12 May

Inerția cognitivă este o componentă fundamentală a iubirii și a prieteniei

“Inerția minții o îndeamnă să alunece pe panta ușoară a imaginației, mai degrabă decât să urce pe panta abruptă a introspecției”.

Marcel Proust

 

Este greu de imaginat ce s-ar întâmpla dacă am putea anula inerția, această proprietate a materiei cu care toți ne-am întâlnit la orele de Fizică.

Deși existența inerției a fost sesizată încă de Galilei (1624) iar Legea inerției o avem de la Newton (1687) știm (sau, în orice caz, eu știu) destul de puțin despre ea.

Etimologic termenul provine din latinescul “inertia” care înseamnă “neștiință, ignoranță, inactivitate sau lene”. În acest context, am putea spune că inerția este și cea care ne ține în pat duminică dimineața, când lenevim și simțim nevoia unei energii “de activare” pentru a depăși această stare.

În lumea materială, inerția se referă la rezistența pe care corpurile o opun la schimbarea stării de mișcare. Pentru a pune un corp în mișcare, pentru a-i schimba direcția de mișcare sau pentru a-l opri este nevoie de o forță exterioară.

Învățarea șofatului oferă lecții suplimentare despre inerție. Este nevoie de o forță (de un efort) pentru a pune o mașină în mișcare și a depăși inerția care a ținut-o într-un spațiu de parcare și aceasta este furnizată de motor.

În absența unor forțe externe, o mașină se va mișca în linie dreaptă păstrându-și direcția. Schimbarea direcției, pentru întoarcerea după un colț sau efectuarea unei întoarceri cu 180 de grade, necesită mai mult efort.

Tot din cauza inerției o mașină nu se oprește instantaneu în momentul aplicării frânelor și de aici necesitatea de a se cunoaște “distanța de frânare” corespunzătoare anumitor condiții de drum.

Cu cât vehiculul este mai greu, cu atât este mai greu să învingi inerția și să îl oprești. O bicicletă se oprește cu ușurință, în timp ce un tren de pasageri cu opt vagoane are nevoie de o considerabilă distanță de oprire.

În mod similar, cu cât alergăm mai repede, cu atât mai greu ne putem opri. Alergatul în linie dreaptă este mult mai ușor decât “slalomul” printre trecători pe un trotuar aglomerat.

Există și o inerție la rotație. Orice obiect care poate fi rotit în jurul unei axe, se poate caracteriza cu ajutorul mărimii fizice numite “moment de inerție”. Mărimea acestuia ne spune cât de greu este să schimbăm viteza de rotație a obiectului respectiv.

Acest “remember” de fizică, în care am încercat să subliniez că inerția mecanică este o rezistență la schimbare, are rolul de a permite realizarea unei paralele cu inerția cognitivă care, la rândul ei, înseamnă tot o rezistență la schimbare.

Este vorba de inerția din mințile noastre care, uneori, ne ține blocați în obiceiuri distrugătoare dar, alteori, ne poate fi și de ajutor.

Cred că toți avem momente când suntem tributari inerției cognitive și avem tendința de a rămâne la ideile, credințele și obiceiurile existente chiar și atunci când acestea nu ne mai servesc bine.

Puțini dintre noi sunt într-adevăr capabili și dispuși să-și revizuiască opiniile legate de un lucru atunci când primesc date care infirmă acele opinii.

În schimb, cedăm cu ușurință ispitei de a verifica și de a confirma convingerile existente. Este mult mai ușor să continuăm să gândim ca până acum decât să reflectăm asupra posibilităților ca noi să fi greșit și să ne actualizăm opiniile.

Este nevoie de un efort pentru a depăși disonanța cognitivă, adică acea stare de conflict sau tensiune care poate să apară atunci când o persoană oscilează între două credințe, idei, atitudini sau păreri contradictorii. Este ceva similar cu efortul necesar pentru a opri o mașină sau pentru a-i schimba direcția de mișcare.

Când mediul în care trăim se schimbă, cramponarea de credințele vechi poate fi dăunătoare sau chiar fatală. Că nu reușim să percepem schimbările sau că eșuăm în a le răspunde, rezultatul este același.

Chiar atunci când pentru alții este evident că trebuie să ne schimbăm, nu este evident și pentru noi. Este mult mai ușor să vedem ceva când nu suntem direct implicați sau în termeni de fizică, dacă ne aflăm în afara sistemului de referință în care se află acel ceva.

De exemplu, mai mult ca sigur că, la eventuala întrebare “Cât de repede ne mișcăm acum, în momentul când citim aceste rânduri?”, suntem tentați să răspundem că “stăm pe loc” când, în realitate, ne mișcăm cu circa 30 km/s, împreună cu Pământul, în jurul Soarelui.

Perspectiva este totul, iar perspectiva care contează este aceea care se apropie cel mai mult de realitate.

Din cauza inerției cognitive schimbarea obiceiurilor noastre poate fi dificilă. În mod implicit, calea cu minima rezistență este întotdeauna calea mai ușor de acceptat și mai greu de pus la îndoială.

Să luăm în considerare, de exemplu, relațiile cu banca la care avem contul. Poate că știm că există opțiuni mai bune la alte bănci sau chiar am avut probleme cu a noastră. Cu toate acestea, foarte puțini ne mutăm de la o bancă la alta și mulți rămânem “clienți fideli”.

Îndepărtarea de acest “statu quo” ar necesita mult efort: cercetarea alternativelor, transferarea balanțelor, închiderea conturilor etc. Și dacă ceva nu merge bine? Sună riscant. Costurile de comutare sunt ridicate, deci, rămânem pe loc!

O manifestare interesantă a inerției corpurilor  este aceea că scoaterea lor din starea de repaus necesită un efort mai mare decât menținerea lor în mișcare rectilinie și uniformă. De exemplu, mutarea din loc a unui dulap greu este mai dificilă la început, până reușim să-l urnim, apoi deplasarea lui, prin împingere, devine mai ușoară.

Și pentru această manifestare se poate face o paralelă cu inerția cognitivă și cel mai la îndemână este exemplul pe care l-am dat privitor la lenevitul de duminică dimineața.

Ernest Hemingway a avut un truc pentru a depăși acest gen de inerție în scrisul său. Știind că reluările lucrului sunt întotdeauna cea mai grea parte, el a ales să termine în fiecare zi scrisul, într-un moment de plin avânt. A doua zi, nu-i mai era greu să continue.

Putem învăța mult din metoda lui Hemingway de a aborda inerția chiar și dincolo de zona scrisului.

Inerția cognitivă se manifestă și sub forma unei favorizări a statu quo-ului. Atunci când luăm decizii, nu suntem întotdeauna raționali.

Confruntați fiind cu opțiunile și informațiile concurente, optăm adesea pentru varianta implicită, pentru că este mai ușoară. A face ceva altfel decât cum făceam până acum necesită energie mintală pe care suntem tentați să credem că ar trebui, mai degrabă, să o păstrăm. Este adevărat, în multe domenii, acest lucru ne ajută să evităm oboseala decizională.

Mulți dintre noi consumă mereu aceleași mâncăruri, poartă același gen de îmbrăcăminte și urmează aceeași rutină. Acest gen de inerție ne slujește de obicei bine. Dar, statu quo-ul nu este neapărat soluția optimă. El poate fi dăunător sau cel puțin nefolositor dacă ceva s-a schimbat în mediul nostru sau dacă vrem să ne optimizăm utilizarea timpului.

Pe baza tuturor ideilor de mai sus, se poate spune că inerția este imprevizibilă și omniprezentă, ea existând atât în lumea materială cât și în gândirea oamenilor. Este ceea ce ne ține agățați de vechile căi și ne împiedică să mergem pe altele noi, să încercăm lucruri noi.

Dar, așa cum am văzut, este în același timp și un factor necesar. Fără ea, universul s-ar prăbuși. Inerția este ceea ce ne permite să păstrăm modele de funcționare și să ne trăim fiecare zi fără a pune totul la îndoială.

Inerția cognitivă este o componentă fundamentală a iubirii, a încrederii și a prieteniei. Ea ne face să ne menținem relațiile sociale oferind un nivel suplimentar de încredere și susține ființa umană să respecte normele morale.

Când este cazul, putem să depășim inerția, cum a făcut-o și Hemingway, recunoscând influența ei și făcând pașii necesari pentru a crea importantul impuls inițial, cel care “ne poate urni”.

Și, la încheiere, iată-mă din nou în situația de a formula vechiul îndemn la păstrarea echilibrului în conduita noastră: nici să respingem “ab ovo”, nici să acceptăm fără discernământ tot ce este nou. Cred că și asta ar putea fi o rețetă pentru multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.en.wikipedia.org/wiki/Cognitive_inertia

2.www.fs.blog/2018/04/inertia/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.