27 Mar

Derutanta psihologie a „revenirii la normal”

„Orice revenire e, probabil, o iluzie, chiar dacă o dorim cu tot dinadinsul. Nu mergem decât înainte.”

Octavian Paler

 

De un an de zile trăim cu spaima constantă pentru propria noastră sănătate și a celor dragi din cauza pandemiei de Covid-19.

Ne temem pentru locurile noastre de muncă și că “plasele de siguranță” întinse de guvernanți nu ne vor prinde dacă ne prăbușim.

Ca întotdeauna în caz de catastrofă, se accentuează suferințele celor mai săraci.

Pentru lucrătorii esențiali, prezentarea la muncă a fost o chestiune de viață și de moarte, un stres rezervat de obicei soldaților.

Cam asta a însemnat anul care a trecut.

Cu toate asigurările oficiale, privind “revenirea la normal”, generate de vaccinurile puse în circulație, acest deziderat pare să devină un “miraj”. Faptul că ne vaccinăm nu e ca și cum stresul nostru se va topi magic prin acționarea unui comutator.

Neurobiologic lucrurile nu funcționează așa. „Experiența excitării sporite, a dificultăților de a dormi, a iritabilității, a dorinței de a bea și de a fuma pentru a face față – toate aceste manifestări de stres pot dura ceva timp pentru a se potoli, deoarece sistemul nostru nervos a fost dializat cronic de un an încoace”, spune dr. Adrienne Heinz, psiholog cercetător la Stanford University School of Medicine. „Doar pentru că un război s-a încheiat, nu înseamnă că ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului nu mai este activ, că nu te bântuie în vreun fel. E o vindecare care va trebui să aibă loc.”

Principala presiune psihologică a zilelor pe care le-am trăit și le trăim este incertitudinea. Dacă pe strămoșii noștri îndepărtați certitudinea i-a ajutat să găsească hrană – și să evite să devină hrană, iar pentru strămoșii noștri mai apropiați certitudinea a fost invenția agriculturii și irigațiilor care le-a permis să acumuleze surplusuri de hrană și apă, pentru noi, cei de azi, certitudinea înseamnă o rutină rigidă: soț/soție, copii, ipotecă, navetă, muncă și alte asemenea.

Pandemia de Covid-19 înseamnă incertitudine la cote maxime. Niciunul dintre noi nu a trăit anterior o astfel de pandemie, așa că nu aveam cunoștințe prealabile despre cum să-i facem față. La început nu știam pentru cine prezintă cel mai mare risc, nici ce situații ar trebui să evităm, nici măcar cum este cel mai probabil să se răspândească virusul.

Nu știam dacă trebuie să purtăm măști tot timpul și dacă ne putem trimite copiii în siguranță la școală. A produs confuzie și numărul mare de tratamente candidate pentru Covid-19, care au fost publicate pe Internet ca soluții rapide, dar nu au rezistat testelor clinice.

Chiar și atunci când oamenii de știință au caracterizat mai bine virusul, nenorocitul a rămas invizibil astfel încât persoana obișnuită nu știe de unde poate să apară.

Apoi au apărut vaccinurile și a trebuit să așteptăm ca autoritățile în materie să ne spună ce este sigur pentru persoanele vaccinate. Se spune că totuși trebuie să se poarte măști în public și în niciun caz fără adunări mari.

Majoritatea dintre noi încă nu știm când vom primi propria noastră doză de vaccin iar la nivel de populație, nu este clar când vom ajunge la “imunitatea turmei”, aducând astfel în cele din urmă pandemia sub control.

Creierul uman încearcă să rezolve incertitudinea, de care vorbeam, folosind rutina – așa că poate, pentru a o evita, căutăm un nou hobby, stabilim un nou program de exerciții fizice sau aranjăm o reuniune săptămânală cu familia sau cu prietenii.

Dar diversele traume au continuat și continuă să vină. Psihologii spun că, dacă pandemia a făcut ceva temeinic, acesta a fost agravarea problemelor preexistente.

Persoanele singure au devenit și mai izolate, cei deprimați au devenit mai deprimați, căsniciile dificile au devenit și mai dificile. Problemele legate de bani, alimentație și abuzul de substanțe interzise au devenit și mai problematice și lucrurile nu se vor atenua nici în viitorul apropiat din cauza precauțiilor pandemice.

Cei care încă nu au primit vaccinul se află încă în modul de supraviețuire, la propriu și la figurat: stau „pitulați” pentru a evita virusul și a face față stresului. Și, să nu ne facm iluzii, acel stres va persista neurochimic în creierul nostru chiar și după vaccinare.

„Dacă vă gândiți la consecințele acestor probleme asupra sănătății mintale, cred că va fi urât mult timp și din diferite motive”, spune psihologul Amy Canevello de la University of North Carolina at Charlotte. „Pentru că exacerbează orice fisuri care existau.”

Dar tot va veni, la un moment dat, și vremea când vom putea privi în urmă și vom face un bilanț. Asta poate că va fi atunci când vor fi vaccinați suficienți oameni, când copiii se vor întoarce la școală, fără întreruperi, vacanțe prelungite și online exagerat sau când vom putea face din nou o călătorie în străinătate.

„Odată ce oamenii vor ieși din modul de supraviețuire și vor fi satisfăcute nevoile lor de bază, va exista o reîmprospătare și o reorganizare a modului în care trăim și cu cine trăim, pe cine iubim și cum iubim”, spune Heinz. „Va fi o estimare. Odată ce veți putea avea grijă financiar de ce aveți nevoie, copiii voștri vor avea școala la care să urmeze și veți avea “lățimea de bandă” cognitivă pentru a procesa ceea ce s-a întâmplat, va ieși la iveală ceea ce este mai bine pentru dumneavoastră ca să mergeți mai departe.”

Heinz și alți psihologi consideră că “încheierea conturilor” în cadrul cuplurilor care au trecut împreună prin această perioadă stresantă poate fi deosebit de acută. De exemplu, potrivit unui raport din decembrie 2020 publicat în The New England Journal of Medicine, apelurile către liniile de asistență pentru violența domestică au scăzut în ultimul an dar autorii raportului cred că este așa nu pentru că violența domestică ar fi scăzut, ci pentru că oamenii cred că în timpul lockdown-ului nu se pot conecta în siguranță.

Știm din multe cercetări că atunci când cuplurile se confruntă cu mult stres extern – și cea mai mare parte se referă la lucruri precum dificultăți financiare sau pierderea locului de muncă – partenerii sunt mai susceptibili să înceapă să fie ostili unul cu celălalt, fiind critici reciproc, învinuindu-se reciproc, spune psihologul Paula Pietromonaco de la University of Massachusetts, Amherst.

Dar, relațiile intime sunt complicate. Deși s-ar putea presupune că numărul divorțurilor va crește pe măsură ce pandemia va scădea, acest lucru s-ar putea însă să nu se întâmple.

Faptul că un dușman mortal, virusul invizibil dar omniprezent, ar putea fi oriunde, gata să lovească, ne umple creierul cu spaimă și incertitudine.

După acel groaznic 11 septembrie 2001, psihologii americani au observat că divorțurile au scăzut timp de un an. După părerea doamnei psiholog Pietromonaco, asta s-a întâmplat pentru că soții au căutat mângâiere unul la celălalt. Pandemia de Covid-19 poate avea un efect similar. „Există o amenințare la propria-ți viață, nu?” spune Pietromonaco. „Dacă ai această boală, există posibilitatea să mori. Și cred că genul ăsta de lucruri tinde să-i apropie pe oameni”.

În unele cazuri, este posibil ca pandemia să salveze relația. Dacă un cuplu a avut norocul să treacă peste pandemie lucrând de acasă, poate relația de cuplu se îmbunătățește pentru că partenerii petrec mai mult timp împreună în moduri care pot consolida relația.

Convalescența noastră socială, după pandemie, poate depinde și de vârstă. Copiii și adolescenții sunt, în general, mai sociabili decât adulții, iar izolarea din timpul pandemiei ar fi putut fi deosebit de grea pentru ei. Pe de altă parte, asta poate însemna, de asemenea, că ei sunt pregătiți pentru o recuperare mai rapidă. În schimb, mulți părinți sunt epuizați, după ce au petrecut un an încercând să țină împreună familiile lor. Socializarea nu poate fi chiar o prioritate pentru ei în acest moment.

În același timp, rețelele sociale se pot schimba în moduri interesante. Nu am reușit să ne vedem prietenii apropiați la fel de des, dar poate că am ajuns să ne cunoaștem mai bine vecinii. Poate că astfel s-au pus bazele unor noi prietenii sau poate că acest tip de rețele sociale se va dizolva odată ce totul se va termina.

Persoanele în vârstă au fost cele mai vulnerabile atât la virusul Covid-19 în sine, cât și la izolarea pe care a provocat-o. Este posibil ca ele să fi fost izolate fizic în timpul pandemiei mai mult ca oricând, dar s-a consolidat oportunitatea de a se conecta digital la familie și la serviciile medicale, inclusiv la cele de sănătate mintală. Digitalizarea a dat telesănătății un impuls semnificativ.

S-ar putea spune că, oricât este pandemia de catastrofală psihologic, medical și economic, poate în urma ei va apărea și ceva bun. „Pandemia a fost spiritual și emoțional ca un accident auto”, spune Heinz. „Suntem descarcerați și avem această nouă oportunitate de a trăi”.

Sper, iubite cititorule, că “revenirea la normal” să fie atât de normală pentru tine încât să-ți aducă numai picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

www.wired.com/story/the-perplexing-psychology-of-returning-to-normal/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

8 thoughts on “Derutanta psihologie a „revenirii la normal”

  1. Vă mulțumesc, domnule profesor Eilender, pentru interesantele idei cuprinse în textul de astăzi, în care vă exprimați speranța, citez: „Sper, iubite cititorule, că “revenirea la normal“ să fie atât de normală pentru tine încât să-ți aducă numai picături de fericire !“

    Distinsă cititoare, prietene cititor,

    Problema „revenirii la normal“, după unele opinii, ar fi de fapt „revenirea la o nouă normalitate“. Cu alte cuvinte, ce a fost nu va mai fi, deși înțelept ar fi să ascultăm și de experiența Eclesiastului care ne reamintește (1:9): „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Atât într-o conferință, cât și într-o carte a sa, distinsul autor Andrei Pleșu, a ales să vorbească despre prostie. În acest context, i se reamintea ascultătorului sau cititorului său o vorbă a lui Einstein: „Două lucruri sunt infinite pe lumea asta: universal și prostia. Dar de univers nu sunt sigur“.

    În același context, Andrei Pleșu ne propunea să luăm în serios, cu înțeleaptă resemnare și pasajul din: „Amintiri din subterană“ în care Dostoievski afirma: „Omul e prost ! Fenomenal de prost !“

    „Vorbesc despre prostie“, ne amintea distinsul autor, „ca despre condiția curentă, cotidiană aș spune, a umanității: toți suntem proști din când în când, spunem prostii, facem prostii, ne purtăm prostește, votăm prostește.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Spre final, domnul Pleșu, ne sugera să citim o cărticică cu titlul: „Legile fundamentale ale imbecilității umane“, scrisă de Carlo M. Cipolla, reputat istoric italian ajuns profesor la Berkeley, pasionat de economie, cu studii la Sorbona și la London School of Economics.

    Încă din 1988, Cipolla aducea în atenția cititorului său următoarele idei, citez: „Este evident că, la ora actuală (1988), omenirea se află într-un stadiu deplorabil. Însă aceasta nu este o noutate. Din câte știm noi, omenirea s-a aflat mereu într-un asemenea stadiu. Suferința și necazurile pe care oamenii trebuie să le îndure, atât ca indivizi, cât și ca membri ai societății, sunt, practic, rezultatul modului lipsit de noimă – aproape imbecil, aș spune – în care viața le-a fost structurată încă de la origini.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. „Mulțumită lui Darwin“, continuă Cipolla, „acum știm că avem aceeiași strămoși precum speciile inferioare ale regnului animal, iar acestea, de la viermi la elefanți, trebuie să îndure zilnic chinuri și greutăți. Pe de altă parte, oamenii au privilegiul de a duce o povară în plus – o doză suplimentară de necazuri de zi cu zi, grație unui anumit grup de indivizi (constant ca procent ϭ) ce fac, la rândul lor, parte din neamul omenesc.“

    Parcurgând lecturile amintite mai sus, suntem informați, de pildă, că: „în orice comunitate umană, indiferent de calitatea, de amploarea și de prestigiul ei, procentul de imbecili (proști) rămâne constant (ϭ).“

    Per ansamblu, din analiza lui Cipolla privind folosirea inteligenței se disting patru tipuri de ființe umane: neajutoratul, inteligentul, rău-făcătorul și imbecilul.

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. Andrei Pleșu, vorbind despre imbecilul lui Cipolla, îl definește drept, citez: „prostul „calificat“, care, prin tot ceea ce face, își face rău și sieși, și celorlalți.

    Cipolla, afirmă la rândul său: „Nu este greu să găsești exemple clare de imbecilitate în rândul birocraților, al generalilor, al politicienilor și al conducătorilor de stat, oameni al căror potențial impact negative a fost (este) consolidat în mod alarmant de poziția socială pe care o au. Nici persoanele influente din domeniul religios nu trtebuie trecute cu vederea.

    Întrebarea pe care și-o pun adesea oamenii raționali este cum și de ce ajung imbecilii în asemenea poziții privilegiate.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Cipolla este de părere că: „Într-un sistem democratic, votul universal este instrumentul principal ce asigură prezența procentului ϭ printer cei influenți. Conform Legii a Doua, un procent ϭ din cei care votează sunt imbecili, iar posibilitatea de a vota le oferă tuturor ocazia remarcabilă de a le cauza pierderi altora fără a câștiga nimic în schimb, prin menținerea procentului de imbecili la putere. “

    Prin unele locuri procentul ϭ ajunge să fie stimulat cu 1kg de făină și 1l de ulei. Ce iese din votul democratic al acestui procent ϭ ? Un alt procent ϭ care, după cei 31 de ani de alegeri democratice pare să confirme studiul lui Cipolla. Sunt cei care cred că dețin adevărul absolut, sau cei care confundă adevărul juridic (obținut prin eludarea probelor) cu adevărul absolut, sau cei care, în opinia lor, te pot duce de nas cum vor, cei care cred că pot schimbă realitatea după bunul plac conform așteptărilor lor nerealiste.

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Cu sau fără vaccin, nu se pomenește nimic despre presiunea creată de recesiunea mondială care, în unele țări, este catalogată ca cea mai rea din istoria lor, recesiune ce a fost ascunsă cu dibăcie în spatele pandemiei. Dușmanul, din câte se pare, nu este procentul ϭ care a creat recesiunea ci doar virusul care a adus pandemia.

    Iată dar, cum ar putea arăta, după unele opinii, noua normalitate. Vechea normalitate, fără pandemie, fără izolete, fără măști, fără vaccinuri ce pot face posibilă mutația genetică la nivel uman aparține doar trecutului. Prezentul aparține bâlbâielilor. Viitorul optimist aparține, desigur… „noii normalități“.

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.