24 Oct

”În țara-n care m-am născut…”

„Copiii tăi au nevoie cel mai mult să-i iubești pentru ceea ce sunt, nu să-ți dedici tot timpul pentru a-i corecta.”

Bill Ayers

 

Parafraza din titlu ar putea continua cu descrierea modului în care “umblă câinii cu covrigii în coadă” sau dimpotrivă ar putea continua cu înșirarea deosebirilor față de realitățile vieții de pe alte meridiane. Dar cele ce urmează nu se referă la niciuna din aceste variante ci la amprenta pe care și-o pune cultura țării pe opțiunile educative ale părinților.

Organizația internațională Hofstede Insights, consideră că șase sunt dimensiunile care definesc cultura unei țări.

 Indicele distanţei faţă de putere (PDI): gradul în care oamenii din cultura respectivă percep inegalitatea socială, măsura în care se aşteaptă şi acceptă ca puterea să fie distribuită inegal.

Individualism vs. Colectivism (IDV) – se referă la măsura în care o cultură reflectă poziţia şi rolul individului sau a grupului, respectiv încurajează independenţa şi libertatea individului faţă de grupul căruia îi aparţine, raportate la interesele personale sau interesele celorlalţi (eu-eu, eu-noi).

Masculinitate vs. Feminitate (MAS) – preferinţa pentru competitivitate şi promovare (masculinitate) în detrimentul cooperării şi armoniei (feminitate) sau invers.

Indicele de evitare a incertitudinii (UAI) – este legat de uşurinţa şi felul în care cultura face faţă noului, schimbării, necunoscutului, incertitudinii şi modului de asumare a riscurilor.

Orientare pe termen lung vs. pe termen scurt (LTO) – este legată de perioada de timp pentru care oamenii îşi fac planuri şi aşteaptă rezultate şi măsura în care percep costul de oportunitate a prezentului faţă de viitor.

Indulgență vs. Restricție (IVR) – indulgența este specifică unei societăți care permite cu ușurință satisfacerea nevoilor umane de bază și naturale legate de bucuria de viață și de distracție. Restricția este specifică unei societăți care suprimă satisfacerea nevoilor și o reglementează prin intermediul unor norme sociale stricte.

Iată cum arată acești indici pentru țara noastră și pentru alte câteva țări:

România Ungaria South Africa

 

SUA Rusia Coreea de Sud Italia Olanda Mexic Chile
PDI 90 46 49 40 93 60 50 38 81 63
IDV 30 80 65 91 39 18 76 80 30 23
MAS 42 88 63 62 36 39 70 14 69 28
UAI 90 82 49 46 95 85 75 53 82 86
LTO 52 58 34 26 81 100 61 67 24 31
IVR 20 31 63 68 20 29 30 68 97 68

Încă de pe vremea Greciei antice se putea vorbi de diferențe notabile între populațiile anumitor zone ale ei. În secolul al V-lea, istoricul grec Tucidide a pus în contrast autocontrolul și stoicismul spartanilor cu indulgența și spiritul democratic al cetățenilor Atenei.

Educația în Sparta era condusă de stat și se concentra mai mult pe abilitățile și viața militară. Educația în Atena era privată și se concentra în principal pe filosofie, arte și științe.

Astăzi, comportamentele și caracteristicile unice par înrădăcinate în anumite culturi. Copiii din țări precum Coreea de Sud și Rusia sunt mai ascultători, rușii rareori zâmbesc în public, în timp ce copiii americani tind să fie mai auto-îngăduitori; italienii gesticulează mult când vorbesc iar copiii olandezi sunt mai maleabili și mai puțin agitați.

Psihologii Samuel Putnam, profesor la Bowdoin College din Maine, Massachusetts, și Masha A. Gartstein, profesor la Washington State University  au fost fascinați de aceste diferențe, de modul în care acestea se conturează și de modul în care sunt transmise de la o generație la alta și au scris cartea “Toddlers, Parents and Culture” (2018).

Cartea explorează modul în care valorile unei societăți influențează opțiunile educative ale părinților și modul în care aceste opțiuni, la rândul lor, influențează evoluția copiilor.

Deși cu siguranță contează și genetica, modul în care te comporți nu este determinat genetic.

În 2005 Robert McCrae, psiholog la National Institute of Aging (Institutul Național de Gerontologie), din Bethesda, Maryland, și colegii săi au reușit să documenteze diferențe pronunțate în personalitățile oamenilor care trăiesc în diferite părți ale lumii.

De exemplu, adulții din culturile europene au tendința de a fi mai expuși și mai deschiși la experiențe noi decât cei din culturile asiatice iar în Europa, oamenii din nordul ei sunt mai conștiincioși decât colegii lor din Europa de Sud.

Profesorii Putnam și Gartstein au lucrat cu colegi din 14 țări diferite pentru a efectua cercetarea la care se referă cartea lor. Scopul urmărit a fost explorarea modului în care valorile ample ale societății influențează felul în care părinții își cresc copiii. Au studiat apoi modul în care aceste diferite stiluri de parenting au modelat comportamentul și personalitatea copiilor.

Au făcut acest lucru în primul rând administrând chestionare părinților, cerându-le să descrie rutina zilnică, speranțele pe care și le pun în copiii lor și metodele de a-i disciplina pe aceștia. În final, i-au rugat pe părinți să detalieze comportamentele copiilor lor.

Cei doi profesori au ajuns la concluzia clară că valorile culturale sunt relativ durabile și par să aibă un efect asupra dezvoltării copiilor în timp.

Dintre aceste valori culturale mai largi, cea mai puternică amprentă pe educarea copiilor se pare că și-o pun individualismul vs. colectivism.

În unele societăți, cum ar fi cea americană și cea olandeză, oamenii sunt conduși în mare parte de activitățile care îi avantajează. Ei caută recunoașterea personală și metode prin care să își sporească propriul statut social sau financiar.

În societățile mai colectiviste, cum ar fi Coreea de Sud și Chile, o valoare ridicată este acordată bunăstării grupului mai mare, cel al familiei, al celor de la locul de muncă sau al țării lor.

Psihologii au constatat că modul în care părinții își disciplinează copiii este puternic influențat de aceste valori sociale și probabil servește la perpetuarea acestor valori de la o generație la alta.

De exemplu, în comparație cu părinții din culturile individualiste, părinții din societățile mai colectiviste sunt mult mai predispuși, atunci când își dojenesc copiii, să îi îndrume să „se gândească” la comportamentul lor nepotrivit și la modul în care ar putea avea un impact negativ asupra celor din jur.

Acest lucru pare să promoveze armonia grupului și să pregătească un copil să prospere într-o societate colectivistă. În același timp, dacă i se spune în permanență să se gândească la modul în care acțiunile sale îi influențează pe ceilalți, posibilitatea de a simți anxietate, vinovăție și rușine crește.

Ca o confirmare a acestui lucru cercetătorii, au constatat că într-adevăr copiii din culturile colectiviste tind să ajungă la niveluri mai ridicate de tristețe, frică și disconfort decât copiii care cresc în societăți individualiste.

Al doilea set de valori pe care l-au considerat important și l-au studiat profesorii Putnam și Gartstein a fost indulgența versus restricția.

Unele culturi, precum cele din SUA, Mexic și Chile, tind să permită și să promoveze autosatisfacerea. Altele – cum ar fi cele din Coreea de Sud, Belgia și Rusia – încurajează reținerea în fața tentațiilor.

În special, părinții din societățile indulgente tind să sublinieze importanța dezvoltării stimei de sine și a independenței. Copiii lor trebuie să se distreze singuri și să adoarmă singuri. Adesea, atunci când un copil se comportă greșit, părinții îi sugerează modalități prin care el sau ea poate să încerce să corecteze greșelile.

Copiii primesc astfel, de la acest tip de tratament, mesajul că ei sunt cei care controlează fericirea și că ar trebui să poată să-și remedieze propriile greșeli. În același timp, acești copii, este mai probabil să caute impulsiv recompense imediate – fie că este vorba de a mânca bomboane înainte de cină fie de a lua o jucărie de pe un raft la un magazin – înainte de a obține permisiunea.

În schimb, în societățile care acordă prioritate restricției/reținerii, părinții sunt mai predispuși să strige sau să înjure atunci când își disciplinează copiii lucru care i-ar putea face pe copii mai ascultători dar, de asemenea, i-ar putea determina să fie mai puțin optimiști și mai puțin susceptibili să se bucure de viață.

În general părinții doresc să își pregătească cât mai bine copiii pentru lumea în care probabil vor trăi însă ceea ce funcționează într-o cultură ar putea să nu funcționeze neapărat bine în alta.

Este însă de remarcat că pe măsură ce lumea noastră devine mai interconectată, această diversitate a abordărilor parentale se poate diminua.

De fapt, în ultimii 50 de ani majoritatea țărilor au devenit mai individualiste fenomen mai pronunțat în țările care au cunoscut cea mai mare dezvoltare economică.

Cu toate acestea, există încă o diferență uriașă între stilurile parentale și evoluția copilăriei în diferitele culturi.

Nutresc speranța că parentingul specific culturii de pe meleagurile noastre îi face fericiți pe copii și îi îndreaptă spre o viață de adult echilibrată, umplută cu multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/how-where-you-re-born-influences-the-person-you-become

2.www.hofstede-insights.com/product/compare-countries/

3.economie-si-afaceri-internationale.blogspot.com/2011/12/dimensiunile-culturale-hofstede.html

9 thoughts on “”În țara-n care m-am născut…”

  1. Domnule profesor Eilender, vă mulțumesc pentru interesantele opinii prezentate în textul de mai sus. Am avut din nou bucuria să întâlnesc o serie de idei valoroase pe care le voi păstra cu plăcere în colecția mea.

    Filosoful Emerson zicea: „Orice om pe care îl întâlnesc îmi este superior într-un fel oarecare. De aceea învăț pe lângă dânsul“.

    În sensul celor de mai sus, mă bucur să-mi oferți din nou ocazia de a învăța din interesantele dumneavoastră puncte de vedere. De pildă, găsesc ca foarte adevărată afirmația dumneavoastră, citez: „În general părinții doresc să își pregătească cât mai bine copiii pentru lumea în care probabil vor trăi însă ceea ce funcționează într-o cultură ar putea să nu funcționeze neapărat bine în alta.”

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Diferitele stiluri de a face educație (parenting) sau, vă citez: „modul în care valorile unei societăți influențează opțiunile educative ale părinților și modul în care aceste opțiuni, la rândul lor, influențează evoluția copiilor“ se poate observa și prin raportul de compatibilitate între ființele umane indiferent de meridian. De pildă, confruntările culturale la nivel mondial demonstrează cât este de profundă influența mediului familial, social și cultural asupra dezvoltării armonioase a tinerei generații.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Se știe, de exemplu, că poporului condus de Moșe a uitat într-un minut de promisiunile, din nefericire, fără acoperire făcute și a dansat în jurul idolului de aur. Unul dintre idolii cei mai venerați ai Egiptului era boul Apis. De aceea poporul a cerut un vițel de aur. Nu a fost ușor să scoți poporul din Egipt, dar, după cum vedem, este la fel de greu, chiar și astăzi, să scoți Egiptul din gândurile ascunse ale poporului sau ale popoarelor de pretutindeni. De aici a început, de fapt, pandemia minciunii globale ce a făcut ca Moșe să recurgă la gestul frustrării supreme ce a condus la sfărâmarea tablelor de piatră pe care însuși Tatăl scrisese perceptele morale ale guvernării Sale.

    Romani 1:25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. Se mai spune că: mintea omului devine copia fidelă a informațiilor pe care le primește din mediul familial, social sau cultural de origine.

    Unii psihiatrii, de pildă, afirmă că unii oameni devin nebuni pentru a găsi în lumea imaginară a demenței lor sentimentul importanței pe care realitatea le-o refuză.

    Și pentru ca viața să fie cât mai complexă amintiți-vă că atunci: „Când vă adresați unui om“, cum bine ne sfătuia cu ceva timp în urmă Dale Carnegie, „amintiți-vă că nu vorbiți unei făpturi logice; vorbiți unei făpturi emotive, unei creaturi zbârlite de preveniri și mișcate de orgoliul ei și de amorul ei propriu.“

    Amorul propriu îl face pe unul sau pe altul să-și cumpere ultimul model de mașină ca purtător de prestgiu indiferent dacă banii provin din traficul cu țigări, droguri, alcool, etc.

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. După cum aminteam și cu altă ocazie, Platon sugera în alegoria sa că, așa-zisele evenimente „adevărate“, sunt de fapt doar niște umbre ale realității. Ceea ce credem că este real este, până la urmă, doar un joc al umbrelor din lumea noastră interioară specială și unică. Realitatea trece prin filtrul complex al înțelegerii fiecărei ființe umane, înțelegere ce depinde nu numai de numărul de informații reale la care are acces ci și de modul de interpretare (percepție) determinat de experiența de viață diferită și unică a fiecăruia dintre noi. Această experiență de viață este puternic influențată de educația primită în mediile amintite. Familia lăsată de Creator nu poate fi înlocuită, deși asta se urmărește, cu fel de fel de soluții gen: creșă, grădiniță sau mult așteptata oră de… dirigenție. Astfel, părinții eludează responsabilitatea lor căutând țapi ispășitori în educatori și profesori ce nu pot înlocui normala afecțiune ce ar trebui să vină din partea părinților.

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Este sistemul de învățământ în reformare sau părinții fug de responsabilitatea de a fi, de pildă, o mamă autentică sau un tată autentic ?

    Dacă se trece atât de ușor peste analfabetismul căsătoriei în care raportul de compatibilitate este complet ignorat nu-i de mirare că vor apare generații total debusolate. Pentru un permis de conducere se face școală, se dau examene. Dar pentru certificatul (permisul) de căsătorie ?

    „Faptul că doi oameni abordează într-un mod diferit aceleași probleme se explică, în principal, prin educația lor. Mediul familial are un rol mult mai important în determinarea comportamentului și a modului de a gândi al unei persoane, decât suntem adesea tentați să credem. Mulți dintre cei care au apelat la mine (psiholog) au avut greutăți în căsniciile lor tocmai pentru că nu au luat în considerare mediul social și cultural al partenerilor lor, atunci când s-au căsătorit.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. „Nimeni nu trebuie să fie atât de naiv încât să presupună că viitorul soț sau viitoarea soție se va manifesta altfel decât erau obișnuiți în familie. Oamenii se poartă așa cum au fost educați.“ Dacă au avut parte doar de cheia legată la gât atunci…

    Pe de altă parte, se spune că: “dragostea la prima vedere” este un caz special al “dragostei nebune”. Un om poate fi cuprins de acest sentiment fără să cunoască măcar obiectul (subiectul) pasiunii sale. Dacă se îndrăgostește de o persoană pe care o observă în partea opusă a unei camere aglomerate, poate fi considerat pe drept cuvânt un campion mondial al asumării de riscuri: el presupune, fără nici o bază reală, că persoana din partea opusă a camerei îl poate face fericit.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  8. Iată câteva opinii referitoare la complexitatea conceptului de educație, noțiune din ce în ce mai alterată de diversele doctrine mondiale ce urmăresc distrugerea conceptului de familie.

    Există o cale înțeleaptă de a rupe acest lanţ al nepăsării, amintită de Herb Cohen: „nu acţionaţi de parcă experienţa dumneavoastră limitată ar reprezenta adevăruri universale. Nu reprezintă. Siliţi-vă să vă depăşiţi propria experienţă punându-vă serios la încercare presupunerile. Veţi descoperi, spre uimirea dumneavoastră că multe dintre ele sunt false. Ridicaţi-vă nivelul aspiraţiilor.“

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.