25 Apr

Există și răspunsuri liniștitoare la unele întrebări neliniștitoare privind noul coronavirus!

Oricât ar fi noaptea de lungă, tot vin odată zorile.”

Romain Rolland

 

Atunci când îi aud pe oficialii noștri făcând comunicări legate de lupta cu noul coronavirus mi se pune un nod în gât. Din păcate din tonurile folosite nu răzbate îmbărbătarea sau minimul de optimism de care avem cu toții nevoie.

De exemplu o informație, găsită din întâmplare în Raportul Național al Stării de Sănătate a Populației – 2017  în care, printre altele, se arată că în 2016 în România numărul de decese a fost de 257.547 mi-a mai ameliorat spaima. Din ea rezultă că într-un an normal (fără pandemie) numărul mediu de decese într-o singură zi este de aproximativ 705.

Un dram de optimism și îmbărbătare ne pot oferi și informațiile de genul celor pe care le-am găsit în The New York Times și le prezint în cele ce urmează. Este vorba de răspunsuri la întrebări care au fost adresate unor  experți în boli infecțioase, specialiști în aerosoli și microbiologi.

Ar trebui să-mi schimb hainele și să fac duș când vin acasă de la cumpărături?

Experții sunt de părere că dacă practicăm distanțarea socială și efectuăm doar ieșiri ocazionale la magazinul alimentar sau la farmacie, nu este necesar să ne schimbăm hainele sau să facem un duș atunci când ne întoarcem acasă. Pe mâini trebuie să ne spălăm întotdeauna.

Strănutul sau tusea unei persoane infectate poate propulsa picături virale dar majoritatea lor vor cădea la pământ. Conform studiilor unele particule virale mici ar putea pluti în aer timp de aproximativ o jumătate de oră, dar ele nu roiesc ca niște țînțari.

„O picătură care este suficient de mică ar putea pluti în aer un timp însă, conform legilor aerodinamicii, este puțin probabil ca ea să se depună pe îmbrăcăminte”, spune prof. dr. Linsey Marr, specializată în știința aerosolilor la Universitatea Virginia Tech.

După părerea doamnei profesor „acestea (picăturile virale mici – n.n.) sunt antrenate de fluxurile sau fluxul de aer din jurul nostru, deoarece ne mișcăm relativ lent… Pe măsură ce ne mișcăm, împingem aerul din drumul nostru (îl dăm la o parte – n.n.) și astfel majoritatea picăturilor și particulelor sunt împinse din drumul nostru. Cineva ar trebui să pulverizeze prin vorbire, tuse sau strănut picături suficient de mari pentru ca acestea să nu fie antrenate de fluxuri și să aterizeze pe hainele noastre.”

Există riscul ca virusul să fie în părul sau în barba mea?

Dacă practicați distanțarea socială, nu trebuie să vă faceți griji cu privire la contaminarea virală a părului sau a bărbii. Chiar dacă au căzut picături din strănutul cuiva pe partea din spate a capului, acele picături care au aterizat pe părul dumneavoastră ar fi o sursă improbabilă de infecție.

„Trebuie să vă gândiți la ceea ce ar trebui să se întâmple pentru ca cineva să se infecteze astfel”, spune dr. Andrew Janowski, de la St. Louis Children’s Hospital din Washington. „Fie cineva care strănută și are o cantitate de virus în strănut dar trebuie să fie suficient de multe picături pentru ca unele să aterizeze și pe tine. Din acel moment, trebuie să atingi acea parte din păr sau îmbrăcăminte pe care se află acele picături, în care deja s-a produs o reducere semnificativă a particulelor virale. După ce atingi acel loc trebuie să atingi orice parte a feței tale, pentru a intra în contact cu picătura. Când parcurgi tot acest șir de evenimente care ar trebui să aibă loc, constați că ele sunt într-un număr destul de important ceea ce face ca riscul să fie foarte scăzut.”

Ar trebui să-mi fac griji în privința spălării rufelor și manipulării hainelor?

Dacă este vorba de o spălare de rutină nu ar trebui să vă faceți griji. Spălați așa cum faceți de obicei. În timp ce unele tipuri de virusuri pot fi greu de curățat, noul coronavirus, ca și virusul gripal, este înconjurat de o membrană grasă care este vulnerabilă la săpun. Pentru a elimina virusul, dacă el a fost vreodată  acolo, spălarea hainelor într-un detergent de rufe obișnuit urmată de un ciclu de uscare (într-un uscător) este mai mult decât suficientă.

Când vă aflați în contact strâns cu o persoană bolnavă lucrurile sunt mai complicate. În acest caz este recomandabil să purtați mănuși atunci când curățați după persoana respectivă și să aveți grijă să nu agitați rufele și așternuturile. Folosiți cea mai caldă setare posibilă pentru apa din mașina de spălat și uscați rufele complet. Rufele persoanei bolnave pot fi amestecate cu restul încărcăturii obișnuite.

De reținut că și doar lăsarea rufelor la aerisit, un timp, reduce riscul deoarece virusul se va usca și se va descompune.

„Știm că aceste tipuri de viruși tind să se descompună mai repede pe țesătură decât pe suprafețele dure, solide, precum oțelul sau plasticul”, spune dr. Marr. Pe de altă parte domnia sa declară că „virușii pot ajunge pe îmbrăcăminte (din picături de strănut sau tuse) dar va fi nevoie de o mulțime de viruși pentru ca acest lucru să devină un subiect de neliniște”.

Cât timp poate rămâne virusul viabil pe țesături și pe alte suprafețe?

Cea mai mare parte din ceea ce știm despre cât timp acest nou coronavirus trăiește pe suprafețe provine dintr-un studiu important publicat în luna martie în The New England Journal of Medicine.

Studiul a descoperit că virusul poate supraviețui, în condiții ideale, până la trei zile pe suprafețe metalice dure și plastic și până la 24 de ore pe carton.

Majoritatea virusologilor consideră că cercetările privind cartonul oferă probabil indicii și despre cum se comportă virusul pe țesături. Fibrele naturale absorbante din carton fac ca virusul să se usuce mai repede decât pe suprafețe dure. Fibrele din țesături produc probabil un efect similar.

Un studiu din 2005 asupra virusului SARS, un alt coronavirus, oferă mai multe încurajări. Cercetătorii au testat cantități de probe virale pe hârtie și pe bumbac. „Chiar și cu o încărcătură relativ mare de virus în picătură, a fost observată o pierdere rapidă de infecțiozitate pentru hârtie și materialul de bumbac”, au concluzionat cercetătorii.

Ar trebui să fiu preocupat de manipularea trimiterilor poștale sau a ziarelor?

Până în acest moment riscul de a te îmbolnăvi de la manipularea scrisorilor sau a pachetelor este extrem de scăzut și doar teoretic. Nu există cazuri documentate despre vreo îmbolnăvire prin deschiderea unui pachet sau de la citirea unui ziar.

Asta însă nu exclude luarea unor măsuri de precauție. După manipularea scrisorilor sau a pachetelor sau după citirea ziarului, aruncați ambalajul și spălați-vă mâinile.

Dacă totuși aveți rețineri, lăsați corespondența scrisă și pachetele să stea 24 de ore înainte de a le manipula.

Cât de mult ar trebui să-mi fac griji cu privire la contaminare dacă ies afară pentru a duce câinele la plimbare sau pentru a face exerciții fizice?

Dacă păstrați o distanță sigură față de ceilalți, șansele dumneavoastră de a contracta virusul atunci când ieșiți în aer liber sunt extrem de mici.

„A fi în aer liber înseamnă siguranță și neîndoielnic nu există niciun nor încărcat cu picături de virus”, a declarat dr. Lidia Morawska, profesor și director al International Laboratory for Air Quality and Health at Queensland University of Technology in Brisbane, Australia.

„În același timp, orice picături infecțioase expirate vor fi rapid diluate în aerul exterior, astfel încât concentrațiile lor vor deveni rapid nesemnificative. În plus, stabilitatea virusului în exterior este semnificativ mai scurtă decât în interior. Așadar, afară nu este o problemă, cu excepția cazului în care suntem într-un loc foarte aglomerat – ceea ce oricum nu este permis acum. Este sigur să mergi la plimbare și te poți duce fără să îți faci griji pentru virusul din aer…”

Atunci când ajung acasă dintr-o ieșire în afara locuinței, ar trebui să îmi scot pantofii și să îi șterg?

Un studiu din 2008, comandat de Rockport Shoes (mare producător american de încălțăminte), a găsit o mulțime de chestii scârboase, inclusiv bacterii fecale, pe tălpile de încălțăminte.

Un studiu recent realizat în China, în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății, a descoperit că jumătate dintre ei aveau coronavirus pe pantofi, ceea ce nu este neașteptat, deoarece lucrau în spitale cu pacienți infectați.

Și atunci, ce ar trebui să facem cu încălțămintea noastră?

Dacă pantofii dumneavoastră sunt lavabili, îi puteți spăla. Curățarea tălpilor cu șervețele nu este recomandată pentru că germenii ar rămâne pe talpa încălțămintei sau ar ajunge direct pe mâini.

În general pantofii nu sunt o sursă mare de îngrijorare privind contractarea coronavirusului, deci încercați să nu vă gândiți la ceea ce vă pândește din cauza lor. Dacă însă aveți un copil care se târâie sau se joacă pe podea, un membru al familiei cu alergii sau cineva cu un sistem imunitar compromis, o idee bună pentru igiena generală ar fi să renunțați la încălțăminte în interior.

Sper că, după ce ați citit cele de mai sus, vă gândiți mai puțin la picăturile virale și mult mai mult la picăturile de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.nytimes.com/2020/04/17/well/live/coronavirus-contagion-spead-clothes-shoes-hair-newspaper-packages-mail-infectious.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/11/SSPR-2017.pdf

17 Apr

“Ce-ați făcut cu Pământul, nenorociților?”

“Planeta noastră este un fir de praf singuratic în marele întuneric cosmic care ne învăluie. În anonimatul nostru, în toată această vastitate, nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte ca să ne salveze de noi înșine.”

Carl Sagan

 

Pe 8 februarie 1968 a fost lansat  filmul Planeta maimuțelor, în regia lui Franklin J. Schaffner  și a avut un succes total atât la public cât și în lumea criticilor.

În film astronauții Taylor, Dodge și Landon ajung, cu o navă spațială care a atins aproape viteza luminii, pe o planetă necunoscută. După datele indicate de ceasul de la bordul navei ei se află în anul 3978. Taylor presupune că se găsesc la aproximativ 320 de ani lumină de Pământ.

Astronauții descoperă în junglă triburi de oameni primitivi care sunt hăituiți de maimuțe inteligente care stăpânesc planeta. Maimuțele caută să-i captureze și să-i nimicească pe noii sosiți.

Vizionând filmul am fost convins că este vorba de un SF de aventuri banal dar ajungând la finalul lui zguduitor mi-am schimbat total părerea, plasându-l în rândul filmelor de neuitat generatoare de mesaje memorabile.

În acel final eroul principal, astronautul George Taylor (Charlton Heston) dă peste ruinele Statuii Libertății și își dă seama că a fost pe Pământ tot timpul, dar nu l-a recunoscut pentru că toată civilizația umană, cu tot ce a creat ea, fusese distrusă și i-au luat locul hoardele de maimuțe. Scena respectivă cu exclamația lui Taylor  Ce-ați făcut cu Pământul, nenorociților?” a devenit scena definitorie a filmului.

Ce legătură are acest SF de acum 52 de ani cu realitățile zilei de azi dominate de urmărirea cu înfrigurare a evoluției pandemiei cu COVID-19?

Răspunsul la această întrebare este simplu: modul în care ne distrugem planeta, pus în evidență de nenorocita asta de pandemie, ne înscrie în mod categoric pe traiectoria care duce la o stare de fapt care în viitor (de pildă în anul 3978) cele văzute în film să reprezinte realitatea.

Frica de pandemie a “sechestrat” omenirea în case fapt care, în mod paradoxal, a condus la o consecință pozitivă a pandemiei: natura a început “să se vindece”.

Indienii din statul Punjab spun că natura se vindecă văzând cu ochii în timpul carantinei impuse de coronavirus, întrucât vârfurile din Himalaya învăluite până acum de smog au devenit clar vizibile de-a lungul marginii de nord a țării.

Câteva fotografii din Jalandhar, oraș din nordul Indiei, în care apar munții au devenit virale. Harbhajan Singh, fost jucător profesionist de cricket, a declarat în 3 aprilie: „Nu am văzut niciodată zona Dhauladhar (la aproximativ 200 de kilometri nord de Jalandhar) de pe acoperișul meu din Jalandhar. Niciodată nu mi-am imaginat că este posibil”.

Este de notat că India a impus un blocaj fără precedent pe 22 martie, când a ordonat la aproape 1,4 miliarde de oameni să rămână în case și a stopat economia. Pe acest fond, Consiliul Central pentru Controlul Poluării din India a raportat la 31 martie că  „măsurile de interdicție la nivel național au dus la o îmbunătățire semnificativă a calității aerului în țară”.

La peste 10.000 de km de Jalandhar, în California, s-a petrecut ceva similar. Imaginea mentală pe care mulți oameni o au asupra orizontului din Los Angeles, cel mai mare oraș al statului, este una întunecată de smog, cu o poluare groasă a aerului care atârnă peste clădirile din centrul orașului.

Ca urmare a ordinelor de a rămâne la domiciliu pentru a stopa focarul mortal de coronavirus, cu orașul Los Angeles și întregul stat California s-a întâmplat ceva extraordinar. Marți, 7 aprilie, potrivit IQAir  (o companie elvețiană specializată în soluții tehnologice care ajută la protejarea oamenilor de poluanții aerieni și monitorizează nivelul de poluare în orașele de pe glob), Orașul Îngerilor a devenit orașul cu aerul cel mai curat dintre multe orașe importante din lume.

Dr. Yifang Zhu, profesor de științe ale sănătății mediului la Școala de Sănătate Publică a UCLA (University of California, Los Angeles) și echipa ei de cercetare au constatat că între 16 martie – (cu trei zile înainte ca guvernatorul Californiei să ordone celor 40 de milioane de locuitori ai statului să rămână acasă) – și 6 aprilie s-a produs o îmbunătățire cu 20% a calității aerului în sudul Californiei.

Îmbunătățirea observată a inclus o scădere cu 40% a nivelului de PM 2,5 (particule atmosferice care au diametrul mai mic de 2,5 µm care înseamnă cam 3% din diametrul firului de păr uman), o clasă de poluanți microscopici ai aerului care produc probleme cardiovasculare și respiratorii grave, în special la copii și vârstnici. Legat de asta, un studiu realizat de către Xiao Wu și Rachel C. Nethery, de la Harvard University, a dovedit că expunerea la PM 2,5 înseamnă un risc crescut de deces din cauza Covid-19.

„Cu mai puține mașini pe șosea și cu mai puține emisii provenite de la acele țevi de eșapament, nu este surprinzător să vedem îmbunătățiri ale calității aerului în general”, a declarat dr. Zhu.

Coronavirusul a forțat multe dintre cele mai mari țări din lume să restricționeze mișcările oamenilor și drept consecință au fost observate scăderi similare ale poluării aerului în întreaga lume.

Pe măsură ce autostrăzile s-au golit și fabricile s-au închis, centurile de poluare brune murdare de deasupra orașelor și centrelor industriale s-au micșorat în câteva zile după blocare, mai întâi în China, apoi în Italia, Marea Britanie, Germania și zeci de alte țări. Peste tot s-au produs scăderi ale dioxidului de carbon și dioxidului de azot de până la 40%, îmbunătățind considerabil calitatea aerului și reducând riscurile de astm, atacuri de cord și boli pulmonare.

Indicii de mediu cheie, care s-au deteriorat constant de mai bine de o jumătate de secol, s-au oprit în a se deteriora ori s-au îmbunătățit.

Pandemia a arătat că poluarea scade rezistența noastră la boli. Mai multă expunere la fumurile de trafic înseamnă plămâni mai slabi și un risc mai mare de a muri din cauza Covid-19, potrivit oamenilor de știință de la Harvard University.

În opinia șefului de mediu al ONU, economista daneză Inger Andersen, natura ne transmite mesajul că, dacă neglijăm planeta, ne punem propria sănătate în pericol.

În timp ce tributul uman a crescut înspăimântător, de la un singur caz din Wuhan la o pandemie globală care a ucis până în prezent (17 aprilie) peste 149.378 de oameni, se pare că natura a putut să respire din ce în ce mai ușor.

Specia umană s-a retras în case în schimb fauna sălbatică a umplut vidul. Anul acesta se va înregistra aproape cu siguranță un număr mult mai redus de autoturisme și autocamioane pe șosele care, de exemplu doar în Marea Britanie iau anual viața a aproximativ 100.000 de arici, 30.000 de cerbi, 50.000 de bursuci și 100.000 de vulpi, precum și multe alte specii de păsări si insecte.

Coioții, în mod obișnuit intimidați de trafic, au fost depistați pe podul Golden Gate din San Francisco. În apropierea caselor din Washington, la câțiva kilometri de Casa Albă, pasc căprioare. Porcii mistreți devin mai îndrăzneți în Barcelona și Bergamo, Italia. În Țara Galilor, păunii s-au strecurat prin Bangor iar în Africa de Sud caprele au ajuns prin Llandudno o suburbie rezidențială a Cape Town-ului.

Pentru mulți experți, este o imagine despre cum ar putea arăta lumea fără combustibili fosili. Dar speranțele că umanitatea ar putea ieși din această oroare intrând într-o lume mai sănătoasă și mai curată va depinde nu de impactul pe termen scurt al virusului, ci de deciziile politice pe termen lung luate cu privire la ce urmează.

Din păcate, poluarea redusă este probabil temporară. Pe măsură ce restricțiile se vor ridica și se trece la reluarea activităților obișnuite calitatea aerului va scădea din nou.

Dacă guvernele folosesc pompele economice cu intenția de a reveni la afaceri ca de obicei, câștigurile privind mediul vor fi temporare sau inversate.

China oferă deja câteva indicii privitoare la ce ne putem aștepta. În Wuhan fără noi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, blocajul s-a relaxat și de la sfârșitul lunii martie consumul de energie și poluarea aerului au crescut deja.

Este momentul când, parafrazându-l pe astronautul Taylor, putem striga la politicieni “Ce faceți cu Pământul, nenorociților?”

O infimă speranță privind viitorul planetei și totodată o picătură de fericire oferă recomandarea dr. Yifang Zhu:  “Dar ceea ce se relevă (din vindecarea naturii – n.n.) este că putem lua măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului nostru și că nu avem nevoie de o pandemie sau de pierderi de vieți omenești și diminuarea calității modului de viață pentru a face acest lucru… trebuie să ne gândim cu adevărat la modul în care să facem o lume mai durabilă, în care tehnologiile și politicile se unesc pentru a ne aduce energie mai curată astfel ca aerul pe care îl respirăm să rămână la fel de curat ca și cel pe care îl respirăm în aceste zile.”

Don’t worry, be happy!

Surse:

  1. globalnews.ca/news/6800723/coronavirus-himalayas-india/
  2. edition.cnn.com/2020/04/07/us/los-angeles-pollution-clean-air-coronavirus-trnd/index.html
  3. www.theguardian.com/world/2020/apr/09/climate-crisis-amid-coronavirus-lockdown-nature-bounces-back-but-for-how-long
10 Apr

Mituri legate de COVID-19 spulberate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS)

Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești… cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme…..”

Mihai Eminescu

 

Expunerea la soare sau la temperaturi mai mari de 25 °C NU împiedică contractarea coronavirusului (COVID-19).

Puteți să vă molipsiți de COVID-19, indiferent de cât de însorită sau caldă este vremea. Și țările cu vreme caldă au raportat cazuri de COVID-19. Pentru a vă proteja, curățați-vă mâinile frecvent și minuțios și evitați să vă atingeți ochii, gura și nasul cu mâinile neigienizate.

Vă puteți recupera din boala coronavirus (COVID-19). Îmbolnăvirea cu COVID-19 NU înseamnă că îl vei avea pe viață.

Majoritatea persoanelor care se molipsesc de COVID-19 se pot recupera și elimina virusul din corpul lor. Dacă contractați boala, asigurați-vă că vă tratați simptomele. Dacă aveți tuse, febră și dificultăți de respirație, solicitați asistență medicală cât mai devreme dar telefonați la unitatea medicală înainte de a vă prezenta. Majoritatea pacienților se recuperează în urma tratamentului.

A fi capabil să-ți ții respirația timp de 10 secunde sau mai mult fără a tuși sau a simți disconfort NU înseamnă că nu ești contaminat de COVID-19 sau de orice altă boală pulmonară.

Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt tusea uscată, oboseala și febra. Unele persoane pot dezvolta forme mai severe ale bolii, cum ar fi pneumonia. Cea mai bună modalitate de a confirma dacă v-ați molipsit de virusul care produce boala COVID-19 este o testare de laborator. Prezența virusului nu o poți confirma cu acest exercițiu de respirație, care poate fi chiar periculos.

Consumul de alcool nu vă protejează împotriva COVID-19 și poate fi periculos.

Consumul frecvent sau excesiv de alcool vă poate crește riscul de probleme de sănătate.

Virusul COVID-19 se transmite și în zone cu climă caldă și umedă.

Din dovezile de până acum, virusul COVID-19 poate fi transmis în TOATE ZONELE, inclusiv în zonele cu vreme caldă și umedă. Indiferent de climă, adoptați măsuri de protecție dacă trăiți sau călătoriți într-o zonă care raportează COVID-19. Cea mai bună modalitate de a vă proteja împotriva COVID-19 este curățarea frecventă a mâinilor. Făcând acest lucru, eliminați virușii care pot fi pe mâinile dumneavoastră și evitați infecțiile care ar putea apărea atingând apoi ochii, gura și nasul.

 Vremea rece și zăpada NU POT ucide noul coronavirus.

Nu există niciun motiv să credem că vremea rece poate ucide noul coronavirus sau alte boli. Temperatura normală a corpului uman este în jur de 36,5 °C până la 37 °C, indiferent de temperatura externă sau de vreme. Cel mai eficient mod de a vă proteja împotriva noului coronavirus este curățarea frecventă a mâinilor prin frecare cu produse de dezinfectare pe bază de alcool sau spălarea cu apă și săpun.

Baia fierbinte NU previne îmbolnăvirea cu noul coronavirus.

O baie fierbinte nu vă va împiedica să contractați COVID-19. Temperatura normală a corpului dumneavoastră rămâne la 36,5 °C – 37 °C, indiferent de temperatura băii sau a dușului. De fapt, o baie cu apă extrem de fierbinte vă poate dăuna, deoarece vă poate arde. Cea mai bună modalitate de a vă proteja împotriva COVID-19 este curățarea frecventă a mâinilor. Făcând acest lucru, eliminați virușii care ar putea fi pe mâini și evitați infecțiile care ar putea apărea atingând ochii, gura și nasul cu mâinile neigienizate.

Noul coronavirus NU poate fi transmis prin mușcături de țânțar.

Până în prezent, nu există informații și dovezi care să sugereze că noul coronavirus ar putea fi transmis de țânțari. Noul coronavirus este un virus al căilor respiratorii care se răspândește în principal prin picăturile generate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, sau prin picături de lichid împrăștiate din gură sau din nas. Pentru a vă proteja, curățați-vă frecvent mâinile frecându-le cu substanțe dezinfectante pe bază de alcool sau spălându-le cu apă și săpun. De asemenea, evitați contactul apropiat cu oricine tușește și strănută.

Uscătoarele de mână sunt eficiente în uciderea noului coronavirus?

Nu. Uscătoarele de mâini nu sunt eficiente pentru a ucide COVID-19. Pentru a vă proteja împotriva noului coronavirus, trebuie să vă curățați frecvent mâinile. După curățarea mâinilor, ar trebui să le uscați bine folosind prosoape de hârtie sau un uscător cu aer cald.

Poate o lampă de dezinfectare cu ultraviolete să omoare noul coronavirus?

Nu. Lămpile UV nu trebuie utilizate pentru sterilizarea mâinilor sau a altor zone ale pielii, deoarece radiațiile UV pot provoca iritații ale pielii.

Cât de eficiente sunt scannerele termice în detectarea persoanelor infectate cu noul coronavirus?

Scannerele termice sunt eficiente în detectarea persoanelor care au febră (adică au temperatura corporală mai mare decât cea normală) indiferent din ce cauză.

Pe de altă parte, sunt persoane infectate, care încă nu au ajuns să facă febră. Acest lucru se datorează faptului că persoanele infectate se îmbolnăvesc și dezvoltă febră abia după un interval cuprins între 2 și 10 zile.

Poate fi ucis noul coronavirus de alcoolul sau clorul pulverizat pe tot corpul?

Nu. Pulverizarea alcoolului sau clorului pe tot corpul nu va ucide virușii care au intrat deja în corpul vostru. Stropirea unor astfel de substanțe poate fi dăunătoare pentru haine sau mucoase (adică ochi, gură). Atât alcoolul, cât și clorul pot fi utile pentru dezinfectarea suprafețelor, dar trebuie utilizate conform recomandărilor corespunzătoare.

Vaccinurile împotriva pneumoniei pot proteja împotriva noului coronavirus?

Nu. Vaccinurile împotriva pneumoniei, cum ar fi vaccinul pneumococic și vaccinul Haemophilus gripal tip B (Hib), nu oferă protecție împotriva noului coronavirus.

Virusul este atât de nou și diferit încât are nevoie de propriul său vaccin. Cercetătorii încearcă să dezvolte un vaccin împotriva COVID-19, iar OMS susține eforturile lor.

Deși vaccinurile împotriva pneumoniei nu sunt eficiente împotriva COVID-19, folosirea lor împotriva bolilor respiratorii este foarte recomandată pentru a vă proteja sănătatea de respectivele boli.

Clătirea nasului în mod regulat cu soluție salină, poate preveni infecția cu noul coronavirus?

Nu. Nu există dovezi că clătirea regulată a nasului cu soluție salină a protejat oamenii de infecțiile cu noul coronavirus.

Există însă dovezi limitate că clătirea regulată a nasului cu soluție salină poate ajuta oamenii să se recupereze mai repede din răceala obișnuită. Cu toate acestea, nu s-a demonstrat faptul că clătirea regulată a nasului previne infecțiile respiratorii.

Mâncatul de usturoi poate preveni infecția cu noul coronavirus?

Usturoiul este un aliment sănătos care poate avea unele proprietăți antimicrobiene. Cu toate acestea, nu există dovezi potrivit cărora consumul de usturoi ar fi protejat oamenii de noul coronavirus.

Noul coronavirus afectează persoanele în vârstă sau sunt susceptibili și cei mai tineri de a contracta boala?

Persoanele de toate vârstele pot fi infectate de noul coronavirus COVID-19. Persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni medicale preexistente (precum astmul, diabetul, bolile de inimă) par să fie mai vulnerabile la îmbolnăvirea severă cu virusul.

OMS recomandă persoanelor de toate vârstele să ia măsuri pentru a se proteja de virus, urmând o igienă bună a mâinilor și o igienă bună respiratorie.

Antibioticele sunt eficiente în prevenirea și tratarea noului coronavirus?

Nu, antibioticele nu funcționează împotriva virusurilor ci numai împotriva bacteriilor.

COVID-19 este un virus și, prin urmare, antibioticele nu trebuie utilizate ca mijloc de prevenire sau tratament.

Cu toate acestea, dacă sunteți spitalizat pentru COVID-19, este posibil să primiți antibiotice, deoarece este posibilă co-infecția bacteriană.

Există medicamente specifice pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus?

Până în prezent, nu există niciun medicament specific recomandat pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus COVID-19.

Cu toate acestea, cei infectați cu noul coronavirus ar trebui să primească îngrijiri adecvate pentru ameliorarea și tratarea simptomelor, iar cei cu boli grave ar trebui să beneficieze de îngrijire optimă de susținere. Unele tratamente specifice sunt în curs de investigare și vor fi testate prin studii clinice. OMS ajută o gamă largă de parteneri la accelerarea eforturilor de cercetare și dezvoltare.

Combaterea miturilor NU dar trecerea cu bine prin această perioadă nenorocită DA ne poate oferi multe picături de fericire ceea ce Vă doresc  din toată inima!

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/advice-for-public/myth-busters

04 Apr

În lupta cu COVID-19 este modelul sud-coreean unul transferabil?

Medicina este știința și conștiința încălzite de iubire față de oameni.”

Iuliu Hațieganu

 

Cele ce urmează reproduc în esență conținutul articolului scris de Max Fisher și Choe Sang-Hun pentru The New York Times: www.nytimes.com/2020/03/23/world/asia/coronavirus-south-korea-flatten-curve.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

Indiferent cum privim cifrele (datele statistice) legate de COVID-19, o țară iese în evidență față de restul: Coreea de Sud. Această țară a arătat că este posibil în vremuri de pandemie să nu se oprească economia.

La sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, numărul de noi infecții cu coronavirus în țară a explodat de la câteva zeci, la câteva sute și apoi la câteva mii.

La apogeu, în 29 februarie, lucrătorii medicali au identificat 909 cazuri noi într-o singură zi, iar țara părea pe punctul de a fi copleșită. Dar cu mai puțin de o săptămână mai târziu, numărul de cazuri noi s-a redus cam la jumătate (438). După patru zile, s-a redus din nou la jumătate (mai exact la 248) și a doua zi (10 martie) la 131. În 15 martie în Coreea de Sud au apărut doar 64 de cazuri noi, în condițiile în care infecțiile din alte țări continuau să crească cu miile pe zi, devastând sisteme de sănătate și economii.

Evoluția numărului de cazuri confirmate (03.04.20) în Coreea de Sud, cf. JOHNS HOPKINS University

Coreea de Sud, alături de China, este țara cu focare mari de infecție care a aplatizat curba noilor infecții. Ea a făcut acest lucru fără restricțiile draconice ale Chinei în ceea ce privește mișcarea populației, sau fără blocaje dăunătoare din punct de vedere economic, precum cele din Europa și Statele Unite.

Conform afirmației lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Coreea de Sud a demonstrat că virusul poate fi învins și a îndemnat toate țările să aplice lecțiile învățate de la Coreea.

Oficialii sud-coreeni avertizează că succesele lor sunt doar tentative. Există un risc de reapariție, mai ales că epidemia continuă să bântuie dincolo de granițele țării.

Lecția nr. 1: Interveniți rapid, înainte de a ajunge la o criză!

La sfârșitul lunii ianuarie, la doar o săptămână după ce primul caz din țară a fost diagnosticat, oficialii guvernamentali s-au întâlnit cu reprezentanți ai mai multor companii medicale. Ei au cerut companiilor să înceapă să dezvolte imediat kituri de testare a coronavirusului pentru producția în masă.

În două săptămâni mii de kituri de testare au fost livrate zilnic, deși cazurile confirmate din Coreea de Sud au rămas sub 100. Acum țara produce 100.000 pe zi și exportă și în multe alte țări printre care și România.

Evoluția numărului de cazuri confirmate în România (03.04.20) conform JOHNS HOPKINS University

De asemenea, oficialii au impus rapid măsuri de urgență în Daegu, al patrulea oraș ca mărime din Coreea de Sud, cu 2,5 milioane de locuitori, unde contagiunea s-a răspândit rapid printr-o biserică locală.

„Coreea de Sud s-a putut ocupa de acest lucru fără a limita circulația oamenilor, deoarece am cunoscut destul de devreme principala sursă de infecție, o adunare bisericească”, a spus epidemiologul dr. Moran Ki, consilierul guvernului în problema coronavirusului.

Se consideră că coronavirusul are o perioadă de incubație de cinci zile, urmată adesea de o perioadă de simptome ușoare, care ar putea fi confundate cu o răceală, deși virusul este extrem de transmisibil. Acest tipar creează un decalaj de o săptămână sau două înainte de recunoașterea apariției unui focar și astfel o mână de cazuri pot fi sute sau o sută pot fi mii.

„Astfel de caracteristici ale virusului fac ca răspunsul tradițional, care pune accentul pe carantină și izolare, să fie ineficient”, a spus Kim Gang-lip, vice-ministrul sănătății din Coreea de Sud. „Odată ce virusul și-a făcut apariția, vechea cale nu este eficientă pentru a opri boala să se răspândească.”

Lecția nr. 2: Testați din timp, frecvent și în siguranță!

Coreea de Sud a efectuat peste 300.000 de teste ceea ce i-a permis să izoleze și să trateze multe persoane la scurt timp după ce s-au infectat.

„Testarea este esențială, deoarece asta duce la detectarea timpurie, reduce la minimum răspândirea și îi tratează rapid pe cei găsiți cu virusul”, afirmă Kang Kyung-wha, ministrul de externe al Coreei de Sud, numind testarea „cheia din spatele ratei mortalității noastre foarte scăzute.”

Pentru a evita ca spitalele și clinicile să fie copleșite, oficialii au deschis 600 de centre de testare concepute să examineze cât mai multe persoane, cât mai repede posibil și totodată să mențină în siguranță lucrătorii din sănătate prin minimizarea contactelor.

Există 50 de stații, în care pacienții sunt testați fără a părăsi automobilele. Rezultatele testelor se obțin de obicei în câteva ore. Există de asemenea centre speciale în care într-o cabină (ca de telefon) personalul sanitar le prelevă pacienților probă de salivă, fără a intra în contact direct cu aceștia, folosind mănuși speciale de cauciuc încorporate în pereții cabinei.

Pentru a testa cât mai multe persoane se transmit neîncetat mesaje publice care îndeamnă sud-coreenii să apeleze la un centru de testare dacă ei sau cineva cunoscut dezvoltă simptome. Vizitatorii din străinătate pot folosi o aplicație pentru smartphone care îi ghidează către centre de testare.

În clădirile mari cu birouri, hoteluri ș.a. se folosește termoscanarea pentru a identifica oamenii cu febră iar în multe restaurante se verifică temperatura clienților înainte de a fi acceptați.

Lecția nr. 3: Urmăriți, izolați și supravegheați contactele!

Atunci când cineva se dovedește pozitiv, lucrătorii din domeniul sănătății reconstituie ultimele mișcări ale pacientului pentru a găsi, testa și, dacă este necesar, izola pe oricine cu care persoana ar fi putut avea contact.

Sud-coreenii au dezvoltat instrumente și practici agresive (imagini ale webcam-urilor de securitate, înregistrări ale cardurilor de credit, date ale GPS-urilor din mașinile și telefoanele mobile) pentru urmărirea contactelor celor contaminați.

„Am făcut investigațiile noastre epidemiologice precum detectivii de poliție”, a spus dr. Moran Ki. „Mai târziu, am avut legi revizuite pentru a da prioritate securității sociale asupra vieții private individuale în perioadele de criză a bolilor infecțioase.”

Telefoanele mobile din Coreea de Sud vibrează cu alerte de urgență ori de câte ori sunt descoperite cazuri noi în districtele posesorilor lor. Site-urile web și aplicațiile pentru smartphone detaliază oră cu oră, uneori minut cu minut, cronologiile călătoriei persoanelor infectate – ce autobuze au luat, când,  unde au urcat și încotro au plecat.

Deși multe dintre măsurile luate atentează la viața privată a cetățenilor, în general sud coreenii au acceptat pierderea vieții private ca pe un rău necesar.

Prin identificarea și tratarea precoce a infecțiilor și prin separarea cazurilor ușoare în centre speciale, Coreea de Sud a menținut libere spitalele la dispoziția pacienților afectați mai serios.

Mai este de adăugat că persoanele care nu respectă regulile stabilite sunt pasibile de o amendă care poate ajunge la 2.500 USD.

Lecția nr. 4: Sprijiniți-vă pe ajutorul populației!

Nici în Coreea de Sud nu există suficient personal medical, nici scanere de temperatură corporală pentru a urmări pe toată lumea, așa că trebuie implicați și oamenii obișnuiți.

Liderii țării au ajuns la concluzia că pentru a supune pandemia este necesară informarea completă a cetățenilor și solicitarea cooperării acestora.

Emisiunile de televiziune, anunțurile din stațiile de metrou și alertele pe smartphone-uri oferă nesfârșite îndemnuri pentru a purta măști, indicatoare pentru distanțarea socială și ultimele date ale zilei.

Mesajele stimulează un simț al scopului comun apropiat de cel din vremuri de război. Sondajele demonstrează că majoritatea cetățenilor aprobă eforturile guvernului cu multă încredere și panică scăzută.

De menționat și faptul că guvernul sud coreean acoperă costurile pentru cele mai multe îngrijiri și reguli speciale legate de coronavirus, oferind chiar și persoanelor fără simptome un stimulent pentru a se testa.

Este modelul sud-coreean unul transferabil?

Se poate constata că metodele și instrumentele folosite în Coreea de Sud, nu sunt prohibitiv de scumpe sau complexe. O parte din tehnologia folosită este chiar foarte simplă (de exemplu mănușile de cauciuc speciale și tampoanele de bumbac).

Experții menționează însă trei obstacole majore, niciuna legată de costuri sau tehnologie, care ar putea împiedica aplicarea modelului sud-coreean:

  1. Voința politică. Multe guverne au ezitat să impună măsuri drastice în absența unui focar la nivel de criză.
  2. Voința publică. Încrederea socială este mai mare în Coreea de Sud decât în multe alte țări care se confruntă cu polarizarea politică și cu reacțiile populiste.
  3. Cea mai mare provocare, după părerea domnului dr. Moran Ki, o reprezintă timpul. S-ar putea ca pentru țările adâncite în epidemie să fie „prea târziu”, pentru a controla focarele cât mai rapid sau mai eficient.

Așteptăm cu speranță și înfrigurare momentul când vom putea răsufla ușurați și când vom recunoaște că cele mai multe picături de fericire ni le poate oferi starea de sănătate, a noastră și a tuturor celor din jurul nostru. Asta Vă doresc din toată inima și eu!

Don’t worry, be happy!

28 Mar

Reușiți să vă gestionați anxietatea acum în vremuri de pandemie?

„Nu anticipa problemele și nici nu îți face griji în privința unor situații care s-ar putea să nu se întâmple niciodată. Rămâi în lumina soarelui!”

Benjamin Franklin

 

Anxietatea este o tulburare de natură psihică și cauzează griji și teamă persistentă, fără un motiv real. Gândurile anxioase ale individului nu dispar, chiar dacă este conștient că totul este doar în capul lui și că viața nu îi este pusă în pericol în mod real.

Anxietatea, sub orice formă ar apărea, afectează în mod considerabil calitatea vieții individului. Ea este atât de individualizată încât este dificil de identificat un „tip” de anxietate care ar fi cel mai frecvent.

Indiferent însă cum arată oricare dintre formele specifice de anxietate, este sigur că pandemia de coronavirus nu o ajută.

Măsurile luate cum ar fi carantinarea, izolarea la domiciliu, îndemnurile obsesive la spălarea mâinilor (adică până acum nu prea ar fi trebuit să ni le spălăm?) și faptul că o mare parte a lumii se află într-o stare de blocare incomodă induc multă incertitudine și creează multă izolare fizică. A fi singur cu gândurile tale poate fi mai chinuitor ca oricând.

Deși nu există niciun remediu pentru anxietatea accentuată și inevitabilă din această perioadă stresantă și fără precedent, există modalități de a o îndepărta reducând în mod semnificativ sentimentul de neputință.

Dacă trebuie să stăm acasă “înfruntând” valuri de anxietate, cel puțin să devenim experți în gestionarea ei având în vedere că:

1.Este normal să aveți anxietate. Nu sunteți  singur.

În tratatul militar antic chinez The Art of War (Arta războiului), Sun Tzu scria: “Dacă cunoașteți inamicul și vă cunoașteți pe voi înșivă, nu trebuievă temeți de rezultatele a sute de bătălii.

Primul pas pentru a-ți stăpâni anxietatea este să o recunoști când apare în loc să o ignori și să o lași să se acumuleze și să “preia conducerea”. Recunoașterea senzației de anxietate te readuce la comandă; în loc să te confrunți cu o amenințare necunoscută care se poate simți copleșitoare și înfricoșătoare, acum ai de-a face cu o entitate cunoscută.

Odată ce o recunoaștem, îi putem explora sursa. Anxietatea este un răspuns emoțional la o amenințare viitoare anticipată. Și, în timp ce panica este foarte mare legată de COVID-19, de obicei putem să specificăm mai clar ceea ce ne preocupă cu adevărat, spune psihologul american Joel Minden.

Unii oameni reacționează așa (devin anxioși) la îngrijorări cum ar fi amenințarea cu pierderea locurilor de muncă, lipsa contactului social sau modalitatea de a se aproviziona, spune Minden. Alții ar putea fi copleșiți de îngrijorările privind viitorul: „Sunt afectat emoțional și nu pot funcționa”; „Nu știu ce se va întâmpla, dar nu pot să mă gândesc la cât de îngrozitoare vor fi lucrurile.”

Joel Minden spune că „…atunci când normalizăm anxietatea, există un anumit confort dacă știm că și alții se simt în acest fel și este în regulă să ai acele sentimente autentice, dar dificile.”

2.Confruntarea cu propriile spaime oferă un sentiment de ușurare.

După ce ai identificat profilul anxietății tale, este timpul să iei măsuri demers care îți prioritizează controlul privind gestionarea anxietății.

Simplele acte de a cumpăra alimente sau consumabile medicale, FaceTiming-ul cu un prieten sau citirea unor știri bine verificate – în ciuda capacității lor de a provoca inițial anxietate – se pot dovedi a fi provocări demne care vor duce la un sentiment mai mare de control personal pe termen lung.

Acest lucru este valabil mai ales dacă te încadrezi într-una dintre categoriile de populație considerate cele mai vulnerabile la virus. Măsurile pentru atenuarea riscului – evitarea mulțimilor, vigilența cu privire la spălarea mâinilor și igienizarea spațiilor de locuit comune – sunt necesare și pot chiar deveni un scop în sine într-o perioadă care ar putea fi resimțită ca fiind fără scop și copleșitoare.

„Acțiunea obligă anxietatea; este o constatare a cercetărilor”, spune psihologul american Rick Hanson. „Dacă luați măsurile corespunzătoare și știți ce faceți, vă va calma.”

În același timp este bine să eviți în mod deliberat anumite situații care îți pot agrava starea psihică. Acest lucru ar putea însemna evitarea confruntărilor de opinii pe social-media, știrile sau textele de la prieteni și membri ai familiei despre creșterea numărului de decedați care declanșează gânduri anxioase. La fel, evitarea nenumăratelor știri și sfaturi din mass-media (multe dintre ele deși provin de la specialiști sunt contradictorii), nu poate decât să reducă mulțimea gândurilor anxioase.

Hanson spune că, în acest sens este util să „…dezactivăm frazeologia sau fanfaronada cuiva și să nu intrăm în discuții sau argumente despre asta”. Poate spunând ceva de genul: „Îți respect dreptul tău de a lua măsurile pe care le crezi că sunt bune și necesare pentru tine. De asemenea, am dreptul să fac demersurile care cred că sunt bune și necesare pentru mine. Sunt de acord să nu fim de acord.”

3.Trebuie să o luăm mai ușor. Unele zile pot fi mai rele decât altele!

În cele din urmă, anxietatea este o parte inevitabilă a vieții. Oricât de mult încercați să „eliminați” anxietatea, este puțin probabil să nu aveți parte de ea.

Trăim o criză globală de sănătate; vremurile sunt grele, sunt stresante, iar lupta cu gânduri întunecate sau sentimente copleșitoare este de așteptat.  „Dacă sunteți răbdător și prietenos atunci când alți oameni sunt copleșiți, vedeți dacă vă puteți trata pe voi înșivă în același mod”, spune Joel Minden.

Pe de altă parte Rick Hanson subliniază că este, de asemenea, important să recunoaștem că în aceste momente putem fi ultra-sensibili la anxietatea altora. Creierul nostru social prin evoluție a devenit capabil să capteze frica altor oameni și să o absoarbă ca pe a noastră proprie.

4.Există modalități de calmare și concentrare!

Pe lângă identificarea cauzelor exacte ale anxietății tale și crearea unor pași concreți către managementul ei și compasiunea de sine, Hanson recomandă câteva metode naturale „eficiente și rapide” pentru calmarea fizică a minții suprasolicitate.

În primul rând, după părerea lui, concentrarea pe propria respirație ajută la oprirea circuitelor neuronale prin care anxietatea își face loc, ceea ce duce la o senzație de calm general.

Indiferent dacă vă aflați într-o cameră liniștită sau în mijlocul a ceea ce se poate numi “explozie de panică”, încercați să vă numărați respirațiile – o inspirație lentă prin nas urmată de o expirație lungă. Aceste procese, dacă sunt repetate, conduc la o relaxare și diminuare a ritmului cardiac.

În al doilea rând, poate fi utilă încercarea de concentrare asupra prezentului. În fond, anxietatea este bazată pe incertitudinea din jur și teama de viitor – adică ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare.

O metodă de realizare a stării de concentrare a atenției este plimbarea în linie dreaptă a unui deget de pe frunte către vârful capului. Potrivit lui Hanson, focalizarea acestei atenții către linia mediană a cortexului calmează în mod natural stresul privitor la viitor și tinde să vă transpună în circuitul care susține atenția din momentul prezent.

Există cercetări care susțin ideea că și activitățile care necesită mișcări minuțioase și precise ale mâinii, precum tricotarea și croșetatul, sunt adesea recomandate ca metode posibile de ameliorare a anxietății.

În al treilea rând, Rick Hanson recomandă evocarea unor momente proprii de curaj și tărie de caracter. Gândiți-vă la momentele în care ați susținut cu răbdare un prieten apropiat care a trecut printr-o perioadă grea. Asemenea evocări ale unor momente când ai fost puternic și hotărât îți va reaminti că, dacă ai putut trece prin acele situații, poți trece și prin cele de acum.

Nu în ultimul rând reamintesc aici unul din avantajele cititului: distragerea atenției de la problemele cauzatoare de anxietate. Cărțile ne pun în contact cu personajele lor, alături de care trăim momente în care în mod cert suntem decuplați de la anxietate.

„Cu toții suntem în acest moment supuși unui test dar vom trece peste această situație grea și vom privi înapoi și ne vom întreba cum ne-am comportat în aceste vremuri grele, inclusiv despre cum am tratat alte persoane”, spune psihologul Rick Hanson. „Tot ce putem face în fiecare zi este să facem ceea ce putem face cel mai bine.”

Povața psihologului ne sugerează care ar putea fi, în vremurile actuale, conduita capabilă să ne ofere multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.vox.com/identities/2020/3/21/21188362/manage-anxiety-pandemic

21 Mar

Este nevoie de empatie în aceste vremuri de pandemie?

„E foarte uşor să răneşti pe cineva prin ignoranţă şi lipsă de empatie. Reaminteşte-ţi că suntem diferiţi şi, pentru că nu eşti în junglă să trăieşti singur, e bine să fii atent uneori şi la ceilalţi.”

Pera Novacovici

 

Acum, în aceste vremuri crunte pentru întreaga omenire, este firesc să ne punem problema nevoii de empatie, compasiune și unitate. Din păcate acum viața ne oferă posibilitatea de a dovedi existența unor sentimente care în împrejurări normale nu sunt la fel de importante.

Multă lume ia cu asalt magazinele pentru a-și face provizii (pe luni de zile?) în detrimentul celor care sunt mai calmi. Diaspora atât de lăudată cu prilejul unor alegeri este acum hulită dacă revine în țară.

Aceste observații și alte asemenea au generat într-un fel cele ce urmează.

Cuvântul empatie provine de la cuvântul grecesc empatheia. În greaca veche, conotația de bază asociată cuvântului era afecțiunea  sau pasiunea. În mod curios greaca modernă îi atribuie, în funcție de context, înțelesul de prejudecată, masculinitate, răutate sau ură.

Conform www.dexonline.ro  „EMPATÍE  s. f. … În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia…”

Aspectul cel mai des citat privind manifestarea empatiei este grija părintească. Copilașii se bazează foarte mult pe mamă pentru supraviețuire semnalându-și starea folosind limbajul corpului (zâmbind, plângând etc.). Părinții la rândul lor sunt adaptați la aceste semnale pentru a se asigura că nevoile copilului sunt îndeplinite.

Empatia stă la baza comportamentelor prosociale. Cu toții emanăm energii emoționale și capacitatea de a simți, judeca și armoniza cu frecvențele emoționale ale altor oameni din același mediu este în mare parte ceea ce ne permite să ne interconectăm ușor și rapid.

Există două lucruri de remarcat despre contextul în care probabil a evoluat empatia.

Primul este că empatia încurajează acțiunea imediată. Dacă copilul tău plânge trebuie să faci ceea ce este necesar pentru a-i satisface nevoile.

Al doilea lucru este că în esență empatia este părtinitoare pentru că ea este favorizată de înrudire fie că este vorba de persoane care îți sunt rubedenii, fie de persoane care se definesc ideologic ca tine (ea a  funcționat foarte bine pentru a interconecta membrii unui trib).

Toate cele de mai sus sunt bune numai că acum ne aflăm într-o etapă diferită a civilizației. În noile condiții de supraviețuire este evidentă deosebirea dintre a stabili relații în interiorul unor triburi mici și interrelaționarea într-o lume hiperconectată, unde codul nostru moral colectiv postulează că orice viață contează.

În lumea modernă, în loc ca empatia să ne adune și să ne ajute practic să prosperăm colectiv, sfârșește prin a duce la decizii pripite cu privire la probleme cu cauze și efecte complexe și sfârșește prin recunoașterea doar a sentimentelor acelor oameni care sunt cel mai mult asemenea nouă.

Din păcate rareori empatia rezistă în timp și conduce la acțiuni concrete. Este mult mai ușor să simți emoții puternice și de moment decât să acționezi în modul cel mai potrivit. Oamenii care își bazează moralitatea pe empatie, în general au intenții bune. Ei reacționează repede la o imagine a unui copil înfometat, dar la fel de repede uită de el. Ei recunosc repede experiența cuiva care face parte din familia lor ideologică, dar vor ignora complet experiența complexă a celor din tabăra opusă pe care îi urăsc și îi resping.

În acest context este bine să reamintim că lumea și acum se întreabă cum oamenii obișnuiți l-au putut susține pe Hitler și partidul nazist și au lucrat pentru cauza lui în lagărele de concentrare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Poate că mulți dintre acești oameni erau indivizi profund răi, dar știm că la comiterea atrocităților colective au jucat un rol și mulți oameni aparent obișnuiți. Acei oameni obișnuiți au avut familii pe care le-au iubit, au avut o viață privată normală, au contribuit la susținerea propriilor comunități. Ei se convinseseră pe ei înșiși că urmau ordine, că fac ceea ce li se ordona. Făcând asta, empatia pe care o aveau pentru familiile lor a încetat pur și simplu să se extindă la cei din lagărele de concentrare, pentru că aceia erau diferiți, iar empatia în timp ce îi recunoaște pe cei similari cu noi nu se manifestă față de cei care sunt diferiți.

Empatia este în mod inerent subiectivă, recunoscând cu adevărat doar pe cei care sunt ca noi.

Paul Bloom, profesor psiholog  la Yale University, SUA,  în cartea sa, Against Empathy,  2016  (Împotriva empatiei  – Editura: CURTEA VECHE) este de părere că empatia este rea și distruge lumea în care trăim.

El susține că asocierea empatiei cu bunătatea, grija și compasiunea este greșită  și, de fapt, ne dăunează nouă și lumii în care trăim. Începând cu relațiile personale cotidiene și până la relațiile internaționale cu elaborarea de politici este o forță care conduce la decizii proaste și ne lasă deschiși la manipulare.

Oamenii înțeleg lucruri diferite atunci când spun empatie. Uneori, ei îl folosesc ca sinonim pentru bunătate. Sentimentul de empatie împotriva căruia se declară Paul Bloom este acela de a simți durerea celorlalți, punându-te în locul lor. În acest sens empatia este părtinitoare și culmea, poate fi  transformată într-o armă. Ne face oameni mai răi. Deci deciziile noastre morale ar trebui să le luăm fără empatie, prin deliberare rațională.

Profesorul Bloom spune că „trebuie făcută distincție între empatie –  a simți ceea ce simt ceilalți –  și compasiune –  care înseamnă să-ți pese de oameni… Cred că empatia este în mod evident greșită în zona luării deciziilor în materie de politică externă – decizii cum ar fi momentul de a merge la război – și, de asemenea, în domenii precum justiția penală sau asistența medicală. Pentru aceste feluri de lucruri empatia ne determină să luăm decizii stupide.”

Paul Bloom își motivează poziția astfel: “Cea mai proastă decizie politică este adesea motivată de preocupări empatice. Ești într-adevăr atras de situația unei persoane, de multe ori a unui copil sau a unei persoane care arată ca tine. Această atracție este apoi utilizată ca și catalizator pentru o anumită decizie care în cele din urmă face lumea mult mai rea.”

Suferința oamenilor nevinovați este de fapt un motiv destul de bun pentru a intra într-un conflict armat, dar empatia este mioapă; se concentrează pe suferința imediată a oamenilor și ne face orbi față de consecințe pe termen lung.

De exemplu, este de presupus că inclusiv empatia pentru suferința copiilor sirieni a condus la declanșarea unui război teribil și irațional, încă un caz în care reacția empatică a înrăutățit lumea.

De multe ori o reacție empatică tipică a oamenilor este o consecință a unui fel de egoism. Este vorba de atitudinea față de cerșetori. Miluirea acestora îi face pe mulți oameni să se simtă bine și acțiunea lor este empatică dar nu rațională. “Dacă doriți să vă simțiți bine, dați copiilor străzii. Dacă însă doriți să faceți lumea un loc mai bun, folosiți banii într-un mod mai bun.” spune profesorul Bloom.

Cunoscutul filosof al secolului XX, Bertrand Russell, a folosit cuvântul simpatie atunci când a abordat modul în care ar trebui să arate un tip de moralitate și sensibilitate deplină, cuvânt care are un sens diferit de tipul de empatie discutat aici.

El este de părere că empatia pentru care ar trebui să ne străduim ar fi una care este ceva mai aproape de ceea ce se poate numi compasiune.

“Compasiunea nu este o prejudecată și nici nu se pierde într-o frenezie emoțională. Compasiunea înseamnă pur și simplu să vezi suferința unei persoane sau a unui grup de oameni, doar așa cum este – nu etichetarea imediată bună sau rea, ci doar observarea. Asta include să o vezi și să o recunoști chiar la oameni pe care îi urăști, la oameni care ți-au făcut rău și oameni care fac lucruri condamnabile. Desigur nimic din toate acestea nu scuză comportamentul urât, dar cel puțin încearcă să-l înțeleagă rațional înainte de a alege o opțiune și a emite o judecată.”

Grija unora față de ceilalți este una dintre cele mai frumoase lucruri pe care le facem ca ființe umane. Este o sursă profundă de semnificații pentru toți.

Adevărata grijă se extinde dincolo de nivelurile și valorile emoționale și se extinde dincolo de intenții. Adevărata moralitate și adevărata sensibilitate se referă la modul în care ne pasă adică acțiunile pe care le întreprindem, comportamentele și, în final, rezultatele implicării noastre.

Implicarea noastră în alinarea suferințelor semenilor noștri este dovada unei moralități demne de Omul Secolului XXI  și sursă a picăturilor de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.medium.com/personal-growth/the-danger-and-the-delusion-of-empathy-b6a22b94f48e

2.adrianvintu.net/2016/08/05/ce-este-empatia-si-de-ce-este-esentiala-pentru-o-viata-bogata/

3 dianavijulie.ro/2017/02/05/empatia-beneficiile-partile-negative/

4.www.vice.com/sv/article/vvzyka/why-empathy-is-dangerous

14 Mar

Ați găsit “condimentul” pentru o viață fericită?

Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.”

Lev Tolstoi

 

Marele scriitor rus Lev Tolstoi își începe capodopera ANNA KARENINA cu o frază captivantă care “iluminează” întreg romanul: „TOATE FAMILIILE FERICITE se aseamănă între ele. FIECARE FAMILIE NEFERICITĂ, însă, este nefericită în felul ei.”

Înflorirea unei uniuni între două persoane are loc pe seama unor cerințe de bază sub forma unei combinații de atracție, intimitate, valori comune, filosofii parentale asemenea ș.a.m.d. cerințe care, în decursul timpului, în zona detaliilor, pot devia ici și acolo în contul diferențelor noastre individuale.

Dacă, spre satisfacția fiecărei părți, uniunea va dura pe termen lung, toate acele detalii sunt în linii mari “negociabile”. Dacă apare însă o deficiență de durată la oricare dintre părți, ea este suficientă pentru a sparge scutul, chiar dacă a avut loc unitatea de cerințe menționate. Cu alte cuvinte: Există o modalitate generală de a reuși în viața de cuplu, dar multe moduri diferite de a eșua.

Jared Mason Diamond, geograf, istoric și antropolog american, cunoscut în primul rând pentru cărțile sale de popularizare a științei, în cartea sa Guns, Germs and Steel (Arme, viruși și oțel) a codificat acest lucru într-un principiu mai larg, care se aplică la o varietate de domenii. În esență, principiul se aplică oricărui lucru care poate fi considerat un sistem complex cu multe părți care interacționează și are astfel multe posibile puncte de eșec.

Principiul indică următoarea cale de a evita eșecul: descoperiți care sunt lucrurile importante și asigurați-vă că fiecare dintre ele este contabilizat. Faceți totul redundant. De exemplu, doar pentru că tu și partenerul tău aveți o chimie excelentă, nu înseamnă că vă puteți baza pe asta în detrimentul experiențelor care pun în discuție compatibilitatea sinelui vostru cu sinele partenerului.

Această abordare pare destul de corectă dar aplicată pe larg existenței umane, devine puțin mai dificilă pentru că o mare parte din viață este imprevizibilă, ambiguă și incertă. Nu întotdeauna știm care sunt lucrurile importante.

În general, atunci când ne facem planuri de viitor, mai întâi încercăm să prezicem ce anume dorință pentru viitor ne va mulțumi și apoi revenim în prezent. Este o încercare de a descoperi care sunt lucrurile importante înainte ca să apară înțelepciunea dobândită din experiența concretă care ar face ca prezicerea să fie semnificativă și precisă.

Problema pe care o ridică predicția este că lumea se află în continuă schimbare, noi ne schimbăm, sistemele se schimbă, culturile se schimbă și toate acestea sunt ele însele parte a unui ecosistem mai larg care însă nu este preocupat de predicțiile noastre.

De fapt imaginarea unui ideal concret din viitor este un exercițiu inutil, deoarece presupune că realitatea va rămâne statică în timp ce noi evoluăm dinamic.

Când vine vorba de lucruri despre care avem date din belșug – ca de exemplu căsătoriile de succes – o parte din demersul nostru este finalizat pentru că putem folosi acele date ca termen de comparație. Dar, pe de altă parte, cu toții avem propria noastră versiune de viață care, mai devreme sau mai târziu, se îndepărtează de o statistică medie.

Părțile care se referă la cine suntem cu adevărat, cele care ne modelează sinele individual, sunt în general cele care se abat de la medie și asta face imposibilă folosirea datelor statistice.

Poate exista o modalitate generală de a reuși și multe moduri de a eșua, dar în general, nu știm cum arată succesul sau fericirea, sau satisfacția, până când nu le vom experimenta ca o parte din realitatea noastră. În schimb intuim foarte bine ce este eșecul, chiar și fără ajutorul prezicerii.

Fericirea poate fi nebuloasă, dar suferința nu este. De exemplu valorile de sănătate nu pot măsura niciodată exact capacitatea maximă și condiția fizică generală, dar efectele bolii sunt limpezi imediat.

Lucrurile negative există, în mod concret și evident. Putem povesti tot ce dorim despre ceea ce constituie în mod obiectiv durere și suferință, dar atunci când ne scrântim piciorul sau când o persoană iubită moare, este clar că experimentăm o versiune a realității care este mai puțin ideală și că ar fi util să interpretăm semnalul pe care ni-l trimite această realitate și apoi să facem ceva care ne ajută să mergem mai departe.

Ne petrecem o mare parte din viață urmărind lucruri pozitive. Avem o prejudecată inerentă despre un viitor care este mai bun decât prezentul și care ne motivează să acționăm, să creăm, să construim și să ne îngrijim. Însă marele paradox al vieții este că suntem prea diferiți unii față de alții pentru ca pozitivul sau acest sentiment de îmbunătățire să-l vedem cu toții la fel sau să-l preluăm din experiența altcuiva.

Destul de des, lucrurile pozitive sunt încețoșate până când nu suntem suficient de aproape ca să le vedem în fapt. Chiar și ceva asemănător unei familii fericite, de genul celora la care se referea Tolstoi, ajunge să însemne lucruri diferite pentru oameni diferiți, deoarece fiecare familie fericită are propriul ei condiment pentru amestecarea tuturor elementelor care compun fericirea ei și acel condiment nu poate fi obținut cu o formulă.

Căutarea fericirii este o cale minunată dar nu duce nicăieri. Cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați cu sentimentul (superficial) care apare atunci când obținem în sfârșit ceea ce ne dorim, ceva pentru care am făcut sacrificii. Pentru majoritatea oamenilor temporar acest sentiment poate fi plăcut dar  el dispare curând. Ceea ce îl face să dispară este găsirea unui altceva de urmărit, care apoi ne trimite în sus pe un drum spre nicăieri până când recădem în obișnuit.

Acest caracter retrograd ne sugerează trei concluzii: (1) lucrurile negative sunt suficient de reale pentru a fi gestionate; (2) nu suntem buni în a ne prezice lucruri pozitive pentru noi înșine (nici chiar cu ajutorul și înțelepciunea altora) și (3) cu toții ne creăm propriul condiment în viață care face ca lucrurile să funcționeze pentru noi în felul nostru.

Mereu în față cu incertitudinile, nu vom putea niciodată să putem prezice viitorul sau să creăm în prezent o viziune satisfăcătoare privind modul în care el se va desfășura.

Există în viață lucruri negative evident dureroase, lipsite de sens și problematice care însă oferă informații importante despre ceea ce nu dorim. Ele ar trebui utilizate cât mai mult.

Pentru a ne orienta în direcția corectă, putem și ar trebui să folosim înțelepciunea celorlalți, a științei, a datelor, a literaturii și a filosofiei, dar imaginea pe care ne-o creăm devine clară doar atunci când suntem suficient de aproape pentru a o vedea. Singura modalitate de a ne apropia de ea este de a retrage greșelile și problemele care apar pe măsură ce trecem prin timp.

Făcând continuu acest lucru pe o perioadă suficient de lungă, se întâmplă două lucruri: a) ne îmbunătățim manifestările și viața și devenim individualizați prin rezolvarea problemelor utile; b) îmbunătățirea și individualizarea încep să genereze “condimentele” care apar în mod emergent pentru a combina elementele succesului.

Principiul Anna Karenina surprinde un adevăr important: Există mai multe modalități de a eșua decât de a reuși. Dar Tolstoi în celebra sa frază a ratat un ingredient crucial. Doar pentru că există mai puține modalități de a reuși nu înseamnă că toată lumea reușește exact în același mod, deoarece succesul în sine are multe laturi diferite, cu multe forme diferite croite în funcție de cine este experimentatorul acelui succes.

Când se aplică oamenilor și incertitudinilor cu care ei se confruntă, ceea ce rămâne se enunță cam așa: Toți oamenii fericiți sunt asemenea după ce au rezolvat problemele utile; fiecare persoană nefericită este nefericită pentru că nu a reușit să rezolve o problemă.

În acest context, sper să aveți parte de cât mai puține probleme pe care nu reușiți să le rezolvați și în consecință de cât mai multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.medium.com/personal-growth/the-spice-of-life-why-negative-things-matter-more-than-positive-things-34aba095bd98

2.gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com/2010/11/24/sindromul-anna-karenina-sindrom-general-de-adaptabilitate/

07 Mar

Greu de crezut dar plictiseala poate fi un agent al schimbării și al progresului

Nu este o metaforă când spui că viața fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea.”

Arthur Schopenhauer

 

Ce este, mai exact, plictiseala? Una din primele definiții ale plictiselii a fost dată în anul 1903 de psihologul german Theodor Lipps: „Plictiseala este un sentiment neplăcut care izvorăște dintr-un conflict între nevoia unei activități mentale intense și lipsa stimulării pentru aceasta sau incapacitatea de a fi stârnit interesul.”

În  anul 2003 John Eastwood, profesor la Departmentul de Psihologie al York University, Toronto, Canada, arăta că a fi plictisit înseamnă „a tânji după activitate, fără a ști exact după ce anume și fără a încerca să cauți în jur soluții pentru a ieși din impas”.

Conform cercetărilor sale plictiseala poate fi privită ca o stare mentală de a nu găsi un rost, stare ce se conturează când nu reușim să fim atenți la gândurile și sentimentele noastre și nici la stimulii exteriori – elemente necesare pentru a lua parte la o activitate care să ne satisfacă nevoia de a fi antrenați.

Plictiseala este privită adesea ca o trăire frivolă – a fi plictisit înseamnă, în accepțiunea comună, a pierde vremea „aiurea”, în căutarea a ceva interesant de făcut sau a te lupta neputincios cu o activitate care nu-ți face deloc plăcere. Este o stare profund neplăcută de excitare nesatisfăcută: excitația noastră nu poate fi îndeplinită sau îndreptată din motive care pot fi interne – adesea o lipsă de imaginație, motivație sau concentrare – sau externe, cum ar fi absența stimulilor sau oportunităților de mediu.

Plictiseala este indusă sau sporită de lipsa controlului sau a libertății, motiv pentru care este atât de frecventă la copii și adolescenți, cărora le lipsesc resursele, experiența și disciplina pentru a-și atenua plictiseala.

Dacă analizăm cu atenție anatomia plictiselii putem răspunde de exemplu la întrebarea de ce este atât de neplăcut să fim blocați într-un aeroport așteptând îmbarcarea, în timp ce zborul nostru este din ce în ce mai întârziat?

Ne aflăm într-o stare de excitație ridicată deoarece anticipăm sosirea iminentă (la destinație) într-un mediu inedit și stimulant. Chiar dacă există o mulțime de magazine, ecrane și reviste în jurul nostru, nu prea suntem interesați de ele și ele servesc doar pentru a ne accentua plictiseala. Starea noastră este înrăutățită de faptul că situația este în afara controlului nostru, este imprevizibilă (zborul ar putea fi amânat în continuare sau chiar anulat) și inevitabilă. Pe măsură ce verificăm și re-verificăm monitorul, devenim dureros de conștienți de toți acești factori și de alții. Și astfel, iată-ne prinși în tranzit, într-o stare ridicată de excitare, în care nu putem nici să ne angajăm și din care nu putem nici să evadăm.

Dacă trebuie să prindem neapărat zborul, poate pentru că de el depinde traiul nostru sau dragostea vieții noastre, ne vom simți mai puțin plictisiți (deși mai anxioși și enervați) decât dacă zborul este rezultatul opțiunii între a călători sau a ședea acasă.

Pe baza acestui exemplu se poate afirma că plictiseala este invers proporțională cu nevoia sau necesitatea percepută.

De ce plictiseala este atât de neplăcută? Filosoful german Arthur Schopenhauer susținea că, dacă viața ar fi în mod intrinsec semnificativă sau plină de importanță, nu ar putea exista plictiseală. Altfel spus, plictiseala este o dovadă a lipsei de sens a vieții, deschizând obloanele asupra unor sentimente foarte incomode pe care, în mod normal, le blocăm cu o avalanșă de activități sau cu sentimente opuse.

Aceasta este esența apărării maniacale, care constă în împiedicarea sentimentelor de neputință și disperare să pătrundă în mintea conștientă, ocupând-o cu sentimente opuse de euforie, activitate oportună și control omnipotent sau, în lipsa tuturor acestora, niciun sentiment.

Majoritatea angajamentelor umane se poate explica prin prisma ideii că plictiseala nu poate dăinui. Ceva trebuie să se întâmple, din păcate chiar război sau pandemie cum este cea actuală cu COVID-19.

Persoanele care suferă de plictiseală cronică prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme psihologice precum depresia, supraalimentarea și consumul de alcool sau/și de droguri.

Un studiu a descoperit că, atunci când s-au confruntat cu plictiseala într-un cadru experimental, multe persoane au preferat să-și ofere șocuri electrice neplăcute pur și simplu pentru a-și distrage atenția de la propriile gânduri sau lipsa acestora.

În lumea reală, cheltuim resurse considerabile pentru combaterea plictiselii. Valoarea pieței mondiale de divertisment și mass-media va ajunge până în 2023 la 206 miliarde de dolari, iar animatorii și sportivii beneficiază de niveluri ridicate de salariu și statut.

Progresele tehnologice din ultimii ani au pus o infinitate de forme de divertisment la îndemâna noastră dar, într-un fel, acest lucru doar a înrăutățit lucrurile, îndepărtându-ne de prezent. În loc să ne simțim satisfăcuți și mulțumiți, suntem desensibilizați și avem nevoie de stimulare din ce în ce mai mare de exemplu filme cu din ce în ce mai mult război, din ce în ce mai mult sânge și din ce în ce mai multe ruine.

Există însă și o veste bună: plictiseala poate îmbrăca și aspecte pozitive. Plictiseala poate fi modul de a ne spune nouă înșine că nu ne petrecem timpul atât de bine cum am putea, că ar trebui să facem ceva mai plăcut, mai util sau mai satisfăcător. Din acest punct de vedere, plictiseala este un agent al schimbării și al progresului, un motor al ambiției.

Pornind de aici, chiar dacă suntem unul dintre acei oameni rari care se simt împliniți, merită să cultivăm un anumit grad de plictiseală, în măsura în care ea ne oferă condițiile prealabile de a ne adânci mai profund în noi înșine, de a ne reconecta cu ritmurile naturii și de a începe și de a finaliza lucrări concentrate, lungi și dificile.

Legat de asta, cunoscutul filosof britanic Bertrand Russell arăta în cartea sa “În căutarea fericirii” (1930):

O generație care nu poate suporta plictiseala va fi o generație de bărbați mici, de bărbați rupți în mod nejustificat de procesele lente ale naturii, de bărbați în care fiecare impuls vital se șterge încet, de parcă ar fi fost flori tăiate puse într-o vază.”

Desigur, nu toată lumea este un Bertrand Russell. Cum am putea noi, simpli muritori, să ne descurcăm cel mai bine cu plictiseala?

Fiind o conștientizare a excitației nesatisfăcute, putem minimaliza plictiseala prin: evitarea situațiilor asupra cărora avem control puțin; eliminarea distragerilor atenției; găsirea unor motivații pentru noi înșine; micșorarea așteptărilor de la cele ce urmează a ni se întâmpla; punerea lucrurilor în perspectiva lor corectă (realizând cât de norocoși suntem cu adevărat); ș.a.m.d.

Mai degrabă decât să lupți constant împotriva plictiselii, este mai ușor și mult mai productiv să o accepți. Dacă plictiseala este o fereastră către natura fundamentală a realității și condiției umane, atunci lupta cu plictiseala ar însemna să acoperi această fereastră cu perdelele. Dar nu trebuie să uiți că cu cât noaptea este mai neagră cu atât stelele strălucesc mai mult.

Așadar, în loc să lupți împotriva plictiselii, fii de acord cu ea, ia-o în considerare, creează ceva din ea. Pe scurt, fii tu, iubite cititorule, mai puțin plictisitor și vei fi beneficiarul multor picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.aeon.co/ideas/boredom-is-but-a-window-to-a-sunny-day-beyond-the-gloom?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.revistacariere.ro/inspiratie/cum-sa/exista-5-tipuri-de-plictiseala-tu-la-care-te-incadrezi/

3.www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4330241/

4.www.romedic.ro/de-ce-ne-plictisim-0P32722

01 Mar

Știți de ce contactul vizual poate fi important?

„Sufletul, din nefericire, are un interpret deseori inconștient, dar totuși un interpret corect ochii.”

Charlotte Brontë

 

Fără îndoială că, aflându-vă într-o încăpere aglomerată și plină de zgomot, ați trecut prin experiența de a intra în contact vizual  cu o persoană necunoscută. Este aproape ca o scenă din filme: restul lumii “se estompează” în timp ce tu și acel alt suflet sunteți conectați momentan într-un fel de cunoaștere reciprocă.

O asemenea reacție este un element fundamental al cinematografiei romantice dar reacțiile complexe, inconștiente, care au loc sunt cu totul altceva decât se crede.

Desigur, contactul vizual nu este întotdeauna atât de interesant dar este aproape întotdeauna important. În funcție de cât de mult ni se întâlnesc sau ni se ocolesc privirile atunci când vorbim cu alți oameni, facem ipoteze despre personalitatea lor.

Pe de altă parte, atunci când trecem pe lângă alți oameni, pe stradă sau în alt loc public, putem rămâne cu impresia de a fi respinși dacă aceștia nu intră în contact vizual cu noi.

Toate acestea le știm deja din experiențele noastre de zi cu zi. Ceea ce poate nu știam este că psihologii și neurologii studiază contactul vizual de zeci de ani, iar descoperirile lor dezvăluie mult mai multe despre puterea sa, inclusiv ce mesaje emit ochii noștri și modul în care întâlnirea privirii cuiva modifică ceea ce credem despre persoana respectivă.

De exemplu, o constatare repetată este aceea că întâlnirea privirii noastre cu a altcuiva ne atrage și ne reține atenția, făcându-ne mai puțin conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. De asemenea, contactul vizual implică aproape imediat o serie de procese cerebrale, pornind de la faptul că ne dăm seama că avem de-a face cu mintea altei persoane care momentan ne privește. În consecință, devenim mai conștienți de autoritatea altei persoane, că are o minte și o perspectivă proprie și, la rândul nostru, devenim mai conștienți de noi înșine.

Este posibil să fi observat puternic aceste efecte dacă ați păstrat vreodată privirea intensă a unei maimuțe la o grădină zoologică: este aproape imposibil să nu fii avut senzația profundă că ea este conștientă că te judecă și te cercetează.

De fapt, chiar și privirea dintr-o pictură-portret, care pare să facă contact vizual cu privitorul, s-a dovedit a declanșa o schimbare de activitate a creierului legată de cogniția socială – adică în regiunile implicate în gândirea despre noi înșine și despre alții.

În consecință, nu este surprinzătoare drama realizării că suntem obiectul judecăților unei alte minți și că ea ne poate distrage atenția foarte mult.

În acest sens, cercetătorii japonezi au realizat un studiu. Niște voluntari au privit videoclipul unei fețe în timp ce completau simultan un joc de cuvinte care presupunea adăugarea unor verbe care s-ar potrivi cu diverse substantive (pentru a lua un exemplu ușor, dacă ar auzi substantivul „lapte”, un răspuns adecvat ar fi „bea”). În mod hotărâtor, voluntarii au folosit mult mai mult timp pentru găsirea verbelor potrivite (dar numai pentru substantivele mai complicate), când chipul din videoclip părea să intre în contact vizual cu ei. Cercetătorii consideră că acest efect s-a produs deoarece contactul vizual – chiar și cu un străin dintr-un videoclip – este atât de intens încât ne poate “partaja” rezervele cognitive.

Cercetări similare au descoperit că întâlnirea privirii directe a altcuiva interferează și cu memoria noastră de lucru (capacitatea noastră de a reține și folosi în minte informații pe perioade scurte de timp), imaginația noastră și controlul nostru mintal privind capacitatea de a suprima informațiile irelevante.

Este posibil să fi experimentat aceste efecte la prima mână, poate fără să vă dați seama, ori de câte ori ați întâlnit privirea unei alte persoane, astfel încât ați ajuns să vă concentrați mai bine asupra celor ce le spuneți sau gândiți. Ca o paranteză: unii psihologi recomandă “privitul în depărtare” ca o strategie (ca să nu-i încurce) pentru a ajuta copiii mici să răspundă la întrebări.

Pe lângă faptul că ne trimitem creierul într-o suprasolicitare socială, cercetările arată, de asemenea, că prin contactul vizual se modelează percepția noastră despre cealaltă persoană. De exemplu, în general, percepem oamenii care fac mai mult contact vizual ca fiind mai inteligenți, mai conștiincioși și mai sinceri (cel puțin în culturile occidentale) și devenim mai înclinați să credem ce spun ei.

În același timp, prea mult contact vizual ne poate face să ne simțim inconfortabil iar persoanele care “se holbează” fără să renunțe pot să devină înfricoșătoare.

Într-un studiu cu 498 de subiecți (224 bărbați, 274 femei, aparținând de 56 naționalități), care au vizitat London Science Museum psihologii au încercat să stabilească durata preferată a contactului vizual. Ei au ajuns la concluzia că, în medie, acesta durează trei secunde (nimeni nu și-a exprimat preferința pentru contacte vizuale cu durata mai mare de nouă secunde).

Un alt efect al întâlnirii privirilor, descoperit recent, este că întâlnirea privirilor duce la un fel de topire parțială a sinelui propriu al celor doi: apreciem că străinii cu care am avut contactul vizual sunt mai asemănători cu noi, din punctul de vedere al personalității și al înfățișării lor.

La asta se adaugă poate efectul că, în contextul potrivit, când toți ceilalți sunt ocupați să discute, tu și persoana cu a cărei priviri te-ai întâlnit împărtășiți un moment special.

“Chimia” contactului vizual implică un proces cunoscut sub numele de „mimetismul pupilei” sau „contagiunea pupilei” ceea ce înseamnă că pupilele persoanelor aflate în contact vizual se dilată și se contractă în sincronism. Acest aspect a fost interpretat ca fiind o formă de mimică socială subconștientă sau, într-o abordare mai romantică, un fel de dans ocular.

În această privință există însă un oarecare scepticism, unii cercetători afirmând că fenomenul este doar un răspuns la variațiile luminozității ochilor celeilalte persoane variații care provoacă pupilele tale să se dilate de asemenea.

Dilatarea pupilei are un sens psihologic semnificativ. Întorcându-ne în timp, cel puțin la anii ’60, constatăm că psihologii au studiat modul în care pupilele noastre se dilată atunci când suntem mai excitați sau stimulați (în sens fiziologic) prin interes intelectual, emoțional, estetic sau sexual. Acest lucru a dus la dezbateri care analizau dacă fețele cu pupilele mai dilatate (uneori considerate ca semn ale interesului sexual) sunt percepute de privitori ca fiind mai atractive.

Unele studii însă, vechi de câteva decenii și altele mai recente, sugerează că creierul nostru procesează automat dilatarea pupilelor altor oameni.

Oricum, cu secole înainte de această cercetare, înțelepciunea populară considera că pupilele dilatate sunt mai atrăgătoare. În diferite momente din istorie, femeile au folosit chiar și un extract de mătrăgună pentru a-și dilata în mod deliberat pupilele ca o modalitate de a se face mai atrăgătoare (de unde și numele colocvial al plantei: „belladonna”).

Dar când priviți o altă persoană adânc în ochi, să nu gândiți că doar pupilele ei vă trimit un mesaj. Alte cercetări recente sugerează că putem citi emoții complexe din mușchii ochilor – adică dacă o persoană își îngustează sau își deschide ochii larg. Așadar, de exemplu, când o emoție precum dezgustul ne face să ne îngustăm ochii, această „manevră a ochilor” – ca expresie facială – semnalează în general dezgustul nostru față de ceva.

O altă sursă de mesaje din ochi sunt inelele membrale – cercurile întunecate care înconjoară irisul. Dovezile sugerează că aceste inele membrale sunt mai des vizibile la persoanele mai tinere și mai sănătoase.

Sunt persoane care cunosc acest lucru ceva mai bine. Există femei heterosexuale care în căutarea unui bărbat pentru o aventură de scurtă durată îi preferă pe cei cu inele membrale mai vizibile.

Toate studiile sugerează că există mult adevăr în vechea zicală conform căreia privirea este o fereastră către suflet. De fapt, există ceva incredibil de puternic în privirea profundă a ochilor unei persoane și asta deoarece ochii sunt singura parte a corpului nostru direct expusă lumii prin contactul vizual.

Atunci când privim în ochii unei alte persoane poate este potrivit să gândim că este probabil cel mai apropiat mod să ajungem la „atingerea creierului ei” sau, într-un limbaj mai poetic, la atingerea sufletului ei.

Ajungem astfel să vorbim despre contactul dintre suflete care este o sursă certă de picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/why-meeting-another-s-gaze-is-so-powerful

2.www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S027826261730221X

3.royalsocietypublishing.org/doi/10.1098/rsos.160086

22 Feb

”Dacă ești așa inteligent, de ce nu ești bogat?”

„Nimic nu te fereşte mai bine de plictiseală, care este flagelul vieţii omeneşti, decât bogăţia spirituală.”

Arthur Schopenhauer

 

Cât de mult este determinat succesul viitor al unui copil de inteligența sa înnăscută? Economistul american, laureat al Premiului Nobel pentru economie, James Joseph Heckman spune că nu este vorba despre ceea ce se crede în general. El a adresat mai multor politicieni și factori de decizie întrebarea: „Cât de mult poate fi legată de IQ diferențierea dintre veniturile oamenilor?”. Cei mai mulți au apreciat că în jur de 25 la sută până la 50 la sută arată Heckman, însă datele sugerează o influență mult mai mică: aproximativ 1% – 2%.

Așadar, dacă coeficientul de inteligență este doar un factor minor în succes, ce face diferența dintre câștigurile scăzute și cele mari? Sau, așa cum spune și zicala: “Dacă ești așa deștept, de ce nu ești bogat?”

Știința nu are un răspuns hotărâtor, mai ales că nici norocul nu poate fi exclus dintre factorii care joacă un rol în succesul financiar. Potrivit unui articol scris de James Heckman în Proceedings of the National Academy of Sciences, un factor cheie este personalitatea. El a găsit că succesul financiar a fost corelat cu conștiinciozitatea, o trăsătură de personalitate marcată de sârguință, perseverență și autodisciplină.

Pentru a ajunge la această concluzie, Heckman și colegii săi au examinat patru seturi de date diferite, pentru mii de oameni din U.K., S.U.A. și Olanda, seturi care au inclus scoruri IQ, rezultate ale testelor standardizate, note și evaluări ale personalității. Unele dintre seturile de date au urmărit oamenii de-a lungul deceniilor, urmărind nu doar veniturile, ci și cazierele, indexul de masă corporală și evaluarea autoraportată privind satisfacția de viață.

Studiul a condus la concluzia că notele și rezultatele testelor de evaluare au fost predictori semnificativ mai buni ai succesului viitorilor adulți decât scorurile IQ brute.

Acest lucru poate părea surprinzător – la urma urmei, nu toate măsoară același lucru? Nu chiar. Notele reflectă nu doar inteligența, ci și ceea ce Heckman numește „abilități non-cognitive”, cum ar fi perseverența, obiceiurile bune de studiu și capacitatea de a colabora – cu alte cuvinte, conștiinciozitatea. Într-o măsură mai mică, același lucru este valabil și pentru scorurile testelor. Cu alte cuvinte, contează personalitatea.

James Heckman, care a primit premiul Nobel în 2000 și este fondator al Center for the Economics of Human Development al University of Chicago, consideră că succesul se bazează nu doar pe abilitățile înnăscute ci și pe abilități care pot fi învățate.

Cercetările sale sugerează că intervențiile din copilărie pot fi de ajutor și conștiinciozitatea este mult mai maleabilă decât IQ-ul. Receptivitatea – o trăsătură cuprinzătoare care include curiozitatea este, de asemenea, legată de scoruri și note.

Desigur IQ-ul contează și el. Cineva cu un IQ de 70 nu va putea face lucruri care pentru o persoană cu un IQ de 190 sunt ușoare.

Heckman spune că mulți oameni nu reușesc să intre pe piața muncii, deoarece nu posedă abilități care nu sunt măsurate prin teste de inteligență. De exemplu, ei nu înțeleg cum să se comporte politicos în interviurile pentru un job, au obiceiul să întârzie, nu se îmbracă corect, nu fac mai mult la locul de muncă, decât minimul absolut.

John Eric Humphries, colaborator al lui James Heckman, spune că speră că munca lor ar putea ajuta la clarificarea noțiunii de aptitudine, noțiune complicată și adesea neînțeleasă. Chiar și testele IQ, care au fost concepute pentru a evalua capabilitățile înnăscute de soluționare a problemelor, par a măsura mai mult decât inteligența.

Într-un studiu din 2011, Angela Duckworth, psiholog la University of Pennsylvania, a constatat că scorurile IQ reflectau, pe lângă capacitatea de soluționare a problemelor și motivația și efortul celor testați. Copiii sârguincioși și motivați vor depune eforturi mai mari pentru a răspunde la întrebări dificile decât cei la fel de inteligenți, dar mai leneși.

Poate că deja la începutul articolului s-a iscat în mintea cititorului întrebarea: Ce legătură au toate acestea cu economia și cu specialiștii în economie? Răspunsul îl dă James Heckman: „Scopul nostru final este îmbunătățirea bunăstării umane iar un determinant major al stării de bine are la bază calitatea abilităților.”

Un studiu mai recent publicat în revista Nature Human Behavior s-a concentrat pe cealaltă parte a succesului: greutățile. După ce au urmărit aproximativ 1.000 de neozeelandezi timp de mai bine de 30 de ani, cercetătorii au concluzionat că testele de limbaj, de abilități comportamentale și de abilități cognitive efectuate atunci când subiecții au avut doar vârsta de trei ani ar putea prezice pentru perioada adultă, avându-se în vedere succesul sau insuccesul financiar prognozat, care dintre ei vor avea nevoie de asistență socială, care vor fi capabili să comită crime sau care se vor îmbolnăvi cronic.

Autorul principal al acestei lucrări, psihologul Terrie Moffitt  de la Duke University, spune că speră că rezultatele vor favoriza compasiunea și ajutorul și nu stigmatul. Rezultatele ei au sugerat, de asemenea, că ajutorarea oamenilor să-și îmbunătățească anumite tipuri de abilități înainte de a ieși din scutece ar fi benefică pentru toată lumea.

Chiar dacă nu te-a copleșit (încă) succesul financiar, iubite cititorule, amintește-ți cântecul Corinei Chiriac “Banii n-aduc fericirea” și vei avea parte de multe picături de fericire (www.youtube.com/watch?v=zPYr_4vlmsA).

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/if-you-re-so-smart-why-aren-t-you-rich

2.www.pnas.org/content/113/47/13354.short?rss=1

3.www.pnas.org/content/108/19/7716.abstract