14 Nov

Mințiți frecvent?

"Adevărul se află între limite înguste și precise, eroarea în schimb nu are hotare."

                                                                         Henry St. John Bolingbroke

Dacă văzând titlul acestei postări v-ați gândit că ea se referă la politicieni trebuie să infirmăm pe loc acest lucru.

Politicienii, mai ales ai noștri, au ridicat minciuna și înșelătoria la cote atât de înalte – inclusiv premier dovedit cu lucrarea de doctorat plagiată aspirant la președenție – încât ne îndreptățesc să îi excludem din categoria semenilor care merită prea multă atenție.

Eventual, în perioadele electorale, mai putem opera unele selecții dar, din păcate, nu prea există o bază prea mare de selecție. Cele de mai jos se referă la oamenii obișnuiți.

Minciuna, componentă a vieții de zi cu zi

Psihologii sunt de părere că 99 la sută din oameni mint, și chiar puținii care declară că nu mint, probabil că totuși o fac.

Leonard Saxe, doctor în filozofie, expert poligraf și profesor de psihologie la Brandeis University, SUA, afirmă că Minciuna a fost multă vreme parte din viața de zi cu zi. Nu a trecut o zi fără minciuni.KidLying

Până către sfârșitul secolului XX tema minciunii a fost aproape total ignorată de psihologi. Însă, pe măsură ce aceștia au început cercetări mai amănunțite, au constatat că minciuna este un fenomen surprinzător de comun și complex.

Bella DePaulo, doctor în filozofie, psiholog la University of Virginia, confirmă în lucrările sale aserțiunea lui Nietzche că minciuna este o condiție a vieții.

Într-un studiu efectuat în 1996, DePaulo și colaboratorii ei au urmărit jurnalele a 147 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 71 de ani, jurnale care consemnau toate minciunile spuse de aceste persoane în decursul unei săptămâni.

Cercetătorii au constatat că majoritatea subiecților au mințit o dată sau de două ori pe zi – aproape cu aceeași frecvență ca și căutatul unor gustări în frigider sau spălatul pe dinți.

Potrivit cercetătorilor, minciuna a fost folosită prima dată de către om pentru promovarea cooperării și pentru crearea de legături între persoane. Pe măsura dezvoltării limbajului folosirea minciunii a devenit mai ușoară și mai frecventă.

Vă puteți imagina cât de dificil ar fi de mințit fără a folosi niciun cuvânt?

Limbajul a făcut posibil ca omul să înceapă să mintă încă de tânăr. Ca urmare, în loc să evoluăm fără minciună, lucrurile se petrec taman invers. Pe măsură ce evoluăm mai mult, mințim mai mult.

Există însă și o veste bună! Pe măsură ce îmbătrânim, spunem minciuni mai puține.
Poate că nu evoluăm ca specie fără minciună, ca indivizi însă, pe parcursul vieții, există speranța de a evolua fără minciună.

Cei mai mari mincinoși – exceptând politicienii

Bărbații și femeile mint la fel. Persoanele obișnuite mint de două ori, în primele zece minute ale unei conversații cu o nouă cunoștință iar în decursul unei săptămâni ele păcălesc cam în proporție de 30% pe cei cu care interacționează.

Unele tipuri de relații, ca de exemplu cele dintre părinți și adolescenți, sunt adevărați magneți pentru minciuni (amăgeli). DePaulo arată că Liceenii își mint mamele în una din două conversații”.

Cercetările din ultima vreme arată că probabilitatea de a fi mai mincinoase este mai mare la persoanele extrovertite, sociabile și că personalitățile care au ca trăsături încrederea de sine și atractivitatea fizică – au capacitatea mărită de a minți atunci când se află sub presiune psihică.

Pe de altă parte, probabilitatea de a minți este mult mai mică în cazul persoanelor care au un scor mare pe scala psihologică a responsabilității precum și a celor cu un număr semnificativ de prieteni de același sex. MenLying

La acest grup de oameni mai puțin mincinoși se adaugă și persoanele deprimate care rareori înșală pe alții deoarece ele par să perceapă și să descrie realitatea cu o precizie mai mare decât altele.

Este interesant de menționat că unii cercetători, cum este și psihologul Shelley Taylor de la UCLA (University of California, Los Angeles) au ajuns la concluzia că o anumită cantitate de autoamăgire, este necesară pentru o bună sănătate mintală.

Categorii de minciuni

De menționat că atunci când se referă la minciună, cercetătorii scot din cauză amabilitățile și răspunsurile politicoase de genul “Mulțumesc, sunt bine” (la întrebarea “Ce mai faceți”) sau “Nu face nimic” (la cererea de scuze).

Bella DePaulo și colaboratorii arată că, în general, cele mai frecvente tind să fie minciunile de manipulare și machiavelice.

  • Minciunile albe. Dacă unele minciuni produc fricțiuni interpersonale, altele pot servi ca un fel de lubrifiant social inofensiv.

Pentru această categorie este definitorie una dintre cele mai comune tipuri de minciuni, minciuna albă, o minciună considerată a fi neprimejdioasă.

De multe ori minciunile albe se folosesc pentru a proteja pe cineva de vești neplăcute.

Bella DePaulo menționează că, în acel studiu cu jurnale, fiecare al patrulea participant a spus minciuni numai în beneficiul unei alte persoane.

În această categorie, minciunile “fals pozitive”, prin care oamenii pretind că le place, cineva sau ceva, mai mult decât este realitatea (“brioșele dumneavoastră sunt cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată”) – sunt de aproximativ 10 până la 20 de ori mai frecvente decât cele “fals negative” prin care oamenii pretind că cineva sau ceva le place mai puțin decât este realitatea (“Șobolanul ăsta cu două fețe nu va primi votul meu”).

Nu este surprinzător că cercetarea confirmă că, cu cât suntem mai apropiați de cineva cu atât mai probabil este că minciunile pe care le spunem vor fi cele altruiste.

Anumite culturi acordă o importanță deosebită acestui “gen” de minciuni. Un sondaj realizat printre rezidenții a 31 de centre de seniori din Los Angeles a arătat că doar aproximativ jumătate din vârstnicii americani de etnie coreeană cred că pacienților diagnosticați cu cancer metastatic ar trebui să li se spună adevărul despre starea lor.

În schimb, aproape 90 la sută din americanii de origine europeană sau africană sunt de părere că bolnavilor aflați în fază terminală trebuie să li se spună adevărul.

  • Minciunile formale sunt de asemenea bine cunoscute.

Nu întotdeauna afirmații de genul “Mă bucur să te văd”, “Ce bine arăți” ș.a. sunt acoperite de adevăr.

De multe ori, o minciună formală induce în eroare sau creează o impresie falsă. Un exemplu în acest sens îl constituie complimentarea cuiva care poartă o tunsoare mizerabilă.

  • Minciunile din categoria Bineînțeles că te iubesc“. Necinstea abundă în relațiile romantice.

Cu ocazia unui studiu din 1990, cercetătorii au constatat că la 85% din cuplurile intervievate ambii parteneri au declarat că au mințit despre relațiile sau nechibzuințele din trecut.

Din fericire, căsătoria pare să ofere o anumită protecție împotriva înșelăciunii: soții se mint unii pe alții în “doar” circa 10 la sută din conversațiile lor majore.

Vestea proastă? Cele 10% se referă la minciunile de obicei minore ale vieții de zi cu zi.

Conform psihologului DePaulo mai puțin frecventele minciuni “mari” implică trădări profunde de încredere și marea majoritate a acestora au loc în cadrul relațiilor intime dintre oameni.

Minciunile mari sunt rezervate pentru oamenii cei mai apropiați.” – arată psihologul.

Deși sexele se află la egalitate în ceea ce privește frecvența minciunilor, femeile sunt mai tentate să ocolească adevărul, cu scopul de a proteja sentimentele altcuiva.

Pe de altă parte, bărbații sunt mai predispuși la minciuni care sunt centrate pe propria persoană – conversația tipică dintre doi bărbați conține de aproximativ opt ori mai multe minciuni auto-orientate decât despre alți oameni.

Cu toate că majoritatea dintre noi credem că întotdeauna este mai bine să spunem adevărul, în realitate, societatea încurajează adesea minciuna.

De exemplu, întârzierea la locul de muncă cu scuza unui somn prelungit este penalizată mai sever decât cu scuza aglomerației din trafic.

Mai mult decât atât, minciuna este parte integrantă a multor ocupații. Este de menționat cât de des pot fi văzuți avocați construind teorii fanteziste în numele clienților sau reporteri prezentându-se denaturat cu scopul de a avea acces la tot felul de informații.

Oameni care nu mint niciodată

Ce s-ar întâmpla dacă, doar pentru o zi, am fi incapabili de a spune o minciună, oricât de mică? Ei bine, poate e posibil, dar este puțin probabil. Tarahumara_1

Potrivit antropologilor, există un trib, care locuiește în munții din nord-vestul Mexicului care nu mint niciodată. Este vorba de tribul Tarahumara, renumit pentru atleții săi, alergători și câștigători de curse pe distanțe lungi.

Oamenii Tarahumara trăiesc de mii de ani izolați de restul lumii și astfel nu au fost supuși unor influențe din exterior. În acest fel, au menținut în funcțiune, un cod moral strict, cu gradul cel mai înalt de onestitate.

Ei plasează acest sistem de valori mai presus de orice.

Unii psihologi consideră că, de-a lungul timpului, accentul mare pus pe a spune adevărul a cauzat schimbări în chimia creierului.

Este posibil ca oamenii Tarahumara să aibă mai puțină materie cenușie în cortexul prefrontal, partea de creier responsabilă pentru crearea de minciuni.

Ceea ce constituie o obligație morală, aceea de a spune numai adevărul, a putut deveni o trăsătură fiziologică a membrilor acestui trib unic.

Acest lucru înseamnă că este posibil ca toți oamenii să evolueze fără a minți? Răspunsul este că poate e posibil, dar este puțin probabil. Individual putem încerca și astfel sigur vom sorbi măcar o picătură de fericire.

Don‘t worry, be happy!

Surse:

1. www.psychologytoday.com/articles/199704/the-truth-about-lying

2. ro.wikipedia.org/wiki/Minciun%C4%83

3. www.descopera.ro/sporturi/9714872-tarahumara-tribul-supraoamenilor-care-alearga-sute-de-kilometri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *