30 Jun

Există două moduri de a citi dar, unul nu ne folosește la nimic!

„Nu citi precum copiii, ca să te distrezi, sau ca ambițioșii, pentru a fi mai instruit. Nu, citește ca să trăiești!”

Gustave Flaubert

 

Istoria cititului datează de la inventarea scrisului, în mileniul 4 Î.Hr, iar cărțile constituie cea mai puternică tehnologie inventată vreodată.

Homer, Shakespeare, Voltaire, Flaubert, Tolstoi, Hemingway etc.etc.. sunt  astăzi niște nume care nu reprezintă un corp viu, deci nu putem vorbi cu ei, nu îi putem atinge, cu toate acestea, prin cuvântul scris, gândurile lor ajung în mintea noastră. Este un fel de telepatie peste veacuri.

În același fel, Aristotel ne-a transmis logica lui, Kepler astronomia, Newton fizica, Darwin biologia etc.etc… pe care ni le putem însuși de la ei fără ca ei să le susțină în fața noastră.

Fără cărți nu am fi reușit niciodată să ieșim din chingile care ne-ar fi limitat spațiul și timpul. Fiecare nouă generație ar fi trebuit să reînvețe realitățile vieții, pentru ea însăși, fără să se poată baza prea mult pe trecut și nelăsând prea mult nici viitorului. Astfel, acumularea de noi cunoștințe ar fi tins spre zero.

Acest lucru este valabil la nivel general dar și la cel individual. În loc să ne petrecem viața imaginându-ne cum funcționează un anume ceva, de pildă creierul nostru, putem pur și simplu apela, prin intermediul cărților, la experiența cuiva care știe deja.

Dincolo de toate acestea, cititul în sine este o bucurie, este o sursă de inspirație și de conexiuni. Ceea ce citim influențează modul în care vedem lumea. Aici intră însă în discuție modul în care citim respectiv, mentalitatea noastră în calitate de cititori.

Cei mai mulți dintre noi învățăm să citim în școală și aproape în toată viața de tineri studioși citim fie pentru a memora fie pentru a critica, amândouă însă cu intenția de a alege între “corect” și „greșit” sau între „bine” și „rău”.

Când se folosește un manual, obiectivul este, în esență, pregătirea pentru examene. Chiar dacă nu se memorează cuvânt cu cuvânt, scopul este de a reține toate detaliile pentru a obține un rezultat bun. Orice altceva, în afară de asta, contează foarte puțin pentru rezultatul final.

În mod similar, atunci când cititorul analizează critic ceva, de exemplu o operă literară sau un eveniment istoric, scopul său este de a stabili ce este corect și ce este greșit și, prin urmare, să se asigure că tot ceea ce citește se potrivește într-o “cutie” predefinită.

La nivel școlar, toate acestea sunt oarecum în regulă dar, mai apoi, când citim în viața de după școală, acest tip de mentalitate devine păgubos.

Oamenii obișnuiți cu acest mod de a citi, dacă nu-și pot aminti sau reține tot ce citesc, consideră că cititul este pierdere de timp și acest lucru îi descurajează să mai citească.

Există, de asemenea, mulți oameni, și pe forumurile de pe Internet ei se pot întâlni din abundență, care citesc totul “printr-o lentilă critică” deși ei nu au alte soluții pentru cele criticate. Sunt atât de absorbiți în a găsi orice greșeală, cât de mică, în cele citite, încât pierd cu totul din vedere imaginea de ansamblu. Ei resping tot ce nu se aliniază cu modelul lor propriu despre realitate și uită să acorde atenție la ceea ce se află dincolo de alb sau negru, dincolo de da sau nu.

Însă, acest mod de a citi, cu gândul de a extrage ceea ce este corect și ce este greșit, limitează mult textul citit. Altfel spus, o experiență cu mai multe dimensiuni este “împachetată” în doar două dimensiuni.

În acest fel, se pare că, persoanele care sunt dispuse să citească doar cărți cu care sunt 100% de acord și conțin idei pe care merită să le rețină, rămân destul de repede fără opțiuni.

Cititul nu înseamnă salt la detalii ci unirea într-o perspectivă. Dar, unde este perspectiva? Dacă nu trebuie să ținem minte tot ce citim și nici să “purtăm o lentilă critică”, unde se află valoarea citirii?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie, în primul rând, să analizăm de ce citim? Motivul este foarte simplu: citim ca să aflăm.

Ar putea fi vorba de o comedie modernă sau un roman clasic rusesc, ar putea fi vorba despre ultima carte despre parapsihologie sau despre particulele elementare etc.etc… De fiecare dată, încercăm să ne plasăm în afara realității, astfel încât să putem prelua unele dintre cele ce ne spune textul citit.

În această situație, singurul filtru care merită să aibă valoare este cel care face distincție între ceea ce este relevant și ceea ce nu este.

Dacă folosim filtrarea bazată pe condiția “corect” sau „greșit”, stabilim niște limite deși, nu este exclus să existe o lecție, ceva de învățat, și în ceea ce este greșit. Sau, mai important, cine ne poate garanta că ceea ce presupunem că este corect sau greșit astăzi nu se va schimba în viitor și va trebui reajustat? (Poate cele mai multe exemple ni le pot oferi manualele de istorie.)

Este interesant că, atunci când recitim vreuna din cărțile preferate, găsim, în mod paradoxal, și idei pe care nu le-am sesizat la prima lectură. Explicația nu este greu de dat. Majoritatea cărților conțin multe idei care ni se pot revela abia după ce acumulăm noi experiențe de viață.

Mergând pe seama mentalității de a căuta numai ceea ce este „corect” sau „greșit”, oricui i s-a putut întâmpla ca, la un moment dat, să fi respins, poate chiar cu “aroganță”, un text despre care să fi crezut că nu îi aduce nimic nou sau că este lipsit de sens să fie citit. Cu mentalitatea mai nuanțată a căutătorului de lucruri relevante, este posibil să descoperim că și un asemenea text poate conține înțelepciuni profunde.

Esența cititului nu este de a memora sau de a critica. Esența este de a prelua și de a filtra textul citit cu mintea deschisă pentru a găsi lucrul potrivit în momentul potrivit, pentru a ne îmbunătăți și actualiza propriul model actual de realitate, mai degrabă decât să modelăm ceea ce citim pentru a încadra cele citite în realitate.

Frumusețea acestei mentalități este că, odată ce am decis că este în regulă și să nu fim de acord cu tot ceea ce citim și să putem trece peste ceea ce nu are sens, mintea noastră va filtra automat, fără vreun proces conștient, ceea ce este relevant.

Lectura nu este doar un hobby încântător. Dacă se face corect, este și o virtute. Te învață cum să trăiești și ce să faci; te învață cum să vezi.

Cufundarea în mintea câtorva dintre cei mai mari gânditori și povestitori, ne mută într-un tărâm al realității care, altfel, ar rămâne necunoscut pentru noi. Deseori terminăm o carte bună cu o nouă pereche de ochi și putem folosi acești ochi pentru a crea o lume mai bună în jurul nostru, dacă vrem să facem asta.

Fiecare cuvânt, fiecare propoziție și fiecare paragraf al unui text poate să aibă potențialul de a ne învăța ceva. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim selectivi cu privire la ceea ce citim sau că nu putem renunța la ceva ce nu ni se adresează. Înseamnă că, pentru ca un text să te „miște”, trebuie să fii dispus să fii „mișcat”.

Dacă ne aplecăm asupra unui text cu mintea deschisă, putem găsi multe idei noi și, atunci, vom capta cu adevărat bucuriile ce ni le oferă cele citite și vom avea parte de nenumărate picături de fericire.

Sau, după cum spune un personaj din romanul lui George R.R. Martin Dansul dragonilor , pe care l-am mai citat și altă dată:

“Un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri, a spus Jojen. Omul care nu citește niciodată nu trăiește decât una”.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

qz.com/1303124/there-are-two-ways-to-read-but-one-is-useless/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.