22 Aug

Emoțiile înăbușite sau ignorate devin mai puternice!

Păstrează-ți emoțiile pentru lucrurile care le merită.”

Titu Maiorescu

 

Ce anume determină felul în care iubim, trăim, ne creștem copiii și poate și cum conducem mașina? Răspunsul la această întrebare ni-l oferă doamna dr. Susan David, psiholog la Facultatea de Medicină Harvard, autoare a nenumărate articole și cărți. Bestseller-ul domniei sale Agilitatea emoțională” a apărut și în limba română la mai multe edituri.

Felul în care relaționăm cu interiorul nostru determină totul. Din păcate, percepția standard a emoțiilor drept bune sau rele, pozitive sau negative, e rigidă iar rigiditatea în fața complexității e toxică. Avem nevoie de mai multă agilitate emoțională pentru a rezista și prospera cu adevărat.

Încercarea la nivel personal de a ne convinge că nu facem nimic greșit are o mare putere distructivă. De exemplu este posibil să avem episoade extrem de dureroase în viață când către exterior arborăm zâmbete și bravăm OK-ul stării de bine. Refuzul acceptării deplinei apăsări a durerii pare a fi o expresie a culturii care prețuiește asiduu pozitivitatea și în care lumea nu vrea să știe de existența durerii.

În urmă cu ceva vreme, când am intrat în contact cu unele teorii despre gândirea pozitivă, nu mă puteam obișnui cu gândul că întotdeauna trebuie să gândești pozitiv. Îmi puneam întrebarea cum poți fi pozitiv când de exemplu pierzi o persoană care îți este foarte dragă? Ce ar însemna într-un asemenea caz atitudinea pozitivă? Nu cumva trebuie să fii prefăcut și să mimezi starea de bine? În acest din urmă caz, te rupi de eu-l tău sau pentru ca acest lucru să nu se întâmple ajungi în situația de a te izola de lumea înconjurătoare, situație care amplifică durerea.

Soluția corectă, după părerea doamnei dr. David, este ca întotdeauna să ne prezentăm autentic inclusiv în fața suferințelor și durerilor. Este într-un fel drumul către ceea ce psihologii numesc agilitate emoțională.

Frumusețea vieții e inseparabilă de fragilitatea sa. Suntem tineri până nu mai suntem. Suntem sănătoși, până când un diagnostic ne îngenunchează. Singura certitudine e incertitudinea iar aceasta din urmă ne poate conduce la depresie.

Cu aproximativ 2 ani înainte de apariția pandemiei de COVID-19  Organizația Mondială a Sănătății arăta că depresia era singura cauză principală a incapacității la nivel global, depășind cancerul și bolile cardiace.

Tendința oamenilor e să se blocheze tot mai mult în reacții rigide față de emoțiile lor. În acest context, pe de o parte, ne-am putea gândi obsesiv la sentimentele noastre, împotmoliți în mințile noastre, deciși să avem dreptate iar pe de altă parte, ne-am putea reprima emoțiile, înlăturându-le și îngăduindu-le doar pe cele considerate justificate.

Legat de asta, doamna dr. Susan David arată că „În urma unui sondaj pe care l-am realizat cu peste 70.000 de oameni, am ajuns la concluzia că o treime dintre noi, fie ne facem procese de conștiință fiindcă avem așa-zise „emoții nepotrivite”, precum tristețea, furia sau chiar durerea, fie încercăm efectiv să înlăturăm aceste sentimente. Facem asta nu doar cu noi înșine, ci și cu cei pe care-i iubim, cu copiii noștri. Neintenționat, îi putem face să se jeneze să mai aibă emoții percepute negativ, sărim cu soluții și ratăm ocazia să-i ajutăm să perceapă aceste emoții drept inerent valoroase.”

După părerea domniei sale „Emoțiile normale, firești, sunt percepute acum drept bune sau rele, iar a fi pozitiv a devenit o nouă formă de corectitudine morală. Bolnavilor de cancer li se spune automat să rămână, pur și simplu, pozitivi, femeilor să nu mai fie nervoase și lista continuă. E o tiranie. E o tiranie a pozitivității. Și e cumplit. Inuman. Și ineficace. Și ne-o facem cu mâna noastră și le facem asta și altora. Dacă e ceva ce au în comun gândirea obsesivă, refularea și falsa pozitivitate, atunci e asta: toate sunt reacții rigide… dar negarea rigidă nu funcționează. Nu e durabil la nivelul individului, al familiei, al societății.”

Studiile asupra reprimării emoțiilor arată că dacă sunt înăbușite sau ignorate, ele devin mai puternice. Ți se poate părea că ai controlul asupra emoțiilor nedorite când le ignori dar de fapt, ele te controlează pe tine. Durerea internă iese întotdeauna la suprafață și drept urmare, toată lumea are de suferit: noi, copiii noștri, colegii noștri, comunitățile noastre.

Reprimând emoții normale pentru a adopta o pozitivitate falsă, ne pierdem abilitatea de a dezvolta priceperea să facem față lumii așa cum e, nu așa cum am vrea noi să fie.

Nu există oameni care nu se stresează niciodată, care nu suferă niciodată din dragoste sau nu resimt niciodată dezamăgirea care vine la pachet cu eșecul. Emoțiile dificile sunt înscrise în contractul nostru cu viața. Nu poți să ai o carieră cu rost sau să crești o familie sau să lași o lume mai bună în urmă fără stres și disconfort. Disconfortul e taxa de intrare într-o viață cu rost.

Dr. Susan David și-a pus întrebarea “Cum începem să desființăm rigiditatea și să adoptăm agilitatea emoțională?”

Studiile arată că acceptarea completă a tuturor emoțiilor noastre, până și a celor complicate, dificile, este baza tenacității, a prosperității și a fericirii adevărate, autentice.

Dar agilitatea emoțională nu e doar acceptarea emoțiilor. Doamna dr. David spune că, de asemenea, contează precizia: “În cercetările mele am descoperit că cuvintele sunt esențiale. Adesea, descriem sentimentele în grabă cu denumiri la îndemână. „Sunt stresat” e cea pe care o aud cel mai des. Dar e o diferență ca de la cer la pământ între stres și dezamăgire sau stres și bine-cunoscuta groază de a avea cariera nepotrivită. Când ne numim emoțiile cu precizie, suntem mai capabili să discernem cauza exactă a sentimentelor noastre… se activează potențialul de disponibilitate, cum îl numesc oamenii de știință și ne permite să luăm măsuri concrete.”

Emoțiile noastre se manifestă față de lucrurile de care ne pasă. Nu simțim emoții puternice față de ceva ce nu înseamnă nimic în universul nostru. Când suntem deschiși față de emoțiile dificile, suntem capabili să dăm naștere unor răspunsuri aliniate valorilor.

Ne putem recunoaște și valorifica emoțiile fără să fie nevoie să ascultăm de ele. De exemplu, este posibil să ne înfuriem când auzim  anumite știri dar asta nu înseamnă că vom și întreprinde ceva concret legat de ele.

Noi stăpânim emoțiile, nu ele pe noi. Cum se manifestă asta în practică? Doamna dr. Susan David ne povățuiește: „Când simți o emoție puternică, dificilă, nu te grăbi către soluții emoționale. Învață-i contururile, fii prezent în jurnalul inimii. Ce încearcă emoția să-ți transmită? Și încearcă să nu zici „sunt”, ca în „sunt nervos” sau „sunt trist”. Când spui „sunt”, sună ca și cum tu ai fi emoția în vreme ce tu ești tu, iar emoția e o sursă de date. În schimb, încearcă să observi sentimentul așa cum e: „Observ că mă simt trist.” sau „Observ că mă simt nervos”. Astea sunt aptitudini esențiale pentru noi, pentru familiile și comunitățile noastre. Și sunt vitale și la locul de muncă.”

Diversitatea nu înseamnă doar oameni ci și ce e în interiorul lor, inclusiv diversitatea emoțiilor. Cele mai agile și rezistente persoane sunt formate pe deschiderea către emoțiile umane firești. Asta e ceea ce ne permite să zicem: „Ce-mi transmite emoția?”, „Ce acțiune mă apropie de valorile mele?” „Care mă îndepărtează de valorile mele?”. Agilitatea emoțională e capacitatea de a-ți întâmpina emoțiile cu curiozitate și compasiune și mai ales e curajul de a lua măsuri aliniate valorilor tale.

„Percepându-te”, spune doamna Susan David, „ești capabil și să-i vezi pe alții, singura cale durabilă de urmat într-o lume fragilă și frumoasă.”

Acest sfat și toate celelalte sper să-ți folosească, iubite cititorule, ajutându-te să ai parte de nenumărate picături de fericire!

Don’t worry, be happy! 

Sursa:

www.ted.com/talks/susan_david_the_gift_and_power_of_emotional_courage/transcript#t-18301

One thought on “Emoțiile înăbușite sau ignorate devin mai puternice!

  1. Mulțumesc domnului profesor Eilender pentru interesantele idei prezentate în textul de mai sus.
    Prietene cititor, ar mai fi poate de adăugat și ideea că: „Fiecare cuvânt este un purtător de emoție.“

    Deci, ar fi bine dacă n-am uita că:
    „Tăcerea-i de aur, iar cuvântu-i de argint.“

Leave a Reply to Sergiu Marius Popilian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.