14 Jul

“Blazonul” liceului și notele nu prezic succesul în viață

Profesorii buni educă pentru o profesie, profesorii excelenți educă pentru viață.”

Augusto Cury – psihiatru brazilian

 

În aceste zile, în învățământul preuniversitar au avut loc examene: admiterea în clasa a V-a (în unele școli), repartizarea computerizată pentru absolvenții de gimnaziu (admiterea în liceu) și bacalaureatul.

Aceste examene sunt activități obișnuite ce au loc anual și nu ar fi dus la scrierea acestor rânduri dacă declarațiile unor părinți nu mi-ar fi “trezit” niște gânduri legate de școlile “de elită”, la care ar fi vrut să ajungă copiii lor.

An de an, școlile respective au parte de o afluență de elevi alimentată de mitul că sunt altfel decât restul și că pentru elevii lor succesul este garantat.

Copiii care ar fi vrut să ajungă, dar nu au ajuns, în aceste școli au rămas “cu un gust amar” și acest lucru nici nu ar fi atât de grav dacă nu ar fi însoțit și de unele spaime privind propriul viitor.

Spaimele sunt întreținute de observații ale părinților gen: “Dacă nu intri la C.N. …  nu vei reuși nici la Facultatea … și vei ajunge un neica nimeni!”.

Ceea ce ar trebui să dea de gândit părinților, dar poate și cadrelor didactice, este abordarea total greșită a acestei probleme. Eu însumi am lucrat mulți ani într-o școală de elită și, poate, am văzut greșit unele lucruri dar, sunt convins că viitorul mai îndepărtat al absolvenților noștri, cel de după terminarea studiilor, nu a fost prea mult influențat de renumele școlii. Ori, viața unui om (mă refer la “viața care se viețuiește”, vorba lui Mateiu Caragiale) nu se rezumă la perioada studiilor.

De fapt ce plasează unele școli în rândul școlilor de elită? Ce anume le personalizează, ce este altfel în aceste școli? Calitatea cadrelor didactice?

Atât timp cât selecția acestora se realizează sub forma actuală de “examene de titularizare”, cu zeci sau sute de participanți, răspunsul nu poate fi decât NU.

Este posibil, de exemplu, ca un candidat să scrie o lucrare de nota 10 dar să nu fie capabil să intre în rezonanță cu elevii, să se facă înțeles de elevi sau să stăpânească o clasă de elevi.

S-ar putea vorbi de o oarecare personalizare a unei școli, dacă ea ar avea libertatea ca, atunci când are posturi vacante, să-și angajeze cadrele organizând propriile concursuri, cu propriile cerințe și, pe baza acestora, să încheie cu cadrele selectate contracte pentru o perioadă de probă.

Încheierea contractele pe perioade mai lungi ar urma abia după trecerea acestei perioade (dacă perioada de probă a confirmat calitățile pentru care persoanele în cauză au fost selectate).

Ce ar mai putea să personalizeze o școală, ca să o facă o școală de elită? Ceea ce se predă în școală?

De vreme ce programele școlare sunt unice pentru același tip și profil de școală răspunsul și la această întrebare este NU. Pot apărea deosebiri, dar foarte mici, între școli, ca urmare a folosirii orelor “la dispoziția școlii”.

Este adevărat, pot exista deosebiri semnificative între școli în privința spiritului și exigențelor care domină în ele.

Nu e totuna că într-o școală se dau teme pentru acasă care înseamnă rezolvarea a zeci de exerciții și probleme, de pe o zi pe alta (cu care elevul nu are cum să o scoată la capăt decât fugind la meditator, care “întâmplător” s-ar putea să fie tocmai profesorul de la școală care i-a dat tema), iar în alta se manifestă grija de a nu supraîncărca elevii.

În orice caz, cred că “secretul” pe care îl căutăm stă în marketingul școlar și în strădania unor cadre didactice de a-și promova cu toate mijloacele meritele și metodele folosite.

S-a creat un fel de psihoză, alimentată și de unii părinți din “high-life” (“copilul meu trebuie să ajungă negreșit la școala…”)  și, în acest context, în școlile respective, în mod normal, ca urmare a unei concurențe mari, an de an, selecția este foarte bună și succesul școlar garantat.

Astfel, întrebarea “Câți elevi vor ajunge la înaltă performanță într-o clasă la care media minimă de admitere a fost 5,13 față de una la care ultimul elev intrat a avut media 9,69?” devine o întrebare retorică.

Din păcate, în multe familii există anxietăți, adică un sistem de credințe neîntemeiate pe care psihologii o numesc “shared delusion”.

În această categorie ar intra așteptările privind media generală anuală (de exemplu să fie de cel puțin 9,00), ideea că o gafă în liceu te va urmări pentru tot restul vieții, ideea că nu ai șanse de a intra la o facultate dacă nu termini liceul la o școală de elită sau că drumul către succes este îngust și ar trebui evitat orice pas greșit.

De ce nu le spunem copiilor noștri adevărul despre succes?

Am putea începe cu faptul că ponderea absolvenţilor de învăţământ superior, din totalul populaţiei active în România, este de 15,1%  (cea mai scăzută din Uniunea Europeană) iar media europeană este de 27,2% (potrivit Monitorului Social lansat de Friedrich-Ebert-Stiftung România.).

Sau, li se poate spune că pot ajunge  la fel de bine, în ceea ce privește venitul, satisfacția profesională și satisfacția vieții, dacă merg la licee sau universități mai puțin selective sau că, există multe ocupații care nu necesită absolvirea unei facultăți și cu care oamenii își câștigă în condiții foarte bune existența.

Acest  lucru este confirmat de datele Eurostat conform cărora, în 2016 clasa de mijloc din România deținea un procent de 47,9% din populație iar bogații reprezentau 16,6%.

Bineînțeles, a fi elev bun este un lucru lăudabil și există avantaje clare care decurg de aici. Dar nu trebuie să fii un elev de top sau să mergi la un colegiu foarte selectiv pentru a avea o viață de succes și de împlinire.

Poveștile, pe care le spun unii părinți și chiar unii profesori copiilor, promovează teama și rivalitatea. Ele îi afectează atât pe copiii de înaltă performanță, pentru care o imagine rigidă a căii spre succes creează anxietate inutilă, cât și pe copiii cu un nivel mai scăzut de performanță pe care îi conduc la concluzia că nu vor avea succes niciodată. Aceștia din urmă ajung să adopte atitudinea “ce rost are să mai încerc?”

Explicația motivului pentru care unii părinți și unii profesori îi încurajează pe copii să îmbrățișeze această viziune privind importanța notelor și a școlii absolvite ar putea fi următoarea: ei sunt convinși că, dacă copiii ar cunoaște că renumele școlii și notele de la școală nu prevestesc succesul în viață, și-ar pierde motivația de a se concentra spre a-și atinge scopul, nu s-ar mai strădui să învețe și, drept consecință, vor avea vieți de “calitatea a doua”.

Legat de acest aspect, este de notat părerea psihologului american dr. William R. Stixrud: „În cei 32 de ani de lucru cu copiii, ca psiholog, am văzut că simplul fapt de a le spune adevărul – oferindu-le un model precis al realității, inclusiv avantajele de a fi un elev/student bun – le crește adaptabilitatea și determinarea. Asta îi motivează pe copiii cu aspirații înalte să-și îndrepte atenția, de la realizarea de sine din plăcere, spre autoeducare astfel încât să aibă o contribuție proprie importantă. Un model precis al realității încurajează, de asemenea, pe elevii/studenții mai puțin motivați să gândească în mai mare măsură la opțiunile lor și îi activizează să se ocupe de educația și dezvoltarea de sine, chiar dacă nu sunt cei mai buni. Copiii sunt mult mai stimulați atunci când își imaginează un viitor care este în conformitate cu propriile lor valori decât atunci când fac, cu bună credință, ceea ce cred că trebuie să facă pentru a răspunde așteptărilor părinților, profesorilor sau a comisiilor de admitere. Noi nu ne însuflețim copiii prin frică. Îi însuflețim ajutându-i să se concentreze pentru a îmbunătăți ceva și încurajându-i să se afunde în ceva ce le place, mai degrabă decât să fie cei mai buni.”

Deci, dacă le dorim copiilor noștri să reușească în viață, nu trebuie să perpetuăm o înțelegere a succesului bazată pe frică. Trebuie să le spunem adevărul că succesul se obține muncind din greu la ceea ce ne angajează. În acest domeniu, asta este calea spre obținerea unor picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.time.com/5210848/prestigious-college-doesnt-matter/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.gandul.info/stiri/romania-tara-cu-cei-mai-putini-absolventi-de-facultate-in-randul-populatiei-active-cati-bani-investeste-statul-in-invatamantul-superior-16323417

3.www.analizeeconomice.ro/2017/07/cati-romani-sunt-saraci-bogati-sau.html

4.www.capital.ro/recensamantul-bogatilor-cati-romani-au-devenit-milionari-2.html

One thought on ““Blazonul” liceului și notele nu prezic succesul în viață

  1. E foarte important ca în școală să se urmărească trăsăturile elevilor și să fie ajutați în alegerea carierei pentru că astăzi mulți elevi se lovesc de problema faptului că nu își cunosc dorințele, nu știu ce drum vor pentru că în școală se fac multe lucruri teoretice. De asta chiar dacă e de prestigiu nu vor reuși pentru că de multe ori sunt îndrumați greșit ori e important ca ei să vadă care este acel domeniu de nișă în care ar facce performanță.La terminarea liceului ei studiază multe materii. O ciorbă care nu îi ajută să realizeze ce desfășoară un om pe o meserie într-un anumit domeniu. De exemplu parteriate între școală și firme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.