06 Oct

Ar trebui să fim binevoitori și cu cei pe care îi urâm?

“Acționează în așa fel încât maxima acțiunilor tale să poată fi impusă ca lege universală!”

Immanuel Kant

 

Dacă întortocheatele căi ale destinelor te poartă în Africa de Sud, așa cum mi se întâmplă mie, nu poți să nu “faci cunoștință” cu Nelson Mandela (figura lui apare pe toate bancnotele), ilustrul lider care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999.

Adversar al apartheidului, a fost arestat în 1962, a fost condamnat pe viață în 1964, fiind eliberat în 1990, după 27 de ani de închisoare, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.

În 1994 a devenit primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială.

Ceea ce conferă acestui om măreție, în ochii mei și probabil și ai altora, este faptul că, după atâta suferință cauzată de anii de apartheid (când se ajungea la situații ca oamenii de culoare să fie pur și simplu vânați pe străzi) și de cei 27 de ani de închisoare, a avut tăria să militeze pentru iertare și reconciliere cu minoritatea albă. Este vorba de tăria de a trata cu bunăvoință și pe cei pe care nu se poate să nu-i fi urât.

De fapt, nu trebuie să mergem la capătul lumii pentru exemple. Avem multe și pe la noi. Dintre acestea pe primul loc l-aș situa pe Seniorul Corneliu Coposu.

Pentru el, comunismul a fost un calvar care a inclus 17 ani de detenție, victimizarea sistematică a elitelor politice și culturale, distrugerea economiei de piață ș.a.

Cu toate acestea, după 1989, a avut tăria să nu promoveze o politică revanșardă față de cei care i-au produs atâta suferință. Din nou este vorba de tăria de a trata cu bunăvoință și pe cei pe care îi urăști.

Nu aș fi abordat aceste exemple dacă nu citeam, în aceste zile, articolul Why You Should Be Kind to People You Hate, de Zat Rana, despre filosofia lui Immanuel Kant (despre care eu, din păcate, nu știu prea multe).

Immanuel Kant
(1724 – 1804)

Se pare că etica celor doi mari oameni politici, în mod conștient sau din instinct, s-a asimilat în mare măsură cu etica marelui filosof și n-ar fi rău dacă și noi, muritorii de rând, am fi călăuziți de ea.

Etica lui Kant se bazează pe convingerea că rațiunea este cea mai înaltă instanță a moralei. În acest context, există două moduri în luarea unei decizii dictate de voință: un “imperativ condiționat” sau ipotetic, care decurge dintr-o înclinație subiectivă și urmează un anumit scop individual și un “imperativ categoric”, care se supune unei legi obiective, necesare și universal valabile.

Kant a formulat astfel principiul “imperativului categoric”, considerat ca fundament al moralei: “Acționează în așa fel încât maxima acțiunilor tale să poată fi impusă ca lege universală!”.

Este una dintre celebrele cerințe categorice ale sale pentru fiecare dintre acțiunile unei persoane. Conform acestui raționament, ceva este bun și corect dacă nu vă supărați pe nicio altă persoană din lume care, la un moment dat, acționează în același fel ca și voi.

Numai că, în viața reală, nu este niciodată atât de simplu. Suntem creaturi complexe, iar viața este adesea acoperită de nuanțe de culoare care nu sunt numai negru și alb.

Kant a fost puțin prea rigid pentru o lume în care fiecare moment este rezultatul intersecției mai multor variabile pe care niciodată nu putem nici măcar spera să le luăm în considerare vreodată pe toate.

El a făcut distincție între ceea ce facem din înclinație și ceea ce facem din datorie. Înclinația este  sinonimă cu ceea ce este confortabil (este și impulsul animalelor) și presupune să fii interesat de sinele tău, să faci ceea ce este ușor și să gândești doar în termenii aici și acum.

Ceea ce face deosebirea dintre oameni, după Kant, este că suntem sau nu capabili să învingem această înclinație în numele datoriei, care astfel devine un scop în sine.

De pildă, un bărbat care lucrează tot timpul mult peste program pentru ca familia lui să aibă mai multe oportunități decât a avut el, se angajează la un act de datorie.

Un prizonier de război nevinovat, care acceptă pedeapsa în numele unui alt prizonier care se află într-o formă mai rea decât el, se angajează într-un act de datorie.

Mama singură care nu se recăsătorește până copilul nu ajunge major se angajează de asemenea într-un act de datorie și exemplele ar putea continua.

Între înclinație și datorie există o discrepanță care conferă strălucire persoanelor care își asumă libertatea de a alege să facă lucrul mai greu adică datoria.

Nelson Mandela
(1918 – 2013)

Acționând împotriva impulsurilor noastre, suntem capabili să întreținem strălucirea luminii bunătății morale în această lume, o lumină care iluminează inimile altor oameni, astfel încât și ei, să aibă de asemenea voința să facă ceea ce trebuie.

Acest raționament socotește că ființele umane sunt mimetice în tendințele lor adică, o mare parte a comportamentului nostru este influențată de ceea ce observăm în mediul nostru.

În consecință, imperativul categoric al lui Kant ne spune că, odată ce lumina este aprinsă, ea se va răspândi. Dacă vedem că alți oameni fac bine, suntem, la rândul nostru, mai predispuși să facem bine.

Nu putem însă nega nici faptul că imaginea cu mulțimi de bărbați și femei care stau în turnul lor de fildeș, spunându-le celorlalți ce să facă, reprezintă o doză de adevăr.

La fel și mulțimea de mame și tați care spun copiilor povești în care binele învinge întotdeauna dar nu au făcut niciodată vreun gest de binefacere reprezintă tot un adevăr.

Fiecare dintre noi avem câte o poveste în care suntem eroul principal. Viața fiecăruia dintre noi este o narațiune, centrată pe noi înșine, în care apar și multe alte personaje bune sau rele în funcție de cum le vedem raportate la noi.

Oricum, tot timpul încercăm să ne convingem că noi, eroul, suntem mereu în categoria “băieților buni” și că oricine este în calea noastră, sau care nu este de acord cu noi sau care ne-a nedreptățit mai mult sau mai puțin este, prin definiție, în categoria “băieților răi” care nu merită aceeași empatie sau bunătate sau înțelegere la care ne-am fi așteptat dacă noi înșine ne aflam în situația lor.

Greșeala noastră este că uităm de diversitatea condiției umane, de faptul că oamenii diferiți au șabloane diferite de credință și că cei mai mulți “băieți răi” nu se gândesc la ei înșiși ca la “băieți răi”. Probabil că majoritatea dintre ei cred că fac ceea ce este bine, chiar lucruri nobile.

Nu ar trebui să uităm că și ei sunt, ca noi, ființe umane imperfecte, modelate de miliarde de variabile, dintre care asupra multora nu au avut prea mult control, fapt care nu le-a oferit luxul și confortul pentru a face ceea ce trebuie în fiecare moment din viata lor.

Pentru exemplificare, nu trebuie să căutăm mult mai mult decât în climatul politic actual de la noi în care a devenit atât de confortabil să ne urâm unul pe altul încât ne scapă complet din vedere faptul că înțelegerea și bunăvoința ar face mult mai bine tuturor.

Oamenii noștri politici au reușit cu brio să se înregimenteze în grupa indivizilor care realmente ar putea primi eticheta de “băieți răi”.

Putem trage vreo concluzie? Poate că dacă noi înșine, am trăi în conformitate cu poveștile pe care le spunem micuților noștri, totul ar fi mult mai frumos.

Corneliu Coposu
(1914 – 1995)

Aici există evident și o doză de naivitate, ca și cea a prințului Mîșkin (personaj ce-mi este foarte drag) din “Idiotul” lui Dostoievski, pe care ar trebui să o angajăm pentru a accepta ideea de a vinde bunătatea ca pe un antidot la problemele complexe de dezacord și ostilitate.

Oricum, procedând în acest fel, nu cred că vom avea parte de prea multe deziluzii ci mai degrabă de picături de fericire.

 

Don’t worry, be happy! 

 

Surse:

1.medium.com/personal-growth/why-you-should-be-kind-to-people-you-hate-90d5e367c2c5

2.ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.