02 Jul

De ce ne place ceea ce ne place?

„Gusturile se discută, altminteri orice nătărău s-ar pricepe la artă. Doar în materie de culori şi alimente nu se discută gusturile. De aici încolo, există prost-gust şi bun-gust. Sensibilitate faţă de frumos şi… nesimţire.”

                                                                                  George Pruteanu

Dacă mulți dintre actualii adulți ar fi fost întrebați, când erau copii de 10 ani, cum și-ar fi prognozat viitorul, majoritatea opțiunilor, ar fi conținut posesia unor bolizi ai șoselelor și postura de vedetă TV sau cinema.

Acum, în majoritatea cazurilor, toate aceste gusturi, preconizate în copilărie, prezintă un interes de nivel zero.

Asta nu se datorește numai faptului că sinele indivizilor, la vârsta precoce menționată, nu a putut anticipa corect viitorul ci și faptului că ei nu și-au putut imagina că gusturile lor ar putea suferi o astfel de schimbare.

O explicație este că nu putem anticipa efectul experimentării unor lucruri. De plidă, ne putem da seama, instinctiv, că ne vor dezgusta alimentele noastre preferate, dacă vom mânca prea mult din ele, dar subestimăm cât de mult ne-am putea dori ceva din care încă nu am mâncat.

Atunci când ne uităm înapoi și vedem cât de mult ni s-au schimbat gusturile, ideea că ne vom schimba la fel și în viitor, poate să ne facă să ne rușinăm. În schimb, miza pe schimbarea gusturilor este ceea ce menține în afaceri pe specialiștii în eliminarea tatuajelor.

Psihologul Timothy D. Wilson, profesor la University of Virginia și colegii săi au ajuns la concluzia că, pentru mulți oameni, prezentul este “un moment de cumpănă în care aceștia au devenit, în cele din urmă, persoana care va fi pentru tot restul vieții lor”.

Într-un experiment, ei au descoperit că oamenii au fost dispuși acum să plătească mai mulți bani pentru a vedea trupa care era preferata lor la vârsta de 10 ani decât au fost dispuși să plătească atunci pentru ea.

Ceva asemănător  se întâmplă la căutarea printr-un album foto vechi, când văzând imagini mai vechi cu tine scoți exclamații de genul: “Oh, Doamne, ce păr aveam!” sau “Ce catifele purtam!”

Pe vremea Cleopatrei

Pe vremea Cleopatrei

Coafura, probabil, nu a fost bună sau rea, ci pur și simplu o reflectare a gustului contemporan care ne face să spunem că “nu pot să cred că oamenii de astăzi s-ar, îmbrăca așa,” fără a realiza că ceea ce purtăm noi înșine în prezent, va putea fi considerat de prost gust în viitor.

Unul dintre motivele pentru care nu putem prezice preferințele noastre viitoare este noutatea. Ca dovadă, mulți clienți intră în magazine având pe buze întrebarea “Ce aveți nou?”

În același timp însă, adorăm familiaritatea. Multă lume crede că ne plac lucrurile cu care suntem obișnuiți. Însă, dacă acest lucru ar fi strict adevărat, nimic nu s-ar schimba vreodată. Nu ar apărea niciun produs nou, nici stiluri noi în artă, nici genuri muzicale noi.

Așa că, noutate sau familiaritate?

Așa cum se întâmplă adesea, răspunsul se află undeva la mijloc. Ne place noul, atât timp cât ne amintește într-un fel de vechi.

Este greu să anticipăm cât de mult gusturile noastre se vor schimba pentru că nu putem vedea dincolo de rezistența noastră inerentă la nefamiliar.

De exemplu, acum pare imposibil de imaginat scandalul provocat, cu câteva decenii în urmă, de Sydney Opera House. Arhitectul danez al clădirii, Jørn Utzon, a fost practic expulzat din Australia iar numele său nu a fost nici măcar rostit la ceremonia de inaugurare a construcției. Nu numai că clădirea nu se potrivea cu forma tradițională a unui teatru de operă dar ea nu se încadra în forma tradițională a unei clădiri. Designul ei a fost inspirat de simpla cojire a unei portocale.

Un proiect pentru viitor este conform unor gusturi pe care nimeni nu știe că le are. Nimeni, până la Utzon, nu a spus că un teatru de operă ar putea arăta ca Sydney Opera House.

Între timp lumea s-a schimbat în ceea ce privește aprecierea construcției, încât l-a făcut pe un critic de arhitectură să declare: “clădirea uluitoare a lui Utzon arată mai bine astăzi decât oricând.”1280px-Sydney_Opera_House_2

Poate peste câteva decenii, cineva se va uita, cu teamă la o clădire nouă și va spune, “O adevărată clădire este Sydney Opera House. De ce nu mai putem construi lucruri de genul ăsta?”

Singura garanție pe care o avem despre gusturi este că ele se vor schimba.

Lumea este plină de oameni care încearcă să fie la fel cu alții și oameni care încearcă să fie diferiți de ceilalți.

Pentru că nimeni nu știe exact ce urmează să facă alți oameni în continuare, iar informațiile pot fi distorsionate sau întârziate, pot exista perioade de scurtă sincronizare, în care non-conformiștii sunt aliniați accidental cu majoritatea. Pe de altă parte, căutarea distinctivului poate genera, de asemenea, conformitatea.

Nu este lipsit de interes să subliniem două aspecte ale comportamentului uman, aparent contradictorii, ca direcții de acțiune.

Primul este că ne dorim să fim ca și alte persoane. “Omul, fiind ființă socială, în măsura în care ea este socială, este, în esență, imitativă”, a scris sociologul francez Gabriel Tarde, în 1890, în cartea sa “The Laws of Imitation”.

Imitarea altora este cunoscută sub numele de “învățare socială”.

Imitarea și cultura devin adaptative, pentru că învățarea de la alții este mai eficientă decât a face totul pe cont propriu, prin încercări costisitoare, uneori eronate și consumatoare de timp. De asemenea, atunci când există prea multe opțiuni, sau răspunsul nu pare evident, pare a fi mai potrivit să se meargă cu curentul; la urma urmei, s-ar putea pierde ceva bun.

Dar există și al doilea aspect: în cazul în care “învățarea socială” este atât de ușoară și eficientă, de ce ar începe cineva prin a face ceva altfel? Sau, de ce ar abandona o inovație?

Oamenii sunt sfâșiați între dorința să aparțină unui grup și dorința să fie persoane distincte. Ei doresc să simtă că gusturile lor nu sunt unice, dar simt anxietate atunci când li se spune că sunt exact ca o altă persoană.

Gândiți-vă la disconfortul nechibzuit pe care îl simțiți atunci când cineva apare purtând o îmbrăcăminte similară cu a voastră.

În cazul în care tot ce facem înseamnă conformism, nu ar exista gusturi; dar nu ar exista gusturi nici dacă nimeni nu s-ar conforma.

Atunci când distingerea de curentul principal devine prea obositoare, pot fi imitate unele versiuni ale curentului principal. Aceasta a fost premisa din spatele tendinței manifestată prin „normcore fashion”: o modă anti-stil, care implică purtarea unor ținute intenționat neglijente.

Gusturile noi pot fi o respingere conștientă a ceea ce a fost înainte și o distanțare de cei care se bucură acum de gustul respectiv.

Ceea ce spun gusturile noastre despre noi este, în cea mai mare parte, ceea ce dorim să fim (ca alte persoane care ne plac și care au aceste gusturi) – până la un punct – și deosebiți de alții care au alte gusturi.

Gusturile se pot schimba atunci când oamenii aspiră să fie diferiți de ceilalți; ele se pot schimba însă și atunci când încercăm să fim ca ceilalți.

Istoria costumelor de baie

Istoria costumelor de baie

La rândul lor, grupurile transmit gusturile lor altor grupuri, dar și gusturile, la rândul lor, pot ajuta la crearea unor grupuri.

Într-un experiment celebru, (Salganik, Dodds, & Watts – 2006), unor grupuri de oameni li s-a dat posibilitatea de a descărca de pe un site melodii gratis, după ce le-au ascultat și apreciat. În cazul în care participanții au putut vedea ce au ales cei care au descărcat înaintea lor, a fost mult mai probabil ca ei să urmeze acest comportament – astfel cântecele “populare” au devenit și mai “populare”, iar cele mai puțin “populare” au pierdut și mai mult din popularitate.

Atunci când oamenii au făcut alegeri pe cont propriu, alegerile au fost mai previzibile; oamenii au ales pur și simplu melodiile despre care ei înșiși au crezut că au fost cele mai bune. A fost însă suficient să existe posibilitatea de a cunoaște ce au ales alți ascultători pentru ca gustul muzical al participanților să se reorganizeze complet.

Ce să alegem? Pe cine să urmăm? În cine putem avea încredere?

Credem că aici răspunsul cel mai bun ni-l dă propria personalitate. Și dacă și în materie de gusturi vom reuși să rămânem echilibrați, uneori imitativi, alteori originali, vom fi sigur posesori ai unor picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.theguardian.com/science/2016/jun/22/secret-of-taste-why-we-like-what-we-like?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2. ro.wikipedia.org/wiki/J%C3%B8rn_Utzon

3. beautifybybeatrice.ro/normcorefashion/

4. popsych.org/the-popularity-of-popularity/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.