26 Sep

“Există o fisură în toate, așa intră lumina”

„Viitorul este ceva pe care cei mai mulţi îl iubesc abia după ce a devenit trecut.”

William Somerset Maugham

 

De ce fiecare an, dar mai ales 2020, este resimțit ca fiind mai rău decât cei trecuți?

În anul 2020 multă lume a devenit dependentă de veștile proaste și nu se poate opri din verificarea știrilor despre pandemie, despre ciocniri cu organele de ordine, despre protestele ce au loc, despre teoriile conspirației sau despre politică.

La fiecare 10 minute apare o nouă postare de acest gen pe diversele rețele de pe Internet. Drept consecință, oamenii în cauză nu pot să se concentreze pe nimic altceva pentru că tot timpul le stă capul la verificarea ultimelor actualizări.

Această manifestare își are rădăcinile în dezvoltarea evolutivă a omenirii. Poveștile înfricoșătoare și știrile despre pericol stârnesc anxietatea. Ele pun creierul în alertă, fapt care pentru strămoșii noștri hominizi a fost un avantaj pentru că i-a protejat de prădători și dezastre naturale.

Acum însă ne fac să “scormonim” la nesfârșit rețelele sociale și de știri pentru a fi la curent cu cele mai recente amenințări. Pentru că dorim să ne simțim pregătiți, devenim dependenți de actualizări și lumea ne pare mult mai rea decât a fost vreodată până acum.

O mulțime de tragedii care se întâmplă în lumea actuală ne țin lipiți de ecranele noastre. Pandemia a ucis aproape 1 milion de oameni în întreaga lume până în ultimele zile ale lui septembrie – și acest număr continuă să crească. În lume au avut loc o serie de incendii de pădure, uragane în Atlantic, roiuri de lăcuste în Africa de Est și o explozie chimică masivă care a distrus portul Beirut, a ucis cel puțin 190 de oameni și a provocat daune de până la 15 miliarde de dolari. Protestele împotriva brutalității poliției au adus milioane de oameni pe străzile din întreaga lume.

De parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, 2020 este, de asemenea, un an electoral în mai multe țări, printre care și țara noastră și știm cât de generatoare de dezbinări sunt asemenea evenimente.

Strămoșii noștri s-ar putea să nu fie de acord că 2020 este cel mai prost an înregistrat vreodată. Sigur, se întâmplă lucruri înspăimântătoare, dar multe dintre aceste lucruri s-au întâmplat și în trecut, inclusiv pandemia de gripă din 1918, în timpul căreia au murit 50 de milioane de oameni.

În plus, credința că civilizația este în declin este o tradiție la fel de veche ca civilizația însăși. De exemplu, în secolul al V-lea î.e.n. vechii greci se plângeau că democrația lor nu era ca pe vremuri. În zilele noastre, acest gen de credință a căpătat denumirea de „declinism” (convingerea că o societate sau instituție tinde spre declin) sau „prejudecata declinului”.

Pandemia a întunecat mult imaginea despre prezent și viitor dar și înainte de dezlănțuirea ei majoritatea românilor credeau deja că țara mergea la vale. Astfel, conform unui sondaj INSCOP, realizat în perioada 5 – 13 martie 2019, 72,8% dintre români considerau că direcția în care se îndreaptă România este greșită.

În cultura occidentală, potrivit cercetărilor dr. Carey Morewedge, profesor de marketing la Boston University, oamenii au tendința de a interpreta evenimentele prezente în mod negativ și tind să prefere trecutul pentru că amintirile noastre autobiografice sunt părtinitoare în sens pozitiv. Când ne gândim la trecut, avem tendința să ne amintim experiențele pozitive. Această manifestare se numește uneori „retrospecție roz” sau „favorizarea nostalgiei”.

„Îmi place mult să merg la jocuri de baseball și dacă mă gândesc bine, nu-mi amintesc vremurile în care echipa mea a pierdut”, spune Morewedge. „Judecăm trecutul numai după cele mai mari succese ale sale în schimb judecăm prezentul pe tot ce avem la dispoziție”.

Chiar și istoricii sau alți cronicari ai vremurilor au căzut adesea în capcana venerării unor versiuni irealist pozitive ale trecutului. Este suficient, cred, să ne amintim de Epoca de aur pe care am traversat-o în urmă cu câteva decenii pe care și acum o mai regretă unii.

În lumea psihologilor este unanim acceptat faptul că „consumul” excesiv de știri provoacă stres. Potrivit unui sondaj din 2017 al Asociației Psihologice Americane, respondenții care au ținut pasul cu ciclul de știri au raportat pierderea somnului, stres, anxietate, oboseală și alte simptome negative de sănătate mintală.

Același sondaj a constatat că până la 20% dintre americani își monitorizează în permanență fluxurile de pe rețelele sociale pentru actualizări, iar unul din 10 verifică știrile în fiecare oră.

Deși se pare că știrile de astăzi sunt mai șocante ca niciodată, nu este nimic nou în ideea că “consumul” de mass-media afectează în mod negativ percepția noastră asupra lumii.

De exemplu, în 1968 a început o anchetă ambițioasă la Școala de Comunicare Annenberg de la Universitatea din Pennsylvania. Studiul, condus de decanul școlii, George Gerbner, a găsit o corelație directă între timpul petrecut la televizor și probabilitatea ca privitorul să perceapă lumea ca fiind mai înspăimântătoare sau periculoasă, fenomen pe care l-a numit „sindromul răului mondial”.

Gerber a descoperit că telespectatorii care urmăresc emisiuni de televiziune violente consideră că violența este ceva obișnuit în realitate. Această constatare a fost conformă cu „teoria cultivării”, care a emis ipoteza că, cu cât oamenii urmăresc mai mult emisiunile TV, cu atât mai mult încep să creadă că televizorul reflectă realitatea și nu stilizări ale ei menite a produce efect dramatic, cum este în realitate.

Cercetările moderne au continuat să consolideze aceste idei. Legat de contextul actual, dr. Mesfin Awoke Bekalu, cercetător la Harvard University, ne avertizează să nu confundăm efectele rețelelor sociale cu cercetările anterioare asupra „consumului” de televiziune.

Spre deosebire de vizionarea televiziunii, care este o activitate pasivă, angajarea pe social media necesită participare activă, ceea ce înseamnă că studierea efectelor sale este mult mai complicată.

În sens pozitiv, rețelele sociale pot oferi utilizatorilor săi sprijin emoțional și social, pe care unii utilizatori l-au găsit indispensabil în timpul pandemiei. Dar rețelele sociale ne pot determina, de asemenea, să experimentăm „efectul de deplasare”, un fenomen în care activitatea mintală ia locul unei nevoi fizice umane.

„Rețelele de socializare deplasează interacțiunile sociale din viața reală, cum ar fi interacțiunile sociale cu persoane sau comunicarea familială”, spune Bekalu. „Schimbă chiar și activitățile de promovare a sănătății, cum ar fi exercițiul fizic și somnul.”

“Consumul” de rețele sociale poate deveni un ciclu de dependență și poate expune la unele capcane psihologice. Oamenii cărora pur și simplu le este frică „să lipsească” din rețea pot ajunge la o formă de oboseală ce duce la „epuizare digitală”.

„Pentru tineri, comparația socială ascendentă poate deveni o problemă”, spune Bekalu. „Tinerii se angajează adesea să se compare cu ceilalți, ceea ce duce foarte des la sentimente de inadecvare și stima de sine scăzută”.

Dar mai important decât timpul petrecut pe rețelele sociale este modul în care utilizatorii își petrec acel timp. Angajarea activă în conversații pozitive cu prietenii și membrii familiei poate îmbunătăți starea psihologică generală a cuiva.

În schimb, „pândirea” sau căutarea actualizărilor postate de prieteni sau străini fără angajarea în conversații, tinde să aibă efecte psihologice negative.

„Trebuie să fim atenți la tipul de rețea socială în care ne aflăm, cu cine comunicăm și ce tipuri de conținut consumăm”, avertizează Bekalu. „Rețelele sociale ne pot face să percepem prezentul ca fiind mai rău decât trecutul, dar acest lucru nu este adevărat pentru toată lumea.”

Pentru a obține controlul asupra “favorizării nostalgiei”, să luăm o imagine mai realistă a istoriei și s-o comparăm cu prezentul. Pandemia este înspăimântătoare, dar cel puțin nu suntem niște țărani medievali care se confruntă cu ciuma bubonică la fiecare colț fără să știe ce se întâmplă.

Prezentul ne înfățișează o serie de progrese în plan social și științific, iar echipele de cercetare din întreaga lume lucrează la vaccinuri împotriva COVID-19, un demers care nu ar fi fost posibil acum o sută de ani.

Și dacă nu am reușit să Vă îndepărtez gândul că acest an este cel mai întunecat, meditați la laitmotivul “Există o fisură în toate lucrurile, Aşa poate pătrunde lumina” din cântecul  Imn (“Anthem”) al lui Leonard Cohen (a fost un celebru poet, cântăreț și romancier canadian).

Sper că lumina va pătrunde și prin întunecimea anului 2020 și Vă va aduce până la urmă multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.nationalgeographic.com/science/2020/09/why-2020-feels-like-the-worst-year-ever/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.youtube.com/watch?v=6wRYjtvIYK0)

6 thoughts on ““Există o fisură în toate, așa intră lumina”

  1. Domnule profesor Eilender, vă mulțumesc pentru interesantele idei ce se desprind din textul redactat de dumneavoastră, prezentate în cele de mai sus (26 sep).
    Vă rog să-mi permiteți câteva gânduri…
    Din limitata experiență de viață pe care o am, pot spune că doar cunoașterea nu are limite. Cu siguranță la această concluzie au ajuns și alții înaintea mea.
    De pildă, titlul: „Există o fisură în toate, așa intră lumina“, m-a dus cu gândul la alegoria peșterii lui Platon.
    Dacă sunt corect informat, Platon sugera în alegoria sa că, așa-zisele evenimente „adevărate“, sunt de fapt doar niște umbre ale realității. Ceea ce credem că este real este, până la urmă, doar un joc al umbrelor din lumea noastră interioară specială și unică. Realitatea trece prin filtrul complex al înțelegerii fiecărei ființe umane, înțelegere ce depinde nu numai de numărul de informații reale la care are acces ci și de modul de interpretare (percepție) determinat de experiența de viață diferită și unică a fiecăruia dintre noi.
    Se cunoaște faptul că, în general, o informație ajunge la beneficiarul ei după ce a fost „tunsă, frezată și periată“ după gustul clientului care plătește și nicidecum după gustul frizerului (informatorului). Astfel informația finală este o sinteză „coafată“ numai după gustul și înțelegerea clientului. La fel este și cu „tortul“ făcut după gustul consumatorului și nicidecum al cofetarului.
    Dacă conștientizăm faptul că oricum trăim, de fapt, în minciună din cauza informațiilor limitate la care avem acces, prin diversele îngrădiri impuse de actele normative ca, de pildă, legea secretului de stat, avem clar pe ecran doar jocul umbrelor din peștera lui Platon.
    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Petru Creția, numit de Noica „întâiul om de cultură al țării“, afirma că, citez: „omul este o ființă complexă și că sufletul lui cel mai adânc este un amestec de lumini și umbre, de puteri și de nevolnicii, de avânturi și de stagnări.“
    „Omul este o ființă complicată și ambiguă, dar nu indescifrabilă“ sublinia același autor.
    „Prea mulți caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ți mai găsești reperele în noianul acesta de informații și de ispite care par a spune totul despre noi și a ne da toate soluțiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înșine ceea ce ar face ca relația noastră cu lumea să devină, dacă nu mai ușoară, cel puțin mai limpede?“ se întreba Petru Creția.
    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Ca un colecționar de opinii cu o oarecare vechime, am reținut și faptul că: „Trebuie să fim atenți la tipul de rețea socială în care ne aflăm, cu cine comunicăm și ce tipuri de conținut consumăm”, avertizează Bekalu. „Rețelele sociale ne pot face să percepem prezentul ca fiind mai rău decât trecutul, dar acest lucru nu este adevărat pentru toată lumea.”
    Mă întreb: „O fi oare mai bine să ai vârsta și puterea din prezent sau puterea și vârsta de acum 50 de ani, de pildă ? Poate puterea vârstei de atunci și știința de acum. De la caz la caz și de la tabletă la tabletă.“
    CONTINUARE MAI JOS.

  4. În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărît – așa cum ne povestește Homer – să cucerească cetatea printr-un vicleșug. Sub pretextul unei ofrande religioase, grecii au construit un uriaș cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunși cinci sute de soldați; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în oraș. În puterea nopții, ostașii greci au ieșit din ascunzătoare, au deschis poarta cetății și astfel Troia a fost cucerită printr-o stratagem devenită celebră de-a lungul veacurilor și cunoscută sub denumirea de „calul troian“.
    Această expresie caracterizează pe acela care folosește un șiretlic (de genul: „i-am tras-o!“) spre a se furișa în tabăra adversă, indică pe dușmanul travestit în binefăcător.
    În contextul celor prezentate mai sus, campania electorală, după opinia mea, este de fapt introducerea în capul fiecărui alegător a unui modern cal troian cu numele de: „Program de guvernare.“
    CONTINUARE MAI JOS.

  5. Ajungem în final la un citat ce aparține lui Otto von Bismarck care ne aduce în actualitatea zilei de mâine duminică 27 septembrie: „Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri.“
    Se povestește că deviza cancelarului german Otto von Bismarck (1815-1898) era: „forța merge înaintea dreptului.“ În anul 1862, când Wilhelm I l-a numit prim-ministru interimar, s-a adresat Parlamentului astfel: „Nu prin discursuri sau prin decizii ale majorității vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre, ci prin foc și sabie!“
    Trăia și Bismarck în peștera lui Platon ? Poate… Așa, cel puțin, ne face să înțelegem ceea ce ne povestește istoria scrisă și rescrisă de la sistem la sistem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.