atât mai puțin probabil este să fim!

„Fericirea este o recompensă dată celui care n-a căutat-o.”

Anton Pavlovici Cehov

 

Deși Oscar Wilde zicea că Cu libertate, cărți, flori și luna, cine n-ar fi fericit?”, cercetările psihologice mai recente arată că, cu cât ne străduim mai mult să fim fericiți, cu atât sunt mai puține șanse să atingem acest obiectiv.

Pentru mulți căutarea fericirii este unicul țel, însă nedefinit, și devine o călătorie neîncetată în care cu cât investești mai mult cu atât te alegi cu mai puțin. Iar dacă dai la un moment de fericire efortul de a te menține pe acea “linie de plutire” este atât de mare încât este greu de a permanentiza momentul respectiv.

Nu este exclus că această strădanie poate funcționa pentru unii dar cercetările științifice sugerează că pentru mulți oameni poate să ducă, de exemplu, la sentimente de stres, singurătate și eșec personal.

Având în vedere acest lucru, fericirea poate fi văzută cel mai bine ca un fel de animal temător pe care cu cât te străduiești mai mult să-l prinzi, cu atât mai mult fuge de tine.

Constatările oamenilor de știință ajută la explicarea stresului și dezamăgirii pe care le simt unii în timpul unor evenimente speciale, cum ar fi ziua lor de naștere, Crăciunul sau Revelionul. Aceste constatări pot avea, de asemenea, consecințe profunde pentru bunăstarea fiecăruia dintre noi prin oferirea unor îndrumări utile pentru stabilirea obiectivelor mai generale de urmărit în viață.

În ultimele decenii „Oriunde te uiți, vezi cărți despre felul în care fericirea este bună pentru tine și cum ar trebui să te faci mai fericit, aproape ca datorie”, spune Iris Mauss, psiholog la University of California, Berkeley care, printre primii, a explorat ideea științific. Multe dintre aceste cărți prezintă fericirea ca fiind condiția sine qua non a existenței. Pornind de la ele „Oamenii ar putea stabili standarde foarte înalte pentru propria lor fericire…ar putea crede că ar trebui să fie fericiți tot timpul, sau extrem de fericiți, iar acest lucru îi poate determina să se simtă dezamăgiți de ei înșiși, că nu ajung acolo…ceea ce ar putea avea asupra lor efecte autodistrugătoare.”

În acest context este firesc să ne întrebăm dacă acest gen de cărți ne ajută sau ne obstrucționează și la fel de firesc este să ne punem uneori și întrebarea: De fapt, cât de fericit(ă) sunt?

Este evident că prima întrebare este retorică în schimb a doua întrebare a devenit un subiect de cercetare profundă pentru Iris Mauss în colaborare cu Maya Tamir (Hebrew University of Jerusalem), Nicole Savino (University of Denver) și Craig Anderson (University of California, Berkeley).

Ei și-au publicat rezultatele în 25 aprilie 2011 în publicația Emotion a asociației American Psychological sub titlul “Căutarea fericirii îi poate face pe oameni fericiți? Efectele paradoxale ale prețuirii fericirii.”

Studiile întreprinse de grupul de psihologi au arătat că prețuirea exagerată a fericirii ar putea fi autodistructivă. În general, participanții la studii care au prețuit mai mult fericirea au avut tendința de a fi mai puțin mulțumiți, au raportat o stare de bine psihologică mai scăzută și niveluri mai ridicate de simptome ale depresiei. Acest lucru a fost valabil mai ales în situații favorabile când oamenii ar fi trebuit să aibă toate motivele pentru a fi fericiți.

Concluzia clară a fost că, în mod paradoxal, prețuirea (în mod exagerat) fericirii poate determina oamenii să fie mai puțin fericiți chiar atunci când fericirea este la îndemâna lor.

Studiile grupului de psihologi au inclus și un chestionar detaliat care a solicitat participanților să evalueze declarații cum ar fi:

– Cât de fericit sunt la un moment dat spune multe despre cât de utilă este viața mea;

– Pentru a avea o viață semnificativă, trebuie să mă simt fericit în cele mai multe situații;

– Apreciez lucrurile din viață numai în măsura în care acestea îmi influențează fericirea personală.

Una din constatările cercetătorilor a fost și aceea că dorința de a fi fericit nu te va face neapărat să te simți mai rău atunci când circumstanțele tale sunt în realitate dure – dar poate înăbuși sentimentele de mulțumire care ar putea apărea în mod natural atunci când vremurile sunt bune.

De exemplu poate vi s-a întâmplat să așteptați cu nerăbdare un eveniment (petrecere, nuntă, călătorie exotică) care însă când s-a produs a fost dezamăgitor; pe de altă parte este posibil ca evenimente, față de care așteptările au fost mult mai mici, să vă ofere mult mai multă satisfacție.

Iris Mauss a evidențiat și faptul că urmărirea “cu orice preț” a fericirii poate amplifica, de asemenea, sentimentele de singurătate și decuplare, poate pentru că te determină să îți concentrezi atenția asupra ta și asupra propriilor sentimente, mai degrabă decât să apreciezi oamenii din jurul tău. „Concentrarea pe sine ar putea să mă facă să interacționez mai puțin cu alte persoane și aș putea judeca mai negativ alte persoane dacă le percep ca fiind în calea fericirii mele”, spune Mauss.

Sam Maglio, profesor la Departmentul de Management al University of Toronto Scarborough, pe baza unor studii întreprinse împreună cu Aekyoung Kim de la Rutgers University a formulat ideea că “…fericirea este un scop nebulos și mișcător – este foarte dificil să simți că ai atins fericirea maximă și chiar dacă te simți mulțumit, vrei să prelungești acel sentiment. Rezultatul este că rămâi întotdeauna cu mai multe de făcut…Fericirea se transformă din ceva plăcut de care mă pot bucura chiar acum, în ceva împovărător la care trebuie să lucrez mereu și iar și iar.” Asta ne poate conduce la senzația că timpul ne scapă printre degete.

Maglio susține că toate aceste descoperiri nu sunt un motiv pentru a evita deciziile mari de viață care chiar ar putea îmbunătăți propria stare de bine. Uneori, chiar trebuie să ne concentrăm asupra fericirii noastre imediate.

Mai este de subliniat faptul că rețelele sociale ne fac să fim conștienți în mod deosebit de viețile altor persoane și asta poate constitui un potențial de creștere a dorinței noastre de a trăi o viață mai fericită și mai interesantă. Maglio crede însă că am fi mai fericiți dacă nu ne-am uita la alții pentru a stabili propriile standarde privind o viață bună și semnificativă.

Pentru a oferi soluții, psihologul Iris Mauss subliniază că o mulțime de cercetări au descoperit că oamenii care au o atitudine mai “tolerantă” față de sentimentele negative în loc să încerce în mod constant să lupte cu ele considerându-le dușmane ale propriei stări de bine – ajung de fapt să fie mai mulțumiți de viața lor pe termen lung.

„Când te străduiești să fii fericit, poți deveni foarte critic și să nu accepți lucruri negative în viața ta … aproape că ajungi să te învinuiești singur pentru sentimentul că ești incompatibil cu fericirea”, spune psihologul.

Din aceste motive sfatul ei este să se adopte o atitudine mai stoică față de urcușurile și coborâșurile vieții, în care să se accepte sentimentele rele ca evenimente trecătoare, în loc să se încerce eliminarea lor completă.

În final, țineți cont că picături de fericire veți obține dacă încercați să nu vă mai tot întrebați cât de fericit(ă) sunteți și dacă  încercați să nu uitați că fericirea este ca un animal timid pe care atunci când încetați să-l urmăriți, s-ar putea să descoperiți că apare în mod natural din proprie voință. Țineți cont și de îndemnul marelui povestitor Hans Christian Andersen : Să fii de folos în lume este singura cale spre fericire.”

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/why-the-quickest-route-to-happiness-may-be-to-do-nothing

2.magazine-archive.du.edu/academics-research/seeking-happiness-could-make-individuals-depressed-2/

02 Jan

Cum ar trebui să comunicăm cu persoanele care cred în teoriile conspirației?

Chiar și cel mai mic neadevăr îl strică pe om, la fel cum o picătură de otravă poate strica un lac întreg.”

Mahatma Gandhi

 

La ora actuală spațiul public este asaltat de numeroase teorii ale conspirației. Este vorba de tot felul de explicații alternative, față de versiunile oficiale, ale unor fenomene și manifestări, cum este de exemplu și pandemia de COVID-19.

Cu oarecare îngăduință se poate spune că este vorba de niște explicații care au o anumită coerență, dar sunt improbabile și nu sunt susținute de dovezi empirice.

Se pot da numeroase exemple de asemenea teorii: “COVID-19 nu există”, „Un vaccin coronavirus va fi folosit pentru a injecta microcipuri în corpul nostru pentru a ne urmări”, „Cineva profită de pe urma acestei pandemii”, „Există o organizație ocultă mondială de sataniști care mănâncă bebeluși” ș.a.m.d.

Întrebarea e de ce există un număr mare de oameni, în multe cazuri apropiați nouă, care ajung să le creadă?

Înainte de toate este util să vedem care este profilul persoanelor care cred în teorii conspiraționiste, profil elaborat de Radu Umbreş, licenţiat în sociologie al Universităţii din Bucureşti, master în sociologie al Universităţii din Oxford şi doctor în antropologie socială al University College London.

-„Ei nu sunt nici proști, nici răi. Sunt anumite mecanisme atât sociale cât și mintale care îi fac predispuși la a crede în asemenea teorii.”

-„Sunt niște oameni care sunt deseori marginalizați în societate. Nu se simt incluși. Poate au poziții politice extreme. Sunt de asemenea oameni care se simt cumva mai jos în societate, că au statut mai scăzut. Nu sunt neapărat oameni care să nu fie educați. Oamenii care au studii până la liceu sunt cei care cred cel mai puțin în teoriile conspirației.”

-„Sunt oameni care deseori cred că au dreptate, sunt foarte convinși de părerile lor și nu sunt dispuși să învețe de la ceilalți. Se simt într-un fel superiori. Sunt oameni care nu sunt deschiși neapărat către dialog. Sunt oameni care au o părere foarte bună despre ei. În același timp se simt și singuri. Sunt oameni care au o foarte mare încredere în propriile intuiții.”

-„Oamenii în vârstă tind mai repede să creadă în teoriile conspirației, s-ar putea datorită faptului că au fost expuși la perioada comunistă, în care au existat teorii ale conspirației, pentru că versiunile oficiale nu erau crezute deoarece totul era propagandă.”

Să reluăm întrebarea: Cum vorbim cu oamenii despre teoriile conspirației fără “a strica sărbătorile” sau relațiile?

Tot Radu Umbreș ne spune: “Soluția este comunicarea cu bune intenții și informativă. Făcându-i proști, ciudați, nu vom reuși să-i convingem. Dimpotrivă. Toți avem frici, semne de întrebare. Trebuie să intrăm în conversație și să aflăm răspunsuri. Ei au nevoie de niște răspunsuri mai bune decât cele pe care le oferă teoriile conspirației”.

1.Păstrați-vă calmul!

Deși este important să ne confruntăm cu neadevărurile, nu este niciodată util să ajungem la discuții prea “aprinse”.

O primă regulă ar trebui să aibă ca punct de plecare ideea că păstrarea unor relații interumane normale este mai importantă decât impunerea unui punct de vedere. Prin urmare să nu “stricăm sărbătorile” pentru că o conversație furioasă și aprinsă îi va face pe toți să se simtă mizerabil iar pe “conspiraționiști” îi va face să-și consolideze convingerile.

Dr. Jovan Byford, psiholog la Open University din Regatul Unit observă că teoriile conspirației au adesea o puternică dimensiune emoțională. „Nu sunt doar bune și rele”, spune el, „ci susținute de sentimente de ranchiună, furie și indignare față de modul în care funcționează lumea”.

Și trebuie să reamintim că, în anul recent încheiat, acestea au prosperat, mulți căutând explicații “formidabile” pentru pandemie, politica americană, diversele evenimente mondiale ș.a.

Îndemnul la calm, pe parcursul discuției cu un susținător al unor teorii de acest fel, se bazează pe certitudinea că interlocutorul este adesea la fel de pasionat ca și tine de propriile sale credințe și le va apăra “până în pânzele albe”.

2.Nu fiți disprețuitori!

Conversațiile pe tema teoriilor conspiraționiste trebuie abordate mai degrabă cu empatie și răbdare decât cu ridiculizare. În acest sens, o regulă de aur ar fi aceea că niciodată să nu rușinezi public pe cineva pentru opiniile sau faptele sale.

(Și acum îmi stăruie în minte penibilul unei scene la care am asistat pe vremea când eram elev: într-o după amiază de sâmbătă, diriginta noastră ne-a organizat un “ceai dansant” pentru „sudare de colectiv”; la un moment dat a apărut directoarea școlii care a început să țipe la dirigintă reproșându-i că și-a permis să organizeze întrunirea; noi, copiii, am încercat un sentiment de compasiune față de dirigintă și de ură față de directoare.)

„Dacă decideți să discutați despre teoriile conspirației, nu fiți disprețuitor față de credințele celeilalte persoane”, spune Jovan Byford. „Stabiliți un teren comun”.

Trebuie să avem în vedere că oamenii cred adesea în teorii ale conspirației, deoarece, în adâncul ființei lor, sunt îngrijorați sau anxioși. În contextul anului mizerabil 2020 pe care l-am încheiat, acest gen de manifestare poate fi cumva înțeles.

3.Încurajați gândirea critică!

Oamenii care cred în teoriile conspirației spun adesea că și-au făcut “propria cercetare”.

Problema este că această cercetare s-a rezumat la vizionarea unor videoclipuri de pe YouTube, citirea mesajelor unor persoane pe conturile de Facebook și Twitter.

Legat de acest aspect psihologul Jovan Byford spune: „Mulți oameni care cred în teoriile conspirației se consideră sceptici în problemele de sănătate și cercetători autodidacti în probleme complexe”, spune el. „Prezentați acest lucru ca pe un lucru pe care, în principiu, îl apreciați și îl împărtășiți. Scopul tău nu este să-i faci mai puțin curioși sau sceptici, ci să schimbi obiectul curiozității și scepticismului lor”.

În acest context trebuie să avem în vedere faptul că doar pentru că un expert crede ceva, nu face ca acel ceva să fie adevărat. Deci scepticismul este normal să fie aplicat nu numai prezentărilor oficiale ci și părerilor “experților”.

4.Puneți întrebări!

Verificarea faptelor este importantă, dar de multe ori nu este abordarea corectă atunci când cineva crede cu pasiune în conspirații. Întrebările sunt mult mai eficiente decât afirmațiile, spun specialiștii.

„Concentrarea pe tacticile și tehnicile folosite de oamenii care promovează dezinformarea este o modalitate mai eficientă de abordare a acestor conversații decât încercarea de a ‘demonta informațiile’”, spune dr. Claire Wardle, expert american în social media.

“Gândiți-vă la întrebări generale care îi încurajează pe oameni să se gândească la ceea ce cred” spune ea. De exemplu: „Nu sunt cumva unele dintre credințele lor contradictorii? Detaliile teoriei pe care o descriu au mult sens? S-au gândit la contra-dovezi?”

Punând întrebări și făcând oamenii să-și dea seama de unele hibe, îi determinați în cele din urmă să se îndoiască de propria lor încredere și să îi faceți deschiși să audă și puncte de vedere alternative.

5.Nu vă așteptați la rezultate imediate!

Nu sperați ca o conversație cu cei care au căzut adânc în “capcana conspirației” să se încheie cu rezultate pozitive. Ieșirea din această capcană poate fi un proces foarte lung.

„Fii realist cu privire la ceea ce poți realiza”, avertizează psihologul Jovan Byford. “Teoriile conspirației inspiră celor care cred în ele un sentiment de superioritate. Este un important generator de stimă de sine – care îi va face rezistenți la schimbare”.

Pentru Claire Wardle, nu este vorba doar de orgolii rănite. În anul care a trecut pentru mulți teoriile conspirației au fost o sursă de confort. „Recunoașteți că toată lumea a avut viața întoarsă pe dos și caută explicații”, spune ea. “Teoriile conspirației tind să fie povești simple, puternice, care explică lumea. Realitatea este complexă și dezordonată, ceea ce este mai greu de procesat pentru creierul nostru”.

Dar experții sunt de acord că, chiar dacă nu vedeți rezultate imediate, nu renunțați. Poate nici nu vă dați seama ce importantă sursă de picături de fericire este scoaterea cuiva din capcana teoriilor conspiraționiste.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

  1. www.bbc.com/news/blogs-trending-55350794?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits
  2. www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/de-ce-cred-oamenii-in-teoriile-conspiratiei-antropologul-radu-umbres-nu-sunt-oameni-needucati-se-simt-exclusi-din-societate-1342495