23 Oct

Eticheta “inteligent” poate fi păguboasă?

“Inteligența nu înseamnă să nu faci greșeli, ci să vezi repede cum poți să le îndrepți.”

                                                                                         Bertolt Brecht

Pentru părinți și educatori succesul copiilor este de importanță capitală și, în consecință, episoadele de succes declanșează potopuri de laude din partea lor.

Laudele și încurajările sunt foarte importante pentru orice om, cu atât mai mult pentru copii dar… Aici, ca de atâtea alte ori, trebuie să domine atitudinea echilibrată.

În primul rând trebuie să evităm să transformăm cuvintele de laudă în “etichete”.

Mai păguboasă, decât multe altele, pare să fie eticheta “inteligent”.

Oamenii etichetați ca “inteligenți”, la o vârstă fragedă, nu se împacă cu ideea că ei pot greși. De aceea, pentru ei există riscul să treacă prin viață într-o stare de “plafonare perpetuă”.

Indiferent de vârstă, oamenii, cărora li se “vâră în cap” ideea că ei sunt inteligenți, dezvoltă tendința de a fi vulnerabili la onorarea acestei etichete.

Din asemenea motive, nu este totuna între a-i spune unui copil “Ai făcut o treabă bună” sau a-i spune “Ești inteligent”.

Opinăm, în acest context, alături de alți părinți și educatori, pentru “evitarea etichetei inteligent”.

Acest punct de vedere este sprijinit de faptul că, atunci când ne lăudăm copiii spunându-le că sunt inteligenți, ideea: “eu sunt inteligent” se cuibărește adânc în mintea lor.

Nu este nimic rău în asta numai că, mai târziu, când acești copii suferă eșecuri, și evoluție umană fără eșecuri nu credem că există, ei gândesc: “După toate astea, oamenii vor gândi că nu sunt inteligent.”

Și, își face loc tocmai ceea ce poate fi mai rău: copiii ”inteligenți” capătă o aversiune față de posibilitatea de a face greșeli. Acest aspect este grav pentru că poate duce la sustragerea de la învățat, domeniu susceptibil la eșecuri și, poate pune sub semnul întrebării chiar succesul în viață.

Dar, ”Greșelile fac să crească creierul” afirmă doamna dr. Jo Boaler, profesor de matematică la Universitatea Stanford.Thalamus

Conform profesorului Boaler, cel puțin talamusul (o mică parte a prozencefalului, partea anterioară a encefalului), poate crește semnificativ după perioadele de stimulare cognitivă implicată în comiterea erorilor.

Pentru îmbunătățirea performanțelor oricărei persoane, ceea ce contează este ca ea să aibă o mentalitate deschisă la critică.

“Când le dăm copiilor mesajul că greșelile sunt de folos, că oamenii de succes fac greșeli, putem  schimba întreaga lor traiectorie”, este de părere profesorul Boaler. “Puteți să spuneți copiilor că au realizat ceva fantastic, dar nu-i etichetați drept inteligenți” mai susține domnia sa.

Un scor de 100% la un test de verificare este prilej de bucurii pentru toată familia. Însă, psihologul Carol Dweck îi sfătuiește pe părinți ca atunci când copiii vin acasă și anunță un asemenea succes, alături de laudele necesare, să mai și tempereze euforia prin observații de genul:  “Îmi pare rău că nu ai primit și șansa de a învăța.”

Când, la vârste timpurii, oamenii evoluează bine, academic sau altfel și, drept urmare, sunt etichetați drept “inteligenți/deștepți” sau “înzestrați”, ajung să nu prea fie dispuși să se pună pe ei înșiși sub semnul întrebării.

Pentru că se plasează în “zona lor de confort” ei se sustrag de la greșeli dar astfel se opresc din dezvoltare.

(Zona de confort este starea psihologică în care o persoană se simte familiar, relaxat, “deține controlul” și resimte niveluri scăzute de anxietate și stres. Cantonarea în zona de confort implică un nivel de performanță constant.)

Această “înghețare în decor” poate persista și pe timpul maturității.

Conform psihologilor, tema inteligenței a generat două sisteme de abordare: unul bazat pe o mentalitate “fixistă” și unul bazat pe o mentalitate “de creștere”.

Primul consideră că oamenii, de la naștere, sunt sau nu inteligenți și acest dat nu mai suferă modificări pe durata vieții.

A doua viziune pornește de la premiza că oamenii devin inteligenți și informați prin practică.TomHanks

În cartea sa, din 2006, The New Psychology of Success (Noua psihologie a succesului), psihologul Carol Dweck descrie cele două mentalități subliniind că persoanele care acceptă “mentalitatea de creștere” sunt convinse că, pentru succes, au de lucrat din greu, în timp ce persoanele cu “mentalitatea fixă” cred că vor obține succesul ușor, datorită inteligenței.

Subtilitățile în modul în care ne lăudăm copiii influențează mentalitățile pe care ei le vor dezvolta mai târziu.

Elogierea inocentă a unui copil se poate corela și cu problema insidioasă a inegalității de sex în carierele pe care americanii le numesc cariere STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics).

Astfel, fetele sunt mai afectate de mentalitatea gândirii “fixiste” atunci când sunt considerate mai puțin bune, ca băieții, la matematică și științe.Iulia Hașdeu

În consecință, destul de frecvent, fetele evită științele și matematica, iar aversiunea față de greșeli diminuează și mai mult dorința lor de a studia aceste științe.

Mentalitatea “fixistă” mai duce la o consecință: când este vorba de excelență, în domeniul matematicii și științelor, numărul de doctoranzi de sex feminin reflectă perfect această mentalitate.

Pornind de la propriile noastre observații, subscriem părerii profesorului Jo Boaler că atitudinea față de matematică (și de fizică) ilustrează cel mai bine importanța cunoașterii și evitării mentalității “fixiste”.

Ideea existenței unor persoane cu “cap de matematician” sau care posedă o “genă matematică” este cauza principală pentru atât de mult nihilism față de matematică și pentru eșecul la matematică.

Atunci când copiii ajung la ideea că ei “nu sunt oamenii matematicii”, ei pornesc pe o traiectorie descendentă și opțiunile lor privind cariera se reduc imediat și în mod substanțial.

Se vorbește de  multe ori și de existența unui “zid” în matematică: unii elevi învață matematica, până când se lovesc de acest “zid” de la care pur și simplu nu mai pot ține pasul.

Acest “zid” poate fi trigonometria, poate fi calculul diferențial ș.a. dar, poate fi și o idee fixă, apărută prin sugestie sau autosugestie.

Contrar atitudinii față de alte științe, la matematică oamenii adoptă o atitudine guvernată de gândul “eu nu sunt bun la matematică“ în loc să-l înlocuiască cu gândul “am nevoie de mai multă practică”.

În încheiere, menționăm că mai există multe alte etichetări (“prost”, “neisprăvit”, “genial”, “leneș”, etc) care pot avea un efect devastator asupra evoluției de viitor a unui tânăr. Efectele acestea nu credem că mai este cazul să le abordăm.

  

Oricum, copiii noștri, ne oferă multe picături de fericire și acestea se vor înmulți, în mod sigur, dacă nu le vom atribui etichete.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. en.wikipedia.org/wiki/Jo_Boaler

2. en.wikipedia.org/wiki/Carol_Dweck

3. www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/etichetele-pot-fi-nocive-chiar-si-atunci-cand-sunt-pozitive-2137917

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.