28 Oct

Feriți-vă de sindromul “falsei speranțe”!

“Speranța este bună ca masă de dimineață, dar ca masă de seară este foarte proastă.”

Francis Bacon

Trebuie să precizez că, în cele ce urmează, nu va fi vorba de sindromul care a afectat vreo douăzeci de milioane de români în decembrie 1989.

Multe din „producțiile” de pe acest blog au avut ca punct de pornire propriile mele nedumeriri sau dileme. Pus în fața unei asemenea dileme, am ajuns să scriu și rândurile de față.

Până acum am fost ferm convins că îndemnul către învățăceii mei, de a-și fixa țeluri înalte în viață, a fost corect. Mă sprijineau în acest sens inclusiv unele mesaje motivaționale de genul:  Țintește luna. Chiar dacă ratezi, vei rămâne printre stele!” (“Shoot for the moon and if you miss you will still be among the stars.” — Les Brown)

Am ajuns însă într-o situație dilematică când am citit despre sindromul “falsei speranțe”. Mi-am pus atunci întrebarea dacă nu cumva îndemnul meu către cei tineri îi poate conduce către consumul în van de timp, energie și încredere în sine, fixându-și, iar și iar, “țeluri înalte” intangibile?

De obicei începuturile de an sunt momentele când luăm decizii importante și stabilim obiectivele pe care dorim să le atingem privind dezvoltarea personală (fizică, fiziologică, sentimentală, profesională etc.).

De multe ori, promisiunea de a o lua de la capăt din ianuarie ne oferă speranța de a încerca să devenim propriile noastre versiuni mai bune. Cu toate acestea, cam un sfert dintre cei care au luat asemenea decizii “se dezumflă” în foarte scurt timp.

Nu ar fi o problemă reluarea de la capăt, dacă persoanele în cauză ar fi conștiente că nu e nimic rău dacă obiectivele se ajustează din mers: în fond e mult mai bine decât ratarea lor.

Dar, din păcate, există mulți oameni care iau aceleași decizii în mod repetat, an de an, dar nu le respectă.

Pentru această tendință se pare că există o explicație științifică. Cercetătorii din domeniul științelor sociale și psihologiei au numit-o “Sindromul Falsei Speranțe”.

Dr. Janet Polivy, psiholog la Universitatea din Toronto, a studiat mai amănunțit acest sindrom, care privește persoanele care urmăresc realizarea unor obiective majore pentru viața lor, obiective ce implică schimbări importante.

De ce încercăm uneori să facem schimbări în viața noastră? Evident, pentru că așteptăm lucruri bune ca rezultat al schimbării!

De exemplu, vrem să slăbim deoarece credem că, dacă cântărim mai puțin vom deveni mult mai atractivi pentru ceilalți, mai sănătoși și probabil vom realiza mai bine și alte obiective.

În general, ne așteptăm ca schimbarea pe care o dorim ne va aduce admirație sau apreciere de la alții precum și beneficii interne cum ar fi, mândria, încrederea, îmbunătățirea sănătății etc.

O schimbare, pe care mulți o urmăresc, este renunțarea la fumat și aleg să facă acest lucru, în mod repetat, în ciuda ratelor ridicate de recădere în acest obicei.

Unele schimbări sunt percepute ca fiind relativ ușor de realizat (de ex schimbarea culorii părului sau a coafurii), în timp ce altele sunt văzute ca fiind mai dificil de realizat (de exemplu renunțarea la consumul de droguri).

Este desigur mai probabil ca cineva să se angajeze într-o schimbare despre care se crede că este nu numai posibilă, ci și ușor de realizat decât una văzută ca fiind dificilă. De asemenea, indivizii se hotărăsc să urmeze eforturile de autoschimbare pe care le consideră aducătoare de recompense.

De multe ori însă, ca rezultat al faptului că obiectivele stabilite, dacă se ating, par să îmbunătățească considerabil viața, cei în cauză iau decizii exagerat de ambițioase ce nu mai sunt fezabile.

Dr. Janet Polivy, spune că uneori obiceiurile pe care încercăm să le remediem sunt întărite intrinsec. De exemplu, este dificil să înlături complet zahărul din alimentație când și o simplă brioșă eliberează endorfine (alături de serotonină și dopamină, sunt neurotransmițători care induc starea de bine). În consecință, sunt mai multe șanse să continuăm să mâncăm zahăr, decât să îl eliminăm din dieta noastră.

De ce oamenii persistă în încercarea de a realiza unele lucruri, în ciuda eșecului repetat?

1.O primă cauză ar fi că acele lucruri sunt adesea percepute ca fiind nerealist de ușor și de repede de realizat.

La apariția așteptărilor nerealiste pot contribui esențial și promisiunile umflate ale programelor, vehiculate în spațiul public, destinate realizării schimbărilor urmărite.

Grupuri, indivizi, produse, cărți și alte surse oferă ajutor oamenilor în vederea atingerii unor obiective care adesea nu fac decât să se joace cu fanteziile celor interesați, promițându-le schimbări enorme, fără efort și rapid sau, dobândirea de beneficii materiale extraordinare, în ciuda faptului că puțini le vor obține vreodată.

În lista de exemple pe care aș putea să o dau, pe primul loc s-ar situa programele și produsele pentru slăbire dar nu ar trebui să omitem din listă nici programele de tip MLM (Multi Level Marketing).

2.O altă cauză își are sursa în individul însuși. Oamenii tind să supraestimeze probabilitatea de îndeplinire a obiectivelor pe care și le propun pentru că se concentrează mai mult asupra scenariilor viitoare decât asupra trecutului relevant, care ar putea să le ofere experiențe utile pentru generarea predicțiilor.

3.Oamenii persistă în încercarea de a realiza unele lucruri, în ciuda eșecului repetat și pentru că angajarea în încercările de autoschimbare induce sentimente de control și optimism sentimente care înlocuiesc lecțiile experiențelor „amare” anterioare.

Unele obiective urmărite sunt fezabile, dar trebuie să învățăm să le distingem pe cele realiste de cele nerealiste.

Încrederea în sine poate fi utilă atunci când rezultatul vizat poate fi obținut dar autoîncrederea exagerată sporește speranța falsă și determină creșterea așteptărilor de succes și, în cele din urmă, mizeria înfrângerii.

În momentul în care se iau decizii privind un program de autoschimbare, trebuie să se facă o evaluare realistă a gradului de dificultate pentru fiecare etapă din cadrul programului cât și a beneficiilor care vor rezulta, dacă scopul este atins.

Pe scurt, sindromul „falsei speranțe” se datorește stabilirii nerealiste a obiectivelor, evaluării inadecvate a dificultăților ce apar în calea realizării lor și abilităților slabe de corectare a lor “din mers”.

Mai trebuie spus că, atunci când apare, sindromul contribuie la apariția unei spirale a diminuării stimei de sine și agravează starea de spirit negativă a persoanei atinse.

Dilema mea, enunțată la început, cred că își are rezolvarea în îndemnul la echilibru: țintiți cât mai sus dar nu neglijați „frecările cu aerul” și „vânturile potrivnice”!

În final, cred că persoanele echilibrate nu au a se teme de sindromul ”falsei speranțe” și prin urmare vor beneficia de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.theguardian.com/commentisfree/2016/jan/08/false-hope-syndrome-why-we-quit-new-years-resolutions-this-weekend

2.www.nature.com/ijo/journal/v25/n1s/pdf/0801705a.pdf?origin=publication_detail

3.www.washingtonpost.com/national/health-science/does-false-hope-syndrome-make-it-hard-to-lose-weight/2017/03/17/cbb7a038-ea30-11e6-80c2-30e57e57e05d_story.html?utm_term=.b8bbf2ad9cc9

4.rationalwiki.org/wiki/False_hope

5. www.paceandpower.co.za/index.php/articles-mainmenu-2/94-fatloss/761-false-hope-syndrome

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *