01 Apr

Aveți “mentalitate de soldat” sau de “cercetaș”?

Mai mult decât oricând mă feresc de logică. Dacă profesorul îmi demonstrează că focul nu arde carnea, întind mâna spre vatră și aflu, fără ajutorul logicii, că raționamentul lui păcătuiește pe undeva.”

Antoine de Saint-Exupery

 

“Răspunsul la această întrebare”, spune expertul american în luarea deciziilor, Julia Galef, “ar putea determina cât de clar vedem lumea”.

Să ne imaginăm pentru un moment că suntem soldați în toiul luptei. Indiferent de timp și de loc, unele lucruri sunt, probabil, aceleași: adrenalina este ridicată, iar acțiunile noastre provin din reflexele noastre adânc înrădăcinate, având originea în nevoia de a ne proteja pe noi și familia noastră și în dorința de a învinge inamicul.

Acum, să încercăm, să ne imaginăm că jucăm un rol foarte diferit: cel de cercetaș. Sarcina cercetașului nu este de a ataca sau a apăra; este de a înțelege. Cercetașul este cel care iese în față să cartografieze terenul, să identifice potențialele obstacole. Mai presus de toate, cercetașul vrea să știe, cât mai exact posibil, ce e cu adevărat “acolo”.

Într-o armată reală, existența atât a soldatului cât și a cercetașului sunt esențiale.

Julia Galef folosește rolurile de soldat și de cercetaș ca metafore pentru mentalități, pentru modul în care noi toți prelucrăm informațiile și ideile în viața noastră de zi cu zi.

A avea o judecată bună și a lua decizii bune depinde, se pare, în mare măsură de mentalitatea pe care o avem.

Având  “mentalitate de soldat”, unele fragmente de informații le simțim ca pe aliații noștri – vrem ca ei să câștige, vrem să-i apărăm. Alte informații sunt ca inamicul și vrem să îl oprim, să îl tragem în jos.

Deci, “mentalității de soldat” i se asociază un fenomen în care motivațiile inconștiente, dorințele și temerile, formează modul în care se interpretează informațiile.

Creierul converge către judecăți care maximizează stările afective pozitive asociate cu atingerea scopurilor.

Acest fel de a raționa oamenii de știință îl numesc „raționament motivat“.

Studiile sugerează că “raționamentul motivat” este diferit din punct de vedere calitativ de raționamentul în care rezultatele nu au o miză emoțională puternică.

Printre psihologi este bine cunoscut faptul că, greutatea dovezilor cerute de obicei, de oamenii obișnuiți, variază în funcție de cât de dezirabil este ceea ce se cere „dovedit” și că, butonul de reglaj este acționat de mintea noastră subconștientă.

De exemplu, studiile arată că partizanii unor anumite idei, din zona politicului, cum ar fi să zicem pedeapsa cu moartea, le vor considera legitime sau nu în funcție de cât de conforme sunt concluziile cu convingerile lor. Tot așa, jurații au tendința de a nu lua în considerare dovezile incriminante mai șubrede dacă au compasiune pentru acuzat, dar le consideră convingătoare dacă nu le place de cel incriminat.

În fiecare din aceste situații, oamenii sunt convinși că sunt obiectivi, dar obiectivitatea lor este o iluzie. De fapt, analizele pe care le facem zi de zi depind de convingeri și dorințe anterioare. Cel care acționează de fiecare dată este creierul, în subconștientul său, așa încât adesea este posibil să credem sincer ceea ce dorim să credem, cu toate că un răspuns obiectiv ar ajunge la o altă concluzie.

Dan M. Kahan, profesor de drept la Yale Law School, este de părere „Raționamentul motivat este cel mai bine înțeles ca o descriere sau caracterizare a unui proces și nu o explicație în sine. Pentru o explicație autentică, ar trebui să știm, cel puțin, care au fost nevoile sau obiectivele care au făcut să fie motivante prelucrările mentale ale individului.”

Exemple de obiective sau nevoi care pot motiva raționamentul sunt diverse. Ele includ lucruri destul de simple, cum ar fi interesele financiare sau cele legate de persoane.

La ele se pot adăuga, de asemenea,  mai multe mize intangibile, cum ar fi necesitatea de a susține o imagine de sine pozitivă sau pentru a proteja conexiuni la alte persoane cu care individul este intim conectat și de sprijinul cărora ar putea depinde, emoțional sau material.

În orice caz, judecata noastră este puternic influențată, în mod inconștient, de partea care vrem să câștige – și acest lucru este omniprezent. Astfel se modelează felul în care ne gândim la sănătatea noastră, la relațiile noastre, la tot ceea ce noi considerăm just sau etic  ba chiar și felul în care decidem cum să votăm.

Din păcate, este posibil, ca în anumite situații (de exemplu în cele în care sunt implicați oamenii din justiție) să credem că suntem obiectivi și gândim imparțial și să generăm ruinarea vieții unei persoane nevinovate.

În ceea ce privește  “mentalitatea de cercetaș”, ei îi este caracteristică  nu strădania de a face ca o idee să câștige sau alta să piardă, ci aceea de a vedea, onest și corect, ce este “acolo”, chiar dacă nu este ceva convenabil sau plăcut.

De ce unii oameni, cel puțin uneori, par capabili să renunțe la prejudecățile proprii, la simpatii și motivații și încearcă să vadă faptele și probele cât mai obiectiv posibil?

La fel ca “mentalitatea de soldat”, “mentalitatea de cercetaș”, își are rădăcinile în răspunsurile emoționale.

Cercetașii sunt curioși. Ei, mult mai probabil, spun că simt plăcere atunci când află informații noi sau rezolvă un puzzle. Ei, mult mai probabil, se simt intrigați atunci când întâlnesc ceva care contrazice așteptările lor.

Și, mai presus de toate, cercetașii dovedesc respect de sine ca persoane, fapt ce este legat de modul în care ei sunt corecți sau nu cu privire la orice subiect particular.

De exemplu, o persoană cu “mentalitate de cercetaș” poate crede că pedeapsa capitală este necesară dar, dacă studiile arată contrarul, ea va spune: „Se pare că am greșit. Asta nu înseamnă că sunt prost sau stupid.”

Ideea de bază, privind trăsăturile asociate cu modul de gândire în cazul “mentalității de cercetaș”, este că ele au puțin de a face cu cât de deștept ești sau cât de multe știi. Ele nu se corelează foarte îndeaproape cu IQ-ul; ele se asociază cu ce simți.

Folosim și noi, preluând de la Julia Galef, citatul din “Micul Prinț” al lui Antoine de Saint-Exupéry: „Dacă dorești să construiești o navă, nu trebuie să-ți mobilizezi, cu bătăi de tobă, oamenii, să strângă lemn, să le dai ordine și să organizezi munca. În schimb, învață-i să tânjească după marea vastă și fără sfârșit.“

Cu alte cuvinte, dacă vrem cu adevărat să îmbunătățim judecata noastră ca indivizi și ca societăți, ceea ce avem nevoie cel mai mult nu este mai multă instruire în logică, retorică, probabilități sau economie, chiar dacă aceste lucruri sunt valoroase.

De ceea ce avem cea mai mare nevoie pentru a utiliza bine aceste principii este “mentalitatea de cercetaș”.

Trebuie să schimbăm modul în care simțim, pentru a învăța să simțim mândrie în loc de rușine când observăm că am greșit în legătură cu ceva sau, să învățăm să ne simțim intrigați în loc de defensivi, atunci când întâlnim unele informații care contrazic credințele noastre.

Ca urmare, întrebarea pe care trebuie să o luăm în considerare este: Ce dorești cu înfocare, să-ți aperi propriile convingeri sau să vezi lumea, cât mai clar cu putință ?

Chiar dacă încă nu aveți o “mentalitate de cercetaș” dar  doriți cu înfocare să vedeți lumea cât mai clar cu putință, meritați o picătură de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.ideas.ted.com/why-you-think-youre-right-even-when-youre-wrong/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.scienceandreligiontoday.com/2011/05/04/what-is-motivated-reasoning-and-how-does-it-work/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *