07 Mar

Greu de crezut dar plictiseala poate fi un agent al schimbării și al progresului

Nu este o metaforă când spui că viața fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea.”

Arthur Schopenhauer

 

Ce este, mai exact, plictiseala? Una din primele definiții ale plictiselii a fost dată în anul 1903 de psihologul german Theodor Lipps: „Plictiseala este un sentiment neplăcut care izvorăște dintr-un conflict între nevoia unei activități mentale intense și lipsa stimulării pentru aceasta sau incapacitatea de a fi stârnit interesul.”

În  anul 2003 John Eastwood, profesor la Departmentul de Psihologie al York University, Toronto, Canada, arăta că a fi plictisit înseamnă „a tânji după activitate, fără a ști exact după ce anume și fără a încerca să cauți în jur soluții pentru a ieși din impas”.

Conform cercetărilor sale plictiseala poate fi privită ca o stare mentală de a nu găsi un rost, stare ce se conturează când nu reușim să fim atenți la gândurile și sentimentele noastre și nici la stimulii exteriori – elemente necesare pentru a lua parte la o activitate care să ne satisfacă nevoia de a fi antrenați.

Plictiseala este privită adesea ca o trăire frivolă – a fi plictisit înseamnă, în accepțiunea comună, a pierde vremea „aiurea”, în căutarea a ceva interesant de făcut sau a te lupta neputincios cu o activitate care nu-ți face deloc plăcere. Este o stare profund neplăcută de excitare nesatisfăcută: excitația noastră nu poate fi îndeplinită sau îndreptată din motive care pot fi interne – adesea o lipsă de imaginație, motivație sau concentrare – sau externe, cum ar fi absența stimulilor sau oportunităților de mediu.

Plictiseala este indusă sau sporită de lipsa controlului sau a libertății, motiv pentru care este atât de frecventă la copii și adolescenți, cărora le lipsesc resursele, experiența și disciplina pentru a-și atenua plictiseala.

Dacă analizăm cu atenție anatomia plictiselii putem răspunde de exemplu la întrebarea de ce este atât de neplăcut să fim blocați într-un aeroport așteptând îmbarcarea, în timp ce zborul nostru este din ce în ce mai întârziat?

Ne aflăm într-o stare de excitație ridicată deoarece anticipăm sosirea iminentă (la destinație) într-un mediu inedit și stimulant. Chiar dacă există o mulțime de magazine, ecrane și reviste în jurul nostru, nu prea suntem interesați de ele și ele servesc doar pentru a ne accentua plictiseala. Starea noastră este înrăutățită de faptul că situația este în afara controlului nostru, este imprevizibilă (zborul ar putea fi amânat în continuare sau chiar anulat) și inevitabilă. Pe măsură ce verificăm și re-verificăm monitorul, devenim dureros de conștienți de toți acești factori și de alții. Și astfel, iată-ne prinși în tranzit, într-o stare ridicată de excitare, în care nu putem nici să ne angajăm și din care nu putem nici să evadăm.

Dacă trebuie să prindem neapărat zborul, poate pentru că de el depinde traiul nostru sau dragostea vieții noastre, ne vom simți mai puțin plictisiți (deși mai anxioși și enervați) decât dacă zborul este rezultatul opțiunii între a călători sau a ședea acasă.

Pe baza acestui exemplu se poate afirma că plictiseala este invers proporțională cu nevoia sau necesitatea percepută.

De ce plictiseala este atât de neplăcută? Filosoful german Arthur Schopenhauer susținea că, dacă viața ar fi în mod intrinsec semnificativă sau plină de importanță, nu ar putea exista plictiseală. Altfel spus, plictiseala este o dovadă a lipsei de sens a vieții, deschizând obloanele asupra unor sentimente foarte incomode pe care, în mod normal, le blocăm cu o avalanșă de activități sau cu sentimente opuse.

Aceasta este esența apărării maniacale, care constă în împiedicarea sentimentelor de neputință și disperare să pătrundă în mintea conștientă, ocupând-o cu sentimente opuse de euforie, activitate oportună și control omnipotent sau, în lipsa tuturor acestora, niciun sentiment.

Majoritatea angajamentelor umane se poate explica prin prisma ideii că plictiseala nu poate dăinui. Ceva trebuie să se întâmple, din păcate chiar război sau pandemie cum este cea actuală cu COVID-19.

Persoanele care suferă de plictiseală cronică prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme psihologice precum depresia, supraalimentarea și consumul de alcool sau/și de droguri.

Un studiu a descoperit că, atunci când s-au confruntat cu plictiseala într-un cadru experimental, multe persoane au preferat să-și ofere șocuri electrice neplăcute pur și simplu pentru a-și distrage atenția de la propriile gânduri sau lipsa acestora.

În lumea reală, cheltuim resurse considerabile pentru combaterea plictiselii. Valoarea pieței mondiale de divertisment și mass-media va ajunge până în 2023 la 206 miliarde de dolari, iar animatorii și sportivii beneficiază de niveluri ridicate de salariu și statut.

Progresele tehnologice din ultimii ani au pus o infinitate de forme de divertisment la îndemâna noastră dar, într-un fel, acest lucru doar a înrăutățit lucrurile, îndepărtându-ne de prezent. În loc să ne simțim satisfăcuți și mulțumiți, suntem desensibilizați și avem nevoie de stimulare din ce în ce mai mare de exemplu filme cu din ce în ce mai mult război, din ce în ce mai mult sânge și din ce în ce mai multe ruine.

Există însă și o veste bună: plictiseala poate îmbrăca și aspecte pozitive. Plictiseala poate fi modul de a ne spune nouă înșine că nu ne petrecem timpul atât de bine cum am putea, că ar trebui să facem ceva mai plăcut, mai util sau mai satisfăcător. Din acest punct de vedere, plictiseala este un agent al schimbării și al progresului, un motor al ambiției.

Pornind de aici, chiar dacă suntem unul dintre acei oameni rari care se simt împliniți, merită să cultivăm un anumit grad de plictiseală, în măsura în care ea ne oferă condițiile prealabile de a ne adânci mai profund în noi înșine, de a ne reconecta cu ritmurile naturii și de a începe și de a finaliza lucrări concentrate, lungi și dificile.

Legat de asta, cunoscutul filosof britanic Bertrand Russell arăta în cartea sa “În căutarea fericirii” (1930):

O generație care nu poate suporta plictiseala va fi o generație de bărbați mici, de bărbați rupți în mod nejustificat de procesele lente ale naturii, de bărbați în care fiecare impuls vital se șterge încet, de parcă ar fi fost flori tăiate puse într-o vază.”

Desigur, nu toată lumea este un Bertrand Russell. Cum am putea noi, simpli muritori, să ne descurcăm cel mai bine cu plictiseala?

Fiind o conștientizare a excitației nesatisfăcute, putem minimaliza plictiseala prin: evitarea situațiilor asupra cărora avem control puțin; eliminarea distragerilor atenției; găsirea unor motivații pentru noi înșine; micșorarea așteptărilor de la cele ce urmează a ni se întâmpla; punerea lucrurilor în perspectiva lor corectă (realizând cât de norocoși suntem cu adevărat); ș.a.m.d.

Mai degrabă decât să lupți constant împotriva plictiselii, este mai ușor și mult mai productiv să o accepți. Dacă plictiseala este o fereastră către natura fundamentală a realității și condiției umane, atunci lupta cu plictiseala ar însemna să acoperi această fereastră cu perdelele. Dar nu trebuie să uiți că cu cât noaptea este mai neagră cu atât stelele strălucesc mai mult.

Așadar, în loc să lupți împotriva plictiselii, fii de acord cu ea, ia-o în considerare, creează ceva din ea. Pe scurt, fii tu, iubite cititorule, mai puțin plictisitor și vei fi beneficiarul multor picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.aeon.co/ideas/boredom-is-but-a-window-to-a-sunny-day-beyond-the-gloom?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.revistacariere.ro/inspiratie/cum-sa/exista-5-tipuri-de-plictiseala-tu-la-care-te-incadrezi/

3.www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4330241/

4.www.romedic.ro/de-ce-ne-plictisim-0P32722

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.