19 Feb

Lăsați copiii creativi să-și urmeze pasiunile proprii!

“Secretul creativității stă în a ști cum să-ți ascunzi sursele.”

                                                              Albert Einstein

De multe ori prezența unor copilași este însoțită de meditații de genul: Cum e posibil ca din atâția copii, în marea lor majoritate drăgălași, rezultă așa mulți adulți mizerabili?

În mod asemănător, suntem contrariați când aflăm de copii care, citesc la vârsta de 2 ani, interpretează Bach la 4 ani, jonglează cu calculele la 6 ani și vorbesc fluent limbi străine la 8 ani. Dintr-un număr mare de asemenea copii, ce par supradotați, despre care te aștepți să se realizeze ca mari savanți, artiști de top, oameni cu succese răsunătoare, rezultă doar un procent infim de adulți cu o carieră strălucitoare.CreativeChildren

Marea majoritate a micilor genii, devin niște persoane adulte mediocre și nicidecum aureolate.

Părăsind tărâmul pur teoretic al meditațiilor prezentăm, pentru argumentare, o statistică legată de cel mai prestigios premiu național american, pentru elevii de liceu dotați științific, botezat “Super Cupa Științei” (Super Bowl Of Science) care este decernat printr-un concurs de căutare a talentelor (Westinghouse Science Talent Search).

De la începuturi, în 1942, până în 1994, în urma concursurilor, au fost recunoscuți ca finaliști mai mult de 2000 de adolescenți precoce. Dintre aceștia, doar 1 % au ajuns să urmeze Academia Națională de Științe, și doar opt au câștigat premii Nobel.

Putem deci afirma că, rareori, “copiii minune” devin, ca adulți, genii care schimbă lumea.

O primă explicație, pentru această realitate, poate fi aceea că, poate, le lipsesc aptitudinile sociale și emoționale care să îi ajute dar, această explicație nu este suficientă.

Ceea ce se pare că îi trage cel mai mult înapoi pe supradotați este că ei nu învață să fie originali. Ei tot timpul se străduiesc să câștige aprobarea și admirația părinților și profesorilor lor.

Când ajung însă să performeze la Ateneul Român sau să devină campioni de șah, de talia lui Gari Kasparov, ceva neașteptat se întâmplă: fac totul perfect, dar nu fac nimic nou (nu sunt creativi).

Talentații învață să cânte magnific Mozart, dar rareori compun lucrări proprii originale.

Ei își concentrează energia pe consumarea cunoștințelor și deprinderilor existente și nu pe descoperirea unor noi perspective.

Ei merg, mai degrabă, pe căile deja “bătătorite” decât să găsească altele, ale lor proprii.

Cercetările sugerează că cei mai mulți copii creativi sunt susceptibili mai degrabă de a deveni “animăluțe de companie” ale profesorilor lor, și păstrează ideile proprii, originale, numai pentru ei.

În limbajul profesorului de la Yale, William Deresiewicz (în lucrarea Excellent Sheep: The Miseducation of the American Elite and the Way to a Meaningful Life), “ei devin excelente oi”.

Este adevărat, la maturitate, mulți copii geniali devin experți în domeniile lor și lideri ai organizațiilor din care fac parte însă “doar o fracțiune din copiii talentati ajung, în cele din urmă, să devină adulți creatori revoluționari. Cei care o fac trebuie să facă o tranziție dureroasă, la un adult care reface în cele din urmă un domeniu” conform psihologului Ellen Winner, de la Boston College.

Acel salt însă, cele mai multe “genii”, nu îl fac niciodată. Ele aplică abilitățile lor extraordinare strălucind la locurile lor de muncă, fără a face valuri. Ei devin medici care își vindecă pacienții, fără a revoluționa sistemul medical aflat în colaps, sau avocați care își apără clienții de tarifele abuzive, dar nu încearcă să transforme ei înșiși legile.

Atunci, cum se crește și stimulează un copil creativ?

Un studiu a comparat familiile copiilor care au fost apreciați ca fiind situați printre cei 5 % cei mai creativi din sistemul lor școlar cu familiile copiilor care nu au fost neobișnuit de creativi.

Părinții copiilor obișnuiți au folosit în medie șase reguli, privind programele specifice pentru efectuarea temelor și alte activități.

Părinții copiilor extrem de creativi au impus, în medie, mai puțin de o regulă.

Misiunea de a crește un copil creativ este dificilă pentru că creativitatea este greu de alimentat, dar ușor de blocat.

Un grup de psihologi i-au comparat pe cei mai creativi arhitecti din America cu un grup de colegi de înaltă calificare, dar neoriginali. Ei au constatat că părinții arhitecților creativi: “Au pus accentul pe dezvoltarea propriului cod etic al copiilor.”

Da, părinții și-au încurajat copiii să urmărească excelența și succesul – în același timp i-au încurajat să găsească “bucurie în lucru.” Copiii lor au avut libertatea să-și pună în ordine propriile valori și să-și descopere propriile interese. Asta i-a configurat să înflorească ca adulți creativi.

Când psihologul Benjamin Bloom a condus un studiu despre anii de început ai unor muzicieni, artiști, atleți și oameni de știință, el a aflat că părinții acestora nu au avut intenția să crească copii, viitoare superstar-uri. Ei nu au fost “sergenți de companie” sau “conducători de sclavi” pentru copiii lor. Ei doar au răspuns la motivația intrinsecă a copiilor lor. Atunci când copiii au arătat interes și entuziasm într-o abilitate, ei i-au sprijinit.

Pianiștii de top nu au avut profesori de elită din momentul în care au început să umble; primele lecții au venit de la instructori care s-a întâmplat să locuiască în apropiere și au făcut ca învățarea să devină distractivă. Mozart a arătat interes pentru muzică înainte de a lua lecții, nu invers.

Nici sportivii de elită nu au început mai bine decât colegii lor. Când echipa dr. Bloom a intervievat jucătorii de tenis care au ajuns între primii 10 din lume au aflat că aceștia, parafrazându-l pe vestitul actor de comedie Jerry Seinfeld, “nu au început să facă flotări din stadiul de făt”. Majoritatea “stelelor” din tenis și-au amintit un singur amănunt despre primii lor antrenori: “Au făcut ca tenisul să fie plăcut”.

Aceste exemple dovedesc că nu sunt suficient de temeinice unele mituri privind drumul spre genialitate printre care și cel privind miile de ore necesare pentru exersare.

Sunt necesare aceste ore de exersare dar nu trebuie pierdute din vedere și alte amănunte.

De pildă, este posibil ca exersarea să pună în umbră căile de îmbunătățire ale zonei de studiu. Cercetările arată că cu cât exersăm mai mult, cu atât mai mult ne afundăm într-un sistem de gândire specific. Din acest motiv, de exemplu, jucătorii de bridge experți se adaptează mai greu, decât începătorii, situațiilor noi care apar când se schimbă unele reguli de joc sau contabilii experți se obișnuiesc mai greu, decât începătorii, cu aplicarea legilor fiscale noi.

Mai apare o întrebare: ce îi motivează pe oameni să exerseze, o anume abilitate, mii de ore?

Răspunsul cel mai plauzibil este: pasiunea – descoperită prin curiozitate naturală sau cultivată prin experiențe plăcute timpurii, cu o anumită sau mai multe activități.

În același timp, dovezile arată că contribuțiile creative depind nu doar de profunzimea cunoștințelor și experiențelor persoanei ci și de vastitatea lor.

În modă (fashion), colecțiile cele mai originale provin de la creatori care-și petrec cel mai mult timp lucrând în străinătate.

În știință, câștigarea unui Premiu Nobel de către un savant se datorește mai puțin genialității minții sale și mai mult interesului pentru mai multe lucruri.Albert-Einstein-violin-1929

Legat de acest fapt, este interesant de menționat că, oamenii de știință, câștigători ai premiului Nobel, au șanse mari de a performa și în artă. Nimeni nu îi forțează să se implice în asemenea hobby-uri artistice iar implicarea este o consecință a curiozității lor. Și, uneori, această curiozitate le stimulează inclusiv “flash-uri” de înțelegere.

De exemplu, Albert Einstein spunea: “Teoria relativității mi-a fost relevată de intuiție, iar forța motrice din spatele acestei intuiții este muzica”. Mama lui l-a înscris la lecții de vioară începând de la vârsta de 5 ani, dar dragostea pentru muzică a înflorit numai ca adolescent, când nu mai lua lecții dar, a dat peste sonatele lui Mozart. “Dragostea este un profesor mai bun decât sentimentul de datorie”, spunea el.

Credem că am enumerat suficiente argumente în favoarea ideii că nu se pot “programa” copiii pentru a deveni creativi, pentru a deveni genii.

Încercarea de a-i programa pentru un anumit tip de succes va conduce în cel mai bun caz la obținerea unui “robot” ambițios.

Dacă ne dorim un copil care să producă idei originale lumii, trebuie să-l lăsăm să-și urmeze pasiunile proprii și nu pe ale noastre.

Oricum, dacă avem un copil sănătos, fie că el s-a plasat, fie că nu, pe drumul spre genialitate, suntem, garantat, posesori de o imensă fericire (nu numai picături).

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.nytimes.com/2016/01/31/opinion/sunday/how-to-raise-a-creative-child-step-one-back-off.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits&_r=0

2. en.wikipedia.org/wiki/Intel_Science_Talent_Search

2 thoughts on “Lăsați copiii creativi să-și urmeze pasiunile proprii!

  1. lasand copiul sa-si urmeze pasiunea,doar asa poate face performanta.Nu putem sa le impunem sa faca ce ne-ar place noua.Eu mi-am inscris fetita la inot pentru ca mi-am dorit sa faca performanta cu acest sport,dar mai mult de o luna nu a vrut sa mearga. Ea isi dorea sa mearga la dansuri,asa ca am inscris-o la scoala de dans stop&dance ( stop-and-dance.ro/ ) din Bucuresti si ii place foarte mult,sper sa faca performanta din aceasta pasiune.Cred ca am facut o alegere buna pana la urma,dansul o face mai feminina si i-a dat mai multa incredere in ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *