20 Oct

Credeți în virtuțile vindecătoare ale cititului?

„Cel mai mare bine pe care adulţii pot să-l facă – urmaşilor lor şi societăţii – este să le citească copiilor.“

Carl Sagan

 

A vorbi despre posibilitățile de a ne vindeca de unele afecțiuni prin citit pare o exagerare dar totuși…

Ideea privind vindecarea prin citit a circulat din cele mai vechi timpuri. În urmă cu aproape 5000 de ani, la Teba, pe frontispiciul marii biblioteci, era scris: „Cartea, leac pentru suflet!”

Aplicarea în practică a ideii a început să se impună din secolul al XIX-lea, când Sigmund Freud a început să folosească literatura în timpul sesiunilor de psihanaliză.

După primul război mondial, soldaților traumatizați, întorși de pe front, li s-a prescris adesea un curs de lectură iar bibliotecarii din Statele Unite au fost instruiți cu privire la modul de a recomanda cărți veteranilor din Primul Război Mondial.

În anul 1916, publicistul american S.M.Crothers, prezintă în revista Atlantic Monthly, sub titlul A literary clinic  un fel de interviu cu prietenul său preotul dr. Bagster, un practicant timpuriu al unei terapii care din acel moment a devenit cunoscută sub denumirea de biblioterapie.

“Biblioterapia este … o știință nouă”, explică dr. Bagster. “O carte poate fi un stimulent sau un sedativ, un iritant sau un soporific. Ideea este că trebuie să vă facă ceva și ar trebui să știți ce.”

În cursul secolului XX, biblioterapia a fost folosită în moduri diferite în spitale și biblioteci și, mai recent, a fost preluată de psihologi, de lucrători în domeniul îngrijirilor sociale și de medici, ca un mod viabil de terapie.

Biblioterapeutul însă nu recomandă cărți pacientului fără să-i facă în prealabil o anamneză. Așa cum un medicament prescris unui bolnav nu este sigur că are același efect și asupra altuia, rețetele medicale fiind specifice fiecărui bolnav, tot așa, nici literatura recomandată la grămadă ca de exemplu “cărți pentru persoane suferinde de anxietate” pot să nu aibă același efect în cazul suferinzilor de aceeași afecțiune.

În Marea Britanie, Ella Berthoud și vechea ei prietenă și colegă, la Universitatea Cambridge, Susan Elderkin, au început să-și prescrie una alteia romane pentru a se vindeca de “inimă zdrobită” sau de nesiguranța în carieră.

Timp de mai mulți ani, ele și-au recomandat reciproc cât și familiilor și prietenilor lor romane, iar în 2007, când filozoful Alain de Botton, un coleg de facultate de la Cambridge, se gândea să deschidă School of Life, i-au dat ideea de a conduce o clinică de biblioterapie.

La ora actuală există o rețea de biblioterapeuți selectați și instruiți de Berthoud și Elderkin, afiliați la School of Life, care lucrează în întreaga lume, de la New York la Melbourne.

Cele mai frecvente afecțiuni aduse în atenția lor de către pacienți sunt momentele de tranziții din viață și suferințele cauzate de o pierdere. De asemenea, mulți caută ajutor pentru a se adapta la statutul de părinte.

“Aveam un client în New York, un bărbat care își îngrijea copilul mic și era îngrijorat din cauza responsabilității pe care o avea pentru o asemenea ființă minusculă”, spune Berthoud. “Am recomandat ‘Room Temperature  de Nicholson Baker, care este despre un bărbat care-și hrănește bebelușul cu biberonul și meditează la misiunea de tată și, bineînțeles, Să ucizi o pasăre cântătoare’, pentru că Atticus Finch este tatăl ideal în literatură.”

În România, la ora actuală, “biblioterapia” se cam rezumă la recomandări de cărți date de bibliotecari, librari, psihologi sau pasionaţi de lectură care, au constatat din propria experienţă că pot ajuta astfel pe cineva.

Reiau ideea că asta nu înseamnă biblioterapie și insistențele de genul “trebuie să citeti neapărat cartea X sau Y” nu țin cont că pentru oameni diferiți aceeași carte înseamnă lucruri diferite, sau pentru aceeași persoană o carte poate însemna lucruri diferite în momentele diferite ale vieții.

De exemplu, s-ar putea, ca o carte citită la vârsta de 20 de ani să ne fi plăcut foarte mult dar recitită la 40 de ani să nu ne mai placă sau chiar să o urâm.

Dacă e să ne comparăm cu alții, cei de la School of Life le cer clienţilor să completeze un chestionar, apoi li se recomandă un număr de cărţi, iar prescripţia completă este dată câteva zile mai târziu. Primii paşi au rolul de a se cunoaşte cât mai detaliat cititorul. În acest context, interesul biblioterapeutului se întinde până la istoria familiei “pacientului”.

“Care suferințe pot fi tratate prin biblioterapie?”  este întrebarea care în mod firesc ne-o punem când aflăm de această formă de terapie.

Biblioterapia s-a dovedit a fi eficientă în probleme ca insomnia, divorțul, probleme în relațiile copii-părinți, dezvoltarea abilităților de comunicare, depășirea dificultăților de învățare etc. de asemenea în anumite tulburări psihice precum anxietatea, depresia, fobiile, atacurile de panică dar mai puțin eficientă în tulburări grave psihice cum sunt psihozele.

Potrivit cercetărilor, lectura reduce starea de stres cu 67%, iar riscul apariției unor boli psihice este redus cu mai mult de o treime. În plus, alte cercetări au evidențiat faptul că lectura poate fi eficientă și în tratarea alcoolismului.

Pentru cititorii pasionați care s-au “autotratat”, întreaga lor viață, cu cărți grozave, nu este o surpriză faptul că citirea cărților este bună pentru sănătatea mintală și relațiile cu ceilalți dar, explicația exactă de ce și cum se întâmplă asta devine mai clară acum datorită noilor cercetări privind efectele lecturii asupra creierului.

De la descoperirea, la mijlocul anilor nouăzeci, a “neuronilor oglindă” -neuroni care se activează în creierul nostru, atunci când efectuăm noi înșine o acțiune precum și când vedem o acțiune efectuată de altcineva – neuroștiința empatiei a devenit mai clară.

Un studiu din 2011, publicat în Annual Review of Psychology, bazat pe analiza scanării creierului participanților prin tomografie computerizată (fMRI), a arătat că, atunci când oamenii citesc despre o experiență, are loc stimularea acelorași regiuni neurologice ca atunci când trec efectiv prin această experiență.

Conform altor studii, publicate in 2006 și 2009, oamenii care citesc multă ficțiune tind să fie mai buni în a empatiza cu ceilalți.

În 2013, un studiu foarte apreciat, publicat în revista americană Science,  a evidențiat faptul că citirea literaturii de ficțiune a îmbunătățit rezultatele participanților supuși la teste pentru măsurarea empatiei și percepției lor sociale, cruciale pentru “teoria minții”.

Keith Oatley, romancier și profesor emerit de psihologie cognitivă la University of Toronto, conduce de mai mulți ani un grup de cercetare interesat de psihologia ficțiunii.

“Am început să arătăm cum are loc identificarea cu personaje fictive, cum arta literară poate îmbunătăți abilitățile sociale, ne poate mișca emoțional și poate provoca schimbări de autocunoaștere”, a scris el în cartea sa din 2011, ” Such Stuff as Dreams: The Psychology of Fiction.”

“Ficțiunea este un fel de simulare, care nu se desfășoară pe computere, ci în minți: o simulare a sinelui în interacțiunile cu ceilalți în lumea socială … bazată pe experiență și implicând posibilitatea de a gândi la formele posibile ale viitorului.”

Cărțile sunt cel mai bun tip de prieteni pentru că ne dau șansa de a repeta interacțiunile cu ceilalți din lume, fără a crea cuiva vreun prejudiciu.

În eseul său din 1905 “On Reading”, Marcel Proust o spune frumos: “Cu cărțile nu există nicio sociabilitate forțată. Dacă vom petrece seara cu acești prieteni – cărțile – este pentru că într-adevăr ne dorim acest lucru. Când le părăsim, facem acest lucru cu regret și, când am făcut-o, nu există niciunul dintre acele gânduri care strică prietenii: “Ce au crezut despre noi?” – “Am făcut vreo greșeală sau am spus ceva fără tact?” – “Le-a plăcut de noi?”…”.

Dar, trebuie spus că nu toată lumea este de acord cu ideea că cititul de ficțiune ar avea capacitatea de a ne face să ne comportăm mai bine în viața reală.

În cartea ei din 2007, “Empathy and the Novel”, Suzanne Keen pune problema acestei “ipoteze empatie-altruism” și este sceptică în legătură cu faptul că conexiunile empatice făcute în timp ce citim ficțiune se traduc într-adevăr într-un comportament altruist și prosocial în lume.

În schimb, ea ne îndeamnă, să ne bucurăm de ceea ce ne oferă ficțiunea, eliberarea de la obligația morală de a simți ceva pentru personajele inventate.

Deci, chiar dacă nu sunteți de acord că lectura de ficțiune ne face să-i tratăm pe alții mai bine, este o modalitate de a ne purta noi înșine mai bine.

S-a dovedit că lectura pune creierul nostru într-o plăcută stare de transă, asemănătoare meditației, de relaxare profundă și calm interior benefică pentru sănătate.

Cei care citesc cu regularitate dorm mai bine, au niveluri de stres mai scăzute, stima de sine mai mare și rate mai scăzute de depresie decât non-cititorii, toate acestea constituind adevărate picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/a/read/951700515/

2.www.bookaholic.ro/biblioterapia-inflationista-sau-salutara.html

3.www.bookaholic.ro/biblioterapia-inflationista-sau-salutara-partea-a-doua.html

4.stroke.ro/

5.www.businessmagazin.ro/special/terapia-prin-lectura-ne-poate-face-cititul-mai-fericiti-14914856/?p=2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.