24 Mar

Cât egoism ne putem permite?

Ține minte că altruismul extrem nu este nici mai bun, nici mai nobil, decât egoismul extrem; ambele sunt greșite.”

Wallace D. Wattles – scriitor american

Întrebarea din titlu pare, probabil, cel puțin ciudată. Mi-o pun atunci când anumite manifestări proprii sau ale celor din jurul meu îmi par a fi egoiste.

Când cineva spune “ești egoist”, nu există nici o îndoială că, tocmai ți s-a imputat că acorzi prea multă atenție propriilor dorințe, nevoi și bunăstări și prea puțină atenție celorlalți.

Comportamentul egoist este deseori descris ca fiind imoral. În schimb, persoanele care au comportamentul contrar celui egoist, sunt descrise ca fiind persoane care se gândesc mai întâi la alții, care sunt convinse că este mai binecuvântat să dai decât să primești, care nu întreabă ce poate face țara pentru ele ci se întreabă ce pot face ele pentru țară.

Eu însă cred că o doză de egoism există în orice om. Întrebarea mea se referă la cât poate fi această doză ca ea să nu depășească niște limite acceptabile pentru că, sunt convins, există și un soi de egoism acceptabil, putem să-i spunem chiar pozitiv. Altfel spus, în ciuda conotației sale negative, egoismul nu este întotdeauna rău.

Tot mai mult își găsește loc în literatura de specialitate conceptul de “auto-îngrijire” (self-care). Conceptul se referă la prioritizarea propriei sănătăți fizice și stări de bine psihologice, prin implicarea curentă în obiceiuri alimentare bune, exerciții fizice, somn, relaxare și activități plăcute.

Susținătorii conceptului doresc să sublinieze că, dacă nu ne vom ocupa mai întâi de noi înșine, nu vom fi suficient de bine pregătiți pentru a ajuta și a avea grijă de ceilalți.

Vă amintiți ce recomandă călătorilor, înaintea decolării, însoțitorii de zbor? “Dacă călătoriți cu un copil sau cu cineva care necesită asistență, asigurați-vă mai întâi masca proprie și apoi asistați cealaltă persoană”.

Ideea că atitudinea egoistă poate să fie uneori și pozitivă am găsit-o la John A. Johnson, profesor de psihologie la Pennsylvania State University.

El  și-a pus întrebarea: Deci, egoismul (a te gândi la tine în primul rând) este bun sau rău? Când îmi sunt adresate astfel de întrebări, primul meu răspuns este să întreb “Bun pentru ce (sau cine)?” Deci, întrebarea mai profundă, așa cum o văd, este “Cine beneficiază de egoism?””

Profesorul Johnson consideră că manifestarea egoismului este în fond un fel de tranzacție între două părți: pe de o parte persoana egoistă și pe de altă parte persoana (sau persoanele) asupra căreia se răsfrânge egoismul.

Pornind de aici, el a ajuns la concluzia că egoismul poate să fie de trei feluri: „egoism rău”, „egoism neutru” și „egoism bun”.

În acest context, răspunsul simplu la întrebarea  “Cine beneficiază de egoism?” ar fi că, beneficiul este întotdeauna al egoistului iar manifestarea egoistă înseamnă ceva rău pentru ceilalți.

După părerea lui John A. Johnson, acest răspuns este greșit.

Referindu-ne acum la „egoismul rău”, tranzacția dintre egoist și celălalt  (ceilalți) poate fi categorisită ca fiind o tranzacție câștig-pierdere (o persoană câștigă în timp ce alta pierde).

Cele mai evidente cazuri, de acest gen, sunt actele criminale, adică folosirea sau amenințarea cu violența (atac, furt, fraudă), pentru a lua de la alții ceva la care ei nu doresc să renunțe voluntar.

Există și tranzacții câștig-pierdere non-criminale, cea mai obișnuită fiind manipularea emoțională. Ea se manifestă atunci când cineva ne presează să facem ceva ce nu dorim să facem, declanșând în noi sentimentul de vinovăție, dacă nu facem ceea ce ni se cere sau, când prin țipete sau orice alt mod dezagreabil, s-a obținut ceva pe socoteala noastră.

Nu pot să nu o spun că, după părerea mea, și mulți fumători dau dovadă de “egoism rău”. Chiar dacă nu este evidentă tranzacția câștig-pierdere, se poate spune că fumătorul câștigă plăcere iar anturajul pierde din starea de bine, ba chiar și din sănătate.

“Egoismul neutru” include preocuparea pentru propria stare de bine în moduri care nu implică direct și substanțial alte persoane. Legat de asta profesorul Johnson spune: “Prin urmare, continui să cred că unele comportamente egoiste sunt aproape neutre; ele nu ajută imediat și nu dăunează altora. Aceste comportamente pot fi reprezentate de timpul când nu oferi direct ajutor altora, dar te pun într-o stare mai bună de a-i ajuta pe alții.”

Dacă cineva folosește cinci minute pentru a-și spăla dinții, pentru a evita efectele rele ale problemelor dentare, este o formă de egoism neutru. Preocuparea pentru igiena dentară, nu influențează nici în bine, nici în rău starea de bine a altcuiva.

Același lucru este valabil și pentru persoana care își rezervă 10 minute, în fiecare dimineață, pentru meditație.

Este de remarcat că unii adepți ai detaliilor, s-ar putea să nu accepte ideea existenței comportamentelor egoiste neutre. Ei ar putea spune, de exemplu, că minutele folosite pentru spălarea dinților sau pentru meditație s-ar fi putut folosi pentru a-i asista pe oamenii fără adăpost.

Un asemenea argument este greu de acceptat pentru că, există permanent oameni care au nevoie de ajutor și atunci persoanele non-egoiste nu ar mai putea avea niciun moment de liniște?

Aici este momentul de a reitera conceptul de auto-îngrijire: cât de mult pot fi de ajutor celorlalți dacă nu mă ocup mai întâi de propria-mi sănătate fizică și psihică?

Vorbind acum despre “egoismul bun”, acesta este benefic ambelor părți și poate fi privit ca o tranzacție bidirecțională, un schimb în urma căruia, fiecare din cei doi oameni, câștigă ceva ce are valoare pentru el.

Cel mai clar și simplu exemplu al unei tranzacții de acest fel este schimbul de timbre între doi filateliști. Fiecare din ei râvnește la un timbru pe care partenerul îl are deja. În urma schimbului amândoi câștigă.

Dar, tranzacțiile bilaterale implică mult mai mult decât schimburile de natură economică. Ori de câte ori facem ceva împreună cu altcineva, deoarece ne bucurăm mai mult de o asemenea activitate decât dacă o facem singuri, avem o tranzacție, să-i zicem de tip câștig-câștig.

Dacă mergem la un film cu un prieten, “schimbăm” priviri, râsete și conversații, toate îmbunătățind experiența pentru amândoi.

Același lucru este valabil și pentru participarea la concerte, vizionarea evenimentelor sportive, șederea pe plajă, relațiile sexuale sau orice alte activități în care partenerii sunt participanți benevoli.

Toate sunt exemple de tranzacții bidirecționale și, sunt forme de “egoism bun”, interacțiuni bune pentru ambele persoane.

Reflectând la cele trei tipuri de egoism, este clar că, dacă vrem să ne maximizăm fericirea (și cine nu vrea?), vom dori să evităm „egoismul rău” și să alegem de bună voie „egoismul neutru” sau pe cel „bun”.

Cu toate acestea, părerea care se face frecvent auzită este că, există doar două posibilități: să fim egoiști (ceea ce este rău) sau să fim altruiști și să îi slujim pe alții mai întâi (ceea ce este bine)?

De multe ori, această părere aparține unor persoane bine intenționate care, într-adevăr așa văd lucrurile și ne îndeamnă să “facem pentru alții” lucruri bune pentru că ei înșiși chiar fac asta.

Dar, nu este exclus ca, uneori, să fie vorba de părerea unor persoane care întind capcane găsind o modalitate de a păcăli pe alții pentru ca aceia să facă o muncă dificilă pe care altfel ar trebui să o facă ei înșiși?

În această categorie intră toți aceia care predică pentru alții virtutea dăruirii caritabile, ei fiind ultra-bogați sau, politicienii belicoși care câștigă putere prin exagerarea amenințărilor externe și convingând tinerii patrioți să-și sacrifice viețile în războaie inutile.

Ironia în aceste exemple este că oamenii care ne spun că egoismul este rău sunt de fapt chiar ei angajați în “egoism rău”.

Cei care vor să ne manipuleze astfel, ne oferă o falsă alegere între “egoismul rău” și „sacrificiul altruist”.

Nu este de mirare că, puși în față cu această alegere, sensibilitățile noastre morale votează pentru „sacrificiul altruist”.

Mult mai corectă mi se pare însă versiunea conform căreia oamenii cred că relațiile bune se bazează pe compromisuri, în care cei doi parteneri se “sacrifică” reciproc: “Voi fi de acord să mă simt mizerabil, mergând cu tine la cumpărături, dacă ești de acord să te simți mizerabil uitându-te cu mine la meciul de fotbal”.

O asemenea abordare a problemei poate oferi multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.psychologytoday.com/blog/cui-bono/201501/good-neutral-and-bad-selfishness

2.greatergood.berkeley.edu/article/item/happiness_for_a_lifetime

3.www.mindbodygreen.com/0-11589/9-selfcare-essentials-to-add-to-your-life.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *