28 Aug

Copilăria este viață, nu pregătire pentru viață!

“Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.”

                                                                Antoine de Saint-Exupéry

Tuturor părinților le-ar plăcea să creadă că au copii remarcabili ca rezultat al faptului că ei înșiși sunt părinți remarcabili.

În acest context, părinții veterani cred că au învățat câteva lucruri și, prin urmare, sunt capabili de a ajuta următoarele generații de părinți să facă lucrurile mai bine.

Dacă ar fi însă să dăm crezare rezultatelor unor studii efectuate de sociologi, lucrurile nu stau deloc așa: copiii remarcabili sunt cum sunt nu datorită unor părinți remarcabili.

Ei, sociologii, opinează că genele au o influență enormă, colegii și cultura au o influență enormă dar familia și stilurile părintești, în afara unor situații extreme, cum ar fi abuzul sau neglijarea, au foarte puțină influență pe termen lung asupra personalității sau succesului în viață al unei persoane.happy-parents-and-happy-children-4-728

Acest lucru nu înseamnă a spune părinților că ei nu sunt importanți. Părinții furnizează genele, cu excepția cazurilor de adopție (sau recăsătorire), ei controlează, într-o anumită măsură, proporțiile în care copiii sunt expuși influențelor colegilor și mediului.

Și, un detaliu deloc minor, ei asigură, în mod crucial, calitatea vieții unui copil.

(Legat de acest aspect, este necesar să facem o paranteză pe care o consacrăm echilibrului „pe muchie de cuțit” dintre asigurarea calității vieții copilului și evitarea exceselor. Probabil nu vă este străină sintagma „E grea meseria de parinte.” Care sunt subtraturile ei? Unul din ele este și faptul că părintele se află într-o permanentă echilibristică între tendința de a-i oferi copilului momente de bucurie cât mai multe și dorința de a-l învăța că nimic în viață nu se obține ușor. Sunt cele două tendințe contradictorii? De foarte multe ori, da. Gândiți-vă doar la situația simplă când copilul se „dă cu fundul de pământ”, în fața unui stand cu jucării, pentru că își dorește una din ele. Lipsa echilibrului unor părinți a creat „beizadelele” care gonesc cu super-automobile pe șoselele patriei în disprețul tuturor regulilor: de circulație, de bun simț etc.)

Un alt lucru important de precizat este că o enormă parte din soarta unui copil este determinată de noroc, de eventuale accidente la naștere, de situația socio-economică și de geografie.

Pot fi considerați ca fiind norocoși copiii care s-au născut din părinți stabili, cu locuri de muncă bune și o casă într-un cartier sigur. Copiii norocoși s-au născut sănătoși, nu au fost răniți și nu au suferit boli grave. Părinții lor nu au divorțat, nu au fost concediați și nu se confruntă cu o criză gravă de sănătate. Copiii norocoși frecventează școli bune alături de alți copii norocoși.

În cazul în care oricare dintre aceste lucruri este altfel, statutul de părinte înseamnă o mare provocare, indiferent de stilul propriu al părintelui.

De exemplu, e greu de dat povețe mamei singure care își ia două job-uri sau familiilor care depun eforturi deosebite pentru a-și crește copiii cu dizabilități mentale sau cu dizabilități fizice grave.

Pentru că vorbim de sfaturi, credem că sfaturile corecte pentru părinți, dacă situația concretă o permite, ar începe cam așa: Ai un copil sănătos, trăiești într-o zonă bună (cu o rată scăzută a criminalității și școli bune), câștigi o sumă decentă de bani și, din punct de vedere social, ești un privilegiat. De aici încolo totul se bazează pe “ale vieții valuri”.

Dar, de fapt, toate acestea sunt observații și nu sfaturi. Sfatul propriu-zis este: Nu uitați, copilăria este viață, nu pregătire pentru viață!happy-child

Multe cărți din literatura de specialitate nu fac altceva decât amplifică îngrijorările părinților determinându-i pe cei foarte îngrijorați să cheltuie bani pe produse și servicii care ușurează temporar neliniștile lor.

Tema principală de îngrijorare este pregătirea copilului pentru succesul în viață.

Conform unor părinți și unor cărți, copilul trebuie îndrumat cu atenție pentru a fi expus la cantitatea și intensitatea corectă de stimulare, trebuie provocat dar niciodată descurajat, trebuie ajutat să socializeze fără să-și piardă individualitatea, trebuie îndrumat să-și însușească competențele adecvate și trimis la cursurile și școlile corecte.

Toate aceste misiuni, în viziunea lor, maximizează șansele copilului de a avea succes atunci când va fi adult.

Am cunoscut părinți care gestionau timpul copilului lor, de clasa a IV-a, conform unui program săptămânal în care, fiecare zi era împărțită pe ore și intervale de timp precise: deșteptare, mâncare, școală, lecții de pian și tenis, pregătirea lecțiilor, vizionare de filme educative (plictisitoare pentru el), culcare.

Îngrijorările și măsurile de acest gen au ca bază un mod ciudat de a privi lucrurile: părinții ca manageri de proiecte iar copiii ca proiecte cu obiective, termene și rezultate.

Ideea de bază în acest mod de a vedea lucrurile este că părinții pot și trebuie să gestioneze dezvoltarea copilului lor, modelarea, conducerea, și maximizarea rezultatelor lui.

Dar, nimic nu este mai adecvat, decât acest tip de iluzie a controlului, în a-i face pe părinți să devină mizerabili. Acest stil, cu așteptările sale, produce atât părinților cât și copiilor anxietate și nefericire.

Stilul managerial al unora dintre părinți, pălește însă ca importanță în fața altor parametri cum ar fi: cine sunt ei, câți bani pot face și unde locuiesc.

Pornind de la acești parametri, este puțin probabil ca managementul părintesc să afecteze, în mod substanțial, succesul copilului când acesta va fi adult.

Reușita ca adult, mai degrabă, are de a face cu genele lui, cu prietenii lui, cu norocul și circumstanțele pozitive din viața lui.

Abordând această viziune, părinții se pot relaxa. Nu de ei depinde succesul viitorului adult.

Alternativa la gestionarea copilul ca un proiect nu este însă renunțarea. Nu este nici lipsa de interes, sau neglijarea.

Alternativa la vizualizarea copilăriei drept o pregătire, este vizualizarea ei ca viață care trebuie savurată în toate momentele ei și de care copilul trebuie să se bucure.

Viața este o succesiune de momente, unele frumoase altele urâte.

Este uimitor cât de multe dintre cele frumoase le pierdem. Ele trec în iureș pe lângă noi sau sunt perturbate pentru că mințile noastre sunt în altă parte, anticipând viitorul sau sălășluind în trecut.

Momentele la care ne referim sunt: primele gesturi, bucuria primilor pași, a primelor cuvinte, hârjoana cu părinții ș.a.

De asemenea, a visa cu ochii deschiși și timpul „pierdut” astfel nu trebuie să fie încadrate la categoria instrumente ce nu ajută dezvoltarea ci constituie pur și simplu tot momente de viață.

În acest context, piesa de bază a sfaturilor de dat părinților novici, pe care am menționat-o mai sus, ar trebui completată cu următoarele: fiți conștienți de acest gen de momente, și niciodată nu le deconectați!Un fel de citat

Dacă vă confruntați cu o alegere – un moment sau o corvoadă, un moment sau mersul la culcare, un moment sau obligații de serviciu, un moment sau „blestematul” de iPhone – alegeți întotdeauna momentul.

Momentele par abundente, uneori prea abundente, mai ales în anii de început. Dar, copilăria nu este liniară; după un timp ea pare să accelereze, să se desfășoare tot mai repede și mai repede, iar atunci când părinții încep să o savureze, să se bucure de momentele ei constată că, de fapt, ea a luat sfârșit: copiii ies în lume și își văd de propria viață.

Însă, dacă viața lor înseamnă reușită toți, părinți și copii, se bucură de cel puțin o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.vox.com/2015/8/11/9127769/parenting-advice-worthless

2. www.vox.com/2015/3/31/8320233/time-spent-with-kids

One thought on “Copilăria este viață, nu pregătire pentru viață!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.