31 Oct

”Dacă tu nu mă vrei, eu te vreau?”

Ezitând nu poți câștiga nicio bătălie.”

Václav Havel

 

Parafraza din titlu la celebrele cuvinte ale lui Alexandru Lăpușneanu „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!” mi-a fost inspirată de articolul “Fuck Yes or No” (“La naiba, DA sau NU”) al lui Mark Manson, scriitor și blogger  american. Articolul respectiv se află la baza celor ce urmează.

Tema propusă este probabil mai ușor de abordat pornind de la întrebarea: „De ce ai alege vreodată să fii prieten(ă) cu cineva care nu este încântat(ă) să fie prieten(ă) cu tine?”

Există o zonă gri în relațiile bilaterale, dar și în alte domenii, în care unii oameni se cramponează de cineva sau de ceva. Se poate vorbi de o zonă gri în care sentimentele sunt ambigue sau altfel spus una din persoane are sentimente mai puternice decât cealaltă. Această zonă gri provoacă probleme reale, tangibile.

Existența unor asemenea probleme se poate bănui a se găsi în spatele unor întrebări lansate chiar și în spațiul public:

„A spus că nu este interesată, dar flirtează totuși cu mine, deci ce ar trebui să fac pentru ca să ne împrietenim?”

„Ei bine, știu că mă place, dar nu m-a sunat weekend-ul trecut, ce ar trebui să fac?”

„Mă tratează bine când este prin preajmă, dar cu greu e prin preajmă. Ce inseamna asta?”

Acest gen de întrebări primește o sumedenie de sfaturi binevoitoare pentru a „rezolva” problema: Dă-i replica asta…!”; „Trimite-i textul acesta…!”; „Repetă-i de multe ori asta….!”; „Îmbracă-te așa…!”.

O mare parte din acest gen de probleme devine extrem de analitică în așa măsură încât unii bărbați și unele femei petrec mai mult timp analizând comportamente decât se comportă realmente ei înșiși.

Frustrările provocate de zona gri menționată îi determină pe mulți oameni să manipuleze sau să joace teatru inutil: -„uitarea” unei jachete la EA, așa că va trebui să îl sune din nou – sau – „să-l” facă să aștepte degeaba la trei întâlniri înainte să se culce cu el – ș.a.

Sfaturile și tertipurile sugerate pot părea inteligente și interesante pentru unii oameni “blocați” sau frustrați. În realitate ele nu au niciun rost pentru că o persoană aflată în zona gri oricum a pierdut deja.

În acest context este firesc să reluăm întrebarea: De ce ai fi vreodată încântat(ă) să fii cu cineva care nu este încântat(ă) să fie cu tine?”; „Dacă nu este mulțumit(ă) de tine acum, ce te face să crezi că va fi fericit(ă) să fie alături de tine mai târziu?

 „Ce spune asta despre tine? Crezi că trebuie să îi convingi pe oameni să fie cu tine? (Implică poate și faptul că nici tu nu ai vrea să fii cu tine?)

 Ai cumpăra un câine care te mușcă tot timpul? Ai fi prieten(ă) cu cineva care te abandonează în mod regulat? Ai alege un loc de muncă în care nu ești plătit(ă)?

 Atunci de ce încerci să-ți faci prieten(ă) o persoană care nu vrea să te întâlnească? Unde e respectul tău față de tine?”

Toate aceste întrebări și le pune Mark Manson și pentru a găsi răspunsul potrivit respectiv pentru a ieși din zona gri, propune un principiu pe care l-a botezat „Fuck Yes or No” (La naiba, DA sau NU).

De exemplu, conform acestui principiu, stabilirea unei noi relații (de orice natură), trebuie să te inspire să-ți spui hotărât: “La naiba, DA!” În același timp, pentru ca demersul tău să se soldeze cu rezultatul pe care îl dorești, principiul presupune faptul că și cealaltă parte trebuie să își zică în sinea ei „La naiba, DA”.

Deci principiul „La naiba, DA sau NU” implică faptul că ambele părți trebuie să fie entuziasmate de perspectiva relației reciproce.

Principiul lui Mark Manson poate avea, mai ales în viața sentimentală, multe beneficii tangibile.

1.Pune capăt unor dureri de cap”. Pune capăt dorinței și speranței. Pune capăt dezamăgirii și furiei care urmează inevitabil. Inițiază practicarea respectului de sine. Devii cel care respinge și nu respinsul.

2.Nu mai urmărești, doar pentru satisfacerea ego-ului, oameni  cu care ești  în relații așa și așa”. Am trecut mulți prin asta. Eram „așa și așa” cu cineva, dar am mers împreună cu el/ea doar pentru că nu era nimic mai bun prin preajmă.

3.Problemele de acordare a consimțământului sunt rezolvate instantaneu. Dacă cineva se joacă cu tine sau te presează să faci ceva despre care nu ești sigur, răspunsul tău este acum ușor de dat: DA sau NU.

4.Stabilești și pui în aplicare  limite personale puternice. Menținerea unor limite puternice nu numai că te fac să fii o persoană mai încrezătoare și mai atractivă, dar ajută și la păstrarea sănătății pe termen lung.

5.Știi întotdeauna cum stai în relațiile cu celelalte persoane deoarece eliberezi timp și energie de la oameni care nu sunt ca tine și cu care nu ești atât de interesat să ai relații. Acum te afli permanent în interacțiuni în care intențiile oamenilor sunt clare și entuziaste.

Principiul „Fuck Yes or No” se aplică matrimonialelor, sexului, chiar și prieteniilor.

Poate ai un partener/o parteneră cu care te simți bine când sunteți împreună dar apoi trec săptămâni fără să te sune. Te-ai întrebat dacă chiar te place? Ți se par legitime scuzele lui/ale ei de a fi atât de ocupat(ă) tot timpul? Nu pare că răspunsul este un „La naiba, DA”. În acest caz este timpul să treci mai departe, să-ți vezi de drum.

Vrei să te întâlnești cu femeia pe care ai întâlnit-o în weekend-ul trecut, dar ea continuă să-ți ignore textele și apelurile? Nu știi sigur ce să spui sau să faci, mai ales că părea atât de fericită să iasă cu tine când ai întâlnit-o inițial? Ei bine, acest caz nu este evident un „La naiba, DA”. Prin urmare, este un „NU”. Șterge din agendă numărul ei și treci mai departe.

„La naiba DA sau NU” se aplică și căsătoriilor. Nu te căsătorești cu cineva pentru că „pare a fi ceea ce trebuie să faci”. Te căsătorești pentru că nu-ți poți imagina viața altfel, că nu vrei să fii fără el/ea.

Uneori principiul “La naiba, DA sau NU” poate să fie de diferite niveluri. S-ar putea să fie „La naiba, DA” pentru prietenia cu cineva (un nivel), dar nu și încântare pentru a face sex cu persoana respectivă (alt nivel la care răspunsul este NU). S-ar putea să-ți spui „La naiba, DA” când dai de inteligența cuiva, dar „La naiba, NU” când e vorba să petreci tot timpul cu ea/el.

Principiul „La naiba, DA sau NU” simplifică unele probleme pe care le poți avea în viața sentimentală pentru că atunci când îl aplici, poți avea cu adevărat numai două probleme.

Prima problemă este cea a persoanelor care nu simt niciodată “La naiba, DA”. Dacă nu simți decât ceva „călduț” pentru absolut toți cei pe care îi întâlnești, atunci fie ceva nu este în regulă cu tine, fie suferi de o lipsă de vulnerabilitate și te protejezi rămânând indiferent și lipsit de entuziasm.

Trebuie să ții cont că este treaba ta să cauți ceva interesant în lumea din jurul tău; nu este treaba lumii să ți se arate ea ție. A învăța să apreciezi oamenii pe care îi întâlnești este o abilitate pe care trebuie să o cultivi. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să te îndrăgostești de toți cei care par a fi ca tine. Înseamnă doar că trebuie să îți asumi responsabilitatea abilității tale de a te conecta cu oamenii pe care îi întâlnești.

A doua problemă este cea a oamenilor care nu întâlnesc niciodată pe alții care simt un „La naiba, DA” pentru ei. Dacă toți oamenii pe care îi urmărești îți dau un răspuns ambiguu sau chiar respingeri directe, atunci este timpul să te concentrezi pe propria ta îmbunătățire.

Întreabă-te cu ce anume îi faci pe ceilalți să nu-și spună „La naiba, DA” legat de tine? Dacă găsești răspunsul, apucă-te de treabă! Fă din tine o persoană care îi va face pe ceilalți să-și spună „La naiba, DA”.

În concluzie, iubite cititorule, cu abordări de genul celor sugerate în cele de mai sus, poți obține multe picături de fericire și poți câștiga războiul fericirii pe termen lung.

Don’t worry, be happy!

Sursa: markmanson.net/fuck-yes

8 thoughts on “”Dacă tu nu mă vrei, eu te vreau?”

  1. Vă mulţumesc, domnule profesor Eilender, pentru cele sugerate în textul de mai sus.

    Vă mulţumesc, de asemenea şi pentru timpul investit în redactarea acestui interesant material care-i poate provoca distinsei cititoare și prietenului cititor o mare de întrebări, incertitudini şi căutări.

    Referitor, de pildă, la câștigarea războiului fericirii pe termen lung, e sigur că cel mai bun mijloc de a cunoaşte fericirea ar fi să ne controlăm gândurile. Fericirea, după multe opinii, nu depinde de condiţiile din afară, ea este dictată de atitudinea noastră mentală.

    CONTINUARE MAI JOS

  2. Chiar și cei ce au trăit în lagărele de concentrare, ca de exemplu, Viktor E. Frankl recunosc că: „omului i se poate lua totul, mai puțin un lucru: ultima dintre libertățile umane – respectiv aceea de a-și alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-și alege propriul mod de a fi.“

    „Da, mulţumirea noastră nu vine de la ceea ce avem, ce facem sau unde suntem; ea vine“, spune un autor cunoscut, „din ceea ce gândim. Să luăm două persoane care trăiesc în acelaşi loc, exercită aceeaşi profesiune, au aceeaşi avere şi ocupă acelaşi rang social: una este fericită, cealaltă dimpotrivă. De ce ? Fiindcă au mentalităţi diferite.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. „Abraham Lincoln observa că cea mai mare parte din oameni nu sunt fericiţi decât atât cât sunt hotărâţi să fie. El avea dreptate.“

    În general, problema alegerii nu-i deloc simplă, fiind vorba despre o serie de criterii de compatibilitate în raportul dintre două ființe umane, aspecte care pot fi sau nu cunoscute de cei în cauză.

    Se povesteşte că, în regnul animal, oamenii ar fi nişte mamifere care cred despre ele că sunt fiinţe umane inteligente cu suflet şi credinţe ce pot face chiar şi diferenţa între bine şi rău.

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. Amprenta digitală, despre care am amintit și-ntr-o altă ocazie, demonstrează că fiecare fiinţă umană este unică, în universul ei, cu o percepţie asupra realităţii la fel de unică. Amprenta emoțională este la rândul ei, la fel de unică.

    Chestia cu a pune semnul de egalitate între două unicate nu-i chiar așa de simplu.

    În contextul celor de mai sus, nu este de neglijat nici aspectul că, vrând-nevrând, în unele cazuri fiinţa umană ar trebui să respecte unele norme, chiar şi legea gravitaţiei mai ales când se află, de pildă, cocoţată pe acoperiş.

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. Cu alte cuvinte, aflându-te pe acoperiş, mai ales în acest caz, nu eşti chiar aşa de liber să faci tot ce-ţi trăsneşte prin cap sau tot ce vrei, fără a ţine cont de posibilele consecinţe tragice ale acţiunilor tale. Deci, este bine să nu-ți faci iluzii. La fel, se întâmplă și atunci când calci pe greblă și-ți vine mânerul în… nas.

    Chestia cu „La naiba, DA sau NU“, sugerează, după opinia mea, că de fapt este invocat dracul, diavolul (naiba), adică tatăl minciunilor, să rezolve problema. O va rezolva bine sau rău ? Ce relație se poate construi având la bază ajutorul dracului ? Ce raport se poate avea, de pildă, cu un om al dracului ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Mai rămân de rediscutat și aspectele legate de mediile familiale, culturale și sociale foarte diferite din care provin viitorii potențiali parteneri. Poate, de exemplu, un ateu să conviețuiască cu o parteneră creștină care-și dorește un partener de aceeași confesiune ? Ce elemente comune îi leagă ?

    Să ne readucem aminte, printre altele, și de „fericirea“ dintre Samson și Dalila.

    „Dalila a zis lui Samson: Până acum ți-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni.“

    Auzi domnule, vor spune unii, ce tupeu la Dalila asta, nu-i așa ?

    Oare astăzi când practicăm în mod curent minciunile paleriene: prin omisiune, prin diversiune, prin distorsiune, prin promisiune sau prin falsa compasiune nu ne batem joc de cei pe care-i manipulăm prin minciunile noastre ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Închei opiniile mele cu un vers eminescian:
    „Când vezi piatra ce nu simte nici durerea și nici mila,
    De ai inimă și minte feri în lături, e Dalila!“

    Distinsă cititoare, prietene cititor, vă rog, faceți din dumneavoastră omul cu inimă și minte și astfel veți scăpa de inima de piatră a Dalilei sau a celui care, abia așteaptă să vă dea… țeapă, adică să vă înșele.

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.